18 mai 2024
ActualitatePicturi noi în paraclisul Protoieriei Onești

Picturi noi în paraclisul Protoieriei Onești

În două noi încăperi ale paraclisului din incinta Protopopiatului Onești sunt zugrăvite sau în curs de realizare alte icoane cu imagini din Sfânta Scriptură. Pictorii, ale căror lucrări le-am văzut, recent, și la Biserica Parohiei Letea Veche cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, sunt Marian Hulașu, din Buzău, și Damian și Iustin Vieriu, din județul Neamț.

 

Noua pictură de la Protopopiatul Onești este una luminoasă, chiar impresionantă. În una dintre încăperi sunt deja gata ample tablouri cu sfinți, dar și cu figuri luminoase ale ortodoxiei românești – preoți care au devenit cunoscuți întocmai ca sfinții. Dacă sfinții aflați deja în calendar apar în pictură cu aureolă, ceilalți sunt înfățișați doar ca oameni simpli.



„Pentru că inițial clădirea protopopiatului a fost un Centru pentru copii – spune asistenta socială a Protoieriei, Mihaela Chircu -, părintele protopop Ioan Bârgăoanu a pus accent pe chipuri de copii și, astfel, în unele picturi apar și Sf. Muceniță Sofia și cele trei fiice ale sale, Pistis, Elpis și Agapis. După nașterea celor trei fiice, Sfânta Sofia a rămas văduvă și viețuia cu dreaptă credință, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul și cu milostenia, dar înconjurată de cele trei fiice ale sale, în care a aprins focul dragostei către Dumnezeu”.

În sediul Protoieriei Onești este amenajată Capela „Sf. Ioan Teologul”, dar și Centrul Multifuncțional „Logos”, Biblioteca „Sf. Dionisie Exiguul”, cabinete de asistență socio-medicală, precum și un spațiu dedicat Grupului psaltic Filomelos.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri