duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5080

Fermierii din judet vor „protectie”

Strainii poftesc la fermele noastre

Directia Agricola i-a invitat pe fermierii din judet la o discutie privind sursele de finantare din 2011. La intâlnire a participat si o banca româneasca dispusa sa-i crediteze. Agricultorii vor imprumuturi, dar mai vor ca guvenul sa-i protejeze asa cum se intâmpla in alte tari ale UE.

Fermierii din judet care au in exploatatie suprafete peste 25 ha s-au intâlnit, ieri, cu bancherii, specialistii Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR), ai APIA si ai Consiliului Judetean (CJ) pentru discuta despre posibilitatile de finantare si a-si face, la inceput de an, un plan de actiune. Evenimentul a avut loc in sala de conferinte a DADR Bacau. Numarul fermierilor prezenti a fost sub o suta. “Directia Agricola are si rolul de a promova si monitoriza activitatea in agricultura, mai mult la modul teoretic, pentru ca practic nu putem face asta neavând personal suficient, arata Ioan Chiriac, seful DADR. I-am invitat pe fermierii care au peste 25 ha deoarece ei sunt cei care produc pentru piata. Au raspuns invitatiei dar nu atât cât ne-am fi asteptat noi.” La discutii a fost prezenta si o banca româneasca, singura care a raspuns invitatiei lansate de DADR. Fermierilor li s-a prezentat un filmulet, li s-au impartit pliante si li s-au oferit informatii. Astfel, agricultorii au aflat ca pot imprumuta bani pentru investitii, pentru finantarea capitalului de lucru si pentru prefinantarea unui grant european. Au fost indemnati sa devina membri ai “Camerelor Agricole” si li s-au furnizat date privind masurile de sprijin acordate de Guvern. “DADR va fi interfata dintre camerele agricole si minister, in urmatorii doi ani finantarea acestora fiind asigurata integral de stat”, arata Ioan Chiriac. Alegerile pentru stabilirea conducerii in cele 19 “camere” din judet vor avea loc pâna in mai 2011, membrii fiind si alegatori, si candidati. Fermierii, bancherii si reprezentantii autoritatilor nu au discutat doar despre mijloacele de finantare, ci si despre posibilitatile de crestere si valorificare a productiei vegetale. “Agricultorii din Bacau trebuie sa se foloseasca de tot ceea ce este nou, incepând de la creditare pâna la aprovizionare si valorificare. Ceea ce discutam azi, aici, trebuie dus mai departe tocmai prin aceste camere agricole”, a afirmat Silviu Bondor, vicepresedintele CJ Bacau.

Accize mari, subventii mici…

Membrii Asociatiei Judetene a Producatorilor Agricoli (AJPA) au stabilit, ieri, cantitatile de seminte, pesticide si ingrasaminte pe care le vor achizitiona, dar si-au impartasit si din nemultumiri. “Saptamâna trecuta, la discutiile pe care le-am avut la Ministerul Agrigulturii, am aflat ca la productia vegetala, in 2011, vor fi subventionati doar 55 litri/ha, nu 78 litri/ha, netinându-se cont de faptul ca accizele au crescut de la 1 ianuarie”, a declarat Daniel Ciobanu, presedintele AJPA Bacau. In momentul de fata, subventia este de 1,16 lei, dar exista promisiuni ca va fi ridicata la nivelul accizei. Fermierii solicita ca guvernul sa protejeze agricultura româneasca, asa cum se intâmpla in alte tari din UE: “Raportul Comisiei Europene, din decembrie, recomanda României ca, in mod voluntar, sa vânda terenuri strainilor, desi termenul de gratie expira in 2014, arata Daniel Ciobanu. Noi am cerut egalitate de sanse. Nu exista un program prin care noi, fermierii, sa putem cumpara teren si sa ne extindem. In Germania, protectia merge pâna la arendare, cetatenii germani din comunitate, platitori de impozite, având drept de preemptiune in fata strainilor.” Fermierii se mai plâng ca programele derulate prin FEADR sunt greu de accesat. Proiectele, desi eligibile, zac in sertar din cauza ca agricultorii nu au lichiditati, iar bancile refuza sa-i crediteze. Tocmai din acest motiv, DADR i-a invitat si pe bancheri la discutii. Gheata a fost sparta si exista sansa ca, in 2011, fermierii sa-si poata extinde investitiile.
Silvia Patrascanu

Taranii blocheaza sediul APIA

De câteva zile, pe holul Centrului Judetean Bacau al Agentiei pentru Plarti si Interventie in Agricultura (APIA) atmosfera e sufocanta. Sute de tarani stau la rând ca sa-si depuna dosarul pentru a primi subventia destinata crescatorilor de vaci cu lapte din zonele defavorizate. Si curtea institutiei e aglomerata deoarece oamenii urca in grupuri, pe baza numerelor de ordine. Altfel, nici nu ar incapea in birourile APIA Bacau. Ultima zi de depunere a cererilor este 21 ianuarie 2011. Oamenii sustin ca nu au venit mai devreme fie din cauza ca nu aveau toate documentele necesare, fie pentru ca nu au stiut. “M-a sunat de la centrul APIA”, “Am aflat de la medicul veterinar” sau “Mi-a spus un vecin”, declara taranii. “Intr-adevar, sunt 150 de persoane care asteapta sa depuna cererea, daca nu mai multi, spune Ioan Melinte, directorul APIA Bacau. Oamenii au stiu despre aceste subventii de vreme ce numarul dosarelor trece de 7.000. E aglomerat pentru ca noi dam bani, nu luam!” Au dreptul sa primeasca pâna la 250 euro/vaca cei care detin intre 2 si 15 animale, au cota de lapte, sunt inregistrati in Registrul National si au pasaport pentru fiecare vaca. Exista doua tipuri de zone defavorizate. Prima e “Zona defavorizata de conditii naturale specifice”, in care intra comunele Cleja, Colonesti, Corbasca, Dealu Morii, Gaiceana, Gioseni, Glavanesti, Gura Vaii, Helegiu, Livezi, Motoseni, Orbeni, Plopana, Rachitoasa si Stanisesti. A doua e “Zona montana defavorizata” in care sunt incluse localitatile Agas, Asau, Balcani, Berzunti, Brusturoasa, Comanesti, Darmanesti, Dofteana, Ghimes-Faget, Mânastirea-Casin, Oituz, Palanca, Sl. Moldova, Solont, Tg. Ocna si Zemes. Gospodarii din zonele defavorizate primesc maximum 250 de euro pentru fiecare animal, iar ceilalti, 4,8 milioane de lei. Pâna ieri, din zonele defavorizate au fost depuse 528 de cereri pentru 1678 de vaci pentru lapte. Proprietarii sunt obligatI sa mentina animalele in exploatatie pâna la data de 30 iunie 2011, când se vor incheia platile.
Silvia Patrascanu

Pensia se micsoreaza, necazurile se inmultesc

    Suflet amarât de pensionar

    Maria R. este o pensionara ca multi altii din Bacau, din tara. Zeci de ani, zi de zi, s-a trezit cu noaptea in cap, a mers la locul de munca, a primit un salariu nici prea mare, nici prea mic, iar când i-a venit vremea s-a retras, pentru a se bucura de odihna si de pensia pentru care a contribuit luna de luna. Pensie care a ajuns tot mai amarâta cu trecerea anilor.

    De luna aceasta, cei 780 de lei pe care ii primea ca pensie au devenit o amintire. “Am stat o ora in fata bancomatului. Nu mai intelegeam nimic. Masinaria imi tot raspundea ca solicit o suma prea mare pentru contul meu. Eu stiam ca de la 1 ianuarie mi se va retine din pensie 5,5% pentru asigurarea de sanatate. Stiind ca pensionarii cu pensii mai mici de 740 de lei sunt scutiti de contributie, am crezut ca va fi aplicata retinerea la ce depaseste aceasta suma. M-am trezit insa cu o pensie diminuata peste asteptari.” Maria R., ca si altii, va avea de acum pensia mai mica decât a celor scutiti de la plata contributiei. Ii suna mereu in minte cuvintele “nedreptate”, “batjocura”, “durere”, dar a renuntat sa mai protesteze. “Cui sa ne plângem? Cui sa arat eu reteta pe care ar fi trebuit sa o iau din luna noiembrie si care ma costa 360 de lei doar pentru 15 zile. Daca ar fi sa fac tratamentul, as da toti banii din pensie pe medicamente.” Asa ca a renuntat la pastile, chiar daca durerile de oase sunt insuportabile. Nu-si mai simte degetele. Cu toate acestea, isi tine locuinta impecabila si inca mai coase la masina care a ajutat-o in ultimii ani sa nu ceara nimanui pomana.

    Banii se scurg peste tot

    Nici nu i-a trecut supararea pentru pensia ciuntita, ca a vazut tabelul de intretinere. Desi locuieste intr-o garsoniera debransata de la sistemul centralizat de incalzire, a ajuns iar datoare la CET. Nu e mult, putin peste 10 lei pentru luna noiembrie, dar la o pensie de câteva sute conteaza. “Era sa cad! Mi-au spus ca trebuie sa platesc pentru caldura data de tevile din subsol si pentru ca, cica, ma incalzesc de la teava care trece prin locuinta mea. Ce incalzesc cei de la CET in subsolul nostru: mâtele, sobolanii?” Maria R. intelege ca acel spatiu este al tuturor proprietarilor din bloc, dar ea nu-l utilizeaza, nu are nevoie de el. Nici de teava care ii trece prin garsoniera. “Când cei care au ramas la CET tremura in casa, ca nu se da caldura, eu le incalzesc peretii, plafonul si podeaua cu centrala mea termica. E corect, atunci, sa platesc eu banii astia la CET?” Pentru luna decembrie, suma va fi mai mare. “Cine stie, poate ne impoziteaza si aerul.” Când vine vorba despre impozite, pensionara Maria R. isi aminteste de Primaria Bacau, care o taxeaza cu aproape 200 de lei pe an pentru garsoniera ei, dar care nu-i face niciun serviciu. “Am inrosit telefoanele cerând sa se amenajeze spatiul verde. Din banii mei am pus dale pe alee, dar pentru o lucrare a CET-ului au scos totul si ne-au lasat sa ne chinuim prin mocirla.”

    Totul s-a spulberat

    Cea mai mare durere a Mariei R. este, insa, inchisa intre scoartele unui dosar gros de o palma. Casa in care a crescut a fost demolata cu multi ani in urma. O vede in ochi zi si noapte, cu gradina ca un colt de rai, cu peretii care aproape au rasturnat utilajele de demolare, cu vitralii, usi de lemn masiv, cazi de fonta – adevarate opere de arta. Toate s-au dus. A luptat pentru despagubiri, dar institutiile statului au secatuit-o. “Munca de o viata a tatalui meu s-a pierdut. La fel cum s-au pierdut stofele produse in Bacau si pe care tata, proprietar de camioane, le transporta pâna la granita, sau cizmele care luau drumul Germaniei. Acum exportam ce avem mai de pret: tinerii acestia, saracii, care pleaca la munca in strainatate. Numai ca nu primim nimic la schimb pentru ei.” Casa ei, sacrificata pentru blocurile de pe strada 1 Mai, a fost evaluata la peste 5 miliarde lei vechi, apoi suma a fost redusa la 1,2 miliarde. Bani pe care asteapta de peste 2 ani sa-i primeasca. “Macar de ar veni inainte de a muri, sa fie pentru inmormântare.”
    Doina Mincu

    La cules de capsuni in Danemarca

      Danemarca ofera aproximativ 200 de locuri de munca la cules de fructe ori legume, in acest an. Selectia candidatilor va fi organizata la Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca in data de 10 martie 2011. Cei care doresc sa lucreze in Danemarca, in sectorul agricol, vor trebui sa faca fata unei munci fizice grele.

      Statul danez ofera circa 200 de locuri de munca la recoltarea capsunilor, mazarii, zmeurei, cepei, dovlecilor si a altor fructe si legume. Din cele 200 de posturi, aproximativ 10 sunt de sofer de tractor, camion sau autobuz, munci ce vor fi prestate pe lânga culesul legumelor si fructelor. De asemenea, se cauta si câtiva culegatori care au abilitati in efectuarea si a altor activitati, precum cele administrative, ambalatul, curatenia ori intretinerea. Bursa locurilor de munca va fi organizata in 10 martie 2011 de catre Agentia Nationala de Forta de Munca. La aceasta bursa vor veni angajatori si consilieri danezi pentru a-i intervieva pe candidati. Anterior, acestia vor trebui sa treaca printr-o preselectie privind cunostintele de limba engleza pe care le au. "Persoanele interesate sa lucreze in Danemarca si sa participe la bursa sunt rugate sa se adreseze consilierului Eures din cadrul compartimentului ocuparea fortei de munca in strainatate al agentiei noastre, ne-a spus Daniela Balan, purtatorul de cuvânt al Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM). Pentru a se putea inscrie si participa la preselectie vor trebui sa prezinte cartea de identitate si copia dupa aceasta. Cei admisi la preselectia de limba engleza vor putea sa-si creeze CV-ul pe site-ul specializat pentru munca in strainatate." Mai exact vor depune CV-ul pe site-ul danez www.seasonalwork.dk pâna cel târziu in 28 februarie 2011. Completarea CV-ului pe site-ul danez nu inseamna obtinerea automata a unui loc de munca. Este doar o conditie pentru a fi admis la interviu, care va fi tinut in fata angajatorului danez. Cei selectati in urma interviului vor fi instiintati in legatura cu aceasta de catre consilierul Eures al Agentiei Judetene de Forta de Munca.

      Deseori, munca incepe la 4.00 dimineata

      La capsuni, strânsul recoltei va incepe la mijlocul lunii mai ori in iunie si se va incheia in iulie sau august. Recoltatul mazarii dureaza din iunie si pâna in august, inclusiv, iar al dovleceilor si al cepei, in intervalul iunie-octombrie. Capsunii si zmeura de sera vor fi recoltate incepând din aprilie pâna in noiembrie, in diferite perioade. La capsuni si mazare, din mai pâna in august, angajatii trebuie sa isi aduca cort, ustensile de gatit si haine groase. In ferme vor fi asigurate spatii acoperite pentru prepararea mâncarii, toalete si baie. Taxa de cazare in camping va fi de 2-10 euro pe zi. Daca munca va incepe inainte de luna mai si se va termina dupa august, angajatorul va asigura obligatoriu cazarea. Transportul pâna in Danemarca si inapoi va fi suportat de catre angajat. Candidatii trebuie sa aiba minimum 18 ani, sa vorbeasca bine limba engleza si sa poata sa efectueze munci grele. Experienta in acestea si in ferme daneze constituie pentru ei un avantaj. In ce priveste salarizarea, la capsuni si mazare va fi in functie de cantitatea recoltata, respectiv de 0,8-0,9 euro/kg, adica o medie de 10-15 euro net/ora. La celelalte munci, se platesc 15 euro brut/ora sau in raport de cantitatea recoltata, daca angajatorul are incheiat cu sindicatul contract colectiv de munca pe sectorul agricol respectiv. Daca nu exista un asemenea contract, plata poate fi mai mica. Pentru acest câstig, insa, cei selectati si angajati vor trebui sa munceasca din greu. Se lucreaza 20-60 ore pe saptamâna, cu o medie de 37 de ore, dar programul va fluctua. La inceputul sezonului vor fi câteva ore pe zi, pentru ca la vârful lui sa se ajunga la 60 ore pe saptamâna. Deseori munca va incepe la 4.00 dimineata si dureaza pâna la mijlocul zilei. Astfel, in plin sezon vor fi 6-7 zile de lucru pe saptamâna. Dar tot in sectorul agricol Danemarca mai ofera si 50 de locuri pentru stagiari. Oferta este valabila pâna astazi, 20 ianuarie, inclusiv. Absolventi de liceu ori facultate cu profil agricol, in vârsta de 18-30 de ani si care au cunostinte bune de limba engleza sunt asteptati in Danemarca sa-si faca stagiatura (6-8 luni) la cules de legume si fructe de padure, in pepiniere, ori la munca in ferme de crestere a vacilor sau porcilor. Tot in aceasta tara se gasesc 8 locuri de lacatus-reglor si 4 de sudor mag, si aceasta oferta fiind valabila pâna astazi, inclusiv.
      Elena Tintaru

      Divorturi „low-cost” de la Primaria Bacau

        Pret de criza – 500 lei

        Bacauanii care aleg sa divorteze de partenerul de viata o pot face mult mai usor incepând cu luna februarie. Daca nu au copii minori si se despart de comun acord, acestia pot apela la serviciile ofiterului de stare civila, fara a mai cauta avocati. Taxa speciala pentru desfacerea casatoriei pe cale administrativa a fost stabilita de Consiliul Local la 500 lei, cu 100 lei mai putin ca la notar. In acest fel este evitata corvoada infatisarilor la Tribunal pentru obtinerea divortului.

        Divortul la ofiterul starii civile ii va costa pe bacauani 500 lei, dupa ce Consiliul Local a aprobat la ultima sedinta introducerea unei taxe speciale vizând desfacerea casatoriilor pe cale administrativa. Proiectul de hotarâre adoptat de CL Bacau survine unor modificari introduse inca de anul trecut in legislatia care reglementeaza divortul, prin Legea 202, si care vizeaza accelerarea solutionarii proceselor (asa-numita "mica reforma a Justitiei"). Noile reglementari instituie atributii suplimentare pentru primari, respectiv ofiteri de stare civila. Astfel, conform procedurii, acestia vor intocmi acte constatatoare, certificate, procese verbale, referate si inregistrari.

        De la 600 la 500 LEI

        In prima faza, taxa propusa spre aprobare CL Bacau a fost de 600 lei, insa la solicitarea primarului Stavarache aceasta a fost diminuata la 500 lei. "In acest proiect taxa este de 600 lei. Vreau sa va propun o taxa de 500 lei. Situatia este de criza si eu zic ca acest pret sa fie la 500 lei. La notariat si avocat este de 600, sa fie 500 la Primarie", a cerut edilul. Vor putea divorta pe cale administrativa doar bacauanii care nu au copii minori rezultati din casatorie sau adoptati.

        „Volumul de munca va creste"

        Ovidiu Popovici, secretarul municipiului, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca modificarile aparute vor duce la cresterea volumului de munca si la sporirea numarului de angajati ai "Starii Civile". "In primul rând va fi nevoie de personal mai mult, necesar de hârtie. Ne vom da seama abia dupa prima luna de câti oameni va fi nevoie. Oricum la Starea Civila lucram subdimensionat. Vor trebui redistribuite sarcini de serviciu", a spus Popovici. El a adaugat ca secretarul are atributii de ofiter de stare civila si va putea constata, la rândul sau, incetarea casatoriilor.

        Avocatii ramân fara o parte din “obiectul muncii”

        Avocatii isi fac insa probleme serioase din cauza acestui act normativ. Cei mai multi dintre ei vor resimti efectele acestei legi… in buzunare. “Avocatii care se ocupa de procesele civile, inclusiv divorturi, vor resimti din plin aceasta modificare legislativa. Acelasi lucru se va intâmpla si in cazul partajelor. Legea noua ii obliga pe cei aflati in cauza sa se adreseze intâi notarului in vederea obtinerii unui certificat”, ne-a declarat avocatul Alexandru Lungu, decanul Baroului Bacau. In ceea ce priveste divortul, legea vine in intâmpinarea justitiabililor, recunosc aparatorii. La partaj, avantajele pentru cei aflati in cauza nu sunt atât de evidente. Si asta din cauza certificatul care trebuie obtinut de la notar si al carui cost se ridica la 200 de lei. Astfel, suma alocata in vederea realizarii divortului si partajului creste semnificativ. Cât despre rezolvarea cu celeritate a cauzelor aflate pe rol… avocatii spun ca “este posibil sa vorbim despre aceeasi durata. Si asta pentru ca nici la notar si nici la primarie cauza nu se solutioneaza pe loc”.

        100 de lei pentru un dosar

        Concluziile se vor putea trage numai dupa o perioada in care legea va fi pusa in aplicare. Acum, toata lumea lupta pentru clientela si pentru supravietuire. “Sunt colegi avocati care cer chiar mai putin de 500 de lei pentru un divort”, a mai spus Alexandru Lungu, decanul Baroului Bacau. “Iar in ceea ce priveste instantele… nu cred ca este vorba despre o degrevare semnificativa”. Supararea avocatilor vis-à-vis de acest act normativ este oarecum justificata. Multi dintre cei care au imbratisat aceasta profesie trebuie sa se descurce cu banii primiti pe “oficii”. Iar ministerul nu a fost tocmai darnic. Pentru un oficiu avocatii incaseaza intre 50 si 400 de lei. Suma maxima se incaseaza foarte rar si numai in dosare complexe, cu peste 3 inculpati. Pentru un dosar in care exista un singur inculpat, avocatul primeste intre 100-200 de lei, “desi, in multe situatii, volumul de munca este extrem de mare”.
        Lucian Bogdanel
        Alexandra Zaharia

        Sanctiuni in urma anchetei de la spital

          O functie pierduta si doua avertismente

          Un medic si doua asistente au fost sanctionati de conducerea Spitalului Judetean de Urgenta pentru incalcarea regulamentului unitatii sanitare. Ancheta a fost efectuata in cazul tinerei de 19 ani incendiata de doi barbati pentru ca ar fi intârziat la intâlnire. Personalul medical nu a semnalat cazul si i-a permis presupusului logodnic sa stea cu ea in salon peste noapte. Medicul a fost inlaturat de la conducerea sectiei, iar asistentele au primit avertisment scris.

          La Spitalul Judetean de Urgenta Bacau (SJU) s-a finalizat ancheta in cazul unei paciente care a primit ingrijiri in perioada 8-13 ianuarie. Alexandra V. a ajuns in unitatea sanitara in noaptea de 8 spre 9 ianuarie, dupa ce a fost stropita cu benzina si incendiata de doi barbati. Initial, atât pacienta, cât si cei care o insoteau au declarat ca a avut loc explozia unei butelii. Dupa câteva minute, Alexandra V. si-a schimbat povestea, spuând ca a luat foc deoarece a manevrat un bidon de benzina in timp ce fuma. In ciuda declaratiilor contradictorii ale pacientei, personalul medical nu a anuntat nici conducerea spitalului, asa cum prevede un protocol intern, nici Politia. Mai mult, seful sectiei Chirurgie plastica si asistentele responsabile de tura i-au permis unuia dintre barbatii care au insotit pacienta la internare sa ramâna alaturi de ea in salon peste noapte. Abia in a patra zi de spitalizare, Politia a fost sesizata, de o pacienta care s-a externat, ca in SJU se afla o tânara incendiata de concubin. Inainte de aparitia politistilor, barbatul a disparut.

          20 de persoane anchetate

          Conducerea spitalului a aflat târziu despre acest caz, iar in urma aparitiei lui in presa, a declansat o ancheta interna. Au dat declaratii in fata comisiei 20 de persoane (medici, asistente, infirmiere si ingrijitoare). Managerul spitalului, Dan Stoica, a prezentat ieri concluziile intr-o declaratie de presa. „Toate persoanele care au intrat in contact cu pacienta au stiut ca acel barbat este logodnicul ei. A cerut chiar ca inelele sa-i fie inmânate numai acestuia. Desi nu avem in regulament specificat ca un apartinator poate ramâne cu pacientul, este o cutuma si la noi, si in alte spitale din tara si din lume. A existat atât acceptul medicului sef de sectie, cât si al asistentei responsabile de tura. Pentru incalcari ale regulamentului, medicului sef de sectie i s-a ridicat delegatia (ocupa functia cu delegatie, pâna la organizarea concursului, n.r.). Doua asistente au fost sanctionate cu avertisment scris.” A existat suspiciunea ca o parte din personalul medical ar fi primit bani de la „logodnicul” pacientei, insa comisia nu a putut proba aceasta. In a cincea zi de spitalizare, la cererea mamei sale, Alexandra V. a fost transferata la un spital din Bucuresti.
          Doina Mincu

          „Când au aparut declaratiile contradictorii, personalul ar fi trebuit sa anunte conducerea spitalului, daca nu si politia, cu atât mai mult cu cât, dupa doua zile, când au ajuns la Urgente doua victime ale unei explozii de butelie, cazul a fost mediatizat de personal.”
          Dan Stoica, manager SJU

          Fotbal, Liga a lll-a: Adversari tari

          FCM Bacau si-a definitivat lista jocurilor de verificare

          Revansa

          FCM Bacau a batut in cuie programul meciurilor de verificare pe care le va disputa in aceasta iarna. Inceputa cu infrângerea la limita, cu scorul de 2-1, suferita saptamâna trecuta, pe terenul Ceahlaului Piatra Neamt, seria amicalelor va continua sâmbata, cu jocul revansa contra nemtenilor. Partida cu lidera Seriei l din esalonul secund se va disputa tot la Piatra Neamt, pe terenul sintetic din cadrul stadionului "Ceahlaul" si va incepe la ora 11.00.

          Program

          La sfârsitul saptamânii viitoare, "galben-albastrii" vor sustine un nou test cu grad de dificultate ridicat. Duminica, 30 ianuarie, bacauanii vor intâlni, in deplasare, prim divizionara FC Vaslui. Pe 4 februarie, la finalul stagiului de pregatire centralizata, FCM Bacau va primi vizita Petrotbului Roman, pentru ca o saptamâna mai târziu sa intâlneasca o alta colega de serie: CSM Pascani. Pe 18 februarie, Bacaul va avea ca adversara pe FC Botosani, ultimul joc de pregatire urmând sa se desfasoare pe 25 februarie, contra Aerostarului.

          Multumit

          Antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru s-a declarat multumit de adversarii pe care formatia sa ii va intâlni in inter-sezon. "Daca vrem sa fim tari, trebuie sa ne masuram fortele cu echipe tari", a declarat tehnicianul bacauan. Pe lânga cele sapte teste amintite, FCM Bacau isi va trece in program inca doua-trei jocuri pe care le va aborda insa cu echipa de rezerve. "Pentru ca si rezervele sa aiba meciuri in picioare vom perfecta câteva amicale cu formatii de liga a patra", a precizat Poenaru.

          Dan Sion

          Handbal masculin: Regal amical

          Handbal pe pâine la Sala Sporturilor. In fiecare zi de joi pâna duminica, Stiinta Municipal Dedeman isi face aparitia in fata propriilor suporteri intr-o suita de meciuri de verificare. Un program aglomerat, in care antrenorii Gabriel Armanu si Adrian Brezan vor sa cristalizeze o formula de echipa cu care sa abordeze partea a doua a sezonului 2010-2011.

          Continuitate

          "Studentii" isi continua seria testelor de la acelasi nivel la care s-au oprit la finalul saptamânii trecute, si anume in compania unui adversar de divizie secunda. Joi, de la ora 17.00, bacauanii primesc vizita Universitatii Galati. La o zi distanta, stacheta urca catre Liga Nationala. Vineri, de la 16.30, Stiinta infrunta Dinamo Brasov, nimeni alta decât echipa in fata careia au pierdut cu scandal (25-28) ultima etapa desfasurata in 2010, la sfârsitul lui noiembrie.

          Cu Suceava, saptamâna viitoare

          Anuntat intr-o prima faza pentru sâmbata la prânz, testul cu CSU Suceava a fost amânat la solicitarea oaspetilor, care se vor deplasa in schimb in Bacau joi, 27 ianuarie. Pe 21 si 22 ianuarie, Suceava va disputa o "dubla" cu liderul HC Odorhei, echipa pe care Stiinta Municipal Dedeman o va infrunta, la mijlocul lui februarie, in primul meci oficial programat acasa in Liga Nationala in acest an.

          "Dubla" cu CSM Bucuresti

          In calendarul de sâmbata, 22 ianuarie, pentru "studenti" ramâne fixat testul cu CSM Bucuresti, care va incepe la ora 18.00. Revansa cu formatia din capitala se va desfasura duminica in jurul prânzului, la o ora care urmeaza sa fie stabilita de comun acord. Stiinta Municipal Dedeman isi va definitiva pregatirile din intersezon saptamâna viitoare.

          Dana Popa

          RK Rudar a refuzat oferta Stiintei de a sustine in Bacau "dubla" din optimile Challenge Cup: Februarie de foc!

          Raspuns negativ de la adversarii internationali ai Stiintei Municipal Dedeman. In noiembrie, dupa tragerea la sorti a meciurilor din optimile Challenge Cup, echipa bacauana le-a inaintat muntenegrenilor de la RK Rudar propunerea de a disputa dubla mansa in Bacau. Acestia au comunicat insa ieri ca refuza oferta, stabilindu-se ca meciul-tur sa se desfasoare pe 19 februarie, de la ora 17.00, la Pljevlja. Revansa va avea loc in Bacau, o saptamâna mai târziu.

          Program sub semnul intrebarii

          Pozitia muntenegrenilor complica programul "studentilor", care in perioada 12-26 februarie vor avea de sustinut cinci meciuri. Nu atât ritmul de joc le da batai de cap handbalistilor bacauani, cât deplasarea obositoare in Muntenegru, intercalata de o serie dificila in campionatul intern. In caz ca "dubla" europeana s-ar fi disputat in Bacau (pe 26-27 februarie), Stiinta ar fi putut parcurge calendarul normal al Ligii Nationale. Acesta prevedea un drum la Cluj (12 februarie), pe terenul unei contracandidate la un loc in cupele europene, urmat de derby-ul de acasa cu liderul HC Odorhei (19 februarie).

          Amestecat

          Totul se amesteca insa in conditiile in care, pe 19, Stiinta are de jucat in Muntenegru. Duelul cu HC Odorhei va fi reprogramat la mijlocul saptamânii, fie inainte de prima mansa din Challenge Cup, fie la revenirea "studentilor" din deplasarea continentala. Un alt joc care trebuie mutat este cel cu Minaur Baia Mare de pe 26 februarie, data care coincide cu returul cu RK Rudar. Asadar, vor fi doua saptamâni de foc, la restartul unui sezon pe care Stiinta Municipal Dedeman il urmeaza atât pe plan intern, cât si international. (Dana P.)

          Fotbal juniori: Program favorabil

          Selectionata sub 16 ani a Bacaului va incepe faza a doua a campionatului cu doua meciuri acasa

          Start cu Braila

          Federatia Româna de Fotbal a oficializat programul meciurilor din faza a doua a Campionatului National rezervat selectionatelor judetene sub 16 ani. Repartizata intr-o grupa din care mai fac parte Braila, Galatiul si Neamtul, reprezentativa Bacaului va sustine primele doua jocuri din 2011 pe teren propriu. Astfel, pe 6 martie, juniorii bacauani vor primi vizita Brailei, pentru ca pe 13 martie sa joace acasa contra Galatiului.

          Avantaj in clasament

          "Este bine ca jucam primele doua meciuri acasa. Ne putem crea inca din start un avantaj in clasament", a punctat Cristi Sava, presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal, for care tuteleaza activitatea selectionatei U16 Bacau. Dupa cele doua jocuri de acasa cu Braila si Galatiul, elevii lui Stefan Apostol si Cornel Codreanu se vor deplasa la Piatra Neamt, pentru intâlnirea cu U16 Neamt, din ultima etapa a turului, de pe 20 martie.

          In primele patru

          Returul va incepe imediat, pe 27 martie, cu meciul de la Braila. Pe 3 aprilie, bacauanii se vor deplasa la Galati, iar pe 10 aprilie vor juca, acasa, ultimul meci al fazei, in compania reprezentativei judetului Neamt. In "sferturile" competitiei vor accede câstigatoarele seriilor si cele mai bune doua echipe de pe locul secund. "Obiectivul nostru este sa ajungem cât mai sus, poate chiar in primele patru formatii din tara", a precizat antrenorul Stefan Apostol.

          Stagiu centralizat

          Pentru a pregati cât mai bine sezonul de primavara, reprezentativa sub 16 ani a Bacaului va efectua in perioada 29 ianuarie – 5 februarie un stagiu centralizat. Juniorii bacauani vor fi cazati la Colegiul "Anghel Sailgny" si isi vor desfasura programul de antrenament in localitate. Pe 5, 12, 19 si 26 februarie, }upala si compania vor sustine patru meciuri de pregatire: o "dubla" cu Aerostar ll, un test cu CSM Moinesti si unul cu o selectionata a LPS Bacau.

          Dan Sion

          Tenis: Pe doua fronturi

          Dupa ce a beneficiat de un tur liber, in calitate de cap de serie nr. 8, Teodor Marin (SCM Bacau) s-a calificat in trei seturi in optimile Campionatelor Internationale de Juniori ale Cehiei. In runda secunda, tenismenul bacauan s-a impus cu 6-4, 4-6, 6-3 in fata italianului Pietro Licciardi.
          Pe tabloul de dublu, Teodor Marin si Denys Mylokostov (Ucraina) formeaza echipa favorita nr. 2, fiind trecuti direct in optimi. "Internationalele" Cehiei, turneu aflat la a 23-a editie, se desfasoara la Prerov, sub egida ITF. Teodor Marin a inceput saptamâna in care are loc acest concurs G1 cu o cadere de un loc in clasamentul mondial al juniorilor, ocupând pozitia 87 (pe care a si inceput anul 2011). (D.P.)

          Volei masculin / Cadeti: Redebut acasa

          Partea a doua din faza I a campionatului national pentru juniori II incepe cu un meci acasa pentru CSS Bacau. Dupa doua luni de pauza competitionala, Divizia Cadeti se reia cu etapa a VII-a, in care echipa pregatita de Eusebiu Turcanu si Gheorghe Pop primeste vizita CSS Râmnicu Sarat. Redebutul este programat duminica, 23 ianuarie, de la ora 11.00, in sala de sport din incinta Colegiului National "Vasile Alecsandri".

          Repetitie

          "Va fi un meci usor, pe care ne asteptam sa-l câstigam. Vom incerca sa jucam cu tema si sa vedem ce mai avem de imbunatatit", a anuntat antrenorul Eusebiu Turcanu, care abordeaza duelul cu CSM Râmnicu Sarat drept un prilej de verificare inaintea derby-ului cu liderul CSS Falticeni. "Pentru asta ne pregatim in mod deosebit, iar in acest sens am programat si câteva antrenamente fizice la Sala de Atletism", a completat tehnicianul de la CSS Bacau.

          Atac la lider

          In tur, la Falticeni, echipa bacauana a fost invinsa la limita, cu 3-2, astfel incât diferenta dintre cele doua echipe este de un singur punct. Revansa se va desfasura in Bacau, pe 6 februarie. Daca vor incheia faza I a campionatului national in fotoliul liderului, cadetii bacauani isi vor face viata mai usoara in turneul semifinal, programat in intervalul 30 martie – 2 aprilie. Pâna acolo, CSS-ul mai are insa de sustinut patru meciuri in Seria A. Primul dintre ele, acasa, la finalul acestei saptamâni.

          Dana P.

          Capturi record la Vama Bacau

          Cresteri de peste 500 la suta

          Directia Judeteana de Accize si Operatiuni Vamale Bacau a pus gând rau agentilor economici certati cu legea. In anul 2010, angajatii institutiei au desfasurat numeroase activitati de identificare si confiscare a produselor accizabile comercializate ilegal. Fata de anul precedent s-au inregistrat cresteri de peste peste 590 la suta, la cantitatile de vin confiscate, si de 500 la suta, pe zona confiscarilor de tigari.

          Anul 2010 a fost unul plin pentru lucratorii Directiei Judetene de Accize si Operatiuni Vamale Bacau. In urma activitatilor desfasurate, cantitati impresionante de produse accizabile au fost ridicate in vederea confiscarii. In zona cantitatilor de alcool retinute au fost identificati nu mai putin de 715 litri de alcool pur de contrabanda, comparativ cu 2009 când nu s-a facut nicio confiscare la acest capitol. Nici in cazul bauturilor spirtoase situatia nu este mai imbucuratoare. In 2010 a fost confiscata o cantitate de 2.227 de litri, cu 104 la suta mai mult decât in 2009. In zona vinului s-au inregistrat cele mai mari cresteri anul trecut, de 593 la suta, fiind confiscati 1.698 de litri. Atentia lucratorilor vamali a fost indreptata in special spre produsele de tutun. Astfel au fost retinute aproape 330.000 de pachete, fata de 64.000 in anul precedent, ceea ce a determinat o crestere de 500 la suta in aceasta zona. "Ca si valoare, suma totala la tigarete este de 1.766.000 lei, comparativ cu 188.000 lei in 2009, cresterea fiind de 936 la suta", a declarat Valentin Grosu, director DJAOV Bacau.

          Parfum de contrabanda

          Importante cresteri in ceea ce priveste activitatea in zona de confiscari s-a inregistrat si la parfumuri, de respectiv 375 la suta. Cele mai mari capturi ale lucratorilor Directiei au fost facute in luna februarie 2010, când au fost confiscati peste 180 de litri de parfum. A fost vorba despre o fapta de contrabanda cu astfel de produse si nu una de evaziune fiscala. In doua microbuze cu numar de Ucraina, cinci barbati transportau marfa ilegal, iar mijloacele auto au fost special modificate in interior pentru ca produsele sa fie sustrase de la vamuire. Parfumul era de calitate si trebuia sa ajunga pe piata externa, in Anglia si Franta. Pe numele celor cinci barbati s-a intocmit dosar penal pentru contrabanda, iar ancheta a fost continuata de procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). A fost cea mai mare captura de parfumuri din ultimii doi ani la Vama Bacau.

          Amenzi de 24 de miliarde lei vechi

          Pe total activitate, desi procesele verbale de contraventie au fost ca numar mai putine anul trecut, decât in 2009, valoarea amenzilor aplicate a cunoscut si aici o crestere de 994 la suta, respectiv 24 miliarde lei vechi, comparativ cu 7 miliarde lei vechi. "De asemenea, se cunoaste o crestere semnificativa in ceea ce priveste valoarea prejudiciilor. Avem un prejudiciu constatat si calculat de 1.094.000 lei. In 2009, valoarea prejudiciului nu era calculata, intrucât acest element a survenit odata cu modificarea codului de procedura fiscala si a codului fiscal, fiind solicitat acest prejudiciu la dosarele penale intocmite in cazul persoanelor costatate cu fapte in zona evaziunii fiscale si a contrabandei, in special in zona de tigari", a mai precizat Valentin Grosu.

          Colaborari pe toate fronturile

          Tot in acest sens, numarul adeverintelor de retinere este mai mic, respectiv 248, comparativ cu 320 de adeverinte in 2009. Valoarea sumelor constatate din confiscari este insa de 2.166.000 lei, comparativ cu 332 lei, in anul precedent. "Avem intocmite mai multe adeverinte de retinere, insa valorile si cantitatile sunt mult mai semnificative, comparativ cu 2009", a afirmat directorul DJAOV Bacau. In toata aceasta perioada, lucratorii vamali au efectuat activitati si prin colaborare interinstitutionala cu angajati ai Inspectoratului de Politie Bacau, Serviciul de Investigare a Fraudelor si Serviciul Politiei Rutiere, ai Garzii Financiare si luptatorii Brigazii Mobile de Jandarmi Bacau.
          Sinziana Filimon
          Roxana Neagu

          Vine digul, pleaca dealul!

          Satenii din Negri se tem de alunecari

          Oamenii din stânga Siretului se tem acum, dupa ce au scapat de inundatii, ca dealul din Negri o va lua la vale. Ei acuza ca nu exista proiect pentru excavare si ca DJ 207 D e distrus total. Autoritatile se contrazic si paseaza raspunderea pe umerii constructorului.

          Locuitorii comunelor Negri si Prajesti s-au bucurat când au aflat ca se va face dig si pe malul stâng al Siretului si ca nu vor mai avea insomnii la cresterea debitului. Acum, când lucrarea se apropie de final, cei din Negri acuza ca “drumul judetean a fost rupt si framântat” de utilajele grele ale firmei de constructii, ca excavarea pamântului s-a facut fara proiect si ca exista pericolul ca dealul sa se duca la vale. Cu alte cuvinte, nu au scapat de griji: in anii trecuti, le era frica de apele Siretului, acum, de alunecarile de teren. “Asa sunt oamenii, mereu nemultumiti. Trebuie sa inteleaga ca nu exista alta solutie. Noi am aprobat, in Consiliu Local (CL), sa se ia pamânt de acolo! E domeniu public, nu puteam lua din alta parte. Constructorul s-a angajat ca la final va teresa dealul in punctul Ursoaia. Deocamdata, nu e gata lucrarea”, arata Iulia Riglea, primarul comunei Negri. Afirmatia ca excavarea pamântului s-a facut fara proiect e falsa: “Nu exista! Proiectul e realizat de o firma din Bucuresti, iar lucrarile, de o firma din Satu-Mare”, spune Iulia Riglea.

          “Noi asa am scris pe hârtie!”

          Primarita sustine ca alunecarile de teren sunt o problema mai veche la Ursoaia, iar CL Negri a scapat de o cheltuiala: “Noi am anuntat Prefectura de anul trecut ca vrem sa impadurim dealul. Constructorii ne vor scuti de cheltuielile de amenajare, iar arbustii ii vom lua de la Directia Silvica. Vrem sa punem catina pentru ca tine mai bine solul si frunctele au mare cautare in Olanda.” Iulia Riglea e convinsa ca firma de constructii va aduce intreaga zona la starea initiala, inclusiv DJ 207 D. Valentin Palea, directorul SPJD Bacau, e mai sceptic in privinta asta: “Noi asa am scris pe hârtie, dar nu putem fi siguri”. Saptamâna trecuta, o comisie formata din reprezentanti ai ITC, IJSU, SPJD si Directiei Apelor a fost acolo, a analizat situatia si a incheiat un proces-verbal in care a stipulat niste masuri: firma de constructii va reface drumul, iar cea de proiectare va verifica starea solului. “Proiect pentru excavare nu exista, dar se va face un studiu geotehnic privind stabilitatea terenului, arata Valentin Palea. Sigur ca ar fi trebuit ca studiul sa se faca inainte, nu dupa! Oricum, lucrurile nu pot sa ramâna asa. Daca ploua mai tare, ne trezim ca dealul o ia la vale si acopera drumul.”
          Silvia Patrascanu

          Exista autorizatie pentru excavare!

          "Firma care se ocupa de lucrarile din zona are autorizatie pentru a excava pamântul din acest deal. Am purtat zilele acestea discutii cu reprezentatii societatii. Pentru ca aveau nevoie de un anumit tip de pamânt, respectiv argila, s-a decis ca acesta sa fie luat din acest deal parasit. Am inteles ca sunt persoane nemultumite, insa va asiguram ca nu exista pericolul ca acesta sa se surpe. In urmatoarele zile se vor efectua lucrari de terasare si in viitor va fi semanata si iarba. Pâna la sfârsitul saptamânii trecute, lucrarile in zona au stagnat din cauza vremii neprielnice, insa de luni, acestea au fost reluate. In ceea ce priveste drumul, si acesta va fi reparat cât de curând", a declarat Constantin Scripat, prefect de Bacau. (S. Filimon)

          Dupa mai bine de trei ani, autorul crimei de la Grigoreni este inca in libertate

            Cinci instante, peste 40 de termene de judecata si nicio sentinta definitiva. Desi exista autor, care si-a recunoscut fapta, desi la mijloc este vorba despre un omor savârsit cu o cruzime greu de descris, dosarul “Crimei de la Grigoreni” este inca pe masa magistratilor. Acum, pentru a doua oara, la Curtea de Apel Bacau.

            Crima de la Grigoreni, in care profesorul de matematica Gheorghe Cernat a fost omorât de un localnic pentru suma de numai 300 de lei, pare a fi crima perfecta. Desi de atunci au trecut trei ani si jumatate magistrati nu au dat inca o sentinta definitiva si irevocavila. Ion Cernat, fratele victimei, nu-si gaseste linistea. A luat din nou legatura cu redactorii de la DESTEPTAREA pentru a-si striga indignarea si disperarea. “Nu se poate asa ceva. Dosarul acesta a mers in cinci instante si nu este inca niciun verdict final. Nu se poate asa ceva. Am renuntat si la avocat. Nu am nevoie de el, ca pe mine nu are de ce sa ma apere, ca eu nu am omorât pe nimeni. Dar nu se poate ca acest om, care mi-a omorât fratele cu sânge rece sa fie in continuare in libertate. A stat la inchisoare la inceput, dar acum e liber si tot face recursuri”, ne-a declarat Ion Cernat.

            De doua ori in Tribunal si la Curtea de Apel

            Dosarul a 3569/110 fost deschis mai intâi la Tribunalul Bacau. S-a dat o prima sentinta, dar a fost atacata si s-a ajuns la Curtea de Apel Bacau, pentru ca in 2009 sa fie trimis tocmai la Inalta Curte de Casatie si Justitei, care a decis retrimiterea dosarului spre rejudecare in prima instanta, adica din nou la Tribunalul Bacau. A stat acolo aproape un an, iar in iunie 2010 a fost inregistrat iar la Curtea de Apel. Pentru a doua oara. Ieri, 18 ianuarie 2011, a fost al treilea termen in dosar in aceasta instanta. “Este un proces foarte complex. S-a discutat cu foarte multi martori”, declara in urma cu un an Cosmin Umbrarescu, avocatul lui Ion Cernat. “Iar acum criminalul este liber. E liber si fratele meu sta de trei ani si jumatate in pamânt din cauza lui. Vreau sa mi se faca dreptate. Nu mai pot. Vreau ca Justitia sa aiba mila de ceea ce i s-a intâmplat fratelui meu”, a mai completat cu lacrimi in ochi Ion Cernat.

            Autorul si-a recunoscut fapta

            Vasile (Cristi) Tataru, autorul oribilei crime din Grigoreni, si-a recunoscut fapta in timpul probatoriului administrat. “Inca de la inceput. A declarat ca in seara de 25 iunie 2007, in jurul orei 22.30, s-a dus la Gheorghe Cernat pentru a-i cere cu imprumut suma de 300 RON (trei milioane de lei vechi). Refuzul si riposta acestuia, care l-a amenintat ca-l da afara din casa cu Politia, l-au scos din minti pe criminal. Asa ca a luat un scaun si l-a lovit pe profesor cu putere chiar in moalele capului. Apoi a pus mâna pe un cutit si l-a injunghiat de patru ori in zona toracica”, a explicat procurorul care s-a ocupat de caz. Dupa aceea, Tataru si-a vazut in continuare de viata lui, a mers la biserica, a cântat in cor alaturi de enoriasi, si-a sarbatorit ulterior si ziua fiicei sale, care a implinea doi ani, fara ca cineva sa banuiasca macar ca el este autorul crimei. Abia dupa cinci zile a anunat Politia si a declarat senin ca el este cel care l-a gasit fara suflare pe Gheorghe Cernat in propria casa, intr-o balta de sânge si in stare de putrefactie. Ulterior, ancheta organelor de cercetare a dovedit ca el este criminalul. Vasile Tataru este casatorit si are un copil. Profesorul Gheorghe Cernat avea 58 de ani. Urmatorul termen in dosar este 1 februarie 2011.

            Date din dosar

            18 ani de inchisoare si 8 ani interzicerea unor drepturi. Aceasta a fost decizia initiala a magistratilor de la Tribunalul Bacau in cazul lui Vasile Tataru din Grigoreni, cel care in anul 2007 l-a ucis, cu sânge rece, pe Cernat Gheorghe. Astfel, dupa 18 termene, in data de 24 noiembrie 2008, inculpatul Tataru, pâna atunci arestat preventiv in cauza si aflat in Penitenciarul Bacau, pentru savârsirea infractiunilor de omor si violare de domiciliu, a fost condamnat. “In baza art.88 Cod penal, se deduce din pedeapsa stabilita, retinerea pe timp de 24 de ore si arestarea preventiva, incepând cu data de 02.07.2007 pâna la zi”, se mentioneaza in solutionarea data de catre instanta de judecata. Inculpatul a fost obligat si la plata unei sume de 25.000 lei despagubiri civile catre partea civila Cernat Ion. Din aceasta suma, 5.000 lei reprezentau daune materiale si 20.000 lei, daune morale. De asemenea, instanta a dispus pastrarea probelor biologice si a mijloacelor materiale de proba. Inculpatul a fost obligat si la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, in care s-a inclus si costul expertizei medico-legale psihiatrice. Acum, cauza a ajuns pentru a doua oara la Curtea de Apel.
            Roxana Neagu
            Alexandra Zaharia

            Gheorghe Cernat era un om singuratic, spun localnicii. Nu lasa pe nimeni sa-i intre in casa, nu discuta cu nimeni, raspundea doar la salut si isi vedea de drum mai departe. Numai pe fratele sau, Ion Cernat, din Scorteni, se mai intâlnea si el era singurul care-i intra in casa. “Nu fuma, nu se certa cu nimeni, era un om foarte respectos. Daca bea si el o bere, era sarbatoare”, isi amintesc cei care l-au cunoscut. In schimb, la scoala, era un profesor destul de sever pentru ca voia ca elevii lui sa invete carte. Asa ca a mai lasat copii si repetenti, si corigenti. Moartea profesorului a cazut ca un traznet peste intreaga comuna, care si acum il plânge.

            Citat ghilimele:

            „Imi visez fratele plângând si-mi cere sa-i fac dreptate. Nu mai pot? E o crima declarata si constituita la fata locului! De ce se tergiverseaza atât lucrurile? Sunt 3 ani jumatate de când sunt târâit prin instante, de parca mi-am omorât eu fratele.”
            Ion Cernat, fratele profesorului ucis

            Locul IV la prestatii sociale

              Suntem printre cei mai saraci

              Judetul Bacau se situeaza pe locul IV in ce priveste numarul alocatiilor de stat si al prestatiilor sociale. Noile criterii de acordare a ajutoarelor va exclude multe familii de la plata acestora. Numarul beneficiarilor de ajutoare de incalzire s-a redus la jumatate. In aceeasi masura va scadea si cel al familiilor indreptatite la ajutor social.

              Noile reglementari introduse la 1 ianuarie 2011 cu privire la acordarea unor prestatii sociale vor avea drept efect diminuarea considerabila a beneficiarilor acestora. Vor fi, astfel, rarite foarte mult rândurile celor care pâna la 31 decembrie 2010 au primit ajutor social, ajutor de incalzire sau alocatie complementara ori monoparentala. "Numarul de ajutoare de incalzire, dupa aplicarea noilor criterii, s-a redus cu aproape 50 la suta, ne-a spus Gheorghe Apostu, directorul Agentiei Judetene de Prestatii Sociale (AJPS). Estimam ca in aceeasi masura va scadea si numarul beneficiarilor de ajutor social, prevazut de Legea 416, privind venitul minim garantat. Prin restrictiile care s-au introdus, vor avea acces la aceste prestatii sociale doar cei care, intr-adevar, au nevoie mai mare de ele. Se are in vedere o mai buna gestionare a bugetului cu aceasta destinatie si, in perspectiva, cresterea valorii prestatiilor." In iarna 2009-2010, in judetul Bacau au fost achitate nu mai putin de 132.161 ajutoare de incalzire, aceasta insemnând tot atâtea familii beneficiare. In noiembrie 2010, ca urmare a aplicarii noilor criterii, numarul cererilor aprobate de catre primarii a coborât la 66.862 (50,6 la suta), pentru ca in decembrie sa ajunga la 61.466 (46,4 la suta).

              Peste 350.000 de beneficiari, in 2010

              In luna decembrie 2010, in judetul Bacau 216.224 familii ori persoane singure au primit alocatii de stat si/sau prestatii sociale. Cumulat, de la inceputul anului si pâna la 31 decembrie, au fost 358.604 beneficiari. Sumele achitate anul trecut se ridica la 279.069.630 lei. Din aceasta suma peste 105 milioane lei o reprezinta alocatiile de stat pentru copii, 20.417.000 lei – alocatiile complementare, 4.666.000 lei – alocatiile de sustinere (monoparentale), 15.305.000 lei – ajutoarele de caldura pentru cei legati la sistemul centralizat de termoficare sau care isi asigura confortul termic in locuinta pe baza de gaze naturale iar aproape 21 milioane lei au constituit-o ajutoarele de incalzire cu lemne. "Ca volum de munca, respectiv ca numar de prestatii sociale, noi ne situam pe locul patru in tara, a mai spus Gheorghe Apostu, directorul AJPS Bacau. Aceasta, raportat la numarul populatiei, nu la gradul de saracie a acesteia. Judetul Vaslui, care este cel mai sarac, ca volum de munca, se plaseaza pe locul opt. Oricum, si anul trecut in judetul nostru a fost un numar foarte mare de beneficiari de prestatii sociale." Si aceasta in conditiile in care nu s-a acordat niciun ajutor financiar, ajutor de urgenta sau de tratament medical.
              Elena Tintaru

              Calvarul locatarilor de la ultimul etaj

                Acoperisul, marul discordiei in blocuri

                Problema intretinerii acoperisului este una dintre cele mai spinoase pentru locatarii blocurilor. De obicei, sarcina aceasta cade pe capul proprietarilor de la ultimele etaje. Ceilalti pretind ca nu sunt afectati de infiltratii si inundatii, uitând ca acoperisul face parte din proprietatea comuna. Printr-o astfel de situatie dificila si nedreapta trece o bacauanca pensionata medical si care traieste cu un venit de 360 de lei pe luna.

                Elena Lepadatu locuieste la ultimul etaj al blocului 7 de pe strada Garofitei. In fiecare zi vede cum tavanul si peretii apartamentului sau se dezintegreaza. A reparat de doua ori acoperisul, cu ani in urma. “Inainte de ’89 a fost reparat de stat, dar de atunci, de doua ori am platit eu lucrarile, ne-a declarat Elena lepadatu. De câtiva ani, am iar probleme cu infiltratiile. Nu mai am bani sa platesc lucrarea.” Elena Lepadatu este pensionata medicala si traieste cu un venit de 360 de lei si nu-si permite sa cumpere materialele de construtie necesare sau sa plateasca manopera unei lucrari la terasa blocului. Femeia s-a rugat de vecini si de conducerea asociatiei de proprietari sa o sprijine. Nu a avut succes, iar acum a ajuns la capatul rabdarii. “L-am chemat pe presedinte sa vada, l-am chemat pe seful de scara, dar i-am asteptat degeaba. Mie imi ploua in casa si nu-i pasa nimanui. A ajuns apa si la vecinii de dedesubt. Cu toate acestea, niciunul nu vrea sa puna bani pentru reparatii.” Conducerea asociatiei de proprietari sustine ca ar veni in sprijinul locatarei, insa fondul de reparatii este prea mic pentru o astfel de lucare. “Se dau 2 lei pe luna de apartament la acest fond, ne-a declarat Mihai A. presedintele Asociatiei de proprietari 82. Ce sa faci cu banii astia?” Mai mult de atât, banii din acest fond ar trebui utilizati pentru a deconta mai intâi lucrarea efectuata prin forte proprii de un alt locatar, pe tronsonul alaturat. In timp ce proprietarii si asociatia nu reusesc sa cada de acord, infiltratiile macina blocul.
                Doina Mincu

                Potrivit Legii 230/2007, a asociatiilor de proprietari, intretinerea spatiilor comune (iar acoperisul face parte din aceasta categorie) este obligatia tuturor proprietarilor. Responsabili cu mobilizarea proprietarilor sunt presedintele si administratorul asociatiilor de proprietari. Neluarea masurilor de reparare si intretinere a imobilelor constituie contraventie si ar trebui sanctionata cu amenda de la 500 la 3000 lei. Aceste sanctiuni pot fi aplicate de inspectirii in constructii, de cei ai Ministerului Administratiei si Internelor, precum si de primari prin imputernicitii lor.

                Bacauanii s-au saturat de „combinat”

                  Mic dejun cu amoniac

                  Ieri, bacauanii au primit o portie de amoniac cât se poate de matinala. Unii au facut crize de astm. Au fost nevoiti sa se intoarca in casa si sa ia medicamente. Nu e prima data când Amurco ne polueaza, obligându-ne sa respiram prin fular. Ultima data, societatea a fost amendata cu 10.000 de lei. Se pare ca fara efect.

                  Tot mai des, in ultima vreme, ceata matinala are miros de amoniac. Bacauanii din zona de sud a orasului sustin ca aproape zilnic primesc o portie de poluare la micul dejun. Foarte mult sufera cei care au bronsite cronice, viroze sau astm. Oamenii au sunat la redactie si au acuzat ca s-a intrecut orice masura, referindu-se la frecventa accidentelor de la AMURCO. Prima sesizare a venit putin dupa ora 7 de la o persoana care a reclamat ca a sunat la 984, dar n-a raspuns nimeni, apoi a sunat la 112 si a fost orientata spre Agentia Regionala de Protectia Mediu (ARPM), unde i s-a promis ca se vor lua masuri. “Nu se poate respira, a afirmat Maria Zamfirescu. Va dati seama, daca esti bolnav de plamâni te-ai terminat. Primarul orasului ar trebui sa intervina, sa faca ceva. Noi nu avem pârghiile necesare. Va sesizam pe dumneavoastra, dumneavoastra transmiteti mesajul mai departe si tot asa…”

                  „Trebuie sa stai cu nasul ascuns!”

                  Inspectorii de mediu s-au tinut de cuvânt si au luat probe din zonele indicate in sesizari. Limita maxima admisa de norme este 0,3 mg NH 3/mc. Conform datelor furnizate de Maria Ionos, consilier ARPM, pe str. Bucegi si in vecinatatea Scolii “Domnita Maria”, concentratia de amoniac a fost de 0,38 mg, iar in zona societatii “Robinete Industriale”, de 0,67 mg, mai exact, dublul concentratiei permise de normele de mediu. In cartierul Cornisa, valorile s-au incadrat in intervalul admis de lege. Bacauanii nu cred insa ca, ieri, concentratia a fost rezonabila de vreme ce au simtit usturime pe caile respiratorii. “Eu stau aproape de combinat, arata Petrina Mondi. Unu, ma deranjeaza mirosul de amoniac, nu poti sa stai cu geamurile deschise, doi, nu poti sa respiri. Ma afecteaza si la oase, ca am probleme, asta e din cauza cetii mai mult, dar e deranjant! E deranjant! Nu poti sa iesi afara cu copiii, iar daca iesi, trebuie sa stai cu nasul ascuns. Tot promit ca nu o sa mai dea, ca e mica concentratia, dar cum e mica, daca se simte amoniacul? Nu poti sa respiri!”

                  Atentat la sanatate

                  „Poluarea industriala este deosebit de nociva, in special pentru pacientul pulmonar, ne-a declarat dr. Gabriel Gavrila, medic pneumolog, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacau. Aceste fenomene le declanseaza, chiar si pacientilor cu afectiuni cronicizate, o exacerbare a simptomelor.” Acestia pot resimti o scadere a rezistentei la efort, o intensificare a episoadelor de tuse, precum si alte manifestari care le pot afecta activitatile si confortul. Medicii sunt categorici in ceea ce priveste conduita pacientilor. “Daca sesiseaza miros de amoniac, de exemplu, persoanele cu astm nu trebuie sa iasa din casa, a mai precizat dr. Gavrila. In cazul in care nu au incotro, au o urgenta si trebuie sa circule, sa dea doua «puf-uri» din spray-ul bronhodilatator si sa puna, obligatoriu, fular la gura.”
                  Silvia Patrascanu
                  Doina Mincu

                  „Bomba” lui Bogatu de la stadion, focar de infectie in inima Bacaului

                    Altadata o terasa pe care microbistii bacauani obisnuiau sa urmeasca derby-urile Ligii I, spatiul situat in vecinatatea stadionului municipal, aproape de fostul parculet al copiilor, a devenit un adevarat focar de infectie. Fosta "terasa", de 380 de metri patrati, a fost cumparata in 2009 de consilierul local George Bogatu (PSD), prin intermediul firmei Gebo Impex. Terasa se afla de ani buni in paragina, fara ca autoritatile sa miste un deget impotriva proprietarului. Acesta a promis ca in 2011 va incerca sa modernizeze spatiul de agrement, pentru a-l reda utilitatii sale initiale.

                    Fosta terasa situata lânga stadionul municipal, aproape de parculetul copiilor, zace in paragina de ani buni. In 2009, spatiul de 380 de metri patrati a fost cumparat de consilierul local George Bogatu (PSD) de la un afacerist din zona Capitalei. Bogatu a gajat spatiul la banca, iar timp de doi ani acesta a ramas la stadiul de groapa de gunoi situata in centrul orasului. Consilierul a recunoscut ca "terasa" arata deplorabil, insa a promis ca in 2011 va incerca sa o modernizeze. "Lucreaza un arhitect la un proiect de modernizare. Spatiul trebuie reamenajat ca arata ca dracu. Am luat bani din banca si am gajat cu terenul. Nu venise criza si se acceptau terenurile drept garantie. Am prins ultimul tren", a explicat Bogatu. El a mai spus ca suma pentru care a cumparat terenul ramâne confidentiala, insa a lasat de inteles ca aceasta a fost ridicata. "Pretul nu se spune, orice contract e confidential. Oricum, nu era pret de 2 lei, cum se vinde azi pe criza. Terenul e si intr-o zona care nu se devalorizeaza", a adaugat alesul social-democrat.

                    Societate de constructii trasa pe dreapta

                    Bogatu a cumparat terasa de la stadion prin intermediul firmei Gebo Impex SRL, al carei unic proprietar este. In 2009, anul achizitionarii spatiului, Gebo a realizat un profit brut de doar 7329 RON (73 de milioane lei vechi), la o cifra de afaceri de peste 1 milion RON (10 miliarde lei vechi). Firma are 28 de angajati. Potrivit declaratiei de avere, Bogatu mai detine o societate, Bomus SRL, impreuna cu sotia sa. Datele consemnate la Registrul Comertului atesta ca firma se afla in suspendare temporara de activitate. Bogatu a dezvaluit ca societatea se ocupa de constructii, insa piata a cazut, astfel incât a decis sa traga firma pe dreapta.
                    In 2009, cu doar un singur angajat, Bomus SRL a realizat un profit brut de 45.860 RON (458 de milioane lei vechi).

                    Conac in centrul orasului

                    In iunie 2009, Bogatu a obtinut de la Primaria Bacau, pe aceeasi firma Gebo Impex, autorizatie de construire a unui sediu de serviciu. Acesta a rasarit un an mai târziu, in vara lui 2010, lânga biserica Sfântul Ioan. Potrivit autorizatiei, valoarea lucrarilor se ridica la peste 1,57 miliarde lei vechi. Cladirea are regim de inaltime parter + etaj, iar suprafata construita este de 162 metri patrati, la o suprafata desfasurata de 300 metri patrati. In mai 2010, Bogatu declara cotidianului Desteptarea ca nu stie când se va termina constructia imobilului. "Nu stiu când se va termina constructia. Deocamdata stationeaza din lipsa de fonduri", afirma consilierul local.

                    100 de milioane de la Consiliul Local

                    Conform declaratiei de avere, George Bogatu ar fi realizat in ultimul an venituri de doar 10.000 de dolari. Alesul a incasat aproape 9.986 RON (aproape 100 de milioane lei vechi) in contul participarilor la sedintele Consiliului Local, suma la care se adauga alte 24.000 RON (240 de milioane lei vechi), suma obtinuta din munca de administrator al Gebo Impex SRL.

                    Vrea economate in Bacau

                    Printre proiectele initiate de consilierul pesedist se numara infiintarea unor magazine economat in Bacau, destinate persoanelor cu probleme materiale. Despre acestea, Bogatu sustine ca vor functiona in doua locatii, la Piata Sud, respectiv Piata Centrala. Bogatu a mai venit in Consiliul Local cu un proiect vizând transformarea actualei statii de salvare in parcare pentru masinile care stationeaza in zona Pietei Centrale. Proiectul ar putea fi pus in practica odata cu mutarea “Salvarii” in viitorul sediu al SMURD, care urmeaza a fi construit in Bacau.

                    Politia Primariei va… identifica proprietarul si va lua masuri

                    Reprezentantii Politiei Primariei sustin ca fosta terasa ar fi fost abandonata de 10 ani si ca nu se mai stie cine ar fi proprietarul ei. Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al institutiei, a dat asigurari ca proprietarul va fi cautat si tras la raspundere. “Vom face demersuri sa identificam proprietarul si sa luam masurile care se impun”, a declarat Podoleanu.

                    Bacauanii spun ca locul a ajuns o cocina

                    Locuitorii din zona Cornisa sunt nemultumiti de starea in care se afla spatiul si afirma ca intreaga zona din spatele stadionului municipal a devenit o imensa groapa de gunoi. “A ramas a nimanui terasa asta si tot spatiul din spatele stadionului. Eu locuiesc chiar in Cornisa. Era un restaurant pe aici, se mânca bine, beai un vin. Acum sunt numai gunoaie”, a declarat Ion Breahna.
                    Lucian Bogdanel

                    Volei feminin / Divizia A1: Pentru locul 1

                    CSM Lugoj – Stiinta Bacau (miercuri, ora 18.00)

                    Bun si 3-2

                    Calificata in optimile de finala ale Cupei Challenge, Stiinta Bacau ataca un nou obiectiv in acest debut de an: titlul (neoficial) de campioana de iarna. Pentru a incheia turul Diviziei A1 pe locul intâi, studentele trebuie sa se impuna astazi, la Lugoj, in restanta cu gazdele de la CSM. Aflata la un singur punct in spatele actualei lidere, Tomis Constanta, Stiintei ii este suficienta si o victorie la limita, cu 3-2. Bacauancele au anuntat insa ca tinta lor este un succes de trei puncte.

                    Adversar ambitios

                    Antrenorul oaspetelor de astazi, Florin Grapa a atras atentia asupra ambitiei de care da dovada CSM Lugoj in partidele de pe teren propriu. "Nu ne asteapta un joc usor, Lugojul fiind una din revelatiile primei jumatati a campionatului. Au de partea lor si publicul, dar eu cred ca vom depasi toate aceste inconveniente si ne vom adjudeca victoria, astfel incât sa urcam pe primul loc in clasament", a declarat tehnicianul bacauan.

                    Formula standard

                    Stiinta a plecat spre Lugoj inca de luni, oprindu-se la Sibiu, unde a efectuat si o sedinta de pregatire. Intreg lot bacauancelor este valid, astfel incât Florin Grapa si Melu Manta vor incepe jocul contra banatencelor cu aceeasi formula care a garantat si succesul de acum o saptamâna din returul "saisprezecimilor" Cupei Challenge, cu Evreux: Polischiuk, Purice, Elisei, Herlea, Fales, Iosef si Manu-libero.

                    Dan Sion

                    Clasament
                    1. Tomis 10 9 1 27-5 26p.
                    2. Stiinta Bacau 9 8 1 26-4 25p.
                    3. Unic 10 9 1 27-10 25p.
                    4. Dinamo 9 6 3 23-11 19p.
                    5. Tg.Mures 10 5 5 18-18 16p.
                    6. CSM Lugoj 9 6 3 19-17 15p.
                    7. PV Botosani 10 3 7 13-22 11p.
                    8. CSMU Craiova 9 3 6 13-18 10p.
                    9. U Cluj 10 2 8 8-27 5p.
                    10. CSM Bucuresti 10 1 9 7-27 4p.
                    11. CSM Sibiu 10 1 9 4-28 3p.

                    Final de tur
                    Meciul dintre CSM Lugoj si Stiinta Bacau, contând ca restanta din etapa a 11-a a Diviziei A1 va pune punct turului de campionat. Tot astazi, dar de la ora 16.00, se va juca si cealalta restanta a turului: Dinamo Bucuresti- CSMU Craiova. Returul campionatului va incepe sâmbata, Stiinta urmând sa intâlneasca in deplasare, penultima clasata, CSM Bucuresti. De altfel, de la Lugoj, studentele nu se vor mai intoarce acasa, plecând direct spre Capitala, pentru a pregati jocul cu formatia bucuresteana. (D.S.)

                    Judo: Stagiu de pregatire

                    In asteptarea primelor concursuri din 2011, judoka de la Palatul Copiilor au efectuat un stagiu de pregatire la Roman. Alaturi de ei, la finalul saptamânii trecute, sportivi din Iasi, Focsani si Gura Humorului. "Am ales Romanul fiindca, pe lânga conditiile de pregatire existente acolo, este cam la mijloc din punct de vedere al distantei pe care colegii nostri au avut-o de parcurs", a explicat prof. Aurel Chelariu.

                    Verificari

                    Copiii participanti au fost impartiti pe diferite categorii de vârsta si greutate. Repartizati in grupe de câte patru, judoka au avut ocazia sa sustina câte trei dispute pentru a-si imbogati experienta. Concluziile verificarilor? "Este bine ca sportivii au avut mai multe meciuri. In plus, noi, antrenorii, am putut interveni de pe margine ca sa dam indicatii ori de câte ori am considerat necesar acest lucru. A fost un stagiu util".

                    Concursuri

                    Dupa pregatirea de la Roman, judoka de la Palatul Copiilor se deplaseaza la Târgu Ocna la sfârsitul acestei saptamâni, unde se va desfasura Cupa Magura. In circuitul national, la sfârsitul lui ianuarie va avea loc etapa judeteana din campionatul U17. Iar pe lânga concursuri, sportivii intentioneaza sa mai faca macar un stagiu de tipul celui de la Roman, care ar putea fi organizat de aceasta data chiar in Bacau.

                    Dana Popa