Acasă Blog Pagina 5281

Centru pentru copiii necajiti: A doua casa

    Este ora pranzului. In cladirea Primariei Colonesti este agitatie. Angajatii Centrului de zi pentru copii minori se pregatesc parca pentru musafiri. In bucatarie fierb oalele. Bucatareasa Irina Huluba a pregatit o ciorba si prajeste pestele. In sala centrului, scaunele, mesele si jucariile sunt asezate intr-o ordine perfecta. Peretii sunt vopsiti in culori vesele, au desene si afise. Televizorul abia asteapta sa fie pornit pe “desene”. “In cateva minute trebuie sa soseasca si copiii, ne spune Liliana Marzac, educator. Microbuzul ii ia de la scoala si ii aduce aici. La sfarsitul programului, in jur de ora patru, copiii sunt dusi la casele lor.”Au fost alesi cei mai necajiti copii din comuna, din familii destramate sau cu grave probleme financiare. “Unii nu au parinti, altii duceau o viata dezordonata, ne-a spus si asistentul social Elena Butnariuc. Chiar si acum, dupa ce pleaca de aici, unii se duc in carciuma, cu tata, unde stau pana la zece noaptea. A doua zi sunt obositi. De limbajul pe care il invata acolo, ce sa mai zicem…”.

    Ingrijiti, educati si iubiti

    Sala de zi se umple de copii. Trec pe langa noi si nu este unul care sa nu spuna “Hristos a inviat!”. Musafirii ii intimideaza. Isi pun ghiozdanelele pe scaune si raman in picioare. Zambesc rusinati. Au tot venit oameni pe aici, dar nu prea au vazut microfoane si camere de luat vederi. Unii dintre ei nu au iesit niciodata din sat. Sunt cazuri disperate. Copii cu parinti plecati aiurea, lasati in grija celui mai mare dintre ei. Copii parasiti de mama batuta crunt de tata. Copii care cresc impreuna cu ambii parinti, betivi si neputinciosi. Aici mananca, ba mai primesc si pachetel pentru seara. Aici li se face dus, le sunt spalate hainutele, sunt ajutati la lectii, mangaiati si iubiti. “Iarna veneau cu papucii rupti si hainele ude, isi aminteste Liliana Marzac. De doi ani, o firma le aduce incaltaminte de Craciun. Am mai primit si donatii de la Crucea Rosie.” Printre copilasi sunt si cativa din Satul Nou, un catun rupt de realitate.

    Proiect pentru Satu Nou

    Centrul deschis printr-un proiect Phare, in colaborare cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, a costat 56.000 de euro. Prin proiect, s-a asigurat finantarea timp de 6 luni, dupa care a trecut in administrare locala. Primaria Colonesti cheltuieste anual 90.000 de lei pentru el. Si copiii din Satu Nou vor beneficia de un centru de zi. Cel putin aceasta este speranta primarului Valentin Marzac. A depus pe 31 martie, anul acesta, un proiect cu finantare europeana in valoare de 350.000 de euro. Centrul ar urma sa aiba peste 3.000 de metri patrati si sa asigure si servicii sociale. Totodata, acolo isi va gasi locul si un cabinet medical modern pentru consultatii.

    Doina Mincu
    Andreea Lupascu

    Nemultumiri la FCM Bacau

    Consiliul Local a virat catre club doar doua miliarde de lei vechi din cele cinci promise pentru majorarea de capital, iar jucatorii nu si-au primit decat o parte din banii promisi.

    Zicala potrivita

    Se stie ca banii nu aduc fericirea. Mai ales cand sunt putini si, pe deasupra, impartiti in mod inegal. Ziua de ieri a adus bani putini si nemultumiri mari la FCM Bacau. Din cele 5 miliarde de lei vechi aprobate de Consiliul Local ca majorare de capital pentru SC FCM Bacau SA, in contul clubului nu au ajuns decat doua. In aceste conditii, fotbalistii bacauani nu si-au primit decat o parte din banii promisi, iar unii dintre ei au plecat acasa fara a vedea vreun leu!

    Promisiuni neonorate

    Neplatiti din ianuarie, jucatorii au fost asigurati inca de saptamana trecuta ca isi vor primi doua prime restante din 2009, salariile pe februarie si rata de contract aferenta aceleiasi luni. Miercuri, in ziua meciului de la Botosani, discursul conducerii s-a schimbat: cade varianta primelor restante, dar raman in picioare salariile si contractele din februarie. Ieri, a venit un nou soc care a starnit valva in vestiarul "galben-albastrilor": contractul pe februarie nu a fost achitat integral.

    "Pentru tine nu sunt bani"

    Cei mai nemultumiti au fost "veteranii" Manea, Campeanu, Spiridon si Dobos. Primii doi nu au luat niciun ban din contract. "Mi s-a spus ca pentru mine nu sunt bani", a declarat Manea, care este banuit de conducere ca s-a dat accidentat la jocurile cu Farul si FC Botosani. "La fel mi s-a zis si mie, dupa care am fost anuntat ca pot sa imi incasez 25 la suta din contractul pe februarie. Nici nu am mai ridicat banii; poate ii iau alti jucatori care au nevoie de ei", a dezvaluit Spiridon.

    O masina de vanzare

    Intr-o situatie aparte se afla unul dintre cei mai buni jucatori din acest sezon, Marius Dobos. Exclus din lot pentru ca a refuzat sa intre in cantonament inaintea partidei cu Farul, Dobos a fost instiintat ca trebuie sa aduca bani de acasa! "Nu numai ca nu am incasat vreun leu, dar mi s-a comunicat ca voi primi si o amenda. E strigator la cer. Nu am cerut decat ceea ce mi se cuvine", a declarat Dobos, care a adaugat: "Am rate, facturi, tatal imi este bolnav, are nevoie de medicamente; ce sa fac? Nu-mi ramane decat sa-mi vand masina".

    Teama de amenda

    Manea, Campeanu, Spiridon si Dobos nu au fost singurii suparati. Sageti catre conducerea clubului si a actionarului majoritar, Consiliul Local, au aruncat si cei care si-au primit o parte din contracte. "Ne mint pe fata, ne prostesc, ne amana cu lunile si apoi ne cearta ca nu avem rezultate. Nu le pasa de noi. In felul acesta nu se poate face performanta", a rabufnit unul dintre jucatori, care a cerut insa sa nu i se faca public numele: "Poate ma aleg si eu cu vreo amenda".

    Nu meritau?

    Presedintele FCM Bacau, Relu Damian considera ca "nemultumiti sunt doar cei care nu isi meritau banii. Am decis, printre altele, sa nu platesc jucatori care nu au evoluat la ultimele doua partide, cu Farul si FC Botosani. In plus, au existat si datorii la terti". Oficialul bacauan spera ca pana la finalul saptamanii viitoare, cand e programat meciul cu Dinamo ll, Consiliul Local sa-si respecte promisiunile si sa vireze restul de bani. Ca ei nu vor aduce fericirea, asta e sigur. Barem sa aduca linistea!

    Dan Sion

    Municipalitatea ar putea plati stalpii pe care-i va prelua de la E.ON

      Alti bani, alta distractie

      Primaria Bacau ar putea fi nevoita sa plateasca cei 2500 de stalpi pe care va trebui sa-i preia de la E.ON, odata cu infiintarea Serviciului de iluminat public si, ulterior, scoaterea lui la licitatie. Pozitia furnizorului de energie electrica este intransigenta. Reprezentantii acestuia au declarat pentru cotidianul Desteptarea ca stalpii nu pot trece la Primarie fara o "justa si prealabila despagubire", valoarea acesteia urmand a fi negociata in saptamanile urmatoare.

      Edilii vor trebui sa plateasca stalpii pe care municipalitatea bacauana urmeaza sa-i preia de la furnizorul de electricitate E.ON. Odata cu infiintarea Serviciului de iluminat public, aproximativ 2500 de stalpi din municipiul Bacau vor trece din proprietatea E.ON in patrimoniul Primariei, urmand ca dupa elaborarea unui caiet de sarcini, municipalitatea sa scoata la licitatie serviciul nou-creat.

      Vor bani, nu vorbe

      Reprezentantii E.ON sunt insa transanti. Acestia afirma ca Primaria va trebui sa plateasca pentru fiecare stalp preluat din proprietatea furnizorului de energie electrica. Sorin Munteanu, angajat in cadrul Departamentului Comunicare al E.ON Romania, a afirmat ca Primaria va putea prelua stalpii dupa o justa si prealabila despagubire, in conformitate cu prevederile legale. "Potrivit legii, sistemele de iluminat aflate in proprietatea unor persoane juridice de drept privat, vor fi transferate – cu justa despagubire – autoritatilor administratiei publice locale, la cererea acestora. Compania isi reafirma intreaga disponibilitate pentru predarea, in cel mai scurt timp cu putinta, a sistemului de iluminat public, insa acest lucru nu a putut fi facut in absenta unei solicitari oficiale din partea Primariei", a declarat Munteanu. El a mai spus ca dupa solicitarea municipalitatii bacauane, cele doua parti vor trece la negocierea conditiilor de vanzare – cumparare a instalatiilor de iluminat public, urmand ca aceasta sa fie urmata de semnarea unui contract intre Primarie si E.ON.

      "Nu avem de unde"

      De cealalta parte, reprezentantii municipalitatii bacauane spun ca nu au bani pentru a acoperi cererile financiare ale E.ON. Viceprimarul Dragos Luchian a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca saptamana viitoare va avea loc o prima runda de negocieri intre cele doua parti. "Am avut deja o intalnire. Urmeaza sa mergem la Iasi la discutii cu conducerea E.ON. Nu cred ca vom plati pentru acesti stalpi. In primul rand, nu avem sumele necesare pentru a acoperi aceste cheltuieli", a afirmat Luchian.

      Caiet de sarcini supus aprobarii in mai

      Toader Otetea, seful Serviciului retele din Primaria Bacau, a invinovatit furnizorul de electricitate ca forteaza mana municipalitatii bacauane, in incercarea de a se alege cu mai multi bani decat valoreaza stalpii din oras. Otetea a declarat ca in sedinta ordinara din mai a Consiliului Local alesii vor aproba caietul de sarcini privind scoaterea la licitatie a Serviciului de iluminat. "Am inteles ca sefii de la Iasi ai E.ON ne asteapta la discutii. Trebuie gasita o solutie. Nu putem cumpara stalpi invechiti, degradati. Infrastructura este degradata. Eu sper ca cei de la E.ON sa inteleaga acest lucru. Trebuie vazut daca in contabilitatea lor stalpii mai au vreo valoare. Ei ne cam forteaza mana, dar trebuie sa negociem", a opinat Otetea.

      Lucian Bogdanel

      Persoanele cu handicap, condamnate sa stea in casa

        Arest la domiciliu

        Pe langa situatia grea pe care trebuie sa o indure in fiecare zi din cauza problemelor de sanatate, personele cu dizabilitati trebuie sa indure si indiferenta autoritatilor. Acest lucru se intampla din cauza ca legea care prevede dotarea institutiilor cu rampe de acces pentru persoanele cu handicap nu este respectata.

        Persoanele cu handicap locomotor sunt nevoite sa-si petreaca majoritatea timpului in casa, pentru ca orice iesire pe strazile din Bacau se transforma intr-un adevarat cosmar. In judetul Bacau sunt 16.400 de persoane cu handicap, atat adulti, cat si copii. Dintre acestea, 4015 persoane sunt cu handicap fizic. Conform legii, toate institutiile sunt obligate sa puna la dispozitia acestor persoane rampe de acces functionale. Din pacate, putine sunt institutiile care respecta aceasta norma. Chiar daca la orice intrare sunt amplasate astfel de rampe, cele mai multe dintre ele sunt impracticabile, ba chiar periculoase. Potrivit legii, rampele de acces ar trebui sa aiba o înclinare de maximum 30 de grade.

        Mersul cu caruciorul – un sport extrem

        La sediul Oficiului Postal nr. 1 din centrul Bacaului, persoanele cu handicap sunt nevoite sa faca fata unei rampe din fier care nu are mai mult de 1 metru si jumatate lungime si care are un grad de inclinare ce nu respecta nici pe departe normele stabilite. Mai grav este insa ca aceasta improvizatie, in cazul in care cineva reuseste s-o “escaladeze”, se finalizeaza cu o usa metalica vesnic incuiata. “Eu sunt cu nepotul meu in carut si a trebuit sa cer ajutorul cuiva pentru a intra in Posta. Nu ai cum sa folosesti aceasta rampa. Persoanele cu handicap nu au nicio sansa de a o folosi”, ne-a spus Maria Merisanu. Sunt insa si institutii dotate cu rampe de acces electrice, cum ar fi sediul E-ON de pe strada Stefan cel Mare. “Persoanele in carucior se descurca foarte greu in astfel de situatii. Rampele astea sunt facute doar ca sa se vada din avion, pentru ca nu sunt functionale, nu au nicio eficienta”, a spus Mihaela Isac. La polul opus, exista institutii unde rampele sunt accesibile, de exemplu Inspectoratul de Politie Judetean Bacau sau Inspectoratul Teritorial de Munca, unde normele de construire a cailor de acces pentru persoanele cu handicap au fost respectate. Din pacate, la unele institutii rampele sunt inexistente. Cei care merg la Spitalul Judetean Bacau si aleg intrarea in Ambulatoriul de Specialitate nu au pe unde urca. La intrarea pentru vizitatori a Spitalului Judetean Bacau a fost montata o rampa, mult prea abrupta, si aceasta impracticabila. In cazul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara, rampele de acces lipsesc cu desavarsire.

        De ochii lumi

        Legea 448/2002 reglementeaza drepturile persoanelor cu handicap. Pentru nerespectarea normelor europene cu privire la adaptarea cladirilor si spatiilor urbane aferente la nevoile persoanelor cu handicap, constructorii sau proprietarii pot primi amenzi de pana la 46 de mii de lei. Este clar ca institutiile s-au dotat cu astfel de improvizatii doar de ochii lumii, fara sa fie interesate daca aceste rampe pot fi utilizate in vreun fel. Poate ca dupa o zi petrecuta intr-un scaun cu rotile lucrurile ar arata altfel si multi si-ar da seama prin ce chin trec persoanele care sunt nevoite sa stea tintuite in acestea.

        Sinziana Filimon

        „Imi plac provocarile”

        Interviu cu Costi Zarnescu, patronul firmei ECOSTRUCTURES BOIS SRL

        – Sunteti om de afaceri cu o buna experienta in piata. Cum apreciati mediul economic in anul 2010?
        – Din ce in ce mai greu. Am pornit foarte bine in 2008, cand mi-am mutat afacerea in Bacau. Piata era relaxata, preturile stimulative. Acum? Acum este foarte greu. A venit 2009 cu semnale de contractare, iar in 2010 este din ce in ce mai dificil. Sansa noastra, avantajul nostru este ca piata principala a societatii nu este in Romania ci in Franta.
        – Concret, de ce si cum este mai greu acum?
        – In primul rand, contextul general generat de criza (neincredere, reorientarea prioritatilor etc.), plus masurile luate de Guvern, care mai mult ne distrug, in loc sa ne stimuleze, sa ne sprijine. Nu sunt eu foarte ancorat in politica, insa nu s-a facut si nu se face nimic pentru sprijinirea productiei. Cele mai dure sunt masurile fiscale (plata TVA la emiterea facturii, recuperarea TVA, impozite peste impozite), la care se adauga concurenta cu produse de slaba calitate, iesite din circuitul fiscal, munca la negru.

        De la turism la productie

        – Stiu ca ati terminat Facultatea de franceza-romana, ati fost la catedra mai multi ani. Nu era mai bine in clasa, salariu-salariu, vacante…
        – Mi-a placut si la catedra, a fost frumos si interesant, insa mie imi plac provocarile si cand s-a ivit oportunitatea de a face altceva, ceva nou, mai motivant din toate punctele de vedere, n-am ezitat si m-am apucat de treaba.
        – Cand ati inchis usa la cancelarie?
        – In 2001. Prima mea afacere a fost in turism. Aveam un site specializat si aduceam turisti in Romania, aveam contracte cu diferite agentii, pensiuni si practicam un turism ecologic. Majoritatea turistilor erau din Franta. Aveam o retea bine pusa la punct, pensiuni pe care le cunosteam si ma puteam baza pe ele ca pot raspunde cerintelor turistilor mei. Am mers foarte bine pana in 2004, am avut clienti foarte pretentiosi, cum e si normal, veneau dintr-o tara civilizata si, se stie, francezilor le place sa traiasca ecologic, iar noi le-am satisfacut gusturile si cerintele din contract. A fost o experienta extraordinara, dar a trebuit sa se incheie. A fost OK, insa nu doream sa ma plafonez, aveam ceva bani si…
        – Sa nu spuneti ca ati luat-o iar de la capat?
        – Ba da. Lucrand cu Franta, s-a ivit oportunitatea de a deschide o afacere cu lemn. Impreuna cu o ruda si niste prieteni, din 2005 sunt actionar la o societate care s-a ocupat mai intai cu intermedierea in domeniul lemnului, iar din 2006, impreuna cu un partener francez, ne ocupam de construirea de case de locuit din lemn, case ecologice.

        Case dupa norme europene

        – Ce au adus francezii, cu ce ati venit dumneavoastra in firma?
        – Partenerul din Franta a venit cu tehnologia si normele care trebuie respectate in acest domeniu, norme care sunt impuse in Franta si respectate, dar mai ales cu rigoarea specifica europenilor din Vest si cu o parte financiara. Eu aduc relationalul local, clientii, partea comerciala apartine partii romane, noi ne ocupam si de relatia cu autoritatile locale, si am venit si cu bani. Este un parteneriat benefic pentru ambele parti. Actualii parteneri au venit la inceput in calitate de clienti, ne-am cunoscut mai bine si ne-am hotarat sa nu mai cumparam de la altii produse, deoarece se punea problema calitatii, aveam dese probleme de calitate cu furnizorii romani si am hotarat sa investim noi intr-o fabrica moderna. Partenerii nostri sunt extrem de rigurosi, seriosi, de cuvant, asta apreciez la ei. In calitate de clienti nu trebuie sa-i conving de avantajele caselor noastre, ei sunt dogma de informatii. Si mai avem o lupta cu ei: sa-i convingem ca suntem seriosi. Noi, romanii, cum va spuneam, avem o problema cu imaginea in Franta. Nu-i usor sa intri si sa te mentii pe o asemenea piata, insa ne descurcam. Avem un site cu toate produsele noastre, dimensiuni, preturi, facilitati. Avem o retea de dealeri in Franta, retea formata din oameni avizati care ne fac lobby, tin legatura cu clientii, cunosc piata, cunosc problemele ce ar putea aparea. In acest fel, stapanim segmentul pe care am intrat.
        – Vorbeati de problemele de calitate care se iveau in derularea contractelor. Ce reclamau clientii din Franta?
        – Atunci cand eram intermediari, cumparam case, casute, chioscuri de la diferiti producatori care puneau cantitatea inaintea calitatii, faceau rapid, dupa ureche, cu lemn de slaba calitate, cu defecte ascunse. Era timpul sa aratam ca putem face mult mai bine, conform normelor Uniunii Europene in domeniu – EUROCODE 5. Francezul da banii, insa vrea calitate, seriozitate si vreau sa va spun ca se pricep. De aceea partenerul francez este implicat suta la suta in problemele tehnice. Anul trecut, 70 la suta din productie am livrat-o la export, iar in 2010 toata productia am dat-o la export. De aceea spun ca pentru noi este foarte importanta imaginea tarii, imaginea constructorilor romani. De altfel, societatea noastra este membra APROCOR (Asociatia Fabricantilor Romani de Case pe Structura de Lemn) si avem obligatia de a respecta acest blazon.

        Casa ecologica este casa viitorului

        – Ce este o casa ecologica?
        – O casa ecologica este construita in totalitate din lemn, evident in afara de fundatie. Sunt case de locuit, de 150-250 mp, pe care beneficiarii le primesc la cheie. Avem oferte insa si din gama Smart Kits, cu suprafete intre 50 si 140 mp. Avantajele sunt multiple, lemnul respira, regleaza umiditatea, inmagazineaza caldura, sunt avantaje la pret, dar si la timpul de executie, este mai usoara. O casa de lemn ecologica este o casa pentru cateva vieti, generatii. Sunt inca multe prejudecati la noi fata de casele din lemn. Noi incercam prin ceea ce facem sa le mai eliminam, prin a le arata avantajele pe termen lung, avantajele pe termen scurt, atat financiare, dar si cele privind calitatea vietii, confortul, sunt foarte bine izolate, de aici costuri reduse la intretinere, ele sunt cu 40 la suta mai mici fata de cele de la o casa din caramida, din beton. Mai este un avantaj, va spuneam mai inainte, timpul de construire. De la semnarea contractului pana la montaj si predarea la cheie trec doar trei luni. Acum, de exemplu, am livrat si montam o asemenea casa la Iasi. Este foarte frumoasa si am raspuns tuturor cerintelor clientului.
        – Am vazut la sediul firmei o investitie serioasa, cladiri, utilaje, masini. Ati apelat la credite, la bancile din Romania?
        – Nu. Am reusit sa ne descurcam prin forte proprii. Nu am luat niciun credit. Sa va dau un exemplu. Anul trecut am avut nevoie de un credit pentru nevoi curente, insa o banca la care am facut apel nu ne-a ajutat. Motivele au fost puerile, ba ca nu avem doi ani de la infiintare, ba ca ar trebui sa depunem garantii imobiliare, insa noi nu le aveam si nici nu le-am fi pus. Noi puteam garanta cu productia, aveam contracte incheiate, contracte ferme in derulare. Bancile vor garantii doar case. Pe ei nu-i intereseaza investitia, productia. Am ramas cu un gust amar, deoarece se tot vorbeste de sprijinirea micilor investitori, a productiei autohtone. Vorbe, doar vorbe, dupa cum am vazut.

        Statul francez sprijina investitorii

        – Domnule Zarnescu, cunoasteti piata franceza, cunoasteti modul lor de lucru, comportamentul statului, al bancilor. Care sunt asemanarile si deosebirile in acest domeniu?
        – In primul rand, chiar daca si la ei este criza, se observa in piata, statul se implica foarte mult in economie, chiar daca pare paradoxal. Micii producatori, investitorii sunt sprijiniti prin diferite parghii economice, apoi bancile trateaza cu mare atentie pe cei care pornesc acum la drum, la prima afacere. Bancile acorda credite mult mai usor si ce este important, dobanzile sunt foarte avantajoase. Este un sprijin consistent in economia reala. Bancile sunt efectiv in concurenta si doresc sa te aiba client, de multe ori vine banca la tine. Si mai este un lucru in Franta. La creditele pentru achizitionarea de case ecologice, dobanzile sunt subventionate, la care se mai adauga alte avantaje pentru cei care cumpara asemenea case si folosesc energie alternativa. Este o subventionare de aproape 50 la suta, plus ca au tot felul de reduceri la impozite. La noi nimic, doar impozite si taxe cat mai mari.
        – Firma este la Bijghir, in comuna Buhoci. Forta de munca de unde provine?
        – Din Bacau si din sat. Sunt fosti lucratori la CPL, meseriasi buni. Nu suntem foarte multi, insa firma este in crestere, piata, speram, isi va da drumul si romanii vor invata sa aprecieze o casa ecologica, un lucru facut de calitate.
        – Ce sfat i-ati da unei persoane care doreste sa-si deschida o afacere, indiferent de domeniu?
        – Daca sta foarte bine cu nervii, cu psihicul, daca are ceva bani poate sa porneasca in aceasta aventura. Mediul de afaceri din Romania este extrem, extrem de stresant. Ii mai sfatuiesc sa cerceteze bine piata din zona, piata pe segmentul in care sa intre. Si, atentie la banci!
        – Cat costa, domnule Zarnescu, o casa din lemn ecologica?
        – Aveti voie sa dati preturi in ziar?
        – N-am voie, dar sper ca managerul societatii sa faca o exceptie, in conditiile in care este vorba de case ecologice, de sanatatea omului, de reducerea consumului de resurse energetice clasice, de reducerea poluarii.
        – O casa de 120 de mp poate ajunge la 40-50.000 de euro, fara TVA, de la fundatie pana la finisaje. Terenul, racordarea la utilitati si ce mai trebuie intr-o casa sunt treaba clientului.

        Piata te tine mereu in alerta

        – Eu ii intreb pe toti interlocutorii mei si nu scapati nici dumneavoastra, tot suntem in cautare de solutii: ce ar trebui sa faca Guvernul pentru a iesi din nenorocita asta de criza, daca nu putem iesi, macar sa-i atenuam efectele?
        – Cred ca ar trebui stimultate investitiile in infrastructura si in constructii. Daca ar fi sa iau eu decizii, as pune accent pe investitii, de aici urmeaza dezvoltarea pe orizontala si pe verticala. La acestea as mai adauga stimularea exportului la anumite produse. Iar daca as putea sa deschid usa prim-ministrului i-as spune sa nu mareasca TVA si impozitul pe profit. Nu intru in amanunte. Cine lucreaza in economia reala stie de ce.
        – Chiar si dupa 20 de ani, mediul economic privat este privit la noi ca un loc unde te imbogatesti rapid, conceptul de afacere este interpretat peiorativ. Sunteti un om bogat?
        – Depinde cum privesti lucrurile. Eu nu sunt un om bogat, nici nu mi-am propus acest lucru. Cine isi propune doar sa se imbogateasca, sigur va rata afacerea. Am o stabilitate financiara care imi da linistea pentru a ma ocupa de afacere. Eu traiesc intens tot ceea ce fac si vreau sa fac bine. Daca vreti, eu sunt bogat prin viata spirituala, prin familie, am o familie minunata, o sotie care cunoaste mediul economic si ma ajuta, ma sprijina, am doi copii minunati si, de ce nu, multi prieteni. Ce poate sa-si doreasca mai mult un om la varsta mea? Eventual o alta provocare.
        – Ce va caracterizeaza, care este dominanta vietii omului de afaceri Costi Zarnescu?
        – Vointa, vointa si curajul de a face ceva, de a ma depasi mereu. Mi-e teama de plafonare, de aceea sunt mereu in alerta.

        Gheorghe Baltatescu

        Romana de azi: Comunicarea, in adolescenta

        Cuvinte-cheie: acte de limbaj; legile discursului; competenta de comunicare; situatia de comunicare; tipologia textelor

        Varsta invecinata cu maturitatea, adolescenta imprumuta ori transfera catre aceasta trasaturi care o definesc in contextul devenirii umane. Pragul pare a fi dat de probele de la sfarsitul anilor de liceu, in cuprinsul unui examen care s-a numit si se numeste bacalaureat, dar intr-o vreme a inclus chiar cuvantul-cheie: "examen de maturitate". Una dintre conditiile admiterii in aceasta treapta este etalarea competentelor de comunicare orala si scrisa in limba nationala. "Proba orala", cum e cunoscuta indeobste, a cunoscut si ea prefacerile impuse de dinamica vietii, de la configuratia unui examen cu toate exigentele lui pana la o proba cvasiformala, controversata in lumea profesorilor de specialitate, parintilor si chiar candidatilor. (Numerele din "Tribuna invatamantului" aparute dupa asa-zisul examen de competente lingvistice din 2010 au cuprins, fara exceptie, texte care blameaza noua formula de organizare a probei orale.)
        Dascalii de limba si literatura romana au luat dintotdeauna in serios raspunderea pregatirii adolescentilor in planul obtinerii competentelor si performantelor lingvistice si, apoi, al masurarii acestora. Laura-Irina Gavriliu ne propune si o lucrare in acest sens: "Comunicare si metacomunicare. Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana" (Bacau, Editura ROVIMED PUBLISHERS, 2010; consultant stiintific, prof.univ.dr. Luminita Hoarta-Carausu). Cu subtitlul "Bacalaureat – Proba A" si cu o structurare pe principiul multum in parvo, autoarea izbuteste ca in circa 90 de pagini A4 sa sintetizeze o problematica vasta, fara a face concesii continutului. Dimpotriva, performanta de a organiza totul in numele eficientei didactice face ca lucrarea sa atraga marea masa a liceenilor din clasele terminale catre un domeniu aparent arid, dar cu priza la tineri, daca este prezentat logic si argumentat. Chiar autoarea isi inscrie cartea in campul didacticii lingvistice, "fiind orientata catre un public pentru care studiul limbii materne reprezinta o preocupare prioritara".
        Constatand ca adolescentii sunt mai putin familiarizati cu conceptele fundamentale, autoarea le prezinta intr-o prima secventa, pe baza bibliografiei de la noi si din strainatate. Actele de limbaj, de pilda, dupa J.L. Austin ("Cum sa faci lucruri cu vorbe"; trad., 2005), se afla la granita dintre semantica si logica. Strict lingvistic, mesajul "Taurul a scapat" aduna trei cuvinte, cu sens (actul locutionar), intelese de receptor (actul ilocutionar) si determinante pentru a-l influenta pe acesta (actul perlocutionar). Structural, discursul asculta de "trei principii generale (de cooperare, de pertinenta si de sinceritate)" si de tot atatea legi specifice – a informativitatii, a exhaustivitatii si a modalitatii -, intre care prima este esentiala in invatamant, cata vreme orice enunt "trebuie sa aduca informatii noi destinatarului" (Dominique Maingueneau; trad., 2008).
        Competenta de comunicare sau competenta lingvistica (Eugen Coseriu) se refera la ceea ce este definitoriu pentru procesul de invatare la limba si literatura romana: intelegerea/ receptarea/ decodificarea unui mesaj dat si, imediat, interpretarea/ producerea/ exprimarea unui nou mesaj, propriu, argumentand interiorizarea continutului acestuia.
        Pana la Roman Jakobson, teoria comunicarii recunostea, prin Karl Bühler, doar emitatorul, receptorul si obiectul la care se refera mesajul, nesocotind contextul, adica situatia de comunicare. Astazi dispunem de sase functii ale limbii, axate pe tot atatia factori ai comunicarii: contextul (functia referentiala/ denotativa/ informativa/ cognitiva), receptorul (functia conativa/ apelativa/ persuasiva/ retorica/ imperativa), contactul/ canalul (functia fatica/ de control), codul/ limba (functia metalingvistica/ metalinguala/ metasemiotica). Asadar, situatia de comunicare priveste cadrul, haina actului de limbaj.
        in raport cu aceste realitati, Laura-Irina Gavriliu prezinta tipologia textelor dupa relatia emitator-receptor (dialogurile si monologurile), dupa canalul de transmitere (texte scrise, texte orale), dupa stilul functional (juridico-administrative, stiintifice, publicistice, epistolare, beletristice), dupa obiectul si forma comunicarii (texte fictionale, nonliterare; texte fictionale literare; texte de granita; texte nonliterare nonfictionale), dupa scopul pentru care sunt scrise (texte narative, texte descriptive, texte explicative, texte argumentative).
        Partea cea mai utila elevului aflat in pragul examenului de bacalaureat este cea intitulata "Aplicatii", cu enumerarea etapelor alcatuirii si prezentarii unui discurs (pp. 65-66) si cu sugestii de interpretare (pp. 67-82). Sunt discutate texte de M. Sebastian (Jurnal), Eugen Simion (Dimineata poetilor), Vlad Georgescu (Istoria romanilor) si un minieditorial din saptamanalul "sapte seri". Stapana pe arta dialogului magistru-discipol/ profesor-elev, autoarea pune intrebari si formuleaza raspunsuri: "Ce poti deduce despre autorul textului?" "Cui se adreseaza textul?" "Ce poti deduce despre situatia de comunicare?" "Ce tip de text este acesta?" Cititorul se inarmeaza astfel cu o posibila grila de interpretare a oricarui text, ceea ce ii creeaza disponibilitatea spre producerea de metatexte.
        Formarea capacitatii de receptare a mesajului oral/ scris si, respectiv, a capacitatii de exprimare a unui mesaj oral/ scris – obiectivele-cadru ale predarii-invatarii-evaluarii la limba si literatura romana, de la gradinita pana la facultate si, de ce nu, pentru toata viata – sunt de recunoscut in toata lucrarea Laurei Gavriliu, constituindu-se intr-un necesar ghid pentru elev si profesor.

        Ioan Danila

        Tenis / Trofeul Fischer-DSJ-SCM: Printre picaturi

        10, 12 si 14 ani, grupele cu cea mai numeroasa prezenta la trofeul "Fischer-DSJ-SCM", au deschis primul turneu organizat in Bacau in acest an. Peste 160 de sportivi din tara s-au inscris pe listele de participare la acest concurs de categoria a III-a care a debutat sambata, 8 mai. In primele tururi s-au inregistrat multe dueluri intre tenismenii de la cluburile bacauane. Au fost meciuri castigate categoric, in care favoritii locali s-au impus fara emotii precum Petru Berdila, Alexandru Manole, Tudor Burghelea sau Bianca Iorga. Au fost si surprize, dar si partide extrem de echilibrate, care au necesitat chiar si trei seturi: Bogdan Manole la 10 ani, Stefan Casuneanu la 12 ani, Ema Sechelariu (foto) la 14 ani (care a trecut de Mariana Galben, jucatoare din Republica Moldova legitimata la Onesti, dupa aproximativ trei ore de joc) sau duelul bacauan Ana Maria Grigore – Ioana Porcos, tot la 14 ani.
        Nici in acest an turneul bacauan nu a fost ocolit de ploaie, astfel ca meciurile au fost intrerupte ieri dupa-amiaza. Daca vremea va tine cu organizatorii, programul de concurs va fi recuperat astazi, cand incepand cu ora 9.00 se vor disputa 57 de meciuri de simplu si se va da apoi startul pe tablourile de dublu.
        Rezultate:
        10 ani masculin:
        Petru Berdila (SCM Bacau) – Razvan Lazar (TC Bistrita) 6-0, 6-0, Andrei Balcanu (Tema Onesti) – Razvan Ratoi (CSS Bacau) 1-6, 0-6, Gabriel Ungureanu (SCM) – Vlad Nicolau (TC Bistrita) 6-3, 6-4, Cezar Cretu (TC Oana) – Dan Nanu (Roman) 6-0, 6-0, Rodion Panayitou (Coreco Iasi) – George Chiriac (Athletic Roman) 6-0, 6-0, Cristian Enache (Tema Onesti) – Stefan Scurtu (CSM Onesti) 6-1, 6-2, Mihai David (Condor) – Catalin Cimpoiesu (AC AS) 6-0, 6-0, Rares Serban (SCM) – Eduard Mechitoaie (CSS) 6-0, 6-0, Alexandru Luchian (SCM) – Valentin Patriciu (CSS) 6-0, 6-1, Cosmin Ungureanu (Condor) – Andrei Tintaru (Tema Onesti) 6-4, 6-1, Patriciu Balint (SCM) – Andrei Berdila (TC Bistrita) 6-4, 6-2, Eric Adochitei (Micul AS) – Ioan Marincuta (Suceava) 6-0, 6-0, Valentin Chitic (Concor) – Andrei Andreescu (Coreco) 0-6, 7-5, 6-4, Bogdan Manole (SCM) – Tudor Gafton (Tema Onesti) 6-0, 6-2, Cosmin Nanu (Laminorul) – Octav Palaghita (TC AS) 4-6, 6-0, 6-1, Vasilica Stativa (Gold Ploiesti) – Tudor Georgescu (Giglio) 6-0, 6-0; optimi: Berdila – Ratoi 6-0, 6-0, Cretu – G. Ungureanu 6-0, 6-0, Serban – David 6-1, 6-0, Luchian – C. Ungureanu 6-2, 6-1, Adochitei – Balint 6-0, 6-0, Manole – Chitic 4-6, 6-3, 7-5.
        10 ani feminin: turul I: Maria Mitrofan (Tg Neamt) – Oana Corneanu (TC Oana) 0-6, 4-6, Teona Hanu (P. Neamt) – Anca Moraru (SCM Bacau) 6-3, 6-3; pentru calificarea in turneul 1-4: Mara Sechelariu (SCM) – Dalia Dragan (TC AS Onesti) 6-0, 6-0, Corneanu – Cosmina Sava (Giglio) 6-2, 6-0, Simona Crivei (Giglio) – Bianca Alistar (Condor) 6-0, 6-0.
        12 ani masculin: Alexandru Manole (SCM) – Cosmin Dragan (Coreco) 6-0, 6-0, Radu Mistreanu (Tema Onesti) – Nicolae Condrad (TC Comanesti) 6-2, 6-1, Catalin Dobrea (CSM Onesti) – Ionut Faraoanu (CSS Bacau) 1-6, 1-6, Albert Chirila (Botosani) – OCtavian Samoila (Brasov) 6-4, 6-4, Vlad Anghelina (Giglio Iasi) – Stefan Casuneanu (TC AS Onesti) 6-1, 6-7 (3), 6-4, Vlad Draghici (SCM) – Florin Mihu (CSS) 6-0, 6-0, Horatiu Popica (Ploiesti) – Andrei Glavce (CSS) 6-7 (4), 6-4, 7-5, Radu Sandulescu (Coreco) – Prajescu 6-1, 6-2, George Coman (CSM Onesti) – Sumonaru 6-1, 6-2, Alin Baditoiu (Focsani) – Mihai Calin (Roman) 6-1, 6-0, Dragos Dragomir (SCM) – Cosmin Raschior (CSS) 6-4, 6-1, Cristian Cosma (Focsani) – Alexandru Maxim (Micul AS) 6-1, 6-0, Roberto Sorodoc (TC AS Onesti) – Ciprian Axinte (CSS) 6-0, 6-0, Nicolae Baciu (Tenis Star P. Neamt) – Sergiu Talmacel (Roman) 6-4, 6-2, Horia Turcuman (Coreco) – Stefan Preda (SCM) 6-0, 6-7 (4), 6-4, Andrei Caia (Tg Neamt) – Eduard Ilie (TC Comanesti) w.o.; optimi: Chirila – Faraoanu 6-2, 6-1, Cosma – Dragomir 6-0, 6-0, Sorodoc – Baciu 6-3, 6-1, Caia – Turcuman 6-3, 6-0.
        12 ani feminin: turul I: Alexandra Serban (SCM) – Ioana Tiron (TC AS) 6-0, 6-0, Ingrid Irimia (P. Neamt) – Amalia Manea (Giglio) 6-0, 6-1, Antonia Enasoaie (Roman) – Roberta Calin (Condor) 6-4, 6-1, Teodora Munteanu (SCM) – Teodora Teoder (TC AS) 6-1, 6-1; optimi: Irina Patru (P. Neamt) – Catalina Spiridon (TC AS) 6-0, 6-0, Mariana Romaniuc (P. Neamt) – Nona Chiriac (Virgil) 6-0, 6-0, Irimia – Serban 6-1, 6-1, Brindusa Grasu (P. Neamt) – Stefana Ilie (Coreco) 6-0, 6-1.
        14 ani masculin: Gabriel Hanganu (Condor) – Alin Balanescu (CSS) 6-3, 4-6, 6-2, Razvan Vamanu (SCM) – Cosmin Donose (Giglio) 6-4, 7-5, Cosmin Pioara (Focsani) – Ionut Babusanu (Roman) 6-0, 6-0, Cristian Prisacaru (Giglio) – Mihnea Ciocanas (SCM) 6-0, 6-0, Bogdan Pintilie (Roman) – Alexandru Pal (CSS) 6-1, 2-6, 6-2, Mihnea Burduja – Andrei Lascarache (TC Bistrita) 6-1, 6-2, Tudor Burghelea (SCM) – Bogdan Tudose (CSS) 6-0, 6-0, Matei Avram (SCM) – Vlad Colceru (TC Comanesti), Mihnea Mitrofan (Tg Neamt) – Francisc Felesco (Tema Onesti) 6-1, 7-5, Teodor Agavriloaie (P. Neamt) – Razvan Balanescu (CSS) 6-1, 6-3, Claudiu Mircea (Giglio) – Madalin Stanciu (CSM Onesti) 7-5, 6-1, Horia Chitu (Condor) – Bogdan Andronic (Giglio) 6-1, 6-0, Sabin Saveluc (SCM) – Flavian Butnaru (Micul AS) 6-1, 6-2; optimi: Rosca – Hanganu 6-0, 6-0, Pioara – Vamanu 6-0, 6-1, Burghelea – Burduja 6-0, 6-2, Apostol – Saveluc 6-0, 6-0.
        14 ani feminin:
        turul I: Mariana Galben (Tema Onesti) – Aida Balaban (SCM) 6-0, 6-0, Ema Sechelariu (SCM) – Ilinca Tiganus (Galati) 6-4, 7-5, Ioana Porcos (TC Bistrita) – Ioana Andrei (SCM) 6-4, 6-1; optimi: Bianca Iorga (SCM) – Karina Constantin (CSS) 6-0, 6-0, Alexandra Neamtu (Condor) – Andreea Ciceu (TC Bistrita) 1-6, 6-0, 6-0, Sechelariu – Galben 6-3, 4-6, 7-5, Ana Maria Grigore (CSS) – Porcos 2-6, 6-4, 6-2, Ioana Sascau (CSM Onesti) – Delia Ciobanu (Iasi) 6-1, 6-0.
        16 ani masculin: Andrei Mazilu (SCM) – Madalin Dumbrava (SCM) 0-6, 0-6, Mazilu – Horia Blesneag (Iasi) 0-6, 0-6, Alexandru Iancu (SCM) – Stefan Vasilache (SCM) 3-6, 4-6;
        16 ani feminin: Talaba – Ioana Dumitrasc (TC Bistrita) 6-0, 6-0, Bianca Mihaila (P. Neamt) – Moldovan 5-7, 6-2, 3-6.
        18 ani masculin: Marian Mocanu (SCM) – Vlad Damian 1-6, 1-6, Catalin Morosanu – Teodor Leahu (Iasi) 3-6, 3-6;
        Seniori: Sergiu Muresan – Stefan Lupu (SCM) 6-3, 7-5, Alexandru Tudorache – Emanuel Moraru 6-0, 6-0.

        Dana Popa

        Uscatoarele din blocurile ANL, liber la inchiriat

          Mii de bacauani isi vor usca rufele pe unde apuca

          Peste 100 de uscatoare, din blocurile sociale si ANL, vor fi date de Primaria Bacau celor care detin deja garsoniere invecinate acestor incaperi. Administratia locala, in lipsa de idei, presata de cererile clientilor care au obtinut garsoniere in anii anteriori a decis sa-si faca de treaba cu spatii care erau detinute in comun de toti locatarii blocurilor. Ideea edililor va lasa fara uscator peste cinci mii de bacauani, aglomerati in blocuri construite special pentru cei fara dare de mana. Desi exista peste 2500 de bacauani care au dosarele aprobate pentru o locuinta sociala sau ANL, sefii municipalitatii au decis sa imparta uscatoarele celor care au deja o locuinta. In urmatorii doi ani, ANL va mai inaugura in Bacau doar 125 de apartamente, destinate tinerilor pana in 35 de ani.

          Primaria Bacau se pregateste sa dea o noua lovitura. Toate uscatoarele din cele peste 20 de imobile sociale si ANL din Bacau vor fi alipite la garsonierele invecinate. Cine va primi si cine nu va primi un uscator vor decide comisiile primariei. Municipalitatea nu a facut pana in momentul de fata nicio dezbatere publica pe seama acestui proiect, care va lasa mii de bacauani, aglomerati in locuinte mici, fara un spatiu de uscat rufele.

          Hotarare de CL, data cu dedicatie pentru 31 de clienti

          In data de 29 aprilie, Consiliul Local Bacau, majoritar liberal, a aprobat initiativa primarului Stavarache de a instraina spatiile cu destinatia de uscatorie, catre cei care detin garsoniere invecinate cu acestea, in blocurile ANL pentru tineri, precum si in cele sociale. Pot solicita aceste spatii chiriasii garsonierelor care se invecineaza cu uscatoarele si care au situatia familiala modificata (n.r. – mai multi copii fata de momentul primirii locuintei, de exemplu). Aprobarea se va face individual, dupa depunerea cererii si a documentelor la Registratura Primariei Bacau. In urma discutiilor purtate cu proiectantul blocurilor este permisa recompartimentarea uscatoarelor, prin transformarea lor in spatii de locuit, fara afectarea rezistentei imobilului. “Prin HCL 121 din 29 aprilie s-a dat o aprobare de principiu pentru inchirierea acestor uscatoare. Pana in momentul de fata s-au inregistrat 31 de solicitari venite din partea chiriasilor primariei”, ne-a declarat Cristina Bardasu, seful Serviciului de Administrare a Fondului Locativ din cadrul Primariei Bacau. Fiecare scara de bloc social are cate uscator, iar in cazul blocurilor ANL, exista cate un uscator la fiecare etaj. Deocamdata reprezentantii primariei nu au pus un termen limita pentru depunerea documentatiilor. “Dupa primirea solicitarilor, fiecare va trebui sa vina cu documente care sa ateste cele declarate. O comisie va verifica daca acestia se incadreaza in cerinte. Nu s-a stabilit inca un termen limita pentru depunerea solicitarilor”, a mai declarat Cristina Bardasu.

          Niciun uscator pentru 2500 de familii

          Peste 7500 de bacauani au depus in ultimii ani cereri la Primaria Bacau pentru obtinerea unei locuinte. In momentul de fata sunt aprobate peste 2500 de dosare, care stau in asteptare pana la construirea altor blocuri. Din 1996, cand s-au facut primele repartitii de locuinte sociale, 1178 de familii au primit locuinte. Odata cu lansarea programului ANL, in 2001, ritmul de recaptionare a locuintelor a crescut. Din 2004 pana in prezent au fost date 521 de locuinte sociale si ANL. Pana in 2012, in Bacau, ANL va receptiona doar 125 de apartamente in blocurile construite pe strada Bucegi.

          Bogati abonati la ANL-uri

          Modul de repartitie a locuintelor sociale si ANL, in Bacau, a dat nastere in ultimii ani la mai multe scandaluri. Apropiati ai primarului Romeo Stavarache, cu o situatie materiala de invidiat, au primit locuinte sociale si ANL, fapt care a starnit indignarea celorlalti locatari, dar si a bacauanilor de bun simt. Profesorul de sport Ioan Balcan, directorul Colegiului Tehnic “D. Mangeron", a fost reclamat, in urma cu cateva luni, de vecinii sai de la bloc pentru ca a vrut sa puna mana pe o garsoniera, care are destinatia de uscator. Un alt caz este al lui Gabriel Manea (fiul Mioarei Manea, care a condus Directia Juridica din Prefectura), angajat la Serviciul Pasapoarte, cu sotie medic stomatolog, care este si beneficiarul unei garsoniere sociale.

          Mircea Merticariu

          Fotbal, Liga a V-a: Doar Vointa, nu si bani

          La formatia de liga a cincea, Vointa Garleni, banii nu curg in niciun caz… garla. De fapt, nu prea curg deloc. "Daca nu ar exista doi-trei entuziasti, totul ar fi in zadar. Consiliul Local nu sprijina in niciun fel echipa infiintata in urma cu un an si jumatate", declara primarul Valentin Flenchea, care il nominalizeaza pe Gigi Ruzinschi drept sufletul Vointei. "E jucator, finantator, administrator. Daca se insoara, s-a zis cu echipa", spune primarul, mai in gluma, mai in serios.

          Ganduri de promovare

          Desi conditiile financiare sunt precare ("cu 100 de milioane am fi boieri", marturiseste primarul Flenchea), Vointa Garleni nu a pierdut timpul de pomana sezonul acesta. Si-a transformat numele in…renume si a urcat pe podium. "Inca ne mai gandim la promovare", precizeaza Gigi Ruzischi, cel care, cu cei 31 de ani ai sai "strica" media de varsta a formatiei: "Media nu depaseste 22 de ani. Si mai important este insa faptul ca la Vointa Garleni evolueaza noua fii ai satului".

          Din prietenie

          Ce ii tine la un loc pe toti acesti jucatori? "Pasiunea si prietenia. Jucam doar din placere. Niciodata nu s-a pus problema financiara", spune unul dintre componentii Vointei Garleni, Stefan Sandoru. Cu toate acestea, primele de joc sunt si ele incluse in grafic. Sub forma unor… "stimulatoare de efort". "Mai un mic, mai o bere, mai un gratar dupa meci, special pentru a suda grupul", explica reteta cei din conducerea formatiei.

          Teren de rezerva

          Vointa e lipsita de bani, dar nu si de sprijinul publicului local. La meciurile de acasa vin, de regula, 300-400 de spectatori, un record pentru ambele serii ale Ligii a V-a. Conducerea sa gandeste sa refaca baza sportiva din Garleni si, totodata, sa amenajeze un teren de rezerva in lunca de la Lespezi. "La o adica, am putea juca un meci la Garleni si pe urmatorul la Lespezi. Asa i-am multumi pe toti", opineaza primarul Valentin Flenchea. Totul e sa existe… vointa. Daca nu si bani!

          Dan Sion

          Handbal feminin / Liga Nationala: S-a tras cortina

          Sezonul 2009-2010 al Ligii Nationale a ajuns la final. La ultimul meci sustinut in prima divizie, handbalistele bacauane au jucat in fata propriilor suporteri in fata unei echipe cu pretentii de cupe europene. "Studentele" au fost invinse cu 25-33, dupa ce la pauza tabela indica aceeasi diferenta de opt goluri in favoarea oaspetelor: 11-19.
          Stiinta: Bogdan, Angheluta – Chiper (11 goluri), Burghel (4), Niga (3), Ivan (3), Marin (2), Matei (1), Vantu (1), Amoagdei.
          Rezultatele din ultima etapa: HC Zalau – HCM Stiinta Baia Mare 30-27, "U" Cluj – Otelul Galati 30-27, Stiinta Bacau – Tomis Constanta 25-33, Cetate Deva – Rapid Bucuresti 41-40, Dunarea Braila – HCM Roman 21-17, Rulmentul Brasov – HCM Buzau 30-28. Partida Oltchim – "U" Resita se va disputa pe 18 mai.

          Dana Popa

          Fotbal, Liga a II-a: Au pus punct infrangerilor!

          FC Botosani – FCM Bacau 1-1 (0-0)

          Stadion: "Municipal". Spectatori: aproximativ 1000. Au marcat: BOGHIAN (min. 60), respectiv I. RADU (min. 75).
          FC Botosani: Prisaca – Codreanu, Tincu, Atudorei, Acsinte – Bordeanu, St. Apostol, Vrabie (min. 58 Boghian), Suleap (min. 65 Vasvari) – Ghiceanu, Homneac (min. 71 Tiganasu). Antr.: Cr. Popovici.
          FCM Bacau: Ignatescu – Radutoiu, Vajou, Carnariu, Dobarceanu – Mihalachioaie, Adascalitei, Tismanaru (min. 56 Dutciuc), Boboc (min. 79 Taban) – Vraciu, I. Radu (min. 90+3 Eudean). Antr.: Gh. Poenaru.
          Arbitri: Florin Constantin (Ilfov) – Dan Popescu, Catalin Guloiu (ambii Buzau).

          Echipa remaniata

          FCM Bacau a pus punct seriei negre! Dupa patru infrangeri consecutive, in care au incasat nu mai putin de 16 goluri, "galben-albastrii" au remizat ieri, pe terenul Botosaniului: 1-1 (0-0). Desi fara mai multe piese de baza (Manea, Spiridon, Campeanu, Cojocaru, Dobos), elevii lui Gheorghe Poenaru s-au impus la capitolul daruire, reusind sa termine la egalitate contra unei formatii aflate pe val.

          Ocazii impartite

          Botosaniul a inceput mai bine, insa cele doua varfuri de atac Homneac si Ghiceanu au gresit de putin tinta. In min. 20, Ignatescu i-a spus "nu" lui Suleap, pentru ca apoi ocaziile de gol sa se mute la poarta gazdelor. Tismanaru s-a aflat de doua ori in fata golului, dar lipsa sa de precizie l-a gratiat pe Prisaca. Prima parte s-a incheiat in schimb cu o noua oportunitate pentru echipa lui Popovici, Suleap sutand in bara.

          Din lovitura libera

          Scorul a fost deblocat dupa exact o ora de joc. Intrat in locul lui Vrabie, ex-bacauanul BOGHIAN a inscris cu capul din centrarea unui alt fost jucator al FCM-ului, Fane Apostol. Oaspetii au avut meritul de a reveni in joc si pe tabela, iar in minutul 75, IONUT RADU a egalat dintr-o lovitura libera de la aproximativ 22 metri. Finalul a fost unul tensionat, cu un FCM Bacau rezistand cu succes in inferioritate numerica dupa eliminarea din minutul 88 a lui Radutoiu.

          Dan Sion

          Concedieri la „Protectia Copilului”

            Mai multi asistati, mai putini salariati

            Judetul Bacau se confrunta cu un paradox: in timp ce numarul persoanelor cu dizabilitati si a varstnicilor imobilizati la pat creste, numarul angajatilor DGASPC scade. Sau va scadea foarte curand: standardele de cost obliga institutia sa dea afara 293 de persoane.

            Numarul persoanelor cu dizabilitati din judetul Bacau era, in 2007, de 12.030. Un an mai tarziu depasea 13.000, pentru ca acum sa ajunga la 15.090. Dintre acestea, 14.112 au trecut prin Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap si beneficiaza de prestatii sociale. In centre sunt asistati 701 adulti si 460 de copii. Ingrijorator este si faptul ca majoritatea cazurilor noi, peste 70 la suta, au probleme mentale si/sau psihice. “Cauzele sunt stresul, ritmul nebun in care traiesc, nesiguranta zilei de maine, spaima ca isi vor pierde serviciul si locuinta", afirma Sorin Brasoveanu, directorul general al DGASPC Bacau. In conditiile in care veniturile scad, iar numarul celor care se imbolnavesc e tot mai mare, presiunea asupra DGASPC privind internarea in centre a adultilor cu handicap si a varstnicilor creste in fiecare zi. Guvernul pune accent pe ingrijirea la domiciliu, dar nu creeaza cadrul legal pentru finantarea si functionarea acestor servicii. Primarii din mediul rural si-ar dori sa infiinteze retele de ingrijire sau centre de zi, dar nu au bani nici de salarii.

            Vor pleca infirmierii si soferii

            Pana pe 31 mai, DGASPC Bacau ar trebui sa disponibilizeze 293 de salariati. “Nu am aplicat matematic standardele de cost deoarece asta ar fi insemnat sa nu putem asigura continuitatea unor servicii, a declarat Sorin Brasoveanu. Dupa o analiza minutioasa, am propus reducerea a 156 de posturi, dar o parte dintre acestea sunt deja vacante.” Nu tot ce e vacant va fi taiat, insa, din schema. Exista servicii in care sunt necesari 3 asistenti medicali si e angajat doar unul. De asemenea, vor pleca salariatii care implinesc varsta de pensionare. Reducerile vor afecta in primul rand personalul administrativ si cel necalificat: infirmiere, femei de serviciu, soferi etc. Nu vor fi disponibilizati angajatii serviciilor in care supravegherea persoanelor cu handicap se face in trei schimburi. “Nu stim, inca, daca ne aflam intr-o concediere colectiva, dar am anuntat ITM, afirma Sorin Brasoveanu. Va trebui sa luam fiecare caz in parte si sa decidem cine pleaca si cine ramane. Daca ambii soti lucreaza in cadrul DGASPC, doar unul va fi disponibilizat.” Conform statisticilor UNICEF, in perioadele de criza, guvernele baga mai multi bani in serviciile sociale. Asta ca sa nu aiba copii si batrani abandonati, someri, alcoolici, sinucigasi, oameni ai strazi etc. Nu e cazul Romaniei.

            Silvia Patrascanu

            Studentii, in sarbatoare

              Dupa ce in ultimii trei sau patru ani s-au straduit sa isi impresioneze profesorii si sa obtina rezultate bune in sesiune, peste 1.200 de absolventi de facultate din cadrul Universitatii “Vasile Alecsandri” s-au reunit ieri pentru a aniversa cu fast absolvirea ciclului de licenta. Alaturi de studenti la manifestarea de la Sala Sporturilor au participat cadre didactice si oficialitati locale.

              “Speram sa fie multe generatii de absolventi de acum incolo. Putem spune ca aceasta este prima promotie a Universitatii «Vasile Alecsandri». Suntem bucurosi si poate in aceasta perioada de criza ei pot schimba multe, pot sa dea o speranta ca se vor implica pentru a urni economia nationala”, a declarat prof.univ.dr. Valentin Nedeff, rectorul Universitatii “Vasile Alecsandri”. “Sunt studenti bine pregatiti. Exista sanse de angajare, cel putin in domeniul industrial. Chiar zilele trecute am avut vizita unor intreprinderi in cautare de absolventi, care si-au popularizat oferta”, a explicat si prof.univ.dr.ing. Carol Schnakovszky, decan al Facultatii de Inginerie.

              Isi doresc “doar” fericire

              In euforia momentului, studentii s-au aratat extrem de optimisti cu privire la viitor, chiar daca traversam o perioada dificila din punct de vedere economic. “Sunt fericit. In sfarsit am terminat licenta. Pornesc la drum cu speranta spre ceva mai bun”, ne-a spus Marius Nuca, proaspat absolvent al Facultatii de Stiinte. “Este un sentiment de nedescris. Ma bucur ca am absolvit aceasta facultate. A fost o experienta unica. Urmeaza un master pe care vreau sa-l incep tot aici, in Bacau”, a explicat si Cristina Irimia, de la Facultatea de Stiinte Economice. Studentii nu au uitat la acest ceas aniversar de cei care i-au sprijinit pe tot parcursul facultatii si sunt constienti ca mai au un hop de trecut: examenul de licenta. “Stiu ca vom trece si de licenta. Daca am ajuns pana aici, reusim si la examen”, s-a aratat increzatoare Irina Doloi, absolventa a Facultatii de Litere.
              Din programul manifestarii nu au lipsit discursurile cadrelor didactice, ale invitatilor si momentele pregatite de majorete. In total, promotia 2010 a Universitatii Alecsandri numara 1.870 de studenti. Cursul festiv a fost precedat de un “Mars al absolventilor”, prin centrul orasului.

              Andreea Lupascu

              Tenis: De patru ori castigatori

              Trofeul Fischer-DSJ-SCM

              Dupa cinci zile de concurs, cupa "Fischer-DSJ-SCM" si-a desemnat ieri castigatorii. Bacaul a avut patru reprezentanti in lupta pentru trofeu si fiecare dintre ei a reusit sa castige acest turneu de categoria a III-a. La 10 ani, SCM a inregistrat victorii pe linie prin Petru Berdila si Mara Sechelariu, iar la 12 ani s-a impus Alexandru Manole. Finala de la 14 ani feminin nu s-a mai incheiat. Dupa ce a castigat primul set cu 6-1, Ioana Sascau (CSM Onesti) a suferit o entorsa in game-ul al saptelea din actul secund, la scorul de 3-3 in disputa cu Bianca Iorga (SCM Bacau). Sascau a revenit pe teren, a cedat pana la 3-5, dupa care a fost nevoita sa declare forfait din motive medicale. Din acelasi motiv nu s-a mai disputat nici finala de dublu de la 14 ani. "Ne bucura faptul ca am avut un turneu cu peste 160 de concurenti. Le multumim copiilor, parintilor si antrenorilor, precum si tuturor celor care ne-au fost alaturi in organizarea acestei competitii. A fost un turneu util, in care SCM-ul a obtinut rezultate frumoase la categoriile mici de varsta, la care a fost de altfel si cea mai numeroasa participare", a spus Mihai Ciuntea, antrenorul coordonator al sectiei de tenis de la SCM Bacau. "Urez succes tuturor participantilor si va asteptam la urmatoarea competitie care va avea loc in Bacau", a fost mesajul transmis de Georgel Cojocaru, directorul coordonator al Directiei pentru Sport a Judetului Bacau.
              „Mi s-a parut un turneu bun, in care am crescut ca valoare de la meci la meci. Cel mai greu mi-a fost in finala. Nici celelalte jocuri nu au fost usoare, am avut adversari buni. Ma simt foarte bine dupa ce am reusit sa castig turneul. Ma bucur ca am jucat si la dublu, chiar daca aici am pierdut in primul tur. A fost o experienta interesanta“.

              Petru Berdila (10 ani)

              „A fost un turneu important pentru mine, pe care am sperat sa-l castig. Cel mai greu meci l-am avut cu Simona Crivei, care este nr. 10 in tara si mi-a pus probleme. Ea ma batuse inainte de doua ori, eu o data, iar acum suntem la egalitate. Imi propun in continuare sa castig cat mai multe turnee pana la «nationale», ca sa am un clasament bun iar acolo sa ma descurc foarte bine“.

              Mara Sechelariu (10 ani)

              „Turneul a fost si greu, si usor. Intotdeauna m-am luptat pentru fiecare minge si asa am reusit sa castig. In finala a fost cel mai greu, fiindca adversarul meu a scos toate mingile. Este al saptelea turneu castigat si ma bucur foarte mult. Imi doresc sa joc din ce in ce mai bine si sa reusesc sa inving la cat mai multe
              concursuri“.

              Alexandru Manole (12 ani)

              „A fost un turneu dificil. In finala am avut un meci greu, dar din pacate adversara mea s-a accidentat si n-a mai putut sa continue. Si eu am abandonat intr-o finala, asa ca inteleg prin ce trece si imi pare rau pentru Ioana, mai ales ca suntem si prietene. In continuare, obiectivul meu este sa am rezultate la campionatele nationale, unde sper sa obtin o medalie“.

              Bianca Iorga (14 ani)

              10 ani masculin: Petru Berdila (SCM) – Vasilica Stativa (Gold Ploiesti) 6-2, 6-3. Pe locul 3: Eric Adochitei (Micul AS), Rodion Panayitou (Coreco Iasi);
              10 ani feminin: Mara Sechelariu (SCM) – Oana Corneanu (TC Oana Iasi) 6-3, 6-2. Clasament: 1. Sechelariu, 2. Simona Crivei (Giglio Iasi), 3. Corneanu;
              12 ani masculin: Alexandru Manole (SCM) – Andrei Caia (Tg Neamt) 6-3, 6-4. Pe locul 3: Cristian Cosma (Focsani), Radu Sandulescu (Coreco);
              12 ani feminin: Alina Surdeanu (Constanta) – Brindusa Grasu (P. Neamt) 6-0, 6-1. Pe locul 3: Takar Andrei (Galati), Maria Romaniuc (Condor P. Neamt);
              14 ani masculin: Bogdan Apostol (Coreco Iasi) – Sorin Rosca (Micul AS) 6-3, 6-3. Pe locul 3: Cristian Prisacariu (Giglio Iasi), Claudiu Mircea (Giglio);
              14 ani feminin: Bianca Iorga (SCM) – Ioana Sascau (CSM Onesti) 1-6, 5-3 ret. medicala. Pe locul 3: Yasmeen Parviz (Bucuresti), Luana Stanciu (SCM).
              16 ani masculin: 1. Horia Blesneag (Iasi), 2. Madalin Dumbrava (SCM), 3. Stefan Vasilache (SCM), 4. Alexandru Iancu (SCM);
              16 ani feminin: 1. Gabriela Talaba (Galati), 2. Bianca Moldovan (SUA), 3. Bianca Mihaila (P. Neamt), 4. Ioana Dumitrasc (TC Bistrita), 5. Bristena Stefanescu (SCM);
              18 ani masculin: Vlad Damian (TC Diamant) – Mirel Sandu (P. Neamt) 6-4, 2-6, 6-0. Clasament: 1. Damian, 2. Sandu, 3. Teodor Leahu (Iasi), 4. C. Morosanu, 5. Marian Mocanu (SCM);
              Seniori: 1. Tudorel Sandu (P. Neamt), 2. Eduard Moraru, 3. Sergiu Muresan, 4. Stefan Lupu (SCM).
              DUBLU
              12 ani masculin: Cristian Cosma (Focsani) / Alexandru Manole (Bacau) – Andrei Caia / Mihnea Mitrofan (Tg Neamt) 6-3, 7-6 (4). Pe locul 3: Roberto Sorodoc / Stefan Casuneanu (Onesti), Nicolae Baciu (P. Neamt) / Marian Prajescu (Roman);
              14 ani masculin: 1. Sorin Rosca / Cristian Prisacariu (Iasi), 2. Tudor Burghelea / Alexandru Pal (SCM), 3. Bogdan Pintilie (Roman) / Alin Balanescu (CSS Bacau) si Gabriel Hanganu (P. Neamt) / Ionut Babusanu (Roman);
              14 ani feminin: 1. Bianca Iorga / Luana Stanciu (Bacau), 2. Ioana Sascau (CSM Onesti) / Raluca Giosanu (Iasi), 3. Yasmeen Parviz (Bucuresti) / Ema Sechelariu (SCM), Delia Ciobanu (Iasi) / Alina Munteanu (SCM).
              Urmatorul concurs bacauan este Romania F3 Futures, turneu din circuitul international al Romaniei programat in intervalul 28 mai – 6 iunie.

              Dana Popa

              Pensionarii bacauani au iesit in strada

                Cateva zeci de pensionari au pichetat ieri Prefectura Bacau, nemultumiti de masura anuntata de Guvernul Boc, de reducere cu 15% a pensiilor. Revolta pensionarilor a atins accente dramatice, cei mai multi dintre acestia fiind bolnavi si cu venituri foarte mici. Protestul a fost organizat de Uniunea Generala a Pensionarilor din Romania, Filiala Bacau. “Oamenii sunt foarte speriati. Au venituri mici, traiesc si asa foarte greu, iar aceasta masura de reducere a pensiilor a provocat panica. Ei trebuie sa stie ca o masura luata are baza legala. Cu totii trecem printr-o perioada foarte grea”, a declarat Mihai Enache, presedintele bacauan al Uniunii Generale a Pensionarilor. Batrani, tristi, pensionarii au venit cu ultimile cupoane de pensii la ei, pentru a le arata trecatorilor cati bani primesc dupa o viata de munca. “Am 490 de lei pensie. Traiesc de pe o zi pe alta. Barbatul meu e operat la cap. Sa-mi ia 15%? De ce? Cum e posibil asa ceva?”, a intrebat revoltata Ana Rosca. Alti pensionari doresc tragerea la raspundere a guvernului, chiar penala, daca e cazul. “Ii dam in judecata. Reducerea asta a pensiilor e caz penal. S-au agatat de pensii, nu le mai ajunge sa fure. Oricum punctul de pensie a scazut. Nu au cum sa faca asta! Va fi rau. Poate vor creste si TVA-ul”, a spus si Viorel Balaita. Pensionarii nu mai cred nici in sloganul “Sa traiti bine!”. Cei mai multi il acuza pe presedinte de toate relele. “Primul sinistru a tradat. Tine cu FMI. A distrus tara, au cheltuit toti banii si au ajuns la pensiile noastre”, a spus si Radu Petru.

                Lipsa de coordonare?

                La actiunea de protest din fata Prefecturii au fost reprezentate doar doua organizatii ale pensionarilor din cele opt, care sunt membre ale Consiliului Judetean al Persoanelor Varstnice. Au participat la pichetarea institutiei Guvernului Filialele Bacau ale Uniunii Generale a Pensionarilor si Federatiei Nationale a Sindicatului Pensionarilor. Din Consiliul Judetean al Persoanelor Varstnice mai fac parte, insa, si filialele Confederatiei "Unirea" a Pensionarilor, Federatiei Caselor de Ajutor Reciproc, Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi din MApN, Asociatiei Veteranilor din Ministerul de Interne, Uniunii Nationale a Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere si ale Uniunii Veteranilor de Razboi si a Urmasilor Veteranilor. "Actiunea nu a fost organizata de catre noi, pentru ca de la Bucuresti nu am primit niciun comunicat in acest sens, ne-a spus Eugen Negrea, presedintele Consiliului Judetean al Persoanelor Varstnice. Ca sa organizezi o asemenea actiune trebuie sa ai clare obiectivele, sa stii lozincile si sa ai aprobare de la institutiile abilitate." Protestul din fata Prefecturii nu a avut autorizatie, dar liderii celor doua organizatii care au manifestat au declarat ca le-a fost imposibil sa-i impiedice pe membrii acestora sa iasa in strada.

                Elena Tintaru
                Mircea Merticariu

                Teatrul de Vara ii va costa pe bacauani peste 1,5 milioane de euro in plus

                  Constructie neterminata, dar inaugurata

                  Teatrul de Vara ii va mai costa pe bacauani alte 1,5 milioane de euro, pe langa cele 3 investite pana acum de municipalitate. Desi imobilul a fost inaugurat cu fast in toamna anului trecut, acesta nu este functional. Edilii spun ca banii sunt destinati achizitionarii instalatiei de sonorizare si lumini. Proiectul initial nu prevedea dotarea teatrului cu scenotehnica, astfel incat cladirea zace nefolosita de mai bine de jumatate de an.

                  Dupa sase luni de la "inaugurare", Teatrul de Vara mai are nevoie de aproximativ 1,5 milioane de euro pentru a fi finalizat. Cladirea nu poate gazdui niciun spectacol pentru ca nu dispune de instalatie de sonorizare si lumini, fapt care nu a fost prevazut in proiectul initial privind reabilitarea imobilului. Din 2008 si pana in prezent, Primaria a cheltuit aproximativ 11,5 milioane lei noi (peste 3 milioane de euro) cu refacerea Teatrului de Vara.

                  Nu au stiut cum e acustica

                  Potrivit primarului Romeo Stavarache, municipalitatea nu a putut prevedea care va fi acustica incintei, astfel incat nu a putut achizitiona instalatia de sunet si lumini. In sedinta Consiliului Local din 29 aprilie, edilul a dat vina pe arcadele de lemn care sustin acoperisul teatrului. "Daca ar fi fost din metal nu am fi avut nicio problema legata de acustica si am fi cumparat respectiva instalatie. Nu am stiut ce acustica va fi cu aceste arcade de lemn care sustin acoperisul", a afirmat primarul.

                  Deviz peste deviz

                  Potrivit Hotararii de Consiliu Local (HCL) nr. 432 din 16 noiembrie 2007, suma necesara reabilitarii teatrului a fost evaluata la putin peste 11 milioane de lei. La data respectiva, moneda europeana era cotata la doar 3,1 lei, astfel incat bugetul destinat investitiei s-a cifrat la 3,48 milioane de euro.
                  Pe 29 aprilie 2010, alesii bacauanilor au aprobat o modificare substantiala in bugetul lucrarilor, in sensul suplimentarii sumei initiale cu peste 5 milioane lei (aproximativ 1,5 milioane de euro). Astfel, HCL 432/2007 a fost modificata, valoarea totala a lucrarilor ajungand la aproape 17 milioane de lei.

                  "Au inaugurat o sala goala"

                  Opozitia a criticat demersul conducerii municipalitatii, sustinand ca cineva trebuie sa plateasca pentru scaparea proiectantilor care nu au inclus in proiectul initial instalatia de sunet si lumini. "Aceasta manevra face parte din categoria minciunilor servite de administratia Stavarache. Am ajuns sa dam milioane de euro pe difuzoare si lumini, in loc ca acestea sa fie prevazute in proiectul initial. Stavarache a inaugurat anul trecut o sala goala si acum continua lucrarile. Practic se redeschide santierul de la Teatrul de Vara, dar de data asta in interior", a declarat Nicolae Zaharia, ales local din partea PSD. De cealalta parte, Gabriel Axinte, consilier local PD-L, a afirmat ca proiectantii trebuie sa plateasca. "Proiectantul a fost prost daca a facut un proiect fara iluminat si sunet. Primarul a spus ca ei nu si-au dat seama ca sala e asa de mare si ca ar putea fi probleme de acustica", a declarat Axinte.

                  "Cu toata saracia, trebuie sa dam 600.000 de euro pe instalatia de sunet"

                  Dragos Luchian, viceprimar al municipiului Bacau, a declarat ca o instalatie performanta de sonorizare costa un milion de euro, dar ca Primaria va cumpara una mai "ieftina", de 600.000 de euro. "Am discutat cu specialisti si o instalatie de sunet e 1 milion de euro. Cu toata saracia, trebuie sa dam 500 – 600.000 de euro pe instalatie. Achizitia si lucrarile se vor face de acum incolo", a spus Luchian.

                  Sustac, administratorul pac-pac

                  In urma cu mai mult timp, CL Bacau a aprobat constituirea societatii ArtBacau SRL. Aceasta urmeaza sa se ocupe de administrarea teatrului. Firma il are drept administrator pe Mihai Sustac, fost consilier local din partea PNL si om de casa al primarului Stavarache. Acesta a prezentat alesilor locali un buget fantasmagoric de venituri pentru societatea ArtBacau, in conditiile in care la jumatatea lui 2010 Teatrul de Vara este, in continuare, nefunctional. 60 la suta din venituri constituie, in mod bizar, cheltuieli de personal, desi primarul Stavarache a dat asigurari ca la creionarea bugetului ArtBacau s-a luat in calcul un cuantum minim privind cheltuielile de personal.

                  Lucian Bogdanel

                  Fotbal, Liga a II-a: Alte patru?

                  FC Botosani – FCM Bacau (azi, ora 18.00)

                  Vecine in clasament, FC Botosani si FCM Bacau traiesc in lumi paralele. Pe langa avansul de cinci puncte, gazdele de azi se lauda si cu seria de cinci jocuri fara infrangere din ultima perioada. Bacaul, in schimb, vine dupa patru meciuri pierdute la rand in care a incasat, de fiecare data, cate patru goluri! "Nici nu vrem sa ne mai gandim la cifra patru", au comentat "galben-albastrii" inainte de jocul de azi.

                  In plina criza

                  Aflati la patru puncte de retrogradare, oaspetii simt din plin criza. Si pe cea financiara (nu si-au luat nici ieri banii promisi saptamana trecuta de Consiliul Local), dar si pe cea de efectiv. In partida de azi, antrenorul Gheorghe Poenaru nu-i va putea folosi pe R. Cojocaru (suspendat), Manea, Spiridon, M. Munteanu si Adrian Campeanu (toti accidentati). Ca sa nu-l mai amintim pe Dobos, exclus din lot pana la finalul sezonului!

                  Salvati de statistica

                  "E un moment dificil, dar mergem sa ne jucam sansa, cu efectivul pe care il avem la dispozitie", a anuntat Poenaru, care spera sa continue seria pozitiva in duelurile cu omologul sau de banca Botosaniului, Cristi Popovici. Statistica intinde si cealalta mana Bacaului: in aceste patru sezoane de B, "galben-albastrii" n-au cunoscut infrangerea in fata adversarilor din Nord. Iata ca e buna si cifra patru la ceva!

                  Formatii probabile

                  FC Botosani: Prisaca – Acsinte, Tincu, Atudorei, Codreanu – Bordeanu, Vrabie, Borostean, Apostol – Ghiceanu, Boghian. Antr.: Cr. Popovici.
                  FCM Bacau: Ignatescu – Mihalachioaie, Vajou, Eudean, Dobarceanu – Radutoiu, Taban, Boboc , I. Radu – Vraciu, Tismanaru. Antr.: Gh. Poenaru.
                  Arbitri: Florin Marius Constantin (Popesti Leordeni) – Dan Vasile Popescu (Buzau), Liviu Catalin Guloiu (Buzau).

                  Acuze de blat

                  Asupra jocului dintre FC Botosani si FCM Bacau planeaza suspiciunea de blat. Referindu-se, probabil, la relatia de cumetrie dintre antrenorii celor doua echipe, finantatorul Botosaniului, Valeriu Iftimie a declarat pentru monitorulbt.ro: "Daca simt ceva necurat, iese iures mare". Antrenorul Bacaului, Gheorghe Poenaru, a etichetat speculatiile drept "prostii", in timp ce tehnicianul Botosaniului, ex-bacauanul Cristi Popovici a spus: "Cred mai degraba ca domnul Iftimie a vrut sa puna presiune pe noi, pentru a castiga un meci care ne-ar asigura salvarea in proportie de 85 la suta. Vreau sa ajut Bacaul si sper din tot sufletul sa o fac. Dar nu in meciul direct, ci etapa viitoare, cand vom juca la Galati, cu principala lor contracandidata, Dunarea".

                  Dan Sion

                  Tenis / Trofeul Fischer-DSJ-SCM: Au fost semifinalele

                  Grupele desfasurate in sistem eliminatoriu au programat, ieri, meciurile din careul de asi. Bacauanii semifinalisti au facut cu totii pasul spre ultimul act al competitiei: Petru Berdila (10 ani), Alexandru Manole (12 ani), Bianca Iorga si onesteanca Ioana Sascau  (ambele la 14 ani) isi vor disputa astazi trofeul Fischer-DSJ-SCM. Pentru locul I va juca de asemenea Mara Sechelariu, care a acumulat doua succese din tot atatea posibile in cadrul turneului I-IV de la grupa 10 ani.
                  Rezultatele din semifinale:
                  10 ani masculin: Petru Berdila (SCM Bacau) – Rodion Panayitou (Coreco Iasi) 6-1, 6-1, Eric Adochitei (Micul AS) – Vasilica Stativa (Gold Ploiesti) 2-6, 5-7;
                  12 ani masculin: Alexandru Manole (SCM Bacau) – Radu Sandulescu (Coreco) 6-2, 6-2, Cristian Cosma (Focsani) – Andrei Caia (Tg Neamt) 1-6, 5-7;
                  12 ani feminin: Andreea Surdeanu (Constanta) – Maria Romaniuc (Condor P. Neamt) 6-3, 6-0, Takar Andrei (Galati) – Brindusa Grasu (Kym Star P. Neamt) 1-6, 4-6;
                  14 ani masculin: Sorin Rosca (Micul AS) – Cristian Prisacaru (Giglio Iasi) 6-2, 7-5, Claudiu Mircea (Giglio) – Bogdan Apostol (Coreco) 3-6, 5-7;
                  14 ani feminin: Bianca Iorga (SCM Bacau) – Luana Stanciu (Bacau) 6-1, 6-0, Ioana Sascau (CSM Onesti) – Yasmeen Parviz (Bucuresti) 6-2, 6-1.
                  La 10 ani feminin, intr-un duel de Top 10 national, Mara Sechelariu (SCM Bacau, nr. 7 FRT) a obtinut a doua victorie in turneul I-IV: 6-4, 1-6, 7-5 cu Simona Crivei (Iasi, nr. 10 FRT). In celalalt meci disputat ieri: Oana Corneanu (TC Oana) – Alexandra Baitanu (Micul AS) 6-0, 6-1.
                  La grupele mari de varsta se joaca in sistem sah, unele categorii incheindu-se aseara:
                  16 ani masculin: Andrei Mazilu (SCM Bacau) – Alexandru Iancu (SCM) 0-6, 0-6, Iancu – Horia Blesneag (Iasi) 0-6, 0-6; Vasilache – Madalin Dumbrava (SCM) 2-6, 1-6. Clasament final: 1. Blesneag, 2. Dumbrava, 3. Vasilache, 4. Iancu, 5. Mazilu;
                  16 ani feminin: Bristena Stefanescu (SCM) – Bianca Mihaila (P. Neamt) 3-6, 2-6, Ioana Dumitrasc (TC Bistrita) – Bianca Moldovan 3-6, 5-7, Mihaila – Gabriela Talaba (Galati) 0-6, 0-6. Clasament final: 1. Talaba, 2. Moldovan, 3. Mihaila, 4. Dumitrasc, 5. Stefanescu;
                  18 ani masculin: Teodor Leahu (Iasi) – Vlad Damian (TC Diamant) 3-6, 3-6, Leahu – Marian Mocanu (SCM) 6-1, 6-1, Morosanu – Sandu 5-7, 1-6.
                  Seniori: Sergiu Muresan (Laminorul) – Tudorel Sandu (P. Neamt) 1-6, 6-4, 3-6, Alexandru Tudorache – Gabriel Moraru (Brasov) 6-0, 6-0.
                  Dupa-amiaza celei de-a patra zile de la turneul bacauan a fost rezervata meciurilor din semifinalele tablourilor de dublu, in timp ce la 14 ani masculin s-a jucat inclusiv finala, in nocturna:
                  12 ani masculin: Cosma (Focsani) / Al. Manole (Bacau) – Baciu (P. Neamt) / Prajescu (Roman) 6-4, 6-3, Caia / Mitrofan (Tg Neamt) – Casuneanu / Sorodoc (Onesti) 6-3, 6-1;
                  14 ani masculin: Rosca / Prisacariu (Iasi) – Pintintilie (Roman) / A. Balanescu (Bacau) 6-0, 6-1, Avram / Diaconu (Bacau) – Burghelea / Pal (Bacau) 3-6, 6-3, 4-10; finala: Rosca / Prisacariu – Burghelea / Pal 6-0, 6-0
                  14 ani feminin: Iorga / Stanciu (Bacau) – Parviz (Bucuresti) / E. Sechelariu (SCM Bacau) 6-4, 6-3, Ciobanu (Iasi) / Al. Munteanu (SCM) – Sascau (Onesti) / Giosanu (Iasi) 3-6, 6-2, 9-11.
                  Turneul Fischer-DSJ-SCM, primul organizat in Bacau in acest an, se va incheia astazi. Programul zilei incepe la 9.00, cu primele finale, pentru ca in jurul pranzului sa aiba loc festivitatea de premiere.

                  Dana Popa

                  Handbal feminin / Liga Nationala: Ultimul bal

                  Stiinta Bacau – Tomis Constanta (astazi, ora 18.00, Sala Sporturilor)

                  Handbalistele bacauane au ajuns in fata ultimului meci al sezonului 2009-2010. In acelasi timp, "studentele" isi iau adio de la Liga Nationala. Aventura Stiintei in primul esalon a tinut doar un campionat si se incheie in fata propriilor suporteri, printr-un meci cu Tomis Constanta.

                  Stiinta isi ia adio de la sezonul 2009-2010 si de la Liga Nationala. Promovata la inceputul acestui sezon, echipa bacauana va reveni in divizia secunda din postura de "lanterna rosie". Elevele lui Ion Arsene disputa ultimul meci al sezonului in fata propriilor suporteri si primesc vizita unei echipe cu pretentii de cupe europene. "Studentele" vor infrunta Tomis Constanta, formatie angrenata in lupta pentru asigurarea unui loc in viitorul sezon international. Stiinta nu poate sa spere decat la un joc bun, la final de campionat si de aventura in Liga Nationala. Handbalistele bacauane au reusit sa castige ultimele doua meciuri disputate acasa, cu Rapid Bucuresti si Universitatea Resita, insa adversarul de acum este de alt calibru. Meciul cu Tomis Constanta se va disputa miercuri, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor.
                  Celelalte partide: HC Zalau – HCM Stiinta Baia Mare, "U" Cluj – Otelul Galati, Cetate Deva – Rapid Bucuresti, Dunarea Braila – HCM Roman, Rulmentul Brasov – HCM Buzau. Partida Oltchim – "U" Resita se va disputa pe 18 mai.

                  Dana Popa

                  Protest spontan la Cadastru

                    Angajatii Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara din Bacau au declansat ieri dimineata un protest spontan. Nemultumirile specialistilor in cadastru sunt legate de intarzierea salariilor, de diminuarea veniturilor, care ii pune in imposibilitatea de a-si achita creditele bancare, care ii preseaza. Timp de aproape doua ore, sindicalistii Oficiului de Cadastru din Bacau au intrerupt munca. Ei au protestat astfel fata de starea de incertitudine creata de masura de reducere a salariilor, de nesemnarea Contractului Colectiv de Munca la nivelul Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara dar si de intarzierea salariilor in ultimile luni. De altfel, specialistii in cadastru nu si-au primit inca salariul integral pentru luna martie iar pentru aceasta luna perspectivele sunt aceleasi. Marea majoritate a cadastristilor bacauani au contractat credite in banci iar acum simt cosmarul lipsei banilor pentru plata ratelor. A sustinut protestul sindicalistilor de la OCPI Bacau si Martin Fartade, liderul Cartel Alfa: “Lucratorii de la cadastru au avut parte de o diminuare a salariilor cu 50%, odata cu trecerea lor in randul functionarilor iar acum salariul li se va reduce cu inca 25 %. Situatia este destul de grava si tocmai de aceea noi suntinem acest protest”. Liderul sindicalistilor de la OCPI Bacau, Mariana Ioan ne-a descries starea de incertitudine si nesiguranta in care traiesc specialistii din cadastru. “In ultimile luni nu a fost respectata data de 14 pentru plata salariilor. Aproape toti colegii mei au credite in banci, datorii, care nu au fost achitate la timp. In momentul de fata nu avem semnat Contractul Colectiv de Munca, in luna martie am primit doar 70% din salariu iar in aceasta luna nu stim cand vom primi salariul si nici valoarea acestuia”.
                    Salariatii de la OCPI Bacau dar si colegii celorlalte oficii din tara traiesc o adevarata angoasa. “Au scazut salariile, nu s-a reglementat situatia noastra. Efectiv simtim ca suntem ai nimanui”, ne-a declarat Gabriela Leonte, consilier in cadrul OCPI Bacau.
                    Directorul Oficului de Cadastru din Bacau, Liviu Miroseanu, si-a asigurat subordonatii de faptul ca salariile dar si problemele legate de Contractul Colectiv de Munca se vor rezolva dupa data de 17 mai. “Salariatii OCPI au declansat acest protest in mod spontan. Am purtat deja discutii cu ei si le-am explicat ca situatia se va remedia in curand, ca drepturile salariale vor fi primite in jurul datei de 17 mai”, ne-a declarat Liviu Miroseanu.

                    Mircea Merticariu

                    ULTIMELE ȘTIRI