Acasă Blog Pagina 5453

Copiii cu nevoi speciale n-au fost uitati

    Centrul social de recuperare neuro-motorie aSf. Vasile cel Mare”, de la Scoala aDomnita Maria”, a fost sfintit de catre PS Ioachim Bacauanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, alaturi de un sobor de preoti. Au participat copii cu dizabilitati, parintii acestora si cadre didactice.

    Centrul de recuperare neuromotorie aSf. Vasile cel Mare” a fost sfintit de catre PS Ioachim Bacauanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, alaturi de un sobor de preoti. Au asistat la slujba, cu emotie, copii cu dizabilitati, parintii acestora, elevi si cadre didactice. Acest centru, cu sediul an Scoala aDomnita Maria” (fosta Scoala Nr. 8), se va deschide ancepand de maine, 1 august, activitatea lui fiind coordonata de Biroul de Asistenta Sociala al Episcopiei Romanului, prin Fundatia aEpiscop Melchisedec” – Filiala Bacau. Locatia a fost aleasa la scoala de pe str Bicazului, intrucat in aceasta unitate de invatamant sunt copii cu probleme, care au nevoie de ingrijire speciala. Centrul social de recuperare a fost deschis prin accesarea unui proiect in valoare de 40.000 de lei de la Secretariatul de stat pentru culte. Parinti care, ieri, au asistat la slujba, sunt foarte multumiti de acesta initiativa: aE ca o minune cazuta din cer pentru noi cei care locuim in zona. Pentru ca, in sfarsit ne putem deplasa copiii fara probleme la centrul deschis astazi”, ne-a declarat Brandusa Vlasie, mama unui copil cu handicap gradul I. Cel care s-a ocupat in mod special de infiintarea centrului este pr.
    [ad#stire] Eugen Ciprian Ciute, consilier la Departamentul Misiune si Filantropie al Episcopiei Romanului: aIncercam ca toate serviciile la centrul aSf. Vasile cel Mare” sa fie gratuite, deoarece familiile acestor copii, pe langa durerea sufleteasca pe care o au, intampina si unele dificultati de ordin material”. In Scoala aDomnita Maria” mai functioneaza, tot in administrarea Biroului de Asistenta Sociala al Episcopiei Romanului, Centrul de zi „Sf. Ioan Botezatorul” (cu programul ascoala dupa scoala”), in cadrul caruia 21 de copii primesc, pe parcursul anului scolar, hrana calda si primesc ajutor la efectuarea temelor.

    Gabriel Pop

    Primarii bolnave de indolenta: Saracii satelor pierd asigurarea de sanatate

      Beneficiarii Legii 416, a venitului minim garantat, au dreptul la servicii medicale ca oricare asigurat. Singura conditie este ca primariile sa depuna in fiecare luna lista cu beneficiarii acestei legi. Desi este vorba despre o banala raportare electronica, unele primarii ignora obligatia si isi lasa cetatenii cei mai saraci fara dreptul la servicii medicale gratuite.

      Dupa 3 luni, oamenii pierd calitatea de asigurati ai sistemului de asigurari sociale de sanatate. Ei vor avea dreptul doar la asistenta de urgenta, atata timp cat viata le este pusa in pericol. Nu primesc medicamente compensate si sunt obligati sa plateasca spitalizarea. Pentru alte servicii decat cele cuprinse in pachetul minim destinat neasiguratilor, trebuie sa plateasca sau sa se asigure direct la CJAS.

      aLe vom trimite maine dimineata”

      Primarii ori nu stiau ca listele nu au fost trimise la CJAS si au aflat de la noi, ori nu stiau care sunt efectele acestei intarzieri. Toti s-au declarat foarte mirati. Viorel Fantu, primarul din Orbeni, a refuzat sa creada institutia pe care o conduce nu a trimis listele cu beneficiarii Legii 416. „Sunt surprins. Nu se poate, e o chestiune foarte serioasa. Angajatii nostri isi cunosc atributiile. Acum discut cu asistentul social, eu stiu ca e o persoana serioasa.” Dupa ce a discutat, Viorel Fantu a revenit si ne-a comunicat ca listele au fost trimise pe 24 iulie 2009, asadar oamenii „au fost corecti”. Totusi, din martie pana in iulie, listele au stat in sertar, ceea ce inseamna ca beneficiari din Orbeni au fost exclusi de CJAS din baza de date. „Ati vazut ca am corectat situatia, de acum nu vom mai intarzia”, a promis Viorel Fantu. Si Primaria Corbasca figureaza cu o intarziere de trei luni. Viceprimarul Vasile Ciubotaru ne-a pasat la Victor Mitrut, contabil, insa acesta a declarat ca a depus „luna de luna” listele.
      [ad#stire] Primaria Solont nu a trimis listele din ianuarie 2009. „Nu cred, a declarat Adam Spiridon, edilul comunei. Viorica Rusei, asistentul social care se ocupa de 416, e la Bacau. Daca e asa, situatia e foarte grava. Le vom trimite maine dimineata!”

      Doina Mincu
      Silvia Patrascanu

      La a X-a editie: Tabara Nationala de Arta „George Apostu”

        S-a ancheiat, la Valea Budului, cea de-a zecea editie a taberei artistilor plastici (elevi), revendicata an acest an de Ministerul Tineretului si Sportului, prin Directia Judeteana Bacau. Motivul e simplu: Taberele au trecut de la M.E.C.T. la M.T.S. De aceasta data nu au fost prezenti doar elevi ai liceelor de arta din tara (desi acestia au dominat), ci si din scoli gimnaziale, licee de alte profiluri, ba chiar si prescolari. Mai precis, au raspuns invitatiei trei licee / colegii nationale de arta (aOctav Bancila” Iasi, aGeorge Georgescu” Tulcea si, respectiv, aGeorge Apostu” Bacau), patru grupuri scolare / colegii nationale din judet (aGr. Antipa”, aGh. Vranceanu” si aStefan cel Mare” din Bacau si aD. Cantemir” din Onesti), tot atatea scoli gimnaziale (aAl.I. Cuza” si aNicu Enea”, din Bacau, aIonel Teodoreanu” din Iasi si aAl. Piru” din Margineni, jud. Bacau) si Gradinita cu Program Prelungit aLizuca” din Bacau. Din Republica Moldova au fost prezenti sase elevi (condusi de prof. Tudor Cibotari), de la Palatul Copiilor din Piatra-Neamt profesoara Cristina Spanache-Petrariu a venit cu noua elevi, iar Remus Lupu si-a reprezentat Clubul de Ecologie si Turism aVeniti cu noi!” prin sapte elevi din scoli si licee din municipiul Bacau. aE atat de scurta tabara – s-au scuzat cativa dascali din tara, prezenti la celelalte editii -, ca din sase zile, doua le pierdem pe drum.”
        Si totusi cei 100 de elevi au descoperit ca si antr-un timp scurt se pot face lucruri mari, chiar daca au fost provocari de dificultate, precum tehnicile moderne (paper-art, structuri spatiale, monoprint – lucru cu cerneala tipografica pe foi metalice -, an work-shop-uri) sau experimente de ultima ora. an aceasta a doua categorie intra ATC-urile (Artist Trading Cards), un gen de lucrari de marimea unui card, dar cu exigentele oricarei picturi, care a castigat foarte repede simpatia elevilor. Promovata an 2008 de Aurel Stanciu, coordonatorul celor zece editii ale taberei, tehnica a starnit ambitia realizatorilor de a intra an Guiness Book. La o viitoare expozitie nationala vor fi expuse 250.000 de ATC-uri, numar suficient pentru a atinge un record mondial. Sunt proiectate expozitii de profil la Iasi, de Ziua orasului, Chisinau si Bacau. Exista deja circa 10.000 de ATC-uri (depozitate an atelierul artistului plastic Aurel Stanciu), urmand ca Asociatia aAlfa Club” sa perfecteze conditiile de omologare a succesului. Dintre loturi, s-a detasat Iasiul, care a preferat sa vina cu o zi mai devreme, pe cheltuiala proprie, pentru a putea lucra an paper-art, tehnica pretentioasa si consumatoare de timp.
        an ultima zi, am admirat o expozitie ad-hoc: pe iarba, pe trunchiurile copacilor, pe partea mai vizibila a peretilor fiecarei casute, am putut vedea o explozie de frumusete si bun-gust si i-am compatimit pe membrii juriului, care trebuiau sa acorde premii. S-au constituit o comisie a profesorilor (Lacramioara Nemes, Livia Tundrea, Traian Oancea, Cristina Spanache-Petrariu, Tudor Cibotari si Gh. Cheorghita-Vornicu presedinte – Teodor Hasegan) si una a elevilor. La sectiunea aPaper-art”, au dominat bacauanii si iesenii, cu 16, respectiv 13 premii si mentiuni. La aStructuri spatiale” s-au remarcat iesenii si cei din Republica Moldova, an timp ce la ATC distributia a fost mai larga: Iasi, Bacau, Tulcea si Republica Moldova, cu 11, 7, 4 si, respectiv, 2 premii si mentiuni.
        O specialitate oarecum inedita a fost ECO-ART, unde s-au evidentiat grupurile aVeniti cu noi!”, aGrup Tulcea” (cu un ingenios crochiu, PetSte), aNatura an curand” si aClubul anotimpurilor”, din Bacau, Tulcea si R. Moldova.
        [ad#stire] S-au facut si propuneri pentru viitoarele editii privind durata (10 zile, nu 7), comunicarea cu judetele (mai multa operativitate!), componenta grupurilor (sa fie si studenti) si programul (sa existe si un cenaclu al taberei, instrument prin care elevii dezbat, propun, critica, viseaza, prezinta propriile lucrari sau aprin procura” etc.).
        Directia Judeteana pentru Tineret si Sport (coordonatori, Stelian Ungureanu si Margareta-Monica Vlase) a asigurat si aparitia nr. 5 al revistei taberei, aSemn”.

        Ioan Danila

        Proiect de inchiriere respins de consilierii locali

          Alesii municipali au respins proiectul de inchiriere a bazei sportive aLucretiu Avram”. Pentru adoptarea lui erau necesare doua treimi din votul consilierilor locali. Baza va fi administrata, in continuare, de municipalitate.

          Proiectul de inchiriere a bazei sportive „Lucretiu Avram” a suscitat discutii aprinse in sedinta de ieri a Consiliului Local. Ideea municipalitatii de a inchiria pe 25 de ani baza unui investitor, care urma sa fie desemnat prin licitatie, a contrariat opozitia din CL. Consilierul Gabriel Axinte (PD-L) a catalogat perspectiva inchirierii drept „o crima la adresa sportului bacauan”. Alesul local a mai spus ca in municipiu s-a desfiintat majoritatea bazelor sportive. „Am votat in urma cu ceva timp relansarea fotbalului bacauan, iar acum vrem sa dam si aceasta ultima baza. Unde se va antrena FCM-ul, pentru ca nu au decat stadionul municipal la dispozitie? Unde vor juca juniorii Bacaului”, s-a intrebat Axinte. Acesta a precizat ca un posibil investitor nu ar avea cum sa agreeze solutia adoptarii unui protocol privind grupele de copii de la Liceul cu Program Sportiv. „Sunt 17 grupe ceea ce inseamna 17 ore de antrenament pe zi. Nu cred ca unui investitor i-ar conveni o asemenea situatie”, a plusat Axinte. Pedelistul a fost sustinut de social-democratul George Bogatu care a declarat ca Bacaul nu-si poate permite luxul de a pierde ultima sa baza sportiva. „Am tot privat Bacaul de niste baze sportive, in timp. Au fost greseli, dar sper sa nu adoptam inchirierea bazei Lucretiu Patrascanu”, a afirmat el. Sub asediul consilierilor din opozitie, primarul Romeo Stavarache a replicat argumentand ca baza nu va fi instrainata, ci va ramane in proprietatea municipalitatii ea urmand sa fie doar inchiriata. „Este o investitie pentru sport. In plus, unul dintre terenuri va fi dat in folosinta celor de la Liceul Sportiv”, a spus edilul.
          [ad#stire] In discutii au intervenit alti doi consilieri, Nicu Zaharia (PSD), respectiv Ioan Chiriac (PD-L). Ambii au sustinut un punct de vedere comun, apreciind ca – in forma in care a fost intocmit – proiectul de inchiriere este „un aranjament neserios”. „Cu 1, 2 milioane de euro nu se poate reface baza sportiva. 500 de mii de euro pe 5 ani nu inseamna nimic”, a sustinut Chiriac. Cei 10 consilieri liberali au votat „pentru”, in timp ce opozitia s-a pronuntat cu 8 voturi „impotriva”. Proiectul de inchiriere a picat, pentru adoptarea lui fiind necesar votul a doua treimi din cei 23 de alesi locali.

          Lucian Bogdanel

          Desi a folosit echipa a doua, FCM Bacau a castigat si cel de-al patrulea amical al verii: 3-1 (2-0) cu Sageata Stejarul: Nu se mai opresc

          Fara probleme

          FCM Bacau si-a schimbat parul, dar nu si obiceiul. Cu toate ca au aliniat o echipa remaniata, agalben-albastrii” au castigat si cel de-al patrulea joc test din inter-sezon: 3-1 cu colega de serie, Sageata Stejarul. Botezatu a deschis scorul in minutul 9 printr-un gol de generic, fiind imitat apoi in doua randuri de colegul sau din aparare, Carnariu, in minutele 37 si 83. Punctul oaspetilor antrenati de Aurel Sunda a fost marcat de Chitu, din lovitura de la 11 metri in minutul 78.

          Doar Vajou

          Antrenorul Poenaru a trimis in teren un singur om din formatia de baza: francezul Nicolas Vajou, aflat in urma cu pregatirea dupa problemele medicale avute la spate. In rest, rezerve de profilul lui Dediu, Enea ori Botezatu sau care ar putea reveni la FCM, precum Marius Croitoru. De partea cealalta, Sageata Stejarul, ramasa cu un singur fotbalist din echipa care a reusit promovarea in B, a utilizat ceea ce a avut mai bun. Insuficient pentru a obtine un rezultat bun pe aLetea”, ca sa nu mai vorbim despre sansele de a evita retrogradarea.

          Ignatescu, hero of the day

          Desi Botezatu a marcat golul meciului, iar Carnariu a reusit o adubla”, omul zilei a fost Viorel Ignatescu. Portarul bacauan i-a aruncat manusa lui Manea, cel care reusise miercuri, contra Dunarii Galati, o serie de interventii remarcabile. Contra Stejarului, Ignatescu a avut, la randul sau, cateva parade de nota zece, ducandu-l la exasperare pe Chitu, cel mai bun jucator al oaspetilor. Atacantul nou-promovatei nu a reusit sa-l invinga pe Ignatescu decat din penalty. Palida consolare.

          Formatii

          [ad#stire] FCM Bacau: Ignatescu – Bursuc, Vajou, Carnariu, Enea – Dediu, Botezatu, Adascalitei, Luncanu – Dutciuc, I. Radu. Au mai jucat: Petrache, Varea, Giani Munteanu, Iurchievici, M. Croitoru, Braescu.
          Sageata Stejarul: Olteanu – Gosa, Posteuca, Soltuz, Vlad – Sicu, Rada, Gheorghita, Dobrea – Paleacu, Chitu. Au mai jucat: Zranca, Rosca, Dicu, Mavriche.

          Dan Sion

          Mioara Manea a disparut din organigrama Prefecturii

            Directiile din Prefectura Bacau au fost reorganizate in servicii, in baza Ordinului nr. 196, din 27 iulie, emis de prefectul Dorian Pocovnicu. Conform documentului, Directia de Verificare a Legalitatii actelor, condusa de Mioara Manea, a devenit serviciu si va fi condus de Elena Duhan.

            Actiune cu mascatii in Piata Centrala

              Politisti din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, sprijiniti de jandarmi din cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi Bacau au actionat ieri antre orele 10.00 – 14.00, an Piata Centrala a municipiului Bacau an vederea depistarii persoanelor neautorizate ce comercializeaza telefoane mobile, tigari, produse contrafacute sau provenite din savarsirea unor infractiuni.

              Copil pasat intre matusa si concubin

                DGASPC Bacau este, pentru unii copii, singura „familie”. Ieri, directia l-a preluat in regim de urgenta pe G.D., un baietel in varsta de 10 ani din Comanesti, care si-a pierdut ambii parinti. Centrul pentru Servicii de Interventie in Regim de Urgenta din cadrul DGASPC Bacau a fost sesizat, miercuri, de biroul de asistenta sociala al Primariei Comanesti.

                Drum de cosmar

                  Drumul Judetean 119, care face legatura intre comunele Gura Vaii, Parava si Racaciuni, este un cosmar. Plin de gropi si rupt de puhoaie, ar putea deveni, in scurt timp, impracticabil.

                  Lemn ilegal pe sosele

                    Politistii au verificat legalitatea transportului de material lemnos pe DN 11A si DN 2G, zonele Onesti si Brusturoasa. Au actionat agentii de la Serviciul de Ordine Publica si reprezentanti ai Inspectoratului Teritorial Regim Silvic.

                    Retea de canalizare la Racaciuni

                      Lucian Cheta, primarul din Racaciuni, a prins, ieri, „ultimul tren”. Edilul a depus un proiect cu finantare prin Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR), al carui termen de depunere a expirat astazi, la ora 11.

                      Tabara Nationala de Arta „George Apostu”

                        S-a ancheiat, la Valea Budului, cea de-a zecea editie a taberei artistilor plastici (elevi), revendicata an acest an de Ministerul Tineretului si Sportului, prin Directia Judeteana Bacau. Motivul e simplu: Taberele au trecut de la M.E.C.T. la M.T.S.

                        Trenuri anulate de criza

                          Regionala de Transport Feroviar de Calatori Galati anunta masuri de reducere a unor trasee, din cauza scaderii numarului de calatori pe acestea. Astfel, incepand de astazi, trenul 5213 va fi anulat pe distanta Comanesti -Ghimes si va circula numai intre Marasesti si Comanesti.

                          Tenis / Mara Sechelariu (SCM Bacau) a castigat cel dintai turneu la categoria 10 ani: Prima la fileu

                            Are 9 ani si tocmai a castigat primul sau turneu la categoria 10 ani. Pentru Mara Sechelariu (SCM Bacau), succesul de la turneul „Mariko Inn”, de la Roman, a fost unul categoric. Trei meciuri, trei victorii.

                            A treia victorie la rand pentru FCM Bacau in meciurile de pregatire: 2-0 cu Dunarea Galati: Au trecut si Dunarea

                            Procentaj maxim

                            Trei partide si tot atatea victorii. Bilantul amicalelor disputate de FCM Bacau in intersezon se prezinta in regula. Dupa succesele din adubla” de saptamana trecuta, cu Cetate Suceava, a venit si reusita de ieri: 2-0 cu Dunarea Galati. Un test util, contra unei formatii pe care agalben-albastrii” o vor reintalni in penultima etapa a turului ligii secunde.

                            Prea mult sifon

                            Prima repriza a fost subtire ca un sprit de vara. Putin vin, mult sifon. Si doar doua ocazii clare de gol. Cate una de caciula. Mai intai, Manea a intervenit salvator cu piciorul la sutul lui Enache, din minutul 4, pentru ca 22 de minute mai tarziu, Taban sa-l tinteasca pe Mindileac din cativa metri. In rest, multa neclaritate in joc, Bacaul suferind vizibil in faza de constructie.

                            Petrea da tonul, Campeanu canta

                            Alta muzica dupa pauza. Tonul a fost dat de noul intrat Petrea, iar vocea intai s-a dovedit, ca si in celelalte intalniri, ADI CIMPEANU. Atacantul bacauan a fost aproape de un gol de generic (lob de la 40 metri neutralizat de Mindileac), dupa care a obtinut un penalty pe care l-a transformat tot el cu multa precizie in minutul 52. 12 minute mai tarziu a venit si golul ce a parafat scorul final, VAJOU reluand accrobatic cu capul cornerul executat de Dobarceanu.

                            Lacat la poarta

                            Pe final a fost loc si pentru cateva experimente, antrenorul Gheorghe Poenaru testandu-l pe Adascalitiei ca ainchizator” intr-un 4-1-4-1. Atentia a fost polarizata insa de Ciprian Manea. Portarul bacauan a avut trei interventii de marca in situatii de unu contra unu cu atacantii adversi, reusind sa conserve rezultatul. Ultimul cuvant a apartinut lui Petrea, care merita cu prisosinta un gol. S-a ales doar cu o bara transversala, ce-i drept teribil de frumoasa.

                            [ad#stire] FCM Bacau: Manea – Mihalachioaie (min. 46 Varea), Spiridon, Carnariu (min. 46 Vajou), Dobarceanu – Dutciuc (min. 62 I. Radu), Taban, R. Cojocaru (min. 75 Boboc), Boboc (min. 46 Petrea) – Campeanu (min. 65 Adascalitei), Tismanaru.
                            Dunarea Galati: Mindileac – Cristescu, C. Emil, Velescu, D. Popescu – Iovita, Cucu, Jecu, Cristea – Grosu, Enache. Au mai jucat: Marin, Bostan, Dima, Tofan, Stiubei.

                            Dan Sion

                            Sunt in grafic

                            Liniste pe banca si in joc

                            Amicalul dintre FCM si Dunarea a avut o prima repriza linistita. La fel ca si antrenorul Bacaului, Gheorghe Poenaru. Dupa pauza, jocul s-a involburat, dar Poe a ramas impasibil. aE adevarat ca nici eu nu prea m-am implicat, dar asta nu inseamna ca n-am tras concluziile necesare”, a punctat tehnicianul bacauan.

                            Oboseala fireasca

                            Prima dintre observatii? aJocul ne-a aratat ca mai avem de lucru atat din punct de vedere fizic, cat si tehnico-tactic”, a spus dupa meci Poe, care a continuat: aA aparut si o oboseala, fireasca as zice eu. Au fost si destule lucruri care mi-au placut, cum ar fi de exemplu angajarea la efort”.

                            Linia se trage sambata

                            [ad#stire] Linia va fi trasa insa la sfarsitul saptamanii. Mai exact, dupa urmatoarele doua teste, cu Sageata Stejarul si FC Botosani. Asta pentru ca saptamana viitoare sa se corijeze ce e de corijat. aImportant e ca la startul sezonului echipa sa fie acolo unde ne dorim cu totii. Momentan, suntem in grafic, dar mai avem de munca”, a incheiat Gheorghe Poenaru.

                            D. Sion

                            Baza sportiva „Lucretiu Avram” va fi concesionata

                            Administratia locala pregateste concesionarea bazei sportive aLucretiu Avram”. Proiectul de hotarare va fi supus votului alesilor municipali in sedinta de astazi a Consiliului Local (CL). In forma sa initiala, documentul a fost respins de consilieri care au propus, la o sedinta anterioara a CL, mai multe amendamente. Concesionarea bazei va fi facuta pe o perioada de 25 de ani, investitia prinsa de edili in caietul de sarcini ridicandu-se la 1,2 milioane de euro.

                            Baza sportiva „Lucretiu Avram” urmeaza sa fie concesionata daca alesii locali vor aproba in sedinta de astazi a CL un proiect de hotarare in acest sens. Potrivit documentului, viitorul concesionar al bazei urmeaza sa investeasca aproximativ 1, 2 milioane de euro pentru amenajarea si imbunatatirea terenurilor. Textul proiectului de hotarare stipuleaza ca viitorul chirias al bazei va fi obligat sa investeasca in primii cinci ani de concesiune minimum 500 de mii de euro. Directorul Liceului cu Program Sportiv (LPS), Ion Mihai, spera ca proiectul sa nu fie aprobat de consilieri. aPractic, daca ni se scoate din administrare baza sportiva Lucretiu Avram, ne desfiinteaza!, a spus Mihai. Nu vom mai avea unde sa jucam meciurile de campionat si unde sa ne antrenam. Sper ca unii consilieri sa gandeasca in spiritul sportului si sa nu dea un vot pozitiv”. Cei de la fostul Liceu de Fotbal intentionau ca de luni, 4 august, sa se mute cu juniorii republicani pe baza aLucretiu Avram”. Deocamdata doar cu juniorii mari, urmand ca, treptat, si juniorii mici sa-si faca antrenamentele pe aceasta baza sportiva. aNoi ne urmam programul. Ne vom muta pe baza sportiva si speram sa gasim intelegere. In caz contrar, nu vom avea unde sa ne desfasuram activitatea”, a mai spus directorul LPS. Pentru grupele de copii care practica fotbalul singura solutie care ar ramane in picioare ar fi baza sportiva Letea. Or, aceasta baza este deja extrem de aglomerata datorita faptului ca pe acest teren se antreneaza grupele de juniori de la FCM Bacau, chiar si echipa mare atunci cand vremea este rea.

                            Primaria naseste un nou protocol

                            [ad#stire] Edilii au dat asigurari ca obiectul de activitate a bazei nu va fi modificat in urma concesionarii. „Nu putem impune un calendar strict cu privire la realizarea investitiilor la acea baza. Acolo va fi in continuare o baza sportiva. Obiectul de activitate nu va fi modificat sub nicio forma”, a afirmat viceprimarul Dragos Luchian. El a dezvaluit ca intre viitorul concesionar si Liceul Sportiv – actualul administrator al bazei – va exista un protocol avizat de primar in baza caruia sportivii de la LPS isi vor putea desfasura gratuit antrenamentele pe terenurile de la „Lucretiu Avram”. Inchirierea celor peste 25 de mii de metri patrati se va face prin licitatie publica deschisa cu strigare. Comisia de licitatie va fi condusa de viceprimarul Dragos Luchian.
                            Ovidiu Popovici, secretarul municipiului, a declarat ca pentru aprobarea proiectului de hotarare este nevoie de votul a doua treimi din numarul consilierilor locali.

                            Lucian Bogdanel
                            Catalin Barzaghideanu

                            S-au primit „capodopere” la Biblioteca

                            Biblioteca Judeteana aC. Sturdza” Bacau, prin Sectia de Arta, a facut recent achizitii care, prin auditia lor, vor reusi sa ofera clipe de incantare celor care iubesc muzica. Sunt deja expuse an raft peste 200 de documente audio si video, adapostind numeroase capodopere muzicale, cu interpretari de exceptie. Mentionam aici The Definitive Classical Music Collection The A to Z – 40 CD-uri BOX SET, Klassische Meisterwerke – 3 CD-uri, L. van Beethoven – Complete Works – 87 CD-uri, Robert Schumann – Complete Piano Works – 13 CD-uri, La Legende de la Chanson – 10 CD-uri, Plaisir des Operettes – 10 CD-uri etc. Tinerii care nu au plecat si nu vor pleca an vacanta, pot petrece clipe frumoase vizionand o expozitie de pictura, rasfoind un album de arta si ascultand la casti Rock Legends, Reunited Again-60 original School Hits, The Best of Blues Live USA si multe altele (234, an total). aTinand cont ca la multe posturi de radio si TV difuzarea muzicala anclina spre muzica de divertisment, registrul achizitiilor facute de biblioteca este divers, deschis catre aproape toate genurile muzicale, dar departe, totusi, de argoul muzical. [ad#stire] Noutatile pe care le prezentam publicului bacauan, nu numai melomanilor, credem ca sunt necesare an formarea gustului si judecatii de valoare si, an acelasi timp, dovedesc, daca mai era necesar, ca biblioteca formeaza viitorii utilizatori ai celorlalte institutii culturale (Filarmonica, Teatru , Galerii de arta s.a.)”, ne-a declarat Ana Chiscop, sefe sectiei de Arta din cadrul Bibliotecii Judetene.

                            G. Pop

                            Aerostar a pierdut cu 4-2 meciul de pregatire cu Sageata Stejaru: Prima infrangere

                            Aerostar Bacau a sustinut un meci de verificare in compania celor de la Sageata Stejaru, echipa care va juca in Liga a
                            II-a, seria 1. In prima repriza, oaspetii au luat un avantaj de doua goluri, asta desi jocul trupei antrenate de Aurel Sunda nu a impresionat. Numai ca, experienta unor jucatori a facut diferenta pe tabela de marcaj.
                            Dupa pauza, Aerostar a reusit sa egaleze, prin golurile marcate de Dragota si Boghian. Finalul jocului a apartinut, insa, oaspetilor, care au mai punctat de doua ori in urma unor greseli individuale ale bacauanilor, lucru remarcat si de Sunda la finalul partidei. Aerostar va sustine, astazi, un nou meci de verificare, la Falticeni, cu Cetate, urmand ca sambata, tot de la 11, sa aiba loc partida retur.
                            [ad#stire] Gheorghe Chitic a folosit urmatoarea formatie: Satco – Ursu, Lozneanu, Radu, Ghioc – Chirila, Apostu, Petrea, Sofrone – Pitaru, Boghian. Au mai jucat Iacobuta, Biliboc, Honea, Mihalache, Dragota, Curiliuc.

                            Catalin B.

                            Decizie amanata in cazul femeii moarte in ambulanta

                              Dupa ce a analizat amanuntit toate aspectele incidentului in care o femeie a decedat in salvare in drum spre Bucuresti, comisia de disciplina a Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA) a ajuns la concluzia ca trebuie sa astepte rezultatul examenului medico-legal de la Iasi. Amintim ca ambulanta avea in dotare un tub mare de oxigen care s-a epuizat inca inainte de a ajunge la Focsani si altul mai mic care s-a dovedit a fi gol. Cand s-a incercat la Focsani conectarea bolnavei la un alt tub, ea deja decedase. aNu putem lua o masura disciplinara pana nu avem rezultatul de la Iasi care va preciza clar daca exista sau nu o legatura directa intre decesul femeii si lipsa de oxigen”, ne-a spus dr.Sorin Enescu (foto), managerul Serviciului Judetean de Ambulanta.
                              [ad#stire] O sanctiune disciplinara, in final, tot va fi dispusa fata de cei care au compus echipajul de pe ambulanta. In cazul in care de la Iasi concluzia va fi ca pacienta a murit din cauza lipsei de oxigen, atunci se va decide desfacerea contractului de munca al celor vinovati. Daca rezultatul va infirma aceasta supozitie, conducerea SJA Bacau va aplica o sanctiune mai blanda. aTrebuie sa asteptam pentru ca, potrivit Codului Muncii, un salariat nu poate fi sanctionat de doua ori in acelasi timp pentru o abatere disciplinara”, a conchis managerul SJA Bacau.

                              Elena Tintaru

                              ULTIMELE ȘTIRI