Pasiunea unui jandarm

    Ţanţu Sorin este de 26 ani angajat al Jandarmeriei. In prezent este plutonier adjutant la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău. Are o pasiune mai puţin întâlnită: construieşte nave din lemn în miniatură.

    Plutonierul adjutant Ţanţu Sorin este angajat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău din anul 2007 si este atras de tot ceea ce înseamna navomodelism.

    Din lucruri banale, simple, lucruri nefolositoare la prima vedere, el creează adevarate opere de arta. Dragostea de frumos o cunoaşte de când avea câţiva ani. S-a născut cu harul de a da viaţă şi de a transforma în frumos chiar şi cel mai insignifiant lucru.
    Acum are o pasiune aparte. În urma cu zece ani a descoperit o pasiune aparte; şi-a dat seama că poate construi nave nave din lemn, în miniatură ; de atunci aceasta este preocuparea sa principală, în timpul său liber.



    L-am întrebat cum reuşeşte, cum poate crea aceste lucruri minunate ; ne-a răspuns:,
    „Simplu, pe alocuri, complex, în ansamblu. Construcţia unui model de navă o joacă dar nu este nici pe departe; ea necesită nu numai îndemânare ci şi vaste cunoştinţe marinăreşti, o bogată cultură istorică şi tehnică.

    În majoritatea cazurilor, modelistul este proiectant, desenator, constructor şi uneori un migălos istoric ce caută prin arhive sau biblioteci. Cunoştinţele tehnice merg de la tâmplărie, lăcătuşerie, strungărie la proiectare.

    Activitatea atelierului de navomodele cuprinde două aspecte: unul creativ-constructiv, care cuprinde documentarea, calcularea, proiectarea şi construirea integrală a modelului; unul al experimentării şi întrecerii sportive”.

    Aşa îşi descrie el munca. Sau, mai bine spus, pasiunea.

    Povesteşte că interesul acesta pentru nave l-a făcut să exceleze în navomodelism:
    “Mi-a plăcut întotdeauna şi aşa am început să-mi doresc să le construiesc. Am învăţat singur, acasă, citind toate cărţile de specialitate pe care le-am putut găsi. Aşa am început să fac navomodelism, învăţând, în primul rând, cum se construieşte o navă adevărată, care sunt componentele ei. Eu practic navomodelismul de la zece ani, spre exemplu. Nu-mi văd viaţa altfel, mereu mă documentez, citesc, caut piese pe care le-am putea folosi pentru machete noi,. Este adevărat, tehnologia ne ajută mult, însă valoarea unei machete este dată de munca manuală, de talentul nostru”.

    Zeci de nave în miniatură i- au ieşit din mâini precum navele adevărate. Machetele sunt din lemn, chiar dacă pare uneori incredibil, iar realizarea şi asamblarea tuturor componentelor poate dura chiar şi un an. Unele părţi sunt cumpărate altele realizate în atelierul personal.

    Mai mult de atât, navele în miniatură nu au echipaj, dar au suflet; sufletul şi pasiunea unui jandarm talentat, care le dă viaţă cu o simplitate aparentă.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"