Fostul prefect al judetului Bacau, Gabriel Berca si-a luat ala revedere” de la primarii din judet cu ocazia intalniri organizate, ieri, la Directia Agricola. Noul secretar general al Guvernului a dat asigurari edilililor ca va sprijini comunitatile locale din judet indiferent de culoarea politica a primarilor. aVa multumesc sincer pentru modul in care am colaborat. Au fost ani grei, cu multe probleme, iar dumneavoastra, ca alesi locali, ca reprezentanti ai cetatenilor ati facut tot ce a depins de dumneavoastra ca respectivele comunitati sa functioneze la parametri normali. Stiu ca exista si dispute politice, si orgolii, e o perioada tensionata, fiind angrenati in campania electorala. Am incercat mereu sa pastrez un echilibru si imi exprim multumirea pentru modul in care am lucrat impreuna. Sper ca si in noua functie sa pot face ceva pentru judet. Voi fi disponibil sa va primesc si sa discutam probleme ale judetului si localitatilor pe care le reprezentati, fara sa ma intereseze carnetul de partid”, a spus fostul prefect primarilor prezenti. Gabriel Berca a accentuat importanta asigurarii unei continuitati in fruntea primariilor, indiferent de rezultatul alegerilor, astfel incat proiectele incepute de o administratie sa fie continuate de urmatoarea si sa nu fie abandonate sau intrziate.Scris de DSA
Legislatia europeana e mai cu „mot”; decat a noastra / Soc la Permise
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Bacau se confrunta acum cu o situatie fara precedent. Tarile din Comunitatea Europeana nu mai recunosc permisele de conducere eliberate de tara noastra si declara nul examenul de obtinere a acestui carnet. Soferii care intra in posesia unui astfel de act il pot folosi doar pe teritoriul Romaniei.
In ultima perioada, la Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor au fost primite mai multe permise de conducere eliberate de diferite servicii publice comunitare din Romania unor persoane care aveau, in momentul emiterii acestor documente, rezidenta normala in alte state membre UE. Cele mai multe cazuri se refera la cetatenii romani care au de ani de zile resedinta in Italia, Spania sau Germania, dar care poseda si carti de identitate romanesti, valabile. Aceste permise de conducere au fost confiscate in statele respective, invocandu-se Directiva Consiliului Europei privind permisele de conducere (31/439/CEE), cu modificarile ulterioare, care prevede ca „permisele de conducere mai pot fi emise doar acelor solicitanti care au domiciliul stabil pe teritoriul statului membru care emite licenta sau pot prezenta documente doveditoare din care sa rezulte ca studiaza pe teritoriul acestui stat minimum 6 luni”. Cu alte cuvinte, bacauanii nostri, plecati la munca in strainatate, dar care au rezidenta in acel stat, nu mai pot obtine permise de conducere in Romania.
Legile UE sunt peste ale noastre
Conform Curtii Europene de Justitie, care s-a pronuntat in aceste cazuri, statele membre UE sunt impiedicate sa recunoasca permisul de conducere emis de un alt stat membru daca titularul documentului avea la data emiterii stabilita rezidenta in acel stat si nu in statul in care permisul de conducere a fost emis. „Si noi ne-am confruntat in ultima perioada cu astfel de situatii, explica comisarul sef Virgil Hustiu, sef Birou Permise Bacau. Aceasta decizie nu a fost prevazuta si in legislatia noastra din Romania. Cert este ca tarile UE nu ne mai recunosc permisele de conducere si nici examinarile pentru obtinerea lui, pentru bacauanii care au domiciliu de rezidenta in alta tara. Directiva Consiliului Europei considera nul examenul de obtinere a permisului auto din Romania, dar si actul in sine. Si asta pentru ca, daca pana acum legislatia din Romania era permisiva, conform Constitutiei noastre, revizuita in 2003, legislatia europeana are caracter obligatoriu odata cu intrarea in UE si este prioritara fata de dispozitiile contrare din legile interne. Deja avem solicitanti in aceasta situatie, cu rezidenta in alte state membre, care au facut scoala de soferi, dar care nu au putut fi primiti si la examenul de obtinere a permisului de conducere”.
Masuri suplimentare
Pentru ca nu multi dintre bacauani pot face dovada ca sunt rezidenti in alte state UE, conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise a luat decizia ca pe fisa de inscriere a solicitantului la examenul auto, fiecare persoana sa declare pe propria raspundere ca nu este rezident in alta tara. „In acest fel, noi ii primim la examen, putem sa ii eliberam si permis de conducere, iar daca este prins, este pasibil de sanctiune. Declararea de fals in inscrisuri constituie infractiune si se pedepseste ca atare”, a mai explicat comisarul sef Hustiu. Mai mult, nu se transfera in strainatate date despre calificative „admis” la examen pentru eliberarea permiselor de conducere, intrucat acestea nu sunt luate in considerare de catre autoritatile straine. Prin urmare, nici nu se poate incepe examinarea la o anumita proba intr-un stat si sa se continue aceasta activitate intr-un alt stat. In Europa circula in prezent circa 100 tipuri de permise de conducere. Scris de Roxana Neagu
Final cu aplauze / Festivalul-concurs „Gala Star”; a fost o reusita
Festivalul „Gala Star” si-a desemnat castigatorii celei de-a treia editii. Bacaul a fost pentru 7 zile gazda unui eveniment care a reunit actori romani si straini, ce au aratat unui public entuziast talentul lor inconfundabil. Sala Teatrului Municipal „Bacovia” a fost neincapatoare pentru iubitorii dramaturgiei.
Pe 28 martie 2008, la ora 18:00, a batut gongul ce anunta deschiderea celei de a treia editii a „Galei Star”. Un spectacol indraznet, ce a reunit actori din diferite colturi ale lumii pentru a-si pune talentul intr-un recital de one-man-show, care avea sa le scoata in valoare pasiunea si dragostea pentru dramaturgie, asa cum e resimtita de fiecare in parte. Decizia de a participa la un astfel de spectacol poate a parut pentru multi o propunere indrazneata, insa in final, s-a dovedit a fi o ocazie perfecta de afirmare si de confruntare directa cu actori de acelasi calibru. „Din punctul de vedere al organizarii consider ca aceasta a treia editie a Galei Star a fost una reusita. Surprizele au fost pe masura si fiecare din ei au incercat sa scoata la iveala tot ce a fost mai bun. Am facut eforturi considerabile sa imbunatatim acest spectacol-concurs si
sa aducem un plus in cultura romaneasca si cred ca noutatea din acest an a fost surpriza pe care am avut-o noi toti cu excelenta reprezentatie a Danielei Vrinceanu si fotografiile expuse pe holul Teatrului de Viorel Cojan si Sergiu Icsovici”, a declarat Adrian Gazdaru, directorul Teatrului Municipal „Bacovia”.
Daniela Vranceanu, in forma maxima
aGALA STAR este o infruntare teatrala foarte necesara, o spun cu mana pe inima. Saltul este mare de la editia intai, pentru ca acum, la cea de-a treia editie, am avut probleme foarte mari cu decernarea premiilor si pot sa afirm ca am putut premia, fara gesturi de complezenta, o actrita a Teatrului Municipal BACOVIA, ceea ce inseamna ca aici exista o framantare artistica, aceasta premiere fiind una dintre confirmari. Personal as mai aprecia si faptul ca Teatrul Bacovia are curajul sa aduca in Bucuresti intreaga lui productie dintr-o stagiune, asa cum este si sa urmareasca cu atentie reactiile publicului si criticii”, a declarat, in exclusivitate pentru cotidianul DESTEPTAREA, doamna Florica ICHIM, critic, redactor sef al revistei TEATRUL AZI, membra a juriului.
Invitati alesi ape spranceana”
Anul acesta, invitatii festivalului au fost alesi pentru a acoperi mai multe genuri. Astfel, publicul bacauan a putut asista la concerte sustinute de Nicu Alifantis, A.G. Weinberger, Maria Raducanu si Sorin Terinte, Razvan Mazilu, Ada Milea, Johnny Raducanu si Ion Caramitru. S-a putut asculta folk, blues, jazz si teatru-dans. De asemenea, juriul format din criticii de teatru Florica Ichim, Carmen Mihalache, Andreea Dumitru, Stefan Oprea si Mircea Morariu nu au avut deloc o sarcina usoara, ei fiind cei care au cantarit cu atentie fiecare recital al celor 11 concurenti, toti cu referinte foarte bune si care „s-au batut” pentru cele trei premii: cel pentru interpretare feminina, pentru interpretare masculina si Marele Premiu, oferit an acest an de UPC, sponsorul principal al evenimentului. Cei care au concurat in fiecare seara au fost: Dimitris Arabatzoglou cu „Mistero Buffo” de Dario Fo din Grecia, Bogdan Saratean cu „De haladuiala” de Victor Dragan si Flaviu Suhastru apartinand Teatrului aRadu Stanca” din Sibiu, Gabriela Popescu cu „Copilul din spatele ochilor” de Nava Semel, Cristina Casian, Victoria Cocias cu piesa „Cui am onoarea sa ma adresez?” de Peter Shaffer, Andrei Sochirca cu „Dati totul la o parte ca sa vad!” de Eugen Cioclea din Chisinau, Daniela Vranceanu cu „Amalia respira adanc” de Alina Nelega, Cerasela Iosifescu cu „Ciudat imobil” de Jaques Prevert, Niculae Urs cu „Momaia” dupa A.P. Cehov din partea Teatrului din Focsani, Mihai Bobonete cu „Actantul” de Mihai Bobonete si Vata Lorand cu „Ce faci, draga mosiu?”.
Stavarache a ratat Mascariciul
Spectacolul lui Horatiu Malaele si Nicolae Urs a intarziat ieri seara din cauza unui Godot din primarie, care nu a mai binevoit sa apara. Stavarache nu a mai ajuns la „Mascariciul” dupa Cehov, probabil de teama ca publicul ar putea face o serie de legaturi cu performantele sale administrative. Alti candidati la primarie, precum Sergiu Sechelariu, au fost in sala cu cateva minute inainte de inceperea reprezentatiei. Chestiune de respect fata de arta, artisti si public… Sergiu Sechelariu, un indragostit de teatru, ne-a declarat la finalul spectacolului: „Am venit sa il vad pe un vechi prieten, Horatiu Malaele, unul dintre cei mai mari actori romani, un comedian desavarsit. Ma bucur sa vad sala teatrului plina, ceea ce demonstreaza ca bacauanii sunt dornici de astfel de evenimente, care ar trebui sa fie mult mai frecvente. Gala STAR este un prilej de a arata tarii si lumii ca suntem europeni si ca avem talente.”
Marii castigatori
Juriul a avut o sarcina dificila, insa in unanimitate au hotarat:
Marele Premiu al Galei Star 2008: Gabriela Popescu, pentru interpretarea din aCopilul din spatele ochilor”, de Nava Semel, de la Asociatia IF…/DACA… Pentru Femei.
Premiul pentru interpretare feminina: Daniela Vranceanu, Teatrul Bacovia, cu aAmalia respira adanc”, de Alina Nelega.
Premiul pentru interpretare masculina: Andrei Sochirca, de la Teatrul aLuceafarul” din Chisinau, cu recitalul aDati totul la o parte ca sa vad!”, de Eugen Cioclea.Scris de Daniela Pilat
Pensionarii nu se inghesuie la tratament in aprilie
Daca biletele de tratament pentru ultima serie din martie au venit cu doar cateva zile inainte de inceperea sejurului, pentru aprilie, locurile au fost repartizate mult mai din timp. Casa Judeteana de Pensii (CJP) Bacau a primit la sfarsitul saptamanii trecute numarul de bilete alocat pentru singura serie din aceasta luna, al carei sejur, de 18 zile, va incepe in data de 13 aprilie. Pentru aceasta serie i-au fost distribuite 330 bilete, a caror vanzare a inceput luni, 31 martie. Cu toate acestea, pensionarii nu se inghesuie sa le cumpere. aValorificarea biletelor este, deocamdata, destul de redusa, ne-a declarat Marina Arva, directorul economic al CJP Bacau. Multi dintre cei care au depus cerere si carora calculatorul le-a repartizat un bilet nu s-au prezentat, inca, pentru a-l ridica. Desi listele cu repartizarea biletelor a fost afisata imediat ce le-am primit”. Singura explicatie a lipsei de interes din partea pensionarilor este aceea ca se pregatesc pentru Pasti, preferand astfel sa mearga in statiune dupa sarbatori. CJP va continua, insa, vanzarea biletelor. Pana in data de 6 aprilie, inclusiv, sunt asteptati toti cei inscrisi pe listele cu locurile repartizate. Din data de 7 aprilie biletele ramase nevalorificate vor fi vandute la liber, adica oricarui pensionar sau asigurat care se va grabi sa le cumpere, indiferent daca este sau nu pe lista, si va prezenta cuponul de pensie de pe luna martie 2008. Pentru persoanele care au depus cerere la Casa Locala de Pensii Onesti, distribuirea biletelor va fi facuta in ziua de 4 aprilie. Beneficiarii trebuie sa stie si ca in statiunile de pe litoral cazarea incepe la ora 18.00 a zilei de intrare. In celelalte statiuni, cazarea va fi dupa ora 12.00 a zilei de intrare inscrisa pe bilet. Cei care sunt insotiti de copii care nu poseda bilet de tratament pot fi obligati la plata unor costuri suplimentare de catre unitatea unde se cazeaza. In cazul in care o persoana este nevoita sa paraseasca statiunea inainte de expirarea sejurului, recuperarea banilor pentru serviciile neefectuate va fi obtinuta pe baza unei adeverinte tip eliberata de catre societatea comerciala prestatoare. Daca ea refuza sa dea adeverinta, aceasta va fi solicitata de la organele administratiei locale (primarie, prefectura, politie) pe raza careia se afla statiunea. Scris de E.Tintaru
Fotbal / Liga Campionilor / Arsenal – Liverpool, spectacol total
Arsenal a remizat pe teren propriu, scor 1-1, in fata lui Liverpool intr-un meci in care Adebayor si Kuyt si-au trecut numele pe tabela de marcaj, iar formatiei gazda i-a fost refuzata o lovitura de pedeapsa, in timp ce arbitrul partidei nu a scos nici macar o data cartonasul galben. Intr-un alt joc din prima mansa a sferturilor de finala, campioana Turciei, Fenerbahce Istanbul, a castigat la limita, scor 2-1, cu Chelsea Londra. Atacantul brazilian Deivid De Souza a fost omul meciului, inger si demon pentru Fener, cu un autogol si o reusita de zile mari.
Scris de Desteptarea
Urmeaza Dinamo
In faza urmatoare, pe voleibalistele bacauane le asteapta confruntarea cu Dinamo. Bucurestencele s-au calificat cu o dubla victorie la zero in fata Daciei Mioveni. aChiar daca Dinamo ne-a invins in ambele meciuri din campionat, cu 0:3, eu cred ca putem trece mai departe”, apreciaza antrenorul Florin Grapa. Scris de Dana Popa
Volei feminin / Divizia A1 / Turneu play-off, faza I / Spre Europa
Stiinta Bacau – Penicilina Iasi (astazi, ora 17.00, Sala Sporturilor)
Cel mai bun din trei meciuri. Acesta este sistemul dupa care se desfasoara prima faza a play-off-ului in Superliga de volei feminin. Invingatoare in prima partida cu Penicilina Iasi, astudentele” se afla astfel la un singur pas de semifinale. Si, implicit, de prezenta intr-o cupa europeana in sezonul viitor.
In primul joc, desfasurat pe terenul echipei mai slab cotate, elevele lui Florin Grapa s-au impus cu 3:2. Scor strans, meci disputat. aVom vedea ce se va intampla de aceasta data. Oricum, conteaza mai putin care va fi rezultatul pe seturi. Important este sa ne calificam in faza urmatoare”, a subliniat antrenorul Stiintei. Daca scorul intereseaza mai putin, Florin Grapa si-ar dori totusi ca echipa pe care o pregateste sa evite disputarea meciului de baraj, programat a doua zi in caz de egalitate la numarul de victorii. aSper sa nu trebuiasca sa jucam si sambata. Ideal ar fi sa nu mai avem nevoie de un al treilea meci”, spune tehnicianul bacauan. Asadar, Stiinta cauta sa rezolve din prima calificarea in semifinalele acestei editii de campionat. Cu o victorie pentru Final Four si pentru Europa.
Formatia bacauana va incepe jocul in formula de baza: Sanja Aleksovska, Mihaela Truta, Ramona Elisei, Mihaela Herlea, Georgiana Anghel, Crina Hosu, Nicoleta Manu (libero).Scris de Dana Popa
Fotbal / Liga a III-a / Prima victorie acasa?
@ FCM II Bacau – Juventus Falticeni (astazi, ora 17.00, stadion aLetea”)
Au spart gheata etapa precedenta si au obtinut primul succes al returului: 2-0 pe terenul Raraului Campulung Moldovenesc. Acum, agalben-albastrii” urmaresc si cea dintai victorie din acest an pe teren propriu. aAr trebui sa castigam si acasa, cu totii ne dorim acest lucru”, a spus antrenorul Vasile Jercalau inaintea intalnirii cu vecina de clasament Juventus Falticeni. Pentru acest meci, tehnicianul FCM II nu poate conta pe serviciile lui Sorin Ghius, suspendat dupa cartonasul rosu pe care l-a primit in runda precedenta. Alte modificari de lot vin la schimb cu echipa mare. Dupa evolutia de la Campulung, George Taban si Dragos Huiban au fost chemati de Cristi Popovici in vederea deplasarii pe care FCM-ul o va efectua la Sacele. De la lotul mare a trecut la asatelit” Madalin Luncanu.
Arbitri: Adrian Vizireanu – Romeo Lungu, Adrian Grama (toti Buzau). Scris de Dana Popa
Volei masculin / Divizia A2 / 12.000 de euro pentru turneul de promovare
Licitatia pentru turneul de promovare in Divizia A1, desfasurata la Bucuresti, a implicat un efort financiar serios. Stiinta a concurat cu Univ. Craiova si a castigat dreptul de organizare a meciurilor de baraj in schimbul sumei de 12.000 de euro. Pentru acesti bani, voleibalistii bacauani au avantajul de a evolua pe teren propriu in partidele decisive pentru revenirea pe prima scena. Este un fel de cec in alb pe care astudentii” trebuie sa-l onoreze si sa reuseasca promovarea.
In pregatirea pentru baraj, Stiinta a sustinut in aceasta saptamana doua meciuri de verificare, cu CSM Ramnicu Sarat si CSS Constam Buzau. Ambele pierdute, cu 1:3. aRezultatele conteaza mai putin, jocul ne-a interesat. Am rulat tot lotul, pentru a vedea care sunt punctele noastre forte si unde mai trebuie sa lucram”, a precizat antrenorul secund Eusebiu Turcanu. Saptamana viitoare, voleibalistii bacauani au programat un nou test, tot in deplasare, la prim-divizionara VCM Piatra Neamt. aEste un adversar mult mai puternic decat echipele cu care am jucat acum. Ne vom axa pe jocul nostru pentru ca, in meciurile de baraj, sa fim gata sa-i aliniem la start pe cei mai buni si sa promovam”, a mai spus Eusebiu Turcanu. Meciurile pentru promovare vor avea loc intre 18-20 aprilie, la Sala Sporturilor, alaturi de aU” Craiova, CSU CSS Galati si Rapid Bucuresti. Scris de D.P.
Handbal masculin / Liga Nationala / Pentru moment, jos de pe podium
Etapa a XXII-a lasa Bacaul in afara podiumului. UCM Resita este singura echipa care, in acest campionat, a reusit sa ia toate punctele Stiintei, iar dupa victoria de la Sala Sporturilor a urcat pe 2. aStudentii” se mentin pe trei in clasamentul intermediar, insa vor ceda aceasta pozitie in conditiile in care este improbabil ca HCM Constanta sa se impiedice in fata ultimei clasate, Romvag Caracal. Oricum, la egalitate cu HCM-ul, Stiinta are avantajul meciurilor directe pentru ca elevii lui Gabriel Armanu au obtinut 3 puncte din 4 in disputele cu campioana en-titre.
Meciurile din runda a XXII-a se vor disputa duminica, 6 aprilie, dupa urmatorul program: HCM Constanta – Romvag Caracal, HC Odorhei – Univ. Bucovina Suceava, Uztel Ploiesti – Politehnica Izometal Timisoara, CSM Medgidia – Steaua, Energia Lignitul Pandurii Tg Jiu – Minaur Baia Mare. Etapa se incheie pe 8 aprilie, cu intalnirea CSM Oradea – Dinamo. Urmatorul joc al Stiintei va avea loc pe 13 aprilie, in deplasare la Universitatea Bucovina Suceava. Scris de D.P.
Asociatiile – copiii vitregi ai primarului
Exista o lege a asociatiilor de proprietari, 230/2007. In ultimii ani au mai existat si alte acte normative in domeniu, cu numeroase modificari, care, la un moment dat, s-au batut cap in cap si au creat confuzii in desfasurarea activitatii lor. La toate acestea au intervenit si promisiunile aberante ale actualului primar, care, pentru a-si mai drege din popularitate, a promis bacauanilor caldura gratuita si scutirea de penalitati la sumele datorate CET. Luand de bune vorbele lui Stavarache, bacauanii s-au indatorat la asociatii prin neplata unor servicii, cu speranta ca ele vor fi achitate de Primarie. Dar cea mai mare lovitura a venit pe capul asociatiilor zilele trecute cand au primit somatii pentru plata penalitatilor istorice. aEste cea mai mare pacaleala, nici nu stiu cum sa o numesc, ne-a declarat Ioan Tarca, presedinte al Asociatiei nr. 51. Toti am fost prezenti cand ni s-a spus ca asociatiile vor fi scutite de penalitati, era un sprijin important pentru noi, pentru locatari. A fost o minciuna, dovada ca CET ne cere sa platim sume imense din anii trecuti. Noi nu le-am mai calculat, foarte multi membri din asociatii sunt pensionari, au veniturile calculate la sange, altii si-au schimbat domiciliul, au decedat, sunt plecati peste hotare. De unde recuperam banii? Ce fel de primar avem”, ne-a mai declarat presedintele Tarca. Asociatiile de proprietari au datorii la furnizori de peste 250 miliarde lei vechi, ceea ce a determinat CET si RAGC sa intrerupa furnizarea apei reci, a apei calde si a caldurii chiar in anotimpul de iarna. aEste saracie, pensiile sunt mici, numarul somerilor a crescut, veniturile scad si cresc taxele, de aici si imposibilitatea multor familii de a achita plata serviciilor. Nimeni in acest oras nu se intreaba ce se intampla, nimeni nu ne-a chemat sa discutam, sa vedem ce se poate face, deoarece trimiterea in judecata si confiscarea casei nu este o solutie”, declara Ioan Tarca.
Primaria care nu este
Prin Legea 230, Primaria, prin biroul specializat, are obligatia de indrumare si control a asociatiilor de proprietari. Functionarii platiti de cetateni ar fi trebuit sa ajute presedintii de asociatii, administratorii, cenzorii, dar si simpli locatari cu sfaturi si indrumari. N-au facut-o. Din discutiile cu presedintii de asociatii a reiesit ca in ultimii ani nu s-a facut nimic nici in domeniul controlului, dovada si numeroasele cazuri de frauda si delapidari de miliarde de lei din banii locatarilor. Exista asociatii din care au disparut fara urma peste doua miliarde de lei. Daca si-ar fi facut datoria Biroul Primariei, prin controale periodice sau la sesizarile proprietarilor, asemenea situatii ar fi fost evitate. Avand in vedere ca un expert privat solicita sume foarte mari (insuportabile pentru cei mai multi dintre locatari), angajatii Primariei au datoria sa ofere asemenea servicii bacauanilor.
Solutia – administratorii profesionisti
Tot dupa lege, Primaria ar fi trebuit sa organizeze cursuri de pregatire a administratorilor, de instruire si de profesionalizarea acestora. Dupa aproape patru ani de administratie Stavarache, mai putin de jumatate dintre administratori au atestat, conditie obligatorie in lege. Mai mult, concursurile pentru ocuparea acestor posturi au fost de cele mai multe ori simple discutii si apoi numirea pe alte criterii decat cele profesionale. La o intalnire cu reprezentantii asociatiilor, candidatul independent la Primaria Bacau Sergiu Sechelariu a pledat pentru o reala profesionalizare a administratorilor. aCred ca nu se mai poate, in 2008, sa mai mergem cu lucruri facute dupa ureche. Ne trebuie oameni calificati, instruiti, si asa le va fi mai bine bacauanilor. Eu consider ca Primaria, in colaborare cu AJOFM, ar trebui sa organizeze cursuri de calificare pentru meseria de administrator. In acest fel, vom avea siguranta unor servicii de calitate”, a spus Sergiu Sechelariu. Candidatul independent a dat ca exemplu Asociatia aArmonia” care, de cateva luni bune, cauta un administrator: aOamenii vor sa plateasca un salariu decent unui profesionist. Daca ar fi acum absolventi ai cursurilor, acum avea de unde alege, exista o rezerva.”
Asociatia nu este o pasare zburatoare
Ionel Dogaru, vicepresedinte al Ligii Asociatiilor de proprietari, dar si fostul presedinte au reclamat in numeroase randuri faptul ca primarul Romeo Stavarache nu le-a permis un dialog pe problemele asociatiilor, fiind amanati sau chiar dati afara din sediu. aSuntem buni doar atunci cand este vorba de alegeri, de voturi, dovada ultima intalnire cu primarul Stavarache, unde ni s-au promis iar, si iar, marea cu sarea, insa au trecut luni bune si nu se vede nimic. Noi refuzam orice politizare a activitatii noastre, dorim sa discutam de pe pozitii egale pe problemele locatarilor, a miilor de locatari pe care ii reprezentam”, ne-a declarat sub protectia anonimatului un presedinte de asociatie. Ce ar fi trebuit sa discute Liga Asociatiilor cu primarul municipiului? Ne-o spun asociatiile. Un dialog permanent, mai ales atunci cand se iau hotarari in CL care privesc asociatiile, locatarii. Primaria, primarul pot sa fie parteneri de dialog, nu permanent pe picior de razboi. In discutiile cu reprezentantii proprietarilor, candidatul independent Sergiu Sechelariu a pledat pentru o deschidere reala a Primariei catre asocitii, pe care le vede drept aparteneri sociali foarte importanti, atat in sensul receptarii problemelor bacauanilor, dar si ca eficienti colaboratori in rezolvarea acestora.” Sergiu Sechelariu mai considera ca asociatiile foarte mari ar trebui impartite in unele mai mici, pentru ca aniciodata nu poti conduce eficient un mastodont, din cauza lipsei de personal, de spatiu si timp.”
Primaria amendeaza locatarii
Dar bataia de joc la adresa asociatiilor de proprietari nu se opreste aici. Un program national, finantat in cea mai mare parte de Guvern, avea ca punct principal reabilitarea termica a locuintelor. Insa in Bacau nu s-a facut nimic pana acum, cu toate ca fondurile sunt pe circuit. Primarul Stavarache a tras de acest program pana in preajma alegerilor. Abia acum, in luna martie, s-a discutat in CL demararea lucrarilor de reabilitare. Ca o masura care poate ii mai aduce ceva voturi, s-a hotarat ca pentru locatarii care nu au posibilitati financiare, sa fie scutiti de la plata celor 30 la suta din costul reabilitarii care le revine conform legii. Este o masura cu caracter social, justificata chiar, insa este discutabil ca abia in 2008 a fost luata. Intarzierea nepermis de mult a determinat mii de locatari sa-si reabiliteze cu bani proprii locuintele, cu societati mai mult sau mai putin autorizate, ceea ce a condus la o imagine abaltata” a orasului, fiecare bloc fiind colorat dupa cum i-a trasnit constructorului sau locatarului prin cap. Culmea este ca, dupa mai multe luni, Departamentul specializat din Primarie, Politia Primariei s-au sesizat si au amenintat cu amenzi la adresa celor care nu au autorizatii pentru asemenea lucrari. Un alt obiectiv stabilit de CET, la care actionar majoritar este CL, se refera la distributia pe orizontala a agentului termic, operatiune facuta fara cap si fara coada, ceea ce a nemultumit locatarii, dar mai ales pensionarii.
Scris de Doina Mincu, Gheorghe Baltatescu
Stavarache si-a eliminat prietenii din 2004 / Politician cu doua fete
In campania din 2004, Romeo Stavarache avea in preajma sa mai multe personaje care au contribuit decisiv la alegerea in functia de edil al Bacaului. Vremurile au trecut, iar actualul edil a reusit sa-si indeparteze toti apropiatii. Din nefericire, lipsa unei echipe inchegate si-a pus amprenta pe modul in care este
administrat orasul. Sau, mai exact spus, nu este administrat.
Acum aproape patru ani, Romeo Stavarache promitea anormalitatea”. Sloganul electoral nu l-a aruncat insa pe piata de unul singur, ci insotit de o echipa. Echipa care, de cele mai multe ori, a reusit sa-l scoata pe candidatul Stavarache din situatii limita. Multi dintre cei care au fost alaturi de primar au contribuit si cu sume importante de bani in campania acestuia. Si cand totul parea sa mearga ca pe roate, Stavarache a inceput sa-i indeparteze pe cei care l-au ajutat. Locul lor a fost luat rapid de catre o grupare din PNL, grupare care l-a tradat pe fostul presedinte Valeriu Gheorghe in favoarea lui Stavarache. In ultima vreme, capii acestei grupari fac legea in PNL, cu acceptul primarului. Ba mai mult, au reusit in timp foarte scurt sa-si dezvolte afacerile in mod spectaculos. Lucian Ciubotariu, Codrin Lungu, Marius Danciu si Claudiu Serban sunt cei care au avut de castigat de pe urma legaturilor stranse cu Stavarache. Primul si al treilea au ajuns consilieri locali, in vreme ce Lungu a fost numit sef de cabinet al sefului Garzii Nationale de Mediu. Un episod interesant este cel legat de ascensiunea lui Serban in functia de prefect. Cu toate ca nu a avut pregatirea necesara, nefiind functionar public, asa cum prevede Legea Prefectului, Serban a fost angajat pe furis la primarie pe post de functionar, la inceputul acestui an, pentru a indeplini conditiile.
Din consilier, transformat in mafiot
Principalul „sprinter” al vechii echipe a lui Stavarache a fost proaspatul ex-consilier local, Gabriel Corodeanu. Prin intermediul acestuia, primarul si-a asigurat sprijinul unor tineri care i-au impartit posterele si fituicile prin tot Bacaul. In timp insa relatiile dintre cei doi s-au deteriorat, culminand cu excluderea lui Corodeanu din partid si din CL in urma unor declaratii facute in cadrul unei emisiuni la TV Bacau. Prins de febra razbunarii, Stavarache si noii sai culegatori de scame nu s-au dat in laturi de la a-l transforma pe Corodeanu intr-un fel de mafiot, deopotriva cu fostul prefect, actualmente secretar general al Guvernului, Gabriel Berca. Atacuri de mizerie, sustinute de echipa adunata in jurul unui Stavarache complexat, speriat de orice eventual contracandidat la sefia liberalilor. O alta victima a lui Stavarache este Ionut Chiriloi, cel care in perioada campaniei era cel mai entuziast. Dupa o scurta vreme in care a activat in primarie si in consiliul de administratie la CET, Chiriloi a fost inlaturat fara resentimente.
Prietenia dureaza pana la Vlasie
Silvestru Dogaru este un alt membru al vechii echipe alaturi de care Stavarache a izbutit sa aterizeze pe scaunul de primar. Acum, in ciuda sprijinului oferit, Dogaru a zburat din carti, primarul preferandu-l pentru competitia presedintiei Consiliului Judetean pe Gica Vlasie, omul-Gepex, care deocamdata nici macar nu este membru de partid. Dinspre liberali razbate zvonul ca Stavarache ar fi spus ca in campanie nu vrea sa fie vazut alaturi de Dogaru sau Ionel Palar, deoarece i-ar prejudicia imaginea si asa inexistenta. In schimb, il prefera pe Vlasie, care nu are niciun fel de imagine prin politica, dar care il poate sustine in mass media. Oamenii care l-au facut primar pe Stavarache sunt dati deoparte, in schimbul unei camarile avide de imbogatire si de functii.
Incasatorul sef
Singurul care a ramas in continuare alaturi de primar este viceprimarul Constantin Scripat. Insa din momentul in care Constantin Gioseanu a ajuns managerul primariei, lui Scripat i s-au luat multe din atributiuni, cu toate ca, inainte, era considerat a fi omul bun la toate. Inclusiv la incasat injuraturi sau bobarnace din partea populatiei nemultumite de calitatea lucrarilor care s-au facut in Bacau. Surse din interiorul PNL ne-au spus ca viceprimarul Scripat, fostul prefect Berca si consilierul judetean Silvestru Dogaru au fost acuzati de catre edil ca vor sa-i submineze autoritatea, dar mai ales imaginea. Din acel moment, la inceputul anului 2007, atat Scripat, cat si Dogaru au fost maziliti si aruncati din prim-planul politicii liberale. Locul lor a fost luat de catre gruparea Ciubotariu.
Tace si face
Cel de-al doilea viceprimar al Bacaului, Nicolae Onica, este poate singurul din fosta echipa pentru care amicitia cu Stavarache l-a ajutat cu adevarat. Daca in 2004, numele Onica nu avea niciun fel de rezonanta, acum situatia s-a schimbat radical. De numele viceprimarului se leaga mai multe dedesubturi in licitatiile publice si in contractele de achizitie publica. De altfel, in mod curios, o serie de firme ai caror patroni sunt prieteni cu Onica au reusit sa devina prezente constante in documentele de achizitie la primaria bacauana.Scris de Ionut Avram, Emilian Berceanu
Pensionarii au nevoie de noi
La Desteptarea de seara, difuzata de TV Bacau si Radio Alfa, a fost prezent Sergiu Sechelariu, candidat la Primaria Municipiului Bacau, alaturi de Ioan Tarca si Constantin Matasaru, reprezentanti ai pensionarilor din municipiul Bacau. Alaturi de Alexandra Simion Zaharia, invitatii au dezbatut o parte din problemele uneia dintre categoriile sociale cele mai vitregite, pensionarii. „Am putut sa invatam, sa ajungem oameni datorita acestor pensionari, care au muncit din greu, au platit dari, ne-au sustinut. Ar trebui sa avem grija de ei mai mult, sa le intelegem problemele si, pe cat este posibil, sa ii ajutam. O parte din banii adunati din taxe si impozite ar trebui folositi pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie”, a declarat Sergiu Sechelariu. Constantin Matasaru a precizat ca, de fapt, marirea pensiilor nu a fost decat un balon de sapun, deoarece „nu au fost indexate suficient pentru a face fata maririi preturilor.” Una dintre problemele cele mai interesante aduse in discutie a fost legata de infiintarea unor cluburi de cartier pentru persoanele varstnice. „Acolo trebuie sa functioneze si o serie de oficii ale administratiei, unde un angajat al primariei poate sa preia petitiile oamenilor, astfel incat sa nu fie nevoie sa mai stea pe holurile primariei pentru audiente”, a fost de parere Sergiu Sechelariu. Ioan Tarca a amintit si el de o serie intreaga de necazuri cu care se confrunta pensionarii, si in principal legat de veniturile mici, care nu le permit un nivel de trai decent. Pentru a fi la curent cu problemele pensionarilor, Sergiu Sechelariu a sustinut ideea unui consilier ales dintre pensionari, care sa le reprezinte interesele si sa le sustina cauza in fata administratiei locale. S-ar trece astfel peste lipsa de comunicare, atat de evidenta in momentul de fata, de pe urma careia au de suferit mii de pensionari.Scris de Desteptarea
Vreme, candidatul de sacrificiu al PD-L?
Desemnarea celui care va candida pentru functia de primar al Onestiului din partea PD-L, desi asteptata cu interes, se pare ca va fi sub semnul intrebarii. Motivul este unul foarte simplu: Valerian Vreme se pare ca are reale probleme de sanatate, iar zilele acestea a avut un puseu urat de tensiune, care l-a trimis pe cunoscutul om politic catre spitalul onestean. Chiar si asa, intr-o sedinta a conducerii judetene a partidului, desfasurate recent, se pare ca Valerian Vreme a fost votat, in unamitate, a fi candidatul potrivit pentru Primaria Onesti. In urma unei discutii telefonice am aflat ca acesta nu e decis daca sa accepte sau nu. „Ma onoreaza aceasta proprunere, insa sincer sa fiu nu stiu daca voi accepta sau nu aceasta nominalizare. Problemele de sanatate sunt cele care ma impiedica sa fiu mai categoric. O sa ma consult si cu familia si abia apoi voi avea un raspuns oficial”, ne-a precizat Valerian Vreme. Situatia lui Vreme se aseamana cu a lui Ioan Chiriac, fost si el membru PNL, iar apoi PLD, ajuns prin unire fortata in PD-L. Chiriac a fost nominalizat drept candidat la Primaria Bacau, desi era plecat din tara. Scris de Dana Lungu
Mazilire la Inspectoratul Scolar
Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau a primit ieri o adresa care vizeaza o schimbare in linia intai a institutiei cu pricina. Hartia a venit de la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) si e adresata Brandusei Popescu, inspector scolar general adjunct, care e instiintata ca „in urma evaluarii activitatii manageriale” pe care a desfasurat-o in perioada 1 septembrie 2006-31 august 2007 i s-au acordat 69 de puncte, care corespund calificativului „nestatisfacator”. Brandusa Popescu ocupa functia de adjunct al ISJ in urma castigarii concusului organizat de MECT. Fiind membra a PD, ea a fost sprijinita de organizatia judeteana pe vremea cand partidul era in Guvern. „Doamna Popescu nu mai poate ramane in functie si dupa expirarea celor 5 zile in care poate face contestatie vom numi un inspector general adjunct cu delegatie”, a declarat Ovidiu Cojocaru, inspector general. El arata ca este o evaluare care se realizeaza anual de catre o comisie a Ministerului Educatiei. aDupa cum bine stiti, in doua situatii, doamna Popescu a lipsit fiind in concediu medical. Poate ca aceasta evaluare se face intr-un fel la fata locului, cand poti prezenta orice document solicitat, si altfel la MECT”, spune Ovidiu Cojocaru. Nicoleta Neagu, cealalta adjuncta, era, de asemenea, bolnava in momentul sosirii reprezentantilor MECT in Bacau. „Eu sunt singurul care am fost gasit aici. Doamna Neagu era tot in concediu medical, i-am recomandat sa vina aici si a venit. Amandoi am obtinut afoarte binea”, a declarat Ovidiu Cojocaru.
Derogare, la schimb, pentru scaunul de adjunct
In martie 2008, Brandusa Popescu s-a inscris la concursul pentru functia de inspector scolar-discipline tehnice, desi nu avea calificativul pentru anul scolar 2006-2007. Ulterior s-a razgandit si nu s-a mai prezentat. „Una dintre conditii pentru a candida la functia de inspector este sa ai calificativul afoarte binea in ultimii patru ani, arata Cojocaru. Ea a obtinut de la MECT o derogare”. Daca participa si castiga, Brandusa Popescu ramanea inspector la disciplinele tehnice in pofida calificativului „nesatisfacator” comunicat ieri, „deoarece MECT si-a asumat aceasta raspundere”. Brandusa Popescu sustine, insa, ca i s-a propus un troc si sugereaza ca altul ar fi fost calificativul daca pleca de bunavoie din functie. „Ma asteptam la acest raspuns de vreme ce am primit derogarea cu conditia sa eliberez postul. Mi s-a sugerat, indirect, prin cineva de la PSD, din Bacau, sa accept aceasta solutie”, a afirmat ea. Brandusa Popescu e decisa sa conteste evaluarea MECT si sa solicite explicatii pentru punctajul comunicat: „Evaluarea se face in fata. Eu am trimis cererea pe 12 februarie, iar pe 29 m-au chemat cu documentele”. Credea ca va urma o discutie, dar ieri s-a trezit evaluata. „Au asteptat sa se termine concursul pentru inspectori, au vazut ca nu m-am prezentat si au trimis raspunsul”. Adjuncta ISJ Bacau sustine ca decizia MECT de a o inlatura este una „politica” si a anuntat ca, in paralel cu contestarea calificativului, se va adresa instantei. Pana nu se va da o solutie definitiva cauzei, Brandusa Popescu nu poate fi schimbata din functia de inspector general adjunct. Un alt reprezentant al PD Bacau demis pe criterii politice dupa ce partidul a parasit Guvernul este Tudorita Lungu, care pana anul trecut a condus Directia Apelor Siret.
Scris de Silvia Patrascanu
Amenzi uriase pentru laptele vandut la colt de strada / Comerciantii sunt obligati sa poarte halat si boneta
De saptamana aceasta, comerciantii de lapte si produse lactate vor fi luati la bani marunti de catre medicii de la Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor. Veterinarii au pretentia ca marfa expusa in vitrine sa fie de buna calitate si sigura pentru sanatatea consumatorului. Cei prinsi pe picior gresit risca sa plateasca o amenda de pana la 5000 lei.
Cum pana la sarbatorile pascale a ramas mai putin de o luna, specialistii de la Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau deja au inceput sa se ocupe in mod special de producatorii si comerciantii de produse lactate din piete.”Toti trebuie sa aiba certificat de producator, precizeaza dr. Gheorghita Vlad, seful Biroului pentru Igiena si Sanatate Publica Veterinara. Acesta se elibereaza de primariile comunelor, la solicitarea scrisa a producatorului. In baza lui pot fi comercializate produsele lactate in piete sau in alte locuri stabilite de consiliile locale. Produsele lactate (branzeturile) obtinute de catre producatorii locali in propriile gospodarii pot fi comercializate in locurile special amenajate din pietele agroalimentare. Acestea trebuie sa fie sigure pentru consumator si sa nu contina germeni patogeni care sa produca toxiinfectii alimentare la om”. Conform prevederilor legii, producatorii locali de produse lactate care intentioneaza sa comercializeze marfa pe piata au obligatia sa se inregistreze la DSVSA cu aceste activitati de vanzare cu amanuntul. Pentru obtinerea documentului de inregistrare, producatorii trebuie sa detina certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comertului si o cerere scrisa in care sunt precizate denumirea si adresa unitatii, activitatea desfasurata, tipurile si cantitatile de produse supuse vanzarii cu amanuntul si locurile de comercializare.
Taranii sunt obligati sa aiba carnete de sanatate
Producatorii locali care valorifica pentru consum public produsele din lapte in pietele agroalimentare vor avea in mod obligatoriu asupra lor un carnet de sanatate al animalelor, eliberat si vizat trimestrial de catre medicul veterinar zonal, pe baza verificarii starii de sanatate a animalelor. aProdusele lactate trebuie sa fie obtinute din lapte provenit de la animale care nu prezinta nici un simptom de boala contagioasa ce poate fi transmisa omului prin lapte. De asemenea, comerciantul trebuie sa detina un certificat care sa ateste starea de sanatate a animalului detinut in proprietate”, sustine dr. Vlad. Si comerciantii de produse lactate trebuie sa posede carnet de sanatate cu viza medicului.Totodata, producatorii vor purta in timpul comercializarii, in mod obligatoriu, echipament de protectie corespunzator, respectiv halat, sort si boneta care sa acopere tot parul. Medicii veterinari oficiali care asigura supravegherea pietelor agroalimentare vor verifica si modul in care sunt respectate conditiile sanitare veterinare pentru transportul, depozitarea si comercializarea produselor lactate. aIncalcarea normelor sanitare veterinare se sanctioneaza, in functie de gravitatea faptei, contraventional, cu amenda cuprinsa intre 1000 – 5000 lei si confiscarea produselor”, mai spune seful Biroului pentru Igiena si Sanatate Publica Veterinara.Scris de Lili Adochitei
Jandarmii si-au serbat ziua
Un ofiter si cinci subofiter au fost inaintati in grad
Desi sunt in alerta maxima de cand au inceput lucrarile summit-ului, iar omologii de la Gruparea Mobila au lipsit motivat, jandarmii de la Inspectoratul de Jandarmi al Judetului (IJJ) Bacau au vrut sa pastreze traditia si sa serbeze cei 158 de ani de cand a fost semnata aLegiuirea pentru Reforma Corpului Slujitorilor in Jandarmi”. aArma Jandarmeriei a probat ca reprezinta un corp ostasesc de elita de-a lungul intregii existente si a facut dovada supremei daruiri pe campurile de lupta. Institutia Jandarmeriei se prezinta astazi ca o forta de ordine publica cu structura militara, sigura, credibila si stabila, echidistanta politic, aflata numai in slujba legii, constituind o importanta resursa in gestionarea eventualelor crize care pot aduce atingere valorilor supreme ale tarii”, a declarat generalul Gheorghe Rugina, inspectorul sef al IJJ Bacau. Pe langa conferinta de presa, asa cum sta bine Zilei Jandarmeriei, s-a tinut si un ceremonial in care preotul unitatii a oficiat o slujba. Imediat generalul Rugina a transmis mesajul sefilor de la Bucuresti, iar cativa invitati, printre care proaspatul secretar de stat Gabriel Berca, si-au exprimat aprecierea fata de activitatea jandarmilor. Pentru rezultate foarte bune obtinute in activitatea profesionala si indeplinirea misiunilor au fost inaintati in grad inainte de termen un ofiter si cinci subofiteri. Tot in cadrul manifestarii au fost premiati si castigatorii Cupei jandarmeriei la fotbal. Competitia s-a desfasurat tot ieri intre o echipa a ziaristilor si cea a jandarmilor. Daca apresarii” sunt mai tari in condei, jandarmii au dominat la fotbal. In acelasi ceremonial au fost premiate si echipele din cadrul IJJ care au participat la minifotbal si tenis de masa. O diploma de onoare a primit subofiterul Manuela Birzu, care a obtinut locul I la Campionatul National de Judo, iar o diploma aniversara a ajuns la ofiterul Lucian Dumitru Iftimie pentru activitatea sa remarcabila de-a lungul timpului.Scris de Lili Adochitei
Ore in sir in asteptarea ambulantei / O batrana octogenara cu accident ischemic cerebral nu a ajuns la spital
Dupa doua ore de asteptare a ambulantei la cabinetul de medicina de familie, batrana a renuntat si s-a intors acasa, cu reteta de la acesta. Medicul de familie este cel care a chemat ambulanta, deoarece a considerat ca este un caz urgent. In registrele Statiei de Ambulanta Bacau sunt consemnate alte doua diagnostice, diferite. Conducerea Serviciului Judetean de Ambulanta sustine ca nu era un caz de urgenta majora si, ca atare, l-a lasat sa astepte, pentru ca nu avea nicio masina disponibila.
O batrana octogenara, cu probleme destul de grave de sanatate, a asteptat in zadar la sfarsitul saptamanii trecute ambulanta ca sa o duca la spital. Chemata de medicul de familie caruia femeia i s-a adresat, ambulanta nu a venit nici dupa dupa doua ore. Pana la urma femeia s-a intors acasa de la cabinet cu reteta pentru tratament in ambulatoriu. aIn dimineata zilei de 28 martie m-am simtit foarte rau, ne-a relatat Maria Mititelu, in varsta de aproape 82 de ani, de pe strada Holtului, din cartierul Serbanesti. Asa cum am putut, m-am dus la cabinetul medical, unde am gasit o doctorita care ii tinea locul medicului meu de familie. Foarte draguta, doctorita m-a consultat si mi-a spus ca trebuie sa ma trimita la Neurologie. Eu atunci i-am zis ca nu am bani de taxi ca sa ajung la spital. Mi-a raspuns ca nu este nevoie, ca va suna dupa Salvare”. Intr-adevar, asistenta medicului, la solicitarea acestuia, a telefonat la salvare imediat. In registrul existent la Statia Centrala de Ambulanta Bacau apelul este inregistrat la ora 10.06. Dar zeci de minute si chiar ore s-au scurs fara ca in fata cabinetului sa opreasca vreo ambulanta. aAm stat vreo ora si jumatate si nu a venit ambulanta, mai sustine Maria Mititelu. Doamna doctor a dat, din nou, telefon si am mai asteptat vreo jumatate de ora. Daca am vazut asa am luat reteta si m-am intors acasa. Sunt singura, nu am la cine apela, ca sa ma fi transportat la spital. Ma gandesc ca, daca era vorba despre cineva mai tanar, ar fi venit ambulanta. La o batrana de 82 de ani, ce si-au zis, ca nu se merita”.
De la Ambulanta, cazul s-a vazut mai putin grav
La Statia de Ambulanta Bacau apelul apare inregistrat la ora 10.06. In acelasi registru este mentionat ca a fost anulat la ora 11.20. Nu se precizeaza la solicitarea cui. Referitor la problema de sanatate a pacientului pentru care a fost chemata autosanitara, se consemneaza aatac isteric”. Dar, surpriza! In fisa intocmita tot la Statia de Ambulanta pentru acelasi caz, diagnosticul prezumptiv este altul si anume: aatac ischemic”. Doctorul Cristi Goroneanu, directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta, sustine ca faptul ca la acelasi caz sunt trecute doua diagnostice diferite nu schimba cu nimic datele problemei. aSi intr-o situatie si in cealalta, nu este vorba de o urgenta majora, ne-a spus directorul medical. Este o urgenta de gradul doi. Nu este un caz amenintator de viata. Daca era, faceam tot posibilul sa trimitem un echipaj. Dar la momentul respectiv toate ambulantele erau plecate la urgente, astfel ca a trebuit sa facem trierea cazurilor in functie de gravitatea lor. Prin urmare, acest caz l-am temporizat pentru ca nu am avut ambulante disponibile”.
aNu o puteam trimite pe jos la spital cu accident ischemic cerebral!”
Medicul care a solicitat ambulanta este, insa, de alta parere. aLa momentul in care batrana s-a prezentat la cabinet si am consultat-o, diagnosticul, in observatie, a fost de accident ischemic cerebral, ne-a declarat doctorita de la cabinet, care a dorit sa-si pastreze anonimatul. Pentru aceasta am si solicitat ambulanta. Din moment ce am chemat-o, sigur femeia necesita transportul de urgenta. Nu puteam sa o trimit pe jos la spital cu o asemenea afectiune si la varsta ei de 82 de ani!”. De la medicul de familie am mai retinut ca primul telefon la ambulanta s-a dat in jurul orei 10.00 cand i s-a spus ca nu este masina, dupa care a revenit la o ora si jumatate cu aceeasi solicitare. In tot acest timp batrana a asteptat rabdatoare pe hol. aErau foarte multi pacienti in ziua respectiva si ea a stat cuminte pe sala vreo doua ore, a mai spus doctorita. Mi-a fost asa de mila de ea! M-am gandit ca am si eu parinti batrani si ca s-ar putea sa pateasca si ei, la fel”.Scris de Elena Tintaru
Lupte greco-romane
Campionii nationali se stabilesc in Bacau
Peste 300 de participanti de la peste 50 de cluburi din tara si-au anuntat prezenta la finala individuala a Campionatului National de lupte greco-romane, categoria cadeti. Interes maxim pentru o competitie care va reuni, in doua zile de concurs (sambata si duminica), cei mai buni sportivi din tara la acest nivel.
Sport Club Municipal Bacau (antrenori Ion Butucaru, Ion Sarban, Gheorghe Mocanu) iese la atac cu un lot numeros, care cuprinde aproximativ 30 de nume. Pentru medalii vor concura, in ordinea categoriilor de greutate, Andrei Mandru (42 kg), Marian Lupu, Catalin Lupu, Alex Vlase (46 kg), Vlad Balaban (50 kg), Cristian Balaban (54 kg), Alexandru Rajala, Beniamin Ojog, Tonis Manciu (58 kg), Daniel Creanga, Alin Botez (63 kg), Attila Tamas (76 kg), Robert Cretu (100 kg). aDe obicei ma feresc sa dau pronosticuri. Tot ce pot spune este ca avem o generatie foarte buna la aceasta categorie de varsta si speram sa obtinem cat mai multe medalii”, a declarat antrenorul Ion Sarban. Scris de Dana Popa
Presedintele e scarbit de „;colaborarea”; cu primarul
Razboiul imberbilor
In conferinta de presa de ieri, Dragos Benea a enumerat o serie de exemple din care a reiesit ca s-a lovit mereu de opacitatea primariei lui Stavarache. Presedintele Consiliului Judetean a amintit de faptul ca nu a fost invitat nici la investirea noului prefect, proaspatul ex-liberal Claudiu Serban.
Dupa aproape patru ani, Benea se declara nemultumit de modul in care autoritatile locale ale municipiului Bacau au inteles sa colaboreze cu Consiliul Judetean. „Nu am fost invitat la investirea de maine a noului prefect, la intalnirile ce au avut loc cu doamna Varga de la Ministerul Mediului, la venirea lui Tariceanu la Bacau.” Acestea sunt doar cateva dintre ocaziile la care liberalii au „omis” sa-l invite si pe Benea, principalul promotor al imaginii judetului. In continuare, presedintele CJ a amintit de o serie de refuzuri sau interventii neinspirate ale primariei, precum „cand am dorit sa amplasam o scena acum doi ani in noaptea de Inviere si am fost refuzatI, revendicarea de catre primarie a Bibliotecii Judetene in momentul in care am obtinut fonduri de la Minister, ceea ce a blocat pentru o perioada lucrarile de reabilitare, omisiunea de a fi invitat la inaugurarea lucrarilor la Spitalul Municipal, mai ales ca terenul a fost dat de Consiliul Judetean”. In contrapondere, Benea a amintit de sustinerea de catre CJ a unor proiecte ele primariei, precum punerea la dispozitie in doar doua zile a terenului pentru extrem de inutilul Centru Expozitional si de Afaceri al lui Stavarache, avizul pentru pompieristica piateta din fata Palatului Administrativ, punerea la dispozitie a cladirii in care acum functioneaza noul sediu de la Pasapoarte.
Pentru a demonstra ca nu exista colaborare cu PNL, Benea a adus in discutie cazul sediului Politiei Comunitare, revendicat si castigat in prima instanta de catre Consiliul Judetean. Un alt capitol sensibil abordat de presedintele CJ este cel al „PUZ-ului de la Real. Acolo a fost emisa o autorizatie de constructie fara a exista avizul din partea CJ. Au fost trimise adrese peste tot ca nu exista aceasta aprobare.” Concluzionand, Benea a declarat: aProbabil, camarila liberala nu va fi suparata ca nu am sa particip la investirea noului prefect.” Asa o fi. Dar pana una-alta unele autorizatii de constructie par sa sustina o colaborare mai putin vizibila intre Benea si Stavarache.Scris de Emilian Berceanu






