luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5586

Fostul presedinte al conservatorilor a rasarit la liberali / Surpriza Lupu

    Demis de la sefia organizatiei municipale pentru rezultatele proaste inregistrate la alegerile locale, conservatorul Gabriel Lupu apare printre nominalizarile liberalilor la alegerile parlamentare.

    Liberalii bacauani si-au completat lista celor 14 nominalizari pentru mandatele de parlamentari. Unul dintre numele viitorilor candidati este o surpriza. Printre membri vechi de partid, ale caror nume au aparut si pe listele alegerilor locale din iunie, a rasarit cel al lui Gabriel Lupu. Fostul presedinte al organizatiei municipale a Partidului Conservator (PC), care a ocupat si functia de consilier local in mandatul 2004-2008 a trecut cu arme si bagaje in tabara liberala. Asta dupa ce, in urma cu foarte putin timp, a fost demis din functia de presedinte al partidului pentru rezultatele foarte proaste inregistrate la alegerile locale. Alaturi de candidatura lui Gabriel Lupu, o singura nominalizare a PNL mai iese oarecum din tipare: cea a Elenei Stoica din Comanesti, membru de partid care nu detine functii, dar care s-a regasit pe listele partidului pentru Camera Deputatilor in anul 2000. Majoritatea covarsitoare a nominalizarilor PNL este formata din greii partidului. Capul de afis al listei de candidaturi este tinut de Gabriel Berca, secretarul general al Guvernului, deputatul Ioan Aron Popa, Ionel Palar, vicepresedinte al Consiliului Judetean, secretarii de stat Adrian Mironescu si Ioan Silviu Lefter. Lista continua cu subprefectul Constantin Scripat, directorii Mihai Banu si Ovidiu Cojocaru, consilierii Silvestru Dogaru, Lucian Ciubotariu, Cornel Pricope si Mihai Ichim. „Propunerile au fost facute in Delegatia Permanenta a organizatiei judetene si au fost inaintate la centru. La inceputul lunii septembrie urmeaza o evaluare la nivel national a tuturor candidatilor propusi pe care o va face Biroul Politic central. Pana atunci nu putem vorbi de candidaturi sigure”, ne-a declarat Ionel Palar, vicepresedintele organizatiei judetene PNL. Printre nominalizarile liberalilor s-a numarat si Viorel Miron, primarul orasului Comanesti, dar una din deciziile Biroului Permanent l-au scos din schema imediat. „Biroul a decis ca primarii si presedintii consiliilor judetene sa nu participle la alegerile parlamentare”, ne-a mai spus vicepresedintele PNL. Decizia biroului l-a salvat insa pe Ionel Palar. Din pozitia sa de vicepresedinte al Consiliului Judetean, acesta poate candida la un fotoliu de deputat sau senator.Scris de Cezara Duta

    Garsoniera cu sute de tablouri / La 87 de ani, un bacauan traieste numai pentru pictura

      Vasile Popovici paseste in propria-i casa ca intr-un altar. Se strecoara cu smerenie printre tablourile care par adevaratii locatari ai micii garsoniere. Proprietarul pare sa se multumeasca doar cu un pat mic, modest si o cale de acces spre baie si bucatarie.

      Oriunde privesti intalnesti tablouri stivuite pe rafturi. Le fereste de praf dupa puterile sale, improvizand cortine din panza. „Nu ma intrebati cate sunt, imi spune chiar de la usa. Probabil sute. Nu stiu numarul exact.” De 22 de ani picteaza. Are acum 87 de ani, ceea ce inseamna ca si-a descoperit pasiunea tarziu. In tinerete a vrut sa devina preot, dar nu a fost sa fie. Copil al unei familii instarite dintr-un sat din marginea Bacaului, a platit in anii comunismului pentru originea sa. „Nimic din ce am suferit nu s-a comparat insa cu experienta razboiului, ne-a marturisit. Ma mir ca am ajuns la aceasta varsta dupa toata suferinta de pe front. Am fost la cavalerie si in groaznicele ierni ale Rusiei am inghetat pe cal. Nici nu mai puteam cobori din sa. Am fost si ranit, dar m-am tarat asa, cu schija in picior, fiindca auzisem ca multi raniti au fost ucisi pe patul de spital. Am avut noroc si am scapat cu viata.” Dupa razboi a facut o scoala de canto, dar tot nu si-a putut urma pasiunea. A ajuns contabil si administrator al unui liceu din Bacau. Viata i s-a scurs obisnuit, cu bune si rele, pana la 66 de ani. Un accident stupid l-a tintuit la pat. A vazut intr-o revista un chip si a simtit nevoia sa-l picteze. „Asa a inceput totul. Cu o panza si o cutie de culori. De atunci nu m-am mai putut opri.”

      Lucrari in Franta

      In anii buni, „cand mergea plugul”, a vandut lucrari in Franta, Canada si SUA. Si-a facut provizii de panze si culori. S-au cam terminat, asa ca a ajuns sa dea si banii de paine pentru pasiunea sa. Are noroc de ajutorul fiului sau. Sufera ca nu-si poate expune lucrarile si viseaza pentru fiecare dintre ele un loc intr-o expozitie sau intr-un camin primitor. Multe dintre lucrari sunt reproduceri dupa picturi celebre, dar nu lipsesc nici originalele. Vasile Popovici incearca sa-mi arate care sunt panzele lui preferate. Nu se poate hotari. Icoane, peisaje, naturi moarte, picturi abstracte. Toate sunt parti din sufletul lui. Cu o mana mangaie marginile tablourilor, cu cealalta isi sterge ochii. Lacrimile ii curg pe obraji. „Cu un singur ochi mai vad sa pictez. Daca imi pierd vederea, totul s-a terminat pentru mine. Pensula imi este mama, tata si Dumnezeu”.
      Scris de Doina Mincu

      De la diagnostice la terapie

        Vad ca, mai nou, se cauta si intelectuali pentru candidaturile din toamna, pentru Parlament. Am aflat despre numele unor cunoscuti jurnalisti curtati, cica-se, de unele partide, ei nefiind insa dispusi sa-si abandoneze libertatea de opinie pentru inregimentarea intr-un partid. Lucrul ma cam mira, stiuta fiind lipsa de incredere din partea celorlalti de care abeneficiaza” categoria celor care -si folosesc mintea in viata de toate zilele, traind din foloasele aduse de produsele acesteia. Daca citesti o carte cum este cea scrisa de Paul Johnson, intitulata aIntelectualii”, te poti chiar ingrozi. Gasesti acolo adunate defecte, vicii enorme. Perfizi, minimalizanti, avari, naivi, versatili, afemeiati, alcoolici, ciudati, nestatornici, zgarciti, infatuati, imorali, ideologi de doua parale, cam asa sunt vazuti intelectualii, si nu unii oarecare, ci personalitati de prima marime, ii amintesc aici doar pe J.-J. Rousseau, Tolstoi, Ibsen, Sartre, Hemingway etc. Oameni care nu s-au dat in laturi de la nimic pentru a iesi in avantaj. Au stiut sa intre in gratiile stapanilor lumii, i-au curtat, i-au flatat, obtinand favoruri. Niste profitori care, mai apoi, i-au bestelit in cartile lor pe binefacatori, negand puterea acestora, si orice putere politica si de stat, in general. S-ar zice, asadar, ca nu prea te poti bizui pe asemenea exemplare, chiar daca istoria a cunoscut si exceptii de la regula. Oricum, starea de scepticism fata de intelectuali se simte si astazi in societate. Publicul nu priveste cu ochi buni pe acei intelectuali care tin predici, lectii de morala. E clar ca scartaie ceva la capitolul imagine. Desi la noi, dupa caderea comunismului, unii intelectuali au avut trecere, iesind in agora, formand chiar un partid al lor. Dar cum solidaritatea si fidelitatea fata de o doctrina politica nu prea le sta in caracter acestor invederati individualisti, lucrurile nu au mers decat foarte putin timp. Si oamenii s-au saturat repede de verbiaj, de minciuni, de sfaturi date cu un ton de superioritate. Au inceput sa prefere personajele dintr-o bucata, care nu-si aleg atent vorbele, nu se-ncurca in ele, ci trec la fapte, cu maxima dezinvoltura, nefiindu-le teama de grosolanie, de vulgaritate. Acest tip de individ pare sincer, spre deosebire de un intelectual intortocheat, si ajunge sa se bucure de o mare popularitate. Tipul golanesc al politicianului de ocazie, al tuterilor ultra-servili, incovoiati in fata sefului de partid, se pare insa ca a mai intrat la apa, dupa cum remarca analistii politici, asa ca sunt din nou la mare cautare, de cand cu uninominalul, intelectualii. Multi dintre cei vizati de partide sunt oameni de presa, adica persoane obisnuite sa gandeasca pe cont propriu, inzestrate cu mult spirit critic. Una dintre acestea este Adriana Saftoiu, cunoscuta si ca fosta consiliera a presedintelui Basescu. Ea a declarat, recent, ca vrea sa incerce un alt tip de actiune, una de terapeut social. Pentru ca e mai usor sa pui numai diagnostice, decat sa faci, ca terapeut, indelungi sedinte de tratament. Si de criticat e usor, dar mai greu e de infaptuit. Daca doamna respectiva s-ar tine de cuvant (ea a mai spus si ca nu trebuie sa fii omul cuiva, sa te subordonezi in primul rand unui partid, ci mai degraba cetateanului), si daca si alti intelectuali care vor sa candideze ar gandi asa, poate ca lucrurile s-ar schimba in bine. Ramane de vazut ce se intampla in realitate dupa declaratii si intentii mai mult decat onorabile.

        Scris de Carmen Mihalache

        Betania va ridica un cartier pentru tineri

          Asociatia Betania are, intre proiectele de viitor, si unul absolut nou ca domeniu – investitii imobiliare -, desi mai putin inedit ca scop: sprijinirea familiilor tinere. „Vrem sa construim 100 de case cu parter si etaj, care vor avea un pret accesbil, apropiat de cel al unui apartament, a declarat Andre Muit (foto), presedintele asociatiei. Finantarea e cat de cat rezolvata, dar inca nu am achizitionat terenul”. Pentru ridicarea celor 100 de vile si gestionarea intregului proiect va fi infiintata o organizatie care va avea personalitate juridica. „Termenul, pentru noi, este aieria”, afirma Andre Muit. Locuintele vor fi cumparate de familii tinere si solvabile. „Nu e vorba neaparat de cei care nu au o casa. Pot sa aiba in proprietate un apartament, pe care sa-l vanda si cu suma obtinuta sa achite valoarea noii locuinte. Sunt tot mai muti tineri care au copii si ar vrea sa stea la casa si sa aiba un loc de joaca si un pic de iarba”, arata presedintele. Spatiul de locuit va fi amenajat la parter si etaj, iar mansarda va gazdui centrala termica. Cei care vor dori mai tarziu sa renunte la aceasta casa vor fi obligati, in baza contractului incheiat, sa o revanda asociatiei, care le va da pretul actualizat. „Vrem ca in acest fel sa ne protejam investitia pentru a asigura locuinte acelei categorii care e prevazuta in proiect”, sustine Andre Muit. Betania intentioneaza sa ridice cartierul pentru tineri intr-o comuna din vecinatatea Bacaului, dar va achizitiona sau va lua in concesiune teren acolo unde pretul va fi accesibil. In acelasi cartier, „care nu are nume deocamdata”, vor fi construite si 20 de locuinte sociale, in care vor locui familii cu venituri modeste, selectate din baza de date a asociatiei.
          Scris de Silvia Patrascanu

          Jandarmi si pompieri avansati in grad / Merite deosebite

            Mai multi ofiteri si subofiteri din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Judetean (ISUJ) aMaior Constantin Ene” si Inspectoratului de Jandarmi Judetean (IJJ) Bacau au fost ieri avansati in grad pentru merite deosebite. Ceremonia a avut loc chiar in centrul comunei Saucesti, grav afectata de inundatii, in fata monumentului Eroilor.

            „Prin ordin al Ministrului de Interne, cu data de 1 august 2008, ofiteri si subofiteri din IJJ Bacau si ISUJ Bacau care au indeplinit sau indeplinesc stagiul minim in grad in cursul anului 2008 si indeplinesc celelalte conditii legale se inainteaza in gradul urmator la termen urmatorii angajati”, a rasunat in aer vocea generalului de brigada Nicolaie Rugina, inspectorul sef al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bacau in piata din centrul comunei Saucesti, care s-a imbracat pentru cateva minute in glorie. Mai multi ofiteri si subofiteri, angajati ca pompieri si jandarmi, care au dat dovada de profesionalism in misiunile lor si, in mod special in timpul interventiilor din ultimele zile, au fost avansati in grad. Cpt. Gabi Ciubotaru, acum maior, cpt. Neculai Nastuneac, avansat maior, plt. maj. Calin Barcan, acum plutonier, plt. maj. Mihai Bocanet, acum plt.adjutant, plt.maj. Mihai Dascalu, avansat plt.adj, plt. Adrian Bertea, acum plt.maj, sergent major Ciprian Coropca, acum plutonier si serg.maj. Adrian Spulber, acum plutonier, toti de la ISU Bacau, precum si jandarmii sublt. Andrei Cosmin Antoche, avansat in gradul de locotenet, alaturi de serg.maj. Adrian Stupu, Constantin Tita si Gheorghe Ciprian Ticau, avansati in grad de plutonier, sunt eroi ale caror merite au fost recunoscute in cadrul solemn al ceremoniei. Emotionati, unii dintre ei au primit cu bucurie si onoare gradele inmanate de catre prefectul Bacaului, Claudiu Serban. „Este o bucurie imensa, dupa patru ani de activitate, a declarat plt. Ticau. Ma bucur ca s-a intamplat acum si in acest loc”. Si jandarmul plt.adj. Mihai Boacnet a fost in acelasi asentiment. „Este un moment unic in viata si emotionant pentru ca a fost sa fie chiar acum, alaturi de sinistratii din comuna Saucesti, pe care incercam sa-i ajutam in continuare”. Alaturi de pompieri si jandarmi au fost comandatii lor de unitate, colegii si alte oficialitati. Dincolo de festivitate, cu totii vor ramane in continuare pe baricade la interventiile de inaturare a efectelor negative a inundatiilor si a altor misiuni de salvare.
            Scris de Roxana Neagu

            Doi consilieri noi si o demisie

              In cadrul sedintei de ieri a Consiliului Local, au depus juramantul in calitate de consilieri Mihai Slic si Claudiu Balan. Acesta din urma a devenit consilier in urma retragerii din CL a lui Vasile Nistor, care a preferat functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean. Slic a depus abia ieri juramantul deoarece, din motive medicale, nu a putut participa la sedinta de constituire a Consiliului Local. Tot ieri s-a luat act si de demisia din functia de consilier a lui Constantin Gioseanu, aflat in situatie de incompatibilitate. Scris de E.B.

              Titularizabili fara loc

                @ Peste 100 de profesori au ramas pe dinafara dupa repartizarea computerizata, desi au avut medii peste 7.00

                Tintarul electronic de la Ministerul Educatiei a taiat, inca o data, in carne vie si a lasat nu mai putin de 112 dascali bacauani fara catedra, desi acestia au obtinut note peste 7.00 la concursul national de titularizare. Recordul il detine profesorul de istorie Florin Dospinescu, care a promovat examenul amintit cu 8.95, dar nu a prins niciun post. „Repartizarea computerizata tine cont, in primul rand, de medie si apoi de optiune. In cazul candidatilor ramasi fara catedra, optiunile acestora s-au suprapus cu cele ale altor oameni cu medii mai mari sau au avut prea putine alegeri”, a explicat Ionel Ardeleanu, inspector de personal la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ). In plus, alti aproximativ 50 de candidati cu medii peste 7.00 la concursul de titularizare au renuntat din start sa-si depuna fisa cu optiuni pentru repartizarea computerizata. Un gest ce are la baza, potrivit oficialilor ISJ, nemultumirea respectivilor dascali fata de locatia posturilor disponibile. De altfel, unii candidati intrati in tintarul ministerial au optat, practic, cu ochii inchisi. „Suparator este faptul ca sunt candidati care au optat doar de dragul de a scrie ceva pe fisa. Acum, calculatorul i-a repartizat pe posturi de la scoli din mediul rural, pe care nu le accepta. Numai astazi (ieri, n.r.) au venit trei sau patru persoane care mi-au spus ca vor sa renunte la catedra primita. Astfel, lasa si scoala fara profesor titular, dar fac si un rau celor care ar fi dorit sa se fixeze pe postul in cauza, dar nu au mai avut loc”, a mai spus inspectorul Ionel Ardeleanu. Pentru amatorii de statistici precizam ca, dupa prima runda de repartizare pe post, judetul Bacau s-a ales cu 318 dascali titulari. Candidatii ramasi pe dinafara si cei care nu au completat fise de optiuni mai au o sansa pe 23 august, atunci cand este programata sa se desfasoare sedinta publica de repartizare pe post a suplinitorilor.Scris de E. Cucu

                Peste 1100 de candidati la „maturitatea”; de toamna

                  Numarul absolventilor de liceu care vor incerca sa-si ia diploma de bacalaureat in cea de-a doua sesiune a „maturitatii” este, potrivit informatiilor oferite de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ), de 1151. Acestora li se mai pot adauga alti 140 de candidati proveniti din randul elevilor de clasa a XII-a care, in prima decada a lunii august, vor sustine examenele de corigenta. Candidatii vor fi repartizati, amintim, in patru centre de examen, care vor functiona la Colegiul Pedagogic „Stefan cel Mare”, Grupul Scolar „Grigore Antipa”, Grupul Scolar „Mihai Eminescu”, toate trei din Bacau, respectiv Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Onesti. Dintre acestea, fostul liceu industrial nr. 4 va fi cel mai „aglomerat”, aici fiind asteptati 365 de absolventi de liceu, la care se pot adauga 81 de elevi aflati, acum, in postura de corigenti. Cei mai multi candidati (122) provin de la Grupul Scolar „Letea”, care are si 45 de corigenti. Bac-ul de toamna va debut ape 18 august cu proba orala de limba si literatura romana.Scris de E. Cucu

                  Panasonic – „ideas for life”; / T&T Consulting va invita in paradisul inaltei tehnologii

                    T&ampT Consulting, dealer autorizat Panasonic, a inaugurat ieri in Complexul Real primul magazin exclusiv destinat comercializarii produselor acestei prestigioase marci. Intr-un decor desavarsit, invitatii au putut admira ultimele noutati in domeniul echipamentelor electronice de larg consum. Primii clienti nu au lipsit, atrasi de reputatia desavarsita a produselor Panasonic pe piata mondiala. Panasonic, marca inregistrata Matsushita Electric Industrial Co Ltd. din Japonia, este unul dintre cei mai mari producatori din lume in domeniul echipamentelor electronice si al echipamentelor de comunicatii digitale. Folosind cele mai noi tehnologii HD, Panasonic garanteaza un stil de viata confortabil si de inalta calitate prin intermediul gamei sale de produse. an afara de faptul ca asigura imagini minunate, Panasonic a dus analta definitie la un nivel superior, interconectand confortabil produsele sale prin intermediul tehnologiei sale revolutionare, cu aparate extrem de usor de conectat si de folosit. „Aducem acum in Bacau playerele Blu-ray de prim rang Panasonic, ne-a declarat Marian Todiroaie, general manager al T&ampT Consulting. Misiunea noastra este de a oferi servicii si echipamente de inalta calitate pentru a satisface nevoile, dorintele si asteptarile clientilor si partenerilor nostri. T &amp T Consulting doreste sa asigure satisfactia clientilor si urmareste fidelizarea acestora, prin furnizarea de produse si servicii de inalta calitate.” Din magazinul deschis de T&ampT Consulting mai pot fi achizitionate camere video si foto digitale dotate cu cea avansata tehnologie. Firma cu capital integral privat, infiintata in 2001 in Bucuresti, T&ampT Consulting si-a axat de la inceput activitatea pe distributia de echipamente Panasonic Audio/Video, Telecomunicatii, precum si realizarea de infrastructura pentru telecomunicatii. Firma a reusit sa se impuna in scurt timp pe piata. De asemenea, prin divizia de retail a reusit sa devina unul din principalii dealeri panasonic la nivelul intregii tari. „Principiile dupa care se ghideaza membrii echipei T&ampT Consulting in tot ceea ce intreprind sunt: asigurarea satisfacerii clientilor, imbunatatirea calitatii serviciilor noastre, suport tehnic pre si post vanzare, munca in echipa, permanent training si performanta, a mai spus Marian Todiroaie. Experienta si profesionalismul echipei noastre sunt o garantie suplimentara a calitatii serviciilor pe care le oferim”. De altfel, pornind de la sloganul „Ideas for life”, T&ampT Consulting si-a facut un tel din a-si inspira si incanta clientii, furnizand solutii noi pentru viata de acasa si de la locul de munca. Pentru a le descoperi, este suficient sa treceti pragul magazinului Panasonic din Complexul Real.Scris de Doina Mincu

                    Uniunea Europeana vrea numai cadre medicale titrate / Facultate pentru asistenti medicali

                      Inca din acest an asistentii medicali se vor putea inscrie la facultate, pentru completarea studiilor. La Ordinul Asistentilor Medicali, Filiala Bacau, deja au fost depuse 50 de dosare. Reprezentantii organizatiei profesionale si ai Sanitas sustin ca Uniunea Europeana nu va mai recunoaste decat diploma de licenta. Salariul unui asistent medical cu studii superioare este mult mai mare.

                      Peste 50 de asistenti bacauani au depus dosar pentru a fi admisi la facultatea de medicina, sectia asistenta medicala generala, in vederea completarii studiilor. Si numarul celor care doresc acest lucru este din ce in ce mai mare, dupa ce intre conducerile Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania (OAMMR) si ale Universitatii aLucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Medicina aVictor Papilian”, a fost semnat un parteneriat in virtutea caruia incepand cu anul universitar 2008-2009 asistentii medicali vor avea posibilitatea sa isi completeze studiile postliceale prin inscrierea in invatamantul superior, cu durata de doi sau trei ani. aAceasta universitate va avea un centru pilot si in Bacau, ne-a declarat Minodora Chicea, presedintele OAMMR, Filiala Bacau. Universitatea este acreditata si, prin urmare, centrele pilot nu necesita acreditarea ori avizarea. Diplomele de licenta emise de universitatea din Sibiu sunt recunoscute in statele Uniunii Europene”. Pentru a fi admisi la cursurile de completare a studiilor, candidatii vor trece printr-un concurs de dosare dar vor trebui sa indeplineasca si alte conditii. Astfel, sunt acceptati la inscriere cei care au profesat meseria de asistent medical minimum cinci ani si au absolvit o scoala postliceala sanitara care a respectat norma europeana de 4.600 ore. Evaluarea dosarului fiecaruia va fi facuta individual pentru a decide in ce an de studii va fi acceptat candidatul. Mai exact, se vor compara curriculele de pregatire din scoala postliceala absolvita si din facultatea de asistenta medicala si in raport de aceasta candidatii vor fi admisi in anul doi sau trei de studii. La concurs vor fi luate in considerare media de la bacalaureat si media de absolvire a scolii postliceale. Daca vor fi mai multi candidati decat numarul de locuri, atunci se va analiza si foaia matricola, programa de invatamant etc. Cei care vor sa se inscrie la centrul pilot din Bacau vor depune dosarul la Filiala Bacau a OAMMR, moment in care vor achita o taxa de inscriere de 200 lei. Taxa de scolarizare va fi de 3.450 lei iar cursurile se vor desfasura in zilele de vineri, sambata si duminica. aNoi vom duce dosarele la universitate pentru a fi evaluate, ne-a declarat Minodora Chicea. Va trebui sa le prezentam pana in data de 1 septembrie iar evaluarea de catre universitate va fi facuta in perioada 15-30 septembrie. Candidatii vor avea posibilitatea sa depuna la noi dosarul pana in 8 august sau in intervalul 25-27 august”.

                      Diploma de licenta inseamna si un salariu mult mai bun

                      OAMMR a demarat discutiile si cu alte universitati din tara pentru organizarea cursurilor de completare a studiilor de catre asistentii medicali. aA fost luata aceasta decizie de catre conducerea OAMMR, deoarece pana in 2012, conform legislatiei europene, va trebui sa trecem la invatamantul superior, adica asistentii medicali sa aiba diploma de licenta”, a mai spus presedintele Filialei Bacau a OAMMR. Si, totusi, reprezentanti ai unor scoli sanitare privesc cu reticenta aceasta initiativa a OAMMR si invoca faptul ca in legislatia romaneasca nu exista niciun act normativ care sa precizeze ca nu mai sunt recunoscute diplomele de asistent medical cu studii postliceale. In replica, Aurel Cretu, presedintele Uniunii Judetene a Sindicatelor aSanitas” (al asistentilor medicali) ne-a declarat: aNu trebuie sa existe un act normativ romanesc, atata timp cat sunt norme europene si, ca atare, trebuie sa ne aliniem si noi la ele. Tot ce inseamna asistent medical in Occident este absolvent de invatamant superior. Asadar, a aparut necesitatea ca prin organizatia profesionala a asistentilor din Romania sa se treaca la o alta forma de pregatire, superioara. Se poate intampla oricand ca iesit in afara, unui asistent roman sa nu i se mai recunoasca diploma si sa fie acceptat sa lucreze pe un post inferior pregatirii lui. Nu mai vorbesc de faptul ca si la noi in tara un asistent cu diploma de licenta are un salariu de baza de 1.700 lei, pe cand unul cu postliceala este incadrat cu 1.300 lei”. Scris de Elena Tintaru

                      52 de „boboci”; la seral si frecventa redusa

                        Inspectoratul Scolar a repartizat, ieri, candidatii care vizau un loc in clasa a IX-a la invatamantul seral si cu frecventa redusa. Clasa de „technician in activitati economice” pusa la bataie de Colegiul Economic „Ion Ghica” a avut nevoie de cateva minute pentru a fi completata in intregime. Mai mult, Inspectoratul Scolar a utilizat si cele doua locuri suplimentare permise de regulament, astfel ca Liceul Economic va avea la invatamant cu frecventa redusa 30 de „boboci”. Alti 14 elevi vor invata primul an de liceu in clasa de matematica-informatica, frecventa redusa, de la Grupul Scolar „Alexandru Vlahuta” din Podu Turcului. Singura clasa de seral din judet va functiona la Grupul Scolar „Letea” si are, cel putin deocamdata, doar opt elevi. Toti cei 52 de „boboci” au peste 18 ani.Scris de Eduard C.

                        Asistenta medicala continua pentru sinistrati

                          Numarul persoanelor din zonele inundate, care au necesitat cazarea in conditii mai sigure si supraveghere medicala, a crescut. Daca initial sinistrati au fost adusi numai in Spitalul Judetean de Urgenta, ulterior au ajuns si la Spitalul de Pediatrie. Ieri dimineata, in SJU se aflau 12 adulti, care au fost cazati in sectiile Neurologie, Ortopedie si ORL. Toti sunt imobilizati la pat ori in carucior, dar nu impun spitalizarea ci doar asigurarea unor conditii mai bune de cazare si masa fata de sinistratii care nu au asemenea probleme si se pot deplasa. In Spitalul de Pediatrie, in schimb, au fost internati trei copii, din Schineni si Siret, care au o afectiune respiratorie. Printre ei este un bebelus de numai trei luni, pe care mama lui a fost nevoita sa-l lase in spital si sa se intoarca acasa, deoarece mai are si alti copii mici. aNe asteptam ca in zilele urmatoare sa vina mai multi copii cu diverse afectiuni din zona sinistrata, dat fiind faptul ca, firesc, nu se pot crea acolo conditii de igiena si alimentatie corespunzatoare, ne-a declarat doctorita Aurelia Taga, directorul medical al Spitalului de Pediatrie. Noi suntem pregatiti pentru a-i primi. Avem rezervat cate un salon la sectiile Pediatrie si Boli Infectioase Copii, avem si vaccin antitetanic, pentru a-l administra celor care nu au fost vaccinati”. Cat priveste Statia de Ambulanta Bacau, aceasta a avut pana ieri mobilizate autosanitare cu echipaje in toate localitatile sinistrate. Pentru Saucesti, de exemplu, cele cinci ambulante in program normal de lucru repartizate au fost suplimentate cu inca doua. aAm asigurat un flux foarte bun al pacientilor, dar, din fericire, nu au fost cazuri deosebite, care sa necesite asistenta medicala de calitate inalta, ne-a spus doctorul Adrian Colibaba, directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta Bacau. Nu am avut decat cazuri imobilizate pe care le-am transportat la spital, pentru ca nu puteau fi cazate intr-un internat ori o sala de clasa”. Ieri ambulantele s-au retras din zonele sinistrate, dar au ramas medicii de familie sa supravegheze starea de sanatate a populatiei afectate de inundatii.Scris de E. Tintaru

                          Fotbal/ FCM Bacau a invins cu 3-1 pe FC Botosani in amicalul de ieri, aratand ca e pregatita pentru campionat / Promitator

                          Campionatul e ceva mai aproape. Si mai la indemana pentru FCM Bacau. Marti a fost stabilit programul, iar ieri, „galben-albastrii” au sustinut primul amical de… B. Semnele sunt incurajatoare: 3-1 contra Botosaniului. Elevii lui Cristi Popovici au surprins placut prin angajament, ritm si verticalizarea jocului. Ocazii? Berechet. Prima dintre ele a adus si deschiderea scorului. In minutul 3, VRACIU a reluat in plasa un balon respins de portarul advers la un sut al lui Banu. De partea cealalta, echipa lui Leo Grozavu a lasat impresia ca joaca si alearga pe aratura. De notat si, in egala masura, de neinteles multitudinea de mingi trimise de botosaneni spre propriul portar, pus desea in situatii stanjenitoare. Contrar cursului jocului, FC Botosani a reusit sa egaleze in min. 34, prin Kone. Varful african a beneficiat de marcajul larg al lui Vajou si de neatentia lui Manea, inscriind cu un sut la coltul scurt. Egalitatea nu a rezistat mai mult de doua minute. Acelasi VRACIU a iesit la rampa, reluand cu capul in plasa o minge centrata de pe partea stanga de Rares Marin. La patru minute dupa pauza, Boghian a obtinut un penalty acordat corect de „centralul” Cristi Sava, iar REMUS COJOCARU a parafat scorul final: 3-1. Oaspetii s-au consolat cu o bara, in timp ce bacauanii s-au jucat cu alte patru-cinci ocazii clare de gol. Campionul ratarilor s-a dovedit Liutec, care fie a sutat in bara, fie l-a luat la tinta pe portarul Botosaniului. Pana pe 16 august, data primei etape, mai e insa timp pentru reglarea tirului.
                          FCM Bacau: Manea (min. 80 Luca)-Dediu, Vajou (min. 66 Hrimiuc), Spiridon (min. 66 Stefanov), Dobarceanu-Banu (min. 60 taban), Raimy, Vraciu (min. 46 R. Cojocaru), R. Marin (min. 75 Bursuc)-Huiban (min. 60 Liutec), M. Tanasa (min. 46 Boghian, min. 80 Spiridon).Scris de Dan Sion

                          A venit si Stefanov

                          Inca un stranier in probe la Bacau. Dupa francezul Nicolas Vajou, „galben-albastrii” il testeaza pe bulgarul Dimitar Stefanov, care a evoluat ieri timp de 24 de minute contra Botosaniului. Ca si Vajou, Steafnov este fundas central si beneficiaza de un fizic impresionant. Fata de francezul crescut la Auxerre, Stefanov conteaza insa pe un plus de experienta. In varsta de 26 de ani, Stefanov a evoluat ani buni in prima liga bulgara sub culorile lui Lokomotiv Sofia si Slavia Sofia. „Sper ca si Vajou, si Stefanov sa ramana la Bacau”, a declarat presedintele Relu Damian, care asteapta un raspuns si din partea mijlocasului nigerian Omoduemuke, ultima oara la Ceahlaul. Scris de Dan S.

                          Unde-s parlamentarii?

                            Intrebare cu mai multe variante de raspuns. In general, parlamentarii sunt exact acolo unde nu te astepti. Asta este prima varianta. Si nu sunt acolo unde ar trebui sa fie. Evident, aceasta este cea de-a doua varianta de raspuns. Ei bine, desi alesi inclusiv de cei care acum au ramas fara gospodarii in zonele afectate de inundatii, niciunul dintre parlamentari nu a catadicsit sa-si ude poponetul si macar sa mimeze pasarea. Se desprind de aici doua concluzii: ori sunt idioti, ori pur si simplu ii doare la doi metri in fata de cei care i-au ales. Poate ca este cate putin din fiecare. Sa ma explic: sunt idioti pentru ca este an electoral si orice iesire in public, mai ales in situatii de genul acesta aduce si ceva plus de imagine. Insa parlamentarii au ajuns sa fie atat de nesimtiti incat nu le mai pasa de nimeni si nimic. Nici macar de persoanele care au ramas fara nimic, dupa o viata de munca. Nici consilierii judeteni nu s-au ingramadit sa probeze cizmele de cauciuc in viitura Siretului. In afara de Ionel Palar, in calitate de vicepresedinte CJ si viitor deputat, care a stat in Saucesti duminica noapte spre luni, niciunul nu s-a sinchisit sa vina, sa dea o mana de ajutor. Era sa-l omit pe Vasile Nistor. Insa dumnealui este un caz aparte. Democrat-liberalul a adescalecat” in zona exact in momentul in care a aterizat presedintele Basescu, iar intreaga sa fiinta a fost conectata la vorbele presedintelui, nicidecum la situatia in care se aflau locuitorii comunei Saucesti. De altfel, intreaga sa activitate parlamentara s-a caracterizat prin o lipsa crasa de interes pentru comunitatea care l-a propulsat in fotoliul de la Bucuresti.
                            Cu siguranta insa ca toti acesti domni care au bifat absent, se vor calca pe bataturi imbulzindu-se in Saucesti, Holt si Schineni in cautare de voturi peste vreo trei luni. Sper din toata inima ca satenii sa fie ceva mai intelepti atunci si sa le arate cersetorilor de voturi degetul si sa-i trateze exact in modul in care au tratat parlamentarii nenorocirea care s-a abatut asupra lor. Cu un dispret superior. Si cu ceva sansa poate avem fericirea sa se scufunde cabina de vot. Sa va fie rusine, domnilor parlamentari. Desi ma indoiesc ca aveti asa ceva!

                            Scris de Ionut Avram

                            PD-L iese la alegeri cu pesedistul Doru Simovici

                              Al patrulea nume anuntat de democrat liberali pentru candidaturile de parlamentari a starnit surpriza in randul reprezentantilor PSD. Doru Simovici, presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura(CCIA) Bacau, a fost anuntat ieri intr-o conferinta de presa drept cel mai nou membru PD-L si unul dintre candidatii acestui partid pentru alegerile din toamna. Nominalizarea lui Simovici vine la aproape doua saptamani dupa ce democrat liberalii si-au anuntat abia trei dintre candidati: Neculai Olaru, presedintele PD-L, senatorul Cristian Cucuian si deputatul Liviu Miroseanu. Daca aceste trei nominalizari erau previzibile, nu acelasi lucru se poate spune despre candidatura lui Doru Simovici. La momentul anuntului candidaturii acestuia, PSD-ul nu inregistrase nicio demisie din partid a presedintelui CCIA. „Din punctul meu de vedere, in momentul in care vorbim, Doru Simovici este membru PSD. La mine nu a ajuns nicio demisie scrisa de-a lui. Nici macar una verbala”, ne-a raspuns Gabriel Vlase, presedinte executiv al PSD Bacau. Proaspatul candidat PD-L are insa alta opinie. „Nu mi-am depus demisia de la PSD pentru ca depunerea adeziunii la PD-L inseamna automat demisia din partea cealalta. Daca PSD-ul se arata surprins de aceasta situatie, va dati seama la ce nivel are loc comunicarea in acest partid”, ne-a declarat Doru Simovici. Presedintele CCIA spune ca plecarea lui din PSD nu a avut loc in urma unui scandal si nici a unor nemultumiri. „Este normala plecarea mea, cu atat mai mult cu cat eu nu am fost foarte activ la PSD”, a mai spus Simovici. Candidatura sa din partea PD-L va fi probabil pentru un mandat de deputat. Colegiul pe care acesta va incerca sa scoata cat mai multe voturi pentru democrat liberali nu a fost inca stabilit. Scris de C. Duta

                              Sinistratii din Saucesti nu si-au parasit locul natal / Sub cerul liber…

                                Drama oamenilor din comuna Saucesti continua. Multi dintre localnici au refuzat sa se adaposteasca in caminele special amenajate pentru ei, in Bacau, si au preferat sa isi petreaca noaptea sub cerul liber. Si-au luat cu ei animalele, pasarile si putinele lucruri pe care le-au putut duce.
                                „Nu ne-a mai ramas nimic. Unde sa ne ducem? La oras? Nu avem ce face acolo. Ne uitam la casa noastra… asa cum e ea. Sub ape. Macar acoperisul…”, ne-a spus printre lacrimi fierbinti tanti Lenuta. Are 83 de ani si e singura. Agoniseala ei de-o viata se rezuma acum la o sacosa in care a indesat actele si la hainele de pe ea… La intrarea in Saucesti, pe un tapsan, sinistratii care au refuzat sa-si paraseasca locurile natale si-au improvizat adaposturi primitive. Au dormit sub cerul liber, inveliti doar cu o patura, alaturi de vaci, cai, porci, vitei si pasari. Au refuzat sa se rupa de locul in care au crescut, au muncit, au trait. Pana mai ieri traiul lor era linistit. Asa cum era el. Acum privesc disperati si totusi resemnati cum casele lor au fost inecate de apele Siretului. De sus de pe deal. Si pentru ca viata merge mai departe, au incercat sa supravietuiasca. S-au adunat la gramada, asa cum au convietuit intotdeauna si au luat-o de la capat. „Stam aici de luni dupa-amiaza. Am dormit sub cerul liber. Am improvizat un cort din cartoane si saci de plastic”, imi explica si badea Vasile. Mulgea vaca. Intr-o cana rosie, de plastic. „Ce sa fac? Dau laptele la oameni. Sa stau aici in soare degeaba? Ne mai gasim de lucru. Si animalul trebe muls, ca daca nu o sa aiba dureri in uger”. Alaturi stau femei, batrani, copii. Pe saltele, direct pe iarba, in picioare sau sprijiniti de garduri. Care au mai ramas intregi. Sunt neputinciosi in fata urgiei care s-a abatut asupra lor. „Stam aici. Nu plecam. Dupa ce se retrage Siretul ne intoarcem. Sa vedem ce mai avem. E bine aici. Ne-au dat apa, sarmale calde, ciorba”, spune timid, de sub un cort din folie de plastic si Aneta Juncu. „Mi-a luat si pasarile, porcul a ramas in grajd, daca o mai trai. Ne-am nenorocit de tot. Nu stiu daca o sa mai am unde sa intru”, adauga o alta batrana cu batic albastru in cap. Ochii lor sunt obositi, fetele arse de soare si brazdate de durere. In sufletul lor, lupta e crancena. „De cand ma stiu asa ceva nu am trait. Am 80 de ani etate, dar asa ceva n-am mai vazut…”, rupe vorba si Costica a lu” Muraru. Atmosfera e trista. Aerul pare irespirabil si prea cald. Jandarmii asigura continuu apa potabila, medicii vaccineaza sinistratii, un du-te vino continuu. Jos, in vale, intreaga comuna este sub apa. Soarele e sus si arde nimicitor, parca in deradere. Siretul se retrage. Tot asa de incet cum a venit. In urma va lasa un nou dezastru. Pamant, noroi, case daramate, culturi distruse si suflete impietrite de durere. Prea mult, Doamne, pentru aceste fiinte! E prea mult pentru toti.

                                Scris de Roxana Neagu

                                Telenovela costisitoare la CET

                                  @ aGaura” elvetiana in bugetul Bacaului pentru mentenanta

                                  Povestea serviciului de mentenanta pentru grupul de cogenerare cu turbina cu gaze de la CET capata proportii de roman-fluviu. De mai multe luni au loc tratative intre furnizorul bacauan de agent termic si firma elvetiana Turbomach. CET se afla intr-o pozitie ingrata. Dupa ce a iesit invinsa in „lupta” cu M+W Zander, firma germana care a instalat grupul de cogenerare dar a refuzat sa asigure si mentenanta, asa cum se angajase, societatea bacauana a organizat licitatie pentru acest serviciu. Nu s-a prezentat cu oferte nicio societate din Romania sau din strainatate. In aceste conditii, conducerea CET a decis inceperea negocierilor cu Turbomach, furnizorul de echipamente. A inceput astfel sarabanda intalnirilor si a schimbului de adrese intre cele doua societati. „Acum am primit de la Turbomach un proiect de contract, a declarat Ioan Marius Stanila, directorul de vanzari al CET. L-am tradus si am facut amendamente la el. Elvetienii nu sunt in UE si avem discutii despre alegerea curtii de arbitraj. Mai discutam si despre legislatia dupa care sa incheiem contractul.” Pana acum, la CET s-a decis doar tipul de contract care ar trebui incheiat, si anume cel de mentenanta preventiva. „Elvetienii au tipuri standard de contract. Noi am fi vrut sa ne asigue o mentenanta completa, care include preventie, revizie generala si mentenanta corectiva. Am renuntat, fiindca ar fi fost prea scumpa.” In aceste conditii, daca apare vreo defectiune la grup in perioada celor 4 ani ai contractului, CET va trebui sa plateasca separat lucrarile. Toata aceasta tevatura ar fi putut fi evitata daca CET ar fi incheiat un contract ferm si clar cu M+W Zander. Reamintim ca firma germana a castigat licitatia pentru montarea grupului si datorita faptului ca a propus pentru serviciul de intretienere un tarif foarte mic, „promotional, pentru a intra pe piata romaneasca”, dupa cum au declarat directorii de la CET pentru a justifica diferenta izbitoare dintre oferta castigatorilor si cea a celorlalte firme participante. Toata aceasta poveste va fi platita din plin de CET, tarifele elvetienilor fiind cu mult peste cele cu care i-au momit nemtii de la Zander pe sefii de la CET.Scris de Doina Mincu

                                  Ecologistii sar in sprijinul sinistratilor

                                    Centrul Regional de Ecologie, coordonat de Gabriel Gritcu, s-a implicat activ in ajutarea sinistratilor din localitatile afectate de revarsarea raului Siret. Astfel, ecologistii voluntari au intervenit pe raza comunei Saucesti sub coordonarea Inspectoratului Judetean de Jandarmi. Folosindu-se de barca cu motor a asociatiei, ecologistii au inaintat trei kilometri prin zona inundata, distribuind apa si alimente. Mai mult, CRE a transportat si o femeie recent operata care ramasese izolata intre puhoaie in satul Schineni. aIn satul Serbesti, inconjurat de ape cu adancimi de pana la 4 metri, am sprijinit Inspectoratul de Jandarmi Judetean in evacuarea, cu ajutorul ambarcatiunii cu motor, a unor persoane care au apleat serviciul de urgenta 112. Ulterior, am asigurat transportul apei potabile destinata sinistratilor din Serbesti”, a declarat Gritcu. De altfel, ecologistii de la CRE nu sunt la prima actiune de acest gen, ei implicandu-se cu toate fortele si in ajutorarea sinistratilor inundatiilor de pe Valea Muntelui din anul 2005. Gabriel Gritcu are planuri pentru viitor in eventulitatea unor noi calamitati naturale. aCentrul Regional de Ecologie urmareste realizarea si dotarea corespunzatoare a unui grup de voluntari cu experienta care sa fie capabili sa sprijine populatia si institutiile statului in situatii de necesitate”, a adaugat Gritcu.Scris de I. Avram

                                    Proiecte sociale uitate in sertare / Primariile rurale si-au luat concediu

                                      Desi se plang ca au angajati putini si sute de dosare sociale de rezolvat, primarii nu se invrednicesc sa raspunda DGASPC, care vrea sa le pregateasca gratuit un specialist in protectia copilului. Din 93 de primari, 56 nici nu au raspuns adresei directiei. Scuza lor? Angajatii sunt in concediu de odihna.

                                      S-a dovedit de-a lungul ultimilor ani ca in localitatile in care primarii se implica in mod real, numarul copiilor abandonati sau abuzati a scazut semnificativ. „Avem exemplul comunei Colonesti in care dupa infiintarea centrului de zi numarul copiilor institutionalizati a scazut semnificativ”, arata Sorin Brasoveanu, director general al DGASPC. Si acolo unde referentul e bine pregatit s-au facut progrese. El traieste si lucreaza in comuna, asadar stie inaintea specialistilor din Bacau cazurile cu risc: familiile in care mama a decedat, iar tatal ar putea sa-i paraseasca pe copii, chiar sa-i abuzeze, familile care s-au destramat si in care minorii au ramas cu bunicii, saraci si neputinciosi, adultii alcolici, care pun in pericol viata unui bebelus etc. In 2008 au fost parasiti 23 de copii, 12 in maternitati si 11 in sectii de pediatrie. Firesc era sa se intervina inainte de abandon. Din pacate, multe primarii nu au specialisti, iar unele nici nu sunt interesate sa aiba. Adesea, referentii se multumesc sa sune 983 si sa ceara sa fie preluati copiii. Pentru a imbunatati situatia, DGASPC Bacau a demarat proiectul „Dezvoltarea retelei de servicii sociale comunitare”, finantat printr-un program de interes national. „Concret, proiectul vizeaza selectia, angajarea si formarea de personal cu competente in domeniul asistentei sociale pentru copil si familie din cadrul compartimentelor de specialitate ale primariilor din judet, crearea consiliilor consultative, precum si infiintarea unui compartiment specializat in cadrul DGASPC pentru activitatea de coordonare”, arata Sorin Brasoveanu.

                                      Primarii nu raspund adreselor

                                      Lucrurile sunt foarte simple: primariile isi dau acordul, DGASPC asigura pregatirea angajatului in domeniul protectiei copilului, precum si plata salariului timp de 14 luni, dupa care aceasta obligatie revine autoritatilor locale. Proiectul e finantat de ANPDC cu 450.000 lei, contributia DGASPC fiind de 10 la suta. Proiectul e foarte important si se intemeiaza pe doua motive. In primul rand, „primariile au nevoie de sprijin in gestionarea problematicii cu caracter social deoarece nu dispun de personal suficient si bine pregatit”, arata Alina Iftode, purtator de cuvant. In al doilea rand, DGASPC are suficienta experienta in ceea ce priveste coordonarea activitatii de asistenta sociala la nivelul judetului, precum si in rezolvarea cazurilor dificile. DGASPC a trimis adrese tuturor edililor din judet, insa numai 37 din cei 93 au reactionat. Dintre primariile care au raspuns adresei, 21 si-au dat acordul pentru angajarea de personal suplimentar: Solont, Darmanesti, Sl. Moldova, Comanesti, Agas, Oncesti, Casin, Brusturoasa, Tg. Trotus, Zemes, Scorteni, Rosiori, Colonesti, Magiresti, Tamasi, Stanisesti, Plopana, Pargaresti, Prajesti, Hemeiusi, Damienesti. Nici comunele care inca nu au infiintat consiliul comunitar consultativ, din care ar trebui sa faca parte invatatori, profesori, politistul, preotul si alti lideri locali, nu au fost interesate de proiect: Strugari, Racova, Secuieni, Palanca, Pancesti si Motoseni.

                                      aVinovate” sunt concediile de odihna

                                      „Nu cunosc asa ceva, eu nu am stiinta de aceasta adresa. Sunt implicat in alte proiecte si planuri. Asistentul social e langa mine, vi-l dau sa vorbiti. Cat priveste consiliul consultativ, e adevarat ca nu avem. Tot asistentul social ar fi trebuit sa se ocupe, impreuna cu secretarul”, a declarat Constantin Galita, primarul din Motoseni. „Am primit adresa DGASPC, am discutat cu secretarul, insa dupa aceea am plecat in concediu”, afirma Mariana Patrici, asistent social. Ea declara ca inca un angajat e necesar deoarece comuna are 5.400 locuitori si apar cel putin 2-3 cazuri pe luna. „Avem 300 de dosare de ajutor social, plus alocatiile, facem evaluari peste evaluari, declara ea. Vom infiinta si consiliul comunitar, deocamdata cerem sprijinul consilierilor si al preotului din sat. Tot ei vor face parte si din consiliu, dar sigur ca e bine sa aiba oficial niste raspunderi”. Primarul Galita a promis ca il va contacta pe Sorin Brasoveanu si va rezolva „cu proiectul”. Cam tot asa stau lucrurile si in Palanca. Primarul Adrian Palistan declara ca a primit adresa DGASPC si ca a pus rezolutia „Da”, dupa care a plecat in concediu. „Nu stiu ce a facut angajatul care trebuia sa raspunda, acum e la mare, dar il sun si il intreb. Eu sunt de acord si vreau sa participam la acest proiect”. Situatia s-a rezolvat in 15 minute. Adevarul e ca, pentru edili, drumurile si podurile sunt mai importante decat protectia sociala, unde rezultatele nu sunt palpabile si nu pot fi aratate in campania electorala. Si mai e ceva. Unii primari vad jumatatea goala a paharului: nu se gandesc ca vor avea 14 luni un angajat in plus, platit de altii, ci de unde vor lua bani de salarii dupa terminarea proiectului. Scris de Silvia Patrascanu