26 aprilie 2024
ActualitatePasajul pietonal subteran din Gara Bacău a fost transferat Primăriei Bacău

Pasajul pietonal subteran din Gara Bacău a fost transferat Primăriei Bacău

Guvernul a aprobat săptămâna trecută transferul pasajului subteran pietonal CFR în administrarea noastră pentru reabilitare și modernizare.

“A fost un proces administrativ care a durat 1 an și 8 luni. Aceasta este realitatea birocratică, pentru cei care cred că lucrurile se întâmpla prea greu sau se intreabă de ce trebuie să facem studii de proiectare înainte de a începe o investiție.

De ce nu s-au făcut investiții aici? Primăria Bacău nu a putut interveni asupra unui obiectiv care nu îi aparținea. Legea nu ne-a permis acest lucru. Acum însă lucrurile se vor schimba! În bine!



Hotărârea de guvern a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Vom lansa un concurs de soluții pentru a avea cea mai bună variantă posibilă pentru ca acest pasaj să fie curat, sigur, modern, nu o rușine pentru cei care îl tranzitează, cum este acum!
Îmi doresc această modernizare în primul rând pentru toți cei care vin sau merg spre cartierul CFR, să nu mai fie nevoiți să aleagă între un pasaj insalubru și prost luminat și traversarea ilegală a liniilor de cale ferată.

Imediat ce vom stabili procedurile, voi anunța debutul concursului de proiecte și aștept cât mai multe propuneri”, a declarat primarul Bacăului Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri