Patru sute de milioane de euro pentru investiții în apă-canal

    Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) a depus studiul de fezabilitate al „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată” la Ministerul Fondurilor Europene, pe Programul Operațional Insfrastructura Mare (POIM). Valoarea totală a aplicației este de 400 de milioane de euro. Anul trecut, după actualizare, Masterplanul de apă și apă uzată a fost aprobat de Consiliul Județean (CJ).

    Unul dintre obiectivele prinse pe POIM este construirea unei stații de demanganizare în Gherăiești și reabilitarea fronturilor de captare, care ar costa 8,73 de milioane de euro. Pentru realizarea acestei investiții, CRAB a solicitat asocierea cu CJ Bacău și CL Bacău.

    Aleșii județului vor discuta despre oportunitatea asocierii în ședința de astăzi, 17 aprilie, prima din luna aceasta, și vor vota participarea CJ Bacău la investiție. Așa cum prevede studiul de fezabilitate al „Proiectului regional de dezvoltare a insfrastructurii de apă și apă uzată din județul Bacău”, începând din 2024, stația de tratare va deservi și sistemele cu alimentare cu apă situate în valea Siretului: Măgura, Sărata, Buchila, Nicolae Bălcescu, Galbeni, Gioseni-Tamași, Faraoani, Cleja, Fundu Răcăciuni și Răcăciuni.



    Acestea vor forma Zona de alimentare cu apă Bacău Sud, cu 44.681 de locuitori. În total, vor beneficia de Stația de Tratare a Apei Barați peste 252.000 de locuitori, ceea ce înseamnă 35 la sută din populația județului. Reprezentanții Companiei Regionale de Apă Bacău arată că realizarea investiției nu va avea efect doar asupra creșterii debitului din rețeaua de apă, ci și asupra asigurării debitelor din surse subterane și a siguranței în exploatarea fronturilor existente.

    Concret, obiectivul va asigura 90 la sută din apa potabilă necesară, debitul de apă brută (450 de litri/secundă) și exploatarea în condiții sigure a fronturilor Gherăiești I, Mărgineni I, Mărgineni II și Hemeiuș II. Valoarea contractului de asociere este de 41,5 milioane de lei, din care Județul Bacău va suporta 39,4 milioane de lei (95 la sută), diferența de 2,07 milioane de lei (5 la sută) fiind asigurată de Municipiul Bacău.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"