Interviu cu Marius Zarafescu, seful Directiei „Artele spectacolului – Teatru” in Ministerul Culturii si Cultelor. Unul din cei patru initiatori ai proiectului Gala Star, alãturi de Carmen Stanciu, Adrian Gãzdaru si Gabriel Dutu. Membru al juriului de preselectie pentru festivalul de one-man-show de la Bacãu.
– Cum se vede teatrul romanesc de la Directia „Artele spectacolului” din Ministerul Culturii si Cultelor? Cu ce probleme credeti cã se confruntã?
– De zece ani de cand sunt in minister, in douã teatre n-am ajuns: Teatrul din Turda si Teatrul din Petrosani. Vãzand foarte multe spectacole, participand la festivaluri, o primã impresie este cã banul public nu este totusi gestionat suficient de bine. Sunt teatre care, unele din ele, aproape cã nu-si justificã existenta. Mã refer la teatre care tin de administratia publicã localã. Consumã fonduri importante si, de-a lungul unei stagiuni, poti vedea doar douã – trei spectacole si acelea destul de slabe, din punct de vedere valoric, spectacologic. Nu dau exemple, pentru cã n-are rost. Nu, nu-i corect. Una dintre marile probleme ale teatrului romanesc este cea a managementului. Eu cred cã deocamdatã sunt putini cei care sunt capabili sã conducã o institutie teatralã. Si posibil in cativa ani, dacã nu suntem atenti sã pregãtim oameni pentru aceste domenii de activitate, s-ar putea sã avem o micã crizã din punct de vedere administrativ, sã nu putem gãsi oameni capabili sã facã fatã noilor provocãri. Pentru cã o datã intrati in Uniunea Europeanã si aici, la nivelul acestor institutii, va trebui sã se lucreze cat de cat pe profit, sã devinã mai dinamice aceste institutii. Eu spun cã asta e cea mai mare provocare a urmãtorilor ani, pentru cã la nivelul artistic, regizori, regizori tineri, eu zic cã au fost destui tineri valorosi.
– Credeti cã legislatia actualã sprijinã teatrul romanesc sau ii e dusmanã?
– Intrebarea asta am mai primit-o si de la alti ziaristi si acum cinci ani de zile, cand nu exista Legea 504. Sã ne aducem aminte cã si acum cinci ani de zile, de exemplu, erau directori de teatre cum e cel de la Sibiu, Constantin Chiriac, si ca el mai sunt destui directori care au fost capabili cu aceastã legislatie sã facã ce au fãcut. Pentru cã, intr-un fel, ce se va intampla la anul cu Sibiul capitalã culturalã europeanã foarte mult se datoreazã Festivalului International de Teatru, construit de Chiriac acolo. Iatã cã a reusit cu aceastã legislatie sã dezvolte asa zisele la modã acum in limbajul nou de lemn „industrii culturale”. Stã foarte bine la capitolul comunicare, la motivare. E un bun manager, comunicator.
– Ce ati propune pentru imbunãtãtirea Legii 504/2004, privind institutiile publice de spectacole si concerte?
– Acolo trebuie sã se lãmureascã foarte clar cu modul de concesionare a activitãtilor institutiilor de spectacole si concerte. Sã nu ne trezim cã intr-o astfel de institutie se organizeazã nu stiu ce club. Vor apãrea niste metodologii la nivel de concesionare si, aici rãmane de vãzut cand si dacã se va intampla. Din directia noastrã a pornit o idee ca aceastã lege sã facã o referire nu doar la institutiile „pubice” de spectacole, sã disparã acest termen, si sã se refere si la acele institutii private care au inceput sã aparã, mai ales pe teatru – Teatrul ACT, Teatrul Green Hours- dar au apãrut prin tarã si niste filarmonici particulare.
– De ce credeti cã depinde ca Gala Star sã devinã traditie, sã nu se opreascã la prima editie?
– E o nisã din punct de vedere al managementului cultural. Nisa asta a recitalurilor actoricesti. Dacã te uiti pe lista festivalurilor de teatru din Romania, cam toate merg pe spectacol in sine, spectacolul complex. In afarã de Gala Tanãrului Actor de la Mangalia, actorul singur e neglijat, e uitat. Depinde de cei doi directori ai teatrului. De ei depinde. Dacã au vointa, dorinta de a face. Publicul are nevoie de asa ceva, de un astfel de eveniment, in orice loc nu numai in Bacãu. 15 ani aici nu s-a intamplat nimic. Am discutat cu oameni importanti de teatru care au venit la Galã si cu alte persoane si toti au spus cã Teatrul din Bacãu, cu adevãrat, a fost slab si inainte de 󈦹. Nu poti face lucruri de valoare dacã nu risti.
Ei au riscat. Si au riscat si cu aceastã realitate durã, nu au un coleg de-al lor in concurs dar nimeni nu garanteazã cã la anul nu vor fi doi, trei. Asta depinde panã la urmã de trupã. Recitalul la nivelul unui actor e medicament pentru suflet si pentru tehnica actoriceascã. E cea mai durã provocare. Dacã ne uitãm la teatrele care au organizat si organizeazã festivaluri, intrã in timp in categoria acelor institutii teatrale dinamice, in care coeficientul de ocupare al sãlii e mai mare decat in celelalte teatre mormoloace care nu fac nimic pentru comunitate, zac asa in suc propriu. Trupa s-a dezvoltat din punct de vedere valoric si un alt amãnunt pe perioada cat dureazã festivalul chiar si cei mai carcotasi din institutie se simt bine, pentru faptul cã au prilejul sã intalneascã monstri sacri, faptul cã intrã in dialog cu colegii din alte teatre.
Scris de Laura Huiban
