E incredibil cum a evoluat viața, în relativ puținii ani de când tehnologia aproape că ne-a confiscat viețile. E uluitor la ce dimensiune am ajuns în relația cu telefonul, de exemplu. Sau cu internetul, calculatorul etc. Din păcate, ca urmare a evoluției fără întoarcere, au de suferit industrii întregi, care, iată!, sunt serios zdruncinate.
Tipografiile, editurile, librăriile, anticariatele, publicațiile tipărite sunt cele mai atinse de fenomen, din păcate. Bine, măcar, că există ușița internetului larg deschisă, inaccesibilă, însă, celor care s-au obișnuit cu „cele vechi”. Din păcate, se citește foarte puțin, în varianta clasică, pe hârtie. Cărțile, ziarele etc. s-au mutat pe internet, de unde poți descărca, de regulă, plătind, în format PDF sau audio, multe dintre operele clasicilor sau ale autorilor în vogă. Se scrie la fel de puțin folosind creionul și hârtia, din păcate. Ăsta e cursul, n-avem ce face! Nici nu puteam rămâne la coada vacii sau sprijiniți în lopată.
Regretul meu este că, din păcate, limba ne este sufocată de cuvinte „importate”, mai ales din Regatul Unit. Aș putea înțelege că „sfârșitul de săptămână” a fost înlocuit de „week – end”, dat fiind că englezismul e mai scurt și românul este ceva mai comod, inclusiv în exprimare. Sunt de acord și cu faptul că limba este un fenomen viu, în continuă schimbare, cu împrumuturi de peste tot, infiltrări, cu adaptări de moment, acolo unde nu se poate altfel. E „fain”, frumos, să știi că nemții ne-au influențat. „Mouse-ul” (șoarecele) computerului a intrat abil în vocabularul generațiilor tinere și de mijloc, de la noi. În Franța, nu. Cei de-acolo l-au numit „souris”. Spaniolii îi spun „raton”. Manager, job, discount, business, hobby, designer, sunt cuvinte care ar fi putut foarte ușor rămâne în Albion. În fine, ideea e să nu ne … „focusăm” prea mult pe „importuri” și să folosim graiul nostru, curat.
Ma ales când există variante frumoase, în limba noastră. Iar folosirea abuzivă, fără noimă a cuvintelor străine, pe motiv că sunt mai „cool”, chiar nu ne îmbogățește, nici pe noi, nici limba română. Ajunge cât ne-au influențat turcii (cafea, bacșis, tutun, baclava, chiftea, pilaf, chibrit), grecii (farmec, drum, mâine, pătură), francezii (facil, dificil, bacalaureat, certificat, semafor, magazin, abonament), englezii (start, fotbal, motel, computer, radar, ok, software, jackpot), slavii (ceas, nevastă, rudă, maică, zacuscă, slănină, castravete, drojdie, oțet) sau chiar ungurii (hotar, oraș, belșug, chip, talpă, gând, chin, viclean). Schilodită este limba ce-o vorbim și de greșelile de care, mulți nu își dau seama. Admit că nu suntem academicieni cu toții. Se greșește și la „case mai mari”, darmite … Important este să fii conștient de eroare, iar pe viitor să încerci să n-o mai faci. Până la urmă, fiecare poate vorbi cum îl taie capul.
E dreptul lor la sociolect sau la jargon. Dac-ar mai fi trăit George Pruteanu, cel care „n-a sărit peste umbra maneliștilor”… Doar o vorbă să ne mai fi zis, în stilul său șfichiuitor, iar, astăzi, am fi fost amendați cu toții, de fiecare dată când „strâmbăm” limba română, în spațiul public. Har Domnului că-l mai avem printre noi pe neprețuitul profesor Ioan Dănilă, „cetățeanul de onoare al Bacăului”, în fața căruia mă înclin reverențios.
