luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5382

Cozile de la Politie se muta la societatile de asigurari

Orice tamponare in trafic ajunge de acum direct la asigurator, odata cu intrarea in vigoare, la inceputul acestei luni, a multmediatizatului ordin de intelegere amiabila. O veste buna pentru posesorii de masini, dar una proasta pentru companiile care le asigura.

Cheltuielile asiguratorilor vor creste, munca lor se va dubla, pentru ca ei sunt cei care constata accidentul, evalueaza pagubele si intocmesc dosarele de despagubire. Aplicarea intelegerii amiabile se face indiferent de locul producerii accidentului pe teritoriul tarii, dar numai daca in accident au fost implicate doar doua masini, exista numai pagube materiale,a cei doi soferi implicati cad de acord asupra vinovatului, prin acord de vointa exprimat in scris pe formular si nu se mai inregistreaza pagube colaterale altor persoane. „E si bine, dar si rau.
[ad#stire] In functie si de cei de la asigurari, dar si de cauze. Daca avariile sunt mari, nu scapi, trebuie sa ajungi tot la Politie”, este si parerea lui Catalin Manescu, conducator auto.

Roxana Neagu

Relu Auras, directorul coordonator al SCM Bacau, si-a prezentat strategia pentru ciclul olimpic 2009-2012: Alta viziune

Dupa numirea in functia de director coordonator la SCM Bacau, Relu Auras si-a luat un ragaz de aproximativ o luna pentru a se familiariza cu toate problemele clubului inainte de a-si prezenta strategia. aDespre ceea ce a fost inainte nu vreau sa vorbesc prea mult. Ei au vrut cu tot dinadinsul sa avem medalii si puncte, nu s-a tinut cont ca exista sporturi de inalta performanta si sporturi de masa, astfel ca a aparut un dezechilibru. Oricum, au tinut clubul la suprafata. Eu am alta viziune”, a inceput Relu Auras. La SCM Bacau, prioritate vor avea de acum sporturile olimpice. aAsta nu inseamna ca le vom neglija pe celelalte, dar totul se va face dupa posibilitati. Banii de la minister vin pentru rezultatele olimpice”, a subliniat directorul clubului bacauan, a carui deviza este asa avem antrenori si sportivi din Bacau”.

Selectii

Pe plan sportiv, SCM-ul demareaza actiuni de selectie in oras si in judet, pe langa cele initiate deja la lupte greco-romane. aEste foarte important sa ne asiguram spatele, ne vom axa pe selectie”, a explicat Relu Auras. S-a ajuns la un parteneriat in acest sens si cu Inspectoratul Scolar.

Nume noi

[ad#stire] In structura SCM Bacau au aparut si nume noi. La natatie au fost angajate, ca antrenoare, Clara Ciocan (sarituri in apa) si Claudia Gavriliu (inot), iar la lupte greco-romane a fost cooptat Luca Celini. aVom incerca sa intarim sectiile care au nevoie de asta. Deocamdata, posturile sunt blocate. Am facut eforturi foarte mari pentru a reusi sa angajam cateva persoane”, a mai spus Relu Auras, precizand ca de la venirea sa in functie nu a plecat nimeni. Doar antrenorul Adrian Cherciu (natatie) si-a depus demisia pentru a se intoarce acasa, la Bucuresti.

Semnal de alarma

aIn ceea ce priveste sportivii nu stam pe roze. Daca ma intrebati cine poate pleca la Olimpiada din 2012, nu stiu daca ar fi 2-3 nume”, a avertizat Relu Auras. SCM-ul va renunta la dublele legitimari, dar isi doreste sa pastreze sportivii de valoare. Discutii avansate pentru legitimarea definitiva sunt cu Bianca Perie (multipla campioana la aruncarea ciocanului), care reprezinta momentan si Romanul.

Dana Popa

Produse ieftine la Expotexstil

Bacauanii au luat cu asalt Sala de Atletism din Bacau, unde in perioada 8-12 iulie se desfasoara a noua editie Expotexstil, manifestare expozitionala cu vanzare. Organizatorul evenimentului, Ad Media Services din Iasi, a adus la Bacau comercianti si producatori de textile, marochinarie, incaltaminte dar si alte produse cautate pe timpul verii. aAproximativ 50 de agenti economici din toata tara vor vinde la Expotexstil produse fara adaos comercial. Vrem sa facem concurenta magazinelor din Bacau”, ne-a precizat Alin Cenusa, manager proiect Expotexstil, din cadrul Ad Media Services. Bacauanii veniti la Expotexstil au apreciat atat calitatea produselor, cat si pretul redus. La standuri se pot gasi de toate, de la costume de baie, tricouri de dama si pentru barbati, dar si costume pentru ocazie. Pentru doamne exista o oferta bogata de incaltaminte de genti si curele din piele iar barbatii pot gasi la targ jeansi, camasi, dar si pantofi casual. aMi-am luat niste pantaloni de vara. Mai caut ceva pentru concediu”, ne-a declarat Maria Frunza din Bacau.
[ad#stire] Ad Media Services, organizatorul evenimentului de la Bacau, si-a format deja o clientela bogata de agenti economici pentru evenimentele expozitionale pe care le organizeaza. Cererea de produse ieftine pe piata bacauana, in continua crestere, i-a facut pe organizatori sa realizeze o noua editie a Expotexstil in acest an. aAm gasit si produse care se potrivesc buzunarului nostru de pensionari”, ne-a spus Viorica Ungureanu din Bacau.

Mircea Merticariu

Se ieftinesc vizitele la domiciliu

    Medicii de familie vor fi obligati sa faca vizite la domiciliul pacientilor pe mai putini bani decat incaseaza acum. Potrivit tabelelor cu tarife afisate pe fiecare usa de cabinet medical, deplasarea medicului de familie la pacient se taxeaza in prezent cu 30 de lei.

    Prefectul isi muta audientele in judet

      Dorian Pocovnicu, prefectul Bacaului, a decis sa-si mute audientele in judet. La finalul lunii iulie, prefectul va acorda audiente in nordul judetului, in zona Buhusi, urmand ca la inceputul lui august audientele sa fie mutate in zona Onesti – Tg. Ocna.

      Salvare pe bani

        Ministerul Sanatatii le-a pus gand rau persoanelor care solicita serviciile de ambulanta, desi starea lor de sanatate nu reprezinta o urgenta medicala. Din luna septembrie, cand se estimeaza ca va intra in vigoare noul pachet de servicii medicale finantate de la bugetul asigurarilor de sanatate, fiecare deplasare nejustificata a ambulantei va costa 25 de lei.

        Situatie tensionata la Stefan cel Mare

          Cum in ultima perioada relatiile dintre localnicii din satul Radeana, comuna Stefan cel Mare si rromii stabiliti acolo s-au tensionat, politistii din Onesti s-au gandit ca e bine sa incerce o mediere intre sateni, astfel incat sa fie evitate evenimentele violente.

          Indemnizatie si pentru mamele eleve si studente

            Categoriile de beneficiari ai indemnizatiei pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de doi ani se vor extinde incepand din aceasta luna. Modificarile aduse legii ce reglementeaza acest drept, publicate recent, prevad ca in cele 12 luni care sunt luate in calcul la stabilirea lui pot fi incluse mai multe perioade asimilate, precum somajul, somajul tehnic, concediul medical, concediul pentru perfectionarea profesionala, precum si studiile preuniversitare si universitare.

            Cafea de contrabanda in trafic

              Un barbat din Iasi a fost prins de politistii bacauani de la Serviciul Politiei Rutiere cu masina plina de cafea neaccizata. Conducatorul auto a declarat initail ca are toate documentele necesare pentru a face dovada achizitionarii legale a marfii, insa ulterior situatia s-a schimbat radical.

              Spitalele dau raportul pentru cheltuieli

                Orice persoana interesata poate afla cati bani au fost cheltuiti si in ce mod in spitalele publice. Aceste informatii sunt publice din aceasta luna. Spitalele sunt obligate sa le raporteze la Ministerul Sanatatii, care le va afisa pe site-ul propriu, la sectiunea „Monitorizare cheltuieli spital”.

                Mame consiliate pe holuri

                  Timp de mai multe zile inspectorii Inspectoratului Social Regional Nord-Est au verificat modul in care in spitalele situate in municipiile resedinta de judet se desfasoara activitatea de prevenire si combatere a abandonarii copiilor in aceste unitati medicale. Din judetul Bacau au fost luate in vizor Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) si Spitalul de Pediatrie.

                  Studentia – intre fuga de-acasa si un viitor in viata: Spre ce se indreapta tinerii absolventi?

                    Fosti absolventi de clasa a XII-a si viitori studenti, elevii bacauani care au trecut cu brio si de examenul de Bacalaureat isi fac acum noi planuri. Unii dintre ei s-au apucat din nou de invatat pentru admiterea la facultate. Altii isi incearca norocul doar pe admiterea pe baza de adosar”.

                    Absolventii liceelor din Bacau, care au scapat si de emotiile examenului maturitatii, se indreapta acum pe un nou drum: facultatea. Multi dintre ei ne-au declarat ca isi vor incerca norocul la universitatile in care admiterea este „pe dosar”, dar sunt si tineri care vor sa urmeze cursurile unor facultati in care trebuie sa mai sustina alte examene. „Acum este cel mai greu pentru noi. Abia acum incepe greul. Eu incerc doua facultati, la ASE Bucuresti, dar si la Litere. Mai am de invatat. Am facut doar o zi de pauza si m-am apucat din nou de studiat”, ne-a declarat Georgiana Popescu, absolventa a Colegiului National „Ferdinand I”. Sunt insa putini absolventi care aleg universitatile din Bacau. In general, majoritatea dintre ei se indreapta spre centrele universitare Bucuresti, Iasi, Tg. Mures sau Cluj.

                    Drumuri paralele

                    [ad#stire] Radu Mazureac a terminat Colegiul „Vranceanu”, la mate-informatica, iar acum vrea la Medicina. „Imi doresc de mult acest lucru, asa ca nu dau inapoi. Oricum notele de la Bac nu ma ajuta cu nimic. Am luat note mari si e bine pentru moral”, ne-a spus. Maria Cristina Chelaru, de la acelasi liceu, vrea sa continue studiile la Universitatea Bacau, la modulul „Administrarea afacerilor”. „Examenul e pe baza de dosar. Sper sa reusesc. N-am emotii”, spune. Elevii absolventi ai Liceului de Arta merg, in marea lor majoritate, spre Conservator si spre Arte Plastice. „E normal, nu? Dupa atat studiu, unde sa mergi? Eu am ales Conservatorul de Muzica de la Iasi, dar am colegi care merg la Bucuresti”, ne-a declarat Claudia Pana. In schimb, am intalnit un elev care, desi a studiat matematica la un colegiu tehnic („Henri Coanda”), acum isi doreste o cariera in jurnalism. „Am cochetat in toti cei patru ani de liceu cu radioul. Si imi place. In plus, am si calitati foarte bune in conversatie. Cred ca acest lucru ma va ajuta”, ne-a marturisit Florin Peste. Sunt insa si tineri care aleg Cibernetica, Automatizarile si chiar Dreptul.

                    Universitatile bacauane vin si ele cu oferte

                    aLa facultatile noastre, grosul elevilor provin din judetul Bacau, intr-un procent de 75-80%. In ultimii ani, insa, am avut multi candidati din toate judetele Moldovei. Si spre surpriza noastra, chiar din judetul Iasi”, spune Liviu Drugus, secretarul Senatului de la Universitatea aGeorge Bacovia”.
                    Si in acest an, universitatea particulara din Bacau a scos masiv locuri pentru prima admitere din perioada 1-31 iulie.
                    Universitatea s-a adaptat la provocarile pietei, infiintand in ultimii ani facultatile de Drept, Asistenta sociala si Administratie publica. In ultimul an, a mai scazut numarul de studenti la aGeorge Bacovia”, din mai multe motive: criza financiara, numarul mare de locuri scioase la concurs si poate taxa anuala destul de mare – 2.700 lei (care se va mentine si in acest an). Si la Universitatea Bacau, grosul studentilor provine din judetul Bacau.
                    Dupa parerea cadrelor didactice, cam 70% din studenti sunt bacauani, insa nu exista un studiu clar in aceasta directie. aUniversitatea noastra are stabilizate facultatile care pot oferi multa sanse studentilor. Mai cu seama ca investitiile au crescut mult la institutia noastra”, spune prof.univ. Catalina Ababei.

                    Roxana Neagu
                    Gabriel Pop

                    Handbal feminin / Doar 8 etape din turul Ligii Nationale 2009-2010 se vor desfasura anul acesta: Sorti favorabili

                    Stiinta a avut norocul incepatorului la tragerea la sorti a programului pentru editia de campionat 2009-2010. Nou-promovata in Liga Nationala, echipa bacauana va avea parte de un calendar accesibil, cu conditia sa poata prezenta la start un lot acceptabil.
                    Sezonul va incepe pe 5 septembrie si va fi intrerupt dupa etapa a VIII-a, pe 11 noiembrie, pentru Campionatul Mondial. Turul va continua pe 9 ianuarie, pana pe 30 ianuarie. aProgramul este senzational, ramane insa de vazut ce transferuri putem face”, a spus antrenoarea Gabriela Manea.
                    In cele 8 etape care se vor desfasura anul acesta, Stiinta Bacau va intalni in mare parte adversari din partea a doua a clasamentului in sezonul precedent. aStudentele” isi vor face revenirea in Liga Nationala in fata propriilor suporteri, cu HCM Roman. Prima deplasare este la Buzau (locul 10 in campionatul precedent), dupa care elevele Gabrielei Manea primesc vizita vicecampioanei Rulmentul si merg in deplasare la Dunarea Braila (a treia clasata). Cetate Deva (locul 12), aU” Cluj (11) si HC Zalau (9) sunt celelalte adversare fara mari pretentii cu care handbalistele bacauane se vor intalni in acest an. Duelul cu campioana se va desfasura pe terenul Oltchimului.

                    Programul astudentelor” in tur

                    [ad#stire] Etapa I (5 septembrie): Stiinta – HCM Roman
                    Etapa a II-a (12 septembrie): HCM Buzau – Stiinta
                    Etapa a III-a (16 septembrie): Stiinta – Rulmentul Brasov
                    Etapa a IV-a (3 octombrie): Dunarea Braila – Stiinta
                    Etapa a V-a (24 octombrie): Stiinta – Cetate Deva
                    Etapa a VI-a (31 octombrie): Stiinta – aU” Cluj
                    Etapa a VII-a (7 noiembrie): Oltchim – Stiinta
                    Etapa a VIII-a (11 noiembrie): Stiinta – HC Zalau
                    Etapa a IX-a (9 ianuarie): Rapid – Stiinta
                    Etapa a X-a (16 ianuarie): Stiinta – HCM Baia Mare
                    Etapa a XI-a (23 ianuarie): aU” Resita – Stiinta
                    Etapa a XII-a (27 ianuarie): Stiinta – Otelul Galati
                    Etapa a XIII-a (30 ianuarie): Tomis Constanta – Stiinta
                    Returul incepe pe 6 februarie si se incheie pe 12 mai 2010.

                    Dana Popa

                    Performanta bacauana in domeniul IT

                      Vasile Botomei jr. a reusit sa se claseze pe locul doi la nivel national la un concurs national de tehnologie si informatica in calculatoare (TIC). Reusita sa este cu atat mai notabila cu cat numai la nivelul judetului Bacau au participat la concurs peste 1.000 de elevi. aConcursul a fost destul de greu, solicitand toate cunostintele mele in materie de informatica. Au fost doua probe de teorie si una de practica. Vreau sa multumesc doamnei profesoare Neli Seceta pentru sprijinul oferit in pregatirea mea”, spune Vasile Botomei jr., elev in clasa a X-a la Colegiul Tehnic aAnghel Saligny”, obosit dar bucuros ca, dupa cele cinci ore de concurs, reusise sa faca o lucrare foarte buna. Rezultatul concursului a venit cateva zile mai tarziu de la Bucuresti, elevul bacauan primind diploma de clasare pe locul doi la concursul national, dar si o camera video deosebita.
                      [ad#stire] aCred ca am ajuns la un nivel destul de bun in informatica si doresc sa urmez mai departe studii in acest domeniu fascinant. Dar cum la noi exista si o traditie de familie, voi dori sa urmez si facultatea de Drept”, declara, sigur pe sine, Vasile Botomei jr. (G. Pop)

                      Ajutoare alimentare de la UE: Saracii judetului primesc zahar si faina

                        Saracii judetului vor primi ajutoare alimentare constand in pachete cu faina si zahar. Bunurile vor fi oferite in cadrul PEAD, program prin care Uniunea Europeana ajuta persoanele defavorizate din statele membre. Spre deosebire de anul trecut, cand ajutoarele alimentare au venit direct de la Guvern, prin intermediul prefecturilor din tara, anul acesta programul va fi implementat in teritoriu de consiliile judetene. Primarii din judet s-au intalnit ieri, in sala de sedinte a Directiei Agricole, cu sefii CJ Bacau pentru a stabili modul in care bunurile vor ajunge la destinatari.

                        Dragos Benea, presedintele CJ, i-a anuntat pe edili ca, pana in data de 13 iulie, trebuie sa intocmeasca listele cu potentialii beneficiari ai ajutoarelor. El a mai spus ca judetul va fi impartit in patru zone care vor fi tinute sub observatie de manageri zonali. „Cei patru manageri vor supraveghea modul in care programul va fi dus la bun sfarsit. Nu stiu cum s-au distribuit anul trecut aceste ajutoare: obiectiv, neobiectiv. Nu vreau ca aceste produse sa fie lipite de alegerile din noiembrie. Nu lipiti programul de prezidentiale”, a cerut Benea. Presedintele CJ i-a mai anuntat pe primari ca modul in care vor distribui bunurile catre beneficiari ar putea influenta votul acordat de acestia la alegerile locale din 2012. Cei patru manageri zonali stabiliti de CJ sunt: Sorin Brasoveanu, Angela Bogea, Marius Nemteanu, respectiv Sorin Barladeanu.

                        Somerii si pensionarii, principalii beneficiari

                        [ad#stire] Principalii beneficiari ai programului PEAD vor fi somerii care nu beneficiaza indemnizatie de somaj, pensionarii cu pensii de sub 400 de lei pe luna, dar si familiile care beneficiaza – in urma dispozitiei scrise a primarului – de venit minim garantat. Autoritatile sunt deocamdata in asteptare, la intalnirea de la Directia Agricola conducerea CJ neavand cunostinta de cantitatile de produse care vor fi primite de fiecare beneficiar in parte.

                        Lucian Bogdanel

                        SCM Bacau a prezentat, intr-o conferinta de presa, ultimele doua rezultate obtinute pe plan international

                        10 ani pentru o medalie europeana

                        Are 15 ani, din care doua treimi i-a dedicat antrenamentelor. Dupa 10 ani de munca, Mara Aiacoboaie s-a consacrat in lumea internationala a sariturilor in apa: argint la aeuropenele” juniorilor, in proba de platforma. Un succes cu atat mai pretios cu cat a fost obtinut in conditii minime de pregatire comparativ cu posibilitatile de lucru ale adversarelor.

                        Dupa asteptari

                        aA fost greu, dar ma bucur ca s-a terminat cu un rezultat foarte bun”, spune sportiva de la SCM Bacau, convinsa ca aputeam mai mult, dar deocamdata este bine si asa”. Antrenata de Mihaela Neagu, Mara Aiacoboaie vede aargintul” cucerit saptamana trecuta la Budapesta drept ao incurajare. Sper ca la urmatoarele Campionate Europene sa ma mobilizez mai usor si sa castig o medalie mai usor”. aDe anul trecut asteptam aceasta medalie, am muncit pentru ea si ne bucuram ca eforturile noastre s-au concretizat”, a spus si Mihaela Neagu.

                        aLupta inumana”

                        Asadar, medalia Marei Aiacoboaie era trecuta in planul de performanta al sectiei de sarituri in apa de la SCM. Sportiva bacauana a confirmat si a obtinut rezultatul scontat. Si totusi, podiumul pare mai mult o surpriza comparand posibilitatile de pregatire ale concurentilor de la aeuropene”. aN-as vrea sa folosesc cuvinte dure, dar lupta aceasta este inumana la un moment dat. Mara a venit dupa o pauza de patru ani, timp in care Bazinul a fost inchis, si a concurat cu adversari din Ucraina sau Rusia, care au conditii excelente de pregatire. Rezultatul ei este cu atat mai pretios”, a subliniat coordonatorul sectiei de sarituri in apa, Adrian Gavriliu.

                        Fara pauza

                        Revenita luni din Ungaria, Maia Aiacoboaie pleaca imediat in pregatire la Sibiu, intr-un program sustinut de Federatia Romana de Natatie. Printre antrenamente trece o vacanta a schimbarilor, in care sportiva bacauana a gustat din cupa succesului international, dar totodata a incheiat o etapa in viata scolara. Mara Aiacoboaie a terminat gimnaziul si a intrat la liceu, la Colegiul National aVasile Alecsandri”, sectia stiinte sociale. Pana atunci, drumul sportivei de la SCM duce la Roma, unde peste doua saptamani se desfasoara Campionatele Mondiale.

                        Pasiunea, reteta de succes

                        Aur cu echipa Romaniei, locul al IV-lea la decatlon la Cupa Europei de Probe Combinate. aA fost dificil, dar am o mare experienta ca sportiv si din acest punct de vedere mi-a venit mai usor sa ajung aici. Stiu ce imi doresc si fac totul din placere. Cand esti pasionat de ceea ce faci si reusesti sa obtii rezultate, este satisfacator”, explica, simplu, Ionut Feniuc.

                        De la o dezamagire

                        De ce decatlon? aAm avut o dezamagire cand eram junior, am luat locul al IV-lea la 400 m garduri, si apoi am trecut la probe combinate. De atunci m-am axat pe decatlon. Uzura este maxima, accidentarile apar foarte des (chiar si acum pot spune ca sunt usor accidentat), dar imi place foarte mult si nu apare monotonia la antrenamente”, spune atletul de la SCM Bacau. aMa bucur foarte mult pentru realizarile lui, a ajuns foarte greu la aceasta performanta. Am mai avut sportivi de valoare, dar care nu au muncit si nu s-au daruit la fel de mult ca el. Ionut stie ce vrea, tot timpul tot ce a facut a fost la superlativ”, completeaza antrenoarea Maria Hagima.

                        Viitor antrenor

                        [ad#stire] Sportiv in activitate si profesor de sport la liceu (in viitor la o scoala generala), Ionut Feniuc cocheteaza si cu ideea antrenoratului. aCand voi termina cu performanta, asta imi doresc sa fac. Pot sa spun ca stiu putina meserie, ma completez cu doamna antrenoare Hagima la antrenamente”, a mai spus Ionut Feniuc. Totul din si cu pasiune.

                        Inghesuiti in microbuz

                        Sportivii din delegatia Romaniei au calatorit spre Maribor (Slovenia), la Cupa Europei de probe combinate, inghesuiti ca sardelele intr-un microbuz minuscul la dispozitie de Federatie. Au fost 1.200 km parcursi in 16 ore, dupa care au urmat doua zile de concurs. La Maribor, pentru prima data in istorie, echipa Romaniei a cucerit medalia de aur. aDe 15 ani, Romania nu a mai avut o echipa in concurs, s-a mers doar la competitii individuale. Rezultatul a fost o surpriza si pentru noi, si pentru Federatie. Toti cei care au concurat au facut recorduri personale, s-au autodepasit”, spune antrenoarea Maria Hagima.

                        Dana Popa

                        Handbal masculin / Ca si anul trecut, Stiinta Municipal Dedeman incepe sezonul cu UCM Resita: Start de groaza

                        Soc din prima etapa! Acelasi adversar de anul trecut, alta programare. Intr-un sezon in care vizeaza podiumul, Stiinta Municipal Dedeman ia startul la Resita, in fieful vicecampioanei si al triplei castigatoare a Cupei Challenge. aPrimul joc este de groaza, nici daca voiam nu puteam sa nimerim cu un astfel de adversar”, a comentat antrenorul principal Otto Hell, care considera totusi ca ain rest, etapele sunt bune. Avem toate meciurile grele in deplasare si pe cele mai accesibile acasa. Luam programul asa cum este si incercam sa facem totul ca sa iasa bine”.
                        Pentru prima data de la revenirea in Liga Nationala, dupa doua sezoane in care a debutat acasa, Stiinta Municipal Dedeman pleaca la drum din deplasare. Tot in deplasare sunt programate si celelalte derby-uri cu principalele contracandidate la podium: HCM Constanta si Steaua. Calendarul este exact pe dos fata de cel din sezonul 2008-2009, cand in tur astudentii” au sustinut pe teren propriu si au castigat toate duelurile cu fortele campionatului. aNu trebuie sa comparam ce a fost cu situatia actuala. Eu zic ca este bine, avem un program echilibrat”, considera managerul Dorel Sanie, prezent ieri la tragerea la sorti. aReturul va fi mai greu, pentru ca jucam acasa meciuri foarte importante pentru configuratia finala a clasamentului. Pana atunci este insa timp de omogenizare, in care sa ne pregatim asa cum trebuie pentru ceea ce ne asteapta”, spune antrenorul principal Otto Hell.
                        Campionatul incepe pe 6 septembrie. Stiinta Municipal Dedeman va sustine primul meci in fata propriilor suporteri pe 13 septembrie, in compania nou-promovatei CSM Satu Mare. Pana la finalul turului, programat pe 13 decembrie, astudentii” vor avea 6 partide acasa si 7 in deplasare.

                        Programul handbalistilor in tur

                        [ad#stire] Etapa I (6 septembrie): UCM Resita – Stiinta MD
                        Etapa a II-a (13 septembrie): Stiinta MD – CSM Satu Mare
                        Etapa a III-a (27 septembrie): Pandurii Tg Jiu – Stiinta MD
                        Etapa a IV-a (4 octombrie): Stiinta MD – Dinamo
                        Etapa a V-a (11 octombrie): Minaur Baia Mare – Stiinta MD
                        Etapa a VI-a (18 octombrie): Stiinta MD – HC Odorhei
                        Etapa a VII-a (25 octombrie): CSM Medgidia – Stiinta MD
                        Etapa a VIII-a (8 noiembrie): Stiinta MD – Poli Timisoara
                        Etapa a IX-a (15 noiembrie): HCM Constanta – Stiinta MD
                        Etapa a X-a (22 noiembrie): Stiinta MD – aU” Cluj
                        Etapa a XI-a (29 noiembrie): Steaua – Stiinta MD
                        Etapa a XII-a (6 decembrie): Stiinta MD – CSU Suceava
                        Etapa a XIII-a (13 decembrie): Rom Cri Brasov – Stiinta MD
                        Returul incepe pe 31 ianuarie si se incheie pe 9 mai 2010.

                        Dana Popa

                        Chiriasii, vecini de cosmar: Mizerie si datorii in ghetoul de pe Victor Babes

                          Locatarii care stau cu chirie in locuinte sociale continua sa fie piatra de povara a asociatiilor de proprietari. Una dintre acestea, din zona Narcisa, s-a declarat invinsa in lupta cu datornicii si solicita sprijinul Primariei. Conducerea asociatiei a participat saptamana trecuta la intalnirile organizate de CET pe tema datoriilor. Desi li s-a promis ca scapa de penalitati daca achita debitul, nu au nicio sansa in fata datornicilor.

                          In blocul 2 de pe str. Victor Babes, chiriasii din 7 locuinte sociale au o datorie de peste 80.000 de lei la intretinere. In total, cele 100 de garsoniere au o restanta de aproape 170.000 de lei. „Daca nu am avea acest bloc in asociatie, am sta foarte bine cu plata facturilor, ne-a declarat Viorica Gavrilut, administratorul Asociatiei de proprietari 47. Cele mai mari datorii le-au facut chiriasii din locuintele sociale. Am epuizat toate caile de a recupera banii. I-am dat in judecata, dar degeaba. Sunt de 2 ani administrator, dar pe multi chiriasi nu i-am vazut la fata”. Blocul 2 de pe str. Victor Babes este un adevarat focar de infectie. Aspectul sau dezolant isi pune amprenta asupra zonei. Mai grav este, insa, faptul ca datoriile locatarilor afecteaza activitatea intregii asociatii de proprietari. Locatarii care sunt la zi cu plata intretinerii ar vrea sa scape de vecinii lor rai-platnici si scandalagii. Pentru aceasta, cer sprijin asociatiei de proprietari si primariei. Unii dintre ei propun chiar si solutii. „Nu mai trebuie lasati sa locuiasca aici daca nu platesc intretinerea, ne-a declarat Elena Barbuta, locatar. Cum noi, ceilalti, platim, si ei ar trebui sa achite ce consuma. Daca nu, sa fie evacuati!”. Seful de scara, Costica Hostina, a abandonat lupta cu datornicii. Unii dintre acestia sunt recalcitranti si au trecut la amenintari cerand sa nu mai fie deranjati. „Cand merg la ei la usa, spun ca nu au de lucru si nici bani. Din cauza datoriilor, nu se fac nici reparatii la beci. Apa si mizeria din subsol sunt pana la gat”.
                          [ad#stire] Acest bloc nu este singurul grevat de datoriile chiriasilor. Primaria Bacau a demarat deja o actiune pentru constrangerea acestora sa plateasca debitele catre asociatii. Astfel, chiriasii care doresc sa achite chiria pentru locuinta sociala trebuie sa faca dovada ca sunt la zi cu intretinerea. In caz contrar, ajung debitori la chirie si pot fi usor evacuati.

                          Doina Mincu

                          Dispar banii pentru medicamente la SJU

                            Criza financiara obliga conducerea Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau sa reduca destul de mult stocul lunar de medicamente. Pentru a nu mai acumula alte datorii restante la cele deja existente, a decis sa diminueze cu mai bine de un sfert suma destinata aprovizionarii cu medicamente. aIncepand cu 1 iulie, suma lunara pe care o vom aloca pentru medicamente va fi de 800.000 lei fata de un milion-un milion o suta de lei, cat rezervam si cheltuiam pana acum, ne-a spus Dan Stoica (foto), managerul SJU Bacau. Prin urmare, aducem cu prioritate medicamentele uzuale. Este, deci, posibil sa lipseasca produse pe anumite tipuri de medicamente, respectiv dintre cele care se prescriau mai rar”. Directorul medical, dr. Valerica Ciobanu, afirma ca, totusi, adin sectii nu avem, deocamdata, semnale ca nu gasesc la farmacie medicamentele necesare”. Conducerea spitalului sustine ca pana in prezent niciun pacient internat nu a solicitat decontarea vreunui medicament, ca urmare a faptului ca ar fi fost obligat sa-l cumpere pe perioada spitalizarii. In schimb, cativa furnizori au conditionat livrarea medicamentelor de achitarea de catre spital a facturilor restante. aDoi sau trei furnizori au refuzat sa onoreze comanda si au pus conditia sa le fie platite facturile restante”, declara directorul medical.
                            [ad#stire] Conducerea spitalului este decisa insa sa nu cedeze la presiuni. aDaca un furnizor pune o asemenea conditie spitalului nostru, care si-a achitat mereu la timp facturile, atunci este neloial si vom rezilia contractul cu el”, a spus managerul spitalului. In momentul de fata, SJU se inregistreaza cu datorii restante (facturi al caror termen de plata legal, de 180 de zile, a fost depasit) de 2 milioane lei.

                            Elena Tintaru

                            Un mort si sase raniti in doua accidente simultane

                              La aceeasi ora, 12.00, pe „soseaua mortii” DN2 – E 85 s-au produs doua accidente grave, unul in Filipesti – Oniscani si altul in Sascut. n cazul primului eveniment rutier o persoana a murit, iar sotia acesteia este acum internata in stare grava la spital.