sâmbătă, 17 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 786

Ceci n’est pas un Magritte. Expoziție unicat de fotografie în Bacău

Asociația „Gil Ioniță”, în colaborare cu Complexul Muzeal „Iulian Anonescu” – Secția de Artă, organizează, în perioada 14 septembrie – 1 octombrie, prima expoziție de fotografie a artistului băcăuan Victor Eugen Mihai – VEM.

Reputatul caricaturist ne surprinde prin abordarea îndrăzneață, chiar spectaculoasă a unor teme celebre ale belgianului René Magritte pe care le updatează, integrându-le printre noile lui produse de Media Art din zona metafizicii obiectului.

Denumit „Ceci n’est pas un Magritte” („Acesta nu este un Magritte”), proiectul fotografic recontextualizează operele celebrului pictor belgian pentru a expune, într-o manieră inedită, viciile societății și ale umanului în general. VEM își propune astfel să tragă un semnal de alarmă cu privire la aceste aspecte și să invite privitorul la introspecție. „În acest sens, aşa cum Constantin Brâncuşi (conform lui Minulescu) îşi dădu seama că un «om» cioplit în piatră nu poate fi decât o piatră cu chip de om, aşa VEM ilustrează şi evocă ceea ce se petrece la nivelul individului sub stratul superficial al dermei.” (Maria Bilașevschi – critic de artă).

Fotografiile ce urmează a fi expuse se bucură deja de succes pe plan internațional, fiind premiate în cadrul unor competiții de profil din Suedia, Cipru și România.

Pe parcursul proiectului, VEM și artistul fotograf Ioan Viorel Cojan, curatorul expoziției, vor organiza sesiuni de lucru cu elevi din Bacău, în cadrul cărora vor discuta mai multe despre fotografia performativă suprarealistă.

Expoziția face parte din proiectul Suprarealism fotografic băcăuan, cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2023 conform Legii nr. 350/2005.

Vernisajul are loc în data de 14 septembrie, ora 16.00, la Galeria de Artă „Alfa” ale Muzeului de Artă din cadrul Complexulului Muzeal „Iulian Anonescu” din Bacău, strada Mărășești, nr. 12.

Victor Eugen Mihai – VEM este membru al Federației Organizațiilor Caricaturiștilor (FECO) și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), având o experiență de peste 30 de ani în caricatură și jurnalism.

Lucrările i-au fost expuse în peste 50 de țări, în special la saloane-concurs de caricatură. De-a lungul carierei sale a fost recompensat cu 43 de premii internaționale și 17 naționale la concursurile de caricatură/grafică satirică.

Este autor al albumelor de caricatură „Opriți Pământul, vreau să cobor!” (1995), „VEM MANIA” (1997) şi „VEM” (2016).

 

(Comunicat de presă)

 

 

Prima zi de școală a venit cu vești bune pentru elevii din Mărgineni!

Cele patru unități de învățămînt din comuna Mărgineni – Școala Gimnazială „Alexandru Piru” Mărgineni, Școala Gimnazială „Ion Măric” Luncani, Școala Gimnazială Barați și Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Piticilor” Barați -, pregătesc împreună 600 de elevi și preșcolari. Un număr considerabil, demn de o unitate administrativ-teritorială atât de importantă și cu un potențial de dezvoltare enorm. Școlile s-au prezentat foarte bine la deschidere, asta și grație implicării Primăriei Mărgineni, condusă de edilul-șef Gheorghiță-Benoni David.

Toate sălile de curs din Mărgineni vor avea dotare complet nouă!

Grație unui proiect cu bani europeni, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, toate cele 33 de clase ale școlilor din Mărgineni vor primi mobilier, echipament digital, material didactic, însemnând, printre altele, ecrane interactive în fiecare clasă și laptopuri. Schimbarea va avea loc până la finele acestui an. „Nu toate comunele au câștigat finanțare prin proiecte de acest fel, dar noi am izbutit și ne bucurăm foarte tare”, ne-a declarat Bogdana-Mihaela Burlăciuc, directorul Școlii „Alexandru Piru”, care le coordonează pe toate celelalte. Dincolo de ce va fi, este de notat că două dintre școli au pornit reabilitate termic și cu instalații electrice noi. Urmează ca aceste reabilitări să se petreacă și la celelalte două unități de învățământ, iar la „Al. Piru” să fie terminat și un teren de fotbal.

„Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață”

În deschiderea fiecărei cuvântări de la cele patru școli, primarul Gheorghiță-Benoni David a avut un citat din Seneca: „Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață”. Redăm în continuare unul dintre discursurile de deschidere a anului școlar: „La fel ca în fiecare an, în luna septembrie deschidem larg porțile școlii. Pe lână faptul că este un moment de sărbătoare, de bucurie a revederii după o binemeritată vacanță, începerea anului școlar reprezintă o nouă șansă de a dovedi că suntem încrezători în destinul nostru, că putem mai mult, că suntem, oricând, capabili de performanță. Dar în umbra marii performanțe stă totdeauna o muncă asiduă. Dragi elevi, vă îndemn să conștientizați importanța educației și, implicit, a școlii, iar prin muncă, perserverență, curaj și voință să vă îndepliniți cele mai îndrăznețe visuri. Cultivați-vă mintea și inima prin lectură și străduiți-vă să fiți în fiecare an mai buni decât în anul care a trecut. Celor care abia au intrat în lumea școlii, bobocilor, le urăm ca acest an să fie unul al bucuriei de a învăța și al visurilor împlinite. Mă adresez acum dascălilor, cărora vreau să lea aduc mulțumiri pentru activitatea, implicarea și mai ales dăruirea de care au dat dovadă în anul școlar precedent. Vă doresc putere de muncă, răbdare, perseverență și cât mai multe reușite profesionale în acest an școlar. Dragi părinți, avem convingerea că prețuiți școala și pe cei care o slujesc și că aveți multe așteptări legate de viitorul copiilor dvs. Aceste așteptări pot deveni certitudini doar printr-o permanentă colaborare a dvs. cu școala și comunitatea locală. Vă urez tuturor un an școlar frumos, cu rezultate cât mai bune, de care să ne bucurăm cu toții. Noul an școlar să vă aducă tuturor bucurii, satisfacții, împliniri, putere de muncă și multă sănătate! Și, să nu uităm, o carte, un stilou, un copil și un profesor pot schimba lumea! Succes, tuturor!”.

Cei merituoși au fost premiați

Toți elevii din Mărgineni cu rezultate bune la olimpiadele școlare au fost premiați de Primărie cu câte 500 de lei pentru premiul I, 400 lei premiul II și 300 lei pentru mențiune. Pentru anul viitor, este prevăzută premierea tuturor elevilor de a VIII-a, care vor intra la liceu cu o medie mai mare de 8,50! Iar asta pentru că într-adevăr conducerea comunei crede cu tărie că educația și instruirea sunt principalele motoare ale dezvoltării și ale unui trai mai bun.

Un mare artist dă numele unei școli!

Ion Măric, renumitul pictor naiv cunoscut lumii întregi ca „Bădița” Ioan Măric, a pășit în băncile școlii din Mărgineni în urmă cu 71 de ani. De azi, școala din Luncani îi poartă numele! Iar el a purtat cu dragoste imaginea școlii din Luncani la Santiago de Cuba (oraș-simbol al revoluției cubaneze) și în Brazilia, prin expozițiile cu operele sale. „Fiecare perioadă are frumusețile ei”, ne spune „Bădița”, prezent la deschiderea școlii în Mărgineni. „Esențial este ca toți cei care trec prin școală să transmită urmașilor tot ceea ce au avut frumos, să fie bune exemple. Eu, acum, sunt recunoscător, copleșit, de onoarea ce mi se face, ca școala din Luncani să-mi poarte numele, de-acum înainte”, ne-a declarat Ioan Măric.

Marius Fundulea

 

 

Volei feminin: Memorialul „Florin Grapă”

Sâmbătă, 16 septembrie, între orele 10.00 și 16.00, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău, CS Sportland va organiza prima ediție a unui eveniment dedicat amintirii celui mai titrat antrenor din istoria voleiului băcăuan

Toamna trecută, pe vremea aceasta, Florin Grapă se pregătea să înceapă cea de-a 35-a ediție de campionat la cârma echipe de volei feminin Știința Bacău. După 34 de sezoane ca antrenor principal, de-a lungul cărora cucerise cu Știința patru titluri de campioană națională, 15 de vice-campioană și cinci Cupe ale României, Florin Grapă închidea o ușă și deschidea o alta. Din rațiuni de ordin financiar, profesorul universitar doctor dădea continuitate echipei sale prin parteneriatul cu CSM Bacău:

„Pentru noi, parteneriatul cu CSM Bacău era vital și vreau să mulțumesc tuturor acelora care au făcut posibilă această colaborare” Din motive medicale, cel mai titrat antrenor din istoria voleiului băcăuan se vedea nevoit să renunțe la postura de „principal”, alegând statutul de manager: „Ne-am propus o clasare în 5-8, dar, realist vorbind, important este să ne asigurăm permanența în A1. Eu voi fi, în măsura în care starea de sănătate mi-o va permite, trup și suflet lângă această echipă, așa cum am făcut-o din 1988 încoace”.

La finalul sezonului 2022-2023, CSM-Știința Bacău și-a asigurat locul în prima ligă. Din păcate, însă, a făcut-o fără Florin Grapă. „Antrenorul de profesie om”, așa cum titra Deșteptarea, ne-a părăsit la finalul anului trecut, răpus, la doar 68 de ani, de boala care-i împuținase trupul, dar nu și sufletul. Sâmbătă, 16 septembrie, toți cei care l-au iubit și prețuit pe profesorul Florin Grapă sunt așteptați la Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” cu ocazia primei ediții a Memorialului „Florin Grapă, ce se va derula între orele 10.00 și 16.00. Evenimentul este organizat de CS Sportland Bacău, grupare condusă de fosta voleibalistă antrenată de Florin Grapă la Știința, Crina Bălțatu.

„Acest Memorial are darul de a păstra vie memoria profesorului, antrenorului și omului Florin Grapă”, a declarat Crina Bălțatu. Manifestarea va avea la bază un turneu de volei juvenil care va reuni echipele de Speranțe Sport Activ Onești, ACS Inter Iași, Spike Iași și Sportland Bacău și se va încheia cu un meci cu durata de un set ce va opune foste și actuale jucătoare ale Științei. Dintre voleibalistele de ieri care vor reveni pe teren cu ocazia Memorialului „Florin Grapă” le amintim pe Sorina Marian, Dana Donciu, Alexandrina Tancău (Trică), Mihaela Herlea, Cristiana Cojocaru, Ionela Tuduriu, Marlena Popa, Ramona Elisei (Căpățână), Angelica Harbuz (Chivorchian), Dana Dan și Crina Bălțatu. Memorialul va include și o festivitate de premiere, la care va participa și soția lui Florin Grapă, Elena Grapă, dar și un moment artistic asigurat de clubul de dans Adamas.

Orașul în care cel mai bine se spală creierele

Spuneți, hai spuneți pe bune! Nu-i așa că vă era dor de o avarie la conducta de transport a apei? Măcar de una micuță, așa, cam de o zi jumate. Micuță-micuță, dar numai bună să te țină cu mâinile pe găleți, cu suduielile pe buze și cu inima în gât înaintea începutului de an școlar. Adevărul e că nu ne mai lovise de multișor o avarie de genul ăsta. Riscam să ne ieșim din ritm.

Și să ne pierdem statutul de oraș al nespălaților. Oraș de nespălați? Asta-i o exagerare. În Bacău se spală. Se spală și bani, ca fenomen de nișă, dar mai ales creiere: în masă. Unele creiere se freacă într-atât de mult încât nu mai rămâne pic de materie cenușie. Devin precum Rezerva de apă: există, dar nu sunt „în parametri”.

La una din precedentele avarii, un cetățean cu părul alb (probabil că la fel de alb precum creierul său) mi-a „furnizat informația prețioasă” (chiar așa a spus, „țin să vă furnizez o informație prețioasă”) conform căreia la mijloc se află o mână criminală ce vrea să saboteze șansele primarului de a prinde un nou mandat.

V-ați prins? Și asta încă nu-i nimic! Îmi aduc aminte că acum vreo cinci-șase-șapte ani, un nene suna insistent în redacție spunându-ne că avariile la conductele de apă sunt regizate de conducerea Primăriei pentru a favoriza o companie ce se ocupa cu comercializarea apei minerale și ale cărei stocuri zăceau pe linie moartă. Bună treabă, nu? Ca-n filmele cu proști.

Apropo. „Suntem proști de dăm în gropi că-i votăm”, a  încercat să pună punctul pe i o vecină. Nu știu dacă suntem cu toții proști, dar de dat în gropi o cam dăm cu toții, aleși și alegători. La propriu, pentru că Bacăul e plin de gropi: pe trotuare, ca și pe carosabil. Salvarea va veni, cu siguranță, de la pistele cu biciclete.

Odată terminate, ne vom înghesui cu toții pe ele. În special automobiliștii, care vor fi nevoiți să-și abandoneze mașinile din cauza lipsei locurilor de parcare. Și să vezi ce țeapă își vor lua atunci spălătoriile auto că nu vor mai avea obiectul muncii. Sau te pomenești că se vor reprofila și vor trece la spălarea în mod profesionist a creierelor?

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Prima înfrângere, prima victorie

Etapa a treia a Ligii Zimbrilor la handbal masculin a adus prima înfrângere stagională pentru CSM Bacău: 32-47 (17-3) pe terenul campioanei Dinamo București. Și  prima victorie în contul viitoarei adversare a „CSMeilor”, HC Buzău 2012: 31-25 (15-11) cu CSM Focșani 2007. De notat și întâiul succes al celor de la CSU din Suceava, 31-26 contra Stelei, dar și faptul că, după remiza de acum o rundă, de la Bacău, Politehnica Timișoara a bifat un nou egal, de data aceasta acasă, în compania Universității Cluj: 31-31. Alte rezultate: CSM Sighișoara- Minaur Baia Mare 20-30, CSM Vaslui- CSM Constanța 21-32. Etapa urma să se încheie aseară, odată cu jocul dintre Potaissa Turda și CSM București. Runda a patra va începe joi, cu partida Universitatea Cluj- Dinamo și va continua vineri și sâmbătă, cu câte un meci: CSM București- CSM Vaslui, respectiv CSM Focșani 2007- CSM Sighișoara. Grosul se va consuma duminică, 17 septembrie, atunci când sunt programate întâlnirile: CSM Bacău- HC Buzău 2012, CSU din Suceava- Politehnica Timișoara, Steaua București- CSM Constanța și Minaur Baia Mare- Potaissa Turda.

Clasament Liga Zimbrilor

1 Dinamo București 3        3        0        0        119-85         9p.

2 CSM Constanța     3        2        1        0        84-72           7p.

3 CSM București      2        2        0        0        56-50           6p.

4 Potaissa Turda     2        1        1        0        65-58           4p.

5 HC Buzău 2012    3        1        1        1        84-79           4p.

6 Steaua București   3        1        1        1        94-92           4p.

7 Minaur Baia Mare  3        1        1        1        84-82           4p.

8 Universitatea Cluj 3        1        1        1        97-103         4p.

9 CSM Bacău           3        1        1        1        88-100         4p.

10 CSU din Suceava 3        1        0        2        97-96           3p.

11 CSM Focșani       3        1        0        2        80-96           3p.

12 Poli Timișoara    3        0        2        1        83-84           2p.

13 CSM Vaslui         3        0        1        2        85-103         1p.

14 CSM Sighișoara  3        0        0        3        68-84           0p.

Deschiderea anului de invățământ la Şcoala Postliceală Sanity

    Şcoala Sanitara Postliceala Sanity dln Bacau, şcoală de nlvel internațional având speclallzarl în Asistența medlcală generalistă, asistența medlcală de balneoflziokinetoterapie şi recuperare, asistența medlcală de farmacie și asistenţa medlcală generallstă cu predare în limba italiană şl-a deschls porţile, luni 11 septembrie, pentru aproximativ 700 de elevi şi profesorll lor.

    În cadrul deschiderii au fost premiaţi elevii cu cele mai bune rezultate şi cei ce s-au implicat în activităţii voluntariat pe parcursul anului şcolar 2022/2023.

    Cu această ocazie, Şcoala Sanitară Postliceală Sanity din Bacău le urează bobocilor de anul I, tuturor elevilor şi profesorilor un an nou şcolar cu multe reuşite şi cât mai multe cunoştinţe acumulate.

    „Începem noul an şcolar cu gânduri de bucurie, de împlinire şi gândul de a schimba în continuare destine pentru că acesta este rolul echipei Sanity. Să le găsim mersul elevilor, celor ce își doresc să inveţe această meserie nobilă. Împlinirea noastră, a echipei Sanity şi a celor ce manageriază această instituţie de 11 ani de activitate, este că fiecare suflet, fiecare elev al nostru îşi găseşte îndeplinit visul pe care l-a avut. În cadrul şcolilor noastre din Bacău, Comăneşti şi Oneşti oferim o educaţie sanitară de calitate. Credem cu tărie că putem incredinţa absolvenţilor noştri grija părinţilor sau a copiilor noştri în orice moment! Pentru că asistenţii medicali instruiţi de noi sunt unii dintre cei mai bine inţeleşi şi asimilaţi esenţei acestei şcoli: ştiu ce fac, fac cât pot de bine şi tot ce pot pentru pacientul care le-a fost incredinţat”  a declarat prof. univ. dr. Lăcrămioara Mocanu.

     

     

     

     

                Prostia:  elixir al fericirii sau coșmar al rațiunii? (IV) 

    ,,Diavolul e foarte prost, iar nerozia lui este tocmai sursa puterii sale”

    Înainte de a scruta alte orizonturi în care Prostia este trimisă sub lupa cugetării, o privire fugară trimisă în universul biblic ar putea oferi și alte resurse de cugetare pentru a înțelege, de pildă, gânduri precum cel oferit de Victor Hugo: ,,Nu există nici plante rele, nici oameni răi; nu există decât proști cultivatori”.

    Înțeleptul Solon este hărăzit cu arta diplomației. Cumpănit în judecăți, trimite uneori concluziile în orizonturi temporale  surprinzătoare. Despre posibilitatea de a fi sau nu fericit, de pildă, zice că trebuie să așteptăm sfârșitul vieții cuiva pentru a putea spune dacă a fost fericit. Când este invitat să consilieze pe tema delicată a prostiei (,,Proverbe”, 26) Solon oferă judecăți de valoare care par a nu mai fi împrietenite cu știuta cumpănire a discursului său. Nu caută nuanțe, nu-și construiește redute ale precauției, n-are teamă de faptul că ar putea fi convocat în fața unui tribunal moral în care Prostia l-ar putea acuza de discriminare și de alte păcate. Își începe discursul ca o furtună etică:  ,,Aşa cum nu se potriveşte zăpada în timpul verii şi ploaia la seceriș, tot astfel nu se potriveşte nici onoarea pentru un prost” (,,Proverbe”, 26: 1).  Deposedat de onoare, incriminatul  devine un paria al existenței, are portretul schițat de Publilius Syrus, cel care, cu tușe lipsite de echivoc, spune că insul care-și pierde onoarea nu mai are nimic de pierdut. Solon este necruțător. Confruntat cu standardele etice ale contemporaneității, ar trebui să dea din colț în colț, după ce a susținut că ,,biciul este pentru cal, căpăstrul pentru măgar şi nuiaua pentru spinarea proștilor (ibid., 26: 3).  Cu acest avertisment este ceva mai ponderat, investind grijă față de unii semeni:                                         ,,Nu răspunde prostului după prostia lui, ca nu cumva să fii tu însuţi ca el! Răspunde prostului după prostia lui, ca nu cumva să se considere înţelept!” (ibid.,  26: 4, 5). Dacă riști să-l angajezi pe prost mai ales pe post de curier, îți sabotezi securitatea ființării: ,,Cel care trimite un mesaj printr-un prost îşi taie singur picioarele şi bea violenţa. […] Ca un arcaș care răneşte pe oricine, aşa este cel ce angajează pe un prost”
    (ibid., 26: 6,10). Prostului îi este refuzată și șansa de a cocheta din când în când cu înțelepciunea: ,,Ca picioarele oloage, care atârnă neputincioase, aşa este un proverb în gura unor proşti. […] Ca un tufiș de spini în mâna unui om beat aşa este un proverb în gura unui prost (ibid., 26: 7, 9). Deposedarea de virtuți nu are nimic din compasiunea creștinească. Se apropie de ghilotina cruzimii: ,,Ca legarea unei pietre în praștie aşa este cinstirea unui prost” (ibid., 26:8).  Numai că, atunci când credeai că l-a deposedat pe prost de toate, neașteptat, Solon îl trimite într-o ecuație în care este prezent și înțeleptul și-i lasă în portofoliul supraviețuirii sale hăituite o virtute rară, Speranța, cea căruia înțeleptului îi lipsește: ,,Ai întâlnit vreun om care se consideră înţelept? Este mai multă speranţă pentru un prost decât pentru el” (ibid., 26:12). Îi sunt oferite și alte șanse, pe care, de regulă, ca un risipitor profesionist, nu le valorifică: ,,Chiar și un prost ar trece de înțelept dacă ar tăcea și de priceput dacă și-ar ține gura” (ibid.,  17:28). Pentru el, apropierea de virtuțile tăcerii ar fi o ofensă, întrucât are credința că se  pricepe la toate, nu mai are nimic de învățat, nu poate fi sfătuit sau mustrat, are convingeri beton. Dacă-i vorbești despre virtuțile incertitudinilor e ca și cum l-ai deposeda de toată avuția spiritului său destrămat în esențe. ,,Omul prost nu poate accepta să i se atragă atenția sau să fie învățat” (ibid., 12:1).

    Când privesc spre discursul lui Solon, nu pot să nu mă gândesc la faptul că are adepți în toate zările. Anton Pann, bunăoară, părăsind temporar tonul de șagă, zice neîndurător: ,,Când eşti mort, eşti mort numai până la Înviere. Când eşti prost, eşti prost pentru totdeauna!” N-ar fi deontologic să-l privim doar pe Solon ca reper. În ,,Romani” (16:9) citim: ,,Mă bucur dar de voi și doresc să fiți înțelepți în ce privește binele și proști în ce privește răul”. Importantă misie pentru prost! Esențială, aș zice. Solon îl cam deposedase de toate.

    Din zona credinței, autoritatea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur ne spune că destrămări mari ale spiritului nostru, precum mândria, își au cauza în prostie:  ,,Pe om nu-l pângăresc doar păcatele trupeşti, desfrâul, adulterul şi cele asemenea, dar şi mândria, cu mult mai mult decât altele. Fiindcă fiecare cuget de desfrâu este, desigur, păcat de moarte, şi are ca pricină dorinţa. Când vorbim despre mândrie, dimpotrivă, nu poţi găsi vreo cauză sau fază de început, care s-o îndreptățească fie şi câtuşi de puţin. Mândria nu e altceva decât pervertirea sufletului şi boală grea, care se naşte din prostie. Da, cel mai lipsit de minte om din lume este cel mândru” (Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, ,,Problemele vieții”, Galați, Editura Egumenița, 2017, p. 34.)

    Unul dintre cei mai cunoscuţi teologi ortodocşi ai secolului trecut,  Părintele Alexandru Schmemann, profesor, teolog, estonian care a emigrat în  Franța, apoi în SUA, trimite discursul despre prostie în zări surprinzătoare. El argumentează elevat, persuasiv, faptul că diavolul este plămădit din prostie. Din discursul părintelui Schmemann rezultă că diavolul este titularul de necontestat al portofoliului prostiei. Proștii tereștri par niște pigmei pe lângă el: „Se spune despre diavol că este inteligent. Nu, adevărul este că diavolul e foarte prost, iar nerozia lui este tocmai sursa puterii sale. Dacă ar fi fost inteligent, n-ar mai fi fost diavol; s-ar fi căit de mult timp şi «s-ar fi acoperit cu cenușă». Să te ridici împotriva lui Dumnezeu este, înainte de toate, o mare prostie. Esenţa răului: mândrie, invidie, ură, goana după libertate («a fi precum zeii») stă în prostie. Stalin era prost, la fel ca şi Lenin şi Mao. Doar un prost metafizic poate fi stăpânit total de o idee, de o pasiune. Însă prostia, fiind o simplificare, este foarte puternică. Întreaga lume căzută este nerozie, expertă în inventivitate. Prostia este o fraudă, o amăgire de sine. Diavolul este un mincinos din timpuri imemorabile. Se minte pe sine şi pe ceilalţi dintotdeauna. Iar minciunile sale amețitoare par inteligente, mai ales pentru că oferă o satisfacţie rapidă. Prostia este satisfăcută întotdeauna, iar satisfacţia este impresionantă. […] Putem spune că, în lumea căzută, prostia are succes pentru că s-a declarat pe sine inteligentă, o dată pentru totdeauna, înveșmântându-se în inteligenţă. Iată de ce creştinismul şi Evanghelia încep cu metanoie – cu prefacerea, cu transpunerea inteligenței, pur şi simplu, cu trezirea omului” („Biografia unui destin misionar. Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann. 1973-1983”, Alba Iulia, Editura Reîntregirea,  2004, pp. 225-226).

     

    O fi Trump mai bun pentru SUA, dar nu și pentru România

    Multa lume consideră că Trump ar fi o alegere mai bună pentru SUA și chiar pentru România întrucât este conservator, adică anti-woke. Că SUA cu Trump președinte și-ar reveni și această „revenire” s-ar extinde în mod firesc și asupra lumii dominate de America. Ar înceta excesele referitoare la sexualizarea spațiului public, prin impunerea de criterii de gen pentru orice acțiune publică (cote de persoane LGBTQ în consiliile de administrație ale companiilor, favorizarea persoanelor cu orientare sexuală „nonconformistă” în administrație și așa mai departe).

    Că așa ceva e doar o iluzie s-a văzut în cei patru ani de președinție a lui Trump, când nu s-a schimbat nimic în modul în care SUA au tratat România; din contra a fost începutul spolierii sub pretextul cheltuielilor militare. Prin urmare, am toată convingerea că odată revenit la Casa Albă, Trump nu ar face nimic pentru schimbarea lucrurilor în țările pe care le controlează America, din contra, ar încerca să pună biciul mai tare în contextul extinderii războaielor economice.

    De aceea o să afirm un lucru care o să mire multă lume: României îi va fi mai bine cu Biden reales pentru al doilea mandat. De ce? Pentru că un Biden la butoane (aiurea, el e de formă, dar să spunem de dragul jocului că președintele chiar comandă ceva la Casa Albă în afara de micul dejun) cresc șansele ca SUA să implodeze. Cu cât se adâncesc conflictele sociale și economice ale SUA, cu atât cresc speranțele pentru țările aflate sub comanda Washingtonului că vor primi un ragaz de câțiva ani în care să încerce să-și revină. Cu condiția să existe, totuși, forțe care să gestioneze acest inter-regnum.

    O Americă ocupată cu propriile probleme interne, incapabilă să-și mai proiecteze forța la distanță ar însemna abandonarea tuturor campaniilor woke – „justiția sexuală”, discriminarea pozitivă, lupta contra „privilegiilor albilor”, modificarea limbajului (aparent există un limbaj care discriminează și promovează stereotipurile), cenzura literaturii, rescrierea istoriei, etc. Pe lângă aceste chestiuni ideologice, mai există și presiunile politice, amestecul în alegeri, dictatul ambasadelor, impunerea politicii externe, confiscarea resurselor și așa mai departe. Trebuie să mai amintim că ultimele rânduri de alegeri au fost puternic influențate de ambasadori și că inclusiv actualul guvern de coaliție a rezultat în urma cererii explicite a Washingtonului, care avea nevoie de stabilitate politică la granița cu Ucraina?

    Desigur, o slăbire a SUA ar avea ca efect și pierderea garanțiilor de securitate NATO. Să nu uităm două lucruri: în urma aderării la NATO, Armata Română a fost aproape desființată și, în al doilea rând, cine garantează că Washingtonul nu va accepta o negociere Rusia – SUA prin care Moscova cere retragerea NATO la granițele din 1991? Și iar fac un apel la memorie: oare SUA nu au oferit  garanții de securitate și guvernului afgan în lupta contra talibanilor? Ce s-a ales din aceste garanții?

    Prin urmare, lăsați-l pe Biden și echipa sa să-și vadă de ceea ce știu mai bine: distrugerea societății americane!

    Pr. Isidor Dâscă – 70 de ani cu daruri și binecuvântări

      Aniversarea unui om cu o viață dedicată credinței și comunității este întotdeauna un moment de reflecție și recunoștință. În acest an, sărbătorim cei 70 de ani ai Pr. Isidor Dâscă, un om care a influențat în mod profund viața credincioșilor romano-catolici din Bacău și a adus lumina credinței în inimile multor oameni.

      Cu peste patru decenii de preoție la activ, Pr. Isidor Dâscă este un exemplu de devotament și dedicație pentru comunitatea sa. El a știut întotdeauna să găsească cuvintele potrivite pentru a alina suferința celor în necaz și pentru a încuraja pe cei care se confruntau cu provocări în viață. Cu un zâmbet cald și o inimă deschisă, el a reușit de multe ori să detensioneze situații neplăcute și să aducă bucurie în inimile celorlalți. Dojana sa părintească, plină de înțelepciune și dragoste, a atins chiar și cele mai împietrite suflete și a schimbat destine.

      Pentru comunitatea credincioșilor romano-catolici din Bacău, Pr. Isidor Dâscă a fost mai mult decât un preot. El a fost un îndrumător spiritual și un model de perseverență. Prin slujba sa dedicată, el ne-a învățat să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și să ne ajutăm unii pe alții în momentele dificile. Cu blândețea și înțelepciunea sa, a inspirat multe generații să trăiască în armonie cu credința lor.

      La această deosebită aniversare, noi, mii de credincioși cărora Pr. Isidor Dâscă ne-a fost ghid spiritual, vrem să îi mulțumim din inimă pentru tot ceea ce a făcut pentru noi. Fiecare slujbă, fiecare sfat, fiecare moment petrecut împreună cu el a fost o binecuvântare. Ne rugăm ca Dumnezeu să îl binecuvânteze și să îl ocrotească în continuare în misiunea sa.

      În acest moment special, dorim să îi urăm Pr. Isidor Dâscă „La mulți ani!” cu sănătate și haruri noi. Sperăm că el va continua să se bucure de roadele eforturilor depuse de-a lungul anilor și că va fi înconjurat de iubirea și recunoștința noastră mereu.

      Cu prețuire și respect, Comunitatea credincioșilor romano-catolici din Bacău

      12 septembrie 2023

        Ediția a XII-a a Concursului Internațional „Moineşteanca”

          Clubul Copiilor Moinești și Asociația Cultural Educativă „Mândră Ie Românească” au marcat o altă pagină strălucitoare în istoria evenimentelor culturale locale cu cea de-a XII-a ediție a Concursului Internațional de Muzică și Dans Popular pentru Copii „Moineşteanca 2023”. Acest eveniment, desfășurat sub deviza „Hora prieteniei”, a adus laolaltă talente din întreaga țară și din țările vecine, cimentând legături culturale și prietenii durabile.

          Cu peste 600 de elevi și cadre didactice implicați în „Hora prieteniei”, evenimentul a răsunat de veselie și bucurie în Moinești. Concurenții au demonstrat pasiunea și măiestria lor în muzica și dansul popular, oferind un spectacol impresionant pentru toți cei prezenți.

          Printre cei care au contribuit la succesul acestui eveniment se numără partenerii de la UAT Moinești, inclusiv Primarul Valentin Vieru și Viceprimarul Bogdan Legănuș, precum și echipa din biroul Cultură, Tineret, Activități Publice și Mediul de Afaceri, cu doamna Claudia Doru, domnii Viorel Costea, Bogdan Bulboacă și George Gaman.

          Mulțumiri speciale au fost aduse și membrilor juriului, care au evaluat cu atenție fiecare ansamblu și concurent, asigurând astfel corectitudinea și obiectivitatea competiției.

          Această ediție a Concursului Internațional „Moineşteanca” a consolidat tradiția de promovare a culturii populare și a adus comunitățile din întreaga țară și din străinătate mai aproape ca niciodată. Este un moment de mândrie pentru Moinești și o dovadă a puterii artei și a prieteniei într-un climat cultural internațional.

          Stația de captare din Onești, a doua sursă de apă pentru oraș, se apropie de finalizare!

          Primarul Laurențiu Neghină a anunțat astăzi că stația de captare din Onești, care reprezintă a doua sursă majoră de apă pentru oraș, a atins un important prag de realizare de 65%. Acest anunț marchează un pas semnificativ în proiectul vital pentru asigurarea apei potabile în Onești.

          Lucrările la stația de captare au început în luna ianuarie 2023 și au fost gestionate cu succes până în prezent. Potrivit primarului, proiectul urmează să fie finalizat până în decembrie 2023, cu receptia finală programată să aibă loc în luna mai a aceluiași an.

          După această dată crucială, se așteaptă ca orașul Onești să nu mai sufere întreruperi de apă, iar rezidenții să se bucure de un acces constant și fiabil la apă potabilă. Acest proiect este văzut ca o măsură esențială pentru asigurarea necesităților de apă ale comunității și pentru creșterea calității vieții locuitorilor din Onești.

          Primarul Neghină a subliniat importanța acestei realizări și a eforturilor continue ale echipei municipale pentru finalizarea cu succes a stației de captare.

          Finala Cupei „Precista” aduce bucurie la Târgu Ocna

            FOTO: tgocna.ro

            Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, a avut loc cu succes cea de-a III-a ediție a Cupei „Precista” la fotbal în orașul-stațiune Târgu Ocna. Acest eveniment, care a încheiat cu tradiție vacanța estivală, a fost o poveste frumoasă de comunitate și sport.

            În finala categoriei 10-14 ani, echipa Parohiei Precista a triumfat cu un scor de 3-0 în fața echipei Parohiei Oituz, demonstrând abilități fotbalistice impresionante pentru vârsta lor. La categoria 14-18 ani, echipa Parohiei Sfântul Gheorghe – Tisești a câștigat marea trofeu cu un scor zdrobitor de 5-1 în fața echipei Parohiei Cașin II.

            Nu doar câștigătorii au fost recompensați, ci toți copiii care au participat au primit diplome și premii, iar cei mai buni au primit medalii și trofee, aducând astfel un sentiment de mândrie și realizare.

            Meciul de „Old boys” a fost un moment special, în care o selecționată formată din preoții și profesorii coordonatori ai echipelor a învins echipa Parohiei Tisești, câștigătoarea turneului, cu un scor final de 6-3.

            Evenimentul a avut loc în perioada 4, 5 și 10 septembrie, aducând împreună peste 150 de copii care au redescoperit bucuria copilăriei autentice și au promovat valori importante precum credința, spiritul de echipă, toleranța și respectul în jurul Bisericii și a sportului cu balonul rotund.

            Această ediție a Cupei „Precista” a fost un adevărat succes în ceea ce privește consolidarea valorilor culturale și a spiritului comunitar, aducând laolaltă copii, tineri și adulți într-o sărbătoare a prieteniei și a tradiției.

            FOTO: tgocna.ro
            FOTO: tgocna.ro

            Cupa 13 Septembrie la ciclism a pompierilor băcăuani

              Pompierii au demonstrat încă o dată determinarea lor de neclintit și dorința de a-și întări spiritul de echipă într-un mod neobișnuit, participând la un eveniment special de pregătire fizică în acest weekend.

              Cu toții știm cât de importantă este pregătirea fizică pentru pompieri, având în vedere misiunile complexe și solicitante pe care le au de îndeplinit în fiecare zi. Cu toate acestea, de data aceasta, au renunțat la echipamentul specific și s-au aventurat pe două roți într-o inițiativă menită să le testeze echilibrul, rezistența și viteza.

              Traseul pe biciclete a fost conceput pentru a pune la încercare abilitățile lor fizice și mentale într-un mod distractiv și provocator. Iar pentru a face această experiență și mai specială, au fost însoțiți de copiii lor, care au pedalat alături de salvatorii lor de eroi.

              Această zi de pedalat și socializare a avut un impact semnificativ asupra echipei, contribuind la consolidarea relațiilor dintre membrii săi. Ei au demonstrat încă o dată că, în afara momentelor de urgență, sunt o adevărată familie și prieteni devotați unii altora.

              Evenimentul a fost un succes și a demonstrat că pompierii din Bacău nu sunt doar eroi în uniformă, ci și o comunitate unită și solidară. Felicitări tuturor participanților pentru determinare și spiritul lor de echipă remarcabil!

              Oficial e septembrie

              Image by photoangel on Freepik

              Oricât de mult aș vrea să spun în continuare faptul că astăzi este 42, 43, 44, 45 august, și că e tot vară, nu o pot face. Nu pentru că nu aș fi încercat, ci pentru că un nou sezon și-a făcut deja apariția în viețile tuturor, cu sau fără voia noastră. Dacă ar fi fost după placul meu, încă m-aș fi aflat în luna august, unde soarele și distracția plutesc în atmosferă, dar lucrurile își urmează propriul curs, fără să ne întrebe mereu ce ne dorim, pentru a ne pregăti pentru ceva mai bun.

              Așa că iată-mă în septembrie! Mai mult sau mai puțin gata să dau start unui nou capitol din acest an și din viața mea. La începutul anului, când mă pregăteam de Evaluarea Națională, această lună părea atât de îndepărtată de mine și de tot ceea ce se afla în jurul meu, încât iluzia unei eternități între mine și septembrie se conturase în mintea mea. Acum nu îmi vine să cred cât de repede a zburat timpul și prin câte evenimente am trecut pentru a ajunge aici.

              Septembrie nu e doar un început de anotimp, ci este o nouă linie de start pentru o etapă din viața mea, ce pare încă ireală. Am auzit că anii de liceu sunt cei mai frumoși ani din viața unei persoane, iar eu de-abia aștept să îi încep pe ai mei. Cu toate că în ultimul an școlar știam pentru ce trebuie să învăț și că rolul examenului era pentru a intra la ce liceu îmi doream, partea în care eu intram la liceu și mă pregăteam să devin boboacă era undeva în depărtare, la o distanță considerabilă față de mine. Acum acea distanță s-a evaporat, iar mie nu îmi vine să cred.

              Așa că septembrie deschide ușile unei noi părți din viața mea. Nu mai e doar un început de toamnă sau de sezon rece. E CEVA MAI MULT! E o nouă nestemată de pe coroana vieții. Fiecare nouă etapă crucială începe cu o asemenea bijuterie.

              Nu mai pot nega apariția lui septembrie, cum nici nu mai pot prelungi șederea lui august. Așa că aștept să îmbrățișez cu brațele deschise tot ceea ce acest nou început are să-mi ofere. Prieteni, amintiri, provocări, momente de neuitat, lecții (de viață), zâmbete, râsete și în special poze. Aș vrea să pot vedea un mic trailer cu toate lucrurile care se vor întâmpla în această parte a vieții mele și cum ele mă vor transforma, dar nu o pot face. Va trebui să aștept ca imprevizibilul să-și facă apariția.

              Acum sunt gata să fiu în luna septembrie, luna unui nou început, luna care îmi dă o nouă etapă. Am terminat cu perioada lui august pe acest an, dar de-abia aștept să încep toate provocările pe care toamna le are pregătite pentru mine. Sunt oficial gata pentru septembrie!

              Maria-Alexandra Vaman, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, 15 ani, Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”

              Prof.coord. Laura Huiban

              A sunat clopoțelul și la Colegiul „Ferdinand I”

              Și Colegiul Național „Ferdinand I”, din Bacău, și-a deschis larg porțile către noi provocări ale educației. Echipa managerială a colegiului, alături de corpul profesoral de elită și de întregul personal bine pregătit, a urat bun venit noilor generații de elevi. La invitația directorului Colegiului, prof. Nicu Harasemciuc, de a participa la eveniment au răspuns și președintele Consiliului Județean – Valentin Ivancea și primarul municipiului Bacău – Lucian Stanciu-Viziteu. 

              „Sperăm din toată inima – a spus elevilor directorul adjunct, prof. Nicoleta Grozav – ca aceasta să fie prima zi din lungul șir de zile, săptămâni și ani în care, voi, dragi copii, să trăiți aici clipe memorabile din viața de elev, în care să descoperiți cu pasiune domenii captivante, uluitoare chiar, pentru ca, în final, sa puteți spune că ați găsit drumul visat.

              Noi vă felicităm pe toți pentru reușită, știm că nu a fost ușor nici pentru elevii admiși în urma examenului de departajare în clasa a V-a, nici pentru absolvenții claselor a VIII-a care au trecut cu brio examenul de Evaluare Națională. Noi, cadrele didactice, alături de părinți și de întreaga familie, credem în voi și în forțele voastre și vom fi mereu aici pentru a va susține și încuraja în ceea ce vă propuneți.

              Celor mici, de la clasa pregătitoare, boboceilor de la clasa a V-a și bobocilor dintr-a IX-a, vă dorim să păstrați privirea senină și zâmbetul larg pe chip și să pășiți cu încredere și speranță în acest nou început emoționant, dar încărcat de o semnificație aparte. Iar emoțiile din ghiozdan să le transformați miraculos, zi de zi, în visuri și dorințe împlinite!”.

              Au transmis mesaje elevilor, părinților și profesorilor Valentin Ivancea, Lucian Stanciu-Viziteu, președintele Comitetului Reprezentativ al Părinților – Sorin Albescu, subinspectorul Biroului de siguranță școlară – Șerban Alexandru și un absolvent al Colegiului, promoția 1996 – dr. Adrian Biro. 

              Școală de nota 10 

              O carte de vizită actualizată a Colegiului „Ferdinand I” am primit de la directorul acestuia, prof. Nicu Harasemciuc. La evaluarea națională de la sfârșitul clasei a VIII-a – am aflat – promovabilitatea a fost de 100%. Patru elevi, cei mai mulți de la o unitate școlară, au obținut media 10, de asemenea 9 elevi au obținut nota 10 la limba romană și tot 9 elevi au obținut nota 10 la matematică, iar doi elevi au fost admiși fără evaluare, pe baza rezultatelor de la olimpiade. De asemenea, anul acesta, media de admitere în clasa a IX-a a fost ceea mai mare de când se face admiterea computerizată.

              „La examenul de bacalaureat, după cele două sesiuni, avem o promovabilitate de 100 %. Suntem singurul colegiu din județul Bacău care are o reușită de 100% la examenul de Bacalaureat – a precizat Nicu Harasemciuc. La olimpiadele și concursurile școlare au participat peste 400 de elevi, numai la olimpiadele județene elevii noștri au obținut 116 premii și mențiuni, iar 24 de elevi s-au calificat faza națională, 13 dintre ei au obținut premii și mențiuni, un elev fiind calificat în lotul lărgit pentru internațională. La concursurile naționale au fost obținute 44 de premii și mențiuni. Iar la faza internațională echipa de robotică a colegiului a obținut medalia de aur”.

              „Privind în urmă din perspectiva mea de adult si medic, realizez că sunt adesea pus în postura de a lua decizii vitale pentru cei din jurul meu – a spus și dr. Biro. Acest lucru este posibil datorită anilor de școală care mi-au definit personalitatea și au pus bazele unei gândiri analitice dublată de un simț al observației ascuțit și de dorința permanentă de a fi cel mai bun. Dragi elevi, știu că la momentul de față toate aceste lucruri pot părea doar vorbe lipsite de substanță, dar vă garantez că la sfârșitul anilor de școală, când toate piesele puzzle-ului (cunoștințele acumulate) vor fi la locul lor, veți fi capabili să înfruntați lumea cu toate pericolele ei. Acest drum al formării voastre ca personalitate este lung și anevoios, dar răsplata pentru efortul vostru va fi puterea de a lua decizii corecte și libere. Ceea ce trebuie să rețineți este că vă aflați la începutul unei calatorii academice și voi reprezentați sufletul și viitorul acestei instituții prestigioase. Educația este și despre a acumula informații, dar și despre a dezvolta o gândire critică, de a însuși valorile morale ale societății și de a vă descoperi pasiunile. Profitați la maxim de toate ocaziile care vi se ivesc, atât în școală, cât și în afara acesteia. Nu ocoliți provocările și nu vă opriți niciodată din învățat”, a declarat dr. Adrian Biro, absolvent al colegiului.

              Străzile Cărămidăriei și Viitorului din Târgu Ocna primesc o nouă infrastructură rutieră

                Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat astăzi că lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din orașul-stațiune Târgu Ocna, concentrate pe străzile Cărămidăriei, Viitorului și Cimitir, avansează într-un ritm susținut și sunt pe cale să fie finalizate în timpul prevăzut în planul de implementare.

                Una dintre cele mai recente realizări în cadrul proiectului a fost turnarea asfaltului pe strada Viitorului, marcând un moment important în evoluția lucrărilor. Echipa de construcție a demarat astăzi intervenția pe strada Cărămidăriei, cu planuri pentru a începe modernizarea și pe strada Cimitir în viitorul apropiat.

                Modernizarea acestor străzi implică nu doar refacerea carosabilului, ci și amenajarea de rigole betonate și torenți pentru a gestiona eficient apele pluviale. Cu toate acestea, potrivit declarației președintelui CJ Bacău, Valentin Ivancea, lucrările sunt în grafic, iar modernizarea străzilor ar trebui să fie finalizată în mai puțin de jumătate de an de la data de începere a proiectului.

                Valoarea investiției în această modernizare este semnificativă, dar este susținută în proporție de 90% de Consiliul Județean Bacău, demonstrând angajamentul acestuia pentru dezvoltarea infrastructurii locale și îmbunătățirea condițiilor de viață pentru locuitorii din Târgu Ocna.

                Această inițiativă de modernizare a infrastructurii rutiere reprezintă un pas important în direcția îmbunătățirii calității vieții locuitorilor orașului și contribuie la dezvoltarea sustenabilă a zonei. Cu angajamentul continuu al autorităților locale și finanțarea adecvată, se așteaptă ca proiectul să fie un succes și să aducă beneficii semnificative comunității locale.

                Finanțiștii din Bacău au protestat și luni

                Salariații Administrației Județene Bacău a Finanțelor Publice au protestat, spontan, și luni, 11 septembrie, în fața instituției și au etalat din nou cartoane pe care era scris „Protest spontan” și „Respect! Cerem onorarea angajamentelor asumate”. 

                Protestatarii fac aluzie la ce au promis cei din Guvern după ce reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe (FNSF) s-au întâlnit cu ei și le-au făcut cunoscută lista de revendicări. Dar sindicaliștii nu au acceptat răspunsurile primite și, mai mult, acuză că nici ce s-a promis nu se respectă de aproape patru săptămâni.

                De aceea, salariații, prin FNSF, amenință cu declanșarea grevei generale. Și Federația CNSRL Frăția a făcut un apel guvernanților în acest caz.

                Angajații sistemului fiscal – spunea, acum câteva zile liderul FNSF, Vasile Marica – sunt determinați să continue lupta pentru susținerea revendicărilor și nu se vor opri în a solicita Guvernului respect și asumare angajamentelor luate.

                Din FNSF fac parte sindicate din Ministerul Finanțelor și din ANAF-Agenția Națională de Administrație Fiscală, din administrațiile locale, din instituțiile Muncii și protecției sociale, din instituțiile de Statistică, din Poliție și din instituțiile de Mediu – inclusiv din Bacău.

                Pe lângă solicitările privind „salariile echitabile”, sindicatele mai susțin și alte revendicări de natură economică, profesională și socială: modernizarea sistemului fiscal, considerat de importanță strategică pentru România, și modernizarea sistemului de recrutare, avansare, pregătire profesională, protecție și sprijin printr-un Statut al finanțistului.

                Peste 250 de poliţişti au asigurat siguranța la deschiderea școlilor din Bacău – VIDEO

                  Cu ocazia începerii noului an școlar, peste 250 de poliţişti au acţionat suplimentar în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din județul Bacău, pentru a garanta că deschiderea acestuia se va desfăşura în siguranţă.

                  Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a luat măsuri specifice pentru a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.

                  Astfel, în ziua de luni, 11 septembrie a.c., un număr impresionant de peste 250 de poliţişti au acționat în mod integrat, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru a se asigura că festivitățile specifice deschiderii anului de învățământ preuniversitar se vor desfășura în siguranță.

                  Acești polițiști, proveniți din diverse structuri, cum ar fi cei de ordine publică, rutieră și de prevenire, au fost prezenți în apropierea grădinițelor, școlilor și liceelor din Bacău, astfel încât noul an școlar să înceapă într-un mediu liniștit și sigur.

                  Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău consideră siguranța în școli o prioritate, iar fiecare unitate de învățământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto și pedestre ale poliției.

                  De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți în apropierea școlilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru a asigura fluența și siguranța traficului rutier în orele de vârf, când elevii se deplasează către școală.

                  Pentru a preveni evenimentele negative și a evita comportamentele de risc victimal sau infracţional, poliţiștii vor organiza activități preventive și educative pentru elevi.

                  Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău transmite urări de succes tuturor elevilor în noul an şcolar și asigură comunitatea că vor continua să acționeze pentru a menține un mediu sigur și ordonat în apropierea școlilor din județ.

                  Prefectul a deschis anul școlar la Colegiul Pedagogic

                    Prefectul județului Bacău,  Lucian Bogdănel a participat astăzi, 11 Septembrie 2023, la festivitățile de deschidere a noului an şcolar, organizate de Colegiului Național Pedagogic „Ştefan cel Mare” din municipiul Bacău și a Liceului Tehnologic „Jacques M. Elias” din comuna Sascut, județul Bacău, alături de conducerea unităților de învățământ, profesori, părinți și elevi.

                    Peste 85.000 de elevi înregistrați în județul Bacău, ce urmează cursurile în cadrul învățământului de stat, au început azi noul an şcolar, din care 25.000 doar în unitățile şcolare din municipiul Bacău.
                     “Am cerut părinților să fie parteneri în echipă cu cadrele didactice şi autorități pentru ca, împreună, să combatem cu fermitate violența şcolară şi consumul de substanțe interzise. Şi pentru că puterea exemplului vorbeşte mai răspicat şi mai elocvent decât orice alte „vorbe”, am solicitat dascălilor să fie un exemplu prin conduita lor şi să respecte primii ceea ce ulterior pretind elevilor să respecte.
                    Doar astfel profesorii vor avea neştirbit prestigiul autorității lor, într-o lume în care tot mai mulți tineri aleg să îmbrățişeze alte modele decât cel al studiului şcolar, al aspirației de a fi cel mai bun la învățătură.“ – a declarat prefectul județului Bacău, domnul Lucian Bogdănel

                    ULTIMELE ȘTIRI

                    7

                    7

                    7