Dupa 40 de ani, celebra vioara Stradivarius-Elder-Voicu este prezenta in municipiul nostru. Luni seara de la ora 19.00, melomanii bacauani vor avea posibilitatea sa asculte sunetul delicat al viorii Stradivarius care devine simbolul unei campanii sociale, de sprijinire a Asociatiei Nevazatorilor din Romania.
Violonistul Alexandru Tomescu si pianistul Horia Mihail au decis sa continue proiectul ambitios pe care l-au demarat in 2008 si sa isi respecte promisiunea de a da posibilitatea fiecarui roman sa asculte, macar o data, live, sunetul viorii Stradivarius-Elder-Voicu. In cele 15 recitaluri programate sa aiba loc in tara, luni, 11 mai, a venit randul municipiului Bacau. In aceasta seara, de la ora 19.00, melomanii bacauani vor avea prilejul rar de a asculta un concert in care personajul principal va fi un instrument. A doua editie a Turneului National Stradivarius, organizat Asociatia Culturala Accendo, reprezinta o reuniune a unui gest cultural cu un obiectiv social: strangerea de fonduri pentru ridicarea Centrului Social de Reabilitare al Asociatiei Nevazatorilor din Romania. „Bacauanii vor putea sa asculte sunetul delicat al pretioasei viori. Ultima data cand aceasta vioara a concertat la sala Ateneu a fost acum vreo patru decenii cand venit maestrul Voicu. Ne asteptam la un concert deosebit”, spune Pavel Ionescu, directorul general al Filarmonicii „Mihail Jora” Bacau. Violonistul Alexandru Tomescu alaturi de pianistul Horia Mihail vor interpreta lucrari de Brahms, Grieg, Wieniawski si Sarasate. (Gabriel Pop)
Sunetul viorii Stradivarius se aude luni in Bacau
A cazut cortina peste „Meridianele dansului”
Sambata, 9 mai, in sala de spectacole a Casei de Cultura din municipiul de pe Trotus s-a desfasurat cea de-a saptea editie a concursului national aMeridianele dansului”, initiat si organizat de profesoara de dans Mariana Osteanu, din cadrul Clubului Elevilor Onesti. Trebuie precizat faptul ca si de aceasta data au participat sute de participanti din tara, dar si cativa dansatori din Republica Moldova, Ungaria si Bulgaria. S-au intrecut cluburi de prestigiu din toata tara. Este vorba de Arad, Cluj, Oltenita, Calarasi, Barlad, Navodari, Focsani, Botosani, Vaslui, Ramnicu Sarat, Baraolt, Balan, Pascani, Braila, Tecuci, Adjud, Bacau, Targu Ocna, Moinesti si Onesti. Nu mai putin de 32 de formatii s-au confruntat in cadrul acestui eveniment de mare amploare, ce se afla inscris in calendarul activitatilor educative ale Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii. Concursul s-a desfasurat pe trei categorii de varsta. Este vorba de 7-10 ani, 11-14 ani si 15-19 ani. Si in acest an, tinerii s-au intrecut la sectiunile de dans modern, dans tematic, dans popular stilizat, dans de caracter, dans sportiv, fantezie coregrafica, dans aerobic, majorete si dans clasic. Juriul din acest an a fost format din prof. Luminita Raileanu, prof. Carmen Bogasiu, prof. Mirela Tufa, Adina Filip, fosta dansatoare, in prezent coregrafa, dar si din reprezentantii presei. (Dana L.)
Inapoi, la alocatia de 200 lei
Dupa ce a provocat revolta parintilor anuntand ca alocatia de 200 lei pentru copiii cu varsta pana in doi ani (trei ani, cei cu handicap) se acorda numai celor care au indemnizatia minima de crestere a acestora, ministrul Muncii, Marian Sarbu, revine. La sfarsitul saptamanii trecute, ministerul Muncii, pe site-ul sau, precizeaza ca raman in vigoare actele normative care reglementeaza alocatia pentru copii. Concret, se mentioneaza ca alocatia de 200 lei nu va fi legata de indemnizatia de crestere a copilului, deci se va da indiferent de cuantumul acesteia. Amintim ca anterior, ministrul Muncii declarase ca de alocatie de 200 lei vor beneficia doar parintii care au indemnizatia minima, de 600 lei. Prin urmare, toti parintii care au indemnizatie de 601 lei-4.000 lei (maximum), ar fi urmat sa piarda alocatia, care este un drept universal al copilului. In judetul Bacau, aproape 5.000 de parinti primesc indemnizatie, dintre care peste 900, o suma mai mare de 600 lei. Si ei vor primi in continuare alocatia de 200 lei. (Elena Tintaru)
Alarma falsa de gripa porcina
Sambata, dupa amiaza, doi ieseni care se intorceau din Italia, unde sunt patru cazuri de gripa porcina confirmate, au pus pe jar personalul Aeroportului Bacau si medicii infectionisti de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU). Cum unul dintre cei doi pasageri care au revenit in tara cu avionul dupa o excursie de sapte zile in Italia avea febra, amandoi, o fata si un baiat, au fost transportati cu ambulanta la sectia Boli Infectioase a SJU Bacau. Din fericire, s-a dovedit a fi o alarma falsa. „Tanara avea simptome de viroza respiratorie sezoniera, adica dureri de cap si in gat, temperatura de 37,8 grade si frisoane, ne-a spus dr.Valerica Ciobanu, directorul medical al SJU, medic infectionist, sambata, de garda. Ca simptomatologie, nu se incadra in definitia de caz de gripa provenita de la porci. Nu avea febra de peste 38 grade si nici stare generala proasta sau pneumonie. Era o simpla raceala. Am discutat cu profesorul Streinu de la Bucuresti, m-am consultat si cu alti medici si am ajuns la concluzia ca nu se confirma suspiciunea de gripa porcina”. Dupa ce li s-a luat exudat faringian, ca la orice viroza respiratorie, au fost examinati medical amanuntit si s-a stabilit ca in Italia nu au venit in contact cu nicio persoana contaminata, cei doi pacienti au plecat la Iasi. Tanara a primit si reteta pentru tratarea virozei, precum si scrisoare medicala pentru a se prezenta la medicul de familie. La Spitalul Judetean de Urgenta celor doi le-au fost retinute toate datele de stare civila, precum si un numar de telefon la care pot fi apelati, pentru a li se urmari evolutia starii de sanatate. (E.T.)
Tatal unui copil cu leucemie striga dupa ajutor
O nenorocire nu vine niciodata singura. Dupa ce in urma cu 11 ani i-a murit intr-un accident de circulatie una dintre fete, care avea numai 16 ani, acum familia lui Isidor Fichitiu, din satul Floresti, comuna Scorteni, trece printr-un alt necaz cumplit. La inceputul lunii aprilie, mezinul familiei, Roberto Antonio, in varsta de opt ani, a fost diagnosticat cu o boala groaznica: „leucemie acuta limfoblastica”. De atunci, copilul sta internat in Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Maria” din Iasi, unde este supus chimioterapiei. Starea copilului este foarte grava. El nu se poate da jos din pat decat cu ajutorul mamei lui care il vegheaza zi si noapte. „Este foarte slabit, de la tratament i-a cazut parul, si tot timpul ma intreaba cand il iau acasa. Ultima data mi-a spus ca, daca nu il scot din spital, o sa-l iau mort”, ne povesteste, plangand, Isidor Fichitiu. Familia copilului este extrem de saraca. Tatal, Isidor Fichitiu, este pensionar de invaliditate si singurul venit al familiei il reprezinta pensia lui de numai 475 lei, din care 350 lei se duc pe ratele la CAR si banca. „A trebuit sa imprumut bani pentru ca si eu am fost foarte bolnav cu rinichii, ne spune, cu lacrimi in ochi, tatal copilului. Am umblat doi ani prin spitale. In ultima perioada, de sapte ori am fost internat la Fundeni, pana ce medicii au reusit sa-mi salveze rinichii”. La randul ei, mama copilului face „crize comitiale” (de epilepsie), dupa ce a suferit un soc la aflarea vestii ca baietelul ei are leucemie. De peste o luna, tatal a devenit navetist la Iasi. De fiecare data cand merge acolo numai pe transport cheltuie 60 lei. A ajuns in situatia de a vinde din gospodarie ca sa faca rost de banii care ii sunt necesari pentru a merge la copil la spital. Are, evident, nevoie de sprijin financiar pentru a-si sustine copilul. Si fiecare dintre noi ar putea sa faca un asemenea gest nobil. Cei care doresc sa ajute aceasta familie o pot face depunand bani in conturile RO.BRDE 240SV23734582400 (in lei) sau RO.52BRDE240SV23734822400 (in euro). (E.T.)
Morman de gunoi pe strada Armoniei
Locuitorii de pe strada Armoniei nr. 4 ne-au sesizat faptul ca pe strada lor pubelele de gunoi nu sunt golite la timp. Mormanul de gunoi s-a adunat de cateva zile, iar oamenii au asteptat in zadar ca Primaria sa intervina, asa ca au apelat la redactia noastra. Maria Soronceanu, care locuieste in zona, ne-a spus ca gunoaiele se aduna, oamenii continua sa arunce, iar zona a devenit un adevarat focar de infectie. Vom reveni in editiile urmatoare cu precizari ale Primariei. (C.P.)
Automobilism / Formula BMW Europa: Start dificil
Doru Sechelariu a avut un start de sezon mai putin reusit. Pentru pilotul bacauan calificarile de vineri au fost un adevarat handicap. Avand o masina setata neadecvat pentru pista de la Barcelona, Sechelariu a avut abia al 17-lea timp, lucru care inseamna enorm intr-o competitie, Formula BMW Europa, care se anunta extrem de echilibrata in acest an.
Cu toate ca a pornit cu un handicap important, in prima cursa desfasurata pe circuitul de Formula 1 de la Barcelona Doru Sechelariu a avut un parcurs meritoriu. A terminat al 9-lea si, daca nu ar fi fost interventia safety-car, probabil bacauanul ar fi reusit o clasare si mai buna.
In a doua zi, Doru Sechelariu nu a mai reusit sa-si imbunatateasca performanta de sambata, cand a terminat pe pozitia a 17-a, fiind tinut in loc de plutonul format. Cu toate acestea, pe final de cursa, Doru Sechelariu a reusit sa stabileasca cel mai bun timp in turul 11, semn ca posibilitatile pilotului sunt peste locul ocupat.
Lupta pentru primul loc s-a dat intre danezul Michael Christiansen si brazilianul Luiz Felipe Nasr. Pilotul din America de Sud a avut posibilitatea sa castige ambele curse, plecand din pole position. Numai ca sambata, startul i-a fost favorabil danezului, care s-a instalat in fruntea plutonului, pozitie pe care nu a mai cedat-o pana la finalul cursei. Duminica, Nasr si-a luat revansa. Spre deosebire de ziua precedenta, brazilianul s-a instalat in frunte si a terminat pe primul loc, in ciuda faptului ca Michael Christiansen a avut cateva tentative de a-l depasi.
Dupa prima etapa din actualul sezon din Formula BMW Europa, Doru Sechelariu a acumulat 8 puncte, ocupand locul 12 in clasamentul general. Urmatoarea cursa are loc 19-21 iunie, la Silverstone, in Marea Britanie.
Dan Alexandrescu
Ploaie de goluri: Stiinta MD Bacau – CSM Oradea 50-35
Ultimul meci al Ligii Nationale de handbal masculin i-a gasit pe „studentii” bacauani in fata propriilor suporteri. Cu aceasta ocazie, handbalistii dirijati de cuplul Armanu – Bursuc au facut spectacol, incantand publicul prezent la Sala Sporturilor cu o ploaie de goluri.
I-au poluat: Petrolul Ploiesti – FCM Bacau 3-0
Etapa a 29-a a ligii secunde de fotbal a consemnat cel de-al doilea esec din retur al „galben-albastrilor”. Dupa cele 90 de minute de joc, FCM Bacau a fost invinsa de Petrolul Ploiesti cu 3-0.
Masuri extreme cu rau-platnicii: O asociatie a cerut debransarea datornicilor
Conducerea Asociatiei 124 i-a solicitat Companiei de Apa debransarea de la retea a unei scari de bloc. Locatarii cu debite mari vor ramane fara apa. Conducerea Companiei de Apa afirma ca solutia are un efect miraculos.
Pentru ca toate eforturile pe care le-a depus de a-i determina pe locatarii rau-platnici sa isi achite datoriile au fost zadarnice, conducerea unei asociatii de proprietari din Bacau s-a vazut nevoita sa apeleze la ajutorul Companiei de Apa (fosta Regie Autonoma de Gospodarie Comunala). I-a cerut acesteia sa sisteze furnizarea apei reci la o scara de bloc unde sunt cele mai mari restante. aUrmare la adresa nr. 32/05.05.2009 a Asociatiei de proprietari nr. 124, prin care se solicita debransarea de la reteaua de apa a orasului a bl.25/B, din strada Banca Nationala, pentru debitele restante, in valoare de 11.756 lei, incepand cu data de 11.05.2009, unitatea noastra va proceda la sistarea furnizarii apei potabile catre aceasta scara de bloc”, informeaza conducerea Companiei de Apa. Presedintele Asociatiei de proprietari 124 ne-a declarat ca aceasta a fost solutia aleasa pentru a-i determina pe rau-platnicii din blocul 25, de pe strada Banca Nationala, sa mai treaca pe la casierie. „Daca nu au apa menajera, locatarii care sunt la zi cu plata intretinerii ii vor trage de maneca pe vecinii restantieri.” Daca nu ar fi solicitat Companiei de Apa sistarea furnizarii la nivel de bloc, masura s-ar fi aplicat intregii asociatii. Conducerea asociatiei are de gand sa puna in practica aceeasi reteta si pentru blocul 21, de pe strada Decebal.
Eficienta maxima
Dar, desi aceasta solutie este cea mai corecta posibil, deoarece restrange foarte mult numarul locatarilor afectati pe nedrept de masura luata, foarte putine asociatii recurg la ea. aAm mai avut asemenea cereri, dar foarte rare, desi se dovedeste ca sunt eficiente si, in plus, astfel, apa se opreste doar la scarile indicate de asociatie, ne-a spus Petrus Radulescu, directorul executiv al Companiei de Apa Bacau. Tocmai de aceea noi le-am si recomandat asociatiilor sa ne solicite bransarea numai a scarilor unde sunt probleme deosebite cu incasarea banilor, pentru ca ele sunt titulare de contract”. Conducerea Companiei afirma ca de fiecare data cand o asociatie a procedat asa, efectul a fost cel scontat, locatarii platindu-si imediat debitul, nemaiajungandu-se la sistarea apei.
Doina Mincu
Elena Tintaru
Magura, la 600 de ani de atestare documentara
Peste sapte sute de localnici din Magura s-au adunat spre a serba Hramul Bisericii Sfantul Ioan Evanghelistul dar si pentru a fi de fata la manifestarile prilejuite de implinirea a 600 de ani de la prima atestare documentara a comunei Magura. Au slujit Florin Grigoras, preotul paroh al Bisericii Sfantul Ioan din Osebiti, impreuna cu PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, cu protopopul Protoieriei de Nord, Constantin Tomozei dar si un sobor de aproximativ 20 de preoti. Primarul Alexandru Palade dar si viceprimarul Constantin Traistariu au adresat urari de bun venit celor prezenti. Pe scena amenajata in curtea bisericii s-au desfasurat si momentele cultural artistice. Profesorul de istorie Dumitru Tataru a vorbit consatenilor despre lunga istorie a comunei Magura. Localitatea aflata in apropierea Bacaului este atestata cam din aceeasi perioada, din 1408-1409. Momentele artistice au fost cele mai gustate de magureni. Pentru mai bine de o ora, copiii de la Scoala din Magura, coordonati de invatatori si profesori dar si de directorul Carmen Dumenco, au recitat poezii, au cantat si au dansat piese populare. Poezii de Grigore Vieru, franturi din Ion Creanga au fost interpretate de copiii din Magura, imbracati in straie populare. Preotul Radu Grigoras le-a tinut microfonul micutilor pe care i-a felicitat pentru eforturi. Manifestarile prilejuite de Hramul Bisericii Sf. Ioan Evanghelistul, in anul aniversar 600 a comunei Magura s-au incheiat intr-o nota optimista. aAceasta este prima editie a Zilelor comunei Magura. In fiecare an vom incerca sa aducem mai multa bucurie in sufletul magurenilor, prin spectacole, prin cultura si muzica romaneasca. Ei ar trebui sa fie mandri ca locuiesc intr-o localitate cu traditii”, ne-a spus preotul Florin Grigoras.
Mircea Merticariu
Fotbal, Liga a ll-a: Cu rezerve, dar fara rezerva
Petrolul Ploiesti – FCM Bacau (azi, ora 11.00) Salvati matematic
Dupa turul de forta din primele opt etape ale returului, cand a reusit sapte victorii si un egal, FCM Bacau a slabit ritmul. Marturie stau infrangerea de saptamana trecuta, de la Tulcea si remiza interna de miercuri, in compania Concordiei Chiajna. Chiar si asa, „galben-albastrii” nu au de sa-si faca griji. Desi mai sunt de disputat sase etape, si-au asigurat salvarea de la retrogradare, inclusiv din punct de vedere matematic.
Probleme de efectiv
Inaintea meciului de sambata, de la Ploiesti, cu Petrolul, bacauanii au totusi, o probleme serioase. Nu de clasament, ci de efectiv. Antrenorul Gheorghe Poenaru nu va putea conta pe trei piese de baza. Astfel, francezul Nicolas Vajou este suspendat, iar fostii „mineri” Boboc si Campeanu, accidentati. Boboc acuza o tendinita, in timp ce Campeanu a suferit o entorsa interna in partida cu Concordia Chiajna. Sub semnul intrebarii se afla si utilizarea lui Dobos, Taban si Neagu, la randul lor cu probleme medicale.
Prilej de evaluare
In aceste conditii, Poenaru va fi nevoit sa dea credit unor jucatori care au fost utilizati mai putin sau deloc in precedentele confruntari. Se bat pentru un loc de titular Botezatu, Dediu, Mavriche si Vraciu, in timp ce pe lista de asteptare se afla Intuneric, Luncanu si juniorul Agheorghiesei, acesta din urma fiind convocat in premiera la prima echipa. „Este un prilej bun pentru a vedea la lucru si alti jucatori”, a spus tehnicianul bacauan.
Nu se predau
Desi cu probleme de efectiv, bacauanii nu se deplaseaza la Ploiesti in calitate de victime. Vor sa se revanseze pentru infrangerea directa din tur si, totodata, sa reia seria rezultatelor bune. „Stiu ca intalnim o echipa buna, poate cea mai buna din campionat, cu jucatori curtati de cluburile din prima liga, dar cred in sansa noastra”, a anuntat antrenorul Poenaru, care a condus ieri un ultim antrenament, inainte de plecarea spre Ploiesti.
Formatii probabile:
Petrolul: Moraru – L. Dumitru, Bogza, A. Stoica, I. Costache- Minciuna, Stana, Mutiu- Budescu, Cotan- M. Dinu.
FCM Bacau: Haisan – Codreanu, Spiridon, Taban, Dobarceanu- Dediu, Dobos, R. Cojocaru, Mihalachioaie- Neagu, Botezatu.
Arbitri: Catalin Busi (Ramnicu-Valcea)-a Bela Szoke (Constanta), Mihaela Gomoescu Tepusa (Bucuresti).
Dan Sion
Automobilism / Formula BMW Europa: Spera sa recupereze!
Pilotul bacauan Doru Sechelariu nu a reusit un start foarte bun in calificarile din prima cursa a sezonului din Formula BMW Europa de la Barcelona. Sechelariu s-a clasat pe pozitia a 17-a, insa spera sa recupereze handicapul in prima cursa de maine. Pe primul loc s-a situat brazilianul Luiz Felipe Nasr, unul dintre favoritii din acest an la primul loc.
Pentru Doru Sechelariu, pilotul celor de la Fisichella Motor Sport, prima cursa din sezon nu a inceput bine inca de dimineata. Cu probleme la masina, Sechelariu a terminat pe pozitia a 9-a la antrenamentele libere. Prima cursa a sezonului oficial este programata in aceasta seara pe circuitul de Formula 1 din Barcelona. Duminica dimineata pilotii din Formula BMW Europa vor lua startul in cea de-a doua cursa.
Dan Alexandrescu
Asigurarea, un „rau” necesar
Dupa cum relatam si intr-o editie anterioara a cotidianului nostru, in Romania asigurarea locuintei este, inca, privita ca o chestiune facultativa, cu toate ca tara noastra nu a fost ocolita in ultimii ani de inundatii majore, iar riscul unui cutremur puternic este, potrivit specialistilor din domeniu, unul real. Conform datelor detinute de societatile de asigurare, in judetul Bacau exista 261.766 de locuinte si doar 10-12 procente sunt asigurate. Si din cauza lipsei unei aculturi a asigurarilor”, plata unei prime de asigurare este inca privita, mai ales in mediul rural, ca o cheltuiala inutila. Insa aceasta mentalitate se schimba, incet-incet. Ce-i drept, aajutata” si de exemplele negative ale celor care si-au pierdut locuintele in urma unor calamitati naturale si au ramas apoi la mila autoritatilor, asteptand uneori ani intregi sa primeasca ajutor. Cateva exemple concrete privind efortul financiar ce trebuie facut pentru asigurarea locuintei ne pot ajuta sa intelegem mai bine cat de important este sa avem siguranta recuperarii pagubei, in cazul unui incident nedorit.
Asiguratorii din Romania sunt constienti de potentialul pietei asigurarilor de locuinte, un teritoriu daca nu avirgin”, atunci cu siguranta prea putin explorat, in conditiile in care legea nu ii obliga pe proprietari sa isi asigure locuintele. Cum insa prevederile legale se vor schimba, cel mai probabil chiar din acest an, se preconizeaza o ofensiva a societatilor de asigurari, mai ales in mediul rural. „Suntem de acord cu introducerea obligativitatii asigurarii locuintelor, fapt confirmat si prin exprimarea acordului actionarilor nostri de a deveni actionari ai societatii nou-infiintate (PAID – Pool-ul de asigurare impotriva dezastrelor naturale)”, precizeaza Ionut Mihaila, director GENERALI SA Bacau.a aIn contextul in care in Romania din cele peste 8 milioane de locuinte, doar 800.000 sunt asigurate, iar reprezentantii ONU afirma ca Romania, Italia si Grecia sunt cele mai expuse tari europene la dezastre provocate de cutremure, este o masura care trebuie aplicata”. In ceea ce priveste societatea GENERALI ASIGURRI, volumul primelor de asigurare este in crestere in ultimii ani. In anul 2007 s-au subscris 374.000 lei prime brute pentru asigurarile de locuinte. In anul 2008, volumul de prime brute a crescut cu 36%, ajungand la 508.000 lei. In numai 3 luni din 2009, Agentia Bacau a subscris pentru asigurarile de locuinte un volum de prime de 135.000 lei. aMai exista si un alt aspect de luat in calcul. Romanii vor intelege din ce in ce mai mult importanta responsabilitatii fata de unele dintre cele mai importante bunuri materiale – casa si obiectele de valoare din locuinta si vor dori probabil sa-si asigure casele si pentru riscurile care nu sunt cuprinse in asigurarea obligatorie. Astfel, introducerea asigurarii obligatorii a locuintelor va impulsiona segmentul asigurarilor facultative”, mai precizeaza directorul GENERALI SA Bacau.
Gama variata de produse
Fiecare agentie de asigurari are mai multe produse, astfel incat sa se aplieze” cat mai bine pe nevoile clientului. Politele de asigurare de locuinta ofera flexibilitate, avand disponibile mai multe variante de acoperire. Varianta aleasa depinde de bugetul fiecarui asigurat si de riscurile la care locuinta lui este expusa. Punand in balanta optiunile fiecaruia, se poate identifica varianta ideala de asigurare. Clientul poate opta pentru o varianta de baza, care acopera doar riscurile de incendiu, trasnet, explozie, caderea aparatelor de zbor etc. In cazul Generali Asigurari, este vorba despre polita Eurocasa STANDARD. Daca locuinta este situata intr-o zona cu oarecare risc in privinta calamitatilor naturale (cutremur, inundatii si aluviuni, fenomene atmosferice, alunecari de teren etc.), o asigurare care sa includa si protectia fata de astfel de riscuri devine obligatorie, fiind disponibila EUROCASA Medie. Iar pentru o protectie completa, EUROCASA Completa acopera pe langa riscurile cuprinse de varianta Eurocasa Medie si riscurile de avarii la instalatiile de apa, furt sau raspundere civila a familiei, la locatia asigurata. Generali Asigurari a lansat recent si EUROCASA Completa Plus, care acopera cea mai larga gama de riscuri, se incheie fara fransiza si nu are limita maxima de despagubire pentru riscurile de furt / talharie si avarii la instalatiile de apa.
Exemple de calcul al primei de asigurare
Cota de prima anuala pentru apartamente este cuprinsa intre 0,07% – 0,2% din suma asigurata, in functie de riscurile asigurate. Tarifele calculate mai jos sunt valabile atat pentru imobile din Bucuresti, cat si pentru cele din provincie, construite dupa anul 1941.
Apartament 2 camere – ASIGURAREA LOCUINTEI (fara bunuri) pentru riscurile de baza (incendiu, trasnet, explozie, caderea aparatelor de zbor etc.) – polita Generali Eurocasa Standard:
Suma asigurata (valoarea imobilului): 70.000 Euro
Prima de asigurare (cat plateste clientul): 35 Euro/an
Casa, 5 camere, ASIGURAREA LOCUINTEI (fara bunuri) pentru riscurile de baza (incendiu, trasnet, explozie, caderea aparatelor de zbor etc.):
Suma asigurata (valoarea imobilului): 240.000 Euro
Prima de asigurare (cat plateste clientul): 168 Euro/an
Apartament de 2 camere – ASIGURAREA LOCUINTEI (fara bunuri) pentru cea mai larga gama de riscuri, fara fransiza si fara limita maxima de despagubire pentru riscurile de furt / talharie si avarii la instalatiile de apa – polita Generali Eurocasa Completa Plus:
Suma asigurata (valoarea imobilului): 70.000 Euro
Prima de asigurare (cat plateste clientul): 140 Euro
Casa, 5 camere, ASIGURAREA LOCUINTEI (fara bunuri) pentru cea mai larga gama de riscuri, fara fransiza si fara limita maxima de despagubire pentru riscurile de furt / talharie si avarii la instalatiile de apa – polita Generali Eurocasa Completa Plus:
Suma asigurata (valoarea imobilului): 240.000 Euro
Prima de asigurare (cat plateste clientul): 528 Euro/an.
Codrin Pop
Handbal masculin: Rotaru si Onyejekwe, prima data sub „tricolor”!
Aflati de mai mult timp in vizorul „nationalei” mari, centrul Ionut Rotaru si extrema stanga Chike Onyejekwe au primit primele convocari la reprezentativa de seniori. Cei doi handbalisti bacauani fac parte din lotul largit al Romaniei, de 24 de jucatori, de unde se vor alege cei 16 care vor aborda finalul campaniei de calificare la CE. „Sunt curios sa vad cum va fi acolo. Pana atunci trebuie sa terminam campionatul si sa jucam la Cupa Romaniei”, a spus Rotaru. „E un lucru foarte bun, sunt foarte fericit pentru aceasta convocare”, a completat Onyejekwe.
Lotul se va reuni la Izvorani, pe 25 mai. Rotaru si Onyejekwe vor fi singurii reprezentanti ai Stiintei Municipal Dedeman la lot, preluand stafeta de la liderul „tricolorilor” din ultimii ani: Sandu Iacob. „Am spus dupa Campionatul Mondial ca mi-as dori ca participarea la turneul final sa fie ultima mea actiune la echipa nationala. Selectionerul Aihan Omer m-a inteles si nu m-a mai convocat. Federatia isi doreste sa pregateasca un lot pentru Olimpiada din 2012, iar varsta nu mi-ar fi permis sa ajung acolo. Urmeaza o schimbare de generatii”, a explicat Sandu Iacob, care a jucat ultimele meciuri sub „tricolor” la „mondialele” din acest an, unde Romania a mers dupa 14 ani de absenta. Mesajul sau pentru coechipierii aflati la prima convocare: „Stiu ei ce au de facut. Important este sa fie sanatosi. De buni sunt buni, acesta este primul pas ca sa devina si mai buni. Imi pare rau pentru Marius Bondar, este al doilea marcator din Liga Nationala si cred ca ar fi meritat sa fie si el convocat”.
In preliminariile CE 2010, Romania mai are de jucat patru meciuri: cu Suedia (11 iunie, deplasare), Muntenegru (Bucuresti, 13 iunie), Turcia (Resita, 17 iunie) si Polonia (20 iunie, deplasare). La jumatatea campaniei de calificare, „nationala” ocupa locul al III-lea in Grupa I, cu patru puncte, dupa Suedia (5 jocuri, 10 p.) si Polonia (5 j., 6 p.).
Dana Popa
„Desteptarea” iti da de citit: „Generatia X” de Douglas Coupland
Despre aGeneratia X” a lui Douglas Coupland se spune ca este aradiografia unei generatii”, si chiar asta este. Si, desi e o radiografie facuta in urma cu 20 de ani unei generatii din Statele Unite ale Americii, ni se potriveste si noua, deoarece abia acum a inceput sa apara si la noi o revolta subtire impotriva culturii de mall, impotriva unei lumi dominate de corporatii si consumism. Textul are o putere cinematica deosebita, ramanandu-ti in cap mult timp dupa ce inchizi cartea (si de multe ori cand se intampla acest lucru nu inseamna decat un singur lucru: ca ai in maini o carte foarte buna). Chiar daca mizeaza pe cinism, intreaga carte este scrisa intr-un stil relaxat, calm. aGeneratia X” este o carte care, daca nu o sa ne schimbe perspectiva asupra lumii in care traim, macar o sa ne ocupe mintea cu o lectura relaxanta, foarte placuta.
O zi cu trei semnificatii
Data de 9 Mai a fost sortita sa fie pentru romani sinonima cu libertatea. In 1877 a adus Independenta, in 1945 a insemnat sfarsitul celui de al II-lea Razboi Mondial. Acum este declarata si Ziua Europei. O Europa care ne-a recunoscut in sfarsit drepturile si legitimitatea de natiune libera. La Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” a avut loc vineri un simpozion pe aceasta tema la care au participat: Societatea de Stiinte Istorice, Filiala Bacau, Asociatia Nationala „Cultul Eroilor”, Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi, Filiala „Eremia Grigorescu”, elevi de la Scoala Generala „Alexandru cel Bun” si Colegiul „Vasile Alecsandri”. Corul „Oituz” al Veteranilor si Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere dirijat de prof. Al. Vranceanu a deschis manifestrea cu un microrecital de cantece patriotice. Dintre invitati, dupa cuvantul de deschidere al prof. Silvia Iacobescu, directorul complexului muzeal, au mai subliniat importanta acestei zile profesorii Elena Artimon, Vilica Munteanu, Ioan Mitrea, col.(r) Paul Valerian Timofte si Ramona Necula, consilier afaceri europene la Institutia Prefectului Bacau. (I.Bisca)
Manifestari dedicate Crucii Rosii
„Siamo tutti fratelli” – Suntem cu totii frati. Asa si-a incheiat mesajul Henry Dunant, personificat de un tanar voluntar, vineri, pe treptele Prefecturii in fata a peste 800 de participanti. Marsul de comemorare a celui care fondat Crucea Rosie in urma cu 150 de ani, si care a primit primul Premiul Nobel pentru Pace, a inceput la ora 11.05. Coloana s-a format pe platoul din fata stadionului, fiind alcatuita din tineri de la scolile, colegiile si liceele din oras, avand ca invitati si voluntari din Sectorul 5 Bucuresti si din judetele Iasi si Neamt. In Piata Tricolorului s-au tinut scurte discursuri, prefectul Dorian Pocovnicu, membru de onoare a Crucii Rosii, subliniind importanta acestei organizatii privind sprijinul umanitar, organizatie care numara pe tot globul peste 95 de milioane de membri. Manifestarile dedicate acestei zile s-au incheiat vineri seara, la Arena Mall, cand in cadrul unei gale festive s-au licitat bratari simbolice cu insemnele Crucii Rosii si s-au acordat diplome de merit celor mai activi voluntari, institutiilor si sponsorilor care s-au implicat in actiuni pe parcursul anului 2009. Sumele adunate vor fi folosite pentru a ajuta persoanele cu nevoi si pentru situatii de urgenta. (I.Bisca)
Sapte sute de absenti la teza cu subiect unic
Conform calendarului de organizare si desfasurare a tezelor cu subiect unic, joi, 7 mai, a avut loc proba de limba si literatura romana pentru elevii de clasa a VII-a si a VIII-a. „an urma centralizarii datelor din cele 263 de scoli an care s-a desfasurat teza, la nivelul clasei a VII-a, din cei 7.507 de elevi anscrisi, nu s-au prezentat 382 de elevi (154 – din mediul urban, 228 – din mediul rural), iar la clasa a VIII-a, din 7.551 de elevi anscrisi, nu au participat 367 de elevi (123 – din mediul urban, 244 – din mediul rural). La ambele clase nu s-a anregistrat nicio eliminare din examen”, ne-a precizat Claudia Merticaru, inspector scolar. Fiecare lucrare este corectata an perioada 7-11 mai de catre profesorul de specialitate care a predat la clasa, iar antre 12-15 mai, de catre un profesor evaluator din cele 20 de centre de evaluare, extern unitatii de anvatamant. Urmatoarea teza cu subiect unic este programata pe 13 mai, la matematica, iar pe 21 mai se va desfasura proba la istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a). Elevii care nu au participat la teza se pot prezenta an perioada speciala de sustinere a tezelor, an semestrul al II-lea ce are urmatorul calendar: 26 mai – limba si literatura materna, 28 mai – limba si literatura romana, 2 iunie – matematica, 4 iunie – istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a). (R.N.)
Program de noapte in farmacii, prin rotatie
Farmaciile bacauane sunt obligate, prin contractul incheiat cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, sa asigure program de permanenta. Din cauza ca acestea nu dispun de personal suficient, fac de garda prin rotatie. Nu sunt acoperite toate zonele judetului, Bacaul fiind singura localitate care are o farmacie cu program non-stop (Farmacia Medica 1). In luna mai, de exemplu, asigura permanenta, prin rotatie, doar farmacii din Onesti, Moinesti, Comanesti si Darmanesti. Programul de permanenta incepe pe data de 11, cu farmacia Almafarm, din Moinesti. De pe 12 pana pe 19 mai, vor fi deschise noaptea farmacii din Comanesti. In ordinea programului, acestea sunt: Vasiliada (12 mai), Ropharma (13 mai), Enefarm (14 mai), toate de pe strada Republicii, Iris Farm, strada Nufarului (15 mai), Tominvest, Aleea Parcului (16 mai), Unicol Farm, strada Zavoi (17 mai), Anafarm, strada Muncii (18 mai), Miria Farm (19 mai). Vom reveni cu detalii despre programul saptamanilor urmatoare acestei date. Nicio farmacie din mediul rural nu asigura permanenta.a (Doina Mincu)






