Poate îi voi dezamăgi pe unii cititori dacă vor vedea, mai departe în acest text, că nu mă refer la motivul pentru care vreun director a împărțit subalternilor săi câteva palme. Pentru mine un asemenea caz ar fi unul detestabil, dar banal, precum aș afla cum un om a fost mușcat de un câine. Dacă un om ar mușca un câine ar fi un veritabil „fapt de presă” – cum spune unul dintre principiile de bază predate în școlile de ziaristică.
Eu am fost impresionat, zilele trecute, de palmele bătătorite ale unui tânăr director de mare firmă, care venise tocmai din îndepărtatele State Unite ale Americii să demonstreze românilor ce poate să facă un ingenios sistem de irigații în lanurile de porumb. Sistemul trebuia montat pe un tractor uriaș, deci presupunea câteva operații specifice. Și l-am văzut, atunci, printre oamenii care ducea pe umăr cutii uriașe cu piesele sistemului inovativ. Căra asemenea poveri și americanul cu grad de director al firmei lui din America, nu s-a sfiit să pună mâna să ajute. Era un om tânăr, bine făcut și foarte atent să iasă treaba bine. A revenit în lanul de porumb cu mașina lui de irigat direct la rădăcinile plantelor care deja crescuseră mai sus decât un stat de om și a început să explice cum funcționa mașina. Atunci i-am observat bătăturile din palme și am înțeles că omul acela nu se dădea niciodată deoparte de la a pune mâna și la munca de jos. Valoarea acestui om a crescut în ochii mei dintr-odată!
Și mi-am adus aminte de un articol de ziar în care se arăta cum la două ferme din Spania erau angajați agricultori români, dar nu pe oricare, ci numai pe cei care aveau deja fețele arse de soare și palmele bătătorite de muncă. Acolo, oficial, oamenii chemați la interviu trebuiau să facă dovada experienței în agricultură și a capacității lor fizice. Aspecte pentru care nicăieri nu se emit certificate speciale, nici măcar de școlile de la noi care fabrică specialiști pe bandă rulantă.
