Interviu cu Viorel Cobzaru, fermier in Horgesti
– Sunteti singurul fermier din Horgesti. De unde v-a venit ideea si cum ati reusit sa puneti in aplicare afacerea pe care o patronati?
– In anii 2000 si 2001, in timpul concediilor, am crescut la socri, aici in Horgesti, vreo 200-300 de pui pentru carne. Am facut si noi cum ne-am priceput, eu si sotia. Am citit, am mai intrebat si am vazut ca merge. In 2001 am infiintat societatea, iar in 2002 am inchiriat un spatiu de la o asociatie, in grajdurile fostului CAP. Am crescut doua serii de cate 2000 de pui, am investit si am muncit pe rupte. Am lasat serviciile de la oras si ne-am mutat cu totul la tara, la Horgesti.
Curajul incepatorului
– Erati mecanic auto, meserie banoasa, apartament in Bacau, ce v-a trebuit gaini, oua?
– Eu v-am spus ca am facut “practica” in primul an acasa, pe banii mei. Cea mai grea munca nu a fost sa crestem pasarile, cel mai greu a fost sa gasim distribuitorii de furaje, de medicamente, furnizorii de pasari autorizati, dar mai ales sa vindem marfa. Nu eram cunoscuti, lumea nu prea avea incredere in noi. Zile si nopti de munca, de chin, de indoieli, chiar de frica. Am citit reviste, manuale, am vorbit cu multi specialisti, unii ne spuneau cum ar trebui sa procedam, altii isi mai bateau joc de noi. Dar sa stiti ca nu toate au mers ca pe roate. Nu, primul an a fost asa de proba. Cu prima serie am castigat, dar cu a doua nu am mai castigat, nu ne-am scos nici cheltuielile. Ma apucase disperarea. Ba n-a fost vanzare, concurenta era mare. Am zis ca ma las si ma intorc la ale mele.
– Sunt banci, dau credite…
– Cumparasem utilaje, trebuia sa mergem inainte. Bagasem bani. Noi scoteam pui numai vara, iarna, cinci-sase luni, stateam degeaba si consumam din rezerve. Si ne-am gandit sa facem ceva, sa producem in flux continuu. Am luat legatura cu Primaria si, in baza Ordonantei 168, am luat in exploatare gratuita o cladire aflata in patrimoniul ei. Era distrusa, avea doar fundatia si zidurile. Obligatia noastra era sa facem timp de cinci ani tot zootehnie, destinatia initiala a cladirii. Nu aveam bani destui. Am auzit ce inseamna un credit, am calculat si nu-mi ieseau socotelile. Nu am luat credite. M-am descurcat singur, impreuna cu familia, cu rude. Am vandut apartamentul din Bacau (au fost discutii aprinse in familie, insa impreuna am depasit momentul), am lasat orasul si ne-am mutat la socri, iar cu banii luati am reparat hala. Nu ne-au ajuns si pentru dotarea corespunzatoare, dupa normele sanitar-veterinare. Am apelat la o ruda, Mateias Cristinel, care lucra in Italia, a intrat in societate cu 50 la suta. In total am investit 60.000 de euro, bani din buzunar, plus alte sume din profit. Din 2005, am trecut la cresterea pasarilor pentru oua. Dupa doi ani, am mai preluat un grajd, care era ca vai de el, l-am renovat si am trecut iar la treaba. A fost greu, foarte greu, nu va pot spune cum am iesit din acea situatia, mai ales ca in acel an, 2006, a venit gripa aviara. Am pierdut niste bani, nu putini, si era nevoie de o alta infuzie de capital. Acum sunt propriul meu stapan, eu sunt patron, muncitor, sofer, negociator, distribuitor, contabil, sot, tata. Dar sunt liber si multumit.
Gaina si oul cer munca si stiinta
– Unde vindeti marfa, piata este plina!?
– Acum lucram prin rotatie, o hala o populam, o tinem in exploatare un an de zile, apoi trecem in cealalta hala, pregatita deja, iar prima intra in reparatii, igenizare si tot ce cer normele sanitare interne si europene. Avem pe serie peste 4000 de pasari. O gaina o luam la 16 saptamani, la 18 incepe sa se oua, la 24 este in varf de productie, cu profit pana la 80-90 de saptamani. De la 70 de saptamani, pregatim deja urmatoarea serie, in hala libera, pentru a putea inlocui pasarile iesite din productia rentabila. Cand procentul gainilor ouatoare ajunge la 70 la suta, nu mai este rentabil. Cele iesite din productie le vindem, unde gasim si la cine ne solicita, mai ales la populatie. Targurile sunt inchise, iar la abatoare nu este rentabil. Asta-i legislatia, asta-i gaina. Nu avem magazine, deocamdata nu avem puterea financiara sa deschidem in Bacau 3-4 magazine, pentru a avea profit. Costa enorm de mult si nu ne permitem. Avem permanent 15-20 de parteneri, firme, magazine, laboratoare de cofetarie care achizitioneaza oua de la noi, majoritatea preia marfa direct de la ferma.
– Concurenta este mare, cum rezistati, mai ales ca sunt supermarketuri, mari producatori, magazine de profil cu vechime in Bacau?
– Negociem. Pretul si calitatea ne tin in piata. Sa stiti ca sunt perioade mai bune si perioade mai dificile si pe piata. Piata depinde de multi factori, de sarbatori, de interventia gospodariilor populatiei in piata, de anotimp. Toate astea trebuie sa le stii. Paradoxal, cea mai grea perioada pentru noi este de Paste si Inaltare. Am invatat lectia, lasam la pret si ne vindem marfa. Se mai intampla un aspect pe piata. Chiar daca producatorul lasa din pret, vanzatorul nu lasa mereu din pret, el merge cu acelasi pret, el sta in piata alaturi de alti si alti comercianti. Ei se inteleg, e treaba lor, fiecare cu filozofia lui, treaba mea este sa produc, sa vand, sa scot banii, sa traiesc, sa platesc impozitele si taxele, care nu sunt mici, si sa investesc, sa imi asigur baza pentru o noua serie. Nu-i timp de lamentari, de joaca, de distractie. Este timpul sa ne trezim. Cine crede ca se poate apuca de o afacere si ea merge singura, in jumatate de an da faliment.
Marketingul te tine in piata
– Dati spaga pentru a va vinde marfa?
– Nu, nu am dat niciodata. Eu lucrez numai cu firme private. La noi pretul dicteaza, aici se poarta negocierea. Nu lucrez cu statul, deci nu am de ce sa dau spaga. Ceea ce fac este sa intretin o relatie foarte buna cu clientii mei, le dau marfa de calitate, ii aprovizionez constant, am grija de pret, ca sa nu-i pierd, sa nu pierzi piata din mana este vital pentru noi. Stiu permanent care este nivelul vanzarilor in toate magazinele unde livrez, ma port frumos si cu vanzatorii, cu omul de la raft, este foarte important cum iti prezinta marfa, cum ti-o oferteaza. Domnule, eu am invatat in acesti ani un lucru important: intr-o afacere, numai 60 la suta este productie din ciclul ei, 40 la suta este marketing. Pe romaneste, sa stii sa-ti vinzi marfa. Multi produc, putini stiu sa vanda. Eu tot timpul sunt pe drumuri, in legatura cu furnizorii, cu clientii, citesc legislatia, negociez, discut cu specialistii, altfel nu merge.
– Care a fost avantajul de la stat. Cu ce v-a sprijinit, ca tot vorbim de stimularea producatorului roman?
– Avantajul a fost ca am primit aceste doua grajduri gratuit, asa cum erau ele la inceput. A fost un ajutor. Al doilea sprijin l-am simtit cand am primit subventie pe ou. A fost o gura de aer.
– De ce spuneti ca ati primit subventie?
– Am primit pana in 2009, din 2010 nu se mai acorda. Am inteles ca Uniunea Europeana se opune sau, cumulat cu criza de la noi, nu mai sunt bani. Nu stiu, ceea ce stiu este ca nu mai primesc subventie si va fi foarte greu. Am inteles ca se discuta pentru o subventie de bunastare, deoarece avem in exploatare gaini ouatoare, crescute dupa normele europene. Nu era mult, insa era mai mult decat nimic. De ce este nevoie de subventie? Un calcul simplu: eu cumpar gaina cu, sa zicem, 20 de lei, in primele patru saptamani nu am niciun castig de la ea. O furajez, ii fac tratamente, consum energie, apa, salarii, intretinere etc., fara castig. Abia la 22 de saptamani ajung la paritate, consum-productie vanduta, iar eu castig doar dupa 24 de saptamani.
De la oul stresat la cel ecologic
– Se poate trai dintr-o asemenea afacere, domnule Cobzaru?
– Da, se poate trai, insa mai intai de toate trebuie sa investesti. Nu poti trai din 200 de gaini, din 100 de oi sau cinci vaci, cinci stupi sau 20 de stupi. Ai nevoie de un calcul economic foarte elaborat: costuri-venituri-pierderi, profit. Nu l-ai facut corect, te poti lasa de afacere, dai faliment in doua-trei miscari. Multumesc lui Dumnezeu, criza nu m-a afectat prea mult. Mancare trebuie mereu si oul este un aliment de baza la romani.
– Se tot vorbeste in ultimul timp de oua stresate, ca ouale nu sunt sanatoase, mai ales cele din categoria 3. Care este adevarul?
– Noi producem oua din categoria 2, “oua mai putin stresate”, crescute la sol. La livrare suntem obligati sa aplicam stampila de identificare si codul 2. Asta inseamna ca gaina se plimba, scormone, se scalda, are un mediu mai liber. Codul 3 au ouale provenite de la gaini crescute in baterii. Cifra 1 primesc ouale crescute in curte, in aer liber, cu porumbare, acoperis, protectie. Nu conteaza modul de furajare. La 0 intra cele ecologice, furajate ecologic, crescute in aer liber, cu spatiu de pasunat. In Romania sunt doar doua asemenea ferme si acele micute, este vorba de spatiu de pasunat, de hrana, de pretul oului. Sunt cheltuieli foarte mari, iar romanul nu da inca bani pentru asemenea oua.
– Care sunt proiectele pentru perioada urmatoare?
– Prima investitie este pentru oul din categoria 1. Vom amenaja o pista in aer liber, o sarpanta, voliere, alimentare cu apa si hrana. Peste ani, sigur se va cauta calitatea si eu vreau sa fiu pregatit. O sa mai luam un grajd, o sa-l amenajam si… va spun la toamna ce voi face. Este o surpriza.
– Sunteti un om bogat?
– Nu. Nu am avut bani, nu am si nici nu cred ca voi avea curand multi bani. Nu ma gandesc numai la bani. Toti banii ii investesc si traiesc. Am inceput o casa decenta, deoarece stateam la socri, am fetita la scoala in Bacau, anul acesta intra la liceu si… traim. Eu sunt nascut in Horgesti, am locuit si am lucrat 15 ani in Bacau, mi-a ajuns, m-am intors, muncesc si vreau sa raman aici.
Gheorghe Baltatescu
