Îl citesc de multă vreme pe Alexandru Călinescu, pentru că mă atrage stilul domniei sale, elegant, suplu, limpede, cu fină ironie. Și pentru că aflu mereu lucruri noi, dintre cele mai interesante și actuale din publicistica sa vie, alertă, de o atrăgătoare diversitate tematică. Alexandru Călinescu are un adevărat talent de a descoperi cărți care-l așteptau parcă să le deschidă paginile, să le comenteze și să le aducă în atenția noastră. Impresiile de lectură, reflecțiile sunt formulate pe un ton firesc, concis, plastic, fără efecte căutate și inutile alambicări. Ce este gândit bine, se exprimă clar, o știm de la Boileau.
Cea mai recentă cartea a sa, „O lume care a luat-o razna”, cu subtitlul Câteva reacții de bun-simț la ce ni se întâmplă”, apărută la „Humanitas” anul trecut, este un bestseller. Pentru că este o lectură captivantă, așa cum au fost și anterioarele volume de publicistică, de eseistică: „Interstiții”, „Adriana și Europa”, „Proximități incomode”, „O anumită idee despre Franța”, „Instantanee cu final deschis”. Observator sagace al realității, Alexandru Călinescu practică un jurnalism care depășește efemerul, conjuncturalul, privirea sa având întotdeauna bătaie lungă. Domnul profesor universitar de franceză se mișcă dezinvolt în teritoriul culturii și face mereu comentarii subtile, nuanțate, asocieri surprinzătoare între diferite arte, într-o scriitură plină de grație.
„Culturozitatea” sa (o expresie folosită de Bernard Pivot) este pasionantă și are ceva contagios, te cucerește. Eu una mă declar sedusă, fiind total de partea domniei sale când reacționează (pentru că este un luptător, cu armele proprii unui intelectual) la aberațiile din irespirabila lume actuală. Una care a luat-o razna (cum sună titlul, excelent găsit, al volumului), sufocată de prostia activă și victimă a absurdului. În fiecare dintre articolele apărute inițial în „Ziarul de Iași”, „România literară”, „Dilema veche” (în rubricile deținute de autor, reunite acum în volumul la care mă refer), poziția lui Alexandru Călinescu este una fermă, critică, lucidă. Prima secțiune a cărții se intitulează Vești din „lumea nouă”, precedată de un „Prostologhicon woke”, și cuprinde o amplă suită de comentarii acide, de o ironie casantă, despre „terorismul intelectual” care bântuie în lume la ora actuală, produs, culmea!, în mediile universitare de unde ar fi fost de așteptat să iasă cunoaștere, care să lumineze mintea oamenilor.
Scriitorul se oprește asupra acestui periculos fenomen, prezintă cărți care-l analizează și își formulează propriile opinii. În fața ofensivei propovăduitorilor ideologiei progresiste, cu un agresiv, inept comportament de jandarmi care cred că dețin adevărul absolut, Alexandru Călinescu se autodenunță drept un „conservator”. Un spirit care prețuiește moderația, echilibrul, justa măsură, fiind, din principiu, împotriva extremismului și a oricărei manifestări de fanatism. Cu umor mucalit, recunoaște că, în această epocă a diversității, a genului văzut ca un „construct social” (adevărat meșteșug de tâmpenie!), „a călcat strâmb de la început”, fiind alb și heterosexual, tolerant, dar nu și față de anumite excese și derapaje, cum sunt cele privind statutul persoanelor „trans”.
Enormități imbecile, așa numește domnia sa maladiile contemporane răspândite de stânga radicală, progresistă: „decolonizare”, „contextualizare” „identități fluide”, studii de gen, ecologism ipocrit etc. De ironiile sale nu scapă nici noua „contabilitate etnică”, nici feminismul radical, mostre de gândire reductivă, una pe care, ca om rațional, nu are cum s-o accepte. Ideologia woke și „cancel culture” sunt combătute cu argumente solide și reduse la ridicol (deși, în lumea de azi, acesta nu mai ucide), la absurd. Prostia eternă și invincibilă, întreținută de proștii vicleni, care recurg mereu, neobosiți, la diferite tertipuri ca să-și atingă scopurile stupide, e ca o hidră cu multe capete. Cum proștii sunt și solemni, de obicei, și suspicioși, o armă eficientă împotriva lor este umorul. Pe care Alexandru Călinescu îl are din plin, transmițând o apreciabilă doză de bună dispoziție cititorilor.
În fine, în partea a doua a volumului, intitulată „Lecturi”, îl însoțim pe eseist într-un încântător „vagabondaj livresc”. Alexandru Călinescu este îndrăgostit de Franța, de Paris (despre care Jules Renard spunea că, adăugându-i doar două litere, devine Paradis!), unde a trăit timp de șapte ani, fiind profesor la INALCO. De unde și o ușoară, luminoasă nostalgie care străbate evocările unor locuri, a unei atmosfere. Paginile din această secțiune sunt dedicate câtorva interesante apariții editoriale (cărțile sunt prezentate într-o manieră atractivă, plăcută, surprinzând esențialul), dar și unor locuri având o poveste a lor: străzi, grădini, edituri, librării și, mai cu seamă, cafenele din Montmartre, Montparnasse, Cartierul Latin, frecventate în trecut de scriitori celebri. Oricare dintre mini eseurile din această secțiune, fermecătoare, erudite, dezinvolte, ar putea fi citate în întregime. Vă las însă plăcerea de a le descoperi singuri într-o carte de o mare seducție intelectuală, „O lume care a luat-o razna”, scrisă de un intelectual, cu simțul moderației și al relativului, cu alergie puternică la imbecilitate, pe urmele lui Caragiale, pe care-l admiră enorm (stau mărturie lecturile sale înnoitoare despre lumea genialului comediograf, modern și mereu actual) și îl recitește oricând, cu delectare, cu un sentiment de destindere. Pentru că el ne face „să râdem sănătos, eliberator”.
Așa cum râdem și noi odată cu Alexandru Călinescu, citind și înțelegând reacțiile sale de bun–simț la ceea ce ni se întâmplă. Râsul ca formă de rezistență la derive ideologice nefaste, la noile forme de nebunie care fac ravagii în lumea de azi.
