28 aprilie 2024
EvenimentPincesti: Un recidivist periculos a intrat in casa peste o batrâna

Pincesti: Un recidivist periculos a intrat in casa peste o batrâna

O batrâna, in vârsta de 80 de ani, din satul Soci, comuna Pincesti, a trecut prin clipe de groaza in noaptea de luni spre marti când un individ, recent iesit din puscarie, unde ar fi fost inchis pentru tâlharie urmata de moartea victimei, a intrat peste ea in casa. I-a cerut sa-i dea banii, daca nu vrea sa o omoare si a strâns-o de gât.

In acel moment batrâna i-a spus sa aprinda lumina ca sa caute banii si astfel a reusit sa scape si sa fuga la fiul ei, care sta la câteva case distanta. „A venit tipând la noi. Era toata zgâriata, lovita, ca a strâns-o de gât sa-i dea bani ca daca nu «te violez si te omor. Fac 25 de ani de puscarie si te termin», i-a spus.

Dupa ce ea a fugit, el a ramas acolo in casa si a scotocit peste tot ca sa fure”, spunea Elena, nora batrânei. Rudele proprietarei au fost alertate imediat si cât a zabovit suspectul prin casa au ajuns si ginerele ei, dar si nepotii. Acestia i-ar fi aplicat o corectie, dupa care l-au legat cu cablul de la fierul de calcat pe care ar fi vrut sa-l fure, insa nu au recunoscut si au spus ca barbatul ar fi cazut de pe scara. Cert este ca la spital au ajuns si batrâna si cel care a vrut sa o tâlhareasca, insa si el le-a declarat politistilor ca a cazut.



A primit ingrijiri medicale, având mai multe policontuzii, fiind supus mai multor investigatii. Individul s-a ales cu dosar penal pentru infractiunea de tentativa la tâlharie si risca sa ajunga din nou in spatele gratiilor. In localitate, femeile care locuiesc singure se tem de el. „E venit de la inchisoare de vreo doua luni. Acum ne este frica. El a fost duminica la ea pentru ca i-a adus niste lemne. Si chiar spunea vecina ca poate vine peste ea. Acum ne este frica si noua”, spunea o batrâna din sat.[/lock_content]

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri