duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5657

PC a spart gheata la Moinesti

    Ieri, in „Parcul cu pini” din municipiul Moinesti, incepand cu ora 17,00, a avut loc lansarea oficiala a candidatului Partidului Conservator (PC), inginerul Viorel Ilie, pentru fotoliul de primar al orasului. Atmosfera a fost una emotionanta, atat pentru Viorel Ilie, cat si pentru 24 de candidati ai Partidului Conservator pentru Consiliul Local. De altfel, trebuie precizat faptul ca la acest eveniment au fost prezenti si candidatii pentru functia de primar ai oraselor Darmanesti, Targu Ocna, Comanesti, dar si Onesti, chiar daca, oficial, pana la aceasta ora, acestia nu si-au anuntat candidaturile in localitatile din care provin. Cum era si firesc lansarea oficiala a candidaturii lui Viorel Ilie a fost sustinuta si de catre conducerea organizatiei PC Bacau, la eveniment fiind prezent presedintele acesteia, Constantin Avram, vicepresedintele organizatiei, dar si multi membri PC din zona. Desi Viorel Ilie nu are experienta in ceea ce priveste activitatea din administratie, se pare ca atuul sau este dat de faptul ca echipa sa de consilieri este formata din oameni care au mai candidat la functii publice, iar altii chiar au o experienta apreciabila in acest domeniu.
    aV-as putea promite multe, asa cum fac multi dintre politicienii locali, as putea promite ca de maine pe strada Tudor Vladimirescu ar putea curge lapte si miere, ca pensiile se vor dubla sau ca nu va mai trebui sa platiti impozite insa vreau ca faptele mele sa vorbeasca. Eu vin la primarie ca sa dau nu ca sa iau”, a precizat Viorel Ilie.

    Scris de Dana Lungu

    Negocieri esuate la Casa de Asigurari de Sanatate

      Tratativele dintre Serviciul Judetean de Ambulanta si Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate s-au incheiat dezastruos. Ambulanta nu a primit nici macar bani suficienti pentru salarii. Din bugetul lunar nu ramane nimic pentru medicamente, materiale sanitare, benzina si alte cheltuieli. Managerul SJA acuza conducerea CJAS ca nu a cerut bani suficienti de la Bucuresti.

      Furnizorii de servicii medicale din judetul Bacau nu au primit vesti bune odata cu inceperea procedurii de contractare pe 2008, bugetul acordat Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) pe acest an fiind unul de austeritate. Consecintele nu le simt toti furnizorii. In cazul medicilor de familie, de exemplu, finantarea a crescut considerabil fata de anul trecut. La polul opus se afla Serviciul Judetean de Ambulanta Bacau. Conducerea acestuia a stat, in cursul acestei saptamani, de doua ori la masa tratativelor cu reprezentantii CJAS. Rezultatul a fost dezastruos pentru SJA. „Suma pe care ne-o aloca CJAS este insuficienta, ne-a declarat dr. Sorin Enescu, managerul Ambulantei. Nu ne asigura nici macar plata salariilor. Nu pot semna contractul pe suma avansata de conducerea CJAS. Daca fac asta, nu pot plati oamenii. Ma da sindicatul in judecata, castiga si eu trebuie sa aduc bani de acasa”.

      Cheltuielile depasesc
      mult bugetul dat de CJAS

      La negocierile de ieri, ultima suma oferita de CJAS pentru Ambulanta a fost de 1,1 milioane lei/luna (11 miliarde lei vechi). Dr. Enescu spune ca dupa plata salariilor, ii mai raman 50.000 lei (500 milioane lei vechi). „Numai benzina ne costa 1,5 miliarde lei vechi pe luna. Tichetele de masa sunt 500 milioane lei vechi. Avem masini vechi, care trebuie reparate frecvent. La cele noi revizia periodica este costisitoare. Nu putem supravietui cu banii propusi de CJAS.” Directorul SJA spune ca necesarul este de minimum 1,4 milioane lei (14 miliarde lei). „In aprilie se majoreaza salariile. In octombrie, la fel. Aceste cresteri salariale sunt acordate de minister si de Finante. Eu nu pot incalca legea”. De luna viitoare, SJA pierde 30.000 lei lunar deoarece nu va mai asigura transportul majoritatii pacientilor dializati. „Centrul de dializa privat care se va deschide in Bacau nici nu ne-a invitat la negocieri. Este privat, incheie contract cu cine vrea”. Disponibilizarea unei parti a personalului ca urmare a acestei situatii este exclusa. „Avem criza de personal. Platim ore suplimentare din aceasta cauza”.

      La Neamt se poate,
      la Bacau, nu

      Directorul SJA face o comparatie cu finantarea serviciului similar din judetul Neamt. „Au o populatie de 500.000 locuitori, iar serviciul lor de ambulanta primeste 104 milioane lei pe 2008. La Bacau, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a dat pentru Ambulanta doar 6 milioane lei. Impartit la 12 luni, inseamna doar 500.000 lei/luna”. Suma reprezinta doar o treime din banii necesari SJA pentru supravietuire. Singura explicatie pentru aceasta discrepanta este ca CJAS Neamt s-a luptat pentru finantare. „Conducerea CJAS Bacau trebuia sa se lupte si sa ceara mai multi bani de la CNAS”. Dr. Mihai Ichim, purtator de cuvant al CJAS, ne-a declarat ca „majorarea valorii contractului trebuie justificata de numarul serviciilor si de calitatea acestora, nu de salarizare si alte cheltuieli. Ceri mult, trebuie sa oferi mai mult si mai bine”. Dr. Maria Tioc, director al CJAS, nu a putut fi contactata pentru a raspunde acuzatiei ca nu a cerut bani suficienti de la CNAS. Conflictul dintre SJA si CJAS va fi mediat la Bucuresti, la sediul CNAS.
      Scris de Doina Mincu

      Miei vanduti ca painea calda

        Veterinarii sunt cu ochii
        pe comerciantii ambulanti

        Cei 40 de miei adusi in Piata Centrala inca de la primele ore ale diminetii s-au vandut in cateva ore, mai ales dupa ce comerciantii au mai lasat ceva la pret. aAm sacrificat dimineata (ieri n.a.) la abatorul de la Nicolae Balcescu doar 15 miei, ne spune Ion Vlasie, din satul Slobozia, comuna Stanisesti. Pentru fiecare animal taiat am platit manopera cate 5 lei. La inceput am vrut sa dau kilogramul de carne de miel cu 20 lei, dar cand am vazut ca oamenii stramba din nas, am lasat cu 18 lei. Mai am doi miei si plec acasa. De fapt azi (ieri, n.a.) am testat piata sa vad cum merge. Deocamdata nu pot sa-mi fac niste calcule”. La taraba alaturata, comercianta cantareste un miel ceva mai micut. Clienta, o femeie intre doua varste, se jeluie incetisor, cand a vazut ca acul cantarului trece de 5 kilograme. aMa costa aproape un milion de lei. Nu stiu ce sa fac. Am zis sa cumpar de azi, pentru ca sunt convinsa ca de saptamana viitoare vor sari preturile. Insa vad ca este maricel si mielutul asta de 16 lei kilogramul. As vrea din cel mai mare, de 20 lei kilogramul, ca are mai multa carne. Dar nu am atatia bani. Chiar nu stiu ce sa fac. As manca si miel, dar nu ma indur sa dau atatia bani din pensie”. Iuliana Manole, femeia care are miei la vanzare se jura ca pretul este mic fata de munca depusa. aTot la fel s-au vandut si anul trecut, spune apriga femeie. Dar dupa seceta din vara lui 2007 ganditi-va ce bani am investit in nutret. E munca multa si mieii mai mari ii dam cu mai multi bani. Mai am acasa 200 de iezi si 200 de miei de vanzare. Nu stiu insa daca am sa reusesc sa scap de toti acum de Paste”.

        Comerciantii ambulanti
        sunt vanati de veterinari

        Pe rastelul amenajat in milocul halei de lactate mai sunt doar cativa miei. Veterinarul pietei mai verifica inca o data stampila de pe carcase si cu un ochi critic se uita la tavile pe care au cazut cateva picaturi de sange. aIn privinta mieilor, fac doar o verificare de rutina. Ei vin marcati cu stampila veterinarului din abatorul unde sunt sacrificati si cu un certificat sanitar veterinar. In ce ne priveste, noi avem grija ca toti comerciantii sa aiba echipament adecvat. Daca nu-si aduc ei halat de acasa atunci le punem noi la dispozitie sort si manecute. Totodata le-am asigurat apa potabila curenta si prosoape de unica folosinta. Cetatenii care fac cumparaturi din piata pot sa aiba toata increderea in produsele cumparate de aici”, ne spune dr. Florin Pahontu, medicul veterinar din Piata Centrala. Nu acelasi lucru se intampla cu bacauanii care cumpara carne de la comercianti ambulanti. aPentru a preveni acest lucru, de astazi (ieri n.a.) noi efectuam controale in tot judetul. Oamenii trebuie sa stie foarte clar. Ce se taie in gospodarie nu trebuie sa iasa pe poarta. Este doar pentru consumul familiei respective”, explica dr. Gheorghita Vlad, seful Biroului pentru Igiena si Sanatate Publica Veterinara din cadrul Directiei Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Bacau.Scris de Lili Adochitei

        Obstacole in adoptia copiilor

          Specialistii DGASPC Bacau sunt nemultumiti de o decizie a Curtii Constitutionale, ale carei urmari sunt ca parintii biologici vor fi parte in procesul de incredintare in vederea adoptiei copilului abandonat. aPana la aparitia acestei decizii, parintii biologici erau citati, adica aveau calitate procesuala, doar la deschiderea procedurii de adoptie”, arata Alina Iftode, purtator de cuvant DGASPC. Specialistii vor sa stie daca exista riscul ca parintii biologici, desi si-au dat consimtamantul, sa se razgandeasca ulterior termenului prevazut de lege si sa anuleze sentinta definitiva de incredintare in vederea adoptiei. Nu se stie, inca, daca parintele e citat in instanta la procesul de incredintare, dar daca e asa, ain ce masura se respecta principiul confidentialitatii cata vreme parintii firesti se vor intalni cu adoptatorii in instanta”.
          Scris de S.P.

          Faliment la Ambulanta

            Negocieri esuate la Casa de Asigurari de Sanatate

            Tratativele dintre Serviciul Judetean de Ambulanta si Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate s-au incheiat dezastruos. Ambulanta nu a primit nici macar bani suficienti pentru salarii. Din bugetul lunar nu ramane nimic pentru medicamente, materiale sanitare, benzina si alte cheltuieli. Managerul SJA acuza conducerea CJAS ca nu a cerut bani suficienti de la Bucuresti.

            Furnizorii de servicii medicale din judetul Bacau nu au primit vesti bune odata cu inceperea procedurii de contractare pe 2008, bugetul acordat Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) pe acest an fiind unul de austeritate. Consecintele nu le simt toti furnizorii. In cazul medicilor de familie, de exemplu, finantarea a crescut considerabil fata de anul trecut. La polul opus se afla Serviciul Judetean de Ambulanta Bacau. Conducerea acestuia a stat, in cursul acestei saptamani, de doua ori la masa tratativelor cu reprezentantii CJAS. Rezultatul a fost dezastruos pentru SJA. „Suma pe care ne-o aloca CJAS este insuficienta, ne-a declarat dr. Sorin Enescu, managerul Ambulantei. Nu ne asigura nici macar plata salariilor. Nu pot semna contractul pe suma avansata de conducerea CJAS. Daca fac asta, nu pot plati oamenii. Ma da sindicatul in judecata, castiga si eu trebuie sa aduc bani de acasa”.

            Cheltuielile depasesc
            mult bugetul dat de CJAS

            La negocierile de ieri, ultima suma oferita de CJAS pentru Ambulanta a fost de 1,1 milioane lei/luna (11 miliarde lei vechi). Dr. Enescu spune ca dupa plata salariilor, ii mai raman 50.000 lei (500 milioane lei vechi). „Numai benzina ne costa 1,5 miliarde lei vechi pe luna. Tichetele de masa sunt 500 milioane lei vechi. Avem masini vechi, care trebuie reparate frecvent. La cele noi revizia periodica este costisitoare. Nu putem supravietui cu banii propusi de CJAS.” Directorul SJA spune ca necesarul este de minimum 1,4 milioane lei (14 miliarde lei). „In aprilie se majoreaza salariile. In octombrie, la fel. Aceste cresteri salariale sunt acordate de minister si de Finante. Eu nu pot incalca legea”. De luna viitoare, SJA pierde 30.000 lei lunar deoarece nu va mai asigura transportul majoritatii pacientilor dializati. „Centrul de dializa privat care se va deschide in Bacau nici nu ne-a invitat la negocieri. Este privat, incheie contract cu cine vrea”. Disponibilizarea unei parti a personalului ca urmare a acestei situatii este exclusa. „Avem criza de personal. Platim ore suplimentare din aceasta cauza”.

            La Neamt se poate,
            la Bacau, nu

            Directorul SJA face o comparatie cu finantarea serviciului similar din judetul Neamt. „Au o populatie de 500.000 locuitori, iar serviciul lor de ambulanta primeste 104 milioane lei pe 2008. La Bacau, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a dat pentru Ambulanta doar 6 milioane lei. Impartit la 12 luni, inseamna doar 500.000 lei/luna”. Suma reprezinta doar o treime din banii necesari SJA pentru supravietuire. Singura explicatie pentru aceasta discrepanta este ca CJAS Neamt s-a luptat pentru finantare. „Conducerea CJAS Bacau trebuia sa se lupte si sa ceara mai multi bani de la CNAS”. Dr. Mihai Ichim, purtator de cuvant al CJAS, ne-a declarat ca „majorarea valorii contractului trebuie justificata de numarul serviciilor si de calitatea acestora, nu de salarizare si alte cheltuieli. Ceri mult, trebuie sa oferi mai mult si mai bine”. Dr. Maria Tioc, director al CJAS, nu a putut fi contactata pentru a raspunde acuzatiei ca nu a cerut bani suficienti de la CNAS. Conflictul dintre SJA si CJAS va fi mediat la Bucuresti, la sediul CNAS.
            Scris de Doina Mincu

            Caderea „Gepex”; i-a enervat pe sefii Primariei / Bani publici aruncati

            in fotbalul de maidan.Sedinta de ieri a Consiliului Local a fost una tensionata, din cauza proiectelor de hotarare importante aflate pe ordinea de zi dar mai ales a unor prevederi din acestea, bazate, conform unor consilieri, pe interese politice si de grup ale conducerii actuale a Primariei.Dupa interpelarile consilierilor pe diverse teme, inceputul sedintei a fost unul pasnic. Consiliul a acordat titluri de cetateni de onoare comandorului (r) Alexandru Leonov si colonelului (r) Ghirau Nastase, reprezentanti ai asociatiilor veteranilor de razboi. Au urmat apoi proiecte de hotarari privind atribuirea unor terenuri catre Parohia aSf.Treime”, Biserica Militara si aSf.Ilie”.

            Miliarde
            cu destinatii obscure

            Primul proiect care a suscitat dezbateri aprinse a fost cel referitor la aprobarea listei proiectelor care vor beneficia de finantari nerambursabile in baza Legii 350. In timp ce un proiect al Fundatiei de Sprijin Comunitar a fost respins, clubul sportiv Aerostar, care are o echipa de fotbal in a treia liga va primi de la bugetul local suma de 1.470.000 RON, pentru asustinerea inaltei performante”. Ca o curiozitate, echipe din acelasi esalon fotbalistic vor primi de la bugetul orasului sume mult mai mici: FC Willy va primi 270.000 de lei, iar Pambac, 30.000 de lei! Incredibil, pana si o echipa din a cincea liga valorica va fi sprijinita cu bani de la bugetul local: AS Mesagerul va primi cinci sute de milioane de lei vechi, ca sa promoveze din liga a V-a in liga a IV-a a fotbalului judetean. Absurditatea sumelor alocate a facut obiectul unor proteste vehemente ale consilierilor locali, dar si ale unor invitati. aCunosc prevederile Legii 350, avem proiecte cu care am castigat finantari PHARE si mi se pare de neinteles modul in care au procedat comisiile. Sunt foarte dezamagita, pentru ca am depus un proiect de voluntariat, dar a fost respins, pe motiv ca nu ar fi intrunit punctajul, iar contestatia a fost respinsa din alte motive. Este un proiect pentru tineret si nu mi se pare normal cum actioneaza Primaria. Se dau miliarde pentru proiecte pe sport, iar un proiect bine intocmit nu este acceptat”, a spus Gabriela Achihai, presedintele Fundatiei de Sprijin Comunitar. a15 miliarde e bugetul unui club de liga a doua. O echipa din liga V primeste 500 de milioane, iar Pambac, din liga III, 300 de milioane. Sunt echipe de prima divizie care primesc
            3-4 miliarde subventie de la Primarie, iar la noi se dau 15 miliarde pentru Aerostar”, a spus si Aurel Damian.

            Lucas: aSa va fie rusine!”

            Si consilierul Laurian Lucas s-a adresat primarului (absent) si viceprimarilor: aVoi ce faceti? Luati bani de la bugetul local si ii dati in liga a cincea si a treia. Ce performante are Aerostar? Sa va fie rusine! Prostiti lumea!”. O explicatie ridicola a avut presedintele de sedinta, Ioan Butucaru (angajat al Aerostar SA!!!), care a precizat ca asociatia include si un club de radioamatori, ca si cum acolo s-ar duce 12-13 miliarde de lei! De altfel, consilierul Butucaru a votat pentru alocarea sumei, starnind banuieli de incompatibilitate din partea altor consilieri.
            Al doilea proiect interesant a fost cel referitor la completarea obiectului de activitate stabilit printr-un contract intre Primarie si GEPEX SRL, in vederea realizarii obiectivului aParc de distractii”. Proiectul a primit 10 voturi apentru” si zece aimpotriva”, fiind respins. Votul a avut efecte cel putin ciudate: viceprimarii Scripat si Onica erau negri de suparare, iar Constantin Scripat se intreba cine a votat impotriva. Cei doi aratau – in mod inexplicabil – ca niste oameni care au pierdut foarte mult, iar in pauza de dupa vot consilierii au purtat discutii aprinse pe tema aGEPEX”. Celelalte proiecte propuse au fost votate, iar sedinta s-a incheiat cu incetarea mandatului de consilier pentru Costica Marcu, cel care a trecut de la PC la PNDC si si-a luat ieri ramas bun de la fostii colegi de Consiliu.

            Scris de Codrin Pop

            Fotbal, Liga a lll-a / Buturuga mica?

            @ FCM ll Bacau – Cetate Suceava (azi, ora, 17.00, stadion aLetea”)

            „E ca un meci de Cupa, intre o formatie care porneste cu statutul de favorita si una care incearca sa joace rolul buturugii mici”. Antrenorul bacauan Vasile Jercalau a sintetizat cat se poate de bine disputa de astazi, dintre echipa sa, FCM ll si Cetate Suceava. Gazdele de azi incearca sa dea marea lovitura si sa invinga lidera autoritara a Seriei l. „Suceava este cea mai buna echipa a campionatului, dovada cea mai elocventa fiind faptul ca si-a asigurat deja promovarea in liga secunda. In ceea ce ne priveste, vrem sa facem o figura frumoasa”, a declarat Jercalau, care explica atuurile jucatorilor sai: „Intotdeauna cand intalnesti o echipa mai buna, incerci sa arati ca poti tine pasul. I-am simtit pe baieti motivati la antrenamente, iar acum trebuie sa arate lucrul acesta si in meci”. Pentru jocul de azi, FCM ll nu poate conta pe serviciile lui Luncanu si Hrimiuc, ambii suspendati. Vor juca in schimb, veniti de la prima echipa, Huiban, Botezatu si, dupa toate probabilitatile, Ion Vranceanu.
            Arbitri: Daniel Deca -Catalin Teodor (ambii din Braila), Stefan Patrichi (Vaslui).

            Scris de Dan Sion

            Tenis / Hanescu nu a rezistat in fata lui Federer

            Cel mai bine clasat jucator roman in ierarhia ATP, Victor Hanescu, a pierdut in doua seturi intalnirea cu liderul mondial Roger Federer, scor 6-3, 6-2, disputata in optimile de finala ale turneului de la Estoril. Aflat pentru a treia oara in fata celui mai bun jucator din lume, Victor Hanescu nu a reusit sa tina ritmul cu metronomul elvetian, recunoscandu-se invins dupa exact o ora de joc. Precedentele doua dispute ale romanului cu Federer au avut loc in 2004 (in cadrul intalnirii de Cupa Davis dintre Romania si Elvetia) si 2005 (in sferturile de finala de la Roland Garros). Experienta lusitana ii va aduce lui Hanescu 15 puncte in clasamentul mondial si un cec in valoare de 5.850 euro.

            Scris de Desteptarea

            Volei feminin/ Play-off, faza a ll-a / Sanse egale

            @ Dinamo Bucuresti-Stiinta Bacau (azi, ora 18.00)

            In acest sfarsit de saptamana, Dinamo si Stiinta se bat pentru un loc in finala campionatului. Se porneste de la 1-1, rezultatul stabilit in urma celor doua meciuri de acum o saptamana, de la Bacau, iar in finala ajunge echipa care obtine trei victorii. Avand in vedere ca returul se disputa la Bucuresti (primul meci fiind programat azi, de la ora 18.00), Dinamo e intr-un lejer avantaj. Nu la fel priveste insa lucrurile si tehnicianul Stiintei, Florin Grapa. „Eu cred ca ambele echipe au sanse egale, chiar daca Dinamo joaca acasa. Am incredere ca vom castiga doua meciuri la Bucuresti si vom ajunge in finala”, a opinat antrenorul bacauancelor. Grapa si-a expus si temerile: ii este frica mai mult de eventualele erori de arbitraj decat de forta de joc a adversarelor. „Sper sa nu ne confruntam cu un arbitraj ostil, iar daca va fi sa avem aceasta nesansa, imi doresc sa trecem si peste un astfel de impediment”, a concluzionat antrenorul studentelor.
            Stiinta a plecat spre Bucuresti in cursul diminetii de ieri, contand pe intreg lotul de jucatoare. Dupa toate probabilitatile, la primul meci al returului, Grapa va miza pe formula standard de echipa: Sanja Aleksovska, Mihaela Truta, Ramona Elisei, Mihaela Herlea, Georgiana Anghel, Crina Hosu, Nicoleta Manu (libero). Indiferent de rezultatul de astazi, Dinamo si Stiinta se vor intalni si maine, de la ora 18.00, pentru cea de-a patra confruntare directa. In conditiile in care cele doua formatii se vor afla la egalitate in ceea ce priveste numarul de victorii, ele vor juca si un al cincilea meci, duminica, tot de la 18.00, si tot la Bucuresti. Spre deosebire de confruntarea dintre Dinamo si Stiinta, care se desfasoara sub semnul echilibrului, cealalta semifinala, Metal Galati-Unic Piatra Neamt gaseste formatia galateana drept mare favorita. Pe langa faptul ca evolueaza pe teren propriu, Metal vine dupa cele doua victorii din tur, din deplasarea de la Piatra Neamt.Scris de D. Sion

            Sarituri in apa / Program european fara bazin

            De trei ani, bazinul de inot din Bacau este inchis. Cu toate acestea, sportivii de la Sport Club Municipal continua sa aduca medalii. Printre remarcatii anationalelor” de la Sibiu se afla Catalin Cozma, un junior de perspectiva care a reusit sa urce pe podium de 7 ori, in trei randuri pe cea mai inalta treapta. La juniori C a cucerit trei medalii de aur la trambulina 1 m, 3 m si platforma, iar in aceleasi probe, dar la juniori B, a luat de trei ori bronz. Tot la juniori B si-a trecut in palmares argintul la sincron trambulina 3 m. aRezultatele acestea au fost obtinute cu pregatire pe sol, la sala de gimnastica. Este un copil foarte talentat, de viitor, care a facut un program de nivel european chiar si in conditiile in care bazinul este inchis. Anul viitor se va lupta pentru ocuparea unui loc in lotul de aeuropenea si are sanse foarte mari sa reuseasca”, a spus antrenorul Adrian Gavriliu.

            Scris de D.P

            Tara te vrea prost

              Este titlul unei melodii a celor de la Sarmalele Reci. Ce-i drept se asculta acum ceva ani, insa e la fel de actuala si acum. Mai ales in aceasta perioada zbuciumata din preajma campaniei electorale. De mic, parintii m-au pacalit ca nu este bine sa fii prost. M-au mintit grosolan. Statul roman nu are nevoie de oameni inteligenti, ci de idioti. Politicienii nu au nevoie de creierele noastre, ci de voturile noastre. Fara intrebari, fara incercari de a ne lamuri de ce asa si nu altfel. Creierele netede nu comenteaza, ci se conformeaza. Ba mai mult, devin agresive atunci cand pui intrebari. Nu e bine sa pui intrebari. Cine naiba esti tu sa pui intrebari? De ce te agiti? Altii gandesc pentru tine, restul se concentreaza la binele tau si dau legi, hotarari de consiliu, fie el local sau judetean. Asa se intampla in tara, tot la fel se petrece in Bacau. De cele mai multe ori, alesii ne iau de fraieri. Si intr-o oarecare masura chiar suntem. Pe alocuri chiar prosti, as putea spune. Ca sa nu existe comentarii, recunosc sincer ca am fost prost. M-a prostit prima data Constantinescu, apoi Basescu si pe plan local Stavarache. Voturile mele au fost influentate mai ales de PSD. Spun asta pentru ca intotdeauna, de cand a aparut nea Nelu in viata politica, am avut o repulsie din toti porii fata de acest partid. Ce mi-au adus ceilalti? Nimic. Absolut nimic. S-au comportat exact ca si fostul partid-stat.
              Pe Stavarache l-am votat. Recunosc ca a fost un moment de prostie. M-a pacalit. Nu m-a convins prin discurs, pentru ca nu-l are, nici prin atitudine, pentru ca-i lipseste, ci pentru faptul ca parea un om bine intentionat. Repet, parea. Dupa vreo doi ani si ceva de mandat mi-am dat seama de greseala. Nu mai cred ca este bine intentionat. Spun asta pentru ca ma simt absolut jignit ca ma ia de prost. In fiecare emisiune televizata, cu fiecare apartie in presa ma jigneste. Si nu doar pe mine, ci pe noi cei care l-am votat. Roata se intoarce insa intotdeauna. Actualul primar uita ca a ajuns in functie datorita votului negativ, pe fondul imaginii sifonate pe care a avut-o Sechelariu in presa. Iar uitarea il va costa. Plus enormitatile pe care le debiteaza, in ciuda realitatilor palpabile. Chiar suntem o comunitate de prosti?

              Scris de Ionut Avram

              240 de straini pot sa-si voteze primarul

                Serviciul Teritorial pentru Straini Bacau a stabilit deja situatia cetatenilor din tarile Uniunii Europene care si-au stabilit domiciliul in localitatile din judetul nostru. aDesi termenul limita acordat pentru rezolvarea acestei probleme era 24 aprilie, noi am rezolvat-o imediat. La momentul actual sunt 240 de cetateni straini care au drept de vot si care au chiar dreptul de a fi alesi ca si consilieri locali”, ne-a declarat subcomisarul Dumitru Tambris, (foto) seful Serviciului Teritorial pentru Straini. In momentul de fata in judetul Bacau sunt 1200 cetateni straini. Ultimii luati in evidenta de Serviciul pentru Straini au fost cei 180 de cetateni din Bangladesh adusi de o fabrica de confectii din municipiu ca forta de munca. In urmatoarele doua luni mai este asteptat un lot de 45 de muncitori din aceeasi tara.
                Scris de (L.A.)

                Orasul fara primar / Stavarache, dat disparut in Consiliul Local

                  Sedinta de ieri a Consiliului Local s-a desfasurat in absenta primarului municipiului Bacau, Romeo Stavarache. Lipsa primarului de la un eveniment atat de important a atras atentia unora dintre consilierii municipali, care au dorit sa afle ce facea primarul in timpul sedintei la care ar fi trebuit sa fie prezent. Cei doi viceprimari prezenti la sedinta, Constantin Scripat si Nicolae Onica au incercat sa il scuze pe Stavarache, sustinand ca acesta va ajunge la sedinta. aStavarache are chiar atat de multa treaba? Ce face el acum, cand ar trebui sa fie la sedinta? Este peste noi, este superior tuturor locuitorilor orasului? Stie cineva ce face domnul primar? Unde este? Este cumva in campania electorala, la partid?”, a intrebat consilierul independent Laurian Lucas. Viceprimarul Constantin Scripat s-a simtit dator sa ii ia apararea sefului sau. aIn primul rand, ca nu e Stavarache, ci e domnul Stavarache”, a spus Scripat, fara sa precizeze insa daca stie sau nu cu ce se ocupa primarul. Celalalt viceprimar, Nicolae Onica, a precizat doar ca adomnul primar ajunge si la sedinta”. In cele aproape patru ore ale sedintei primarul insa nu a mai ajuns, semn al dezinteresului fata de problemele orasului, dar si al lipsei curajului de a raspunde interpelarilor consilierilor locali. In timpul sedintei Consiliului Local, in jurul orei 13, redactorul cotidianului Desteptarea a incercat sa il contacteze pe telefonul mobil pe primarul disparut. Convorbirea cu Romeo Stavarache a decurs astfel: aReporter: Alo, buna ziua! Primar: Buna ziua. R: Domnule primar, ce faceti? P: Cine este la telefon? R: Codrin Pop, de la cotidianul Desteptarea. Unde sunteti, ce faceti ? P: Aaaa…a, alo, aaa, nu va aud. R: Domnule primar, va rog nu faceti lucruri de-astea, ca ma auziti, ne auzim perfect. Vreau doar sa va pun o intrebare. P: Aaaaa… alo, alo. Nu va mai aud”. Dupa care primarul Romeo Stavarache a inchis telefonul si nu a mai raspuns la niciun apel. Orice alte comentarii sunt de prisos. De altfel, si in trecut primarul Romeo Stavarache a avut reactii de-a dreptul ridicole, jenante (de genul: aNu sunt eu primarul, domnul primar e in sedinta”), cand a fost sunat de redactori ai Desteptarii, lucru care indica anumite disfunctionalitati la nivelul personalitatii si prezentei de spirit ale celui care ar trebui sa conduca treburile unui intreg oras. Nici purtatorul de cuvant al Primariei, Mihaela Grosu, nu stia ce a facut primarul in timpul sedintei de Consiliu Local. Zece minute mai tarziu, Mihaela Grosu declara ca, in timpul sedintei, primarul ar fi lucrat la pregatirea unor licitatii pentru lucrari in scoli. In jurul orei 16,20, la telefonul de serviciu al primarului a raspuns consilierul Stefan Iancu, care a precizat ca este obligat sa pastreze secrete locatia in care se afla primarul si scopul avizitei”: aNu va pot raspunde despre ce a facut domnul primar in timpul sedintei. Acum se afla intr-o vizita de lucru, in orasul Bacau. Nu va pot spune unde se desfasoara vizita, pentru ca domnul primar nu mi-a dat voie sa va spun acest lucru”. Nici purtatorul de cuvant al Primariei nu a dezvaluit locatia vizitata de primar. aChiar trebuie sa stiti tot ? Munca de functionar, de primar, nu se desfasoara numai in birou, ci si pe teren”. Cum se desfasoara munca primarului si cat de mult munceste primarul se poate observa cu ochiul liber prin cartierele pline de gropi, podul lui aApollodor de Bacau”, asfaltul electoral care a tinut doua luni, audientele secretizate si absenta primarului de la sedintele de Consiliul Local. Totusi, vom continua sa incercam sa dialogam cu primarul Stavarache, astfel incat bacauanii sa fie informati cu privire la acest subiect. Scris de (C.Pop)

                  Primaria nu a platit caldura scolilor / CET-ul e faultat chiar de administratia locala

                    Cand se vorbeste despre datoriile consumatorilor catre CET, furnizorul de agent termic, sunt infierate doar asociatiile de proprietari. Administratorii si presedintii acestora sunt de obicei scosi vinovati ca nu iau masuri drastice pentru a-i determina pe locatari sa-si achite datoriile la intretinere. In acest timp, agentii economici aduna si ei sume frumusele ca restante. Dintre toti consumatorii din aceasta categorie, cea mai indatorata este Primaria Bacau. Aceasta are de achitat peste 3 milioane de lei pentru caldura furnizata de CET scolilor.

                    CET Bacau, furnizorul de agent termic, are mari dificultati in recuperarea crentelor de la consumatorii sai. Asociatiile de proprietari sunt tot timpul aratate cu degetul ca fiind vinovate pentru situatia financiara dezastruoasa in care se afla societatea al carei actionar este Consiliul Local Bacau. Mai sunt insa si alti rau-platnici. Consumatorii deserviti de CET se impart in doua categorii: consumatori casnici si agenti economici. Acestia din urma au si ei debite mai mari sau mai mici fata de furnizor. Campioana la datorii este chiar Primaria Bacau. Pentru consumul propriu, prima institutie a municipiului Bacau datoreaza la CET 22.860 lei. O suma mult mai mare are de plata insa pentru incalzirea unitatilor de invatamant din municipiu. Potrivit datelor furnizate de la SC CET, suma se ridica la aproape 3,4 milioane lei (34 miliarde lei vechi). Cu cea mai mare restanta la plata apare in scriptele de la CET Colegiul National „Ferdinand I”, cu aproximativ 350.000 lei (3,5 miliarde lei vechi). Urmeaza Colegiul „Henri Coanda”, cu 166.000 lei, Colegiul Tehnic „A.Saligny”, cu 146.000 lei. Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” si Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” apar cu cate o restanta de 86.000 lei. Caminele unitatilor de invatamant din municipiu au fost, de asemenea, incalzite de CET pe datorie. Debitul primariei se ridica si in acest caz la sute de mii de lei, cele mai impresionante sume fiind aferente Grupului Scolar „Letea” si Colegiului National „Vasile Alecsandri”: peste 160.000 lei . Purtatorul de cuvant al Primariei Bacau, Mihaela Grosu, sustine ca institutia pe care o reprezinta ar fi la zi cu platile. aPrimaria isi achita lunar datoriile prin centrele bugetare si a platit inclusiv pe februarie. Ce apare acum la CET sunt facturile pe martie. Centrele bugetare le aduc la noi in perioada 21-28 a lunii.” Purtatorul de cuvant al CET, Elena Carnu, spune insa ca in sumele date publicitatii intra si facturile lunii februarie, neachitate de Primaria Bacau.
                    Si agentii economici
                    uita de facturi

                    Dintre societatile comerciale bransate la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, cel mai mare debit apartine unui SRL: Carmen Ana-Predeal, care a ajuns la enorma suma de 348.000 lei. (3,4 miliarde lei vechi). Printre campionii la datorii se mai numara: Motor Star SRL (170.000 lei), Taf SRL (99.000 lei), SC Conform Design Div (72.000 lei), SCM Sporul SA (57.000 lei), Racole Exim (21.000 lei), Est-Europa SRL (19.000 lei). Rom Gan Construct, una dintre firmele abonate la contracte puse la bataie de CET, are o datorie de 22.071 lei. Suma totala pe care o au de achitat la CET agentii economici este de 3.730.547 lei (peste 37 miliarde lei vechi). Cea mai mare parte din aceasta, o reprezinta datoria Primariei Bacau. Cu acesti bani, CET Bacau si-ar putea plati o parte din facturile de la E-On Gaz, pentru ca bacauanii din apartamentele bransate la sistemul centralizat sa nu mai suporte lipsa apei calde in toiul verii, ca anul trecut.

                    Scris de Doina Mincu

                    Targul de Paste si-a deschis portile

                      Targul de Paste si-a deschis oficial portile pentru toti cei interesati sa isi achizitioneze produse specifice sarbatorilor. Editia a IV-a a acestui eveniment
                      i-a surprins pe bacauani inca de la primele ore ale diminetii, forfotind in fata standurilor si implicit a producatorilor care sunt gata sa ofere marfa lor la preturi de fabrica. Articole de incaltaminte, de imbracaminte, marochinarie, alimente, bauturi, dulciuri, cosmetice, oferte turistice pentru Paste, decoratiuni interioare, oua incodeiate si cozonaci apetisanti, toate sunt pentru buzunarul oricui. „Sunt prezente aici peste o suta de firme din judetele Moldovei si Bucuresti. Toti producatorii s-au aratat interesati sa participe la acest Targ, pentru ca se apropie sarbatorile si cu totii stim ca vanzarile merg foare bine in aceasta perioada”, a declarat Mihai Tulbure, director Expo International Bacau. Producatorii spera sa aiba vanzare buna si sa inchee contracte pentru a-si dezvolta afacerea. Cei interesati vor avea ocazia acum sa discute cu reprezentantii firmelor care vin cu regularitate in fiecare an, cum sunt agentiile de turism. „Eu sunt prezent aici la fiecare editie a targurilor, indiferent de natura lor. De aceasta data am venit cu oferte convenabile pentru sarbatorile de Paste si pentru 1 mai. Agentia noastra sta mereu la dispozitia turistilor cu preturi foarte bune”, a precizat Dumitru Nanescu, directorul unei agentii de turism din Bacau. Obiectele de design interior special realizate pentru Pasti „iti fura ochii”, datorita originalitatii bogatiei de culori. „Este pentru prima oara cand venim din Tulcea la Bacau cu exponatele noastre. Sunt facute manual si o echipa de mai bine de 200 de oameni lucreaza la ele cateva luni, pentru ca de Paste sa venim mereu cu ceva nou”, a mentionat Marian Drobota, administrator de firma. Toate aceste produse si multe altele vor putea fi achizitionate si admirate pana pe data de 20 aprilie 2008 la Sala de Atletism din Bacau, in fiecare zi intre 1:00 si 19:00. In ziua de duminica va fi un program special cuprins intre orele 11:00 si 16:00.
                      Scris de Daniela Pilat

                      Vandalism cu spray

                        @ Locatarii cer autoritatilor sa-i sanctioneze pe aartistii stradali”

                        „Chiar nu poate nimeni sa-i stapaneasca pe acesti vandali care slutesc aspectul blocurilor?” Aceasta este intrebarea pe care ne-a adresat-o Vasile Almasanu, un locuitor al municipiului Bacau. El a adaugat ca ii este sila sa priveasca „picturile” de pe peretii, garajele si zona in care locuieste. „Parca am fi intr-un oras parasit. Eu locuiesc pe strada Neagoe Voda. Toate blocurile sunt manjite. Intr-o dimineata m-am trezit ca si peretele casei pe care o detin in aceeasi zona este acoperit de porcarii. Abia l-am tencuit. Nici nu-mi vine sa termin fatada. Pana si geamul mi l-au pictat. Nu vine nimeni de hac acestor vagabonzi?” Vasile Almasanu crede ca daca „oamenii de ordine” ar patrula si prin spatele blocurilor, i-ar surprinde in flagrant pe „artisti”. „Cu cateva amenzi usturatoare, i-ar descuraja.” Toate garajele din zona au folosit drept suport pentru graffitti. Amatorii de asemenea distractie nu s-au multumit sa picteze simboluri doar de ei stiute, ci si insemne naziste sau imagini pornografice. „Este jenant sa iesi la plimbare cu un copil sau sa stai de vorba cu un vecin langa peretii spurcati cu asemenea orori, ne-a declarat si Lavinia Popa, locatar intr-un bloc de pe strada 9 Mai. Cand vedeam, cu ani in urma, pereti asemanatori prin filmele americare, ma gandeam cum suporta locatarii sa traiasca asa. Acum, am ajuns sa vedem cu ochii nostri. In fata blocului am facut curatenie si avem flori, dar peretii nu-i putem pazi de golani”.

                        Scris de Doina Mincu

                        Doar pentru cinci minute de gratie

                        In lumea artistica orgoliile sunt multe si mari, dintotdeauna, iar caracterele putine. Asa este si la noi, si aiurea. Cert este insa ca de talente nu ducem lipsa, ceea ce a dovedit, o data in plus, ceremonia de decernarea a premiilor UNITER. Gala din acest an, care s-a desfasurat in sala mare a Teatrului National (Majesticul era de obicei gazda a evenimentului), s-a bucurat de o atmosfera normala, relaxata, nemaifiind bruiata de zgomotele contestarilor si nemultumirilor acute manifestate in editia precedenta. Dar, desigur, nu a putut nici acum sa impace pe toata lumea, pentru ca asa se intampla cand este vorba despre premii. Nu ai cum sa faci dreptate la toata lumea, mereu ramanand loc de insatisfactii. Cand sunt mai multe performante pe acelasi palier, regie, interpretare, scenografie, etc., se poate ajunge, daca juriul vrea, la acordarea unor premii ex-aequo, dar si acest procedeu produce nemultumiri, da senzatia de oarecare nivelare a valorii. Oricum, nu cred ca exista misiune mai dificila decat aceea de a cantari talentul, performanta artistica, subiectivitatea, gusturile diferite neavand cum sa lipsesca din aceasta prea gingasa treaba. Asa ca, si la Gala UNITER 2008 au fost spectacole, regizori, actori, scenografi care nu au primit trofeul, desi atinsesera excelenta. aFaust-ul” lui Purcarete, o montare de exceptie, nu a fost incununat cu lauri, nici spectacolul lui Radu Afrim de la Piatra-Neamt (aDespre nebunia noastra cea de toate zilele”), nici al lui Radu Alexandru Nica (aBalul”), nici al lui Zholdak (aViata cu un idiot”). Dar nimeni nu s-a mirat ca aUnchiul Vania”, creatie a lui Andrei Serban, a fost rasplatit cu premiu, la fel, interpretul rolului principal, Andras Hathazi. Ceea ce a observat toata lumea a fost faptul ca toate spectacolele nominalizate si premiate sunt din tara, Bucurestiul lipsind de pe lista, astfel ca remarca ateatrul s-a mutat in provincie”, care s-a facut auzita la Gala, pare cat se poate de indreptatita. Cand e vorba despre teatru, trebuie sa te astepti si la lucruri imprevizibile, la lovituri de teatru. Anul acesta ea a venit din partea marelui regizor de talie internationala (la el chiar se potriveste intru totul expresia) Andrei Serban, care a trimis o epistola plina de indignare, varsandu-si naduful pe membrii juriului de nominalizari, pe Caramitru (mai vechiul lui aprieten”), dupa parerea sa, exprimata foarte transant, multi actori valorosi din distributiile spectacolelor sale nefigurand pe lista juriului. Premiile sunt intodeauna restrictive, dupa cum spuneam, nu au cum sa fericeasca pe toata lumea. Este insa mai mult decat onorant sa intri in vederile unui juriu de specialisti, iar de data aceasta, un actor al scenei bacauane, Gabriel Dutu, a fost nominalizat pentru creatia sa din aRequiem”.
                        Ceea ce m-a surprins placut la discursurile premiatilor a fost faptul ca mai toti isi daruiau cuiva premiul, recunosteau ca singuri nu ar fi putut ajunge la performanta. Teatrul este o arta colectiva, de echipa, iar oamenii care-l anima sunt niste frumosi risipitori. E bine sa le primim cu inima deschisa darul, pentru ca ei traiesc ca sa-i privim noi, sa-i indragim si sa-i aplaudam. Nu apentru un pumn de dolari” se consuma ei (si ati vazut, la momentul de remember al Galei, cat de multi au trecut in lumea umbrelor, meseria fiind una grea, istovitoare, stand sub presiunea, chinul creatiei), ci, dupa cum superb a spus-o Radu Beligan (acel mai longeviv actor roman”) pentru a ramane in memoria spectatorilor doar cu acele acinci minute de gratie pe care ei nu le vor uita niciodata”. Si pentru care merita din plin sa traiesti sub luminile rampei.

                        Scris de Carmen Mihalache

                        Giani Capusa: „Batem sigur”;

                        – Giani, esti pregatit de meciul cu Aerostar?
                        – Sigur ca sunt pregatit, mai ales ca vrem cu totii sa demonstram ca infrangerea de saptamana trecuta, de la Braila, a fost doar un accident.
                        – Cat de mult va conditioneaza psihic esecul de la Braila in perspectiva derby-ului de vineri?
                        – Nu ne conditioneaza in niciun fel. E clar ca am fost afectati, mai ales ca am pierdut in fata unei echipe mai prost cotate decat noi si, in plus, veneam dupa zece rezultate bune consecutive. Asta nu inseamna insa ca daca am pierdut la Braila vom tremura in fata Aerostarului.
                        – Daca vreti sa trageti in continuare la locul doi, trebuie neaparat sa invingeti.
                        – Batem sigur, fara drept de apel. Nu e vorba neaparat de locul doi, e vorba ca suntem mai buni decat Aerostarul. Cel putin, aceasta e parerea mea.
                        – Rezultatul din tur te contrazice.
                        – Eu spun ca acel 5-1 a fost nedrept. Au jucat mai bine, e adevarat, insa noi am fost conditionati de o serie de episoade. La 0-0, eu am tras in portar. Daca deschideam scorul, altfel se juca meciul. Apoi, la 0-2, am luat cartonas rosu, meritat, fara discutie, insa, in cazul in care ramaneam in formula completa, eu spun ca nu mai pierdeam cu 5-1.
                        – Povestea acelei eliminari?
                        – O poveste dureroasa deoarece la experienta mea, n-aveam voie sa reactionez in felul acela. Am fost si hartuit, insa acum lucrurile vor sta cu totul altfel, veti vedea! Nu voi mai cadea in plasa si nu voi mai raspunde provocarilor.
                        – Varianta unui Giani Capusa cumintit este confirmata si de cele doar doua „galbene” primite in acest retur.
                        – Mi-am dat seama ca nervii nu ajuta si ca echipa are nevoie de mine in teren, nu in tribuna.
                        – Vineri, echipa are nevoie si de un gol marca Giani Capusa.
                        – Eu zic ca echipa are nevoie de victorie, nu neaparat de un gol de-al meu. Sper sa joc asa cum imi doresc si daca va fi sa marchez, cu atat mai bine.
                        – Pronostic?
                        – Unu solist, fara discutie. Si nu vom bate cu 1-0 sau 2-1, ci la un scor detasat.Scris de Dan Sion

                        Volei feminin/ Turneul Play-off / Grapa se teme de arbitraj

                        Stiinta Bacau se pregateste pentru returul cu Dinamo Bucuresti, contand pentru calificarea in finala campionatului Diviziei A1 la volei feminin. Bacauancele vor pleca in cursul acestei dimineti spre Bucuresti, primul meci al returului fiind programat vineri, de la ora 18.00. Urmatoarea intalnire dintre Dinamo si Stiinta va avea loc sambata, tot de la ora 18.00. In conditiile in care cele doua formatii se vor afla la egalitate de jocuri castigate dupa cele patru intalniri, va fi nevoie si de o a cincea partida, de departajare, care se va desfasura duminica, de asemenea la Bucuresti. „Ne vom bate pana la capat. Stiu ca avem o misiune grea, insa cred in continuare ca ne putem califica in finala”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, dupa „dubla” de saptamana trecuta, de la Bacau, incheiata la eglaitate, 1-1. „Nu cred ca Dinamo este mai buna decat noi. Daca e sa-mi fie frica de ceva, atunci ma tem de arbitri”, a subliniat tehnicianul bacauan, care a tinut insa sa adauge: „Totusi, chiar si in conditiile unor arbitraje ostile, eu consider ca putem castiga doua meciuri pe terenul lui Dinamo”.

                        Scris de Dan S.

                        Atentie! Cad promisiuni

                          Cand va fi gata Piata de gros?

                          Memoria peliculei si cea a hartiei ramane intacta si peste multi ani. Candidatul la Primaria Bacau le-a spus comerciantilor, agricultorilor, constructorilor ca va amenaja o piata de gros. Locatia era stabilita cu mult inainte, proiectul era gata, mai trebuia doar ridicata si data in folosinta. In fiecare an, primarul promitea ca peste trei luni piata va fi data in folosinta. Mai trecea un an, mai treceau doi si promisiunile se repetau. Ultimul termen a fost in februarie 2008. Piata nu-i gata si nici nu va fi in curand. Nu cred ca ar trebui sa mai insistam asupra utilitatii si a impactului economic asupra economiei orasului. De ce nu-i finalizata? Evident, spune primarul, tot din cauza fostei administratii.

                          Cand se vor infiinta farmaciile economat?

                          La loc de cinste si-a trecut candidatul la primarie in 2004 infiintarea unor farmacii economat. Pensionarii s-au bucurat, au aplaudat si, ma gandesc, au trecut pe la urne. Dupa ce s-a urcat in fotoliul de primar, farmaciile economat au disparut din calendar. Pe sestache. Nu a mai pomenit in veci de ele, de altfel, daca ar fi cunoscut legile, nu ar fi promis o asemenea gogorita. Pacat ca s-a jucat cu increderea oamenilor si cu starea lor de saracie. Farmaciile economat, va va spune primarul, nu s-au infiintat din cauza ca fosta adminstratie a lasat conturile goale.

                          Cand va fi gata Piateta din centrul orasului?

                          Proiect suta la suta a actualei administratii, Piateta din fata Prefecturii a sucombat dupa o luna de la demararea lucrarilor, din motiv de… incompetenta a arhitectului sef, dar si a altor institutii cu responsabilitati in a da aprobari dupa ureche. Cand va fi gata Piateta? Cine este vinovat de intarziere si de suplimentarea proiectului? Evident ca, va va spune primarul, tot fosta administratie.

                          Cand va fi gata Bazinul de Inot?

                          Bazinul de Inot va fi gata cand va fi gata… Si peste aceasta investitie au curs termene peste termene. Actualului primar nu i-au placut unele solutii ale proiectantului si a cerut modificarea lor, la care a cerut si alte materiale, care nu erau prevazute in proiectul initial. Dupa nici doi ani, Stavarache nu a mai recunoscut aceste modificari, cu toate ca la contract este un act aditional, semnat de ambele parti. De ce nu-i finalizat nici la aceasta ora, si nici nu va fi in urmatoarele luni? Evident ca, spune Stavarache, din cauza fostei administratii.

                          Cand va fi gata Soseaua de centura?

                          Acesta chiar ca este un proiect care nu-i apartine. Numai ca lui Stavarache nu i-a placut, tocmai ca nu avea semnatura pe el. Soseaua de Centura avea studiu de fezabilitate, era introdusa la finantare inca din 2004. Abia prin 2007, actualul primar s-a dezmeticit si a iesit la rampa cu marea lui propunere: vom construi o sosea de centura, cu bani de la Tariceanu. Ba, spune negru pe alb, dar si color, ca lucrarile sunt incepute. Dar cine il mai crede! De ce nu-i gata Soseaua de Centura? Din cauza incompetentei. A actualei administratii.

                          De ce nu este operationala Zona Metropolitana?

                          Un proiect ambitios, dupa modelul european, cu rezultate si in tara. Nu-i usor sa convingi primarii unor comune limitrofe, sa convingi oamenii de importanta unui asemenea proiect. Niciuna dintre localitatile care ar fi aderat la zona metrolitana nu-si pierdea autonomia, avantajul este ca poti accede la fonduri imense pentru dezvoltare din structurile europene. Nici acesta nu era proiectul lui Stavarache, dar, impins de ambitie si orgoliu a preluat un proiect, l-a semnat, s-a ales presedinte sau ce functie o avea in Zona Metropolitana, dupa care a ingropat-o. La aceasta data nu are sediu si dupa un an nu a miscat un pai. Este o institutie moarta, al carui deces a fost semnat de la nastere. De ce nu este operationala Zona Metropolitana? Din incompetenta. Incompetenta actualei administratii.

                          Unde este micro-casa de comenzi la domiciliu?

                          A fost o promisiune din camapania electorala, semnata de Stavarache. A avut aceeasi finalitate ca mult laudatele farmacii economat. Necunoasterea legilor, mai ales a celor care vizeaza administratia locala conduce la inducerea in eroare a electoratului.

                          Romeo Stavarache a cheltuit resurse umane si financiare imense doar pentru o ambitie a unui om debusolat. Cand si ultimul proces se va finaliza, proces tergiversat cu buna stiinta de Romeo Stavarache, deoarece timp de aproape un an nu a fost in stare, sau nu a vrut sa finalizeze o expertiza pe care el a cerut-o in instanta, cineva ar trebui sa stabileasca prejudiciul si cine plateste.

                          Toate promisiunile actualului primar au ramas la stadiul de promisiuni, adica pe hartie, intacte, ca in 2004. Bacauanii le cunosc, iar noi vom reveni si in editiile urmatoare cu stadiul altor promisiuni, care au indus in eroare electoratul. Trei lucruri tot a finalizat Stavarache. Este vorba de doua panouri publicitare, pe care semneaza si minte de ingheata apele, cu niste fonduri pe care le-ar fi adus in oras, dar ele nu se regasesc niciunde, iar al doilea ne spune ca a construit, reabilitat si reparat de cinci ori mai multe strazi decat altii in 50 de ani. Al treilea obiectiv finalizat cu banii contribuabililor este editarea unui ziar in care Stavarache este subiect principal, subiect compus si multiplu. Nimeni nu mai munceste in Primaria Bacau.

                          Unde este respectul fata de cetatean?

                          La punctul 8 din programul electoral, Stavarache a scris cu manuta lui: aRespectul fata de cetatean”.
                          Va oferim o mostra, trimisa pe adresa redactiei de un cititor al ziarului nostru.

                          aE normal sa avem asa ceva intr-un oras ce se vrea european?
                          Mi-e rusine ca e condus de un primar care numai se lauda, insa realizari = 0.”Scris de Gheorghe Baltatescu