26 aprilie 2024
ActualitatePiața serviciilor contabile băcăuane are un nou lot de experți

Piața serviciilor contabile băcăuane are un nou lot de experți

O nouă grupă de absolvenți ai stagiului profesional de contabili autorizați au depus, luni, 17 decembrie, în Bacău, jurământul pentru a deveni membri ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR. Ceremonia a avut loc la filiala județeană a organizației, în prezența președintelui filialei, Radu Făghiean, a președintelui Comisiei de disciplină, Marcel Bulinschi, și a directorului executiv al filialei, Constantin Păstrăv.

Candidații la calitatea de expert contabil, cu mâna în dreptul inimii, au rostit jurământul împreună cu președintele filialei, care a ținut mâna dreaptă pe Biblie. După care fiecare nou membru al filialei a depus jurământul scris și semnat.

Mai întâi, însă, președintele filialei le-a vorbit absolvenților despre importanța profesiei contabile în economie și societate. „Managementul – a spus Radu Făghiean – nu se mai poate disocia de profesionistul contabil. Astfel, pentru un absolvent greul abia acum începe, deoarece profesioniștii contabili își vor asuma răspunderea pentru ceea ce fac”.
Despre importanța organizației profesionale CECCAR, care a împlinit deja 97 de ani, le-a vorbit absolvenților Marcel Bulinschi, un profesionist cu îndelungă și excelentă experiență în domeniu.



Absolvenții au aflat, însă, și ce rol are Comisia de disciplină a filialei CECCAR, de care nimeni nu trebuie să se teamă dacă respectă standardele profesionale și deontologia profesională. „Și absolvenții de acum sunt oameni bine pregătiți și au o frumoasă perspectivă – a precizat Marcel Bulinschi. Ei trebuie să înțeleagă și că această Comisie de disciplină este chemată la respectarea normelor profesionale, a regulamentelor, a standardelor. Ea previne posibile deficiențe”.

La final, șefa actualei promoții de experți contabili, Eleonora Savu, a predat cheia cursului profesional unei reprezentate a anului al doilea al acestuia, Simona Nica.

„A fost un moment solemn, un moment important în viața unui profesionist contabil. Absolvenții cursului profesional au dovedit, prin examenul susținut, că sunt demni de a deveni profesioniști contabili. Însăși activitatea de expert contabil a devenit din ce în ce mai importantă în societate. De aceea, pregătirea unui profesionist contabil este permanentă, pe măsură ce profesioniștii capătă tot mai multă experiență.”
Radu Făghiean, președintele Filialei Bacău a CECCAR

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri