7 mai 2024
ActualitatePlantări de arbori pe terenurile Protoieriei Onești

Plantări de arbori pe terenurile Protoieriei Onești

În Protopopiatul Onești al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului este în derulare, până pe 27 aprilie, ediția a V-a a Programului de împădurire „Prețuiește viața, prețuiește natura”.

Protopopul de Onești, Ioan Bârgăoanu, spune că această acțiune este rezultatul parteneriatului dintre Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin intermediul Sectorului silvic al eparhiei, coordonat de părintele arhimandrit Nicodim Bitic, respectiv Protopopiatul Onești și Regia Națională a Pădurilor, reprezentată de directorul Direcției Silvice Bacău, Gheorghe Mănăilă, prin care a fost acordați, sub formă de sponsorizare, 5.000 de puieți de molid și salcâm.

Puieții vor fi plantați pe terenurile unităților de cult din Protopopiatul Onești, pentru completarea lucrărilor executate în anii anteriori și pentru împădurirea unor terenuri degradate, lipsite sau ocupate parțial de vegetație forestieră.



Înalt-preasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a mulțumit inițiatorilor și susținătorilor proiectului.
„Trebuie amintit – a precizat părintele Ioan Bărgăoanu – că acest proiect a fost inițiat de regretatul părinte arhimandrit Serafim Huzdup, care a plecat spre Împărăția Cerurilor anul trecut. Proiectul din Protoieria Onești se dorește și un simbol de aducere aminte a prietenului nostru parintele Serafim, pe care l-am iubit și am colaborat într-un mod aparte pe acest sector silvic”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri