În fiecare an, calendarul ne aduce aminte de momente importante din istoria națională, dar și de schimbări subtile în modul în care aceste zile sunt sărbătorite sau, mai degrabă, ignorate de către oficialități.
Tocmai am trecut de 1 Mai, o dată care, în ciuda semnificației sale pentru mișcările muncitorești, a fost tratată cu indiferență. Acum, ne apropiem de 9 Mai, o dată care, înainte, marca Ziua Independenței României, alături de alte evenimente semnificative, precum Ziua Victoriei sau Ziua Europei.
Dar, acum câțiva ani, politicienii noștri au decis să mute sărbătorirea Zilei Independenței de pe 9 pe 10 Mai. Motivul? Cică, pe 10 a promulgat domnitorul Carol I independența votată de Parlament pe 9. După logica asta ar trebui să sărbătorim Ziua Națională pe 14 decembrie, nu pe 1 când s-a votat Unirea Transilvaniei la Alba Iulia, pentru că pe 14 a promulgat-o regele Ferdinand.
Deși pare că că acest gest ar putea fi doar o mișcare politicoasă pentru a da impresia de loialitate față de Casa Regală, care și-a cam pierdut relevanța în societatea modernă și ar trebui să fie lăsată să doarmă în arhivele istoriei, în realitate, schimbarea din calendar ascunde altceva: o încercare subtilă de a alinia România cu alte țări europene care au ales să evite sărbătorirea Zilei Victoriei împotriva fascismului pe 9 Mai, din considerente legate de relațiile cu Rusia.
Este o schimbare care pare să fie impusă mai mult de considerente geopolitice decât de respect pentru propria istorie și pentru sacrificiile făcute în timpul războiului.
Și aici apar mai multe probleme. În primul rând, marginalizarea Rusiei, o țară care a suferit pierderi uriașe în al Doilea Război Mondial și a avut un rol crucial în înfrângerea fascismului, este profund regretabilă. Dar, să zicem că asta e strict problema Rusiei.
În al doilea rând, decizia țărilor occidentale de a uita repede de fascism și de nazism, de a ignora lecțiile dure învățate acum 80 de ani, este îngrijorătoare. Această amnezie colectivă este periculoasă și ne poartă pe un drum periculos. Să uităm istoria înseamnă să fim condamnați să o repetăm.
Un motiv evident pentru această dorință a Occidentului de a uita de nazism este legat de implicarea sa în propagarea și încurajarea acestuia în anumite momente ale istoriei. Înainte ca războiul să escaladeze în Europa, multe țări occidentale, preocupate de consolidarea puterii lor și de contrabalansarea influenței Rusiei, au privit cu ochi buni spre ascensiunea regimului nazist și au fost chiar complice în susținerea sa. Iar astăzi, acolo unde are nevoie, Occidentul încurajează, din nou, nazismul. Nici nu are rost să mai intru în amănunte.
Acum să vedem dacă autoritățile își amintesc de Ziua Independenței. Pe 9 sau pe 10 mai.
