Antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru si-a bagat elevii in sedinta inca de la a doua zi de pregatiri. Astfel, antrenamentul de ieri a debutat cu o sedinta ce a durat nu mai putin de 60 de minute. „Trebuie sa va pregatiti cat mai bine deoarece aceasta va e meseria”, si-a avertizat Poenaru jucatorii. „Daca voi credeti ca valoarea va permite sa jucati mai sus nu aveti decat sa trageti tare si sa demonstrati acest lucru. Deocamdata sunteti aici, iar obligatia voastra e sa va antrenati pe rupte. Care crede ca va putea trage chiulul se inseala amarnic”, a spus antrenorul „galben-albastrilor”, care a precizat ca nu va tolera niciun fel de abateri: „Cine nu corespunde, va fi pus pe liber fara niciun fel de menajamente”. (D.S.)
Greva la BCR
Sindicalistii vor salariu mai mare si stimulente
Reprezentantii Federatiei Sindicatelor Independente (FSI)a au solicitat la conciliere mentinerea prevederilor Contractului Colectiv de Munca (CCM) din 2008, cu unele modificari agreate anterior de conducerea BCR, precum si o crestere suplimentara a salariilor cu 3%, care se adauga la majorarea cu 50% din rata inflatiei pe 2008. aDecizia FSI survine an contextul an care CCM a expirat la sfarsitul anului trecut, an pofida eforturilor depuse de managementul BCR pe parcursul negocierilor de a gasi o solutie convenabila pentru ambele parti an contextul economic dificil din Romania. Reprezentantii FSI au antrerupt negocierile imediat dupa etapa concilierii, refuzand astfel dialogul”, ne-a comunicat Nicoleta Druica, purtatorul de cuvant al BCR Bacau.
Stimulente de vacanta, in functie de performante
Patronatul de la BCR a expus angajamentul pe care banca si-l poate permite in conditiile crizei economice si a mai promis sa nu concedieze niciunul din cei 8.700 de salariati. aManagementul BCR a facut cea de a sasea oferta an timpul antalnirii de conciliere desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute (vineri 9 ianuarie, n.a.), oferta care a fost respinsa de reprezentantii sindicali, fara a oferi vreo explicatie sau motivele concrete asupra neacceptarii acesteia”, precizeaza Druica. Patronatul de la BCR si-a aratat disponibilitatea de a mentine majoritatea drepturilor din CCM pe 2008, mentionand clar ca stimulentele de vacanta si de Craciun sunt legate de performantele financiare ale bancii. Banca este dispusa sa stabileasca criterii de performanta ampreuna cu sindicatul, dupa cum managerii au fost de acord cu o marire de salariu cu 50% din rata inflatiei pe 2008.
Greva, dar se lucreaza
Decizia sindicatului de a declansa greva generala a impus o reactie pe masura din partea patronatului BCR. Acesta este decis sa conteste in instanta legalitatea actiunii de protest. aPentru perioada grevei, managerii de la BCR asigura clientii ca vor lua masuri pentru asigurarea unui nivel minim de servicii an folosul clientilor cu sprijinul si dedicarea unei parti importante dintre angajatii care nu vor participa la greva”, sustine Nicoleta Druica. Conducerea BCR precizeaza ca exista posibilitatea ca nu toate unitatile sa fie in postura de a servi clientii. aan astfel de situatii, BCR asi cere scuze clientilor si ai roaga sa se adreseze altor unitati BCR aflate an apropiere, care sunt an functiune”, mai spune purtatorul de cuvant al BCR Bacau.
Lili Adochitei
Negocierile reactiveaza disputa din PD-L
Negocierile care se poarta, in aceste zile, pentru posturile care urmeaza sa fie repartizate „conform algoritmului”, e vorba de cele de prefect, subprefecti, vicepresedinti ai CJ, directori, au generat nemultumiri in PD-L Bacau. Nu legat de nominalizari, care nu sunta definitive, ci in privinta procedurii prin care se face selectia viitorilor sefi. „Nu s-a respectat statutul. Ar fi trebuit ca aceasta comisie de negociere sa fie stabilita in Biroul Permanent Judetean (BPJ), or biroul nu s-a intrunit de patru luni. Nici macar dupa alegeri. Nu s-a facut reforma in organizatie, asa cum speram”, sustin nemultumitii. Ei mai spun ca tocmai cei care au muncit in campanie au fost repede uitati si ca „in judeteana PD-L nu exista democratie”. BPJ e format din 23 de membri, intre care Vasile Nistor, acum senator, fostii parlamentari Liviu Miroseanu si Cristian Cucuian, liderii fostului PL-D – Ioan Chiriac, Mihai Slic, Adi Iordache -, primarii din Tg. Ocna, Poduri, Tamasi etc. Comisia de negociere numita afara consultarea BPJ”, peste capul celor 23, e coordonata de Neculai Olaru, presedintele PD-L Bacau. El afirma ca nu are niciun semnal din interiorul partidului ca ar exista nemultumiri: „Nu am primit niciun mesaj de acest fel. Nu spun ca exista o armonie pefecta in organizatie, dar eu nu fac nimic fortat, discut cu toti cei pe care ii consider reprezentativi”.
Negociatorii sunt aoameni seriosi”
Neculai Olaru arata ca PD-L Bacau este printre cele 9 organizatii din tara al caror birou a fost dizolvat in vara lui 2008, fiind conduse de un presedinte interimar, care a numit si validat un nou BPJ. „Biroul este validat de Bucuresti, dar raspunderea si decizia este a presedintelui”, arata Olaru. Tot in biroul national s-a stabilit, legat de discutiile cu PSD pentru functiile din Prefectura si CJ, ca „echipa de negociere va fi condusa de presedintele organizatiei”. Vasile Nistor, fostul presedinte al PD-L Bacau, azi senator, nu face parte din comisia care va stabili cine va fi subprefect si cine vicepresedinte. El sustine ca nu stie ce se intampla in Bacau deoarece e ocupat cu infiintarea biroului parlamentar, iar colegiul e foarte vast, dar arata ca, la PD-L, „orice decizie se ia in BPJ. Daca, insa, s-a stabilit altceva in biroul national, atunci ne conformam”. Neculai Olaru arata ca discutiile privind „strategia si numele” se poarta intr-un cadru restrans deoarece „PD-L nu poate merge descoperit la intalnirea cu PSD”. Cei care formeaza echipa de negociere sunt „oameni seriosi, care au potential si care au obtinut rezultate bune la alegeri”, sustine presedintele PD-L Bacau. In plus, „afirmatia ca BPJ nu s-a intrunit de patru luni e falsa. Am avut intalniri si in noiembrie, cand au participat si candidatii la parlamentare”, iar in 28 decembrie s-a intrunit consiliul judetean de coordonare. Neculai Olaru, presedintele PD-L Bacau, a mai facut o precizare interesanta, si anume ca „in curand va fi liniste in partid”.
Silvia Patrascanu
Proba de foc pentru olimpici
Cei mai buni elevi de gimnaziu si liceu au avut sansa sa demonstreze ce stiu
Olimpicii judetului au fost asteptati, in week-end-ul care a trecut, sa se abata” in… cunostinte. Pe 10 ianuarie, s-a desfasurat etapele judetene a olimpiadelor la limba si literatura romana, limba engleza si chimie. Elevii de la clasele a VII-a si a VIII-a si-au demonstrat cunostintele la limba si literatura romana. Competitia s-a derulat la scoala „Al.I. Cuza”, iar elevii de la clasele IX-XII au fost gazduiti la C.N. „Gheorghe Vranceanu”. Din judetul Bacau, au participat elevii calificati la etapa locala a olimpiadei de limba si literatura romana. La clasa a VII-a s-au prezentat 160 de elevi, in timp ce la clasa a VIII-a, au participat 136 de elevi. La clasele IX-XII, au fost prezenti 212 elevi. Nicoleta Iftimiu, inspector scolar de specialitate, limba si literatura romana, a precizat ca la olimpiada de anul acesta sunt mai multe noutati, printre care, trecerea de la evaluarea cu note intre 1 si 10 la evaluarea pe baza unui punctaj de pana la 120 de puncte. De asemenea inspectorul scolar de specialitate a precizat ca ao caracteristica a subiectelor o constituie accentul pus pe creativitate, pe un nivel superior de pregatire, pe cunostinte ample de cultura”. Tot sambata, 10 ianuarie, s-a desfasurat, la Grup Scolar „M. Eminescu”, prima etapa a fazei judetene a olimpiadei de limba engleza, pentru clasele IX-XII. Din judetul Bacau, la acesta etapa au fost prezenti 146 de elevi. Anca Rafiroiu, inspector scolar de specialitate limba engleza, a precizat ca aanul acesta, subiectele au un nou format, fiind mai apropiate de ceea ce se studiaza la clasa. Elevii au apreciat tipul nou de subiecte, un feed-back pozitiv existand si din partea profesorilor evaluatori”. Elevii ale caror teze au obtinut note peste 9.50 vor participa la etapa a doua a fazei judetene a olimpiadei, care consta dintr-o proba de ascultare si una de vorbire an limba engleza. an urma acestor probe, se va alcatui lotul ce va reprezenta judetul Bacau la etapa nationala a olimpiadei de limba engleza, programata an vacanta intersemestriala (02-07 februarie) an Ploiesti, jud. Prahova. Nu in ultimul rand, s-a derulat in acest weekend si faza judeteana a olimpiadei la chimie pentru clasele VIII- XII, la Colegiul „H. Coanda”. Din judetul Bacau au participat 73 de elevi. Raducu Galeru, inspector scolar de specialitate chimie, a precizat ca „subiectele au fost accesibile, an comparatie cu subiectele din anii precedenti”. Faza nationala a olimpiadei de chimie se va desfasura an vacanta intersemestriala (31.01-07.02) in Oradea, jud. Bihor.
Silvia Mares
Copiii cinstesc memoria lui Eminescu
Data fiind apropierea zilei de 15 ianuarie, la Biblioteca Judeteana „C. Sturdza” Bacau s-a desfasurat ieri, 12 ianuarie, activitatea „Natura in poeziile lui Eminescu”. Actiunea face parte din proiectul „Copiii – prietenii cartilor” al Gradinitei „Agricola International”, in parteneriat cu institutia gazda, si a constat in recitari ale copiilor din poezia marelui nostru poet national. Scopul actiunii, dupa cum a declarat directorul Gradinitei „Agricola”, educ. Maricica Diamant, „este acela de formare a unei atitudini pozitive fata de valorile morale si etice prezentate in creatiile literare eminesciene, cultivarea sensibilitatii artistice prin mesajele textelor prezentate, precum si largirea orizontului cognitiv al copiilor”. Intr-o prima etapa, proiectul va avea ca finalitate, la sfarsitul lunii, o expozitie-concurs de desene si picturi avand ca tema „Natura in poeziile lui Eminescu”, iar etapa a II-a a proiectului se va concretiza un an mai tarziu (ianuarie 2010) printr-un simpozion intitulat „Rolul creatiilor lui M. Eminescu in dezvoltarea intelectuala si morala a prescolarilor”. Activitatile desfasurate de Gradinita „Agricola International” in cadrul proiectului „Copiii – prietenii cartilor” vor cuprinde lecturi si povestiri ale educatoarelor, vizite la biblioteci si muzee, memorizari, dramatizari, teatru de papusi, activitati artistico-plastice. „Prin desfasurarea acestui proiect, urmarim insusirea de catre copii a unor creatii literare ale marelui poet Mihai Eminescu, realizarea de albume cu fotografii, de lucrari artistico-plastice pentru expozitii, referate ale cadrelor didactice pentru simpozionul de anul viitor”, a mai precizat educ. Maricica Diamant. Coordonatorii si organizatorii proiectului sunt educatoarele de la Gradinita „Agricola International. (D.V.)
Olimpicii onesteni au fost premiati
Vineri, 9 ianuarie, la Biblioteca „Radu Rosetti” din Onesti, 25 de olimpici, elevi ai institutiilor de invatamant preuniversitar au fost recompensati cu diplome si premii, constand in diferite sume de bani. Initiativa a apartinut senatorului Vasile Nistor, deputatului Valerian Vreme si consilierului judetean Nicu Sapca. Au fost premiati Bianca Maria Marin, de la CS „N. Comaneci” pentru multiple premii la olimpiade scolare, premiul intai la limba si literatura romana, prof. indrumator Mioara Radulea, Tudor Paduraru, elev al CN „Gr. Moisil”, castigator al medaliei de argint la un concurs din China, indrumator prof. Gh. Sorta, Catalin Ursachi, de la CN „D. Cantemir”, multiple premii si premiul intai la nationala de fizica, prof. indrumator Marian Tutunea, Bogdan Bantu, CN „Gr. Moisil”, membru al lotului national de fizica, care a fost acceptat ca student la Oxford, prof. indrumator Valentin Sorta, Raluca Vacaru, de la CN „D. Cantemir”, premiul intai la olimpiada nationala de informatica aplicata, prof. indrumator Alina Ifrim, Samuel Bodea, elev la CT „Gh. Asachi”, coordonator Viorica Ercuta, Liliana Gavriluta Vlad Frateanu, Nicoleta Palade, Olivia Simon, elevi ai CT „Gh. Asachi”, prof. indrumatori Costin Dobrota, Lavinia Sarca Jugaru si Viorica Ercuta. Nu au fost omisi Alice Danila, Diana Gradinaru, Alina Negrut, Mara Bruma, Georgiana Roxana Rosca, de la CN „D. Cantemir”, care i-au avut ca prof. indrumatori pe Lacramioara Agachi, Emilia Munteanu, Felicia Filip, Adriana Boghian, Magdalena Carlan, Lenuta Basoc, iar de la CN „Gr. Moisil” au fost premiati Mihaela Covatariu, Vlad Mihaila, Bogdan Obrisca cu prof. indrumatori Geta Sburlan, Mihail Dumache si Anicuta Serban Nica. De la Colegiul Sportiv au fost premiati Diana Chelaru, Nadina Marchis, Cristina Negru si Maria Luisa Pavel, prof. indrumatori Aurica Nistor, Daniel Nistor si Elena Sarghiuta. Premiantii CT „Petru Poni” au fost Madalina Anghel, Gheorghe Turcu, Madalin Mihalcea, prof. indrumatori Ionela Sandu, Petronela Condrea, Ioan Dragomir, Liliana Oprea, Carmen Epure, Roxana Olteanu, Margareta Horodinca, Lacramioara Mladin si Marinel Munteanu. (D.L.)
Gimnastele au inceput pregatirea
De ieri, gimnastele bacauane au inceput antrenamentele. Dupa un cantonament desfasurat la Durau, in perioada 3-11 ianuarie, sportivele au revenit in sala. O sala cam friguroasa si cu probleme la instalatia electrica. aAsteptam sa se mai incalzeasca pentru a avea conditii de temperatura pentru pregatire si sper sa se rezolve problemele legate de curentul electric pentru a beneficia de o luminozitate corespunzatoare”, a spus antrenorul emerit Cornel Agop la primul antrenament din 2009.
Colectiv tehnic marit
Aproape 100 de copii vin la gimnastica. Pana de curand, pregatirea era asigurata doar de trei antrenori: sotii Cornel si Vasilica Agop, respectiv Mihaela Bucur. aMa bucur ca am prins in colectivul tehnic inca doua antrenoare”, a detaliat coordonatorul sectiei de gimnastica de la SCM Bacau. Este vorba despre Alexandra Rosu, fosta componenta a lotului de junioare in perioada 1999-2004, respectiv Daniela Bordianu, o alta fosta gimnasta de performanta.
Se lucreaza in cuplu
Planurile de extindere nu se opresc insa aici. Cornel Agop intentioneaza sa coopteze in colectivul tehnic si un antrenor. aSe stie ca in gimnastica se lucreaza in cuplu, parte femeiasca si parte barbateasca. Partea femeiasca se ocupa de partea artistica, de conceptie, sol, barna, in timp ce antrenorii lucreaza la acrobatica, unde este de ridicat pe toate aparatele. Sper ca vom rezolva si acest aspect”.
Dana Popa
Program stabilit
4 cupluri de arbitri vin la primul turneu de sala dintre tur si retur, programat la Sala Sporturilor intre 15-18 ianuarie. Anton / Cristea (Iasi), Dima / Ichim (Galati), Georgescu / Moldoveanu (Constanta) si Blas / Gheorghisor (Bucuresti) vor oficia la meciurile care pot transa lupta pentru promovarea in Liga Nationala. Programul astudentelor” este urmatorul:
– 15 ianuarie: HCF P. Neamt – Stiinta Bacau (ora 14.00)
– 16 ianuarie: Stiinta Bacau – National Ramnicu Valcea (ora 12.00)
– 17 ianuarie: CSM Slobozia – Stiinta Bacau (ora 18.00)
– 18 ianuarie: CSM Sfantu Gheorghe – Stiinta Bacau (ora 9.00).
Elevele Gabrielei Manea au intrat pe ultima turnanta a pregatirilor. aMarti dupa-amiaza vom face un amical cu echipa de baieti antrenata de dl Berza”, a anuntat antrenoarea Stiintei. (D.P.)
Tendinte economice de inceput de an
Datele oficiale ale Institutului National de Statistica arata ca pentru primele luni ale lui 2009 se va inregistra o scadere accentuata a activitatii in domeniul industriei prelucratoare si a constructiilor, in timp ce sectorul serviciilor si cel al comertului cu amanuntul vor stagna la nivelul inceputului lunii decembrie 2008.
Conform datelor statistice, este preconizata pentru perioada ianuarie-martie 2009 o scadere cu aproape 15% a volumului productiei, capitol si asa deficitar la nivel national. In stransa legatura cu aceasta scadere se afla si reducerea numarului de salariati. Sunt avansate aceste previziuni in contextul in care sunt constant reduse contractele si comenzile pentru piata interna si externa, desi preturile prezinta tendinte de crestere pentru aceeasi perioada.
Lucrarile in constructii,
afectate de vreme
Pentru luna decembrie 2008, dar si pentru primele luni ale lui 2009 cifrele arata o scadere a activitatii din sectorul constructiilor, pe fundalul scaderii contractelor cu peste 30 de procente. Concomitent este avuta in vedere si o scadere a numarului salariatilor, dar masurile de restrangere a personalului din constructii este deja consacrata ca o masura cu caracter sezonier. Cifrele din domeniul constructiilor sunt similare celor de la finele lui 2006 – inceputul lui 2007, cand managerii societatilor de constructii estimau o restrangere a activitatii concomitent cu intrarea in sezonul rece. In acelasi timp insa, cresterea preturilor in acest domeniu este temperata, pe fundalul crizei economice.
Comertul ramane stabil
In sectorul comertului cu amanuntul nu sunt previzionate schimbari majore pentru perioada urmatoare. Situatia economica in acest sector, conform datelor statistice, se va mentine in jurul acelorasi valori din luna noiembrie a anului trecut, in contextul in care volumul de marfuri si comenzile prezinta tendinte de stabilitate. Pornind de la aceste premise, nu vor exista variatii nici in ceea ce priveste numarul salariatilor, in sectorul comertului cu amanuntul neexistand deocamdata motive pentru a se proceda la reduceri de personal.
Serviciile raman constante
Nici pe piata serviciilor nu se vor inregistra fluctuatii semnificative in perioada urmatoare. Cu toate ca este clara o crestere mai moderata fata de finele lui 2006 si prima perioada a lui 2007, situatia nu este de natura sa provoace ingrijorarea celor ce activeaza in sectorul serviciilor. Preturile vor creste usor in urmatoarele trei luni, dar nu intr-atat incat sa genereze o scadere a cererii. In acelasi timp insa sunt previzionate unele reduceri de personal, principalele vizate fiind intreprinderile foarte mari (cu peste 500 salariati) si cele mijlocii (intre 50 si 249 salariati).
Emilian Berceanu
Poluare cu titei pe Trotus
Poluare pe raul Bogata, din localitatea bacauana Dofteana. O conducta de transport petrolier s-a fisurat, iar titeiul a ajuns in albia raului, iar de aici in Trotus. Pentru a stopa poluarea apelor, imediat s-au mobilizat politistii, pompierii si autoritatile locale, dar si mai multe echipe de specialisti de la Apele Romane, Petrom si Protectia Mediului. „Pata de titei a fost observata de un localnic care are un bazin de peste. Probabil ca, atunci cand s-a mai muiat gerul, s-a deversat si produsul petrolier. Oricum s-a actionat foarte greu, din cauza drumului inaccesibil pana la conducta fisurata. Pentru a opri poluarea, s-a luat masura intreruperii curentului electric, sondele din zona fiind astfel oprite. Abia dupa ce fisura a fost infundata s-a pornit curentul”, ne-a declarat Ion Bujor, primarul din Dofteana. Pana la lasarea intunericului s-a actionat ore in sir pentru indepartarea titeiului din apa. Mai intai a fost oprit si transportul combustibilului pe conducta, iar din cercetarile efectuate ulterior s-a constatat ca la intratrea in satul Arinis, pe albie, la 100 de metri in amonte de DN 12 A, conducta ce transporta produsul petrolier din parcul petrolier Dofteana catre depozitul Cerdac, era sparta. Nu se stie insa daca la mijloc e vorba de un furt de titei sau de o defectiune tehnica la reteaua de transport. Ieri activitatea de stopare a poluarii a fost reluata. S-a adus o remorca de baloti de paie cu ajutorul carora se incearca indepartarea peliculei de titei din apa. „Operatiunea este foarte dificila, pentru ca Trotusul este inghetat si inca nu se stie cat de mare este poluarea. Apoi exista si pericolul ca gheata sa se sparga, iar cei care lucreaza sa ajunga in apa”, mai spune primarul Bujor. Prejudiciul va fi stabilit dupa ce pericolul poluarii va fi indepartat. (Roxana N.)
Subventii de 400 lei la hectar pentru ingrasaminte chimice
Fermierii vor primi ajutoare de urgenta de la stat pentru achizitionarea de angrasaminte chimice an vederea relansarii agriculturii. Aceasta decizie a fost luata an urma antalnirii ministrului Economiei, Adriean Videanu, cu reprezentantii sindicatelor si patronatelor din industria chimica si petrochimica. aSubventionarea angrasamintelor chimice an regim de urgenta va asigura atat securitatea alimentara a Romaniei an 2009, cat si reluarea activitatii combinatelor petrochimice, care ar fi trebuit sa treaca la disponibilizari masive, ancepand cu luna februarie”, a declarat presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie (FSCP), Achile Dutu. Acesta a tinut sa precizeze ca, la antanirea cu ministrul Adriean Videanu, nu s-a pus problema problema amanarii redeschiderii unor combinate petrochimice ca efect al crizei gazelor, sustinand ca oricum combinatele nu si-ar fi putut relua activitatea din lipsa de comenzi. „Discutiile de la Ministerul Economiei dintre reprezentantii sindicatelor si patronatelor din domeniul chimiei si petrochimiei si Adriean Videanu nu au fost axate pe criza gazelor. Noi oricum, an fiecare an, atunci cand a fost iarna grea, am intrat an revizie tehnica pentru a asigura necesarul de gaze pentru ancalzirea populatiei”, a explicat Dutu. Pe de alta parte, secretarul general al CNSLR-Fratia Mures, Maria Dandarau, a declarat ca „ministrul Economiei, Adriean Videanu, ne-a dat asigurari ca miercuri, ampreuna cu Ministerul Agriculturii, va elabora o ordonanta prin care sa fie subventionati producatorii agricoli. Se va acorda suma de 400 de lei pe hectar strict pentru angrasaminte chimice produse an UE. Nu va exista limita de suprafata, iar banii se vor da an cupoane care vor fi folosite exclusiv pentru angrasaminte”. Anul trecut, subventia de la stat acordata fermierilor pentru cumpararea semintelor si a angrasamintelor chimice a fost de 108 euro la hectar. (D.V.)
Amurco sta cu ochii pe Guvern
Dupa promisiunile executivului de a sustine agricultura prin alocarea de subventii pentru ingrasaminte chimice, salariatii de la Amurco, dar si de la restul societatilor detinute de grupul InterAgro, au inceput sa traga speranta ca nu isi vor pierde locurile de munca. Ioan Niculae, patronul InterAgro, si-a manifestat disponibilitatea de a continua plata salariatilor in regim de somaj tehnic pentru inca o perioada, asteptand sa vada daca declaratiile executivului se vor materializa in acte normative. Nu mai putin de 5000 de oameni din combinatele de ingrasaminte chimice ale InterAgro trebuiau sa fie concediati incepand cu luna ianuarie. (E. Berceanu)
Primariile nu pot angaja specialisti
Ordonanta 223 blocheaza administratia
Primariile rurale au fost criticate mereu ca lucreaza prost, putin, din birou. Edilii s-au aparat, aratand ca nu au bani si specialisti. Sperau ca 2009 le va aduce fonduri europene, pe baza de proiecte. A aparut, insa, un nou vinovat: OUG 223. Chiar sa vrea, administratiile nu mai pot face angajari.
In 2009, anul in care, spera primarii, vor veni fonduri europene „la greu” si va fi nevoie de specialisti in scrierea proiectelor, autoritatile locale nu vor putea face angajari. Or, nu poti sa te dezvolti fara sa investesti. Vinovata e OUG 223, care a blocat toate posturile vacante la sfarsit de an. Intre institutiile afectate de blocaj se afla primariile rurale, care si asa gasesc foarte greu tineri cu studii superioare, bine pregatiti si dispusi, in acelasi timp, sa faca naveta pe un salariu de 7-8 milioane lei vechi. „Cu exceptia posturilor unice, cum sunt cele de sef de serviciu, sefa birou sau secretar de comuna, toate sunt blocate pana pe 30 decembrie 2009, arata Angela Bogea, director de resurse umane in CJ Bacau. Mai exista o exceptie: daca o institutie nu se poate lipsi de anumiti specialisti, poate face angajari, dar numai cu aprobarea Ministerului Finantelor si al Muncii”.
Urbanistii fac contabilitate
In ultimii ani, primarii s-au plans mai ales de lipsa asistentilor sociali, toata fiind facuta de un referent, care, adin cauza hartiilor”, nu are timp sa faca teren. Criza e si in alte sectoare. „Contabila noastra nu reuseste sa faca fata, o mai ajuta angajata de la urbanism, dar avem neaparat nevoie de inca un inspector”, arata Ionel Turcan, primarul comunei Horgesti. Va fi mult de lucru si la cadastru, in 2009, deoarece PD-L a promis ca schitele pentru terenurile private vor fi realizate gratuit, pe banii statului. Ionel Turcanu nu are cadastrist, dar va folosi „un inginer bun, de la Biroul de consultanta agricola, pe care il vom trimite la specializare”. Primaria Poduri avea vacant un post de arhivar-referent, care a fost blocat. „Noi ne descurcam. Desi suntem comuna de gradul I, cu peste 8000 de locuitori, avem doar 12 angajati. Cand se dau subventii pe agricultura sau incalzire, ne mobilizam toti”, afirma primarul Ioan Dobrovat.
aNe-ar trebuia 50-60 de angajati”
Lipsa arhivarului nu e o nenorocire, dar cine va face proiecte? „Asa, daca ne-am potrivi, ne-ar trebui 50-60 de angajati, declara Dobrovat. Biroul de proiecte si programe, pentru accesarea fondurilor europene, trebuia sa aiba 5 angajati. Vom apela la o firma de profil si vom rezolva”. La fel si la cadastru, in loc sa angajeze, primaria va face o conventie cu un cadastrist. Tot din declaratiile primarilor stim, insa, ca tarifele percepute de firme nu sunt mici. In pofida blocajului impus de OUG 223, pe site-ul Prefecturii sunt anuntate 4 concursuri. „Este adevarat, dar exista si exceptii de la lege: consilierii ale caror atributii nu figureaza in fisa postului altor persoane”, arata Gheorghe Hura, subprefectul judetului. El precizeaza ca intre OUG 223 si ANFP e o controversa, care tine de interpretare. Anunturile au fost publicate inainte de data aparitiei ordonantei. „Nu a fost organizat niciun concurs, primul e pe 15 ianuarie, arata Hura. Asteptam, pe marti-miercuri, sa primim punctul de vedere al ANFP”.
Silvia Patrascanu
Parchetul de pe langa Tribunal, la limita de avarie
Unitatea poate ramane doar cu trei procurori in activitate
Toate posturile de procurori vacante din cadrul parchetelor bacauane au fost inghetate. La Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau este dezastru, in prezent, aici lucrand doar sapte magistrati in loc de 15. Patru dintre ei si-au depus cerere de pensionare.
Sperantele procurorilor de la parchetele bacauane de a se completa, in acest an, posturile vacante s-au naruit. Directivele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din primele zile ale lui 2009 sunt clare: pana pe 31 decembrie toate posturile sunt blocate. aSituatia este cu adevarat dificila, mai ales la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau unde este nevoie mare de procurori. Pana acum era o problema legata de personal la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau. Insa aici, anul trecut, s-au ocupat mai multe posturi in urma concursurilor organizate. La Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau pot ajunge doar procurori cu experienta, care si-au desfasurat activitatea la parchetele locale”, spune procurorul Camelia Elisei, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau.
Din sapte procurori, patru au varsta
de pensionare
Nici la celelalte parchete nu sunt ocupate toate posturile din schema de personal . La Parchetul Curtii de Apel, din 14 functii de procurorii, sunt ocupate 13. Situatia cea mai crunta este la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau, unde din 15 procurori cati ar trebui sa activeze, in momentul de fata, isI desfasoara activitatea doar 7. „Si din cei sapte procurori activi, patru sunt la varsta de pensionare. Unii dintre ei deja au depus cereri pentru a iesi la pensie. Daca acestea vor fi aprobate, toate lucrarile de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau cad in sarcina doar a celor trei procurori, cati mai raman in activitate”, ne spune procurorul Elisei. Chiar daca spre deosebire de anii precedenti la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau se sta bine, posturile de procurori nu sunt ocupate suta la suta. „In momentul de fata, in activitate se afla 12 procurori, din 16, cat prevede schema de personal. Fata de alte timpuri, nu putem sa ne plangem”, spune Daniel Apetroaie, primul procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau. Tot la aceasta unitate lucreaza cu delegatie, pana la sfarsitul lunii martie, si Aneta Neagu, primul procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Onesti.
Si la celelalte parchete bate vantul
Jale mare este si la Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti, unde lucreaza efectiv doar trei procurori, in loc de 7, cat ar fi normal. La sfarsitul anului trecut, au dat o mana de ajutor magistratilor de aici si procurorii Mihai Niculescu, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau si Elena Bostan, de la Parchetul de pe langa Judecatoria Buhusi. Nici la Buhusi nu este completa schema de personal. Ar mai trebui inca un procurora ca sa se ocupe cele patru posturi existente in grila de personal. Si mai rau este la Parchetul de pe langa Judecatoria Podu Turcului unde, in loc de trei procurori, rezolva dosarele doar unul singur. Pentru a se ajunge cu lucrarile cat de cat la termen a mai fost delegat un procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Onesti. Singurul parchet unde schema de personal e completa este cel de la Onesti.
Lili Adochitei
Pedepse de doi bani pentru politistii corupti
Agentii de circulatie spagari au fost condamnati cu suspendare
Ciprian Ciuche a fost angajat la Inspectoratul de Politie Judetean in anul 1999, in functia de agent. Se pare ca subofiterul nu a fost un politist model inca de la inceput, in perioada 2000 – 2007 fiind sanctionat disciplinar in cinci randuri pentru parasirea traseului de patrulare, dezinteres in respectarea atributiilor de serviciu si neglijenta in rezolvarea sarcinilor date de superiori. In 2007, Ciuche a fost detasat la Biroul pentru Siguranta Circulatiei in Mediul Urban (BSCMU). Printre altele, el trebuia sa foloseasca sistemul de supraveghere video a traficului si masurarea vitezei, sa constate incalcarile legislatiei rutiere si sa ia masuri de sanctionare pe loc sau in lipsa a persoanelor vinovate. Tot agentul Ciuche indeplinea si calitatea de operator video, colegul lui Cristian Ionut Raschitor, intrat in randurile politistilor in 2006, avand doar sarcina sa incheie procesele verbale.
Au schimbat traseul sa faca rost de acascaval”
In ziua de 9 septembrie 2007, Ciprian Ciuche si Ionut Rischitor au format o echipa, fiindu-le repartizat un Logan dotat cu sistem video. Superiorii agentilor au stabilit ca traseu de patrulare strada Mioritei si strada Stefan cel Mare, pana la Podul cu Lanturi. Orice abatere de la zona de patrulare trebuia comunicata sefilor de la Circulatie. Ciuche si Raschitor au intrat de serviciu la ora 22.00 si isi incheiau misiunea la ora 6.00, ziua urmatoare. aDupa ora 2.00, Chiuche a oprit sistemul de inregistrare video. Apoi cei doi s-au deplasat pe Calea Moldovei, in scopul obtinerii de foloase ilicite”, spune procurorul de caz. La ora 3.15, agentii au tras pe dreapta un BMW, la volanul caruia se afla Stefan Puscuta. Autoturismul rula cu viteza de 150 km/h. Dupa ce i-au retinut soferului actele de identitate si cele ale masinii, politistii i-au recomandat acestuia sa-si arezolve problema”. Contravenientul nu avea bani multi la el. A sunat un prieten sa faca un imprumut, insa nici acesta nu avea disponibil acasa. I-a spus lui Puscuta ca are de dat doar un telefon mobil achizitionat recent cu suma de 700 lei. Soferul le-a povestit agentilor despre mobil, iar replica lui Raschitor nu a intarziat: aSper ca nu este la mana a saptea”. Stefan Puscuta a tras o fuga la prietenul lui si a luat telefonul. A revenit la Podul cu Lanturi unde se afla echipajul de politie. Tot Raschitor i-a spus contravenientului ca avaloarea este mica in comparatie cu gestul facut de noi”. Soferul si-a recuperat actele, iar mobilul a ajuns in custodia lui Chiuche, care l-a facut cadou iubitei sale.
Un an si zece luni pentru luare de mita
In ziua urmatoare insa Stefan Puscuta i-a reclamat pe cei doi politisti. aCiuche a negat ca a oprit inregistrarea video si ca a parasit zona de patrulare, declarand ca nu-si explica de ce pe caseta nu apare intervalul orar 3.00-4.00″, mai spune procurorul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau. Cei doi politisti au fost trimisi in judecata sub acuzatia de luare de mita, iar in iunie anul trecut judecatorii de la Tribunalul Bacau i-au condamnat la pedepsa cu inchisoarea pe durata unui an si jumatate. Nemultumiti de sentinta s-au aratat atat procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau cat si cei doi fosti politisti, care au facut apel. La inceputul acestui an s-a aflat si sentinta magistratilor de la Curtea de Apel. Judecatorii de aici au admis ambele apeluri. S-a marit pedeapsa de la 1,6 la 1,10 luni pentru fiecare inculpat, dar s-a dat cu suspendare. Pe de alta parte, cei doi fosti politisti au obligatia sa restituie proprietarului de drept telefonul primit ca spaga.
Codrin Cristea
Cristi Popovici, la FC Botosani
Dupa patru ani si jumatate petrecuti la FCM Bacau, antrenorul Cristi Popovici schimba echipa. Nu insa divizia. Si nici seria. Din retur, tehnicianul bacauan va conduce pe FC Botosani. Fie in calitate de antrenor, fie in calitate de consilier tehnic, dupa modelul lui Uhrin la CFR Cluj. In cazul in care va avea rolul de consilier, antrenor principal va fi fostul sau secund de la FCM, Marius Gireada. Cristi Popovici a fost contactat sambata de catre conducerea clubului botosanean, care cauta un inlocuitor pentru Leo Grozavu, demis la finalul turului. Duminica, cele doua parti au batut palma, Popovici urmand sa conduca primul antrenament al echipei din Botosani la mijlocul acestei saptamani. „Mai am ceva treaba de rezolvat in Bacau, insa am facut deja programul echipei si cred ca miercuri sau cel tarziu joi voi fi la Botosani. Oricum, tin legatura cu cei de acolo, echipa incepandu-si inca de azi (n.r. ieri) antrenamentele”, a declarat Cristi Popovici, care pastreaza regretul ca nu a reusit mai multe cu FCM Bacau in turul de campionat. „Dupa ceea ce se intamplase in campionatul trecut, stiam cu totii ca ne asteapta un an greu, insa speram sa adunam totusi mai multe puncte. Ne statea in putinta acest lucru, insa o serie de factori asupra carora nu mai revin acum ne-au impiedicat”, a declarat de acum fostul antrenor al Bacaului. „Sufletul meu ramane la Bacau, indiferent de situatie. Aici am familia, aici am jucat atatia ani in Divizia A, aici am antrenat, inclusiv in prima liga”, a spus Cristi Popovici, care a marturisit si lucrul care si-l doreste cel mai mult: „FC Botosani si FCM Bacau sa evite retrogradarea la finalul sezonului. M-as bucura din toata inima”. (D. Sion)
FCM Bacau si-a reluat ieri pregatirile sub comanda lui Gheorghe Poenaru
Ture de teren si semne de intrebare
Nicio noutate
„No news – good news” spun americanii. Zicala se potriveste prea putin la FCM Bacau. Asta si pentru ca Unchiul din America nu a ajuns la grupareaa bacauana. Sau nu inca. Asadar, ziua de ieri n-a adus nicio noutate pe frontul preluarii clubului de catre Consiliul Local. Iar aceasta nu e o veste buna. Prin urmare, semnele de intrebare continua sa se inghesuie in curtea „galben-albastrilor”. „Asteptam sa vedem ce se va intampla zilele viitoare”, a declarat antrenorul FCM-ului, Gheorghe Poenaru. Exista insa si vesti bune: de la reunirea lotului bacauan nu a lipsit nimeni. Nici macar Daniel Alex David. Fostul capitan al echipei nu s-a dezechipat, fiind in refacere dupa operatia suferita la spate. A stat insa pe marginea terenului, urmarind turele de teren efectuate de colegii sai.
Stadion plin si echipa de A
Cate ture de teren, tot atatea semne de intrebare. Cand se produce preluarea clubului de catre municipalitate? Se mai produce? Cine va fi presedinte? Cine antrenor? Cu ce lot se porneste la drum? OK, poate turele au fost ceva mai multe, dar nici intrebarile nu s-au epuizat. „Sper ca totul sa se definitiveze intr-un timp cat mai scurt deoarece altfel intram in criza de timp. Si asa lucrurile sunt intarziate”, a spus Ghita Poenaru. „S-a tot discutat despre preluarea echipei de catre Consiliul Local ceea ce ar fi un lucru extraordinar”, a adaugat tehnicianul bacauan. Poenaru a explicat care este obiectivul sau in cazul in care echipa va beneficia de sustinerea municipalitatii: „Sa se umple stadionul si sa revenim in prima liga, acolo unde ne e locul. Ceea ce se intampla acum, cu o echipa care se lupta pentru evitarea retrogradarii in C in fata a 50-60 de spectatori e un vis urat”.
In asteptare
La primul antrenament al echipei nu au lipsit insa nici zambetele. „Vreau sa anunt public ca mi-am schimbat scaunul. Asta e pentru cei care tin cu tot dinadinsul sa mi-l ia”, a spus presedintele Relu Damian, descretind fruntile celor din jur. „Noi ne vedem de treaba, in speranta ca semnalele din partea Consiliului Local vor veni cat mai rapid si vor fi de bun augur”, a redevenit serios Damian, care a schitat impreuna cu Gheorghe Poenaru programul de pregatire al echipei. Totodata, pe tapet figureaza si o serie de transferuri care sa intareasca formatia bacauana. Totul in speranta ca proiectul municipalitate-FCM va deveni realitate. Pana atunci, realitatea se rezuma la ture de teren si semne de intrebare.
Dan Sion
Alcoolicii nu mai incap la psihiatrie
Etilismul cronic face ravagii
Anul trecut, din cei 2.800 de bolnavi internati, 800 sufera de etilism cronic. In perioada sarbatorilor si la inceput de an aproape in fiecare zi sunt 4-5 cazuri. Numarul cazurilor a crescut, si mai ales, in randul femeilor. In Romania, medicii sunt nevoiti sa-i externeze imediat dupa ce ies din faza critica. In alte tari, bolnavii beneficiaza de 4-6 luni de tratament.
Ca si cum nu ar fi de ajuns faptul ca si asa numarul cazurilor suferinde de boli psihice, provocate de factori independenti de vointa noastra, sunt in crestere, tot mai multe persoane sunt diagnosticate cu etilism cronic ca urmare a consumului excesiv de alcool. aS-a extins mult etilismul cronic iar pe zi ce trece tot mai multi sunt diagnosticati cu o astfel de boala, ne-a spus dr. Carmen Covrig, medic-sef, sectia Psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgenta. Anul trecut, din numarul total al cazurilor internate in urgenta in faza acuta a bolii, peste 25 la suta au reprezentat-o cele de alcoolism. Dar, mai mult ca sigur, dimensiunile fenomenului sunt si mai mari in realitate, deoarece multe cazuri au complicatii si acestea sunt luate de baza”. In 2008, in sectia Psihiatrie au fost 2.800 de internari. Dintre acestea, 600 au fost cazuri de schizofrenie, 600 – depresii, 300 – demente si 800, de etilism cronic. Dar, evident, in spital ajung cazurile grave. Multi pacienti diagnosticati cu alcoolism cronic si aflati intr-o faza mai usoara a bolii primesc tratament la domiciliu si sunt evidentiati in reteaua sanitara ambulatorie.
Tot mai multe femei ajung alcoolice
Si, cum era de asteptat, mai mult ca oricand in perioada Sarbatorilor de Iarna si la inceput de an sectia Psihiatrie este luata cu asalt de astfel de cazuri. aEste inceput de an si vin foarte multi decompensati, mai spune dr.Carmen Covrig. Si un numar mare de epileptici a baut de sarbatori si a fost adus la noi. Foarte multi ajung in sectie la interventia Politiei”. Medicii afirma ca fenomenul alcoolismului cronic se manifesta in toate mediile sociale, in aceeasi masura atat in familii instarite si educate cat si in cele sarace si cu un nivel scazut de instructie. Si numarul cazurilor este egal atat in randul barbatilor cat si al femeilor. Dar daca la barbati varful etilismului cronic este atins de cei intre 30 si 40 de ani, la femei, predomina cazurile cu varsta intre 40 si 60 de ani. Dar medicii considera si mai ingrijorator faptul ca a crescut numarul femeilor diagnosticate cu aceasta afectiune. Si la fel de alarmant este ca si tineri de 18 ani au fost depistati cu etilism cronic, ceea ce inseamna ca ei au inceput sa bea de la o varsta foarte frageda. aIn zilele de Craciun am avut un barbat in varsta de 30 ani care a fost adus in crize comitiale din cauza consumului excesiv de alcool, afirma dr. Carmen Covrig. Este dintr-o familie asezata, la locul ei. Pe langa etilism cronic, tanarul are si atrofie corticala, ciroza, pancreatita si encefalopatie. Este o epava. Ar fi murit, daca nu ne-am fi straduit toti medicii, pe specialitatile de care apartin bolile lui, sa il salvam. L-au tinut trei saptamani pe Terapie Intensiva. Daca nu se va abtine de la bautura, la urmatoarea faza din aceasta, cu siguranta, va muri”.
Tratamentul
este de durata
Ieri, sectia de Psihiatrie era arhiplina. Pe cele 60 de paturi erau internati 78 de bolnavi. Multi dintre ei erau in sevraj dupa ce au consumat alcool timp indelungat si in cantitati foarte mari. Numai sambata noaptea au fost internati cinci in faza psihotica iar cu o seara inainte, trei. Pentru ca sectia este foarte aglomerata, medicii nu pot sa-i tina internati decat cateva zile. Pentru afectiunile psihice, durata medie de spitalizare este de 14 zile. Dar medicii sunt nevoiti sa-i externeze dupa ce ies din faza psihotica, de sevraj, adica la 3-4 zile de la internare. Or, in cazul unui alcoolic, pentru a avea certitudinea ca riscul tentatiei a fost cat de cat exclus, un tratament eficient este de durata. aIn alte tari, bolnavii de etilism cronic sunt tratati intre patru si sase luni, declara dr. Carmen Covrig. Mai mult decat atat, in Franta, de exemplu, cazurile de etilism, dupa ce ies din faza acuta, sunt internate separat, intr-o sectie aparte, nu raman in Psihiatrie. Asa este normal, pentru ca terapia sa aiba eficienta”.
Doar 13 impatimiti
ai paharului in judet?!
Directia de Sanatate Publica Bacau nu detine o evidenta la zi a persoanelor cu etilism cronic din judet. Ultimele date statistice pe care le-am putut obtine sunt din anul 2007, deoarece raportarea, in cazul acestei afectiuni, este anuala. „Nu avem inca centralizate datele pe anul 2008, ne-a declarat Oana Mocondoi, purtator de cuvant al DSP. Potrivit statisticilor pe 2007, doar 13 persoane au fost internate in spitalele din judetul Bacau cu diagnosticul de etilism cronic”. Discrepanta dintre statistica si binecunoscuta realitate are si o explicatie: pacientii care ajung la spital pentru abuzul de bautura alcoolica sunt „raportati” la autoritatile sanitare pentru complicatii ale etilismului cronic (cum ar fi ciroza, cea mai frecventa dintre acestea).
Elena Tintaru
Doina Mincu
Pleaca in cantonament
7.30: deplasare la Piatra Neamt. Ora 10.00: primul antrenament in cantonament. Handbalistii bacauani incep in forta stagiul de pregatire centralizata de o saptamana, in care isi incarca bateriile pentru reluarea campionatului si a aventurii din cupele europene. Complexul VIP, sediu general devenit traditional pentru Stiinta Municipal Dedeman, ii asteapta pe astudenti” cu toate conditiile. aAm mers si la stadion, impreuna cu doctorul Matachi, si am verificat ca totul sa fie OK”, a spus managerul Dorel Sanie. aNu schimbam nimic pentru ca nu are sens sa modifici ceva ce merge bine. La Piatra Neamt avem tot ce ne trebuie”, a explicat antrenorul Gabriel Armanu, care a programat cate doua antrenamente in fiecare zi, fie in aer liber, fie in sala. Doar miercuri si sambata se va face o singura sedinta de pregatire, pentru ca duminica la pranz sa fie programata revenirea spre casa. aIdeal ar fi ca la finalul cantonamentului sa sustinem si un meci amical”, a completat Gabriel Armanu. Apoi, pana la finalul lunii, Stiinta va participa la doua turnee internationale de verificare,a la Cluj si Odorhei. aImportant este sa ajungem in varf de forma la meciul cu UCM Resita”, a subliniat managerul Dorel Sanie. Echipa bacauana reia campionatul pe 7 februarie, iar la o saptamana distanta joaca in Grecia, cu PAOK Salonic, in prima mansa din optimile Cupei Challenge.
Dana Popa
Selectie pentru Winter Cup
Sezonul incepe in forta pentru tenismenii bacauani. Prima competitie din 2009 este una de lot national la categoria 16 ani, pentru stabilirea echipelor care vor reprezenta Romania la Winter Cup. Au fost convocati 16 sportivi din toata tara (8 fete si 8 baieti), dintre care 5 sunt de la SCM Bacau: Georgiana Patrasc, Raluca Mata, Dragos Ignat, Teodor Marin, Serban Rotariu. aEste o competitie importanta, la care sper ca sportivii nostri sa joace cat mai bine si sa se califice la faza finala”, a declarat Mihai Ciuntea, antrenorul coordonator al sectiei de tenis de la SCM Bacau.
Sistem turneu
Se joaca in sistem turneu, iar primii trei sportivi obtin dreptul de a participa la aeuropene” (doi titulari si o rezerva). Fiecare meci va avea arbitru, iar fiecare sportiv va fi monitorizat de oficialii lotului national. aSper sa scot un rezultat bun. Este important sa raman concentrata si sa pun in teren tot ce am invatat anul acesta”, a spus Raluca Mata. aNu stiu cu cine voi juca, asta se va afla la fata locului. Oricum, indiferent de adversar, voi incerca sa castig cat mai multe meciuri si sa fac ocup un post de titular la lotul national”, a subliniat si Georgiana Patrasc.
Program aglomerat
Actiunea de selectie se desfasoara intre 13-16 ianuarie. In trei zile si jumatate, fiecare sportiv va sustine 7 meciuri. aEste un program foarte aglomerat, dar sper ca sportivii nostri sa faca fata din punct de vedere fizic. Avem incredere. Este o competitie dificila”, a mai spus Mihai Ciuntea. Totodata, tenismenii trebuie sa se adapteze la suprafata de joc, una dura, asemanatoare cu cea de la Flushing Meadows (unde se desfasoara US Open-ul).
Dana Popa










