20 aprilie 2024
ActualitatePoliția în acțiune

Poliția în acțiune

Autoturism neînmatriculat condus de o persoană care nu deținea permis de conducere

La data de 13 noiembrie a.c, în jurul orei 07.00, poliţiştii din Comăneşti au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din comuna Palanca, în timp ce conducea un autoturism în comuna Asău.

Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul avea permisul de conducere anulat, iar autoturismul cu care se deplasa avea autorizaţia provizorie expirată.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.



În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Cercetat de poliţişti pentru branşare ilegală la reţeaua electrică

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Moineşti au prins în flagrant un bărbat de 71 de ani, din Palanca, în timp ce avea imobilul branşat ilegal la reţeaua electrică.

Din verificări a rezultat că locuinţa bărbatului era branşată ilegal la reţeaua electrică, branşamentul fiind realizat înainte de consola de pe acoperişul casei, ocolind blocul de măsură.

A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt.

Depistat de poliţişti în timp ce conducea băut

La data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei ora 21.30, polițiștii din Onceşti au depistat în flagrant un tânăr de 25 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe DJ 241A.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri