miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5349

Udrea: „Aproape toti patronii din turism sunt evazionisti”

Ministrul Turismului, Elena Udrea (foto), a declarat, vineri, la Mamaia, ca atoata lumea, sau aproape toata lumea din turism”, face evaziune fiscala, situatie antalnita nu doar la pensiuni, ci si la hotelurile mari, unde nu se declara niciodata exact cati turisti sunt cazati. aVom vedea acum, dupa ce toata vara la televizuni ati aratat ca e plin litoralul, o sa auzim ca nu au fost decat 50% maxim ocupate hotelurile, iar daca antrebam ce forta de munca a fost angajata pe litoral auzim ca au fost cativa, ca nu au fost clienti. Toata lumea face evaziune fiscala, sau, ma rog, aproape toata lumea. Se antampla nu doar an zona pensiunilor, ci si a hotelurilor mari, nu se declara niciodata exact cati turisti se cazeaza”, a spus Udrea. Aceasta a mai precizat ca institutia pe care o conduce are an proiect un sistem de centralizare a datelor an care proprietarii de hoteluri sau administratorii trebuie sa raporteze date catre minister mult mai repede, poate chiar saptamanal. Astfel, controalele vor fi efectuate an timp util.
[ad#stire] aancercam, fara sa cream o presiune mare asupra proprietarilor de structuri de cazare, sa-i determinam sa intre an legalitate”, a spus Udrea. Ministrul anunta ca an noua lege a turismului vor fi prevederi pentru agentii economici din acest domeniu din zona nefiscalizata.

Antena3.ro

Fotbal, Liga a ll-a: Vor sa ramana lideri

Steaua ll – FCM Bacau (azi, ora 11.00 / Sport.ro)

La victorie

Inca un meci contra unei nou promovate pentru FCM Bacau. Dupa CSM Olimpia Ramnicu-Sarat si Tricolorul Breaza, este randul Stelei II sa simta forta liderei. aMergem la victorie in Ghencea” reprezinta cuvantul de ordine al agalben-albastrilor”, care vin dupa trei succese la rand: doua in campionat si unul in Cupa Romaniei, contra divizionarei C FC Panciu.

Intariri de Champions League

Steaua II e si ea pe val. Runda trecuta, asatelitul” antrenat de Leo Strizu a castigat derby-ul cel mic cu Dinamo II, iar miercuri a trecut de FC Snagov, la penalty-uri, in Cupa. Nu doar atat. La partida de astazi, gazdele s-ar putea prezenta in primul aunsprezece” cu Ionut Rada, Plesan si columbianul Dayro Moreno. Toti oameni de Champions League.

Fara frica

FCM Bacau nu se teme insa de implanturile adversarei. aIi respectam pe jucatorii veniti de la prima echipa a Stelei, dar suntem convinsi ca ii putem invinge”, a explicat Geo Taban, care crede ca atuurile formatiile sale sunt maturitatea si omogenitatea. Plus forta pe care ti-o da statutul de prim-clasata, cu maximum de puncte si un golaveraj-beton : 8-0.

Accidentati

Exista si probleme in Paradis. Bacaul merge la Bucuresti fara doi oameni de baza: Vajou si Cojocaru, ambii indisponibili. In locul francezului va evolua Kalai, care si-a facut un debut stralucit cu Tricolorul Breaza, iar la mijloc va fi titularizat Petrea. In rest, formula de baza, care are ca terminal cuplul Ionut Radu – Campeanu, gata sa loveasca din nou.

Seriozitate si determinare

Antrenorul oaspetilor, Gheorghe Poenaru anuntase inca de la startul sezonului ca are ca obiectiv noua puncte in primele trei jocuri. aTinand cont ca intalnim doar echipe nou-promovate, trebuie sa obtinem maximum posibil”, a apreciat Poe, care a precizat si conditia esentiala pentru atingerea obiectivului: seriozitate si determinare.

Formatii
[ad#stire] Steaua II: Lungu – Mustata, I. Rada, I. Mihai, Tininho – Bejan, Al. Lazar, Abuzatoaie, Plesan – D. Moreno, V. Simion.
FCM Bacau: Manea – Mihalachioaie, Spiridon, Kalai, Dobarceanu – Tismanaru, Taban, Petrea, Boboc – I. Radu, Campeanu.
Arbitri: Catalin Neagu (Prahova) – Ionut Babadac (Teleorman), Ionut Borcan (Prahova).

Dan Sion

Caprioara ataca sistemul: Demisie cu scandal la Colegiul „Anghel Saligny”

    Alina Caprioara, director la CT „A. Saligny”, a demisionat, ieri, din functie, declarand ca nu poate reduce personalul, asa cum ii cere ministerul, in lipsa unor criterii. Intr-o scrisoare adresata MECI, ea critica incoerenta sistemului si starea deplorabila a invatamantului romanesc.

    Directoarea Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” a demisionat, ieri, din functie, anuntand in mod public ca ii este imposibil sa puna in aplicare adresa prin care Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI) le cere directorilor de scoli sa disponibilizeze 20 la suta din personalul auxiliar si nedidactic. Al doilea motiv este „dezaprobarea fata de principiile care guverneaza managementul in invatamant”. Reducerea nu area temei legal, „nu exista un ordin de ministru, o lege”, ci doar „o simpla adresa” a MECI catre ISJ. In sala de conferinta au fost prezenti si angajatii din categoria „auxiliar didactic” si „nedidactic”, vizati de disponibilizari. Ne se stia cine va fi dat afara si cine nu, asa incat toti erau negri de suparare. Vorbind despre greutatile lor – copii la liceu, sot bolnav, datorii -, femeile au inceput sa planga. In fata lor si a presei, Alina Caprioara a citit „o scrisoare deschisa” adresata MECI, ISJ, sindicatelor si partidelor, in care critica aspru incercarea MECI de aa plasa raspunderea privind disponibilizarile asupra directorilor”, in loc sa faca o analiza si stabileasca, prin expertii sai, niste criterii. In lipsa lor, fiecare scoala se descurca asa cum poate: aaplica principiul aultimul venit – primul plecata, inventeaza criterii sau, mai grav, ia decizii ad-hoc, pe baza de simpatie, de relatii personale”, arata prof. Caprioara.

    aChiar nu exista uscaturi?”

    Dupa primirea adreselor emise de MECI si ISJ, Consiliul de Administratie al CT „Anghel Saligny” a infiintat o comisie de analiza a statului de functii valabil de 1 septembrie 2009. Presedinta comisiei a fost, pana ieri, Alina Caprioara. Ca lider sindical, Liviu Brejan nu e de acord cu reducerea de personal, dar ca membru al comisiei va trebui sa aplice dispozitia ISJ. Deocamdata, comisia asteapta sa vada „ce fac alte licee” si „sa vina niste criterii de la ISJ”.
    [ad#stire] Adrian Fuioaga, inspector general al ISJ Bacau, a marturisit ca este surprins de gestul directoarei Alina Caprioara: „Chiar tot personalul din scoala e standardizat? Nu exista uscaturi? Am inteles ca joi a fost infiintata o comisie care trebuia sa stabileasca niste criterii. Azi de ce nu mai poate face asta?” Seful ISJ sustine ca CT „A. Saligny” nu sta chiar rau la numarul de angajati si ca reducerea de personal e un pretext. Adrian Fuioaga a mai declarat ca Alina Caprioara va fi inlocuita si ca decizia privind persoana care va indeplini functia de director al colegiului va fi luata luni, 31 august.

    Silvia Patrascanu

    Handbal masculin / Stiinta Municipal Dedeman a debutat cu victorie la Cupa Municipiului Bacau: Sunt in fata

    aStudentii” conduc dupa prima zi a Trofeului Municipiului Bacau. La o saptamana distanta de la infrangerea suferita pe terenul HC Odorhei (32-36), handbalistii bacauani au refacut egalitatea confruntarilor amicale directe: 31-29 (17-14). Stiinta a avut un inceput accelarat de meci: minutul si golul pana la 7-0. De la 9-3 (min. 11) s-a ajuns insa la 9-7 („15), iar diferenta nu a mai trecut de patru lungimi pana la final. Aplauzele reprizei secunde le-au cules A. Bondar si Moskalenko, cu cate 6, respectiv 5 goluri din totalul de 14 al Stiintei.
    Stiinta: Tevzadze, Tamas – Moskalenko (8), A. Bondar (8, 2x7m), Ghita (4), Iacob (4), Onyejekwe (3), Rotaru (1), Paunica (1), Tarata (1), Gurkovsky (1).
    HC Odorhei: Barza, Varo – Fratila (1), Matus (2), Lukas (5), Rusia (1), Ilicic (2), Libert (1), Ferencz (6), L. Ignat (1), Mihalcea (3), Miloiu (2), Huba (4), Lestyan (1).
    In deschiderea turneului, CSU Suceava – PAOK Salonic 32-33 (18-15).

    Programul meciurilor din weekend:
    Sambata, 29 august
    16.00 CSU Suceava – HC Odorhei
    18.00 Stiinta Bacau – PAOK Salonic
    Duminica, 30 august
    10.00 – PAOK Salonic – HC Odorhei
    12.00 – Stiinta Bacau – CSU Suceava

    Dana Popa

    Promovabilitate buna la BAC

      Vineri au fost afisate rezultatele bacalaureatului de toamna. Unii candidatii au dat examenul de la cap la coada, insa multi s-au prezentat doar la probele pe care nu le-au promovat in prima sesiune. In judetul Bacau, numarul total al candidatilor inscrisi a fost de 1.176, din care 1.117 au venit la examen, iar 59 au absentat. Dintre cei prezenti, 144 au fost respinsi. 973 au reusit sa treaca cu succes acest examen, promovabilitatea fiind mai buna cu doua procente decat in vara: 87,10. Numarul admisilor s-ar putea sa mai creasca, deoarece candidatii care au fost nemultumiti au avut posibilitatea sa depuna contestatie. Acestea vor fi rezultate in perioada 30 august – 2 septembrie, iar pe 3 septembrie vor fi afisate rezultatele finale.

      Urgenta la pasapoarte, de la 2 ore la 3 zile

        Serviciul Public Comunitar de Eliberare si Evidenta a Pasapoartelor Bacau a modificat termenele de eliberare a acestor documente. Pana vineri, cererile pentru eliberarea in regim de urgenta a pasapoartelor se solutionau in 2 ore, iar cele care vizau eliberarea in regim normal, in 7 zile. Directia Generala de Pasapoarte din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) a decis ca, din 27 august 2009, pasapoartele in regim de urgenta se elibereaza in 3 zile, iar cele in regim normal, in 20 de zile, asa cum prevad normele de aplicare a Legii 248/2008. Decizia DGP e motivata de faptul ca stocul de blanchete (pasapoarte in alb) a fost epuizat, iar institutia a facut comanda in Germania, insa documentele inca nu au sosit.

        Handbal masculin / Doua victorii

          Stiinta Municipal Dedeman a castigat si cel de-al doilea meci de la Cupa Municipiului Bacau: 32-29 cu PAOK Salonic. In prima zi, „studentii” pregatiti de Otto Hell si Gabriel Armanu au invins HC Odorhei cu 31-29.

          Programul de duminica:

          10.00 PAOK Salonic – HC Odorhei

          12.00 Stiinta Municipal Dedeman – CSU Suceava

          Scoala de vara de fotografie la Onesti

            Centrul de Experiente Pedagogice si Culturale Onesti (condus de prof. Gabriela Garmacea) si revista aTerra Magazin” organizeaza antre 31 august – 2 septembrie scoala de vara de fotografie, a IV-a editie, care se bucura si an acest an de prezenta lectorilor Ionut Popa, Alin Totorean si Bogdan Greavu (de la revista Terra Magazin). Cu prilejul acestei scolii de vara va fi vernisata expozitia de fotografie aEu si natura”.

            Dascalii bacauani dezbat Codul Educatiei

              Dascalii din judetul Bacau au fost invitati sa participe la cel de-al XXX-lea Congres al Cadrelor Didactice din Romania si al Cadrelor Didactice Romane de peste Hotare. Simultan, are loc si al XXIX-lea Congres al Asociatiei Generale a Invatatorilor din Romania. Intalnirile au ca scop principal dezbaterea Codului Educatiei si a proiectelor de legi initiate Ministerul Educatie. Congresul se desfasoara la Bucuresti in perioada 28-30 august si reuneste 900 de dascali din tara si 70 din comunitatile romanesti din strainatate. Delegatia bacauana e formata din 21 de cadre didactice.

              Automobilism / Formula BMW Europa: Doru Sechelariu pleaca de pe 5 si de pe 4

                In calificarile de vineri de pe circuitul belgian de la Spa-Francorchamps, Doru Sechelariu a avut un parcurs remarcabil, reusind timpi foarte buni, care i-au asigurat locuri bune pe grila de start in cursele de sambata si duminica. Astfel, in prima cursa, care va avea loc sambata dimineata, de la 10.45, ora Romaniei, pilotul bacauan va pleca de pe pozitia a cincea a grilei de start, in timp ce duminica, in cea de-a doua cursa, de la 10.15, va pleca de pe pozitia a patra.

                Demisie la Colegiul „Anghel Saligny”

                  Alina Caprioara, directoarea Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” a demisionat, ieri, din functie, anuntand in mod public ca ii este imposibil sa puna in aplicare adresa prin care Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI) le cere directorilor de scoli sa disponibilizeze 20 la suta din personalul auxiliar si nedidactic. Al doilea motiv este „dezaprobarea fata de principiile care guverneaza managementul in invatamant”.

                  Pensionar mort la Casa de Pensii

                    Un bacauan a decedat vineri dimineata la Casa Judeteana de Pensii. Barbatul de 65 de ani venise la sediul institutiei, impreuna cu sotia, pentru rezolvarea unor probleme de competenta CJP. I s-a facut rau si a fost anuntat Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA). Dr. Sorin Enescu, managerul SJA, ne-a declarat ca s-a suspectat initial o criza de lipotimie (pierderea brusca a cunostintei). A fost trimisa o ambulanta cu personal mediu sanitar. Ajunsa la solicitare, asistenta a constatat ca este vorba de o problema mai grava si a cerut echipaj de intarire. Medicul de pe a doua ambulanta nu a putut decat sa constate decesul. „A fost vorba despre varice esofagiene rupte, iar pacientul avea, se pare, si o afectiune hepatica mai veche”, a mai spus dr. Enescu.

                    Institutiile „moi” se scalda in bazine cu moloz: Inspectorii in constructii au uitat Strandul Tineretului

                      Firma GEPEX, care a concesionat Strandul Tineretului in urma cu mai multi ani, nu a mai apucat sa anunte organele de specialitate privitor la inceperea lucrarilor de „modernizare” a bazinelor de inot desi, prin autorizatia obtinuta de la Primaria Bacau, era obligata sa o faca. Lucratorii Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC) au afirmat ca ar putea penaliza firma abia dupa reinceperea lucrarilor de modernizare a bazinelor. Acestea au fost sistate inca de anul trecut, concesionarul bazei invocand lipsa lichiditatilor destinate sustinerii investitiilor.

                      Lucrarile de „modernizare” a bazinelor de inot de la Strandul Tineretului au fost demarate fara instiintarea Inspectoratului de Stat in Constructii. Potrivit autorizatiei de constructie nr. 62 din 7 martie 2008, firma GEPEX, concesionarul strandului, era obligata – din postura de titular al autorizatiei – „sa anunte data inceperii lucrarilor autorizate” prin trimiterea de notificari atat catre ISC, precum si catre Primaria Bacau. Bazinele umplute cu moloz, din care au rasarit mai multi piloni de sustinere, nu i-au sensibilizat prea mult pe inspectorii din cadrul ISC.

                      Control inofensiv

                      In urma verificarilor efectuate de acestia a reiesit ca GEPEX a schimbat de mai multe ori tema proiectului, optand in final pentru solutia de a ridica fundul bazinului spre a reduce consumul de apa si cheltuielile aferente. Potrivit inspectorului sef Adrian Sichitiu, concesionarul a incercat la un moment dat sa obtina fonduri europene pentru a-si sustine investitia pe mai departe, insa miscarea a fost un esec. „Au dat ei la un moment dat denumirea pompoasa de Centru de Afaceri pentru ca sperau sa obtina fonduri europene pentru acel proiect. Lucrarea e oprita pentru ca nu mai au bani.
                      [ad#stire] Nu putem face verificari pompieristice. Trebuie sa ne adaptam si noi la situatie”, a declarat Sichitiu. El a mai spus ca odata cu reluarea lucrarilor de modernizare a bazinelor ISC va controla din nou santierul de la Strandul Tineretului. „Cand va porni din nou lucrarile il vom lua cu controale din urma, sa vedem exact ce s-a intamplat”, a afirmat inspectorul sef.

                      Lucian Bogdanel

                      Automobilism / Formula BMW Europa: Alta echipa, alta perspectiva

                      Doru Sechelariu ar putea urca in clasamentul general al pilotilor din Formula BMW Europa in cazul unui rezultat bun pe circuitul Belgian de la Spa-Francorchamps. Argumente in vederea unei clasari bune exista, mai ales ca pe circuitul belgian calitatea pilotilor este un factor extrem de important. Or, bacauanul a demonstrat ca in situatii dificile are capacitatea de a se mobiliza si de a pilota curajos. In plus, Sechelariu concureaza pentru Eifelland, o echipa buna din circuitul Formulei BMW Europa, de aceea posibilitatea ca bacauanul sa aiba probleme din cauza mecanicilor este mai redusa. Daca pana acum Doru Sechelariu a avut probleme, poate ca trecerea sa la Eifelland va aduce si sprijinul de care un sportiv are nevoie in orice competitie.
                      Aflat pe pozitia a 16-a in clasamentul general, cu 41 de puncte, bacauanul ar putea urca cel putin un loc daca va reusi sa termine mai bine decat francezul Olivier Lombard (43 puncte), in ambele curse. Sechelariu ar putea recupera teren si fata de Timmy Hansen (57 puncte), suedezul de la Mucke Motorsport care, chiar daca participa la cursele de la Spa, nu va puncta, echipa sa fiind sanctionata cu descalificarea dupa etapa de la Budapesta. Mucke Motorsport a depus un apel dar este putin probabil ca oficialii Formulei BMW Europa sa revina asupra sanctiunii de a descalifica pilotii acestei formatii. Decizie care a modificat ierarhia si in varful clasamentului, brazilianul Felipe Nasr fiind lider incontestabil in fata pilotului de la Mucke, Michael Christensen.
                      Astazi sunt programate calificarile, de la ora 13,50. Fata de celelalte etape, programul de la Spa-Francorchamps a suferit o modificare. Daca, de obicei, prima cursa avea loc sambata dupa amiaza, la Spa se va alerga dimineata, de la 10.45, ora Romaniei. Cea de-a doua cursa este programata duminica dimineata, de la 10.15, in deschiderea Marelui Premiu al Belgiei la Formula 1.

                      Dan Alexandrescu

                      Legume „de poveste” in pietele bacauane: Vinete si ceapa coapte artificial

                      Actele comerciantilor, marfa si cantarele de pe tarabele din Piata Centrala au fost luate la puricat de o echipa de control formata din inspectori de la Directia Agricola si Protectia Consumatorilor, insotiti de politisti. Marfa expusa a ridicat mari semne de intrebare. Specialistii de la Directia Agricola sustin ca unii producatori grabesc
                      artificial coacerea legumelor. Metoda pune in pericol sanatatea consumatorilor.

                      In Piata Centrala s-a desfasurat un control coordonat de Ministerul Agriculturii. Inspectorii de la Directia Agricola, Protectia Consumatorilor si Administratia Pietelor au verificat documentele comerciantilor, starea cantarelor si calitatea marfii. Documentele societatilor comerciale si ale producatorilor s-au aliniat in mare cerintelor legale, insa provenienta si calitatea marfii au ridicat destule semne de intrebare. „Am gasit marfa care sigur nu provine din localitatile judetului Bacau, si la care s-a fortat coacerea, ne-a declarat Maria Toma Hagima, consilier la Directia Agricola. Trebuie vazut in ce conditii si cu ce substante.” Vinetele ca desprinse din poze si ceapa fara fir de pamant pe mustati a trezit banuielile inspectorilor. „Vom verifica aceste cazuri in teren”, a promis reprezentantul Directiei Agricole. Certificatele de producator care nu respecta intocmai normele in domeniu au fost inregistrate la Administratia Pietelor, care va verifica situatia la primariile emitente. In functie de abatere, actele vor trebui corectate sau suspendate. „Avem suspiciuni vizavi de cantitatile aduse spre vanzare, ne-a declarat Monica Butnaru, contabil-sef Administratia Pietelor. In alte cazuri, persoanele pe care le-am gasit la taraba nu corespund celor trecute pe certificatul de producator”.

                      Tir incrucisat pe inspectori

                      Prezenta politistilor nu i-a impiedicat pe unii cumparatori sa-i apostrofeze pe inspectori, mai ales atunci cand cei controlati erau adevarati producatori, cu mainile crapate de munca. „De ce nu va luati de tiganii care vand in piata marfa cumparata de la adevaratii producatori? Ne vorbesc urat, strecoara marfa stricata in punga sau ne pacalesc la pret cu etichetele cu tot felul de smecherii? Scriu mare pe eticheta 2 lei, iar intr-un colt mai apare un 90 minuscul. Pana sa-ti dai seama, ti-au luat banii”.a Nici comerciantii nu s-au lasat mai prejos, iar cei care aveau documentele in ordine au cerut mai mult sprijin si mai putine controale.
                      [ad#stire] „Dar sa ne ajutati, cand veniti? Sa ne invatati cum sa facem proiecte, sa luam subventii, nu doar sa ne controlati. E greu la pamant, greu si la piata. Numai controale si taxe pe capul nostru”. Reprezentantul Directiei Agricole a dezvaluit ca scopul acestui control este, de fapt, identificarea producatorilor bacauani. „Avem inregistrati in judet 1400 de producatori de legume si fructe. Unde sunt?”

                      Doina Mincu

                      Fotbal / Liga a III-a: Pambac debuteaza pe teren propriu

                      Dupa victoria din prima etapa, Pambac Bacau vrea sa-si treaca in cont alte trei puncte. Pentru trupa lui Costel Campeanu meciul cu FC Vaslui II nu este unul tocmai usor. Echipa a doua a lui Porumboiu este monitorizata de Ioan Sdrobis, cel care vrea sa o transforme intr-o pepiniera pentru prima echipa.
                      Aerostar vrea sa repare din imaginea sifonata cu care a iesit din prima etapa, insa jocul de la Pascani este unul dificil deoarece si gazdele au debutat cu stangul in actualul sezon. In fine, cea de-a treia echipa din Bacau, Willy, va juca sambata, la Cetatea Tg. Neamt. Toate partidele, cu exceptia cei de sambata, vor incepe la ora 18.
                      [ad#stire] Iata programul etapei: Ceahlaul II – Rapid Suceava, CSM Pascani – Aerostar, SCM Roman – CS Gura Humorului, Pambac – FC II Vaslui, Cetatea Tg Neamt – FC Willy (sambata, ora 18), CSM Focsani – Politehnica Galati, CS Panciu – Scoala de Fotbal Radauti, CF Braila – Poli II Iasi, Otelul II Galati – Dunarea II Galati. (C.B.)

                      Pactul regional pentru someri inainteaza cu pasi de melc

                        Constituit in urma cu trei ani, Pactul Teritorial pentru Ocuparea Fortei de Munca si Incluziune Sociala Regiunea Nord-Est avanseaza greoi. Efectele scontate de catre cei care l-au semnat inca nu se vad, doar doi dintre cei nu mai putin de 40 de participanti si semnatari initiind, fiecare, cate un proiect care vizeaza aspecte legate de elaborarea si implementarea politicii privind ocuparea fortei de munca la nivel regional. aPana acum abia s-au facut instituitiile care trebuie sa functioneze in cadrul Pactului si a fost infiintat secretariatul tehnic, a spus Stefan Silochi, director coordonator, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau. Toti partenerii care fac parte din Pact ne-am intalnit ieri (marti – n.n.) la Iasi si chiar am facut observatia ca trebuie sa trecem la lucruri concrete, pentru ca nu a fost depus niciun proiect.” Pactul a fost incheiat in 2006 si are in vedere elaborarea planurilor regionale de actiune pentru ocupare si incluziune sociala, precum si crearea de parteneriate in acest scop, la nivel regional, judetean si local. AJOFM, ca membra a Parteneriatului Judetean pentru Ocupare si Incluziune Sociala, care este inclus in Pactul Regiunii Nord-Est, a pus in practica masuri menite sa sprijine categoriile de populatie vulnerabile (tinerii care parasesc sistemul de protectie a copilului, cetatenii rromi, somerii din mediul rural, persoanele cu dizabilitati, cele eliberate din detentie etc.) in vederea gasirii unui loc de munca. Pentru aceasta a incheiat acorduri de parteneriat cu institutii, organizatii neguvernamentale si asociatii reprezentative ale unor categorii de persoane. Dar planurile si parteneriatele trebuie sa reprezinte instrumente de lucru si pentru absorbtia Fondului Social European, unul dintre fondurile structurale active in Romania din anul 2007.
                        [ad#stire] Pentru a obtine bani de la acest fond, membrii Pactului Teritorial trebuie sa intocmeasca proiecte prin care sa promoveze ocuparea intr-o economie cu structura dinamica si moderna a Regiunii, sa faciliteze accesul pe piata muncii a grupurilor expuse riscului excluderii sociale, precum somerii, tinerii, femeile, rromii, persoanele cu handicap, cele care nu au nivelul minim obligatoriu de educatie, copiii abandonati ca urmare a migratiei adultilor la munca in Uniunea Europeana. Or, deocamdata, doar Universitatea Bacau si Uniunea Generala a Industriasilor din Romania (UGIR), Filiala Bacau, au elaborat cate un proiect in acest sens, dar care inca nu a fost depus.

                        Elena Tintaru

                        Handbal masculin / Incepe Cupa Municipiului Bacau: La start

                        Ultima echipa care i-a invins pe „studenti” in aceasta vara le este adversar in prima zi a Cupei Municipiului Bacau. Cu o saptamana in urma, Stiinta Municipal Dedeman a pierdut la Odorhei cu 36-32, dupa ce a condus la pauza cu 19-15. Astazi, rolurile de gazda s-au inversat iar cele doua echipe se intalnesc din nou, la Sala Sporturilor (ora 18.00). Ziua incepe cu partida dintre CSU Suceava si PAOK Salonic (ora 16.00). „Vom incerca, pe parcursul acestui turneu, sa ne pregatim cat mai bine pentru primul meci oficial, cel de la Resita”, a spus antrenorul Otto Hell, usor ingrijorat pentru ca unii jucatori acuza o stare de oboseala. Cupa Municipiului Bacau este ultimul turneu de verificare inainte de startul in campionat, programat pe 6 septembrie. Dupa testul de azi cu HC Odorhei, handbalistii bacauani mai intalnesc PAOK Salonic (sambata, ora 18.00) si CSU Suceava (duminica, ora 12.00). (Dana P.)

                        Dediu, liber sa plece

                        Claudiu Dediu nu intra in vederile antrenorului Otto Hell in perspectiva sezonului 2009-2010. „Nu contez pe el”, a anuntat „principalul” {tiintei Municipal Dedeman. Interul stanga transferat vara trecuta de la Steaua a fost aproape sa paraseasca Bacaul inca din perioada de vacanta, insa venirea lui Otto Hell pe banca tehnica a schimbat situatia. Cum evolutiile sale din intersezon nu l-au convins pe antrenorul „studentilor”, Dediu este liber sa plece. „Domnul Hell a ajuns la concluzia ca Dediu nu se poate ridica la cerintele dansului. I-am comunicat jucatorului sa-si caute echipa”, a explicat managerul Dorel Sanie. (D.P.)

                        Chiar daca sambata va intalni jucatori de Liga Campionilor, FCM Bacau vrea sa treaca si de Steaua II: Nu se tem de Dayro

                        Rada, Plesan, Moreno

                        Sambata, FCM Bacau va intalni o alta nou promovata in B. Dar si adversari care au evoluat in Champions League. Exilati la Steaua II, Dayro Moreno, Ionut Rada si Mihaita Plesan se pot regasi in formula de start pe care Leo Strizu o va alinia in runda a treia a ligii secunde. Prezenta acestora nu ii sperie insa pe bacauani. aJucam fara teama”, a anuntat mijlocasul George Taban. aMergem la victorie, chiar daca vom intalni o echipa peste Ramnicu-Sarat si Breaza ca valoare”, a completat si portarul Ciprian Manea.

                        Maturitate si omogenitate

                        Bacaul se deplaseaza in Ghencea cu statutul de lidera autoritara. Nu este singurul argument pentru obtinerea celui de-al treilea succes consecutiv in campionat. aEste clar ca vom avea in fata un adversar destul de puternic, care este satelitul celei mai galonate echipe din tara. Trebuie sa ne valorificam insa plusul de maturitate si de omogenitate”, a explicat Geo Taban. Si o recomandare din partea lui Cip Manea: aSa ramanem modesti si sa jucam de parca ar fi prima etapa”.

                        Fara gol primit

                        [ad#stire] Contra Stelei II, Manea are si un obiectiv personal: sa ramana singurul portar din serie fara gol primit in acest debut de sezon. aImi doresc sa inchid poarta si la acest joc”, a declarat Super-Manea, care a precizat insa ca prioritara ramane obtinerea unei victorii: aO remiza nu ar fi neaparat un pas inapoi, dar noi ne dorim victoria”. Eventual, o victorie materializata printr-un gol marcat de Taban. Dupa ratarea din meciul cu Breaza, e loc pentru o revansa mica impotriva unor jucatori mari.

                        Dan Sion

                        Tenis / Cupa Albrau – CSM Onesti: Castigatori de-ai nostri

                          Tenismenii din Onesti si Bacau au dominat turneul de categoria a V-a Albrau – CSM Onesti. La 10 ani, trofeul a fost castigat de Mara Sechelariu (SCM Bacau), dupa 6-2, 7-5 cu a doua clasata, Simona Crivei (Iasi). In finala masculina, Stefan Casuneanu (TC AS Onesti) l-a invins pe Andrei Holban (Focsani) cu 6-0, 6-1.