Acasă Blog Pagina 5270

Relu Auras, demis inca o data

Un nou cutremur la conducerea Sport Club Municipal Bacau. Al doilea mandat al directorului Relu Auras se incheie odata cu "nationalele" de box organizate la Sala Sporturilor. "Am primit o notificare prin care sunt anuntat de incetarea contractului meu de management", a confirmat coordonatorul SCM-ului, care a explicat ca actul trimis de la Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret este motivat printr-un audit efectuat acum o luna, perioada controlata fiind 2008-2010.
"Din start apare o problema, fiindca nu mi s-a trimis niciun ordin de revocare din functie, ci doar o notificare. Cât despre audit, nu ni s-au reprosat decât lucruri marunte, precum faptul ca nu am snuruit toate dosarele din arhiva, au fost câteva numere necompletate in registrele de evidenta sau lipsea câte o hârtie la dosarele celor veniti prin detasare. Sunt chestiuni deloc grave, pe care le-am remediat in proportie de 90%, imediat ce ne-au fost semnalate", a mai spus Relu Auras, care s-a mai aflat la conducere timp de patru luni, in 2009, fiind inlaturat apoi in baza unei ordonante guvernamentale. Antrenorul emerit bacauan a fost reinstalat in functie la sfârsitul lui aprilie 2010, dupa ce si-a câstigat in instanta dreptul de a reveni la conducerea SCM-ului, asa cum intentioneaza sa procedeze si de aceasta data. "N-o sa ma opresc aici, iar acum ma gândesc serios sa cer si daune morale. Vreau sa vin inapoi, din orgoliu si ca sa-mi recâstig demnitatea. Pe urma poate o sa-mi dau demisia singur, ca vreau eu, nu ca vor altii, si ma voi axa pe box, unde visul meu este sa scot un campion olimpic", a reactionat Relu Auras, care s-a declarat contrariat de faptul ca situatia sa este singulara in tara. "Este suparator si deranjant faptul ca notificarea poarta semnatura Doinei Melinte, care, din câte am auzit, ii pregateste astfel terenul consilierului ei de la Bucuresti. Am crezut in ea, am admirat-o ca sportiva si stie foarte bine câte am realizat eu pentru Bacau. Din moment ce eu sunt singurul vizat din tara, este clar ca cineva mi-a vrut raul si ca totul a fost de fapt o facatura", a mai spus Relu Auras, banuind ca in locul sau ar urma sa fie instalat Marius Ciprian Marin, directorul de cabinet al presedintelui ANST.
Conform notificarii trimise de la centru, contractul lui Relu Auras mai este in vigoare pâna vineri, 24 septembrie. Nu a venit insa nicio hârtie oficiala prin care sa fie stabilit noul conducator, care ar urma sa aiba titlu interimar pâna la scoaterea postului la concurs. (D.P.)

Box / CN seniori: Careu de asi

Tablou complet pentru medaliatii editiei 2010 a Campionatelor Nationale destinate seniorilor. Aseara s-au desfasurat ultimele 16 meciuri din sferturi, intr-o reuniune de aproape trei ore care a inchis lista pugilistilor intrati in careul de asi.

Confirmari

Din cei trei bacauani care au incrucisat manusile in cea de-a treia gala nationala, mai departe merg doi. La categoria 64 de kg, Sorin Sandu s-a impus in fata lui Marcel Jitaru (Navodari) prin ranirea adversarului in runda a doua, in timp ce Irinel Olaru a fost invins la puncte de Robert Bobanu (Petrom). La +91 kg, Mihai Nistor a trecut in semifinale prin neprezentarea lui Laurentiu Nedelcu (Olimpia Bucuresti).

Azi, semifinalele

SCM-ul ii mai are pe podium pe Valentin Cioaca (52 kg), Catalin Sandu (60 kg), Ronald Gavril (75 kg) si Constantin Bejenaru (91 kg). Toti sase vor urca in ring astazi, pentru a incerca sa schimbe bronzul asigurat deja printr-o medalie dintr-un metal mai stralucitor. Semifinalele se vor desfasura cu incepere de la ora 16.00, iar galele finale vor avea loc vineri (ora 18.00).
Dana P.

Pacaleala posturilor din spitale

    Au promis 3200, au dat 2300

    Spitalele din Bacau se pregatesc sa scoata la concurs posturile de medici si asistenti deblocate de Ministerul Sanatatii. Desi ar fi trebuit sa se astepte la aceasta, managerii unitatilor sanitare au avut surpriza sa constate ca una au cerut si alta li s-a aprobat de la Bucuresti. Numarul posturilor deblocate este cu mult sub cel solicitat de spitalele publice.

    Spitalul Municipal Onesti a solicitat Ministerului Sanatatii deblocarea a 27 de posturi pentru medici de diverse specialitati si a 34 de posturi pentru asistenti medicali. Numarul posturilor aprobate, insa, de MS este mult mai mic si reprezinta o mare dezamagire pentru conducerea unitatii sanitare onestene. “Am fost plini de entuziasm când am auzit ca ministerul va debloca atât de multe posturi in tara (3200, n.r.), insa am primit aprobare numai pentru 4 posturi de medici si 4 de asistenti, ne-a declarat dr. Doru Androne, managerul spitalului. Avem specialitati deficitare, unde chiar ar trebui sa angajam.” Este vorba despre specialitatile medicale reanimare, anestezie si terapie intensiva, neonatologie si medicina de urgenta. De altfel, aproape toate spitalele din tara au intentonat sa scoata la concurs posturi pe aceste specialitati, insa lipsesc specialistii. “Fie a fost vorba de o discrepanta in organizarea rezidentiatului, fie medicii au plecat in strainatate, unde aceste specialitati sunt foarte cautate si bine platite”, explica situatia dr. Androne. Conducerea spitalului onestean va scoate in cel mai scurt timp posturile aprobate la concurs.

    Cu minus la toate spitalele

    Spitalul Judetean de Urgenta Bacau (SJU) va scoate la concurs doar 6 posturi de medici (2 cardiologi si câte un post in specialitatile medicina de familie, medicina generala, nefrologie si chirurgie generala) si 10 posturi de asistenti, cu mult sub solicitare si, mai ales, sub necesar. Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, care a cerut deblocarea a 11 posturi de medici a primit aprobare pentru 6, in specialitatile ATI, cardiologie, radiologie, neonatologie, anatomie patologica si obstetrica-ginecologie. Acest spital poate angaja si 4 asistenti medicali. Spitalul de Pediatrie a primit aprobare doar pentru 2 posturi de medici din cele 6 solicitate. “Noi am facut deja revenire cu o adresa la Spitalul de Pediatrie, ne-a declarat dr. Aurelia Taga, managerul spitalului. Am semnalat ca aprobarea este pentru doi medici care lucreaza deja in spital pe perioada determinata. Mai aven nevoie de un ORL-ist, un pediatru si doi medici ATI, pentru sectia de chirurgie pediatrica. Vom merge la minister sa discutam punctual despre aceste posturi.” Spitalul de Pediatrie poate incadra si 3 asistenti medicali, “ceea ce este nesemnificativ fata de nevoile noastre”, a mai spus dr. Taga.

    “Este nevoie de personal in sistemul medical dar, in solicitarea de deblocare a posturilor, managerii trebuie sa tina cont ca, de la 1 ianuarie 2011, cheltuielile de personal nu trebuie sa depaseasca 70% din bugetul alocat de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Personalul trebuie sa fie adaptat la nevoi, dar si la finantare. Daca ceream 200 de posturi, câte avem libere in schema spitalului, ajungeam cu cheltuielile de personal de la sub 50%, cât sunt acum, la peste 90%.”
    dr. Adrian Cotirlet, manager Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti

    900 de posturi taiate din condei

    Aceasta deblocare a posturilor anuntata cu surle si trâmbite de conducerea MS iese din tiparele oricarui concurs organizat vreodata pentru medici. Initial, spitalelor li s-a cerut sa trimita la MS un necesar de posturi care sa fie deblocate. Evident ca fiecare a “mers” pe maxim, dupa principiul celui care cere mult pentru a primi macar putin. Speriata de solicitarile spitalelor, conducerea MS a revenit cu adrese la directiile de sanatate publica, indicând spitalelor sa solicite doar deblocarea posturilor pentru care se stie ca exista candidati. Cu alte cuvinte, oferta se pliaza pe candidati, nu se cauta candidati in functie de necesitatile spitalelor. Aplicând aceasta gaselnita, MS a reusit sa nu mai deblocheze 3200 de posturi, cum a promis, ci doar 2300.
    Doina Mincu

    “Nu am mai auzit asa ceva, sa se aprobe posturile pentru concurs in functie de candidatii cunoscuti. Este o premiera.”
    Dr. Doru Androne, manager Spitalul Municipal Onesti

    Tot mai multi elevi fug de scoala

      Saracia lasa sute de copii fara educatie

      Desi invatamântul preuniversitar este obligatoriu si nu facultativ, sute de elevi din judetul nostru abandoneaza scoala. An de an, statisticile Inspectoratului Scolar Judetean arata ca peste 400 de copii renunta sa-si mai continue studiile, desi exista mediatori scolari si programe de evitare a abandonului. Cauzele sunt multiple, in special de natura sociala.

      In judetul nostru, in acest an scolar, sunt inregistrate 435 de cazuri de abandon al elevilor. Cele mai multe situatii se inregistreaza la invatamântul gimnazial si cel liceal. “In anul scolar 2009-2010 am inregistrat 62 de cazuri de abandon la invatamântul primar (22 in urban si 40 in rural), 168 la cel gimnazial (32 in urban si 136 in rural), 107 la invatamântul liceal (103 in urban si 4 in rural) si 98 la cel profesional (68 in urban si 30 in rural). Desi se constata o usoara scadere a acestui fenomen, statisicile ramân ingrijoratoare”, ne-a precizat Rodica Balan, informatician la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau. Din municipiul Bacau cei mai multi elevi, spun tot reprezentantii ISJ, au plecat de la Colegiul Tehnic “D. Mangeron”, dar si de la Colegiul Tehnic “H. Coanda”.

      Abandonul scolar are in spate o tragedie

      De obicei in spatele unui astfel de caz, al abandonului scolar, sta o tragedie. De cele mai multe ori, din familie. Sunt elevi care provin din familii dezorganizate, care au venituri foarte mici. Multi dintre copiii care refuza scoala sunt din mediul rural, unde sunt trimisi de parinti la munca sau sunt obligati sa-si ingrijeasca fratii mai mici. “Peste tot sunt probleme. Noi avem noroc ca am reusit sa avem un microbuz scolar, ca altfel am fi inregistrat mai multe cazuri de abandon. In principal, sa stiti, la mijloc sunt situatiile materiale precare ale parintilor”, ne-a precizat si Gheorghe Arbota, directorul Scolii cu clasele I-VIII din comuna Dealu Morii.

      Cauzele abandonului scolar

      Mobilitatea si migratia unor familii în alte judete sau peste hotare ocupa primul loc în ce priveste cazurile de abandon. La acestea se adauga cauzele sociale, iar cauzele economice ocupa locul trei. S-au înregistrat însa si cauze medicale sau cauze psihopedagogice. “Eu consider ca principala cauza este insa lipsa de motivatie, care decurge din saracie, lipsa de educatie din familie, neimplicarea parintilor in cresterea copiilor, a explicat si Lucica Dandu, consilier psihopedagogic. Pentru prevenirea acestui fenomen, destul de complex si complicat, trebuie implicati toti factorii de decizie, de la invatator si profesor, pâna la asistent social, preot si chiar politist.” Tot in acest sens, ISJ Bacau si-a propus urmatoarele prioritati: monitorizarea fenomenului prin inspectia scolara, organizarea eficienta a sistemului de învatamânt fara frecventa pentru recuperarea cazurilor de abandon, sensibilizarea opiniei publice, a factorilor de decizie, implicarea institutiilor de cultura si sport în organizarea unor activitati extrascolare atractive în zonele cu risc crescut de abandon scolar.
      Roxana Neagu

      Populatia de vârsta scolara a României va scadea pâna in anul 2050 la 2,4 milioane de persoane, de 1,9 ori mai putin decât acum, se arata intr-o analiza a Institutului National de Statistica. Scaderea va fi mai mare pentru populatia scolara feminina (45 la suta), decât pentru cea masculina (43,8 la suta). Cauzele acestei evolutii descendente sunt: natalitate in continua descrestere, conjugata cu cresterea abandonului scolar, mai evident la grupele de vârsta specifice invatamântului liceal (15-18 ani).

      Inspectoratul Scolar Judetean monitorizeaza atent toate cazurile de abandon scolar inregistrate in unitatile de invatamânt bacauane. Directorii de scoli trebuie sa intocmeasca un raport complet despre aceste situatii, sa identifice elevii care renunta la scoala si sa afle, pe cât posibil, si care sunt cauzele care au dus la acest lucru.

      Abandonul scolar in ani:

      Anul scolar 2007/2008 – 664 cazuri din care:
      – 55 invatamântul primar (9 urban si 46 rural)
      – 271 invatamântul gimnazial (49 urban si 222 rural)
      – 160 invatamântul liceal (128 urban si 32 rural)
      – 158 invatamântul profesional (98 urban si 60 rural)

      Anul scolar 2008/2009 – 708 cazuri din care:
      – 74 invatamântul primar (22 urban si 52 rural)
      – 282 invatamântul gimnazial (56 urban si 226 rural)
      – 166 invatamântul liceal (146 urban si 20 rural)
      – 186 invatamântul profesional (146 urban si 40 rural)

      Consiliul Judetean face economie la deszapeziri

        Seful SPJD spera intr-o iarna usoara

        CJ Bacau nu are niciun leu pentru deszapezire, dar are un “plan operativ”. Si mai are o datorie de 7 miliarde de lei pentru interventiile din iarna trecuta. Directorul SPJD spera ca va veni o rectificare sau, mai degraba, ca va fi o iarna usoara.

        Nicio nenorocire nu vine singura: taman acum, când criza a ajuns la apogeu, meteorologii ne anunta ca va fi o iarna foarte grea, cea mai grea etc. Asta inseamna multa zapada, vânt si temperaturi foarte scazute. CJ Bacau, institutia care raspunde de drumurile judetene, s-a pregatit, insa, si a prezentat, in ultima sedinta, “Planul operativ de actiune pentru combaterea inzapezirii, poleiului si a ghetii pe drumurile judetene aflate in administrarea Serviciului Public Judetean de Drumuri (SPJD) pentru iarna 2010–2011”. Programul cuprinde date privind drumurile pe care se va actiona, punctele de sprijin, sectoarele aparate cu parazapezi, cantitatile de antiderapant care se estimeaza ca vor fi necesare. CJ Bacau administreaza drumuri in lungime de 935,26 km: “jumatate dintre acestea, in stare buna, iar jumatate, in stare proasta.” In functie de trafic, in planul de iarna, 436,6 km sunt incadrati la nivelul II de viabilitate, 398,2 km, la nivelul III, iar 100,6 la nivelul IV de viabilitate. Vor exista, de asemenea cinci baze de deszapezire: Bacau, Onesti, Podu Turcului, Floresti si Odobesti, care vor avea puncte de informare in primarii si vor fi inzestrate cu nisip, balast si sare.

        CJ are datorii de iarna trecuta

        “In primul rând, se va avea in vedere deszapezirea sectoarelor de drum cuprinse la nivelul II de viabilitate”, arata Valentin Palea, directorul SPJD. Urmatoarele care vor beneficia de interventia utilajelor sunt drumurile de nivel III, apoi cele de nivel IV. “La nivelul IV de viabilitate sunt incadrate sectoarele de drum grav inzapezite sau putin circulate, pentru care cheltuielile necesare intretinerii pe timpul iernii sunt nejustificate economic, lucrarile de deszapezire fiind in cazuri exsceptionale sau pentru redeschiderea definitiva in perioada de primavara”, explica seful SPJD Bacau. E limpede ca e criza si nu sunt resurse: “Banii pentru iarna 2010-2011 sunt zero sau aproape de zero, recunoaste Vali Palea. Noi mai avem de platit 7 miliarde de lei vechi pentru iarna trecuta.” Cum CJ a incheiat contractul pe 4 ani cu firma A&R SRL, aceasta va fi nevoita sa mai astepte. “Speram ca va fi o rectificare, macar sa intram in iarna fara datorii”, declara seful SPJD, dupa care adauga: “De fapt, nu stiu daca mai sper ceva. Poate va fi o iarna usoara!” Din cauza resurselor financiare reduse de care dispune CJ, “pe o lungime de 215,38 km de drumuri judetene, interventia utilajelor, aprovizionarea cu antiderapant si verificarea sectoarelor se va face numai in cazuri deosebite, cu aprobarea comandamentului”, arata Valentin Palea. Asadar, se va va face deszapezire cu economie si numai acolo unde e musai.
        Silvia Patrascanu

        Golgeterul de la capatul judetului

        Atacantul selectionatei under 16 a Bacaului, Alin Tupala, strabate zilnic 50 de kilometri pentru a invata carte si pentru a juca fotbal.

        3 x Tupala

        Vinerea trecuta, adica exact in ziua in care FCM Bacau si Sport Club se intepeneau intr-un 0-0 incruntat, un pusti de 15 ani descretea fruntea selectionatei de juniori a judetului. Marcând trei goluri si aducând victoria echipei sale cu scorul de 3-2 contra Neamtului in debutul Campionatului National rezervat reprezentativelor judetene sub 16 ani. Alin Tupala, pustiul care a "rezolvat" intâlnirea de la Piatra-Neamt, are insa o poveste mai interesanta chiar decât hat-trick-ul reusit in urma cu o saptamâna.

        "N-am de ales"

        De loc din Beresti Bistrita, Alin Tupala este elev in clasa a noua la Liceul Sportiv si legitimat la Aerostar. Pentru a invata carte si pentru a juca fotbal, Alin face naveta. Distanta nu e floare la ureche. Aproape 50 de kilometri. 24 dus, 24 intors. O fi greu? "Usor nu-i, dar incerc sa fac fata. Trebuie, ca nu am de ales", spune piciul nostru, care pleaca dimineata "pe la sapte, fie cu autobuzul, fie cu mosu-miu cu masina, ca el lucreaza in Bacau" si se intoarce acasa seara, dupa ora sase si jumatate.

        Baby-sitter cu crampoane

        Alin Tupala isi gaseste timp pentru toate. Care toate? Pai, scoala, fotbal, net ("am calculator acasa, la Beresti"), ceva televizor ("am vazut aseara victoria Rapidului in Cupa si m-am bucurat, fiind rapidist") si, bineinteles, treburi prin gospodarie. "Acum e mai bine pentru ca tata sta acasa. Inainte, insa, când lucra in Bacau, eu trebuia sa am grija si de sora mea mai mica, in vârsta de sase ani deoarece mama e plecata in Italia, la munca", sunt cuvintele de om mare ale unui copil.

        Electrocutat la 7 ani

        Lui Alin ii place biologia (anul trecut a avut media zece), dar nu se vede lucrând intr-un laborator. "Sansa mea se numeste fotbalul", spune atacantul de 15 ani, care stie cu adevarat ce inseamna acea sansa: "Când aveam vreo sapte ani era sa mor electrocutat. Am pus mâna pe un bec ramas de la o nunta, in curte, la Caminul Cultural si m-am curentat rau de tot. Doctorii mi-au spus ca am ramas in viata doar printr-o minune".

        S-a tinut de cuvânt

        Povestea incepe la Beresti Bistrita si ar trebui sa se incheie "in liga intâi sau poate chiar in strainatate, ca sa trimit si eu bani acasa asa cum face acum mama". Ultimul capitol a fost scris vinerea trecuta, la Piatra Neamt, cu cele trei goluri de la selectionata under 16. "Adevarul e ca aveam o revansa de luat", precizeaza Alin Tupala. "La ultimul amical, cel cu Harghita, am jucat slab si am fost inlocuit. I-am promis atunci domnului profesor Giani Florian ca ma voi revansa. Ma bucur ca m-am putut tine de cuvânt", incheie golgeterul de la capatul judetului.

        La 15 ani, titular in liga a patra

        Presedintele sectiei de fotbal al CS Aerostar, Valerian Voicu este convins ca Alin Tupala poate sa calce pe urmele unui Pantilimon sau Ghinga: "Aerostar are traditie in ceea ce priveste lansarea jucatorilor spre prima liga. Presedintele clubului, Doru Damaschin este direct interesat de activitatea centrului de copii si juniori, iar rezultatele se vad. Avem mai multi jucatori convocati la selectionata sub 16 ani a judetului, iar Tupala este un copil serios si talentat, caruia ii prevad un viitor frumos". Antrenorul lui Tupala, Vali Cioanca il descrie astfel pe elevul sau: "Este foarte rapid si, totodata, foarte receptiv si muncitor. La 15 ani a jucat titular in liga a patra pentru Aerostar 2, in meciul de la Caiuti, iar acest lucru spune foarte multe despre increderea pe care o avem in el".
        Dan Sion

        Activisti Greenpeace au protestat in Bacau

          Primaria Municipiului Bacau s-a inscris in proiectul european "Saptamâna Mobilitatii". Desi s-a angajat ca pe 22 septembrie va opri circulatia masinilor pe o strada, sau o portiune de strada, in favoarea biciclistilor, nu a facut acest lucru. Câtiva tineri, reprezentanti ai organizatiei Greenpeace, au ales sa protesteze in centrul orasului.

          Puneti frâna incalzirii globale! Acesta este mesajul tinerei generatii preocupata de mediul inconjurator. In ultima zi a "Saptamânii mobilitatii", un grup de reprezentanti ai organizatiei Greenpeace au protestat pasnic in fata Prefecturii.
          "Protestam pentru a opri circulatia masinilor, macar pentru o perioada scurta de timp si sa retuntam la acest obicei, in favoarea mersului pe bicicleta. In Bacau, biciclistii nu au pe unde circula, pentru ca nu exista piste speciale. In Brasov, de exemplu, sunt piste pentru biciclisti, nu foarte lungi, insa macar exista", ne-a spus Daniela Grigoras, membra a ONG Greenpeace.

          Refuzati

          Partidul Ecologist Român a tinut sa organizeze un mars al biciclistilor prin centrul orasului. Din pacate, primaria nu le-a dat acceptul ecologistilor, chiar daca s-a inscris in proiectul european "Saptamâna mobilitatii" pe criteriul III, care presupunea ca pe data de 22 septembrie sa fie oprita circulatia pe o strada, sau pe un segment de strada, lucru pe care edilii nu l-au facut. Ecologistii ii acuza pe reprezentantii municipalitatii ca nu au respectat ce si-au propus, mintindu-i astfel de organizatori.
          Pentru a nu lasa aceasta zi nemarcata, primaria a decis totusi sa imparta pliante de incurajare a mersului pe bicicleta in Parcul Cancicov, unde acest tip de sport este interzis cu desavârsire. Problema este insa ca aceasta incurajare se face intr-un oras in care biciclistii sunt practic marginalizati. Primaria si-a propus de mult timp sa realizeze piste special amenajate pentru biciclisti, insa totul a ramas doar in stadiul de proiect. Chiar daca el a fost aprobat, bacauanii vor fi nevoiti sa traga bicicletele pe dreapta. Lucrarile nu vor incepe pâna nu se vor termina cele la pasajul subteran, un alt proiect maret, care da mari batai de cap locuitorilor.Desi in marile orase din ce in ce mai multi oameni renunta la masina pentru a merge cu bicicleta, bacauanii nici daca ar vrea, nu ar avea unde. Din pacate, acesta este un sport periculos. Atât pe strada, cât si pe trotuar, trebuie sa fii atent la masini. De cele mai multe ori, caile pietonale sunt greu de parcurs si pentru pietonii care au de ocolit autoturismele parcate illgal, cu atât mai greu ar fi pentru un biciclist. Chiar daca nu au avut sorti de izbânda cu primaria, reprezentantii Partidului Ecologist Român si bacauanii impatimiti ai mersului pe bicicleta si-au propus sa faca un mic tur prin oras, cu plecare de la Stadionul Municipal Bacau.

          Sinziana Filimon

          UN BARON PE SAPTAMANA – Nechita Nicolae, nasul autorizatiilor de taximetrie

            Unul dintre cei mai influenti consilieri locali PNL, Nechita Nicolae (PNL) este, potrivit propriilor declaratii, un vânator impatimit. De numele sau se leaga subordonarea transportului cu taxiuri din municipiul Bacau, precum si retrogradarea FCM-ului in liga a treia, Nechita fiind unul dintre promotorii ideii de distrugere a echipei fanion a Bacaului.

            Nechita s-a facut remarcat in campania pentru alegerile locale din 2008, când taxiurile societatii Taxitrans SRL, pe care acesta le detinea, au fost unul dintre „vehiculele” electorale folosite de primarul Romeo Stavarache. Pentru osârdia cu care a pus umarul la realegerea lui Stavarache, Nechita s-a ales cu un loc caldut in Consiliul Local, pozitie din care si-a sporit influenta asupra transportului de persoane in regim taxi din municipiul Bacau.

            Autorizatii cu stelute

            La inceputul lui 2008, Consiliul Local a aprobat prin HCL nr. 27 din 28 februarie un Regulament privind organizarea transportului de persoane in regim de taxi in municipiul Bacau. Regulamentul aprobat de alesi in urma cu doi ani contine mai multe derogari de la Legea 92 care reglementeaza transportul de persoane. Astfel, desi modelul de contract ce insoteste Regulamentul prevede obligatia concesionarului serviciului de transport prin taxi de a asigura minimum 8 ore pe zi de functionare a fiecarui autovehicul taxi pentru care s-a eliberat autorizatie, in realitate lucrurile stau pe dos. In decembrie 2008, la ultima sedinta a CL din an, Nechita – in calitate de presedinte de sedinta – a initiat un proiect de hotarâre care oferea municipalitatii posibilitatea de a elibera pâna la doua autorizatii pentru fiecare loc ocupat cu activitate de program partial. HCL nr. 445 din 2008 a consfintit, practic, posibilitatea dublarii fiecarei autorizatii de transport taxi prin injumatatirea programului normal care astfel a devenit partial. De atunci, autorizatiile emise de Primarie poarta stelute.

            Taxitrans, mortua est

            Artificiul nu a tinut. Tentativa de dublare a numarului de taxiuri inscrise in circulatie in baza programului partial si a autorizatiilor cu steluta nu a putut impiedica intrarea in faliment a firmei lui Nechita. Pe 17 aprilie 2009, Administratia Finantelor Publice a solicitat deschiderea procedurii de insolventa a societatii de taxiuri pentru datoriile pe care aceasta le avea catre stat. In decembrie 2009, Tribunalul Bacau dispune deschiderea procedurii de insolventa asupra firmei. Patronul Nechita nu a ramas insa fara obiectul muncii. El si-a transferat toate masinile pe o firma pe care o infiintase inca din 2006: Transtaxi Nic SRL. Consilierul liberal a pus falimentul firmei TTB pe seama crizei economice. In august 2009, Auto Moto Invest SRL, unul dintre creditorii principali ai Taxitrans a deschis actiune in instanta impotriva firmei lui Nechita somându-l pe penelist sa-si achite restantele financiare. Dosarul se formeaza la Judecatorie sub numarul 12466/180/2009. In martie 2010, instanta dispune ca Taxitrans sa achite creditorului, in termen de 10 zile de la data ramânerii irevocabile a sentintei, suma de 48 milioane lei vechi.

            A votat pentru retrogradarea FCM-ului

            Ispravile lui Nechita nu se opresc doar la jongleriile din lumea dura a taxiurilor. Pentru ca este unul dintre cei mai importanti si mai loiali acoliti ai primarului Stavarache, Nechita a ajuns in pozitia de a lua decizii cu privire la soarta fotbalului bacauan. Alaturi de alti consilieri locali PNL, Nechita a initiat si promovat in vara lui 2010 demersurile privind retrogradarea in Divizia C a clubului fanion al Bacaului. Asta, dupa ce acelasi Nechita, din postura de membru al Adunarii Generale a Actionarilor societatii sub care fiinta clubul a propus ajutorarea echipei cu sume de ordinul a zeci de miliarde lei vechi. Desi FCM-ul s-a salvat matematic de la retrogradare, soarta sa a fost pecetluita de un cerc restrâns de consilieri apropiati lui Stavarache: Nechita era printre ei.
            Lucian Bogdanel

            Un microbuz defect pune pe drumuri zeci de elevi

              Scoala inchisa, elevi pe dinafara

              Scandal in comuna Odobesti. Zeci de parinti refuza sa-si mai trimita copiii la o scoala aflata la o distanta de peste 4 kilometri, dupa ce unitatea de invatamânt din sat a fost inchisa de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau.

              Scoala cu Clasele I-IV din centrul comunei Odobesti este una din cele 62 de unitati de invatamânt care au fost inchise de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau, din cauza efectivelor scolare reduse. Numai ca, la o saptamâna dupa inceperea noului an scolar, in Odobesti a izbucnit un scandal monstru. Zeci de parinti refuza acum sa-si mai trimita copiii la scoala din satul Tisa Silvestri, aflat la 4,5 kilometri de centru. “Nu se poate asa ceva. Nu este corect fata de cei mici. Cum sa mearga ei pe jos aproape 9 km dus-intors, in fiecare zi? Copiii nu au mijloc de transport, merg pe un drum national, sunt expusi riscului de accidente. Cei care invata dupa-amiaza vin pe intuneric de la ore acasa. Sa ne lase scoala din centru! La Tisa Silvestri nici nu sunt conditii, mai mult de un kilometru copiii merg pe o ulita, prin noroi, ajung murdari acasa. Nu este corect. Refuzam sa mai dam copiii acolo, unde sunt clase care nu au nici banci”, ne-a declarat revoltata Maricica Petrariu, mama a doi copii care sunt obligati acum sa faca naveta. In total, spun tot protestatarii, sunt in aceasta situatie 22 de elevi din clasele I-IV si inca 38 de elevi de gimnaziu.

              Primaria nu are microbuz scolar

              Oamenii s-au adunat in fata Primariei comunei Odobesti pentru a-si spune pasurile si a incerca o remediere a situatiei. In zadar insa. Ionel Galatanu a declarat ca stie de aceste nemultumiri, dar mai mult de a lua legatura cu sefii de la Bacau ai Inspectoratului Scolar nu are ce face. “Nu am pârghiile legale sa intervin. Nu am fost consultat ca se inchide scoala, ba, mai mult, chiar am autorizat-o si sanitar, pentru ca nu am fost informat, repet, ca se pune lacatul pe ea. Cred ca la mijloc sunt si anumite interese. La Tisa Silvestri nu sunt conditii ca aici, in centru. Acolo nu am centrala pentru incalzire, in unele sali nu sunt nici geamuri la ferestre, am probleme si cu sistemul de iluminat. Toate problemele astea se stiu”, a explicat Galatanu. Tot el ne-a spus insa ca microbuzul scolar nu poate asigura transportul pentru elevi din simplul motiv ca, intre timp, s-a stricat. “N-a functionat toata vara si acum nu mai merge. Este in garantie. A fost soferul cu el la reparat, dar a zis ca ne trebuie 200 de milioane. De unde acesti bani?”, s-a mai intrebat edilul. In garantie si pe bani reparatia? Nu a mai raspuns insa si la aceasta intrebare.

              Inspectoratul scolar va verifica in teren situatia

              Florin Lazar, inspector scolar general, a precizat ca va trimite imediat in teren o echipa pentru a verifica cele sesizate. “Stiu ca oamenii sunt revoltati, dar decizia de a se inchide scoala acolo, in centru, s-a luat in baza faptului ca primaria dispune de un microbuz scolar. Or, acum aflu ca acel microbuz nu poate fi folosit. Iar primarul nu a precizat nimic in acest sens. Oricum, inchiderea scolii s-a decis din luna mai a acestui an, pe motiv ca acolo sunt mai putin de 10 elevi pe clasa. Noi nu am facut decât sa respectam Legea 84”, a conchis Lazar. Echipa ISJ va ajunge astazi in zona.
              Roxana Neagu

              Anveloparea blocurilor, „ca in tiganime”

                Bacauanii isi izoleaza imobilele dupa cum ii taie capul

                In lipsa unei politici urbanistice coerente, bacauanii isi anvelopeaza blocurile asa cum stiu mai bine. Fiecare cu ce apuca si cum apuca. Daca in anii anteriori, municipalitatea promitea ca se va ocupa de izolarea termica a majoritatii blocurilor din Bacau, iarna lui 2010 ii prinde pe edili intr-un oras cu imobile care de care mai pestrite.

                Blocurile Bacaului par incondeiate de un artizan nepriceput. Fatadele au zone tarcate in culori vii acolo unde apartamentele au fost izolate termic. Acestea atrag si mai mult atentia asupra peretilor nereabilitati, spalati de ploi si coscoviti. Fiecare proprietar si-a vazut de patratica lui si a folosit materialele care i-au convenit din punct de vedere estetic si financiar. Asa se explica de ce, in toate zonele orasului, blocurile ofera o priveliste cel putin bizara. Primii deranjati de aspect sunt chiar locatarii din blocurile cu pricina. “Cartierul este ca in tiganime, ne-a declarat Stefania Irimia, locatar din Cornisa. In blocul meu, o scara este izolata termic si varuita, celelalte doua au ramas asa, invechite. Acum câtiva ani s-a spus ca vom beneficia de reabilitare termica gratuita, prin primarie, dar mai recent ni s-a transmis sa ne ocupam singuri de asta, fiindca nu sunt bani. Eu am un venit de 800 de lei, de unde sa dau 3.000 pentru izolatie? A ramas asa.”

                “Insule” de saracie

                Programul guvernamental de reabilitare termica a blocurilor a fost o speranta pentru toti locatarii saraciti de facturile de incalzire din timpul iernilor. Lansat in 2006, programul s-a impotmolit chiar de la inceput. Satui de promisiunile administratiei, proprietarii multor apartamente au preferat sa scoata bani din buzunar si sa-si izoleze locuintele pe cont propriu. Cazurile in care toti vecinii de pe o scara de bloc au luat aceasta decizie sunt rare. De obicei, au ramas “insule” de apartamente neizolate. Blocurile poarta astfel adevarate stampile ale saraciei. “Eu mi-am izolat apartamentul, ne-a declarat Elena Arbureanu. Vecina de deasupra a spus ca a montat centrala termica si nu mai are bani si de izolare. A ramas asa. E urât. Macar bine ca blocul nu e chiar la strada.” Unele asociatii de proprietari au incercat sa tina sub control aceste lucrari din blocuri, insa putine au reusit. Asociatia de proprietari 32, de exemplu, a avut probleme cu un locatar care isi vopsise peretii apartamentului prea strident. Acesta a fost reclamat chiar de vecini. “In rest, am reusit sa-i convingem pe proprietari sa pastreze macar culoarea blocului”, ne-a declarat presedintele asociatiei.
                Doina Mincu

                “Avem cerere la primarie pentru reabilitarea tuturor blocurilor, dar am primit o adresa prin care suntem informati ca se lucreaza doar la cele situate stradal. Poate la anul sa se extinda si la altele. Mai nou, 30% din costuri trebuie sa le suporte locatarii. Ar insemna ca asociatia sa faca imprumut in banca, ceea ce nu cred ca se va intâmpla.”
                Aglaia Sumanaru, presedinte de asociatie de proprietari

                Daca se construieste, e loc de clienti politici

                Nu toti bacauanii au fost lasati la mila sortii in privinta reabilitarii termice a blocurilor in care locuiesc. Municipalitatea a demarat de ceva timp un program de anvelopare a imobilelor, sumele puse in joc fiind de ordinul zecilor de miliarde. Pentru ca e vorba de bani publici, clientela politica a actualei administratii locale nu putea rata momentul. Astfel, societatea Segama SRL, apartinând vicepresedintelui municipalei PNL, Liviu Goian, s-a procopsit cu un contract de 6,68 miliarde lei vechi vizând reabilitarea termica a doua blocuri (12 si 13) de pe strada Aviatori. Procedura prin care s-a atribuit contractul a fost negocierea fara publicarea prealabila a unui anunt de participare. Cu alte cuvinte, Goian – acolitul de vaza al actualului primar – a mers la sigur. (Lucian Bogdanel)

                Scripat si Dascalu, noua echipa de la conducerea Prefecturii

                  Asa cum anunta cotidianul Desteptarea inca de saptamâna trecuta, Constantin Scripat si Gelu Dascalu urmeaza sa fie instalati in functiile de prefect si subprefect. Noua echipa il va inlocui pe Neculai Olaru, fostul prefect alimentând in ultima perioada, prin mai multe declaratii politice, un conflict deschis la vârful organizatiei PD-L Bacau.

                  Numirea lui Scripat si a lui Dascalu la conducerea Prefecturii Bacau a fost adoptata in sedinta de luni a Executivului, cei doi urmând a fi instalati, cel mai probabil, la sfârsitul acestei saptamâni. Constantin Scripat, subprefect in perioada scurtului mandat al lui Olaru, a declarat ca vrea sa faca echipa cu Gelu Dascalu si ca va miza pe tineretea celui din urma si pe expertiza sa in domeniul fondului funciar. "Proiectul a devenit hotarâre in sedinta de luni a Guvernului. Mai urmeaza ca hotarârea sa fie publicata in Monitorul Oficial, iar instalarea sa aiba loc odata cu depunerea juramântului. Tehnic, e vorba de o perioada de 4 – 5 zile. Imi doresc sa facem echipa, mai ales ca viitorul subprefect – Gelu Dascalu – vine cu un elan tineresc si cu o experienta considerabila pe zona funciara, unde nu sunt multi specialisti, dar problemele sunt delicate", a declarat noul prefect al judetului Bacau.
                  De cealalta parte, Gelu Dascalu a afirmat ca are incredere in noua echipa creata la conducerea Prefecturii si ca institutia trebuie sa fie mai receptiva la problemele cetatenilor. "Sunt jurist de profesie si am lucrat mai multi ani atât in administratia locala, cât si in cea centrala. Stiu care sunt probleme majore din administratie. Judetul Bacau este un judet mai mare decât Ilfovul, insa Ilfovul este cel mai dificil din punct de vedere administrativ. Trebuie sa dam o atentie deosebita cetateanului si problemelor cu care acesta se confrunta. Am incredere in noua echipa de la conducerea Prefecturii Bacau", a spus subprefectul Dascalu.

                  Seful Serviciului fond funciar de la Prefectura Ilfov

                  Gelu Dascalu a fost propus pentru functia de subprefect de catre deputatul Vasile Gherasim, vicepresedintele PD-L Bacau. Absolvent al cursurilor Institutului National de Administratie, Dascalu a ocupat functia de sef al Serviciului fond funciar de la Prefectura Judetului Ilfov. El s-a nascut la Moinesti, localitate de unde provine si Gherasim.

                  Ce se va intâmpla cu Olaru?

                  Ramas fara "obiectul muncii", soarta fostului presedinte al PD-L Bacau, Neculai Olaru, este incerta. O posibila revenire a sa in partid este mai mult decât improbabila, in conditiile in care disensiunile din ultima perioada avute cu presedintele interimar, Gabriel Berca, l-au facut indezirabil. De altfel, Berca a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca Biroul Judetean al PD-L Bacau se va pronunta pe marginea posibilei cereri a lui Olaru de a reveni in organizatie. "Nu am avut niciun fel de discutie cu Olaru si nici nu pot sa citesc gândurile nimanui. Am alte probleme. Biroul Judetean va decide daca va exista o cerere de revenire in partid", a apreciat Berca.
                  Abordat de jurnalistii cotidianului Desteptarea, Olaru a declarat ca va solicita revenirea in partid. “Eu m-am suspendat din partid inainte sa preiau functia de prefect. Trebuie sa vad in statut daca mai e cazul sa fac solicitare in scris pentru a reveni in PD-L. Eu deja ma consider membru al PD-L”, a afirmat Olaru. El a refuzat sa dea detalii cu privire la viitorul sau politic, motivând ca se afla sub imperiul schimbarii din functia de prefect. In primavara anului viitor, cel mai probabil, in organizatia bacauana a PD-L vor avea loc alegeri pentru desemnarea unei noi conduceri judetene.
                  Lucian Bogdanel

                  „Baietii destepti” proiecteaza straziile Bacaului

                    Marea asfaltare politica

                    Modernizarea Caii Moinesti, cuprinsa in asa-zisul plan de dezvoltare urbanistica a municipiului Bacau, a incaput pe mâna unei societati ce apartine unor "baieti destepti" abonati la lucrari din fonduri publice. Contractul "prins" la Bacau, in suma totala de 5,54 miliarde lei vechi (conform Anuntului de atribuire nr. 87171 din 8 iulie 2010) a fost incredintat direct, fara organizarea unei licitatii prealabile. Cotidianul Desteptarea a dezvaluit saptamâna trecuta ca o alta firma de…inspiratie politica s-a ales cu bani frumosi din asflatarea unor strazi, in urma unor "aditionale" aplicate la contractul initial parafat cu municipalitatea bacauana.

                    Societatea Consilier Construct Engineering din Bucuresti s-a procopsit cu un contract gras din partea municipalitatii bacauane: servicii de proiectare in vederea modernizarii Caii Moinesti. Valoarea totala a contractului este de peste 5,54 miliarde lei vechi, acesta fiind acontat prin incredintare directa si nu prin licitatie. Pâna in urma cu doi ani, societatea a apartinut lui Bogdan Vintila, fost director al Agentiei Nationale a Drumurilor in timpul guvernarii PSD, 2000 – 2004. Societatea patronata de Vintila a câstigat mai multe contracte de proiectare la Primaria Capitalei, evidentiate pe larg de presa centrala incepând cu 2006. Ulterior, in aprilie 2008, Vintila a decis sa vânda societatea catre o firma de inginerie si consultanta din Finlanda, Poyry. In prezent, conform datelor de inmatriculare ale societatii, finlandezii de la Poyry PLC detin 95 la suta din actiunile Consilier Construct Engineering, in timp ce restul de 5 la suta a revenit firmei Consilier Construct.
                    In luna martie, conducerea municipalitatii bacauane a prezentat in cadrul unei sedinte de Consiliu Local planul de dezvoltare urbanistica a municipiului Bacau. Acesta a fost realizat de firma Intergroup Engineering SRL din Bucuresti. Potrivit documentelor de inmatriculare a firmei, societatea nu a depus la Registrul Comertului bilantul pe anul 2008. Planul Integrat de Dezvoltare Urbana a municipiului contine, printre altele, modernizarea… Caii Moinesti, reproiectata de Consilier Construct pentru câteva miliarde de lei vechi.

                    Asfaltari pe filiera CJ Vrancea

                    In urma cu o saptamâna, cotidianul Desteptarea dezvaluia ca o parte din asfaltarile din municipiul Bacau au incaput pe mâna unei societati aflata in cercul de interese al Consiliului Judetean Vrancea. Firma Luconsa BM SRL s-a lipit la un contract de 9 miliarde lei vechi, lucrari suplimentare la un prim contract de 47 de miliarde câstigat de Bitunova SRL in luna mai 2010. Proprietarul societatii este Constantin Bojian, afacerist care in 2005 a fost numit in functia de administrator special al societatii Drumuri si Poduri SA, apartinând Consiliului Judetean Vrancea. La data respectiva, presa vrânceana a facut un imens tapaj pe seama numirii in functie a lui Bojian care avea legaturi cu un alt constructor cu greutate ce dorea sa se implice in privatizarea firmei detinute de CJ Vrancea: Vega 93 SRL Galati.
                    Dupa doi ani de administratie speciala, Bojian a renuntat, in noiembrie 2007, la functia detinuta in societatea Drumuri si Poduri Vrancea, fiind inlocuit cu un alt Oprisan, Ioan Oprisan, o simpla coincidenta de nume cu seful Consiliului Judetean, Marian. Retragerea din pozitia de administrator special a lui Bojian a coincis cu revenirea acestuia in societatea Luconsa BM, infiintata de afacerist in ianuarie 2004, si cu iesirea Vega 93 SRL din schema privatizarii Drumuri si Poduri SA Vrancea. Practic, au sugerat la data respectiva jurnalistii vrânceni, cu mâna administratorului special Bojian, firma de constructii galateana abonata la contracte publice, si-a stins datoriile catre Drumuri si Poduri mimând intentia de a privatiza societatea detinuta de CJ Vrancea.
                    Lucian Bogdanel

                    Bacaul ramane un oras periculos

                      Fenomene infractionale de actualitate

                      Desi in statistici au scazut, infractiunile continua sa faca victime printre cetatenii Bacaului. Furturile din locuinte ne situeaza pe locul 40 in tara. Serviciul de Investigare a Fraudelor duce o lupta continua impotriva evazionistilor si, mai nou, a adevaratelor retele de contrabanda cu tigari. Delicventa juvenila este si ea greu de stopat. Tot municipiul Bacau a inregistrat si cele mai oribile crime produse in ultimii ani.

                      Mai putine accidente rutiere grave

                      Numarul accidentelor de cir­culatie produse in municipiul Bacau in ultimele trei luni a scazut cu aproximativ 10 la suta, fata de aceeasi perioada a anului trecut. In acest interval de timp au avut loc 24 de accidente grave, in urma carora au rezultat doi morti, 25 de raniti grav si 15 persoane ranite usor. Si la capitolul “accidente usoare” s-a inregistrat o scadere. In aceeasi perioada s-au inregistrat 59 de accidente de circulatie usoare, in urma carora a rezultat ranirea a 63 de persoane. “Mergem pe un trend descendent, fata de aceeasi perioada a lui 2009. Aceeasi scadere s-a constatat si de la inceputul anului 2010 pâna in prezent, fata de primele noua luni ale anului trecut”, a declarat inspector principal Aurelian Nadejde, sef Biroul Politiei Rutiere al Municipiului Bacau. Desi numarul accidentelor a scazut anul acesta in municipiul Bacau, in urma raportului pe primele sase luni realizat de Inspectoratul de Politie Judetean Bacau (IPJ), re­zulta faptul ca la nivelul judetului nostru, numarul persoanelor care-si pierd viata in astfel de evenimente a crescut cu aprozimativ 12 la suta. Un astfel de incident mortal s-a petrecut pe 15 iulie. Un barbat si-a pierdut viata in urma unui accident rutier petrecut in comuna Traian, judetul Bacau. In jurul orei 19.30, pe DN 2F, Andra T. in vârsta de 25 de ani, in timp ce conducea autoturismul l-a acrosat pe Constantin V. de 60 care cazuse pe drum. In urma impactului, batrânul a decedat. Soferita a fost testata cu aparatul elilotest insa rezultatul a fost negativ. Femeia s-a ales cu dosar penal pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa.

                      Furturi in scadere

                      In ultimele trei luni, in munici­piul Bacau futurile din buzunare au scazut fata de aceeasi perioada a anului 2009. Din ce in ce mai putini hoti aleg sa comita acest tip de infractiune, poate si din cauza crizei economice, care i-a lasat pe bacauani fara bani in buzunar. Nu s-au inregistrat cresteri, nici la tâlharii si furturi din autoturisme, in al treilea trimestru al anului 2010. Din cele 373 de infractiuni stradale care au avut loc in primele sase luni ale anului in curs in judetul, 334 au fost sesizate in mediul urban si 39 in cel rural. “Evolutia lunara a acestui indicator in anul 2010 este usor descrescatoare in mediul urban si usor crescatoare in cel rural”, este specificat in raportul IPJ Bacau din primul semestru. De la inceputul anului, Biroul de In­vestigatii Criminale a deschis peste 300 de dosare in furturile din atutoturisme (cele mai multe in mediul urban), iar aproape jumatate inca sunt inregistrate cu «autori necunoscuti». Din anali­zele efectuate s-a constatat ca spargatorii sunt in majoritatea lor minori, insa vinovati de produ­cerea acestor feno­mene se fac proprietarii de masini care lasa la vedere, in autoturisme, anumite bunuri de valoare, spun agentii de politie. “Hotii sunt tentati in special de acele bunuri care pot fi revalorificate. Se fura in general radio-casetofoane, DVD-uri player, detectoarele de radar, care pot fi sustrase cu usurinta prin spargerea unui geam. Peste 90 la suta dintre aceste furturi din autoturisme sunt din cauza neglijentei proprietarilor de masini care lasa la indemâna aceste bunuri”, a ex­pli­cat subinspectorul Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt al IPJ Bacau.

                      Furturile din locuinte, ultimul „trend” in rândul hotilor

                      La capitolul “furturi din locuinte”, judetul Bacaul ocupa locul 40 in tara, in urma infractiunilor comise in primele sase luni ale anului 2010. Fata de aceeasi perioada a anului trecul, s-a inregistrat o crestere cu aproxi­mativ 8 la suta. Politistii bacauani au de a face cu tot mai multe cazuri de furturi din locuinta. Numai in municipiul Bacau s-au inregistrat in primele sase luni ale lui 2010, 168 de spargeri. Tendinta de usoara crestere s-a mentinut si in al treilea trimestru al acestui an, in municipiul Bacau. Si numarul furturile din societatile comerciale este in crestere. In urma analizarii do­sarelor, politistii au observat ca aceste spargeri s-au produs fie prin metodele clasice de escala­dare a balconului sau a ferestrelor si fortarea acestora, fie prin imprietenirea cu victima sau folosirea unei chei potrivite. De cele mai multe ori hotii patrund in locuinte prin efractie, insa nu inainte de a studia foarte bine locatia si obiceiurile proprietarului. Pentru “musafirii nepoftiti”, o fereastra deschisa sau o usa descuiata sunt adevarate invitatii la furt pentru infractori. “Pe lânga activitatile de patrulare in zonele in care s-au comis astfel de fapte, po­litistii din cadrul IPJ Bacau au organizat actiuni pentru identificarea, depistarea si tragerea la raspundere a faptuitorilor. S-au desfasurat astfel cu succes o serie de controale si descinderi la do­miciliu. In urma cerce­tarilor efectuate, in 8 cazuri autorii au fost retinuti, in 15 au fost trimisi in judecata, iar in 7 cazuri autorii au fost minori”, a mai precizat subinsp. Narcisa Butnaru.

                      Copii infractori

                      Minorii infractori sunt o pro­blema sensibila pentru societate. Din ce in ce mai multi copii sunt trimisi “la furat” de catre parinti, fie se alatura unui anturaj de delincventi. Faptele comise de minori sunt multe si diverse. Furturile, tâl­hariile si violentele sunt doar câteva dintre infractiunile comise de acesti copii. In cazul lor foarte putine masuri pot fi luate. De cele mai multe ori ei nu raspund pentru faptele comise. De raspundere penala nici nu poate fi vorba. In cel mai bun caz, parintii raspund pentru actiunea copiilor, insa doar civil. Pentru ca de cele mai multe ori acesti minori provin din familii nevoiase, pagubitii nu recupereaza nimic. In ceea ce priveste sparge­rile comise in acest an in Bacau, bunurile furate au fost recuperate doar in proportie de aproximativ 30 la suta. Faptuitorii fura in principal bani, aur, aparatura electro­nica, si uneori obiecte de imbra­caminte. In acest moment, in Penitenciarul Bacau sunt tinuti in detentie 41 de minori, majoritatea cu vârste cuprinse intre 14 si 18 ani, inchisi fie pentru tâlharii, fie pentru furturi.
                      La sfârsitul lunii august, Elisabeta T., de 31 de ani, iesea din Catedrala Romano-Catolica “Sf. Petru si Paul”, când a fost tâlharita de un tânar. Minorul de 16 ani a oprit-o pe femeie si profitând de neatentia ei i-a smuls din mâna o plasa, in care erau suma de 200 de lei si actele personale ale Elisabetei. Aceasta a inceput sa strige dupa ajutor, moment in care un trecator l-a prins pe tânar si a anuntat imediat politia. Bunurile furate au fost recuperate in totalitate si inapoiate victimei. Minorul de 16 ani este cercetat acum pentru savârsirea infractiunii de tâlharie si a fost retinut.
                      Un alt exemplu este cazul unor minori care au furat dintr-un restaurant geanta unei femei, in care aceasta avea suma de 11.000 de lei, actele de identitate si alte bunuri personale. In urma cerce­tarilor, politistii au identificat trei minori de 15, 16 si 17 ani, toti din Tg. Ocna, iar asupra lor a fost gasita suma de 800 de lei. Intreaga suma de bani, de 11.000 RON, a fost recuperata si inapoiata partii vatamate, iar in cauza s-a intocmit dosar penal pentru savârsirea infractiunii de furt calificat.

                      Evaziunea fiscala, o problema de actualitate

                      In ultimul an, politistii acorda o atentie sporita prevenirii si comba­terii activitatilor de producere si comercializare ilegala a produselor din tutun. Scumpirea tigarilor pe piata din România a dus la o crestere considerabila a traficului de tigari de contrabanda, provenite din Republica Moldova sau Ucraina. Numai in ultimele doua luni au fost depistate trei fabrici clandestine, care produceau cantitati impresionante de tigarete. Onestiul a devenit “patria” fabricilor de tigari de contrabanda. La ultima unitate de acest fel identificata s-a stabilit ca fabrica de prelucrare alimenta cu materie prima cele doua fabrici ilegale de tigari descoperite luna trecuta tot in Onesti. Pe 3 august a fost descope­rita prima fabrica de productie in care erau stocate 900.000 de tigarete, 13 milioane de filtre, 21.000 de ambalaje pentru diferite marci de tigari, 39.000 de marcaje contrafacute, role de folie de aluminiu, 820 kg de adeziv si alte materii prime. In fabrica se foloseau 8 utilaje de productie vechi, aduse din Germania. Dupa trei saptamâni, tot in Onesti, a mai fost descoperita o alta fabrica-fi­liala, intr-o hala unde a functionat un centru de imbuteliere a bauturilor alcoolice. In momentul descinderii, sectia in care se fabricau tigarile nu functiona, fiind abandonata. La fata locului au fost gasite 82 de pachete a câte 6.300 de ambalaje, 14 pachete cu timbre de Republica Moldova, sapte saci din rafie, plini pe jumatate cu tutun vrac, 105 role cu folie din staniol, 113 role de hârtie pentru filtru si 2.600 de tigarete. “Utilajul este cel mai complex de acest gen identificat pâna în prezent în România, permitând efectuarea unor operatiuni de preparare/pregatire tutun, respectiv uscare si ma­runtire-tocare tutun, pentru fa­bricarea tigaretelor”, se precizeaza intr-un comunicat al Politiei Bacau.

                      Crimele care au inspaimântat Bacaul

                      Tot anul acesta, Bacaul a fost zguduit de doua crime a caror cruzime i-a impresionat chiar si pe procurorii de caz. O fetita de numai 12 ani a fost violata, omorâta si apoi ingropata. Grozavia s-a produs in Cartierul CFR, in Bacaul european tot mai nesigur pentru cetatenii sai. Suspectul, un barbat de 34 de ani, este recidivist. El a fost retinut imediat si risca sa-si petreaca urmatorii 20 de ani din viata dupa gratii. Localnicii au aflat de crima sadica, care s-a petrecut chiar sub ochii lor, fara insa ca cineva sa-si dea seama. Un barbat care locuia in imobilul cu numarul 53 a acostat o fetita de numai 12 ani, a violat-o, apoi a ucis-o cu sadism si a ingropat-o. Cristina, fetita care a avut parte de sfârsitul mult prea crud si care intrece orice inchipuire bolnava, fusese rapita din fata casei, cu o zi inainte, chiar de bestia care a ucis-o. Mama ei a declarat disparitia la Sectia II Politie, dupa ce toata noaptea a cautat-o disperata prin tot cartierul. A doua zi, politistii au plecat si ei in cautarea fetei si asa a fost descoperita tragedia. A fost prins imediat si faptuitorul, in cimitirul din cartier. Luat la intrebari, acesta a recunoscut oribila fapta. A declarat nonsalant anchetatorilor si procurorului crimi­nalist ca a violat fata, apoi a ucis-o si, pentru a-si sterge urmele, a ingropat-o, in spatele casei, pe malul râului care trece chiar prin gradina casei sale. Chiar cu o zi inainte, ii ceruse mamei lui o sapa, motivând ca vrea sa faca o groapa in cimitir.
                      O alta femeie de 71 de ani a fost gasita fara suflare in propria casa, cu urme vizibile de violenta. Pentru ca locuinta ei era ravasita, politistii au emis imediat ipoteza ca la mijloc este vorba de o crima, iar intentia faptasului a fost cea a jafului. Groaza se citea pe chipurile tuturor. Ca intr-un film horror in fata fiecaruia se derulau scenarii peste scenarii. “Nu suntem deloc in siguranta aici. Se zice ca e o zona linistita, dar tâlharii si batai au fost tot timpul pe aici. Pâna si sotia domnului de aici, de pe scara, care e politist, a fost batuta de unul in plina zi, in fata blocului”, strigau oamenii ingroziti. Crima s-a incadrat imediat in moarte suspecta, iar procurorul criminalist impreuna cu judiciaristii au cercetat locul faptei mai bine de patru ore. Criminalul s-a dovedit a fi un tânar care in urma cu câtva timp zugravise casa batrânei. Acesta a fost prins si acum este dupa gratii.
                      Sinziana Filimon
                      Roxana Neagu

                      Ajutoare de caldura cu restrictie

                        Conditii drastice pentru beneficiarii OG 5/2003

                        S-au inasprit conditiile pentru acordarea ajutorului de incalzire. Persoanele care au mai multe imobile sau un autoturism cu o capacitate cilindrica de peste 1.600 centimetri cubi nu mai beneficiaza de aceasta subventie.

                        Familiile sarace vor primi si in acest an sprijin financiar pentru incalzirea locuintei. Aceste ajutoare nu vor fi sistate, chiar daca la nivel central s-au modificat prevederile Ordonantei 5/2003, care stabileste modul de acordare a subventiei. Pe lânga limita de venit, s-a hotarât ca persoanele care mai au in proprietate mai multe bunuri imobile, de la case, alte contructii si chiar spatii comerciale, sau detin un autoturism cu o capacitate cilindrica de peste 1.600 de centimetri cubi, nu mai beneficiaza de acest ajutor. Banii vor fi acordati tot prin Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale, inclusiv pentru beneficiarii Legii 416. “Guvernul a adoptat si noile modificari, asa ca din acest moment vom declansa si noi procedurile de multiplicare a cererilor pentru depunerea declaratiilor si a dosarelor la primarii. Cert este ca nivelul veniturilor si cuantumurile acestor ajutoare au ramas aceleasi. Doar conditiile de acordare sunt acum mai stricte”, a declarat Gheorghe Apostu, directorul AJPS Bacau. Persoanele singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaza pâna la 155 lei vor primi lunar o suma de 100 lei pentru plata încalzirii. Suma va fi diminuata in functie de cresterea nivelului venitului net mediu lunar pe persoana, de la 70 lei pâna la 10 lei/luna, pentru cei care au un venit net de 615 lei/membru. Pentru familiile beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, ajutorul lunar pentru încalzirea locuintei este de 58 lei. Ajutorul pentru încalzirea locuintei se acorda numai pentru locuinta situata la adresa înscrisa în actele de identitate ale persoanei beneficiare. Subventia se acorda la cererea titularului, însotita de declaratia pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia. Falsul in declaratii se poate lasa chiar cu dosare penale. Plata acestor ajutoare se va realiza lunar si nu în suma totala la începutul sezonului rece. Anul trecut au beneficiat de acest ajutor 132.161 de familii din care 10.513 – pentru incalzirea pe sistem centralizat (Bacau si Onesti), 21.439 – pentru incalzirea pe gaz si 100.209 – pentru incalzirea pe lemne. Ponderea beneficiarilor in totalul populatiei din judetul Bacau a fost de 40,5 la suta.
                        Roxana Neagu

                        Ziua Nationala a Contabilului Roman

                          CECCAR, din nou la ceas aniversar

                          Membrii Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din România – filiala Bacau s-au intâlnit la Teatrul Municipal “George Bacovia” pentru a celebra Ziua Nationala a Contabilului Român.

                          Ziua Nationala a Contabilului Român, sarbatorita in fiecare an pe 21 septembrie, a fost un prilej de intâlnire si bucurie pentru zeci de profesionisti contabili, prezenti la manifestarea organizata la Teatrul Municipal “George Bacovia” de presedintele filialei CECCAR Bacau, ec. Marcel Bulinschi, ales in functie pe un mandat de 4 ani. “Tocmai am participat si la Congresul al XVIII-lea din Bucuresti, unde au fost peste 1.500 de invitati, care s-a incheiat cu rezultate deosebite. Este un moment deosebit pentru noi”, a declarat. “E un eveniment deosebit pentru profesia contabila. Suntem cu totii aici pentru a ne impartasi ideile, gândurile si aspiratiile in tot ce inseamna in ziua de azi profesia de contabil", a adaugat si ec. Constantin Pastrav, director executiv CECCAR Bacau. Dupa mesajele transmise de reprezentantii Consiliul Superior al Corpului si de invitatii prezenti, au urmat apoi prezentarile profesionale ale expertului contabil Viorica Cisca, pe tema “Abordari actuale ale unitatii si unicitatii profesiei contabile”, ale expertului contabil Gina Platos, care a oferit publicului o ampla analiza pe tema intreprinderilor mici si mijlocii, dar si a expertului contabil Maria Andreias, care a explicat in prezentarea sa ce inseamna “Profesia contabila si serviciile fiscale”. “Inseamna mult pentru noi aceasta zi deosebita. Prin tot acest hatis al problemelor cotidiene, e un moment in care noi simtim ca suntem utili”, a spus Eugen Tabacaru, director economic la Directia Silvica Bacau, in calitate de invitat. “Trebuie sa mai strângem putin rândurile, dat fiind faptul ca aceste inginerii financiare, care au creat active artificiale si care au dus lumea in aceasta criza financiara, nu ne prea onoreaza. Dar am incredere in colegii mei ca vom reusi sa trecem si peste aceste clipe”, a precizat si Viorica Cisca, director geneneral administrativ la Universitatea “G. Bacovia” Bacau si vicepresedinte CECCAR. “E greu in ziua de azi sa fii contabil, mai ales daca tinem cont de mentalitatile unor administratori de firme care nu sunt interesati ca legea contabilitatii trebuie respectata”, a afirmat si Mihai Schiopu, auditor de calitate CECCAR Bacau. Pe lânga membrii CECCAR Bacau, la intâlnire au mai participat oameni de afaceri, reprezentanti ai patronatului bacauan, sefi de institutii, dar si directori de banci. CECCAR Bacau gestioneaza activitatile de pregatire si deontologie profesionala a tuturor contabililor, indiferent de calitatea pe care acestia o au. Filiala Bacau a CECCAR are 883 de membri experti contabili, 334 membri contabili autorizati, 93 societati de expertiza contabila si de contabilitate si alti 547 de membri evaluatori. In plus, 187 experti contabili si contabili autorizati sunt stagiari inscrisi in Pregatirea in Sistem Colectiv a CECCAR Bacau.
                          Roxana Neagu

                          Gimnastica: De doua ori argint pentru Diana Chelaru

                          Resita – “capitala” Banatului montan – a gazduit editia 2010 a Campionatelor Nationale de Gimnastica ale Maestilor, competitie la care a participat si Diana Chelaru (CSM Onesti). La intrecerile disputate in “Polivalenta” resiteana, sportiva onesteana a reusit cucerit doua medalii de argint.
                          La individual compus ea s-a clasat pe locul 2 cu 56, 700 puncte, fiind intrecuta de Ana Porgras (Farul Constanta), care a totalizat 57,800 puncte in timp ce Amelia Recea (de la Cetate 1 Deva) s-a clasat pe locul 3, cu 56, 650 puncte. A doua medalie de argint a fost obtinuta la sol, cu 14, 575 puncte, invingatoare fiind Sandra Izbasa (Steaua Bucuresti), cu 14,950 puncte. In aceasta proba, Diana Chelaru a intrecut-o la punctaj pe Ana Porgras, care s-a clasat pe locul 3 cu 14, 300 puncte.
                          Gimnasta de la CSM Onesti a fost aproape de cucerirea unei medalii si la sarituri, dar dupa prima saritura executata foarte bine la cea de-a doua nu i-a iesit pasul si a atins aparatul. Cu 13,625 puncte, Diana Chelaru s-a clasat pe locul 5 la paralele (proba ce a fost câstigata de Amalia Racea – de la Cetate 1 Deva).
                          In calendarul competitional international al celor mai bune gimnaste ale României, care de 5 luni sunt pregatite de Octavian Belu si Mariana Bitang, figureaza desfasurarea Cupei Mondiale (Ostrava, Cehia, 25-26 septembrie) si Campionatul Mondial (Rotterdam, Olanda, 23-24 octombrie). O competitie interna se va desfasura in zilele de 3-5 noiembrie la Bacau, aici fiind programate Campionatele Nationale Individuale (juniori).
                          Ion Moraru

                          Box / CN seniori: Lant pentru medalii

                          Pugilistii din cercul Campionatelor Nationale isi continua ascensiunea pe tablourile editiei 2010. A doua reuniune a competitiei organizate la Sala Sporturilor din Bacau a cuprins 15 meciuri intr-un program de aproximativ trei ore si jumatate. In ring au urcat ieri trei bacauani, toti reusind sa mearga mai departe.

                          Superioritate neta

                          Cea mai clara victorie a inregistrat-o Constantin Bejenaru. "Pitbull"-ul si-a confirmat statutul de favorit printr-o disputa in care l-a dominat autoritar pe Liviu Atanasoaie (Falticeni). Acesta nu a rezistat nici trei minute in fata pugilistului bacauan, antrenorul sau aruncând prosopul inca din prima runda. Superioritatea lui Constantin Bejenaru a fost astfel recunoscuta, iar sportivul de la SCM s-a calificat in semifinalele categoriei 91 kg, unde are deja asigurata medalia de bronz.

                          Spre semifinale

                          Podiumul este vazut si de Valentin Cioaca, care a intrat in careul de asi de la categoria 52 kg dupa ce l-a invins la puncte pe Ionut Torje (Oradea). In acelasi mod s-a impus, la 60 kg, Catalin Sandu. La al doilea meci consecutiv, Sandu a acces in semifinale in dauna lui Amangio Paraschiv (Ploiesti), avansând pentru a incerca sa-si apere titlul cucerit anul trecut.

                          Gale decisive

                          Astazi, alti trei bacauani bat la portile medaliilor intr-o gala care va cuprinde 16 dueluri si va incepe de la ora 16.00: Mihai Nistor (+91 kg), Sorin Sandu si Irinel Olaru (64 kg). SCM-ul il mai are pe podium pe Ronald Gavril (75 kg), calificat din ziua inaugurala. La sfârsitul reuniunii de astazi se va trage linie si vor fi cunoscuti tot semifinalistii "nationalelor", care vor lupta o zi mai târziu pentru calificarea in finalele de vineri. (Dana P.)

                          Fotbal, Liga a lll-a: Atentie la teren!

                          Adversar suplimentar

                          Sâmbata, in meciul cu CS Luceafarul Mihai Eminescu, din etapa cu numarul cinci din Liga a lll-a, FCM Bacau va avea un adversar in plus: terenul. Suprafata de joc a arenei din Bucecea se prezinta in conditii proaste, lucru subliniat si de "veteranul" FCM-ului, Stefan Apostol. "In perioada in care activam la FC Botosani, ne-am antrenat deseori pe acest teren, iar starea sa era foarte rea. E clar ca ne va pune probleme", a declarat Apostol.

                          Antrenamente de acomodare

                          Pentru ca jucatorii sai sa se adapteze la conditiile de la Bucecea, antrenorul Gheorghe Poenaru a decis ca o parte din antrenamentele programate in aceasta saptamâna sa se desfasoare pe un teren denivelat. Astfel, ieri dimineata, "galben-albastrii" s-au pregatit pe suprafata de joc din spatele "Municipalului". "Trebuie sa trecem peste toate, inclusiv peste starea gazonului si sa câstigam meciul de sâmbata", a punctat Poenaru.

                          Serbare câmpeneasca

                          Tehnicianul bacauan este avizat de faptul ca pentru CS Luceafarul Mihai Eminescu acesta va fi cel mai important joc al turului de campionat, daca nu chiar al intregului sezon. "Va fi serbare câmpeneasca pentru jucatorii botosaneni. Vine FCM Bacau, o echipa cu traditie, iar cei de acolo se vor mobiliza in mod cert pentru a face o figura cât mai frumoasa in fata propriului public", a spus Poenaru.
                          D. Sion

                          Fotbal: Giani Florian, „secund” la Sportul Studentesc

                          Tehnicianul moinestean va lucra cu Viorel Moldovan la echipa din Regie, iar AJF Bacau este nevoita sa-i caute un inlocuitor la cârma selectionatei under 16

                          A ales cu inima indoita

                          Vineri a câstigat primul sau meci oficial pe banca selectionatei sub 16 ani a Bacaului, iar sâmbata a zis "da" Sportului Studentesc, unde va fi "secundul" lui Viorel Moldovan. Pentru Giani Florian, sfârsitul saptamânii trecute a avut gust de ciocolata amaruie. "Nu puteam refuza oferta Sportului, dar nu mi-a fost usor nici sa ma despart de juniorii mei. Am pus mult suflet in acest proiect al reprezentativei sub 16 ani a judetului si voi fi in continuare sufleteste alaturi de baieti, carora le doresc succes in campionat", a marturisit Florian, care si-a incheiat activitatea la nationala de juniori a Bacaului dupa 165 de zile si un debut in forta de campionat: 3-2 in deplasare cu U16 Neamt.

                          Apreciat de Lupescu, dorit de Siman

                          Cum de a ajuns Giani Florian la divizionara A? In ultimele luni, patronul Sportului Studentesc, Vasile Siman si colaboratorii sai au monitorizat cu atentie toti antrenorii cu licenta Uefa susceptibili de a lucra in cadrul clubului din Regie. Modul de lucru al lui Florian si in special gradul sau de implicare in activitatea reprezentativei U16 a Bacaului, subliniat si de directorul FRF Ionut Lupescu, i-au atras atentia lui Siman, care a cerut referinte despre antrenorul moinestean. Despartirea Sportului de Tibor Selymes, plecat la Astra si instalarea lui Viorel Moldovan pe banca studentilor au grabit sosirea lui Florian in Regie. La sfârsitul saptamânii trecute, Moldovan i-a spus lui Siman ca il vrea ca "secund" pe Giani Florian, iar intelegerea a fost perfectata duminica.

                          Apostol si Trofin, posibili inlocuitori

                          In ultima perioada, Florian a fost un antrenor destul de curtat, el refuzând, printre altele, si o oferta venita in aceasta vara de la Academia Gheorghe Hagi. "Cu Sportul a fost altceva. E o sansa pe care as fi regretat-o mai târziu daca nu o fructificam", a marturisit antrenorul bacauan, care si-a inceput deja activitatea in Regie. Luni seara a fost prezent in Ghencea, unde a monitorizat-o pe Astra, viitoarea adversara a Sportului, iar ieri dimineata a condus, impreuna cu Moldovan, un prim antrenament al "alb-negrilor". Plecarea lui Giani Florian la Sportul da batai de cap conducerii Asociatiei Judetene de Fotbal Bacau, cea care raspunde de activitatea selectionatei U16 a judetului. "Ma bucur pentru Giani, dar imi pare rau pentru juniorii nostri. Oricum, cine are valoare, are si cautare", a declarat presedintele AJF, Cristi Sava, pe a carui lista de posibili inlocuitori ai lui Florian se afla si Fane Apostol si Sorin Trofin.
                          Dan Sion

                          Fotbal, juniori / Acasa, pe „Municipal”

                          Victorioasa cu 3-2 in debutul campionatului, reprezentativa under 16 a Bacaului va intalni etapa urmatoare selectionata Sucevei, duminica, la ora 11.00

                          Reprezentativa under 16 a Bacaului a inceput cum nu se poate mai bine campionatul. Vineri, echipa antrenata de Giani Florian s-a impus cu scorul de 3-2 in deplasare, contra selectionatei judetului Neamt. "La Piatra Neamt am avut ca adversari cateva individualitati demne de remarcat. Noi am dovedit insa ca suntem o echipa", a explicat reteta succesului antrenorul Florian.

                          "Tripla" Tupala

                          In minutul 70, bacauanii conduceau cu 3-0 pe tabela, gratie "triplei" realizate de atacantul Aerostarului, Tupala, insa pe final, nemtenii au redus din handicap. "Am comis cateva lejeritati pe faza defensiva, iar adversarii ne-au taxat. Trebuie sa invatam din astfel de lucruri pentru a nu le mai repeta pe viitor", a declarat Giani Florian, care pregateste deja urmatoarea intalnire, cu Suceava.

                          Patru plus unu

                          Jocul cu reprezentativa judetului Suceava va avea loc duminica, 26 septembrie, pe stadionul "Municipal", din Bacau, cu incepere de la ora 11.00. "Am decis ca patru din cele cinci jocuri pe care le avem programate acasa in grupa sa le disputam pe «Municipal». Al cincilea se va juca la Moinesti", a anuntat Cristi Sava, presedintele AJF Bacau, for care coordoneaza activitatea selectionatei judetene.

                          Numai duminica

                          De notat faptul ca, desi FRF a avansat ideea ca juniorii under 16 sa joace meciurile din campionat la mijlocul saptamanii, mai exact joi, bacauanii au decis sa sustina jocurile duminica, asa cum s-a stabilit initial. " Am acceptat sa jucam vineri la Piatra Neamt deoarece pietrenii nu aveau la dispozitie terenul intr-o alta zi de la sfarsitul saptamanii. In rest, noi vom juca duminica, asta si in speranta ca vom avea un numar mai mare de spectatori la partidele de acasa", au spus bacauanii.

                          D. Sion

                          ULTIMELE ȘTIRI