Anul 1894 a stat sub semnul politicii conservatoare promovate de junimistul P. P. Carp, care dorea prin legea descentralizării administrative, prin legile comunale, prin legea maximului, să ușureze sarcina administrației centrale a Statului, care trebuia să-și întrebuințeze toată activitatea numai în vederea marilor sale interese generale. Liberalii, dimpotrivă, erau de părere că toată inima țării trebuie să bată în capitală și în cele câteva ministere din centrul ei. Chiar dacă nu mai negau dreptul comunelor de a se administra singure, liberalii afirmau că dacă Statul nu se mai ocupă de administrarea lor, măcar să se ocupe de procurarea mijloacelor, să le dea deci veniturile necesare din noi taxe vamale. Dar, impunerea unor noi taxe vamale era imposibilă, acestea fiind și așa foarte ridicate, la fel ca imposibilă fiind și propunerea unora ca materiile industriale să fie impuse la bariera fiecărei comune.
Prevederile legii maximului reprezentau un mijloc deosebit de brutal prin care guvernanții, încercând să repare deficitul financiar al Statului, reduceau la minimum posibilitățile de existență a majorității locuitorilor, a țăranilor care constituiau marea masă a României din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, prin taxe de consumațiune.
Opoziția (Liberalii), convinsă sau neconvinsă de strânsa argumentare a guvernului, a găsit un teren exploatabil, printre contribuabilii cărora li se măreau taxele de consumațiune, pentru a face zarvă în țară. Trebuie arătat, încă de la început, că această atât de combătută lege asupra maximului taxelor și contribuțiunilor comunale, pe care Liberalii se vor angaja formal (în presă) că o vor desființa încă din 25 aprilie 1894, a fost mai târziu nu numai aplicată de Liberali, dar încă exagerat aplicată până în martie 1903 când s-a aprobat legea desființării accizelor.
Revoltele din județul Bacău, cele mai violente din țară, au început în aprilie și au continuat până la jumătatea lunii mai 1894. Comunele Bucșești, Scorțeni, Tețcani, Leontinești, Moinești, Berzunți, Văsiești, Dărmănești etc. au cunoscut adevărate bătălii între locuitori și armata venită să impună legea. Legea maximului e cauza revoltelor, „ea se aplică cu baioneta în coastă, cu schingiuirile și cu asasinatul”, relata gazeta Voința Națională din 27 apr./9 mai 1894.
Cauze
Ziarele guvernamentale zic că vina este a liberalilor, care îndeamnă pe țărani la revoltă. Liberalii dau alte explicații, cu informații de asemenea culese pe la cafenele și pe la berării, în București: – Țăranii sunt nemulțumiți, zic aceștia, din cauză că vor răsturnarea guvernului conservator. Iarăși o explicație care nu înseamnă nimic. Ce-i pasă muncitorului de la țară, dacă sunt la putere liberalii sau conservatorii. Lui îi pasă să aibă cele de trebuință la casa lui, să nu fie prea apăsat de fel de fel de obligații, fără ca să aibă vreun drept în schimb. Constituționalul, ziar guvernamental, afirma că pricina revoltelor nu este câtuși de puțin economică. Țăranii nu s-au răsculat din sărăcie sau din biruri prea mari. Liberalii și conservatorii, opozanții și cei aflați la putere răspund că: „Țăranul are berechet în casă și se răzvrătește numai așa, de dragul lelei …Lelea, adică politicienii albi, sau roșii, sau fistichii, e explicația pe care ne-o dau guvernele pentru nenorocitele neorânduieli de la sate și justificarea reprimării lor cu forța armată”, consemna Universul din 30 aprilie/12 mai 1894. Conservatorii, prin ziarele patronate de ei, continuau cu alte explicații: sunt, prin sate, oameni care vor să ajungă primari sau notari, din ambiție sau interes, și ei zăpăcesc poporul. Sau, o altă explicație e aceea că primarii nu știu carte și că, deși e bună legea maximului, aceștia nu se pricep să o explice. „Nu știu primarii carte… E foarte rău, dar ce să faci? Totuși, când taxele se votează, trebuie să fie cineva cu carte ca să tălmăcească primarului și consilierului legea și să scrie hotărârile… Administrația centrală, prin agenții săi, dă aceste deslușiri; adică sub-prefectul, ajutorul de sub-prefect etc., ajută, ca și învățătorul, preotul, pe consilierii comunali ca să înțeleagă legea. Bine. În acest caz, de ce folos e acest ajutor, când rezultatele sunt de toți recunoscute ca defectuoase; în acest caz, ajutoarele sunt vinovate”.
Țăranul nu se revoltă pentru motive politice. Nenorocita sărăcie, boala, apăsările și jaful din toate părțile îl exasperează, pe el, pe „îndelung și mult răbdătorul popor românesc”, consemna ziarul Universul. „Iar gloanțele ce li se dau drept ori-ce satisfacție, într-o țară în care pedeapsa cu moartea e oprită, nu vor sătura pe cei flămânzi, nu vor mângâia pe cei apăsați”.
Desfășurarea răscoalelor
Manifestările țăranilor au fost extrem de violente. Ziarul Universul, din 29 aprilie/11 mai, afirma că răscoalele din Bacău au avut un caracter foarte grav. Înfruntând orice primejdie, țăranii din mai multe comune au atacat autoritățile, au arestat pe primari și consilierii comunali, i-au bătut; apoi au atacat subprefectura și, când s-au trimis soldați ca să potolească răscoala, s-au luptat cu ei, punându-și pieptul înaintea gloanțelor. Revolta a început la Tețcani, apoi s-a comunicat la Scorțeni și Bucșești. La Leontinești au fost uciși 6 oameni: 3 țerani, 2 femei și un copil, iar dintre soldați 16 au fost răniți. Ziarul Evenimentul consemna că s-a tras asupra locuitorilor de la 5 m.
În comuna Nadișa, în ziua de 24 aprilie, sătenii, după ce au bătut pe consilierii comunali, A. Pricope, Ioniță Chelariu și Ghiță Plăcintă, i-au închis într-o pivniță, la ușa căreia au așezat o grămadă de strugeni, cărora le-au dat foc, pentru a asfixia pe cei închiși. În comuna Brusturoasa, notarul Moline era ținut legat în primărie. La Berzunți, primarul Gh. Tabacariu a fost bătut, iar învățătorul Pătu și notarul, bănuiți că țin cu primarul, fugiseră la Bacău. În comuna Moinești, țăranii s-au răsculat și au bătut pe doi consilieri comunali care au semnat procesele-verbale cu noile taxe instituite conform legii maximului. Acești consilieri nu scăpau cu viață dacă notarul comunei nu declara în fața obștii că primarul a iscălit fără știrea lor pe cei doi consilieri. În fața acestei declarații, locuitorii au sărit asupra primarului și l-au bătut. În Moinești erau inspectorul Logadi, prefectul județului, Radu Rosetti, procurorul general și un batalion din Roman sub comanda maiorului Boerescu.
La Văsiești, locuitorii au bătut pe primarul Gheorghe Doliși. În comunele Comănești și Dărmănești domnea o mare fierbere, scria ziarul Universul. La Dărmănești, răscoala a început cu ridicarea a peste 700 de țărani. Intervenția armatei s-a soldat cu 10 morți și 30 de răniți, iar luptele dintre țărani și soldați au avut loc nu numai la primărie, ci și pe ulițele satului, iar apoi în pădurile din împrejurimi, unde cei revoltați încercau să se ascundă.
Orașul Bacău cunoștea, de asemenea, o agitație mare. Îngrijorarea era legată de faptul că cea mai mare parte a trupelor era plecată în localitățile răsculate, iar temerea se referea la posibilitatea ca și țăranii din jurul orașului să se răzvrătească. Locuitorii se temeau ca țăranii să nu vină și să dea foc orașului, înainte de a fi împrăștiați sau arestați de soldați.
Trebuie observat, că pe lângă greutatea noilor taxe, ceea ce a dus la exasperare mai mult populația rurală a fost modul cum administrația a pus în aplicare legea. La Leontinești, după G. Arion, singura cauză a răscoalei a fost legea maximului. „Ion Curilă, actualul primar din Slobozia-Luncani, ne-a spus că atunci când era primar Grigori Luncanu, subprefectul D. S. Sturza a chemat pe acesta și i-a zis să se voteze legea maximului. Luncanu a pus chestia în consiliu și a găsit împotriviri din partea 2 consilieri, cari au comunicat faptul locuitorilor. Aceștia, în număr de 15, au făcut un protest pe care primarul l-a înaintat comitetului permanent împreună cu procesul-verbal al votării legii de către consiliu. Pentru acest fapt Luncanu a fost destituit de subprefect”, relata ziarul Evenimentul. La Berzunț, ca pretutindeni, locuitorii se plâng pentru faptul votării legii maximului prin fraudă și fără a fi fost înștiințați. Primarul, luat din scurt de locuitori, a mărturisit „că a primit ordin de la subprefect de a da gata votate taxele legei maximului. El a mărturisit că consilierii cari-au fost iscăliți falș și cari se jură că nici nu știu de votul ce l-ar fi iscălit, au fost iscăliți de notar și de profesor”. La Râpi și la Slobozia, locuitorii s-au dus, de asemenea, la primărie și au cerut explicații asupra legii maximului. Consilierii le-au declarat că au fost iscăliți fără știrea lor. La Orășa, același lucru. Consilierii declară că prin falș au fost semnați de primar. Locuitorii din Orășa, ca și cei din Dărmănești, declarau că ei erau atinși nu numai prin textele legii maximului votate la dânșii, dar și prin cele aplicate la orașe, care se răsfrâng tot asupra lor, căci ei trăiau mai cu seamă din speculația ce-o fac cu târgurile. Taxele de 70 de bani la intrare și taxele de 50 de bani pentru carul de lemne sau de fân le ucid micul lor comerț. La 6 mai, Evenimentul relata că și în comuna Valea lui Ion, din plasa Bistrița de Sus, țăranii s-au răsculat. Era dezmințită, astfel, afirmația oficioaselor că liniștea a fost restabilită. Exista temerea ca răscoalele să nu se întindă și dincolo de Siret. Tot județul era în stare de asediu și legile erau suspendate.
Represiunea (crime, bătăi, violuri și arestări)
Răspunsul autorităților a fost mai mult decât brutal. La Dărmănești, relata Evenimentul, a avut loc un adevărat măcel, provocat în mod stupid de autorități. Aici, ca pretutindeni, administrația și soldații au făcut întregul scandal. Primarul și notarul s-au întors, după 9 zile după ce fugiseră din comună, înconjurați de autoritățile administrative, judiciare și două companii de vânători, care imediat au înconjurat locuitorii aflați la primărie, în număr de 200–300. În busculada ce a urmat, dar și ca urmare a acțiunilor de prindere a fugarilor, au fost uciși 10 țărani și 30 au fost răniți. Dintre soldați doar doi au fost răniți. Au fost operate arestări, țăranii fiind „luați cu turma și între baionete duși la primărie și loviți cu cea mai mare brutalitate cu patul puștii”. Bătaia a început. S-au făcut peste 200 de arestări, după lista adusă de primar pentru „a săvârși răzbunările sale personale”. Gheorghe Postulachi, consilier comunal, care nu a vrut să iscălească legea comunală, e arestat, turnat jos și bătut. Ion a lui Toma Stan e bătut atât de cumplit, încât nu se crede că va scăpa cu viață. „Țipetele bătuților se auzeau din pădure”. Trei țărani din Dărmănești, printre care și fostul primar Nestor Buguș, au fost prinși în Târgu Ocna. După ce au ieșit din oraș, sergentul major Jipa i-a bătut cu vergi luate din pădure. La țipetele nenorocitului fost primar și fruntaș locuitor din Dărmănești, lumea s-a adunat. Femeia lui Teodor Bogdan e siluită de vânători. Țăranii erau așa de înfricoșați, încât când erau întrebați de „cine i-au adus în această stare”, ei răspundeau: „muscalii (rușii, n.a.) iștia, vorbind de vânători, nevroind a crede că pot fi români ca dânșii”.
La Bacău s-au comis crime, s-au comis asasinate la Dărmănești și Leontinești, consemnau ziarele vremii. La Scorțeni, Tețcani, Poduri, Grigoreni, dar și în celelalte comune unde au existat revolte, sute de țărani au fost bătuți cumplit cu pălci (nuiele) și arestați. Preotul Toader Dăsclescu din comuna Poduri a fost arestat încă de miercuri, 27 aprilie, acuzat fiind că a citit locuitorilor legea maximului. La Scorțeni, preotul Toader Dăscălescu a fost pălmuit de sublocotenentul Dabija și apoi a fost dus la Bacău (43 km), între baionete.
În Scorțeni, luni, pe 25 aprilie, locuitorii s-au dus la primărie unde au cerut lămuriri primarului în privința legii maximului. Primarul, crezându-se amenințat, a promis că va restitui taxele noi deja percepute și că vor rămânea tot cele vechi. Atunci locuitorii s-au declarat mulțumiți și primarul a făcut cinste. Primarul a mai promis că va răspunde cu averea lui dacă vor mai fi puse taxe în viitor. Marți, pe seară, a sosit armata, liniștea în sat era deplină căci cauza de nemulțumire nu mai era. Dar primarul, Neculai C. Antochi, a denunțat pe țărani. Mulți dintre locuitori au fost bătuți, dintre aceștia unii au fost transportați la Ardeoani. Ștefan Lichi, consilier care nu a iscălit taxele, a fost și el bătut, arestat și dus la Ardeoani. Martorul D. Berilă afirma, în paginile Evenimentului din 6 mai 1894, că agitația de la Scorțeni era potolită când a venit armata și că bătăile făptuite au fost inutile. Bătăi au fost aplicate și unor femei. Printre acestea erau: „Anița lui Costache Marian, Marghioala lui Costache Măciucă și femeia lui Neculai Vrotic”. Toate aceste bătăi au fost săvârșite cu vergi de vișin; „bărbații erau despuiați, puși jos și loviți; femeile erau luate în spinare de câte un soldat, li se ridica poalele și lovite cu vergi”. Bătăile au avut loc în localul Primăriei și Percepției, în noaptea de miercuri spre joi, de „față la bătăi erau prefectul (Radu Rosetti, n.a.), procurorul Theodorine, subprefectul Capșa și ofițerii care comandau trupele”.
Fapte asemănătoare s-au petrecut și la Nadișa. Primarul Neica și notarul au fugit de frica locuitorilor, refugiindu-se la Vasile Nițulescu, arendaș al moșiei Statului Cetățuia. Armata a sosit la Nadișa și a prins aproximativ 60 de oameni. Pe unii i-a pus în libertate după bătăi, iar pe alții i-a ținut arestați. La Berzunți, procurorul Tribunalului județean comunica ministrului justiției că 18 indivizi au fost arestați după ce primarul și ajutorul său au fost bătuți de aceștia, fără a mai aminti de sutele de berzunțeni bătuți.
Legile din timpul guvernării conservatoare, 1888–1895, au avut un impact economic și financiar deosebit pentru România, făcând dintr-o țară nouă și săracă una dintre cele mai bine văzute țări din Europa (pentru mai bine de un deceniu), dar pentru marea masă a locuitorilor mediului rural condițiile de trai au rămas mizere. Finanțele României au fost restabilite, dar în ramura socială, ca și în cea administrativă de altfel, P. P. Carp, inițiatorul programului de guvernare conservator, n-a putut fi la înălțimea ideilor concepute de el. Răscoalele au fost consecința unor cauze profunde generate de ciocnirea inevitabilă dintre Statul bugetar, intrat în faza sa capitalistă, și societate, încă reprezentată de o majoritate țărănească tradițională și critică. Evoluția greșită a încercărilor de rezolvare a „chestiunii țărănești” a dus la intrarea în criză a relației dintre țăran și pământ, dintre țăran, arendaș și proprietar. Starea țărănimii a reprezentat principala realitate favorizantă pentru toate revoltele de până la marea răscoală din 1907, dar mai ales pentru aceasta, când se asistă la o fază critică a blocajului economic, financiar și administrativ ce lega nefiresc și prea îngust raporturile dintre Stat și țăranul său.
Aurelian BOTEZATU
