FCM Bacau se intareste! In asteptarea achizitiilor de jucatori, „galben-albastrii” au facut deja prima mutare: Sergiu Sechelariu e noul presedinte de onoare al clubului. In cadrul Adunarii Generale de miercuri, Dumitru Sechelariu a decis sa se retraga din functia de presedinte de onoare, in locul sau fiind ales, in unanimitate, Sergiu Sechelariu. „Inainte de toate, imi propun sa schimb mentalitatile la acest club”, a afirmat noul presedinte de onoare. „Nu vreau sa-l critic pe fratele meu, insa el a tratat fotbalul mai mult cu sufletul. E timpul sa schimbam anumite lucruri”, a declarat Sergiu Sechelariu, care a anuntat obiectivele clubului: promovarea in Liga l in vara lui 2009 si participarea intr-o cupa europeana in urmatoarele doua-trei editii. „Este pacat ca un municipiu cu ponderea economica pe care o are Bacaul sa nu aiba o echipa in primul esalon fotbalistic. Nu se poate sa fim in urma unor orase precum Vaslui sau Piatra Neamt”, a spus Sechelariu. Noul presedinte de onoare al FCM Bacau a tinut sa precizeze ca viitorul clubului nu este conditionat de reusita sa in alegerile pentru functia de primar al Bacaului. „Din 1992, de cand fratele meu a preluat FCM Bacau, clubul nu a s-a confruntat niciodata cu probleme financiare. Eu si fratele meu suntem doua persoane solide din punct de vedere financiar. Daca voi castiga functia de primar, implicarea Primariei in echipa de fotbal nu va fi mai mare sau mai mica decat in anii antreriori”, a declarat Sergiu Sechelariu, care a subliniat ca FCM Bacau nu a primit niciodata bani publici, lucru confirmat si de presedintele Flaviu Pop. „FCM Bacau nu fost sustinuta din fonduri publice nici in cele doua mandate ale lui Dumitru Sechelariu si nici acum, cand primar este Romeo Stavarache. Bani publici au primit doar unele echipe din esalonul al treilea”, a spus Flaviu Pop, facand referire la sprijinul oferit de primarul Stavarache in acest an divizionarelor C Pambac, Aerostar si FC Willy. „In schimb este foarte adevarat ca Primaria si Consiliul Local pot crea o alta emulatie in jurul echipei de fotbal”, a opinat viitorul candidat la functia de primar al municipiului. „Bacaul are o traditie fotbalistica demna de tot respectul si merita o echipa competitiva”, a concluzionat Sergiu Sechelariu, care a confirmat ca in aceasta iarna vor fi achizionati un fundas, doi mijlocasi si un atacant. In ceea ce priveste varful de atac de care avea atata nevoie clubul, acesta a sosit deja.Scris de Dan Sion
Formula BMW Europa / Pregatiri intense pentru sezonul 2008
In vederea sezonului 2008 din Formula BMW Europa, Doru Sechelariu continua seria testelor oficiale pe circuitele de Formula 1, pe care se vor desfasura cursele competitiei mai sus mentionate. Dupa Monza, iata ca acum au urmat doua zile pe circuitul „De Catalunya”, de langa Barcelona. La aceste teste au participat 27 de piloti, iar dupa prima zi Doru a reusit sa obtina al 4-lea timp. A doua zi, pilotul bacauan a inceput in aceeasi nota, terminand dimineata pe aceeasi pozitie. In cea de-a doua parte a zilei, din cauza catorva iesiri in decor ale altor concurenti, Doru a fost pus in imposibilitatea de a-si gasi culoarul si de a exploata la maximum calitatile sale si ale masinii, cedand teren adversarilor, incheind pe pozitia a 9-a.
Testele din Spania au fost ultimile din acest an, urmand ca ele sa fie reluate la sfarsitul lui ianuarie 2008. Acestea au fost efectuate cu aceeasi echipa Fortec, campioana Marii Britanii. Chiar daca a primit oferte de la alte echipe de varf, probabil ca pilotul bacauan va alege calea continuitatii. Nu sunt insa excluse teste si cu alte formatii, in principal pentru a avea termeni de comparatie.
Dar pana atunci, Doru Sechelariu se va bucura de Sarbatorile acestui sfarsit de an, timp in care isi va incarca bateriile pentru sezonul care va urma, sezon, care datorita rezultatelor din 2007, se anunta unul promitator. Scris de Dan Alexandrescu
Volei masculin / Divizia A2 / Surpriza!
Etapa finala din prima faza a campionatului a consemnat o mare surpriza: Niro Guard a invins Metal Buzau si a prins, in extremis, un loc in turneul 1-4. Echipa buzoiana era vazuta de toata lumea drept una din cele care se vor bate, in partea a II-a, pentru promovare. Planurile au fost insa date peste cap. Este si cazul Stiintei Bacau, care se astepta sa imparta locul I cu liderul de acum, CSS Galati. Daca Buzaul s-ar fi calificat, „studentii” ar fi fost la egalitate cu locul I, in conditiile in care galatenii pierdusera la Buzau. Asa insa, echipa condusa de Cornel Paduraru si Eusebiu Turcanu va porni la drum cu o lungime in spatele primei pozitii. Ceea ce nu reprezinta neaparat un dezavantaj in conditiile in care la barajul de promovare se califica primele doua clasate. Iar prin aparitia Niro Guard Bucuresti in turneul final candidatele la accederea in primul esalon au scapat de un adversar incomod ca Buzaul. Asadar, surpriza de final pare sa fie una placuta pentru „studenti”.
Rezultatele ultimei etape din prima faza a campionatului: Niro Guard – Metal Buzau 3:0, Videoclip Ploiesti – Stiinta Bacau 0:3, MCV Targoviste – CSMU LPS Suceava 1:3, CSU CSS Galati – CVM Tomis CSS Constanta 3:0. Faza a II-a incepe pe 19 ianuarie 2008.Scris de Dana Popa
Febra cumparaturilor de Craciun
Bacaul este cuprins de agitatia cumparaturilor de Sarbatori. Magazinele sunt arhipline, si oamenii par toti concentrati, preocupati sa-si termine, cat mai repede, aprovizionarea. Se cumpara de toate: alimente, haine, electrocasnice… Cozile se ingroasa in fiecare minut, sacosele se burdusesc si portofelele se subtiaza in mod corespunzator.
Apropiata aparitie a lui Mos Craciun i-a scos pe toti bacauanii la plimbare. De data aceasta o plimbare in viteza si cu destinatie precisa: magazinele. Pe unde te uiti in Bacau, dai cu ochii de cozi, de oameni care isi consulta listele de cumparaturi ca sa nu omita nimic din ceea ce si-au propus. Indiferent de venituri, oamenii fac tot posibilul ca de pe masa de Craciun sa nu lipseasca nimic, iar cei mici sa gaseasca, sub brad, cadourile pe care le asteapta de un an.
Se cumpara de toate
La cea mai mare cautare, in afara de alimente, se afla hainele, jucariile si aparatura electronica si electrocasnica. Cuprinsi de magia Craciunului, oamenii vor sa se innoiasca si sa isi innoiasca si locuintele atat cat se poate. Dupa buget. Unii apeleaza la sistemul de rate direct din magazine, altii, mai fericiti, merg si platesc cu banii jos. Hipermarketurile sunt arhipline. Nu de alta, dar ofera o posibilitate greu de trecut cu vederea: cea de a face intreaga aprovizionare dintr-un singur loc. Indiferent de preferinte, de la acadele la computere, toate pot fi gasite in aceeasi incinta. Asa ca, inarmati cu rabdare si curaj, bacauanii se posteaza la cozile interminabile, consolandu-se, probabil, cu gandul ca in cateva ore vor rasufla usurati si vor avea casa si camara pline cu tot ceea ce le trebuie. Pentru clipele de fericire alaturi de cei dragi din ziua de Ajun acest sacrificiu pare minuscul. Si asa si este. Sarbatori Fericite tuturor bacauanilor, si sa va aduca Mosul tot ceea ce va doriti!Scris de Emilian Berceanu
Poluare cu titei la Slanic Moldova?
Patru familii din Slanic Moldova sustin ca ar fi avut de suferit in urma unor scurgeri de petrol de la o conducta a celor de la Petrom. Conform sesizarii primite la redactie printr-un fax venit de la primaria Slanic Moldova, inca din data de 17 decembrie „a avut loc o puternica infestare cu petrol, ce a acoperit proprietatile adiacente”. Suprafata afectata, conform faxului amintit, este de aproximativ 5000 mp de teren, iar petrolul ar fi ajuns si in cursul unui fir de apa din zona.
Marian Craciun, unul dintre proprietarii care sustin ca au avut de suferit in repetate randuri de pe urma conductelor vechi ale statiei de pompare din punctul Stroiu, ne-a declarat ca „s-au scurs tone de titei. S-a intervenit cu un buldozer, dar acesta a reusit sa imprastie titeiul prin intreaga gradina. Cei de la Petrom au mereu astfel de probleme. Vin, curata ce pot si apoi pleaca. Dar de la titeiul lor nu mai creste nimic prin gradini. Avem animale, dar ce folos ca nu avem de unde sa le hranim. Unde alta data cultivam ceapa si cartofi, acum nu mai creste nimic. Stratul de petrol are si 50 de cm grosime pe alocuri. Sa vedem acum daca ne vor despagubi. Nu ma bucur de banii altuia, dar totusi… ”
Autoritatile nu stiu nimic
Am reusit sa discutam cu secretarul primariei, Florin Danila, care initial nu aflase nimic. Ulterior, a revenit cu un telefon si ne-a declarat ca „m-am interesat si este vorba de o persoana fizica, cunoscuta ca un adevarat petitionar, Craciun si nu mai stiu cum. Nu a fost inregistrata nicio plangere oficiala in acest sens. Nici cei de la Petrom nu stiu nimic. Iar baiatul nostru care se ocupa cu problemele de mediu este la un curs de specializare la Bacau si nu poate fi deocamdata contactat.” Situatia nu este cunoscuta la nivel de Bacau, unde nu a fost primita nicio sesizare. Cornelia Pricope, directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Bacau nu aflase nimic despre problemele aparute la Slanic. Uimit de situatie a fost si Emil Vamanu, directorul Directiei Apelor Siret, care ne-a declarat ca „daca a fost afectat si un curs de apa trebuia neaparat sa fim anuntati. Daca ar fi avut de suferit cei ce au o pastravarie in apropierea conductelor de titei de la Slanic, sigur ne-ar fi fost atrasa atentia. De aceasta data insa probabil ca scurgerea a avut loc, daca a avut loc, in aval. Ne vom informa si vom afla care este situatia.”Scris de Emilian Berceanu
Filtre pentru stoparea furtului de pomi de Craciun / Brazii la control
Taierile ilegale de brazi nu mai au nicio sansa. Cel putin asa afirma autoritatile abilitate in domeniu. Valea Muntelui si Valea Trotusului sunt acum impanzite de lucratori silvicultori, politisti si jandarmi. Scopul declarat: stoparea fenomenului de defrisare din aceste zone. Capul de afis il reprezinta acum pomii de Craciun.
Hotii de lemne si cei care practica un comert ilegal de pomi de iarna au intrat in vizorul organelor de ancheta. In tot judetul, dar in special pe Valea Muntelui si Valea Trotusului s-au constituit mai multe filtre prin care se verifica transportul de material lemnos cu si fara acte de provenienta. In afara de punctele de control de pe Valea Muntelui, in Gura Camenca, comuna Agas, unde politistii si silvicultorii urmaresc transportul de lemn si aplica o stampila specializata pe actele care insotesc marfa, si de pe DN 12A, Brusturoasa, pe unde pot trece doar incarcaturile stampilate de material lemnos, filtrele au fost organizate si in alte locatii: in Ghimes, la intrarea in Tg. Ocna, catre Darmanesti, in Palanca la iesire, in comuna Oituz, la Caiuti – intersectie cu localitatea Pralea si in Margineni. In conformitate cu aceste decizii, pe toata Valea Trotusului se fac patrulari in doua sau trei schimburi, la care participa echipele mixte ale celor trei institutii. Cei prinsi in flagrant sunt aspru sanctionati, iar materialul furat se confisca. „Pentru preintampinarea furturilor de brazi din aceasta perioada a Sarbatorilor de iarna pana pe 15 ianuarie echipaje mixte formate din lucratori silvici, politisti si jandarmi desfasoara activitati de control in tot judetul, explica si Gheorghe Savu, directorul Directiei Silvice Bacau. Suntem concentrati in special pe Valea Trotusului si pe Valea Muntelui, pentru ca acolo s-au inregistrat tot timpul cele mai multe delicte silvice. Din informatiile pe care le am pana in acest moment, deja s-au confiscat in jur de 1.000 de brazi, care erau transportati fara acte de proveninenta”. Rolul echipajelor mixte este acela de a supraveghea cele mai vitregite zone ale judetului in care s-au efectuat defrisari ilegale in masa, ce au afectat intreg fondul forestier.
Descurajarea comertului ilegal
Se spera, de asemenea, descurajarea comertului ilegal, cu atat mai mult cu cat bradutii vanduti pe piata neagra au creat adevarate dezechilibre pentru Directia Silvica si nu numai. Preturile modice la care sunt comercializati pomii de Craciun, vanduti la margine de drum cu numa 3 sau 5 lei noi, au dat peste cap si licitatiile specializate. Cu atat mai mult cu cat in ultima perioada silvicultorii si politistii s-au confruntat si cu foarte multi hoti de brazi. De altfel, furtul de brazi de Craciun a luat amploare in ultimele zile. Daca pana acum au fost prinse doar doua-trei persoane care au taiat ilegal pomi din padurile ocoalelor silvice, intr-o singura zi lucratorii de la Politie si padurarii au prins nu mai putin de cinci persoane care transportau braduti de iarna fara acte de provenienta. „Echipajele mixte formate din lucratori silvici si politisti deghizati patruleaza pe Valea Trotusului si Valea Muntelui unde gasesc sute de brazi furati pe multe proprietati private, spune si comisarul sef Stefan Alexa, seful Inspectoratului de Politie a Judetului Bacau. Perioada este specifica, de aceea am intocmit un plan de masuri in aceste zone si acele filtre in intreg judetul pentru prevenirea taierilor ilegale si valorificarii de braduti. Au fost cazuri in care s-au identificat anumite transporturi dar numarul este foarte redus comparativ cu ceilalti ani”. Ultimul furt de acest gen a fost inregistrat chiar in seara de 11 decembrie, la ora 19.45. In urma unei actiuni a silvicultorilor si Biroului de Politie din Moinesti a fost prins si identificat un barbat din judetul Harghita, care transporta fara documente legate 200 de brazi de Craciun furati. Cele cateva zile ramase pana la Craciun ii determina pe specialisti sa creada ca fenomenul poate fi controlat. Ultimele statistici intocmite in acest sens arata ca furtul de brazi a mai scazut din intensitate. Si asta nu numai pentru ca sanctiunile aplicate pe aceasta linie au fost drastice, cat mai ales din cauza faptului ca piata de profil bacauana a fost invadata de brazii artificiali, dar si de brazii verzi, mult mai aratosi, din Olanda. Scris de Roxana Neagu
Vremea e sa va treziti!
Ieri, Sala Ateneu a gazduit un concert extraordinar de colinde, sustinut de corul Armonia condus de profesorul Gheorghe Cozar. aTraditionalele concerte de Craciun au loc la Sala Ateneu si au inceput de marti, primul fiind oferit de elevii de la Liceul Catolic, continuate, ca un dar adresat parintilor, profesorilor si celor apropiati noua, scolii, de formatii camerale, vocale si instrumentale. Este starea de spirit specifica sfarsitului de an si mesajul nostru vrea sa mentina vie atmosfera si spiritul Sarbatorilor de Craciun”, a spus profesorul Cozar in preambulul spectacolului. In cate cuvinte frumoase s-ar putea transpune munca, efortul si timpul unui mentor cum este profesorul Gheorghe Gozar. A cladit cu truda un imperiu bacauan al profesionistilor dedicati muzicii. Pe scena talentul a prins forme concrete, iar colindele prind ritm, interpretate de amosi” in miniatura. In sala se intra in pauze… asa e ala concert”. Nu a iesit nimeni. Parinti, bunici, melomani, aplauze. Ropote de aplauze. Cum ai putea in cateva cuvinte sa exprimi toata emotia care exista? Este aproape imposibil. As nominaliza fiecare membru din cor sau din orchestra. O merita din plin. Toti fac o echipa care se straduie si reuseste sa ne transpuna intr-o stare de bine. aCele rele sa se spele, cele bune sa se-adune”, urare stiuta, repetata pe fundal de zurgalai si apoi uitata. Mergeti oameni buni la concerte. Merita! Scris de I. Bisca
Un nou nume printre scriitorii bacauani
Biblioteca Judeteana „C. Sturdza” a prilejuit o inedita lansare de carte. Laura Badioiu a avut ocazia de a prezenta publicului larg primul sau volum din cariera sa de scriitoare: „Vieti blestemate”. Este un titlu care socheaza, mai ales ca vorbim despre o tanara de numai 12 ani, dar dincolo de aparente, este vorba despre un un roman al cautarilor unor raspunsuri legate de existenta, asa cum este vazuta ea prin ochii debutantei.
Un eveniment de acest fel nu putea trece neobservat de colegii Lorenei care impreuna cu diriginta lor s-au adunat ieri, pentru a o incuraja si ai oferi un buchet de flori. De asemenea, evenimentul a fost marcat si de prezenta inspectorului Ioan Surdu, Ghiorghi Iorga, Cecilia Stoian, Dan Petrusca si Georgeta Ciurea. Toti cei prezenti au avut ocazia de a o felicita si incuraja pe micuta scriitoare care iata, a reusit sa surprinda pe toata lumea cu universul valorificat prin prisma acestei carti. „Laura Badioiu merita toata aprecierea noastra deoarece ea a reusit sa faca un lucru extraordinar. Ceea ce frapeaza nu este neaparat cartea propriu-zisa, dar faptul ca ea are doar 12 ani si de aceea ea merita toata aprecierea noastra. Speram ca acest act de creatie nu va ramane doar o aventura, dar se va transforma intr-o adevarata pasiune si tanara ne va bucura cu alte volume noi”, a declarat Ghiorghi Iorga, inspector. Lansarea a reusit sa ofere o surpriza placuta celor iubitori de lectura, mai ales acum ca suntem in prag de sarbatori si acest volum poate constitui cadoul perfect pentru cei dragi. „Nu orice copil are capacitatea de a intocmi un roman, pentru ca un astfel de act scriitoricesc presupune sa urmaresti un fir epic, un conflict, o structura imaginara, lucruri destul de dificile pentru o persoana de aceasta varsta. Am ramas placut impresionat de cartea Lorenei Badioiu, desi mirat in acelasi timp”, a zis profesorul Dan Petrusca in discursul lui.
Nu va putem dezvalui conflicul cartii pentru ca a fost dorinta Lorenei de a va lasa sa il desoperiti singuri, odata cu achizitionarea cartii din librarii. „As putea sa va povestesc cate ceva despre carte. dar am sa va las sa descoperiti singuri tot ce s-a intamplat in imaginatia mea. Sper ca va fi un volum pe placul tuturor”, a precizat Lorena Badioiu. Vrem si noi la randul nostru sa o felicitam pe micuta scriitoare si sa ii uram mult succes, acum la debutul carierei ei!Scris de Daniela Pilat
Mos Craciun vine la FCM Bacau / In aceasta dimineata, copiii si juniorii gruparii „galben-albastre” vor primi cadouri de Sarbatori de la conducerea clubului.
Cine il cauta pe Mos Craciun, il poate gasi in cursul diminetii de astazi la stadionul „Municipal”. La ora 9.45, Mosul are o intalnire speciala. Il asteapta copiii si juniorii FCM Bacau. Si nu va veni cu mana goala. In sac se vor afla dulciuri, fructe, sucuri si alte atentii dragute. „Ca la fiecare final de an, am pregatit cadouri pentru micii nostri fotbalisti pentru a le rasplati stradaniile de peste an”, a declarat presedintele FCM Bacau, Flaviu Pop. „Rezultatele Centrului de Copii si Juniori sunt notabile si in 2007, lucru care nu poate decat sa ne bucure. Sigur, mai avem inca mult de munca deoarece la varsta junioratului fiecare etapa este una a acumularilor”, a subliniat vicepresedintele Marius Capusa, cel care supervizeaza activitatea Centrului de Copii si Juniori al FCM Bacau, condus de Cornel Elisei. Rezultatele sunt, intr-adevar, demne de mentionat. Trei din cele patru echipe de juniori au incheiat turul Campionatului National pe locul intai. Juniorii B, antrenati de Cornel Elisei au la activ 13 victorii, doua remize si un golaveraj impresionant: 57 marcate si doar 5 primite. Juniorii C, pregatiti de Ghita Chitic si echipa de juniori D, antrenata de Vasile Ferica au ridicat si mai sus stacheta, trecandu-si in cont cate 10 victorii din tot atatea meciuri. Singura formatie clasata pe locul doi este cea a juniorilor A, insa eleviii lui Gheorghe Penoff au circumstante atenuante, nereusind sa evolueze mereu in aceeasi formula. „Rezultatele sunt importante, insa mai presus de orice, noi punem pret pe cresterea si formarea jucatorilor pentru prima echipa a clubului”, a precizat vicele Marius Capusa, care considera ca viitorul FCM-ului este asigurat din acest punct de vedere.
Si fiindca tot aminteam de Mos Craciun, trebuie mentionat ca el va avea in vizor si prima echipa a clubului. Cadoul cel mai consistent consta in achizitionarea unor jucatori de valoare care sa intareasca lotul bacauan in perspectiva returului de campionat. „Ii vom scrie Mosului pentru a ne aduce cateva intariri de marca. Avem mare nevoie”, a declarat, jumatate in gluma, jumatate in serios, antrenorul Costel Orac. Nu e singurul cadou pe care prima echipa a FCM Bacau il va gasi sub brad. „Am schimbat locul de cantonament, de la Slanic Moldova la Vatra Dornei, intentionam sa facem un turneu de jocuri in Antalya, pe scurt, exista toate conditiile pentru ca jucatorii sa pregateasca un retur in ton cu obiectivele fixate de conducerea clubului”, a declarat antrenorul Orac.Scris de Dan Sion
La bursele de locuri de munca, multi chemati, putini alesi / Cei mai multi romi nu se declara someri
Din cele aproape 3.000 locuri de munca ofertate la cele patru burse organizate in 2007, in final au fost ocupate numai 387. La bursa romilor, unde s-au prezentat 181 persoane, au fost angajate doar 12 dintre acestea. In cele peste 50 de deplasari in comunitatile de romi, lucratorii Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca au reusit sa identifice numai 211 someri de aceasta etnie. Cei mai multi nu se declara ca apartinand acestei etnii.
Bilantul celor patru burse de locuri de munca destinate somerilor organizate in acest an in judetul Bacau nu este remarcabil. Dimpotriva, fata de numarul celor care nu au un serviciu si sunt inregistrati in baza de date a Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, numarul persoanelor angajate in urma desfasurarii burselor amintite este nesemnificativ. La sfarsitul lunii trecute in evidentele AJOFM erau 10.679 someri, din care 4.558 sunt femei. Aproape 65 la suta dintre ei nu mai beneficiaza de ajutor de somaj. Mai exact, 6.480 dintre cei lipsiti de un loc de munca nu primesc nicio indemnizatie, perioada de acordare a acesteia expirand deja de mai multa vreme. Cu toate acestea, surprinzator, numarul celor care si-au gasit un loc de munca prin intermediul burselor organizate de AJOFM este extrem de redus.
Oferta generoasa de locuri de munca, angajari foarte putine
Anul acesta s-a derulat cate o bursa pentru toti somerii (generala), persoanele de etnie roma, tinerii care parasesc sistemul de protectie a copilului, precum si pentru absolventi. In total, la cele patru burse s-au prezentat 374 agenti economici care le-au oferit somerilor 2.925 locuri de munca in diverse meserii. Dar, in final, doar pe 387 de posturi din acestea au fost angajati dintre somerii care au sperat ca venind la bursa isi vor gasi un loc de munca. In urma bursei generale au fost incadrati 241 someri, la cea rezervata romilor, doar 12 persoane de aceasta etnie au fost angajate, alti cinci tineri din centrele de ocrotire au avut aceasta sansa iar 129 dintre absolventi lucreaza acum dupa ce s-au prezentat la bursa.
Multi someri romi, dezinteresati
Dar tot pe parcursul anului 2007 AJOFM s-a deplasat in localitatile rurale si comunitatile de romi pentru identificarea si cuprinderea somerilor in masuri active de ocupare a fortei de munca. Astfel, in comunele vizate au fost depistate 1.807 persoane care nu aveau serviciu iar din randul comunitatilor de romi, alte 211 se aflau in aceeasi situatie. Dar in ce priveste comunitatile de etnie roma a aparut un fenomen neasteptat. „Pe parcursul anului 2007 lucratorii agentiei judetene si ai agentiilor locale de forta de munca au efectuat 55 de deplasari in aceste comunitati, ne-a declarat Ioan Silitra, directorul AJOFM. Culmea, insa, desi erau declarate ca atare, in comunitatile respective am gasit foarte putine persoane care au spus ca sunt romi si nu au un serviciu”. Lucrurile stau aproape la fel si in cazul bursei organizate special pentru aceasta etnie in 2007. La aceasta bursa s-au prezentat 181 persoane, desi, se stie, numarul somerilor din randul etniei rome este de ordinul miilor, cel putin. In total, dintre romi, prin toate masurile de protectie si reintegrare a somerilor intreprinse de AJOFM, au fost angajate 217 persoane. Prin aceste actiuni, in 2007 institutia judeteana a reusit sa plaseze pe un loc de munca un numar total de 10.129 someri.Scris de Elena Tintaru
Mos Craciun a impartit cadouri in Parcurile Viitorului
Proiectul „Parcurile Viitorului” a fost lansat an luna iunie, printr-un concurs de idei adresat tinerilor arhitecti. Dupa numai sase luni, lucrarile la parcurile din Bucuresti, Moinesti si Pitesti au fost finalizate. Mos Craciun a sosit an fiecare din cele trei parcuri: Expo Parc din Pitesti (6 decembrie), Lunca Florilor din Bucuresti (17 decembrie) si Parcul Central din Moinesti (19 decembrie). Lansat an spiritul protectiei mediului si al utilizarii energiilor alternative, programul „Parcurile Viitorului” se desfasoara timp de doi ani si implica o investitie de peste 1,5 milioane de euro din partea Petrom. an 2007, Petrom a investit peste 400.000 euro an fiecare din cele trei parcuri pe care le-a reamenajat. Un element inedit, regasit an toate orasele al constituie lucrarile de arta, semnate de sculptorul Marius Leonte. Conceptul de baza al acestor lucrari este dublarea rolului estetic cu un rol educativ: antelegerea posibilitatii de creare a energiilor non-conventionale, ecologice. an lucrarile de constructii si reamenajare s-au folosit elemente naturale precum: piatra, metal, nisip, lemn sau combinatii antre acestea cat si materiale reciclate: sticla reciclata cu efect vizual special pentru bazine, metal reciclat pentru dispozitivele de creare a energiilor alternative, scoarta pentru locurile de joaca. Fiecare dintre parcuri a fost construit an jurul unui concept, propus de castigatorii concursului de idei la nivel national. an Parcul Central din Moinesti, conceptul central al parcului al reprezinta curentul DADA de reconfigurare geometrica a spatiului prin decupaje ordonate antr-o parte a parcului (jardiniere dreptunghiulare cu arbori, asfalt antre jardiniere) urmate de trecerea brusca, simbolizata de sculptura metalica „Foarfeca lui Tristan Tzara” si de puntea din lemn peste bazine catre gazonul si liniile curbe dinspre Casa Casatoriilor. Acest parc are si valenta de centru civic al orasului, de aceea andeplineste mai multe functii: este loc de tranzit, loc de recreere, loc de joaca pentru copii. „«Respect pentru Viitor» este un amplu program initiat de Petrom, la anceputul anului 2007, prin care raspundem nevoilor societatii si mediului anconjurator. Proiectul este concretizarea principiilor noastre, care stau la baza dezvoltarii durabile. Credem ca nevoile prezentului pot fi satisfacute cu respect pentru generatiile viitoare si pentru aceasta am ales sa tratam aspectele legate de mediu si cele sociale ca parte integranta a conduitei noastre de business”, a precizat Mona Nicolici, director relatii cu publicul Petrom.Scris de A. Cotfas
Bacaul ar putea fi primul oras din Romania fara caini comunitari
Campania „Zdreanta vrea o casa si noua ne pasa” poate face din Bacau primul oras romanesc fara caini comunitari. SSAB Impex si Fundatia „Ia-ti acasa un prieten”, lanseaza acest proiect sub sloganul „Oras comunitar fara caini comunitari”. In decursul a doar cateva saptamani, toate animalele fara stapan din municipiu ar putea fi adunate si transportate in spatii special amenajate, unde vor avea un adapost confortabil, ingrijiri medicale si hrana. Dupa ce vor fi vaccinati si sterilizati, cainii vor putea fi adoptati, chiar si temporar. „Acest proiect poate schimba fata orasului. Este o provocare pentru toti bacauanii, care s-ar putea mandri ca locuiesc intr-un oras unde problema cainilor fara stapan a fost rezolvata, in premiera, in Romania. Spiritul pe care il propunem este unul european. Nu eutanasierea este solutia, ci ingrijirea si protectia animalelor”, a precizat Mariana Slic, director general SSAB si initiatorul acestei campanii. Programul isi propune sa creeze si o apropiere intre oameni si animale, prin dezvoltarea spiritului civic dar si a ideii de voluntariat pentru societate. „Oamenii trebuie sa redescopere ca , in spatele cainelui, se ascunde un prieten fidel si nu agresorul de la coltul blocului. Peste tot vedem animale ranite, flamande, speriate sau calcate de masini. Este o imagine trista. De asemenea, cetatenii care vin in contact cu ele, pot contacta o sumedenie de boli”, a mai spus Mariana Slic. SSAB Impex pne la dispozitie un teren de 5000 de metri patrati pe care sa fie construite adaposturile. De mai bine de un an, firma suporta intretinerea, tratamentul si hrana a aproximativ 100 de caini. Atat constructia padocurilor, cat si tratamentul medical si hrana sunt suportate integral de firma. „Proiectul promovat este realizabil deoarece se bazeaza pe experienta noastra. Vrem sa incepem repede pentru ca animalele sa nu se mai inmulteasca. In primul rand, vom construi adaposturile cu ajutorul unor firme prin sponsorizari. Tot ce ne-am propus va costa aproape 5 miliarde de lei vechi pe an”, a spus echipa SSAB. Initiatorii proiectului isi propun sa atraga in acest demers Primaria Bacau, precum si societatile comerciale locale sau organizatiile neguvernamentale interesate sa rezolve intr-un mod eficient si european situatia cainilor comunitari. Scris de Anca Cotfas
Tenis / Cupa „Mariko-Inn” / Bacauanii au inceput cu dreptul
Start in forta pentru tenismenii bacauani care participa la Cupa „Mariko-Inn”, ce se desfasoara la Roman. Ieri, in prima zi a turneului, Alexandru Manole (SCM Bacau) a castigat cu 6-0, 6-0 in fata lui Andrei Miron (Atletic Roman), la categoria 10 ani baieti. La 10 ani fete, Mara Sechelariu (SCM) a confirmat evolutia buna de la Cupa CSS-ITSM, trecandu-si in cont un nou succes. Mara a invins-o cu 6-3, 6-3 pe reprezentanta gazdelor, Ana Maria Miron, legitimata la Atletic Roman. La 12 ani fete, Ema Sechelariu (SCM) a castigat cu 6-0, 6-1, meciul sustinut in compania Sanzianei Oprea (Laminorul Roman). Bine au stat lucrurile si la categoria 12 ani baieti. Tudor Burghelea (SCM) l-a invins cu 6-0, 6-0 pe Catalin Galateanu (Atletic Roman), in timp ce Rares Asandi (SCM) l-a invins cu 6-0, 6-3 pe Alexandru Dimulescu (Tenis Club Bistrita). Astazi, se va da startul meciurilor de la categoria 14-16 ani, pentru ca de marti sa inceapa si partidele rezervate categoriei 18 ani.
Dan Sion
Proiectantii riposteaza / Finalizarea lucrarilor la Bazinul de Inot sunt intarziate de schimbarea unor solutii tehnice
Lucrarile pentru renovarea Bazinului de Inot din Bacau nu sunt finalizate nici la aceasta data, cu toate ca termenul final mentionat pe placuta din fata obiectivului a fost din nou depasit. Cand Primaria a vazut ca ziarul nostru se intereseaza de stadiul lucrarilor, de costuri si termene de finalizare, a trimis unor ziare locale un comunicat de presa prin care incearca sa justifice stagnarea lucrarilor, acuzand proiectantul initial, General Proiect, de solutii tehnice neadecvate. Pentru a completa tabloul si linia politica, vinovat ar fi fostul primar Dumitru Sechelariu, fosta administratie, General Proiect etc. Lucrurile sunt mult mai serioase si adevarul trebuie pus in drept. Punctul de vedere al conducerii Primariei este insa contrazis chiar de cei care au lucrat la acest proiect. Unul dintre arhitectii care s-au ocupat indeaproape de proiectul Bazinului a explicat care este cauza reala a intarzierii. aSolutia tehnica a proiectantului General Proiect nu a fost gresita. Lucrarile au inceput dupa solutia noastra, avizata si aprobata de Inspectoratul de Stat in Constructii. Comunicatul Primariei dezinformeaza bacauanii si aduce prejudicii unor oameni care au pus suflet in acea lucrare. Nu patronul societatii face proiecte, colectivul de specialisti de la General Proiect a oferit solutii pentru fiecare detaliu, toate au fost acceptate. Pe timpul executarii lucrarii, beneficiarul, adica Primaria Bacau, a cerut schimbarea solutiei de placare a bazinului. Proiectul initial a fost avizat si aprobat pentru placarea cu faianta si gresie, insa domnul Stavarache a cerut schimbarea solutiei tehnice la cele doua bazine. Nu a mai vrut ca bazinele sa fie placate cu faianta, ci a solicitat inlocuirea cu inox placat cu PVC. Acest lucru se intampla la sfarsitul anului 2005. Avizarea de catre ISC a noii solutii a durat foarte mult, timp de circa sase luni. Asadar, intarzierea a fost cauzata de schimbarea solutiei tehnice, de schimbarea materialelor propuse de General Proiect, nu de faptul ca solutia noastra a fost gresita, asa cum incearca acum Primaria sa acrediteze”, ne-a declarat unul dintre arhitectii implicati in proiect. aEticheta” pusa de un asa-zis specialist de la primarie a scandalizat specialistii care au finalizat proiectul de modernizarea a Bazinului de Inot. aS-au respectat toate normele interne si internationale la acest proiect, insa schimbarea solutiilor pe timpul derularii lucrarilor nu ne mai poate fi imputat”, ne-a mai declarat unul dintre arhitecti. Aceasta inseamna ca, practic, conducerea Primariei a emis un comunicat de presa bazat pe o inducere in eroare a cititorilor, tehnica des folosita de Serviciul de informare cu publicul al Primariei. Primaria, prin vocea purtatorului de cuvant, neaga aceste acuzatii. aAr fi fost bine pentru toata lumea daca se putea face Bazinul in zece luni, cum a fost planificat. Au fost probleme cu proiectul. Acum suntem in grafic si speram ca lucrarile care, in marea lor majoritate sunt executate in procent de 70-90 la suta, sa fie finalizate in toamna. Nimeni nu avea interes sa tergiverseze lucrarile la bazin”. Scris de Codrin Pop
Peste 500 de locuri de munca vacante
Nu mai putin de 503 locuri de munca au fost puse la dispozitia somerilor si a persoanelor aflate in cautarea unui job mai atractiv decat cel actual de catre agentii economici din judetul Bacau. Conform situatiei intocmite saptamanal de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau, cele mai multe locuri vacante sunt in constructii si in domeniul textil. Astfel, sunt doriti 142 de confectioneri imbracaminte, 52 de muncitori necalificati, 42 de zidari, 35 de dulgheri, 31 de fierari betonisti, 19 agenti de asigurari, 15 sudori, 13 zugravi, 12 lacatusi mecanici, 12 lacatusi constructii metalice si navale, cate 10 mecanici auto si tamplari, cate 8 bobinatori si manipulanti, 7 soferi, cate 5 CTC-isti, finisori si vanzatori, cate 4 calcatori, tubulatori, sudori aragon, gestionari si agenti de vanzari, cate 3 economisti, electricieni, electromecanici, tapiteri si vopsitori industriali, cate 2 tehnicieni proiectanti in constructii, sculptori, secretare, rectificatori universali, operatori PC, operatori retele de telecomunicatii, montatori PVC, instalatori, ingineri industria usoara si cate un brutar, bucatar, contabil, director comercial, director vanzari, electrician auto, inginer electronist, inginer constructor, inginer TCM, inginer vanzari, motostivuitorist, patiser, portar, referent bancar, reprezentant comercial, reprezentant vanzari, strungar, tehnician proiectant si tipograf.Scris de Razvan Sendrea
Inginerii financiare pentru acapararea SUBEX/Dosarele secrete ale privatizarii
Procurorii DNA, Serviciul Teritorial Bacau, au finalizat in 2004 urmarirea penala si au dispus trimiterea an judecata a trei nume celebre din lumea afacerilor bacauane, in speta Constantin Bojescu, Manuela Iuliana Bojescu si Iosif Grigore. Acestia au fost acuzati prin rechizitoriul intocmit de procurorii DNA ca, an doar doua zile, au contractat si obtinut credite bancare an valoare totala de 26,5 miliarde lei de la unitati bancare diferite, schimband, ulterior, destinatia celei mai mari parti dintre acestea.
In urma cercetarilor, procurorii au ajuns la concluzia ca banii luati pe credit au fost folositi pentru a pune mana pe tot ceea ce insemna la vremea respectiva SUBEX. De altfel, sotii Bojescu erau direct interesati sa obtina controlul asupra SUBEX, fie prin cumpararea actiunilor de catre firme apartinand rudelor sau prietenilor apropiati, fie prin rascumpararea propriilor actiuni detinute la societatea din Bacau. antrucat resursele financiare proprii nu erau suficiente pentru cumpararea de actiuni SUBEX, familia Bojescu a contractat credite bancare pentru achizitionarea acestora, schimband destinatia pentru care au fost acordate. Suma totala care a fost utilizata an acest scop se ridica la aproape 9,4 miliarde lei.
Prima linie de creditare – un inceput cu dreptul
La data de 16 decembrie 2002, societatea SUBEX SA Bacau a beneficiat de o linie de credit pentru activitate curenta an valoare de 10 miliarde lei, solicitarea fiind depusa de Constantin Bojescu si Iosif Grigore la Sucursala din Bacau a Bancii „Ion Tiriac”. Din aceasta suma, 3,5 miliarde lei au fost virati, an avans, catre AGRICOLA INTERNATIONAL, urmare unui contract ancheiat cu SUBEX, al carui obiect era vanzarea-cumpararea de produse agricole. an realitate, contractul intervenit antre cele doua societati era menit sa justifice bancii o suma de bani ce trebuia transferata operativ, destinatia finala a acestei sume fiind cumpararea de actiuni SUBEX. Pentru banii primiti an avans, AGRICOLA INTERNATIONAL Bacau nu a antocmit facturi fiscale. antreaga suma a fost virata an aceeasi zi an contul SC AGROVITAM SRL (o firma din grupul lui Bojescu), cont deschis la Banc Post SA Bacau. an cursul cercetarilor s-a ajuns la concluzia ca tranzactia dintre cele doua societati a fost ancheiata formal pentru a justifica eventuale raporturi juridice si a crea unitatilor bancare o aparenta legalitate a relatiilor contractuale. De altfel, contractul comercial intervenit antre AGROVITAM si SC AGRICOLA INTERNATIONAL a fost folosit pentru obtinerea creditului an valoare de 10 miliarde lei. Cu banii astfel obtinuti, sotia lui Bojescu, an calitate de reprezentant al AGROVITAM, a pus mana pe actiuni de la SUBEX.
Repetitia – mama invataturii
Tot la data de 16 decembrie 2002, AGROVITAM SRL a solicitat Sucursalei Banc Post SA Bacau acordarea unui credit an valoare de 4,5 miliarde lei pentru achizitionarea de marfuri an vederea diversificarii si cresterii activitatii economice, banii fiind folositi an totalitate pentru cumpararea de actiuni apartinand SUBEX SA. Numai ca, Manuela Bojescu a plimbat suma obtinuta din credit prin conturile mai multor societati controlate de familia Bojescu, pentru a-i putea transfera, an final, antr-un depozit colateral deschis la sucursala Bacau a Unicredit Romania, pentru emiterea unei scrisori de garantie bancara an vederea cumpararii de actiuni SUBEX.
„Experienta” si-a pus amprenta
an ziua de 18 decembrie 2002, an doar trei minute, SUBEX SA a virat, prin 12 ordine de plata, suma de aproape 6 miliarde lei. Banii faceau, ansa, parte dintr-un credit bancar de 12 miliarde lei obtinut, cu o zi an urma, de la aceeasi unitate bancara de catre SUBEX, pentru plata stocurilor de materii prime, materiale si combustibil. La interval de numai o jumatate de ora, banii au fost returnati catre SUBEX, cu alte 12 ordine de plata emise an doar 4 minute. Cu toate ca transferul produselor antre cele doua societati a fost numai scriptic, SUBEX a antocmit note de intrare-receptie a acestora dupa returnarea fictiva, antrucat urma sa justifice investitia facuta din creditul bancar. Unul dintre documentele obligatorii, si anume ”Situatia stocurilor si cheltuielilor pentru care se solicita creditul” a fost antocmit si semnat de Iosif Grigore, omul de incredere al familiei Bojescu, iar din cuprinsul acestuia rezulta ca „SC SUBEX SA Bacau are de achitat o cantitate de otel an valoare de 6 miliarde lei. Numai ca, la data cand creditul a fost pus la dispozitia societatii din Bacau, fluxul facturilor antre cei doi agenti economici fusese deja anchis, decontarea produselor fiind formala si fictiva. an ziua imediat urmatoare, suma respectiva a fost depusa an depozitul colateral anfiintat la sucursala Bacau a Unicredit Romania, pentru emiterea scrisorii de garantie bancara.
Actiuni SUBEX – mana cereasca pentru Bojescu
Pe 18 decembrie 2002, concomitent, SUBEX – reprezentata de Constantin Bojescu, SC DECEBAL SA – reprezentata de Anisoara Fedeles, o matusa a Manuelei Bojescu, dar si alte societati controlate de familia Bojescu au ancheiat contracte de tranzactionare a actiunilor SUBEX, depunand cereri de subscriere/cumparare, ordine de tranzactionare si scrisori de garantie bancara. Astfel, la data de 10 martie 2003, a devenit posibila achizitionarea unui numar de 1.884.000 actiuni apartinand SC SUBEX SA contra sumei de 10.042.700.000 lei, antreaga suma provenind din executarea scrisorii de garantie. Actionarul majoritar al SC SUBEX SA Bacau a devenit, cu un procent de 54,699%, Manuela Bojescu, prin retragerea tuturor celorlalti membri ai familiei si a societatilor controlate de acestia.Scris de Marian Istrate
Badminton/Iesire din spatele scenei
Editia din 2006 a Campionatului National al echipelor de seniori a fost una reusita mai ales prin faptul ca multi spectatori au urmarit-o din tribunele Salii Orizont. Asta in conditiile in care competitiei nu i s-a facut o publicitate deosebita, doar presa anuntand, sec, evenimentul. Pentru multi privitori a fost prima lor competitie de acest fel la care au luat parte si care le-a schimbat in bine opinia despre badminton. Pentru Stiinta Bacau, bucuria a fost si mai mare pentru ca directorul clubului, Florin Grapa, i-a felicitat pe jucatori si s-a fotografiat impreuna cu ei. Conducatorul Stiintei, dupa propriile declaratii, a acordat prioritate, in ordine, „atletismului, badmintonului si voleiului feminin, dupa valoarea pe care o demonstreaza”. De data aceasta, timpul i-a si permis sa fie alaturi de sportivii sai.
Rezultatele jucatorilor de la Stiinta la CN Echipe
Stiinta Bacau – Sportul Studentesc Bucuresti 4-1/ Alexandra Milon – I. Popescu 2-0 (9, 5), Georghe Constantinescu – A. Luchian 2-1 (5, -22, 7), Diana Apostu, Alexandra Agu – C. Blanaru, L. Valciu 1-2 (17, -21, -19), Robert Ciobotaru, Florin Patroaica – A. Luchian, D. Felecan 2-0 (17, 12), A. Milon, F. Patroaica – C. Nita, C. Blanaru 2-0 (4, 20)
Stiinta Bacau – CSM Onesti 5-0 / Ruxandra Dumitru – D. Branza 2-0 (13, 10), R. Ciobotaru – I. Gradinaru 2-0 (17, 13), Constantinescu, Patroaica – Gradinaru, Constantin 2-0 (17, 13), Apostu, Agu – C. Balmus, Branza 2-0 (10, 17), Agu, Constantinescu – Balmus, Constantin 2-0 (19, 19)
Stiinta Bacau – Banu Sport Timisoara 5-0/ Ciobotaru – F. Posteuca 2-1 (12, -18, 10), Milon – A. Posteuca 2-0 (12, 5), Ciobotaru, Patroaica – I. Dusnoki, F. Posteuca 2-0 (18, 21), Agu, Dumitru – C. Popa, A. Ghetu 2-0 (12, 13), Milon, Patroaica – I. Dusnoki, I. Popa 2-0 (7, 9).Scris de Peter Kelmann
„Anul viitor vreau sa fiu golgeterul echipei”/declara atacantul FCM Bacau, Razvan Neagu
In urma cu exact un an se declara fericit. Isi implinise un vis: debutul in Divizia A. Acum, Razvan Neagu, atacantul FCM Bacau, se declara dezamagit. Dezamagit de cosmarul retrogradarii in Divizia B. „Nici acum nu-mi vine sa cred ca am pierdut 12 meciuri la rand si ca suntem retrogradati”, spune fotbalistul in varsta de 19 ani. „Jardel”, asa cum il striga colegii, isi doreste ca FCM Bacau sa revina cat mai repede in prima liga. „Vreau ca la anul sa inscriu cat se poate de mult pentru a-mi ajuta echipa sa promoveze”, spune Neagu. Pana atunci, atacantul bacauan spera ca in acest final de campionat echipa sa sa mai castige un meci in prima liga, iar el sa mai inscrie cel putin un gol. Eventual contra Vasluiului, formatie impotriva careia a realizat primul sau gol in Divizia A.
-Razvane, te gandeai la finalul campionatului trecut, atunci cand ai debutat in prima liga, ca peste un an vei retrograda cu Bacaul?
-Nici o clipa nu m-am gandit la asa ceva. Si anul trecut ne fusese greu, salvandu-ne in penultima etapa, insa credeam ca sezonul acesta ne va fi mai usor. Ma gandeam in special la faptul ca vor retrograda numai doua echipe. Nici prin cap nu-mi trecea ca una din cele doua retrogradate va fi FCM Bacau si ca in retur vom face doar un punct.
-Cum iti explici aceasta cadere?
-Daca obtineam o victorie, altfel ar fi stat lucrurile. Ne-am fi revenit, mai ales ca nu am jucat foarte rau, unele meciuri fiind pierdute in prelungiri sau pe niste greseli copilaresti. Asa insa, ne-am pierdut increderea in noi. Am cazut din punct de vedere psihic.
-Nici atacul nu si-a facut datoria…
-Toti avem partea noastra de vina, de la portar si pana la ultima rezerva. Bineinteles ca mi-as fi dorit sa inscriu in acest retur, dar…
-Dar ce s-a intamplat? Nu ai jucat suficient?
-Nu pot spune ca nu mi s-a dat sansa, ar fi pacat sa mint. Ce sa zic? Am fost si eu in nota echipei. De altfel, nu prea au fost jucatori care sa se remarce. Eu mi-as dori foarte mult o revansa in aceste ultime doua meciuri.
-Ce fel de revansa?
-Sa inscriu macar un gol si sa mai castigam si noi un meci. Poate vineri, cu Vasluiul, cu atat mai mult cu cat le-am dat gol si in tur.
-Golurile inscrise in ultima vreme la Divizia C ti-au dat moral?
-Absolut. Cu Energia Vulturul am reusit primul meu hat-trick si simt ca sunt in vana. Un atacant care nu inscrie nu face doi bani, oricat de bine ar juca.
-Ramai si la anul la Bacau?
-Vreau sa raman si sa devin golgeterul echipei.Imi doresc sa stam in B doar un an.Scris de Dan Sion
Chinezii nu i-au primit pe ziaristi la discutiile de la HIT
Oamenii de afaceri chinezi, a caror vizita era anuntata de acum doua luni, au sosit ieri, la ora 15.30, la Parcul Industrial Hemeiusi. Insotiti de Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bacau, de Ioan Chiriac, consilier PNL, si de Adrian Iordache, directorul Parc HIT, ei au vizitat toate halele si birourile in care ar putea sa-si dezvolte afacerile. Delegatia este formata din opt oameni de afaceri (presedinti, vicepresedinti si manageri ai unor companii de IT si constructii) si un consilier pentru investitii in Romania. Dupa ce au vizitat parcul industrial, oaspetii si autoritatile bacauane s-au retras in sala de sedinte, presa nefiind primita la intalnire. Dorinta chinezilor a fost ca presa sa nu vina deloc la Hemeiusi. „Discutiile se vor purta in fata planului, nu in hale”, declara Adrian Iordache, directorul HIT, ieri dimineata. Astazi, investitorii chinezi vor vizita Aeroportul, apoi vor analiza impreuna cu autoritatile locale oportunitatile pe care le ofera judetul Bacau si conditiile posibilei colaborari. Chinezii si-au exprimat foarte ferm cererea ca ziaristii sa nu fie prezenti la discutiile purtate la HIT si la Aeroport, precizand ca vor raspunde la intrebarile lor in cadrul conferintei de presa programata la ora 12.30.Scris de Silvia Patrascanu
600 de milioane pentru prevenirea virusului H5N1
Gripa aviara scoate alte sute de milioane de lei din vistieria Agricola International. Fara a mai pune la socoteala stocurile de miliarde de lei pe care holdingul bacauan nu a putut sa le mai valorifice, in perioada scursa de cand a fost anuntata aparitia focarelor cu virusul H5N1, Agricola International a fost nevoita sa aloce suplimentar fonduri importante pentru a proteja efectivele de o posibila raspandire a virusului ucigas. „In cadrul Departamentului Avicola, odata cu aparitia primelor cazuri de gripa aviara, s-au luat masuri severe de protectie a tuturor efectivelor din cadrul fermelor. Astfel, s-au cumparat 10.000 de doze de vaccin trivalent inactiv, pentru a vaccina pasarile din gospodariile angajatilor din ferme-actiune, operatiune care n-a costat 2.990 RON. In plus, s-au dublat cheltuielile cu dezinfectanti specifici (Virkon, Desogern, Aldekol Des-Va etc.) ajungand la suma de 16.864,58 RON pe luna”, a declarat Gheorghe Antochi, presedintele Agricola International. Totodata, Antochi mai spune ca au crescut cheltuielile pentru achizitionarea de detergenti, in conditiile in care intregul echipament de lucru se spala si se dezinfecteaza zilnic, acestea ajungand la 180,35 RON pe luna. Conducerea holdingului a mai fost nevoita sa cheltuie suplimentar 13.500 RON pentru achizitionarea unui utilaj de spalat, de inalta presiune (240 atm.), cu apa fierbinte, si alte 19.500 RON pentru cumpararea pentru fiecare angajat a inca unui echipament de lucru. Pe total, Agricola International a cheltuit suplimentar 60.511,93 RON (peste 600 de milioane de lei vechi). Scris de Florentin Radu






