15 mai 2024
ActualitatePolițiștii vor fi la datorie de Paști

Polițiștii vor fi la datorie de Paști

În baza planului de măsuri pentru participarea, în sistem integrat, a structurilor M.A.I. din judeţul Bacău la activităţile de menținere și asigurare a climatului de siguranţă publică, aprobat de prefectul județului, polițiştii băcăuani vor fi la datorie pentru ca băcăuanii să se bucure, în linişte și siguranță, de Sfintele Sărbători de Paște. Aproximativ 900 de poliţişti vor fi mobilizati pentru a asigura ordinea şi liniştea publică în perioada sărbătorilor pascale și vor avea ca prioritate protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Astfel, în perioada 22 – 25 aprilie a.c., în județul Bacău, zilnic peste 200 de polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, investigaţii criminale și de la alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea lăcaşurilor de cult sau a locurilor unde au loc manifestări publice circumscrise acestor sărbători.

Zilnic, peste 130 de patrule de poliție, pedestre şi auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale și pentru un trafic rutier în siguranță.



De asemenea, se vor institui dispozitive mixte de ordine și siguranță publică, în zona lăcașurilor de cult. Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente negative, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pe drumurile publice din județ, în special în zonele cu valori de trafic ridicate.

Pentru a vă bucura în linişte de Sfintele Sărbători de Paşte, poliţiştii vă recomandă:

În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!

Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!

Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!

În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment!

Evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate.

Când plecaţi la slujba de Înviere sau petreceţi Sărbătorile Pascale într-o altă localitate, apelaţi la o cunoştinţă sau un vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi-le un număr de telefon unde puteţi fi găsit!

Nu postați pe rețelele de socializare fotografii din care să reiasă detalii din locuință și nici nu menționați locația unde sunteți plecați de sărbători pentru ca imobilul dvs. să nu fie ținta hoților.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto:

Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimul legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere, în România.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pietonilor, poliţiştii le recomandă să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce s-au asigurat că o pot face în condiţii de siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău vă urează Sărbători Pascale Binecuvântate!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri