sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 706

Bobocii de la Colegiul Național de Artă ,,George Apostu’’ se pregătesc de bal

Lumea filmelor de acțiune din seria ,,James Bond’’ va prinde viață la Balul Bobocilor 2023 – ,,Casino Royale’’ al Colegiului Național de Artă ,,George Apostu’’ Bacău. Opt perechi de boboci vor concura, în data de 8 noiembrie 2023, de la ora 17.00, pentru titlul de Miss și Mister Boboc. Evenimentul se va desfășura la Teatrul de Vară ,,Radu Beligan’’ Bacău.  

Perechile participante sunt alcătuite din următorii elevi ai claselor a IX-a :

(Nr. pereche în concurs)

  1. CRIHAN DAVID ANDREI ,
  2. CHIRILĂ ȘTEFANIA CARINA
  3. DASCĂLU EDUARD MIHAI
  4. RAPAILĂ DARIA ELENA
  5. ZORILĂ DARIUS
  6. ANGHEL ANDRADA IOANA
  7. FRÂNCULESCU ELIADE
  8. PUIU BIANCA GABRIELA
  9. BOGHIAN TUDOR
  10. GODOCI MIRUNA
  11. CIOBANU GEORGE RADU
  12. PANCIUC ANASTASIA
  13. NICHIFOR MIHNEA CONSTANTIN
  14. LUNCANU ARIANA
  15. ORBOIU ȘTEFAN
  16. ANTON LARISA IOANA

Bobocii vor trece prin diferite probe ce le vor pune la încercare abilitățile de concentrare, mișcare scenică, stil vestimentar, creativitate și spontaneitate, toate acestea culminând cu prezentarea momentelor artistice. Aceștia vor fi punctați pentru carisma, eleganța, stilul, popularitatea și abilitățile artistice și premiați cu titlul de Miss și Mister Boboc.

 

Echipa de organizare va fi constituită din elevi ai Colegiului Național de Artă ,,George Apostu’’ Bacău, elevi ce și-au manifestat dorința de a se implica și contribui la acest spectacol, fiind sprijiniți îndeaproape de domnii profesori Alexandru Olivian Beldescu și Andrei Ciobanu.

Întreaga atmosferă a balului va fi întreținută de prezentatorii Dănilă Theodor – Președinte CȘE și Negrea Gabriela, elevi cărora le mulțumim foarte mult pentru implicare.

 

Componența juriului va fi următoarea:

  1. Dl. Consilier Ilie Bîrzu – reprezentant al Consiliului Județean Bacău
  2. Prof. Busuioc Adriana Cristina – Director adjunct al Colegiului National de Artă „George Apostu” si Președinte al juriului
  3. Prof. Vasilache Claudia Elena – Președintele Asociației pentru Artă și Educație „George Apostu” Bacău și reprezentant al secției Muzică
  4. Prof. Marciuc Alina Elena – reprezentant al secției Muzică
  5. Prof. Radu Luminiţa – reprezentant din partea secției Arte plastice
  6. Prof. Rotaru Bianca – reprezentant din partea secției Arte plastice
  7. Prof. Florea Romașcanu Andra – reprezentant al secției Coregrafie
  8. Prof. Babiaș Ada – reprezentant al secției Coregrafie
  9. Prof. Manta Marius – profesor de Limba și Literatura Română, reprezentant secția Cultură generală
  10. Prof. Rotaru Ana-Maria – profesor de Limba Engleză, reprezentant secția Cultură generală
  11. Prof. Beldescu Alexandru Olivian – Consilier educativ și organizator al Balului Bobocilor – Secretar juriu
  12. Prof. Andrei Ciobanu – organizator al Balului Bobocilor si responsabil Regie Artistică
  13. Călin Maria – Miss Boboc 2022
  14. Stanciu Robert – Mister Boboc 2022
  15. Popa Ioana – reprezentant din partea Grafit Bacău, în calitate de Sponsor.

 

Pentru a putea vedea perspectiva profesorului coordonator, i-am rugat pe domnii profesori Alexandru Olivian Beldescu și Andrei Ciobanu să ne spună câteva cuvinte despre acest spectacol:

„Pentru a ajunge pe scenă, uneori este un drum lung și cu siguranță avem nevoie să parcurgem sistematic câteva etape. Fiecare acțiune reușită înseamnă pentru noi, cei care contribuim la organizare, o nouă treaptă, care ne duce mai apropape de realizarea acestui spectacol: pornind de la organizarea selecției bobocilor, stabilirea componenței echipei de organizare formată 100% din elevi, pregătirea momentelor și a programului de spectacol, amenajarea sălii și până la primirea răspunsurilor favorabile de la jurați și sponsori, toate constituie etape importante în realizarea acestui eveniment.Din punctul meu de vedere, acesta este marele deziderat al educației: să formeze oameni capabili de a lucra în echipă, de a se sprijini unii pe alții și de a se dezvolta emoțional, iar eu cred că acesta este marele câștig al organizării unui astfel de eveniment.’’, ne-a transmis domnul profesor Alexandru Beldescu.

 

,,Să organizezi un eveniment de acest fel implică timp și muncă multă, care nu este posibilă fără colaborare și suport din partea întregii echipe. La final, satisfacția noastră se simte în încântarea, zâmbetele și buna dispoziție de pe chipurile spectatorilor, care aduc răsplata așteptată. Totuși, mai mult decât atât, organizarea acestui eveniment ne-a învățat să colaborăm, să comunicăm mai eficient, să ne cunoaștem unii altora calitățile, dar și limitele, să fim mai empatici și să-l înțelegem mai bine pe celălalt’’ a declarat profesorul Andrei Ciobanu.

 

Am întrebat-o și pe doamna Director prof. Bîrzu Daniela Silvia ce ne poate spune despre acest spectacol iar gândurile dumneaei le puteți citi aici: ,, Balul Bobocilor 2023 este o bucurie pe care o oferim celor mai tineri liceeni, o primă confruntare cu exigențele unui juriu a cărui misiune nu este deloc ușoară, întrucât trebuie să evalueze Frumusețea, Talentul, Inteligența, calități pe care concurenții noștri le au din belșug. Din câte am observat, anul acesta s-au înscris tineri dăruiți de Dumnezeu, cu alese calități și doresc să îi felicit, din toată inima, pe colegii mei, prof. Alexandru Olivian Beldescu și prof. Andrei Ciobanu care sunt responsabili cu organizarea și desfășurarea acestui eveniment, pe elevii care se ocupă de prezentarea și de calitatea numerelor prezentate și de asemenea, să îi mulțumesc domnișoarei prof. Claudia Elena Vasilache, Președinta Asociației pentru Artă și Educație „George Apostu” Bacău pentru efortul și sprijinul depus. Nu în ultimul rând, sunt recunoscătoare părinților care se implică în acest spectacol fiindu-le alături copiilor lor. Sper să ne bucurăm împreună de un spectacol de cea mai bună calitate! Indiferent de rezultat, important este faptul că toți participanții vor fi câștigători. Mult succes, dragii mei!’’, ne-a mărturisit doamna Director.

Elevi, profesori, părinți și prieteni sunt asteptați la sala Teatrului de Vară ,,Radu Beligan’’ Bacău pentru a se bucura de emoțiile mai tinerilor noștri liceeni, așa cum se întâmplă ori de câte ori se organizează un eveniment de amploare. Le mulțumim pe această cale tuturor sponsorilor care vor contribui la realizarea spectacolului. Biletele se pot achiziționa de la unitatea de învățământ.

Dragi elevi și boboci, vă apreciem mult pentru modul în care vă pregătiți pentru acest moment de voie bună! Spiritul de echipă este de lăudat: liceenii din clasele mai mari vor ajuta bobocii, contribuind activ la planificarea și organizarea momentelor evenimentului coordonat de profesorii responsabili.

Un jandarm băcăuan a trecut în corpul ofițerilor

    Astăzi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a avut loc festivitatea de avansare în grad a subofițerului care a obținut concursul cu nota 10 pentru trecerea în corpul ofițerilor în această toamnă.

    Ca urmare a promovării concursului organizat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, plutonier adjutant Zalontai Marius a trecut în corpul ofițerilor și i-a fost acordat gradul militar de căpitan.

    Marius face parte din echipa jandarmilor băcăuani de mai bine de 17 ani, iar în tot acest timp și-a desfășurat activitatea în cadrul Detașamentului 3 de Jandarmi Onești, unde a executat misiuni de ordine și siguranță publică.

    În perioada lucrată în municipiul Onești și-a făcut timp și pentru absolvirea studiilor superioare, iar oportunitatea de a avansa în carieră nu a întârziat să apară.

    „A fost un moment emoționant și plin de bucurie, pe care am avut plăcerea să îl trăim alături de colegul nostru, căruia i-au fost recunoscute, prin acest moment, eforturile depuse de-a lungul carierei militare.Îi dorim succes în calitate de ofițer al Jandarmeriei Române și, cu siguranță, va avea un aport profesionist la îndeplinirea misiunilor!”, a precizat colonel Bârnat Eusebiu, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

    Reținut de polițiști pentru după ce ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu

    La data de 31 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 37 de ani, din municipiu, bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, amenințare și distrugere. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

                  Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, cel în cauză ar fi revenit la domiciliul mamei sale în vârstă de 78 de ani și ar fi amenințat-o, totodată, distrugând un geam al locuinței, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis de către polițiști.

                  În urma probelor administrate, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

                  Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, amenințare și distrugere.

    Intervenție a pompierilor băcăuani pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Livezi

      În cursul nopții trecute, 31 octombrie a.c., un incendiu a izbucnit la o locuință din comuna Livezi, satul Bălăneasa, ceea ce a determinat o intervenție de urgență a pompierilor.

      La fața locului, au sosit două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești pentru a face față incendiului care afecta atât acoperișul, cât și camerele de locuit ale casei.

      Suprafața afectată de flăcări era de aproximativ 80 de metri pătrați, iar riscul de extindere la construcțiile vecine era iminent.

      Pompierii militari au lichidat incendiul în limitele în care a fost găsit, evitând astfel o tragedie și protejând locuințele vecine.

      Investigațiile efectuate ulterior la fața locului au indicat că cel mai probabil incendiul a fost cauzat de un coș de fum defect sau necurățat. Acest incident tragic servește drept un avertisment important pentru comunitate și subliniază importanța prudenței în exploatarea mijloacelor de încălzire.

      Pentru a preveni astfel de situații periculoase, autoritățile recomandă cetățenilor să ia în considerare următoarele măsuri:

      • Asigurați-vă că o persoană autorizată va verifica, repara și curăța coșurile de fum cel puțin o dată pe an.
      • Puneți materialele combustibile la o distanță sigură față de sobe și asigurați izolarea acestora față de podea și pereții din apropiere.
      • Utilizați doar tipul de combustibil pentru care a fost proiectat sistemul de încălzire și respectați instrucțiunile producătorului.
      • Depozitați cenușa într-un container de metal amplasat în afara locuinței și la distanță de alte construcții sau depozite.
      • Stingeți întotdeauna focul din sobă înainte de culcare.

      Pentru informații suplimentare și sfaturi legate de prevenirea incendiilor, puteți consulta ghidul INCENDIU disponibil pe platforma națională de pregătire pentru situații de urgență la adresa: https://fiipregatit.ro/ghid/ghid-incendiu/.

      Femeie ajunsă în arest după 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere

      La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, Poliția Municipiului Onești a fost sesizată despre faptul că, în localitatea Mănăstirea Cașin ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane.

      Din primele cercetări a rezultat că, o femeie, de 60 de ani, în timp ce se deplasa pe drumul comunal în calitate de pieton, ar fi fost acroșată de un autovehicul, rezultând rănirea acesteia, ulterior prezentându-se la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

      După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.

        În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat în trafic autoturismul implicat în evenimentul rutier și conducătorul auto, o femeie, de 56 de ani, din comuna Mănăstirea Cașin.

                  Din verificările efectuate în baza de date a reieșit faptul că, femeia de 56 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                    Ambele femei au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

                  În urma administrării probelor, polițiștii au reținut-o pe cea în cauză, pentru 24 de ore și au introdus-o în Arestul I.P.J. Bacău.

                Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infacțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis.

      Cum te poți distra și descoperi jocuri ca la aparate noi?

      Cum inflația și perspectivele economice nu sunt deloc îmbucurătoare și se mențin așa de o bună perioadă de timp, nu trebuie să renunți la toate distracțiile pentru a ține bugetul sub control. Lucrul acesta este valabil inclusiv atunci când vorbim despre jocurile de noroc la casino online. Și asta se întâmplă deoarece poți să te joci la ele inclusiv în varianta demo.

      De ce ai alege varianta demo de jocuri ca la aparate?

      Deși clienții știu că jocurile de noroc implică și riscul de a pierde, există o emoție a jocului pe care nimeni nu o poate trece cu vederea.

      Însă, dacă vrei să joci mai bine, uneori este recomandat să treci și prin varianta de testare a jocului și de descoperire a regulilor și posibilităților. Prin jocuri ca la aparate demo poți obține informații prețioase despre joc și ce trebuie să faci.

      Varianta de încercare este cea mai practică modalitate pentru a face o trecere lină și în cunoștință de cauză la jocul pe bani reali. După ce ai testat bine jocul și te-ai familiarizat cu el, poți fi mult mai sigur pe acțiunile tale și pe decizia de a pune o miză de joc pe bani.

      Varianta demo poate fi și o bună modalitate de a testa orice joc nu îți este cunoscut. Fie că este vorba despre un joc pe care nu l-ai mai încercat sau despre unul nou lansat, jocul demo este cea mai  bună și sigură modalitate de a încerca și descoperi ceva ce nu ai mai jucat.

      Tot la jocuri demo ca la aparate poți apela și atunci când ești plictisit, dar parcă nu ai alunga monotonia încercând un slot pe bani reali. Orice moment în care ai de așteptat mai mult și clipele se scurg greu, poate trece mult mai rapid, dacă ai cu tine un dispozitiv mobil și un cont pe o platformă online de tip casino cu jocuri demo.

      Este o formă de distracție în care te poți amuza, fără a pierde nimic. Atunci când ești cu prietenii și vreți să vedeți care dintre voi este cel mai norocos, puteți încerca un slot demo.

      Jocurile de noroc pe bani reali implică riscul de pierderi financiare și acesta poate fi evitat dacă din când în când alegi să joci jocuri ca la aparate în varianta demo.

      Păcănelele sau sloturile online sunt o formă de distracție, fie că alegi varianta demo sau pe bani reali. Niciodată nu trebuie să te implici emoțional și să crezi că norocul ține la nesfârșit sau că nu îți este prieten deloc.

      Jocurile de noroc sunt doar pentru cei care au peste 18 ani. Fie că le preferi ca sloturi în varianta demo, fie pe bani reali, ele implică riscul de a pierde și pot crea dependență. De aceea este recomandat să joci cât mai echilibrat, ținând sub control timpul petrecut și interesul acordat.

       

      Un TIR ucrainean cu cereale s-a răsturnat pe E85. Șoferul era beat: avea o alcoolemie de 1,28 la mie

      Un grav accident rutier s-a produs în această noapte pe DN 2, km 256+150, în afara localității Răcăciuni, județul Bacău.

      Un autotren înmatriculat în Ucraina și încărcat cu cereale s-a răsturnat, blocând unul dintre sensurile de mers.

      Autoritățile suspectează că șoferul autotrenului ar fi condus sub influența alcoolului, fiind considerată cauza probabilă a accidentului.

      Poliția a intervenit imediat la fața locului și a instituit circulația pe un singur sens, dirijând traficul pentru a evita blocajele majore.

      Echipele de intervenție ale Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași – District Bacău 1 au fost mobilizate pentru a curăța carosabilul și a relua circulația în condiții de siguranță.

      Până în prezent, nu s-au raportat victime în urma accidentului, dar autoritățile avertizează șoferii să circule cu atenție în zonă și să respecte indicațiile poliției pentru a preveni alte incidente rutiere.

      Din primele cercetări a rezultat că, un bărbat, de 41 de ani, în timp ce conducea pe DN2 – E85 un ansamblu de vehicule, format din autotractor și semiremorcă ar fi pierdut controlul direcției de deplasare răsturnându-se pe partea carosabilă, blocând traficul rutier.

        În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                    Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infacțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

       

       

      Salariul mediu brut în județul Bacău, mai mic cu 884 de lei față de media pe țară

      Câștigul salarial mediu brut în județul Bacău a fost de 6.374 lei (RON) per persoană în august 2023, conform Direcției Județene de Statistică.

      Cu toate acestea, acesta a fost cu 884 lei (RON) mai mic decât câștigul salarial mediu brut la nivel național, adică – 12,2%. Această cifră evidențiază o diferență semnificativă în veniturile lucrătorilor din Bacău comparativ cu media națională.

      S-a observat că sectoarele „servicii” și „agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură și pescuit” au înregistrat salarii medii brute peste media județului. În același timp, sectorul „industrie și construcții” a avut salarii sub medie.

      În comparație cu luna iulie 2023, câștigul salarial mediu brut a înregistrat o ușoară creștere de 0,7%. Față de august 2022, câștigul salarial mediu brut a crescut cu 1,3% în prețuri comparabile.

      Câștigul salarial mediu net

      Câștigul salarial mediu net în județul Bacău a fost de 4.088 lei (RON) per persoană în august 2023, reflectând o scădere semnificativă față de media națională, cu 443 lei (RON) mai puțin, adică o reducere de 9,8%.

      Din nou, sectoarele „agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură și pescuit” și „servicii” au înregistrat salarii medii nete peste media județului, în timp ce sectorul „industrie și construcții” a înregistrat venituri sub medie.

      Comparativ cu iulie 2023, câștigul salarial mediu net a crescut cu 0,6%. În comparație cu august 2022, acesta a înregistrat o creștere semnificativă de 2,8% în prețuri comparabile.

      Peste 100 de bilete la tratament balnear

      Pensionarii și asigurații care i-au solicitat Casei Județene de Pensii (CJP) un bilet la tratament balnear pentru noiembrie sunt așteptați deja la această instituție pentru a-l ridica. Practic, marți, 31 octombrie, CJP Bacău a început distribuirea biletelor pentru cea de-a XVII-a serie din acest an, care va începe în 14, 15, 16 sau 17 noiembrie (ziua plecării în stațiune), data fiind diferită în funcție de fiecare hotel unde beneficiarii urmează să fie cazați.

      Pentru această serie, instituția județeană a primit 108 bilete, din care 97 le sunt alocate automat pensionarilor și asiguraților care și-au exprimat dorința în scris de a merge într-o stațiune în noiembrie. Locurile rezervate sunt în stațiunile 1 Mai, Amara, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Govora, Lacu Sărat, Nicolina, Olănești, Pucioasa, Sarata Monteoru, Saturn, Slănic Moldova, Tușnad și Vatra Dornei. Celelalte 11 disponibile sunt în stațiunea Amara. Persoanele care au repartiție vor trebui să se prezinte la CJP Bacău, pentru cumpărarea biletului, până în data de 7 noiembrie 2023.

      Atât ele, cât și ceilalți beneficiari vor depune, la ridicarea biletului, recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma. Pensionarii și asigurații, cu dizabilități, beneficiază de tratament balnear gratuit în orice stațiune, dar ei trebuie să îndeplinească anumite condiții. La primirea biletului vor prezenta certificatul de încadrare în grad de handicap și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie).

      Acesta din urmă se eliberează de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte. Să mai notăm că din acest an a mai rămas o singură serie de bilete, serie care va debuta în 30 sau 31 noiembrie ori în primele zile ale lunii decembrie (în raport de fiecare hotel).

      Băcăuanii, pe cale să devină lacto-vegetarieni? Producția de carne a scăzut cu peste 2000 de tone în luna august

      În luna august, județul Bacău a aprodus mai puțină carne decât în perioada similara a anului trecut. Deși au fost scăderi și la laptele de capră, în august 2023 s-au înregistrat creșteri la laptele de vacă și oaie, conform informațiilor furnizate de Direcția Județeană de Statistică.

      Producția de carne

      Producția de carne din județul Bacău în luna august 2023 a totalizat 5.427 de tone. Aceasta a înregistrat o scădere semnificativă față de august 2022, cu aproximativ 2.091 de tone. Cu toate acestea, în comparație cu luna iulie 2023, producția a crescut cu 587 de tone. Analizând întreaga perioadă de la începutul anului până în august 2023, producția de carne în județul Bacău a atins 52.088 de tone, în creștere cu 4.466 de tone față de aceeași perioadă a anului anterior.

      Producția de lapte

      Sectorul laptelui a cunoscut schimbări semnificative în august 2023. Laptele de vacă a totalizat 113,7 mii hectolitri, cu o creștere notabilă de 59,7 mii hectolitri față de august 2022 și o creștere modestă de 5,4 mii hectolitri față de luna iulie 2023. Laptele de oaie a înregistrat o producție de 16,0 mii hectolitri, în creștere cu 12,0 mii hectolitri față de anul anterior și cu 5,9 mii hectolitri față de luna precedentă. În schimb, producția de lapte de capră a fost de 6,7 mii hectolitri, cu o scădere de 4,7 mii hectolitri față de august 2022 și o scădere de 3,9 mii hectolitri față de luna iulie 2023.

      Producția de ouă

      Industria ouălor a fost marcată de fluctuații în această perioadă. Producția de ouă în august 2023 a fost de 11 milioane, reflectând o scădere semnificativă față de august 2022, cu 3 milioane de bucăți. Însă, în comparație cu luna iulie 2023, producția a crescut cu 1 milion de bucăți, indicând o posibilă revenire a industriei în județul Bacău. Totuși, per ansamblu, în primele 8 luni ale anului, producția de ouă a scăzut cu 28 milioane de bucăți față de perioada similară a anului trecut.

      Cifrele la 8 luni

      În perioada 1.01-31.08.2023 s-a obţinut o producţie de carne din sacrificări şi vânzări pentru sacrificare de 52.088 tone, mai mare cu 4.466 tone comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2022. 91,1% din producţia de carne s-a vândut la piaţă (direct sau unităţilor de creştere, îngrăşare, industrializare), diferenţa de 8,9% fiind consum familial. De asemenea, s-au mai obţinut 697,2 mii hl lapte de vacă şi 62 milioane bucăţi ouă consum.

      Elena Maria Cătălina Cerguță (SCM Bacău), dublă medaliată cu bronz

      Deva a găzduit, zilele trecute, Campionatul Național de gimastică artistică rezervat Junioarelor I, II și III. În urma concursului de calificări, Elena Maria Cătălina Cerguță (SCM Bacău) a acces în finala junioarelor II, nivelul 4, la trei aparate: sărituri, paralele și bârnă.

      În finală, sportiva antrenată de Mihaela Bucur și Alexandra Roșu a cucerit două medalii de bronz la sărituri și la bârnă, completându-și bilanțul cu un loc 4 la paralele și cu un loc 4 la individual compus, unde a înregistrat un punctaj de 44, 533.

      „Elena muncește foarte mult și merită toată aprecierea noastră. Cu pași mici, dar siguri, ea a ajuns la medaliile pe care și le dorea de mult. Suntem mândre de ea și avem convingerea că va ținti tot mai sus”, a declarat antrenoarea SCM Bacău, Mihaela Bucur.

       

      Judo/ Cupa Molekula: 13 e număr cu noroc

      La finalul săptămânii trecute, Miercurea Ciuc a găzduit o nouă ediție a Cupei Molekula la judo, care a reunit pe spațiile de luptă 420 de competitori. Judoka antrenați de Dorin Cruceanu la CSM –Palatul Copiilor Bacău au avut o prestație reușită, 13 dintre ei urcând pe podiumul de premiere. „Un turneu frumos, foarte bine organizat, unde am putut verifica cât mai mulți sportivi și în cadrul căruia fetele noastre și-au făcut, ca de obicei, pe deplin datoria. Este prima dată când am participat la acest turneu și s-a dovedit cu noroc deoarece, împreună cu colega mea Paula Diaconescu de la CSM Bacău, am reușit să urcăm clubul pe locul 2 la echipe, din 24 de reprezentante”, a declarat antrenorul Dorin Cruceanu.

      Medaliații CSM- Palatul Copiilor Bacău

      Locul 1: Denisa Chiticaru U15, -36 kg; Mălina Lupu U 15, -48 kg; Mara Păduraru U15, -57 kg; Sofia Florea U11, +52 kg.

      Locul 2: Giulia Cimpoeșu U13, -57 kg; Ingrid Flenchea U9, 32 kg; Sofia Păduraru U13, -48 kk, Alexandru Ungureanu U9, 27 kg.

      Locul 3: Andi Cioplea U13, -60 kg; Ana Patea U15, +63 kg; Ana Păduraru U13, -36 kg; Sofia Ungureanu U11, 40 kg; Radu Amarghioalei  U11, 34 kg.

       

      Caracatița

      Dintotdeauna, interesele de grup, personale etc. au condus țara. Și lumea. Din umbră, firește. Nu au fost evenimente în spatele cărora să nu se fi aflat cineva influent care să profite la maximum. Fie că discutăm despre crizele de orice fel, despre pandemii, războaie, fie despre alte grozăvii care au deviat cursul firesc al vieții.

      La noi, în epoca modernă, începând cu revoluția din ‘ 89, continuând cu „marea privatizare”, făcută cu așa-zișii „investitori strategici” (în realitate, români cu firme înființate în paradisuri fiscale unde nimeni  nu te întreabă de unde ai și ce faci cu atâta bănet), apoi cu afacerile cu lemn, energie sau … armament, licitațiile cu cântec etc., toate au avut în spate interese financiare, la care, nici după secretizare, nu ar putea fi aflate toate … dedesupturile. Trepăduși legați unul de altul au făcut averi despre care nici ei nu mai știu la cât se ridică. Ban pe ban, fără număr, ca la petrecerile cu maneliști.

      N-a contat că, în urmă, au rămas cadavre, familii distruse, suflete care se zbat în neputință, un popor dezbinat etc. Lor să le fie bine. Și, atenție!, băieții ăștia nici măcar nu mănâncă cu două guri. Nici nu cred că au sângele albastru ori aură în jurul creștetului. Sunt oameni ca și mulțimea de pe urma cărora au profitat, ca semenii pe care i-au făcut scalvi, pe neștiute. De ceva timp, mă tot întreb, cum, Doamne iartă-mă!, problema drogurilor a scăpat, în așa hal, pe sub mâinile autorităților.

      Mi-e clar că și de pe asta se câștigă mult de tot, la nivel înalt, invizibil nouă, oamenilor simpli. Cum și de pe urma prostituției sau a traficului de persoane, pe care, e drept, încă nu le vedem cu ochiul liber, dar ele există, disimulate bine, peste tot, prin țară. O clipă am știut c-ar exista ceva pe la Caracal, unde, din păcate, nici acum nu s-a aflat adevărul adevărat al „problemei”, nu au fost devoalați profitorii fără inimi care au frânt destine. Mi-e tot mai limpede, această caracatiță ne va domina multă vreme, de-acum încolo. Și nu ne va fi nici comod, nici simplu, să trăim înconjurați de ea, dacă e să ne uităm numai la comportamentul bezmeticilor care au acceptat să vâre îi ei acqua-toffana zilelor contemporane.

      Am încercat să-i înțeleg pe cei care au ales calea asta, a riscului extrem, din care nimeni nu iese nevătămat, întreg. Dependenții vor sfârși, cel mai probabil, în chinuri. Și de chinuri! Traficanții, chiar și cei care și-au luat răspunderea transportului pentru un ban grămadă, care acu’ e, acu’ nu mai e, vor ajunge să numere zilele, orele prin pușcăriile mizere de pe la noi, așteptând să mai vadă măcar un pic soarele. E de speriat ce se-ntâmplă. Și de meditat, profund, asupra problemei, pentru că nu e doar a lor, a consumatorilor sau a dealerilor, ci aparține fiecăruia dintre noi.

      Cu toții avem copii, nepoți, părinți, frați și oricând ar putea deveni victime (chiar și colaterale) ale fenomenelor infracționale grave. Chit că la București se mimează o preocupare față de combaterea acestor primejdii. Din păcate, România nu a rămas doar needucată, în ciuda sloganurilor menite să adune voturi, nici nu se „trăiește bine”, ci, mai grav, riscă să devină și … narcomană, atât timp cât vom rămâne ignoranți față de aceste nenorociri, nenorocindu-ne viitorul.

      Majoritatea tăcută pierde întotdeauna

      „Și așa că în seara asta – vouă, marea majoritate tăcută a colegilor mei americani – vă cer sprijinul” – spunea președintele Richard Nixon într-o alocuție televizată din 3 noiembrie 1969, referindu-se la acei americani care nu s-au alăturat marilor demonstrații împotriva războiului din Vietnam.

      Expresia, care începuse să fie folosită în secolul XIX, a devenit celebră chiar dacă o bună perioadă de timp, înainte de Nixon, fusese folosită ca un eufemism pentru moarte. „Majoritatea tăcută” a început să fie folosită pentru a descrie situația în care majoritatea oamenilor nu își exprimă opinia sau nu își arată sentimentele într-un anumit context sau subiect.

      Nixon și consilierii săi bănuiau că majoritatea americanilor nu sunt împotriva războiului și consideră că manifestațiile tinerilor care cereau retragerea din Vietnam nu definesc întreaga societate.

      Dar „majoritatea tăcută” a rămas tăcută și demonstrațiile anti-Vietnam au decis soarta conflictului.

      Este foarte posibil ca majoritatea americanilor să nu fi fost împotriva războiului din Vietnam, după cum este foarte posibil ca marile manifestații de stradă din ultimii zece ani din România să nu fi fost (după cum s-a văzut și la vot) definitorii pentru marea majoritate a cetățenilor.

      Dar și într-un caz și în celălalt, mutenia majorității a făcut-o să piardă lupta. Dmitry Fillipov este un scriitor rus premiat. Încă tânăr, s-a înrolat voluntar și a mers pe front. Acum se află la Avdeevka luptând împotriva nu a unor soldați din celebrele batalioane naziste, ci contra unor ucraineni obișnuiți. Dar asta nu-i face mai puțin periculoși. I-au ucis și rănit prietenii și vor să-l omoare în fiecare zi. Trebuie să-i fie milă de ei că vor fi uciși de artilerie și bombe?

      „Dacă priviți totul în întregime, ei au fost cei care au adus Ucraina în starea ei actuală. Aceeași majoritate tăcută căreia nu-i păsa de Bandera, sau de ruși sau de SUA – atâta timp cât ferma, grădinița, porcii nu sunt atinși, atâta timp cât nu rămân fără vodcă și untură” – a scris el pe canalul său de Telegram.

      „Nu le-a păsat de Maidan, de bombardamentele de la Donețk și Lugansk, de genocidul populației ruse, de crimele asupra copiilor, femeilor și bătrânilor, de tortura azovistilor, de interdicțiile de limbă, de scindarea în credință. Și apoi s-a dovedit că ei nu au putut să refuze când li s-a spus că trebuie să ia o mitralieră și să moară pentru interesele și obiectivele NATO.

      Și atunci ne-au urât, cu o ură aprigă, cumplită. Pentru că mica lor lume de fermă s-a prăbușit. Pentru că acest război le amintește în fiecare zi de lașitatea, slăbiciunea și tăcerea lor. Și în mânia lor ne învinuiesc pentru tot, pentru că le este frică să se uite în oglindă și să-și pună întrebări incomode”.

      Tragedia războiului din Ucraina este că și rușii și ucrainenii au dreptate. Rușii pentru că-și apără etnicii din Est, ucrainenii pentru că își apără țara de o invazie. La nivel de soldat, nimeni nu e mai vinovat decât altul.

      Dar „majoritatea tăcută” a pierdut în Ucraina și aici e tragedia și mai mare. Impostorii au profitat de tăcerea ei și au pus mâna pe putere, au schimbat obiectivele, au început să ucidă pe cei care nu gândeau ca ei. Apoi au început să ucidă pentru că le plăcea și, pe urmă, să ucidă pentru a-i forța să plece din zonă, într-o tentativă abia ascunsă de purificare etnică.

      Majoritatea tăcută a văzut dar nu a spus nimic.

      Iar acum plătește pentru asta.

      Grădiniță nouă pentru 130 de copii, amenajată din module Containere FDC

        Peste 130 de copii sunt așteptați într-o grădiniță nouă. Noua construcție a fost realizată din containere adaptate specificului utilizării, fabricate de compania băcăuană Containere FDC. Rezultatul: 6 săli de clasă, 3 toalete, cancelarie, cabinet medical, izolator și o sală multifuncțională. Toate cuprinse în 44 de containere special concepute pentru acest proiect, livrate la cheie. „Proiectul de la Valea Lupului, județul Iași, este un exemplu de colaborare între companie și administrația publică, în beneficiul copiilor,” – Cristinel Fichitiu, director general Containere FDC.

        Asemenea multor localități care gravitează în jurul zonelor urbane, comuna Valea Lupului, situată lângă Municipiul Iași, înregistrează o creștere continuă a numărului de copii, fapt ce pune presiune pe infrastructura școlară existentă. La nivel național, o serie de unități de învățământ au făcut deja cereri pentru suplimentarea claselor ori a locurilor.

        Soluția adoptată de Primăria Valea Lupului pentru amenajarea unei noi grădinițe se dorea rapidă și eficientă. Rezultatul: 6 săli de clasă, 3 toalete, o cancelarie, un cabinet medical, o zonă de tampon unde vor sta copiii bolnavi, o sală multifuncțională. Construcția grădiniței este cuprinsă din 44 de containere special fabricate pentru acest proiect, livrate la cheie, cu toate avizele necesare de funcționare, respectiv ISU, DSP. Totodată, aceasta este dotată cu toate facilitățile necesare desfășurării cursurilor.

        „Experiența ne-a învățat că administrațiile publice locale au nevoie de soluții rapide, care să se încadreze în termene limită, respectând toate criteriile de performanță și cost. Din aceste motive, am dedicat în cadrul firmei o divizie pentru clienții administrații publice locale, cu personal profesionist care cunoaște de-a fir-a-păr etapele administrative, de la început până când copiii intră în sălile de clasă,” subliniază Cristinel Fichitiu, directorul general Containere FDC.

        „Construcțiile livrate de noi reprezintă soluția provizorie pentru unitățile fără autorizație de funcționare prin închirierea containerelor sau pot fi chiar soluția permanentă prin achiziție,” mai arată Fichitiu.

        Trendul construcțiilor din containere modulare sau monobloc se manifestă atât în zona construcțiilor rezidențiale, comerciale sau industriale, cât și în cea a construcțiilor publice, precum infrastructura școlară.

        Nevoia acută de noi spații dedicate școlilor sau grădinițelor tinde să devină o provocare pentru administrațiile publice locale. Școlile tot mai aglomerate impun adoptarea unor soluții rapide, care să se adapteze la necesarul de tipul de încăperi și la numărul copiilor de acomodat. Soluția containerelor FDC este optimă pentru că construcția rezultată poate fi extinsă pe orizontală și pe verticală după nevoile unității.

        „Trendul de suprapopulare a școlilor și grădinițelor din zonele urbane și periurbane se poate rezolva cu construcții noi din containere modulare sau monobloc. Iar proiectul de la Valea Lupului, județul Iași, este un astfel de exemplu de colaborare între companie și administrația publică locală, în beneficiul copiilor. Suntem în măsură să apreciem pozitiv astfel de proiecte,” mai arată directorul companiei băcăuane Containere FDC.

        Mai multe informații despre avantajele și particularitățile produselor oferite de Containere FDC sunt disponibile pe www.containere-fdc.ro.

        Noi destinații pentru Aeroportul Bacău. Spre ce orașe va zbura Dan Air

        Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat astăzi o veste extraordinară pentru locuitorii județului. Compania aeriană Dan Air își va muta operațiunile pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, începând cu data de 13 noiembrie 2023. Această mutare va aduce un val de noi destinații și oportunități pentru călătorii din Bacău și din regiunea înconjurătoare.

        Potrivit declarației președintelui CJ Bacău, următoarele curse, care au fost operate anterior de pe Aeroportul Brașov, au fost încărcate în sistemul de rezervări pentru perioada 13 noiembrie – 11 decembrie 2023 și vor fi temporar efectuate din Bacău: Bruxelles, Munchen, Nuremberg, Stuttgart, Madrid, Barcelona și Valencia.

        Începând cu luna decembrie, cu același operator, pasagerii vor avea acces la 8 destinații europene direct din Bacău: Londra Luton, Dublin, Bruxelles, Madrid, Barcelona, Torino, Liverpool și Roma. Această expansiune semnificativă a rețelei de zboruri vine ca rezultat al eforturilor susținute depuse în ultimul an de către echipa de conducere a Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău și partenerii lor.

        Este demn de menționat că Dan Air devine a treia companie aeriană care operează pe Aeroportul Bacău, consolidând astfel poziția acestuia ca un hub regional vital și deschizând noi orizonturi pentru călătorii și afaceri în județul Bacău.

        Această mutare nu numai că va spori conectivitatea județului cu restul Europei, dar va stimula și turismul, afacerile și economia locală în ansamblu.

        Un grup de bicicliști s-a luat la întrecere pe trotuare, printre pietoni – VIDEO

        Sâmbătă trecută, o mulțime de tineri pasionați de ciclism s-au adunat pentru o plimbare în Bacău. Cu toate acestea, în loc să utilizeze noile piste de biciclete proaspăt construite, au decis să se întreacă pe trotuare și să încalce regulile de circulație, trecând în viteză pe lângă pietoni sau mergând în grup pe șosea. Această conduită nu numai că este periculoasă, dar și ilegală conform Codului Rutier. Chiar și atunci când au ajuns la pistele special amenajate din Centru, unii bicicliști au ales să meargă pe trotuar, ridicând întrebări cu privire la eficacitatea cheltuirii fondurilor publice pentru construirea acestor piste.

        Investiția semnificativă în infrastructura pistelor de biciclete în ultimii ani a fost menită să promoveze mobilitatea urbană și să creeze un mediu mai sigur pentru cicliști. Cu toate acestea, comportamentul bicicliștilor pare să indice o lipsă de conștientizare și respect pentru aceste facilități.

        Potrivit autorităților locale, pistele de biciclete au fost proiectate și construite pentru a îmbunătăți siguranța și confortul deplasării cu bicicleta în oraș. Acestea au fost gândite pentru a reduce riscul de accidente și pentru a încuraja mai mulți oameni să folosească bicicletele ca mijloc de transport zilnic. Cu toate acestea, comportamentul bicicliștilor pare să submineze aceste eforturi.

        Atunci când bicicliștii ignoră pistele de biciclete și aleg să se plimbe pe trotuare sau pe șosea în grupuri mari, aceștia nu numai că își pun viața în pericol, dar pun și în pericol siguranța pietonilor și șoferilor. Încălcarea regulilor de circulație poate duce la accidente grave, cu consecințe devastatoare pentru toți cei implicați.

        În plus, această conduită ridică întrebări cu privire la eficacitatea cheltuirii fondurilor publice pentru construirea pistelor de biciclete. Dacă bicicliștii continuă să ignore aceste facilități și să încalce regulile, atunci investiția în aceste piste poate fi considerată inutilă și proastă administrare a resurselor financiare.

        Autoritățile locale ar trebui să intensifice eforturile de supraveghere și să impună sancțiuni mai severe pentru cei care încalcă regulile de circulație. Este important ca bicicliștii să înțeleagă că siguranța lor și a celor din jur depinde de respectarea regulilor și a infrastructurii special create pentru ei.

        Știm să acordăm primul ajutor în caz de nevoie? – O zi dedicată siguranței la Colegiul Grigore Cobălcescu Moinești

          La data de 26 octombrie 2023, Colegiul Grigore Cobălcescu a găzduit o activitate specială, intitulată „Știm să acordăm primul ajutor în caz de nevoie?”, în parteneriat cu Serviciul Județean de Ambulanță Bacău. Evenimentul a fost marcat de prezența doamnei Le Neindre Mirela, în calitate de asistent coordonator, și a domnului Baciu Cătălin-Titi, șofer ambulanțier, care au împărtășit cunoștințele lor ample despre primul ajutor și siguranța salvatorului cu un grup de 50 de elevi interesați.

          Această zi a fost una deosebită pentru Colegiul Grigore Cobălcescu, deoarece a oferit elevilor oportunitatea de a învăța abilități vitale în acordarea primului ajutor. În calitate de gazde ale evenimentului, doamna Le Neindre Mirela și domnul Baciu Cătălin-Titi au prezentat noțiuni esențiale privind siguranța salvatorului și procedurile corecte de prim ajutor în diferite situații.

          Elevii prezenți la eveniment au avut ocazia să învețe despre procedurile de resuscitare cardio-pulmonară, poziția laterală de siguranță și alte aspecte cheie ale primului ajutor. Aceste cunoștințe sunt cruciale în situații de urgență și elevii s-au arătat extrem de interesați de acumularea acestor abilități.

          Un aspect important al activității a fost partea practică, care a permis elevilor să vadă și să exerseze tehnicile prezentate. Ei au avut ocazia să pună întrebări și să obțină răspunsuri de la experții în serviciile de ambulanță, ceea ce a contribuit la consolidarea cunoștințelor lor și la creșterea încrederii în abilitățile lor de prim ajutor. Această abordare interactivă a fost un factor crucial în angajarea profundă a elevilor în procesul de învățare.

          Este demn de menționat că atât doamna Le Neindre Mirela, cât și domnul Baciu Cătălin-Titi s-au arătat deschiși și dispuși să continue colaborarea în viitor. Cu experiența și cunoștințele lor valoroase, acești specialiști au devenit nu doar mentori, ci și susținători dedicați ai elevilor, oferindu-le sprijin pentru a deveni salvatori eficienți în comunitatea lor.

          6 mandate de percheziție într-un caz de contrabandă

            La data de 30 octombrie a.c., poliţiştii de la economic din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bacău și Iași, împreună cu criminaliști și luptători pentru acțiuni speciale au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județele Bacău și Iași, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă asimilată.

            Mandatele de percheziție domiciliară au fost emise de către Judecătoria Bacău, în cadrul unui dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău și au vizat domiciliile și punctele de lucru ale mai multor persoane fizice și juridice, pentru identificarea și ridicarea mijloacelor materiale de probă care interesează cauza.

            În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe bunuri în vederea administrării întregului probatoriu.

            Totodată, au fost puse în executare 5 mandate de aducere, 5 persoane fiind conduse la sediul I.P.J. Bacău pentru audieri.

            Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

            La acțiune au participat și jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

            Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată.

            Acțiunile polițiștilor rutieri în județ

              În perioada 28 – 29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bacău, împreună cu cei de ordine publică au desfășurat acțiuni în județ, pentru prevenirea și combaterea combaterea neacordării priorităţii de trecere și abaterilor săvârşite de pietoni.

              În cadrul activităților au fost legitimate peste 300 de persoane și au fost verificate 200 de autovehicule.

              Polițiștii au aplicat 192 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 67.000 de lei, atât conducătorilor auto, cât și celorlalte categorii de participanți la trafic.

              Totodată, au fost reținute 17 permise de conducere, retrase 5 certificate de înmatriculare, efectuate 84 de testări cu aparatele alcooltest și drugtest și constatate 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere.