28 martie 2024
Top StoryParcările de reședință din Bacău: nu ajung pentru toată lumea, dar s-au...

Parcările de reședință din Bacău: nu ajung pentru toată lumea, dar s-au votat

Consiliul local Bacău a aprobat, astăzi, Regulamentul pentru atribuirea locurilor de parcare. Deși administrația a recunoscut faptul că locurile existente nu ajung pentru a acoperi cererea, s-a considerat că, totuși, este un punct de plecare. Opoziția a contestat ideea ca doar o parte dintre posesorii de autoturisme să poata să-și închirieze locurile de parcare, considerând că, astfel, se face o discriminare.

Regulamentul pentru atribuirea și utilizarea locurilor de parcare din municipiul Bacău intră în vigoare, în urma deciziei Consiliului Local. “În calitate de inițiator al acestui proiect, alături de consilierii locali ai Partidului Național Liberal, am urmărit stabilirea unor reguli care să rezolve, fie și parțial, spinoasa problemă a parcărilor și consider că principala realizare va fi că băcăuanii vor avea, siguranța unui loc de parcare rezidențial, contra sumei de 7,5 de lei pe lună. Solicitările și documentele pentru atribuirea locurilor de parcare se vor transmit exclusiv electronic, prin intermediul sistemului informatic «Bacovia Parking», sau prin depunerea acestora la sediul Centrului de informare Cetăţeni”, a declarat viceprimarul Liviu Miroșeanu.

Locurile de parcare de reședință vor putea fi utilizate, de luni până vineri, în intervalul orar 17:00 – 8:00 și, în exclusivitate, sâmbăta, duminica. Parcările de reședinţă vor fi prevăzute și cu locuri de parcare pentru vizitatori, iar acolo unde există şi spaţii comerciale, se va amenaja un loc pentru aprovizionare. Toate veniturile obţinute din gestionarea parcărilor vor fi utilizate pentru investiţii în amenajarea și crearea de noi locuri de parcare. De taxă sunt scutite persoanele cu handicap și posesorii de mașini electrice. Noul regulament vine cu prevederi și în ceea ce privește utilizarea parcărilor pentru instituțiile publice și parcările de uz general.



Opoziția contestă Regulamentul

“Prin Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare se urmărește taxarea unui serviciu la care nu vor avea acces toți proprietarii de mașini din municipiul Bacău. Primăria estimează nerealist că va crea 18.000 de locuri de parcare rezidențiale, în timp ce numărul autovehiculelor proprietate personală din oraș este de aprox. 70.000. Unde iși vor parca mașinile cetățenii care, deși buni contribuabili (plătitori de taxe și impozite), nu se vor număra intre cei 18.000 de “fericiți” deținători de locuri de parcare din Bacău?”, se arată într-un comunicat al PSD Bacău. Social – democrații spun că municipalitatea nu poate taxa servicii pe care nu le poate oferi contribuabililor sau la care au acces, în mod discriminatoriu, doar unii dintre cetățeni.

Vor beneficia de un singur loc în parcările publice de reședință, persoanele fizice domiciliate în Bacău, care dețin o mașină în proprietate, în leasing sau în comodat, care nu au datorii la impozite și taxe locale și care nu au un garaj pe teren închiriat sau concesionat. Vehiculul trebuie să aibă inspecţia tehnică periodică și asigurarea de răspundere civilă auto valide și o masa totală autorizată mai mică de 3.5 tone.

“Acesta este doar un prim pas pentru modernizarea municipiului Bacău și creșterea confortului băcăuanilor și va fi urmat de o abordare curajoasă din partea administrației locale privind situația garajelor. Construite haotic pe raza municipiului, multe dintre ele transformate, de-a lungul timpului, în spații de depozitare pentru murături și obiecte inutile, garajele vor fi demolate, pentru a îmbunătăți aspectul urban și pentru creșterea numărului de locuri de parcare din oraș”.

Liviu Miroșeanu
viceprimarul municipiului Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri