6 mai 2024
ActualitatePoiana: Bătrână tâlhărită în propria casă

Poiana: Bătrână tâlhărită în propria casă

-cel care a intrat peste ea a încercat şi să o violeze – femeia a reuşit să scape de agresor şi a alertat vecinii

O bătrână de 72 de ani, din satul Poiana, comuna Livezi, a crezut că nu mai scapă cu viaţă, după ce un individ a intrat peste ea în locuinţă şi sub ameninţarea cuţitului a încercat să o violeze.

Se înserase de ceva timp afară, când din bucătăria de vară s-a auzit un zgomot. „Ea a crezut că a uitat pisica în bucătăria de afară şi a ieşit să verifice. Când a deschis uşa, acesta a şi tras-o în cameră şi a încercat să o violeze, a dezbrăcat-o. Aşa a declarat ea”, spunea Neculai Coşa, vecinul victimei.



Individul, un tânăr de 20 de ani, din localitate, ar fi obligat-o să se dezbrace de haine şi ar fi încercat să o batjocorească. I-a cerut apoi banii şi speriată i-a dat tot ce avea în casă, peste 300 de lei, o parte din sumă fiind banii obţinuţi din vânzarea lumânărilor. Când a reuşit să scape de agresor, a sunat imediat la o vecină şi a cerut ajutor.

„Eu eram la televizor şi am auzit telefonul fix. A sunat şi a zis să mă duc repede la ea. Am crezut că s-a întâmplat ceva la vecini, dar când m-am dus, ea era în poartă, desculţă. Era atât de speriată că nici nu putea vorbi şi era rănită și la gură. Abia am reuşit să o duc până în casă şi mi-a povestit ce a păţit”, spunea Elena Ladar, vecină. „Aşa ceva la noi nu a mai fost în sat. Acum stăm cu teamă. Eu, sincer, stau cu două securi la uşă, dar statul este de vină că îi încurajează.

Nu se duc la muncă, că sunt locuri la Oneşti, dar le dau ajutor social”, spunea Rodica Ilieş, localnică. Cazul a intrat imediat în atenţia poliţiştilor din comună care au început cercetările şi au adus în localitate şi un câine de urmă. La scurt timp, ei l-au depistat şi ridicat pe suspectul de tâlhărie şi tentativă de viol, acesta fiind dus la audieri.

Şi victima a fost dusă miercuri la Medicina Legală din Oneşti pentru a fi examinată de un medic, după care a dat declaraţii la Poliţie. Dacă va fi găsit vinovat, individul de 20 de ani riscă să petreacă câţiva ani în spatele gratiilor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri