miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5638

Dispret fata de locatari

    Reprezentantii asociatiilor de proprietari au sprijinit usile prin primarie
    La inceputul mandatului sau, Romeo Stavarache a promis asociatiilor de proprietari ca le va apara interesele. La Casa de Cultura, la cateva saptamani de la investitura, a declarat ca locatarii blocurilor nu vor mai fi incarcati la plata intretinerii. „Veti plati atat cat consumati!”, au fost cuvintele proaspatului primar. O expresie care i-a intrat atat de bine in vocabular incat, chiar si dupa ce au trecut o iarna, doua, trei din mandatul sau, a continuat sa-i duca pe bacauani cu presul. Chiar daca reprezentantii asociatiilor de proprietari s-au plans, in rarele ocazii in care s-au intalnit cu Stavarache, de calitatea serviciilor furnizate de CET, RAGC, E-On Gaz sau E-On Moldova, li s-a promis sprijin. Cand au reclamat valoarea mare, insuportabila a facturilor si povara coeficientilor de corectie, primarul le-a raspuns cu aceeasi placa: „Veti plati atat cat consumati!”. In loc sa vina in sprijinul asociatiilor, Stavarache a evitat sa-i mai primeasca pe reprezentantii acestora in audienta. Desi, in vara lui 2004, primarul promitea „usa deschisa” pentru conducerea Ligii asociatiilor de proprietari, in scurt timp aceasta s-a izbit de refuz atunci cand a solicitat audienta. „Am reusit sa vorbim cu primarul doar in primele doua-trei luni din mandatul sau, ne-a declarat Ionel Dogaru (foto), vicepresedinte al ligii. Eu si fostul presedinte am ajuns sa renuntam la a mai solicita intrevederi. Daca stai pe holuri si ti se inchid usile in nas, ce poti face? Eram programati pentru intalnire cu primarul, ne prezentam la timp si mereu gasea pretexte pentru a fi trimisi la plimbare. Ba ca a venit o delegatie de la Bucuresti, ba ca este ocupat cu altceva”. In scurt timp, sarcina de a discuta cu reprezentantii asociatiilor de proprietari a fost pasata viceprimarului Onica. „Ii sprijineam usile. Parca erau aduse de el, de acasa.” In timp ce presedintele si vicepresedintele ligii faceau anticamera, membrii asociatiilor de proprietari aveau nenumarate intrebari si ii mandatau pe acestia sa le puna primarului. „Am ajuns sa apelam la fostul prefect, Gabriel Berca, pentru a-l convinge pe primar sa ne acorde o intrevedere. Nu i-au placut problemele pe care le-am adus in discutie si a plecat imediat. In tot mandatul, administratia locala a tinut numai partea furnizorilor de utilitati”.

    Scris de Doina Mincu

    Salonul Auto si Expo Finance si-au deschis oficial portile

      In ciuda vremii capricioase, bacauanii au participat la deschiderea oficiala a editiei a XI-a a Salonului Auto, organizat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Bacau. Tot ieri, s-a inaugurat si Expo Finance, o manifestare expozitionala care sta la dispozitia celor interesati, oferind consultanta financiara privind domeniul autoturismelor. La deschidere au participat atat oficialitati, cat si reprezentanti a institutiilor deconcentrate, a firmelor importante din judetul Bacau si nu in ultimul rand, persoanele a caror firme au adus un adevarat „regal auto” pentru pasionatii de autoturisme. Sala de Atletism din Bacau este ocupata aproape in totalitate si persoanele care vor vizita zilele acestea expozitiile vor avea ocazia de a se familiariza cu marci de prestigiu: Audi, Chevrolet, Ford, Kia Motors, Lexus, Mazda, Mitsubishi, Opel, Skoda, Toyota, Volkswagen, Isuzu, precum si firme din toata tara cu produse si servicii specifice domeniului: vehicule comerciale si utilitare, ATV-uri si scutere, tuning, piese de schimb, lubrifianti, cosmetice auto, servicii de inchiriere, servicii bancare, leasing, asigurari si fonduri garantare. „Consideram ca evenimentele promotionale amintite constituie un bun prilej pentru firmele din domeniu de a ancheia afaceri profitabile, precum si o ocazie pentru toti vizitatorii de a cumpara la preturi promotionale autoturisme si tot ce tine de acest domeniu”, a declarat Mihai Tulbure, director Expo Bacau International. Expozitiile se pot vizita zilnic, antre orele 10.00 – 19.00.Scris de D. Pilat

      Computer tomograf la Spitalul Moinesti

        La Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti a avut ieri loc o dubla inaugurare: laboratorul de tomografie si cel de radiologie dentara. Pacientii arondati unitatii sanitare vor avea acces la servicii medicale pentru care, pana acum, erau nevoiti sa se deplaseze la Bacau sau in alte localitati ale tarii. Pe baza rezultatelor investigatiilor, diagnosticele vor fi comparate on-line cu cele din alte centre din tara si din strainatate.
        In laboratorul de tomografie a fost instalat un computer tomograf, al doilea existent intr-o unitate sanitara de stat din judet. „S-a reusit aceasta printr-un parteneriat public- privat, ne-a declarat dr. Adrian Cotirlet, managerul spitalului. Prin modernizarea laboratorului de radiologie, o parte din spatiul acestuia a devenit disponibil. Consiliul Local Moinesti l-a inchiriat unei firme germane, care a instalat aparatul. Avem medic atestat si personal angajat de firma in sistem part-time. Initial ne-am gandit sa achizitionam un asemenea aparat, dar nu ne-am fi permis intretinerea lui. Aceasta solutie este cea mai avantajoasa pentru noi”. Firma germana va plati Consiliului Local Moinesti chiria „in natura”, deservind, in limitele acesteia, un anumit numar de pacienti. Prezent la inaugurare, reprezentantul firmei germane Prima Medical, a declarat ca aparatul instalat la Moinesti este dintre cele mai performante. „Iradierea este de patru ori mai redusa decat in mod normal, iar rezolutia, cu mult crescuta, a explicat Horst Hahn. Aparatul poate investiga 50 de pacienti pe zi.” Aparatul trebuie sa functioneze 90 la suta din perioada de contract, iar reparatiile sunt efectuate de firma germana, pe cheltuiala sa. Computerul tomograf va deservi bolnavii internati in spitalul moinestean, bolnavii din ambulatoriu, pe baza unei trimiteri de la medicul specialist, dar si bolnavii care solicita aceasta investigatie. Spitalul va recomanda investigatii in functie de bugetul de care dispune. Scris de Doina Mincu

        Sechestrat, spanzurat si muscat de un vecin

          Politistii rad de chinurile lui Carol Pal

          Un tanar de 22 de ani, din comuna Parincea, a fost sechestrat, spanzurat, muscat de crestet si amenintat cu sabia de un consatean. Victima povesteste ca Gabi B. nu a incetat sa o chinuiasca, pana nu a aflat din gura sa ca i-a furat o drujba. Carol Pal sustine ca politistii din Parincea au ras cand le-a povestit ce i s-a intamplat si ca agresorul este liber ca pasarea cerului.

          Grozavia s-a intamplat in noaptea de 18 spre 19 mai. Carol Pal spune ca localnicul Gabi B. la invitat pana la masina sa sa ii arate ceva, si ca el a mers fara grija. aCand am ajuns la masina m-a impins inauntru si s-a urcat la volan, povesteste victima. aIn seara asta esti morta, mi-a zis. L-am intrebat ce are cu mine si mi-a spus ca eu i-am furat drujba care i-a disparut din locuinta in urma cu doi ani. Am incercat sa-l conving ca se insala, dar nu a vrut sa ma asculte”. Carol sustine ca a fost dus in padure unde a fost suspus unor torturi inimaginabile. aMi-a pus latul de gat si m-a lasat un timp sa ma zbat in streang. Am vazut moartea cu ochii si alta nu”, spune Pal. Victima isi aminteste ca Gabi P. l-a batut cu pumnii si picioarele, l-a strans de testicule si chiar l-a muscat de crestet. aParca era o fiara si nu un om. Mi-a bagat frica in oase. De teama ca ma omoara, am spus ca eu i-am furat drujba. S-a linistit oarecum si m-a urcat in masina. Era ora 3.00, dimineata. Nu m-a lasat liber. M-a dus la el acasa si a scos trei sabii. Mi-a pus o iconita in mana si o sabie in cealalta. Spunea ca iconita este Dumnezeu, iar sabia este Diavolul si ma punea sa aleg”. Dupa ce tanarul i-a facut pe plac consateanului, acesta l-a lasat sa plece. Nu inainte de a-i pune in vedere ca daca pana duminica nu-i da 1.500 de lei, ii taie gatul cu sabia. Carol Pal a ajuns acasa mai mult mort decat viu. aEu am aflat de la o vecina despre cosmarul lui Carol, ne spune sora acestuia Veronica Pogar. M-am dus imediat la casa parintilor si am ramas fara grai cand am vazut in ce hal arata. Fratele meu era tot umflat, avea un ochi plin de sange si abia mai putea vorbi de spaima”.

          aPolitistii au ras!”

          Cand si-a mai venit putin in fire, Carol Pal spune ca a mers la Postul de Politie din Parincea unde le-a spus politistilor ce i s-a intamplat. aLe-am zis ca-i duc in padure si le arat unde am fost spanzurat si maltratat. Streangul ramasese acolo. Dar politistii au inceput sa rada. Nu au vrut sa se urneasca din post. Am dat o declaratie, dupa care am fost luat cu Ambulanta si transportat la spitalul din Bacau”, declara Carol Pal. Tanarul a ramas internat doar o zi, timp in care i s-au facut investigatii medicale. Miercuri, Carol a mers si la medicul legist unde a scos un certificat medico-legal. aNumitul Pal Carol prezinta leziuni traumatice contuzii, plagi escoriate, plaga muscata. Leziunile pot data din data de 18 spre 19 mai. Necesita 11-12 zile de ingrijiri medicale”, precizeaza dr. Marcel Badara, seful Serviciului de Medicina Legala Bacau. In pofida declaratiilor victimei, politistii de la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau nu sunt straini de cazul de la Parincea. aIn cauza s-a intocmit dosar penal pentru vatamare corporala. Daca victima are certificat medico-legal pentru 11-12 zile de ingrijiri medicale se va schimba incadrarea juridica, iar agresorul va fi cercetat pentru loviri si alte violente”, precizeaza subcomisar Valerica Manole, ofiterul de presa al IPJ Bacau. Carol Pal sta cu frica in san, pentru ca se apropie termenul scadent. Dupa ce a vazut de ce este in stare consateanul, Carol recunoaste ca se teme pentru viata sa.
          Scris de Lili Adochitei

          Campanie pentru Roxana

            In urma cu cateva zile, DESTEPTAREA a semnalat cazul Elenei Roxana Simion, o adolescenta care sufera de osteocondrom rebord costal drept si are nevoie urgenta de interventie chirurgicala. La Spitalul Militar Central, unde a fost programata pentru operatie, i s-a cerut sa procure o plasa antibacteriana care costa 2500 de euro. Mama Roxanei nu are acesti bani si a facut un apel disperat la ajutor. Elevii clasei a IX-a K de la Colegiul Henri Coanda au aflat din ziar povestea colegei lor si i-au sarit in ajutor initiind o campanie de strangere de fonduri in unitatile scolare, dar si la agenti economici. Ieri, ne-au vizitat la redactie patru dintre colegele Roxanei, ingrijorate ca au dificultati in actiunea lor, deoarece li se cere o dovada a existentei cazului. Din pacate, cazul este real si tragic. Starea Roxanei se deterioreaza cu fiecare zi, situatie ce ne-a fost confirmata chiar de asistentul sef al sectiei de chirurgie ortopedica de la Spitalul Militar Central. Ovidiu Cojocarul, inspector scolar general al ISJ Bacau, le-a sfatuit sa nu piarda vremea. Ioana Baescu, Laura Rusu, Antonela Curcan si Alexandra Moraru sunt hotarate sa actioneze rapid pentru ca ajutorul sa nu vina prea tarziu. „Noi vrem sa mergem in scolile din Bacau, sa prezentam cazul Roxanei, sansa pe care ar putea sa o aiba si sa-i rugam pe colegii nostri sa o ajute. Speram sa reusim, mai ales ca suma nu este mare”, a marturisit Ioana Baescu, ieri. Adolescentele aveau insa o temere: ca s-ar putea sa nu li se permita colectarea de fonduri in scoli. „In mod obisnuit, directorii de scoli aproba, ba chiar sprijina astfel de actiuni, a declarat Ovidiu Cojocaru. Daca eu avizez campania, oricum trebuie sa mentionez pe adresa aCu aprobarea directorului scoliia, deoarece asa prevede legea. Eu le sfatuiesc sa nu piarda vremea si sa se prezinte la directorul unitatii in care merg. Nu cred ca vor avea probleme. Cu cat actioneaza mai repede cu atat mai bine va fi pentru colega lor”.Scris de Doina Mincu, Silvia Patrascanu

            O expozitie de pictura inspirata din realitatea imediata

            Galeriile Frunzetti gazduiesc o noua expozitie intitulata „Gloria Patria”. Este vorba despre lucrarile lui Dragos Burlacu, unul dintre cei mai apreciati artisti contemporani. Cele aproximativ 40 de tablouri sunt inspirate din realitatea imediata si vor constitui un bun prilej pentru bacauani de a vedea lumea, dintr-o perspectiva noua. Vernisajul a reunit inca o data personalitati ale culturii bacauane, printre care s-a numarat si un invitat special. Criticul de arta, Cristi Nae, a introdus publicul in universul artistului apreciind ca ” autorul lucrarilor reinterpreteaza realitatea din prisma unor fotografii din trecut. Surprinde o istorie colectiva pe care o traim cu totii, fiind ajutat de mijloace picturale. Acestea pot fi folosite pentru a analiza socialul, fara de a oferi raspunsuri. El ca artist isi asuma sarcina de a problematiza”. Mesajul pe care Dragos Burlacu vrea sa-l transmita privitorului nu este unul greu de inteles. „Tema generala a lucrarilor mele este inspirata din spatiul urban si traditiile romanesti. Cei interesati vor avea ocazia de a fi martorii unei imagini balcanice a lumii in care traim. O combinatie intre elemente traditionaliste si contemporane”, a precizat el. De asemenea, presedintele Uniunii Artistilor Plastici din Bacau, Dionis Puscuta, s-a aratat incantat de talentul artistului si bucuros ca poate gazdui acest venisaj in sediul filialei. „Este o expozitie interesanta si ne bucuram ca o putem expune aici, pentru publicul iubitor de arta. Daca anul trecut ne plangeam ca nu avem suficienti tineri artisti in filiala, iata ca anul acesta suntem mandri ca putem arata lumii un nou artist care promite foarte mult”. Iubitorii de frumos vor avea ocazia de a vizita expozitia pana la jumatatea lunii urmatoare.
            Scris de D. Pilat

            Un prim seminar in domeniul substantelor chimice

              Sediul Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Bacau a fost gazda primului seminar in domeniul substantelor chimice periculoase. Evenimentul este cuprins in partea a doua a proiectului de twinning „Intarirea capacitatii agentiei regionale si agentiilor judetene pentru protectia mediului, cu accent pe managementul deseurilor menajere”. Alaturi de reprezentantii ARPM au fost prezenti si angajati ai Comisariatelor Garzii de Mediu din Regiunea 1 NE. Seminarul a fost marcat si de participarea consilierului rezident, responsabil de proiect, Cesar Seoanez si expertul Harry Vermeer din Olanda, consultant pe aer si substante chimice din cadrul Centrului informational de legislatie din domeniul protectiei mediului (INFOMIL). Cea din urma persoana asigura legatura dintre politica de mediu din Olanda si implementarea ei. Romania este prima tara in care INFOMIL lucreaza pe domeniul substantelor chimice periculoase, motiv pentru care in cadrul acestei prime discutii a fost prezentat sistemul de protectie a mediului din Olanda. „Vom propune autoritatilor centrale pentru protectia mediului sa analizeze posibilitatea infiintarii in Regiunea 1 NE, la Bacau, a unui centru de specializare in protectia mediului care sa cuprinda un sector puternic informational, dupa modelul olandez”, a spus directorul executiv al ARPM Bacau, Iulian Movila. Tot acum s-a definitivat si programul urmatoarelor seminarii care vor aborda aceeasi tema.
              Scris de (D. Pilat)

              Formula BMW Europa 2008

              Doru Sechelariu, al treilea in testele
              oficiale de la Hockenheim

              Pe circuitul de la Hockenheim (Germania) au avut loc testele oficiale pentru Formula BMW Europa, unde au participat toti cei 33 de piloti inscrisi in acest campionat. La capatul celor doua zile, Doru a obtinut un excelent loc 3, ceea ce ne da sperante mari pentru cursele urmatoare.
              Doru Sechelariu (15 ani) a fost la trei zecimi de cel care a stabilit cel mai bun timp, Christensen (campionul mondial de karting), si aproape de Adrien Tambay (liderul campionatului). Celalalt pilot roman, Mihai Marinescu (19 ani), a terminat
              al 9-lea la sfarsitul acestor teste.
              Urmatoarea etapa din Formula BMW Europa este programata pe 1 iunie, la Zolder (Belgia). Anul trecut, pe cand evolua in Formula Renault, Doru Sechelariu a reusit sa stabileasca recordul pistei de la Zolder si sa castige de la prima sa participare.
              Scris de Dan Alexandrescu

              Lipitori politice

                Despre croncobauri si alte neamuri de lipitori se pot scrie adevarate tratate. Sunt niste specimene extrem de dubioase, lipsite de coloana vertebrala, dar care compenseaza inexistenta verticalitatii cu o limba bine dezvoltata. Aceste creaturi, asa cum reiese si din succinta descriere, sunt niste paraziti prin excelenta. Si unde ar putea sa prospere mai bine daca nu in mediul politic, unde li se ofera nenumarate sanse pentru a-si folosi limbile in folosul propriu sau al apropiatilor? De exemplu, un individ ajunge intr-o functie oarecare, ce implica manevrarea unor fonduri substantiale, preferabil bugetare. Un observator atent ar putea sa sesizeze cum, treptat, croncobaurii se aduna in grup, luptandu-se intre ei pentru a-si aloca cea mai buna pozitie pentru utilizarea limbii. Intr-un final, dupa conflicte mocnite de care gazda indeobste habar nu are, se creeaza, tacit, o ierarhie a lipitorilor si a ordinii in care limbile lor pornesc in actiune. Este vorba de pliatul limbilor pe posteriorul gazdei. Iar in cazul in care gazda agreeaza atingerile respective, croncobaurii sunt recompensati cu mangaieri sub forma de incredintari directe sau licitatii trucate. Din cand in cand, una dintre lipitori cade in dizgratie pentru ca s-a laudat sau pentru ca nu si-a indeplinit in mod adecvat sarcinile de serviciu. Atunci apar noi conflicte intre parazitii ramasi, pentru ocuparea locului vacant de la posteriorul gazdei ce gestioneaza lucrari si bani. Multi bani, care, conform principiilor economice elementare, trebuie sa intre intr-un circuit perpetuu, cu scopul de a se inmulti. Foarte rar se intampla ca si gazda sa aiba parte de vreun pocinog. O astfel de situatie este tratata cu maximum de seriozitate de catre croncobauri, care fug roind de langa cel pe care l-au supt, orientandu-se din zbor catre un altul. Eventual, pentru a obtine increderea noii gazde, spun tot ce stiu despre personajul pe care tocmai l-au parasit, demonstrandu-si atasamentul si loialitatea fata de noul proprietar. Sunt o specie scarboasa, care de obicei dispare ori din cauze naturale, ori pe motiv de penalita. Numai ca aceasta boala se prinde greu si in multe cazuri se vindeca foarte usor. Ar fi nevoie de un produs extrem de eficient pentru a scapa de astfel de specimene. Poate e vorba de schimbare…Scris de Emilian Berceanu

                Performeri in bazinul incompetentei / Autoritatile mint in legatura cu inaugurarea

                  Bazinul de inot este una dintre amarile” realizari ale administratiei Stavarache. Dupa repetate modificari ale proiectului initial, in cele din urma autoritatile au rasuflat usurate si s-au pregatit de marea inaugurare, programata sambata. Dar belelele au aparut din nou, subsolul bazinului fiind inundat.

                  Oficial, se fac probe. Neoficial, angajatii societatii bucurestene SSD Sport System nu au fost prea atenti cu sistemele de umplere a bazinului. Si, ori de la o vana care nu a fost inchisa ermetic, ori de la vreo teava de alimentare s-a produs pocinogul. Uite asa a ajuns bazinul sa aiba si o deloc dorita piscina la subsol. Cei ce s-au ocupat cu umplerea bazinului de sarituri au reusit performanta de a aduna vreo jumatate de metru de apa la subsol, pe care o evacuau de zor cu motopompele cand am ajuns la bazin. In ciuda insistentelor, cerberul de la intrarea bazinului nu ne-a permis accesul inauntru pentru a vedea cu ochii nostri minunea din subsol. Ba chiar a si bruscat nitelus un reporter care dorea cu tot dinadinsul sa studieze problema. „A fost domnul primar aseara pe la 9 jumatate si a ordonat ca pana la inaugurare sa nu fie permis accesul nimanui in afara de constructori si personalul primariei”, s-a justificat omul. Aceeasi treaba ne-a comunicat-o si purtatorul de cuvant al primariei, Mihaela Grosu: „Domnul primar a interzis accesul oricui la bazin pana la inaugurare.” Ca e domeniu public, asta nu mai conteaza. Am incercat sa discutam si cu primarul, dar la telefon a raspuns consilierul lui personal, Lucian Iancu, care ne-a sugerat: aDiscutati cu purtatorul de cuvant pentru o aprobare. Domnul primar este la o slujba si nu poate vorbi acum.” O alta tentativa a fost facuta la prefectul Bacaului, Claudiu Serban, alaturi de care Stavarache a promis nu de mult inaugurarea bazinului la 1 mai. Prefectul a dovedit ca nu este altceva decat papusa edilului. „Nu stiu ce sa zic. Dar cred ca este normal sa nu fie permis accesul pe santier pana la inaugurare. Luati legatura cu primaria si vedeti ce se intampla”, a spus prefectul. Cu primaria deja vorbisem. Prin urmare, am mai filmat cateva minute harnicele motopompe ce goleau subsolul bazinului, in timp ce un autoproclamat mecanic auto de santier incerca sa ne convinga ca de fapt „apa asta este de la spalat gresia din interior. S-a lucrat cu acid, cu substante greu de curatat si de asta se da cu jet puternic de apa.”

                  La primarie se schimba roata

                  Am mers si la primarie sa vedem cum putem obtine un permis de libera trecere la bazin. Primarul era la slujba, vicele Onica era disparut in misiune, iar vicele Scripat era pe teren. Prin urmare, ne-am dus la urmatorul Constantin din primarie, domnul Gioseanu. Dupa felicitarile de rigoare, l-am intrebat daca se poate sa filmam si noi cateva minute in incinta bazinului. „Pai cum sa nu? Acum se rezolva toata problema, numai sa dau un telefon. Nu va trebuie nicio aprobare scrisa, doar una verbala.” Bun si asa. Doar ca dupa ce a dat un telefon misterios din incaperea alaturata s-a schimbat placa: „acum am aflat si eu ca se fac niste probe la bazin, si nu se poate filma pana nu se termina. A fost domnul primar pe acolo si a spus sa nu intre nimeni pana ce nu-s gata probele si se face inaugurarea.” Data inaugurarii nu a fost stabilita, sustine Gioseanu, dar este convins ca pana pe 1 iunie totul va fi in regula.
                  Autoritatile mint cu nonsalanta

                  Curiosi sa vedem daca s-au facut sau nu invitatii pentru inaugurarea bazinului, l-am sunat pe Octavian Belu, presedintele Agentiei Nationale pentru Sport. „Am fost invitat la inaugurarea bazinului de inot din Bacau sambata. Acum am inteles ca s-a amanat festivitatea pentru ziua de marti, dar nu stiu din ce motive. Oricum, cel mai probabil va veni domnul Iamandi, de la Federatia Romana de Natatie, pentru ca eu voi fi plecat din tara. Cred ca detalii despre amanarea festivitatii pot sa va dea cei de la Bacau, ei sunt cei mai in masura.” Declaratia lui Octavian Belu nu prea bate cu punctul de vedere al autoritatilor bacauane. Care, din nou, mint ca o gazeta reactionara.

                  Bani multi pentru inundatii instant

                  Societatea bucuresteana SSD Sport System a luat bani frumosi de la buget. Prin iunie a castigat o licitatie de mai bine de 30 de miliarde, iar nu cu mult timp in urma si-a mai trecut la registru o alta licitatie de „numai” 6 miliarde si ceva de lei vechi. Ambele licitatii au fost desfasurate pentru „dotari bazin inot”. Si ce dotare mai buna putea sa apara decat o paradoxala inundatie la bazin. Noroc ca s-au inventat motopompele, ca ramanea bazinul de inot sub apa…
                  Scris de Emilian Berceanu, Dan Sion

                  Protectia sociala a lui Stavarache e inexistenta

                    Inca un dialog al candidatului independent Sergiu Sechelariu cu bacauanii, inca o confirmare a esecului administratiei Stavarache. „Actualul primar a promis foarte multe in 2004, insa nu a realizat nimic. Nu a reusit sa izoleze termic blocurile, nu a acordat decat o data tichete cadou pentru pensionari, apa este in continuare scumpa si proasta, gigacaloria s-a scumpit si dumneavoastra platiti enorm la intretinere. Il provoc la o dezbatere publica pe domnul Stavarache, sa vedem ce a realizat dansul in viata si ce am realizat eu. Ca manager de firma am construit si nimeni nu a avut vreodata un repros, iar ca secretar de stat am adus zeci de milioane de euro cu care am finantat si autostrazi, si blocuri, si cea mai moderna sosea din Romania, si strazile din Bacau”, a spus Sergiu Sechelariu din mijlocul bacauanilor, acolo unde actualul primar nu mai are demult curajul sa coboare. Dupa ce si-a prezentat proiectele de viitor, Sergiu Sechelariu a raspuns tuturor intrebarilor, inclusiv celor vadit provocatoare ale unui reprezentant al televiziunii locale controlate de Romeo Stavarache. Solutiile pentru problemele sociale ale candidatului Sergiu Sechelariu au fost apreciate si de Partidul Popular si al Protectiei Sociale (PPPS), marti, la o intalnire a conducerii partidului la nivel central si local cu membrii de partid care vor candida la alegerile locale dar si cu simpatizanti. La sedinta organizata la Ateneul bacauan au fost prezenti circa 400 de delegati din localitatile judetului care au dialogat cu presedintele PPPS, senatorul Dan Claudiu Tanasescu. Invitatul special al manifestarii a fost candidatul independent la functia de primar al municipiului Bacau, Sergiu Sechelariu, care este sprijinit de catre PPPS in cursa pentru Primarie. Presedintele Dan Claudiu Tanasescu a facut o aradiografie” a societatii romanesti si a prezentat solutiile concrete propuse de PPPS pentru revigorarea economiei si revenirea la o stare de normalitate. PPPS are 37 de organizatii judetene si peste 70.000 de membri. In municipiul Bacau partidul sprijina candidatura independentului Sergiu Sechelariu. aEste un om de exceptie, fost ministru, care merita sa fie primar al Bacaului. Domnul Sergiu Sechelariu e un tip serios, distins, care stie sa munceasca si are o capacitate organizatorica extraordinara. Are si caracter, lucru dovedit si atunci cand a demisionat, refuzand sa faca lucruri la care incercau sa il forteze unii. A refuzat sa faca lucruri care ar fi dus in pierdere statul roman”, a precizat liderul PPPS, sprijinit in afirmatii si de presedintele organizatiei de femei, Margareta Neacsu, care a amintit interesul acordat dezvoltarii Bacaului de catre Sergiu Sechelariu. Candidatul PPPS la functia de presedinte al Consiliului Judetean este scriitoarea Doinita Ionet, care si-a exprimat increderea in echipa cu care lucreaza si in sansele de obtinere a unui rezultat bun la alegerile locale. La fel de increzator in sansele candidatilor PPPS din judetul Bacau s-au aratat si Ioan Lupu, presedintele organizatiei judetene dar si liderii altor organizatii locale ale partidului.
                    Scris de Desteptarea

                    Var electoral peste nevoile invatamantului bacauan

                      Zelul Primariei de a face lucrari peste lucrari in scolile bacauane ascunde doua interese dintre cele mai neortodoxe. Primul tine de cheltuirea banilor alocati cu nemiluita de Guvern, incepand cu 2007 – an preelectoral, bani pe care Primaria Bacau s-a grabit sa-i arunce fara socoteala pe zidurile scolilor si liceelor. Al doilea interes este legat de castigurile suspecte pe care unele firme (cateva fara experienta si specializare in domeniu) le-au avut de pe urma banului public.

                      Panicat ca bacauanii isi dau seama cu fiecare zi care trece ca administratia pe care o conduce infunda tot mai mult Bacaul, primarul Stavarache a incercat sa ia ochii cu o actiune grabita. Profitand de disperarea ce a cuprins si conducerea nationala a PNL, partid aflat in cadere libera dupa o guvernare dezastruoasa, primarul Bacaului a obtinut sume importante pentru reabilitarea unitatilor de invatamant din municipiu. Prin licitatii grabite sau cu ajutorul deja celebrelor incredintari directe, o seama de firme si-au facut de treaba si au obtinut un profit prea mare raportat la cantitatea si calitatea lucrarilor efectuate. Din pacate, controlul total exercitat de liberali asupra institutiilor statului a impiedicat controale care sa aduca la lumina matrapazlacurile administrative si greselile constructorilor.
                      Candidatul independent la Primaria Bacau Sergiu Sechelariu considera invatamantul o prioritate a administratiei locale. Dar nu exclusiv din punct de vedere al infrastructurii, ca in ultimul an pentru actuala conducere a Primariei, ci prin impulsionarea modernizarii scolilor si liceelor pana la nivelul mileniului III. Evolutia rapida a stiintei si tehnicii a impus schimbari pe care scoala bacauana nu a avut resurse financiare sa le opereze. De asemenea, piata muncii a suferit si ea modificari, noile tehnologii fiind prezente in productie si servicii. Din pacate, laboratoarele si atelierele scoala au ramas la nivelul anilor „60-70 in cele mai multe dintre cazuri. Au existat si exceptii fericite, cum ar fi implicarea unor fundatii si asociatii care au adus din strainatate utilaje mpoderne. Notabila este contributia Asociatiei Betania care a utilat Colegiul Tehnic aAnghel Saligny”. Din pacate, Primaria Bacau nu s-a preocupat de acest aspect practic al invatamantului.Scris de Desteptarea

                      Primarul din Ardeoani este la cutite cu propriul contabil

                        Victor Diaconu este acuzat de abuz in serviciu

                        Primarul din comuna Ardeoani a fost reclamat atat la Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti, cat si la Prefectura Bacau, pentru abuz in serviciu. Reclamatia este facuta chiar de seful contabil al Primariei Ardeoani, Florenta Nutu. Aceasta sustine ca Victor Diaconu ii face zile fripte pentru ca il
                        concureaza la fotoliul
                        de primar.

                        Conflictul dintre contabilul Florenta Nutu si primarul Victor Diaconu dateaza din anul 2005. aPrimarul Diaconu este si patronul firmei Brebocom. Pentru cladirile si terenul pe care le are nu a platit impozitele locale din 2002, avand o restanta de 150 milioane de lei vechi. Folosindu-se de functia de primar, a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a se sustrage de la plata”, sustine functionarul primariei. Florenta Nutu declara ca primarul i-a cerut de multe ori sa inchida ochii si sa uite de restantele catre bugetul local. Numai ca, femeia a ramas neclintita atat in fata rugamintilor, cat si a amenintarilor. aAm si fost lovita de primar. Ma judec acum, pentru ca nu accept sa fiu calcata in picioare”, spune contabilul.

                        Primarul a pus piciorul in prag

                        Cutitele s-au ascutit si mai mult in momentul in care Florenta Nutu si-a anuntat candidatura ca independent pentru functia de primar al comunei Ardeoani. In ziua de 5 mai, primarul Diaconu face un referat din care rezulta ca activitatea electorala a functionarului nu este agreata. aPana la depunerea candidaturii si dupa aceea a facut campanie electorala, incalcand prin aceasta prevederile art.11 din Legea nr.7/2004. Pentru aceasta si alte abateri a fost sanctionata cu mustrare scrisa. Totodata a incalcat si incalca in continuare prevederile Legii nr.188/1999 pentru ca nu a depus cerere de suspendare a raporturilor de serviciu”, se specifica in referat. aPotrivit Legii Electorale, doamna, in calitate de functionar public, trebuia sa-si dea demisia inca din data de 15 aprilie. Am asteptat pana la 1 mai sa faca acest lucru, iar dupa doua saptamani am luat masurile corespunzatoare”, ne-a spus primarul Diaconu.

                        Prefectul i-a dat dreptate contabilului

                        Primul gospodar din Ardeoani se plange si de faptul ca din cauza proceselor pe care le are si a campaniei electorale, Florenta Nutu isi neglijeaza sarcinile de serviciu. In data de 16 mai, primarul dispune suspendarea raportului de serviciu al Florentei Nutu. Femeia s-a facut foc si para cand i s-a comunicat dispozitia. aEste o ilegalitate ceea ce face primarul Victor Diaconu. De aceea i-am facut o plangere la Parchet pentru abuz in serviciu si am sesizat si Prefectura”, ne spune Nutu Florenta. aSe va cere o revocare a dispozitiei primarului. Raportul de serviciu nu poate fi suspendat decat la cererea Florentei Nutu”, ne-a declarat Carmen Cioltan, purtatorul de cuvant al Institutiei Prefectului.
                        Scris de Lili Adochitei

                        Lista cererilor de locuinte sociale ii baga in ceata pe solicitanti

                          Apartamente pentru apropiati

                          In loc de 5.000 dosare, cum sustineau salariati ai Primariei, pentru a
                          justifica nepublicarea
                          listei, in realitate sunt aproape 2.000. Primaria a publicat in ordine
                          alfabetica lista nominala cu solicitantii care indeplinesc conditiile de acces la o locuinta sociala, fara a face un clasament. Oamenii
                          trebuie sa piarda o gramada de timp pentru a stabili pe ce loc se plaseaza si ce sanse au. Multi din cei cu punctaj mare au depasit varsta limita, care le da dreptul la o locuinta sociala,
                          astfel ca nu mai stiu ce sa inteleaga din lista afisata.

                          Dupa patru ani de mandat, in sfarsit, administratia Stavarache a afisat la sediul Primariei municipiului Bacau si pe site-ul acesteia lista nominala cu solicitantii de locuinte, care indeplinesc conditiile de acces la o locuinta sociala sau ANL. Daca acum aproape doua saptamani, la Serviciul public de administrare a fondului locativ, din cadrul Primariei, se invoca faptul ca lista nu a fost publicata in cei patru ani, deoarece asunt peste 5.000 dosare si tot vin cereri, astfel ca situatia se schimba mereu”, pana la urma s-a dovedit ca numarul solicitantilor nu reprezinta nici jumatate din cel prezentat de lucratorii de la serviciul amintit. Practic, lista nominala cuprinde 1.829 solicitanti. Dar nici acum ea nu satisface asteptarile celor care spera la o locuinta sociala de ani de zile. aAm crezut ca va fi afisat clasamentul in functie de punctajul obtinut de catre fiecare, dar in loc de acesta, au dat lista nominala in ordine alfabetica si cu numarul de puncte, ne-a spus dezamagita Elena P., care solicita o locuinta sociala. Prin urmare, trebuie sa cautam noi in toata lista persoanele cu numarul cel mai mare de puncte si sa facem o ierarhizare, ceea ce inseamna sa pierdem o gramada de timp. Cine nu are Internet, ii este aproape imposibil sa realizeze un clasament dupa listele afisate pe peretii Primariei. Eu stiam si inainte ce punctaj am. Interesul meu este sa stiu pe ce loc ma plasez si ce sanse am!”.

                          O lista de-a dreptul derutanta

                          Asa cum sunt prezentate, listele nu fac decat sa ii deruteze pe oameni si sa-i bage in ceata. Si aceasta deoarece un punctaj mare obtinut nu inseamna, neaparat, si sanse pe masura, daca avem in vedere faptul ca in Criteriile de acces la o locuinta sociala exista o conditie care, cel putin teoretic, ar trebui sa ii excluda pe cei ce au depasit o anumita varsta. Astfel, cel care doreste o locuinta cu chirie din fondul locativ de stat trebuie sa aiba pana in 35 de ani la data depunerii cererii si sa poata primi repartitie in cel mult 12 luni de la implinirea acestei varste. Or, multi dintre cei cu punctaj mare care au avut la momentul depunerii cererii pana in 35 ani, intre timp au depasit aceasta varsta si chiar de multa vreme. Consultand pe indelete listele de pe site-ul Primariei, am constatat ca punctajul maxim, respectiv de 78 puncte, il are un bacauan in varsta de 39 ani. Urmatorul, cu 76 puncte, a trecut de 51 ani. Alte doua bacauance au cate 68 puncte fiecare si au implinit varsta de 42 ani. Ba, mai mult, altul care are 60 puncte avea in momentul depunerii cererii (20.01.2005) 38 ani. Si o alta bacauanca nu avea la momentul depunerii cererii varsta prevazuta de lege, fiind atunci de 42 ani. Cu toate acestea, figureaza cu 65 puncte, desi este necasatorita si nu are copii. Cum in Criteriile-cadru se mentioneaza clar ca toate criteriile de ierarhizare (prioritizare) a cererilor se aplica numai solicitantilor de locuinte care au indeplinit in totalitate citeriile specifice, deci inclusiv pe cel de varsta, cei care au depasit 35 de ani, evident, nu mai stiu ce sa inteleaga din lista afisata de Primarie.

                          Frate, fratiorul meu

                          In tot acest haos provocat de cei de la primarie, exista insa si persoane care sunt favorizate. Este vorba de Claudiu Sustac, fratele directorului de la Tabere, Mihai Sustac. Directorul Taberelor este un apropiat al lui Romeo Stavarache, si a participat la campania acestuia in calitate de lipitor de afise. Ascensiunea sa a fost fulminanta din punct de vedere politic, fiind proptit in fruntea Directiei de Tabere. In acest moment, Sustac este propus pe lista de consilieri locali ai PNL, pe locul 9. Fratele lui Sustac a obtinut 46 de puncte pentru ANL si 49 de puncte pentru apartament social. Conform procedurilor anterioare, cei care au peste 45 de puncte sunt favoriti pentru repartizarea intr-unul dintre apartamente. Prin urmare, Sustac se poate muta in casa noua si-i poate multumi lui Stvarache pentru spirijinul acordat cetatenilor. Cetatenilor din PNL, se intelege. Scris de Elena Tintaru, Ionut Avram

                          Rosturi si rostuiri

                            Ma mandresc foarte tare cu prietenia catorva dascali cu har adevarat si mare stiinta de carte din Bacau. Le multumesc iar si iar ca m-au ajutat in devenirea mea si imi pare rau ca nu am stat mai mult in preajma lor pentru a ma imbogati din generoasa lor bogatie. Aceste spirite vii m-au invatat ca scoala nu este un scop in sine cum, din pacate, ii inteleg rostul unii tineri si parintii lor de astazi. O diploma este nula daca nu acopera vaste cunostinte aplicabile intr-un domeniu concret. Din pacate, ruptura dintre scoala si realitatea economico-sociala exista, in ciuda eforturilor dascalilor de a tine mereu aproape de tot ceea ce inseamna nou. Prin scoli s-au inlocuit geamurile la scoala desi erau noi, nu aveau nici trei ani. Nu cred ca era aceasta prima urgenta. Se putea moderniza un laborator, pentru ca stiinta a evoluat fantastic in ultimii ani si elevii lucreaza tot cu pilitura de fier si alte aminunatiia de pe vremea bunicilor. Fara dotari moderne in laboratoare si ateliere nu se poate tine pasul cu dezvoltarea accelerata a industriei si serviciilor, iar un rol fundamental in pastrarea legaturii permanente dintre scoala si aceste domenii ii revine administratiei locale. Pornind de la gandul care vede orasul peste 20-30 de ani intr-o armonioasa dezvoltare si pana la intemeierea tuturor acestor rosturi, conducatorul unei comunitati trebuie sa fie liantul care tine strans toate fortele. Construim cu oamenii, pentru ei si copii lor, de aceea fiecare si toti au un cuvant de spus. Si industriasul care vrea sa-si mai deschida o fabrica, si profesorul universitar care are un proiect de cercetare in respectivul domeniu, si dascalul de liceu care vrea un laborator in care sa-i invete pe elevi principiile respectivei industrii. Este un lant logic si viabil, care devine tot mai puternic pe masura ce verigile sale sunt tot mai strans legate intre ele. Iar pe acest lant se pot impleti strazi asfaltate si protectie sociala, parcuri si terenuri de joaca, liniste si bunastare. Dar cineva trebuie sa construiasca lantul, cu dragoste pentru oameni si credinta in viitor.

                            Scris de Desteptarea

                            Razboi la Ambulanta / Personalul tehnic si TESA nu au primit toate sporurile salariale

                              Conducerea Serviciului Judetean de Ambulanta invoca faptul ca nu are normele privind modalitatea de acordare a sporurilor. Totusi, le-a platit doar personalului operativ, pentru ca amerita”, desi la negocierea cu sindicatul, de la sfarsitul lunii aprilie, a stabilit ca si personalul TESA, si cel tehnic sa beneficieze de un spor de 50 la suta. Cei 47 salariati care sunt vitregiti acuza conducerea Ambulantei de dezinteres si o gaseste vinovata de crearea situatiei conflictuale.

                              Pana la urma, ieri, dintre cei 300 angajati ai Serviciului Judetean de Ambulanta, cu Statia Bacau si cele sase substatii din judet, doar o parte au primit toate sporurile aferente, potrivit noii grile de salarizare. aPentru ca nu avem normele privind cuantumul sporurilor si categorile de salariati care trebuie sa beneficieze de ele, am decis sa le acordam, deocamdata, numai personalului operativ, ne-a declarat doctorul Sorin Enescu, managerul SJA Bacau. Am avut in vedere faptul ca acesta chiar merita, pentru ca este supus riscului si stresului. Personalului TESA si tehnic i-am dat numai sporul de 6 la suta, stabilit prin lege, pentru toata lumea. Lucreaza si el, conform atributiilor si competentelor, dar nu se compara cu munca personalului operativ”. Asadar, ieri, cu exceptia personalului TESA si a celui tehnic care numara 47 salariati, toti medicii, asistentii medicali, ambulantierii au primit un spor de 60-70 la suta, pe langa cel de 6 la suta. Personalul TESA si cel tehnic se considera, insa, nedreptatit si acuza conducerea SJA Bacau de acrearea acestei situatii conflictuale”.

                              Directorul economic si managerul, vinovati?

                              Intr-un comunicat de presa, semnat de Stefan Pascu (economist la SJA Bacau) in numele celor 47 angajati, ni se aduce la cunostinta faptul ca in 30.04.2008 a avut loc o negociere intre conducerea SJA Bacau si Sindicatul Ambulanta, in urma careia s-a stabilit ca tot de la 1 aprilie personalul TESA, paznicii, mecanicii auto, personalul tehnic si ingrijitorii sa primeasca si un spor de 50 la suta, lucru consemnat in procesul verbal incheiat cu aceasta ocazie si prevazut in statele de plata intocmite ulterior. Dar acestea nu s-au respectat. aIn urma sedintei comitetului director, din data de 16.05.2008, nu s-a tinut seama de cele hotarate anterior si s-a dispus refacerea salariilor pentru cei 47 salariati, in sensul reducerii salariilor cu cuantumul sporului acordat, retinem din comunicat. Aceasta hotarare a fost adusa la cunostinta compartimentelor de specialitate in data de 19.05.2008, ora 12.18″. In acelasi comunicat comitetului director al SJA Bacau i se reproseaza ca nu s-a interesat de aplicarea Ordonantei 17/2008 privind aceste sporuri, cu toate ca a fost instruit inca din martie referitor la acordarea lor. Astfel, a intarziat luarea unei hotarari si i-a pus pe cei 47 angajati ain situatia de a nu ne putea adresa in timp util instantei de judecata, referitor la acordarea prin hotarare judecatoreasca a drepturilor ce ni se cuvin”, se mai mentioneaza in comunicat. aVinovati pentru crearea acestei situatii conflictuale se fac o parte din membrii comitetului director, in special directorul economic si managerul institutiei care nu au gestionat corespunzator situatia de criza spunand in nenumarate randuri ca acei 47 salariati nu sunt importanti si nu merita acest spora” se mai sustine in comunicat. In replica, managerul SJA declara: aNoi asteptam reglementari de la Ministerul Sanatatii. Daca personalul TESA si cel tehnic vin cu o hotarare judecatoreasca prin care se stabileste ca trebuie sa le dam sporul, ma voi supune si il voi acorda”.

                              Scris de Elena Tintaru

                              Balarii in spatele Prefecturii Bacau

                                Coasa a ajuns doar in fata sediului PNL

                                O parte din locatarii blocurilor de pe strazile Razboieni si Vasile Alecsandri sunt indignati ca spatiul verde din spatele Prefecturii Bacau a fost lasat in paragina. In timp ce in fata cladirii se lucreaza la piata pie.tonala de care primarul Stavarache tine mortis sa i se lege numele, fiind printre putinele sale „ctitorii”, in spate este o adevarata jungla. Iarba a crescut si a sufocat trandafirii iertati de coltii excavatoarelor care au lucrat in zona la reparatii pe sistemul de termoficare. In blocurile din zona locuiesc multi pensionari care nu au puterea sa intretina aceste spatii verzi. „In alti ani se cosea iarba pana la ora aceasta, ne-a declarat Ana Boanta, locatara din blocul 2, strada Vasile Alecsandri. Acum nu au trecut cei de la Spatii Verzi. E o rusine, fiindca la prefectura vin oaspeti care vad cum arata aceasta zona. Intr-o zi au aparut muncitorii si am crezut ca vor face in sfarsit ordine. Au cosit doar in fata sediului PNL”. In jurul centralei termice, iarba si buruienile depasesc inaltimea de un metru. Aleea care face legatura intre blocuri si strada este sparta. In locul ei a ramas pamant rascolit, numai bun sa se transforme in mocirla pe timp ploios. Locul este, cu alte cuvinte, o carte de vizita deloc magulitoare pentru Bacau.Scris de Doina Mincu

                                Lucrari in bataie de joc pe banii bacauanilor

                                  Lucrarile de mantuiala efectuate de administratia Stavarache atrag atentia locuitorilor orasului, nemultumiti de faptul ca graba de a incepe cat mai multe lucrari in campania electorala are consecinte negative asupra calitatii lucrarilor. Este si cazul asfaltarii strazii Pictor Aman, mai multi bacauani adresandu-se redactiei noastre, nemultumiti de faptul ca primarul Romeo Stavarache isi bate joc pur si simplu de banii publici. Unul dintre cei care au sesizat modul neglijent in care se asfalteaza este candidatul Partidului Republican la functia de presedinte al Consiliului Judetean, John Popa. aSunt profund indignat de lipsa de profesionalism si de incompetenta administratiei locale in privinta gestionarii si supravegherii lucrarilor de intretinere si asfaltare a strazilor din municipiul Bacau. Primaria a oferit contracte si licitatii pentru executarea acesto lucrari unor firme neprofesioniste si lipsite de personal calificat si utilaje performante, iar cetatenii care platesc taxe si impozite catre bugetul local nu beneficiaza de servicii performante”, afirma John Popa, care este de parere ca Primaria a atribuit lucrari dupa niste criterii nu foarte clare. Lucru vizibil si din calitatea lucrarilor efectuate pe aceasta strada, dar si in alte zone ale orasului, mai ales acum, inaintea alegerilor locale. Locuitori din blocurile de pe strada amintita reclama chiar faptul ca muncitorii ar fi lucrat in stare de ebrietate. aNu sunt seriosi, s-au facut lucrari de mantuiala. Nici acum nu arata acceptabil, bordurile s-au pus aiurea, au ramas denivelari, trotuarele nu sunt cum ar trebui sa fie. Erau 2-3 muncitori care stateau mai mult bauti. N-am vazut pe nimeni de la Primarie care sa vina sa verifice, sa vada cum se cheltuiesc banii nostri. Nu ii mai pasa domnului Stavarache de noi, ca afacerile pe bani publici sunt mai importante. Suntem aproape de centrul orasului, dar au uitat de noi cei de la Primarie”, considera si Radu Petrescu, un pensionar nemultumit de calitatea lucrarii efectuate. Nu doar pietonii se plang de calitatea sub orice critica a strazii si trotuarelor, ci si conducatorii auto. Acestia spun ca asfaltul turnat de Primarie se desprinde dupa cateva saptamani, la fel ca si pe alte strazi care au necesitat lucrari de reparatii cu mult inainte de termenul de garantie stabilit. Ramane de vazut daca macar in perioada urmatoare cei de la Primarie se vor sesiza cu privire la modul in care s-a lucrat pe strada Pictor Aman si vor incerca sa aduca lucrurile la normal. La urma urmei, si pe aceasta strada locuiesc bacauani cu drept de vot!
                                  Codrin Pop

                                  Proiect pentru asistenta judiciara gratuita

                                  Persoanele care sunt parte intr-un proces civil, administrativ sau de dreptul muncii si nu au bani pentru un avocat ar putea beneficia de asistenta judiciara gratuita. Punctul central al proiectului Phare, „Assistance to set up an efficient legal aid system” („Asistenta pentru a stabili un sistem eficient de asistenta juridica gratuita”) este de a ajuta la proiectarea si dezvoltarea unei noi politici publice privind asistenta juridica gratuita in Romania. Aceasta va conduce la o metoda consecventa de tratare a tuturor tipurilor de asistenta juridica gratuita, inclusiv de decidere a persoanelor care au dreptul la asistenta juridica gratuita si de stabilire a unui standard de calitate de asteptat de la personalul implicat in fiecare speta. Obiectivul general al proiectului este imbunatatirea administrarii si accesului la justitie. Nu au fost lasati pe dinafara nici invinuitii sau inculpatii intr-un proces penal. Acestia au dreptul sa fie asistati de aparator in tot cursul urmaririi penale, iar organele judecatoresti sunt obligate sa aduca la cunostinta acest lucru. De asemenea, Politia, procurorul sau judecatorul sunt obligati sa puna la dispozitie un avocat din oficiu in cazul minorilor, persoanelor internate intr-un centru de reeducare, arestatilor, sau celor judecati pentru o infractiune pentru care legea prevede detentia pe viata sau pedeapsa cu inchisoarea de cinci ani sau mai mare. Conform legii 211/2004 pentru protectia victimelor unor infractiuni, asistenta juridica gratuita se acorda in limita unei sume echivalente cu doua salarii de baza minime brute pe tara, stabilite pentru anul in care victima a formulat cererea de asistenta juridica gratuita.Programul pilot al acestui proiect a fost deja implementat si rezultatele obtinute au fost multumitoare.Scris de Lili Adochitei

                                  Cosmarul locatarilor de pe strada Cornisa

                                    Oameni, mizerie si sobolani

                                    Locatarii de la blocul 38 de pe strada Cornisa traiesc intr-un adevarat focar de infectie, in mizeria si mirosul
                                    insuportabil emanat din subsolul blocului. Tevile vechi au cedat, iar apa statuta acumulata a devenit araiul” sobolanilor si tantarilor. Oamenii au pus mana de la mana si au mai reparat ce au putut. Dar posibilitatile lor financiare sunt foarte mici, majoritatea locuitorilor din bloc fiind pensionari.

                                    Mizerie, miros acru de apa statuta, zeci de tantari si sobolani. In aceste conditii traiesc locatarii din scara B a blocului 38 de pe strada Cornisa. Subsolul este plin de apa neagra, tevile sunt sparte, iar de cate ori se foloseste apa, aceasta curge prin conducte ca la robinet. Un adevarat focar de infectie. aNe-am saturat, nu mai avem putere sa luptam. Suntem in fiecare zi expusi imbolnavirii. Am schimbat o data tevile, am pus de astea moderne, din plastic, a fost bine. Dar de vreo luna avem din nou probleme. De la scara vecina sunt infiltratiile. Am dat o data 600.000 de lei vechi, mereu am dat bani. La scara vecina trebuie sa se termine reparatiile. Suportam asa mirosul de nevoie”, ne-a declarat intrigata Maria Bors, locatara la etajul III. Mirosul si sobolanii urca pe conducte, intra in casele oamenilor, peretii apartamentelor de la etajele inferioare sunt imbibati de umezeaza, iar igrasia si mucegaiul sunt la ele acasa. aEste ingrozitor, mai ales acum ca e vara, ca sa nu mai vorbim de perioada cand curge si apa calda”, a adaugat locatara.

                                    Tevi sparte in lant

                                    Probleme au fost si la scara A, dar reparatiile s-au terminat acolo. Tot pe banii locatarilor. „A fost sparta scurgerea de apa menajera, asta e problema. Tevile sunt vechi, blocul e vechi de peste 40 de ani. Am dat 1,5 milioane de apartament la reparatii”, ne-a spus si Doina Ionel, de la scara A. Situatia persista de multi ani, locatarii blocului au mai incercat sa faca ceva reparatii, dar de fiecare data au fost acarpeli”. S-a mai scos apa cu galetile, dar nu am rezolvat nimic. Prin conductele sparte curge apa menajera. Toate tevile sunt din fonta, blocul este construit prin anii „64-„65 si totul este putred. Ar trebui inlocuita intreaga instalatie. Au fost chemati si reprezentantii Regiei Autonome de Gospodarire Comunala, dar acestia doar au desfundat canalul din fata blocului. Lucrarile de pe reteaua secundara revin locatarilor. S-a inteles si acest lucru, s-au strans ceva bani, dar insuficienti pentru o lucrare atat de ampla. Iar tevile s-au spart in lant.

                                    Scara C este problema

                                    Acum se lucreaza la scara C, iar dupa finalizarea lucrarii se va intra si la B. „De vreo 2 saptamani se lucreaza aici, ne-a declarat Leontina Ichim, locatara la etajul I, scara C. De la subsol curge apa, se infiltreaza, mirosul e urat, mizerie, sobolani. Ni s-au cerut 40 de milioane pe lucrare”. In plus, pentru ca lucrarea e in toi, oamenii trebuie sa ocoleasca pentru a iesi si intra in bloc, pentru ca in fata s-a sapat un sant adanc. Se pare ca, din cauza umezelii, pamantul din afara blocului s-a tasat, motiv pentru care nici sistemul de scurgere nu mai functioneaza. La subsol exista un sifon de capatare a apei, dupa cum declara locatarii, dar nici acesta nu mai face fata intrucat nu exista panta spre camin. Desi in bloc s-au mutat si foarte multi tineri acestia au preferat sa dea doar banii. Tot pensionarii au ramas cei care trebuie sa bata drumurile.
                                    La Asociatia de proprietari nr.20, de care apartine blocul, problema este cunoscuta. „Este intr-adevar o situatie neplacuta, ne-a precizat Valerica Vranceanu, adminsitrator. Este vorba de tevi interioare si de aceea lucrarile trebuie suportate de locatari. Sunt multi batrani, cu pensii mici, dar nu avem ce face. Exista lege prin care se poate institui un fond de reparatii interioare, dar aceasta abia a aparut si trebuie convocata Adunarea Generala”. Pana atunci, oamenii vor sta in continuare cu duhoarea in nas si vor scoate bani grei din buzunare pentru reparatii.
                                    Scris de Roxana Neagu

                                    Fotbal, juniori / Start cu dreptul pentru FCM Bacau

                                    FCM Bacau a inceput printr-o victorie turneul preliminar de juniori D, desfasurat pe stadionul „Letea”: 4-1 cu Smart Viitorul Negresti. Golurile echipei pregatite de Vasile Ferica si supervizata de coordonatorul Centrului de Copii si Juniori, Cornel Elisei, au fost realizate de Vladut Scanteie (2, unul din penalty) si Bucur (2). aVreau sa remarc evolutiile lui Bucur si Avram, doi jucatori adusi recent de la Roznov. Am avut ochi pentru ei. Bucur e un atacant cu fizic impresionant, in timp ce Avram e un stangaci foarte tehnic”, a declarat vicepresedintele clubului, Marius Capusa, care a tinut sa-l remarce si pe Humuta, „un coordonator cu viitor frumos”. Bacauanii au utilizat urmatoarea formula de echipa: Bejan, Pavel, Pascu, Filip, Ladaru, Avram, Humuta, Scanteie, Grigoras, Bucur, Chirvase. Au mai jucat: Braga, Sandu, Scripcariu, Luca, Pletosu. Astazi, de la ora 16.00, FCM Bacau va intalni pe Viitorul Gheorghieni.Scris de Dan Sion