3 mai 2024
ActualitatePensionarii au petrecut de 1 Mai

Pensionarii au petrecut de 1 Mai

Deşi vremea a fost potrivnică ieşirii la iarbă verde, peste 600 de pensionari din municipiul Bacău au retrăit, totuşi, Ziua Muncii, evident, într-un alt mod, decât cel din anii tinereţii lor, dar, poate, şi mai plăcut.

Nu au mers la defilare şi nici la un grătar, dar au petrecut împreună câteva ore bune, la restaurantul Royal Garden, într-o atmosferă sărbătorească, plină de voie bună. Reuniunea, care s-au bucurat de un meniu bogat, a fost posibilă, în primul rând, datorită conducerii Primăriei municipiului Bacău.

“Este meritul primarului municipiului Bacău, care a iniţiat această activitate. Domnul Cosmin Necula a venit cu acest proiect, care este un parteneriat între primărie şi Uniunea Generală a Pensionarilor. Îi mulţumim, pe această cale, pentru grija pe care o poartă pensionarilor, dar şi consilierilor, care au aprobat cofinanţarea proiectului din bugetul local”, ne-a declarat Mihai Enache, preşedintele Uniunii Generale a Pensionarilor (UGP) Bacău, sufletul manifestării. Pentru această activitate, al cărei cost s-a ridicat la 6.000 lei, Primăria Bacău a alocat 5.400 lei.



Restul de 600 lei a fost acoperit de către UGP şi alte 6 organizaţii ale pensionarilor, care fiinţează în momentul de faţă. Dar Primăria Bacău a asigurat şi transportul participanţilor, punându-le la dispoziţie nu mai puţin de 6 autobuze. Întâlnirea de ieri, 1 mai, se înscrie în seria activităţilor cultural-educative şi de socializare pe care UGP şi celelalte organizaţii ale pensionarilor le desfăşoară constant.

Manifestarea de ieri este a 5-a, de la constituirea UGP, şi de fiecare dată atmosfera de voie bună a fost întreţinută de formaţia vocală şi instrumentală a acesteia, precum şi de corul “Armonia”, din care fac parte pensionari. Celor care sunt înscrişi deja în una din cele şapte organizaţii li se pot alătura şi alţii, care doresc ca şi după pensionare să ducă o viaţă activă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri