Polițștii băcăuani, într-un proiect de cooperare transfrontalieră

    Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au participat la al doilea atelier de lucru organizat în perioada 11-13 aprilie a.c., în oraşul Silistra, Bulgaria, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău având calitatea de partener în proiectul „Cooperare transnațională între autorităţi de aplicare a legii pentru întărirea activităţii de prevenire şi luptă împotriva fraudei cu fonduri europene acordate în domeniul agriculturii” (OLAF/2016/D1/068), aflat în implementare la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

    Evenimentul a reunit reprezentanţi ai celor cinci instituţii partenere implicate în proiect din România (Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj), Bulgaria (Direcţia Regională Silistra), Polonia (Poliţia Regională Olsztyn) şi Republica Moldova (Direcţia nr. 3 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii), precum si specialişti din Bulgaria din cadrul Direcţiei de Protecţie a Intereselor Financiare ale Uniunii Europene (instituţia de la nivel naţional subordonată OLAF), Direcţiei Generale a Poliţiei Naţionale, Direcţiei Afaceri Interne, reprezentanţi ai Agenţiei privind Fondurile de Stat în Agricultură, Unităţii Regionale de Parchet Silistra şi jurnalişti.
    Scopul celor trei zile ale atelierului de lucru a fost dobândirea cunoştinţelor specifice cu privire la modul de lucru, gestionare şi soluţionare a infracţiunilor comise în domeniul agriculturii în Bulgaria, în special cele în legătură cu subvenţiile acordate în acest sector şi totodată cu privire la legislaţia specifică aplicabilă, organizarea activităţii în acest domeniu, competenţele deţinute, strategia şi politicile avute în vedere.

    Activitatea s-a desfăşurat conform agendei de lucru, prin susţinerea de prezentări pe tematica abordată în proiect, respectiv, lupta împotriva fraudei cu fonduri europene acordate în domeniul agriculturii de către reprezentanţii Bulgari, atât din cadrul Direcţiei Regionale Silistra, instituţie parteneră în proiect, precum şi cei din cadrul instituţiilor invitate din Bulgaria, cu competenţe în acest domeniu.



    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"