Acasă Blog Pagina 4997

Prins in timp ce fura dalele din oras

    In jurul orei 03.35, ieri noapte, Sectia 2 Politie a fost sesizat? despre faptul ca pe strada Vasile Pârvan o persoana de sex masculin incarc? mai multe pavele ce se aflau pe trotuar, într-o roaba. Politistii l-au identificat pe Cristian T., de 35 de ani, care incarcase 82 de pavele si urma sa le duca la locuinta sa, unde, a recunoscut ca intentiona sa le foloseasca la amenajarea unui trotuar din curtea casei sale. S-a ales insa cu dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de furt calficat. (R N.)

    Sanitas a pierdut 50 de membri

      Sindicatul Sanitas, al angajatilor din sistemul sanitar, a pierdut 50 de membri odata cu redistribuirea personalului de la Spitalul Orasenesc “Ioan Lascar” Comanesti, in lunile mai si iunie. Decizia Ministerului Sanatatii de a reorganiza acest spital a lovit si organizatia de sindicat de la nivelul unitatii. O parte din personalul care a fost incadrat in alte spitale a aderat la organizatiile de la nivelul fiecarei unitati, insa au fost si membrii de sindicat (50 din toate categoriile socio-profesionale) care au refuzat aceasta. Conducerea Sanitas a fost chiar acuzata ca nu i-a aparat pe angajatii de la Spitalul Comanesti in conflictul cu Ministerul Sanatatii. Aurel Cretu, liderul bacauan al Sanitas, ne-a declarat ca in spitalul din Comanesti, chiar daca s-a reluat activitatea medicala dupa suspendarea de catre instanta a hotarârii privind reorganizarea unitatii, nu mai exista miscare sindicala. (D.M.)

      Amenzi usturatoare incepand din august

        In ultimele trei saptamâni, agentii economici controlati de inspectorii sanitari de la Directia de Sanatate Publica au scapat usor, chiar daca au fost prinsi incalcând normele de functionare. S-au aplicat doar avertismente si nicio amenda, deoarece legea care stipula sanctiunile pentru fiecare abatere de la legislatia sanitara a fost abrogata. “Legea 98/1994 a fost abrogata, iar cea noua, pe care o asteptam, intra in vigoare in luna august, a explicat dr. Marin Bustuc, director adjunct al DSP Bacau. Proiectul noului act normativ a fost in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Sanatatii si i s-au adus amendamente potrivit propunerilor din teritoriu.” Autoritatile sanitare au considerat legea din ’94 perimata si prea blânda cu agentii economici care pun in pericol sanatatea publica. Directorul adjunct al DSP spune ca amenzile care vor fi aplicate incepând din august “sunt usturatoare”. (D.M.)

        Bibliotecar instruit pentru accesarea fondurilor europene

          Nusa Neacsu, bibliotecar în cadrul Bibliotecii Judetene "C.Sturdza Bacau", este singurul angajat al institutiei si printre cei 45 din intreaga tara care au fost selectati pentru a participa la cursul "Accesare fonduri europene", realizat de prestigioasele fundatii pe educatie IREX (The International Research and Exchanges) si EOS (Educating for an Open Society). Cele doua organizatii ofera posibilitatea unui numar de 45 de bibliotecari din tara sa-si imbunatateasca abilitatile de accesare a finantarilor europene pentru programe de invatare pe tot parcursul vietii, voluntariat sau actiuni de tineret. Cursul va avea loc pe parcursul a trei zile, iar cheltuielile de transport, cazare si masa vor fi acoperite de organizatori. La final, cursantii vor primi o diploma. (R.N.)

          Pompieri inaintati in grad

            179 de cadre militare din Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau vor fi inaintati in gradul urmator, la termen. Este vorba despre 2 ofiteri, un maistru militar si 176 de subofiteri, care au indeplinit sau indeplinesc stagiul minim in grad in cursul anului 2011 si celelalte conditii stabilite prin actele normative in vigoare. Festivitatea se va desfasura pe 1 august pe platoul unitatii militare din Bacau, incepând cu ora 10.00. (R.N.)

            Contrabandisti de tigari in Piata Centrala

              Piata Centrala Bacau continua sa fie raiul comerciantilor de tigari de contrabanda care nu se sfiesc sa-si vânda marfa chiar sub ochii politistilor. Trei dintre ei au fost insa prinsi, sanctionati si lasati fara pachetele sustrase de la accizare. Asta dupa ce agentii de politie de la Sectia 2 au desfasurat activitati specifice de control în zona unitatilor comerciale din piata. Iulian H., de 31 de ani, din Bacau, si Mihai A., de 49 de ani, din comuna Horgesti, comercializau tigari de provenienta Republica Moldova si Ucraina, nu au putut prezenta organelor de control documentele legale de proveninenta. O patrula de siguranta publica l-a depistat si pe Dumitru S., de 32 de ani, din Bacau, in timp ce oferea spre vânzare 20 de pachete de tigari de contrabanda. "Intrucât barbatul a reactionat violent si a proferat injurii la adresa agentilor de politie, el a fost imobilizat si condus la sectie. Pe numele acestuia s-a intocmit si dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de sfidare a organelor judiciare", a precizat comisar sef Valerica Manole, ofiter la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau. De asemenea, pentru comercializarea tigarilor, pentru toti cei trei barbati s-a luat masura sanctionarii contraventionale cu 1.000 lei fiecare. In plus, marfa a fost confiscata.
              Roxana Neagu

              Victorie bacauana

              FCM Bacau a castigat jocul de verificare sustinut miercuri, pe teren propriu, contra Dunarii Galati, cu scorul de 1-0. Unicul gol al intalnirii a fost inscris de Ursu, in min. 80. (D.S.)

              Seful ISCIR Bacau, retinut pentru luare de mita

                Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Suceava au inceput cercetarea penala fata de I. Sugaru, inspector sef la Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (ISCIR) – Inspectia Teritoriala Bacau. In sarcina acestuia s-a retinut infractiunea de luare de mita. In dosarul de punere in miscare a actiunii penale, procurorii DNA au stabilit ca in cursul "lunii mai 2011, inculpatul Sugaru I., in calitate de inspector sef la ISCIR – Inspectia Teritoriala Bacau, a pretins de la un denuntator, reprezentant al unei societati comerciale care organizeaza cursuri de pregatire profesionala, un procent de 25 la suta din incasarile firmei denuntatorului, cât si câte 400 lei pentru fiecare cursant, in afara taxelor legale", dupa cum se arata intr-un comunicat de presa al DNA. Tot procurorii au mai stabilit ca banii au fost pretinsi cu titlu de mita pentru ca Sugaru, in exercitarea atributiilor sale de serviciu, sa avizeze organizarea a trei examene in domenii care necesita autorizare ISCIR. Pe 25 iunie, anchetatorii au organizat un flagrant in care Sugaru I. a fost prins dupa ce a primit de la denuntator suma de 2.500 lei, reprezentând o parte din banii pretinsi. Dupa o luna, pe 25 iulie, procurorii anticoruptie au dispus retinerea sefului ISCIR Bacau pe o perioada de 24 de ore, urmând ca acesta sa fie prezentat Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventiva pe o perioada de 29 de zile. "Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala necesara in vederea propunerii unor masuri preventive, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa înfrânga principiul prezumtiei de nevinovatie", au mai precizat procurorii DNA.
                Roxana Neagu

                Fotbal / Test cu Dunarea Galati

                Azi, de la ora 11.00, FCM Bacau va intâlni, intr-un joc de verificare, o viitoare adversara din campionatul Ligii a II-a

                Pe "Municipal"

                FCM Bacau isi continua seria partidelor de verificare in vederea noului sezon de liga secunda care va incepe pe data de 20 august. Pentru a lua cât mai bine pulsul campionatului, "galben-albastrii" au decis ca pâna la start sa bifeze mai multe jocuri de verificare impotriva unor colege de serie. Astfel, dupa ce a remizat pe terenul Politehnicii Iasi (1-1) si a invins cu 2-0 pe Sageata Navodari, la Roznov, echipa fanion a Bacaului va sustine un nou test de B. Azi, de la ora 11.00, bacauanii intâlnesc pe Dunarea Galati, intr-un meci programat pe "Municipal".

                Garnitura standard

                Antrenorul Gheorghe Poenaru nu se confrunta cu probleme de ordin medical, astfel incât va miza pe garnitura standard in confruntarea de astazi, cu Dunarea. Publicul il va putea vedea la lucru, part-time, si pe ex-stelistul Eugen Baciu, care a re-debutat deja sub culorile galben-albastre in amicalul cu Sageata. "Intâlnim una din revelatiile sezonului trecut si sper sa confirmam lucrurile bune aratate in jocul cu Sageata, chiar daca este posibil ca jucatorii nostri sa acuze si o stare de oboseala, inerenta acestei perioade", a prefatat Poenaru meciul de astazi, cu echipa antrenata de Viorel Tanase.

                Vineri, cu Callatis

                Aflati in plin stagiu de pregatire, "galben-albastrii" vor pune punct cantonamentului vineri, atunci când vor juca un nou meci de verificare. Si de data aceasta adversara le va fi o "surata" de competitie: nou promovata Callatis Mangalia. Sâmbata viitoare, pe data de 6 august, FCM Bacau va juca ultimul amical cu o echipa de B inainte de startul campionatulul. Este vorba de revansa cu Dunarea, de la Galati. Pe 13 august, cu o saptamâna inainte de prima etapa de campionat, elevii lui Poenaru vor face o repetitie de final, contra unui adversar de liga inferioara.

                Programul, pe 4 august

                La mijlocul saptamânii viitoare, FCM Bacau va cunoaste si ordinea in care isi va intâlni adversarele din campionat. Pe 4 august, FRF va stabili tintarul celor doua serii ale ligii secunde. Cert este ca, in calitate de nou promovata, formatia bacauana va incepe competitia cu un joc pe teren propriu. "Nu am preferinte din punct de vedere al adversarului din prima etapa. Practic, nu exista echipe slabe in Seria I si ar fi o greseala foarte mare sa subestimam vreun adversar. Indiferent cu cine vom juca in runda de debut, trebuie sa ne mobilizam ca si cum am intâlni o formatie de Liga I", a declarat antrenorul Gheorghe Poenaru.
                Dan Sion

                Tenis / Trofeul Elisa: Primii castigatori

                Cea de-a doua editie a Trofeului Elisa si-a desemnat ieri primii câstigatori. Printre acestia figureaza si patru bacauani: Laura Crivei (SCM Bacau) la 12 ani, perechea Eduard Adam (CSM Onesti)/ Alexandru Manole (SCM Bacau) la 14 ani-dublu, categorie intrata in circuitul FRT si Ana-Maria Grigore (CSS Bacau), invingatoare la 16 ani. Interesant de remarcat faptul ca Laura Crivei este stabilita in Canada si a fost legitimata la SCM Bacau pe durata vacantei de vara. "A fost un turneu fain si ma bucur mult ca am câstigat. Cel mai greu meci? Al doilea, cel jucat cu un alt Crivei (n.r. – Simona, de la Giglio Iasi)", a declarat, cu un accent simpatic, sportiva venita de peste Ocean. Numarul total de victorii pe care le va contabiliza Bacaul va creste azi, in ultima zi a turneului, care programeaza mai multe finale ce au ca protagonisti tenismeni bacauani.
                Rezultate
                10 ani fete, finala: Iuliana Maria Mitrofan (CSS Tg. Neamt ) – Theona Hanu (Kym Star) 7-6 (2), 4-6, 6-0.
                10 ani baieti, semifinale: Bogdan Manole (SCM Bacau) – Vlad Marinescu (Giglio Iasi) 6-0, 6-0, Razvan Olaru (SCM Bacau) – Vlad Stoica (Vergilius Iasi) 6-2, 6-1.
                12 ani fete, finala: Laura Crivei (SCM Bacau) – Oana Corneanu (TC Oana) 6-0, 6-3.
                12 ani, baieti, semifinale: Cristian Enache (Tema Sport Onesti) – Mihai Calin (TCM Roman) 6-4, 6-2, Theodor Foia (Performer Iasi) – Vasilica Stativa (TC Vaslui) 6-2, 6-1.
                14 ani fete, finala: Andrada Surdeanu (LPS CSS Constanta) – Iulia Ivascu (CSM Târgoviste) 6-1, 6-0.
                14 ani baieti, semifinale: Alexandru Manole (SCM Bacau) – Andrei Râclea (ICMRSG) 4-6, 6-2, 7-6 (0), Eduard Adam (CSM Onesti) – Cezar Georgescu (TC B) 6-4, 6-2.
                14 ani fete, dublu, finala: Mihaela Ghioca (AMG Bucuresti)/ Ioana Toanchina (Sportul Studentesc) – Ioana Gheorghita (AMP Gold Ploiesti)/ Iulia Ivascu (CSM Târgoviste) 1-6, 6-4, 10-7.
                14 ani baieti, dublu, finala: Eduard Adam (CSM Onesti)/ Alexandru Manole (SCM Bacau) -Cezar Georgescu (TC B )/ Sabin Saveluc (SCM Bacau) 7-5, 6-3.
                16 ani baieti, semifinale: Tudor Burghelea (SCM Bacau) – Stefan Gabriel Dumitrasc (Bârlad) 6-0, 6-1, Tudor Diaconu (SCM Bacau) – Alin Balanescu (CSS Bacau) 4-6, 6-4, 6-2.
                16 ani fete, in sah: Ana -Maria Grigore (CSS Bacau) – Alexandra Neamtu (Forum Sport) 6-3, 0-6, 6-2, Ana- Maria Grigore – Malina Coman (CSS Bacau) 6-4, 6-1, Ana -Maria Grigore – Ioana Paval (Condor P.Neamt) 6-1, 6-0, Alexandra Neamtu – Malina Coman 6-3, 6-2, Alexandra Neamtu – Ioana Paval 6-1, 6-0, Malina Coman – Ioana Paval 6-4, 6-3.
                Seniori, semifinale: Tudorel Sandu (Condor) – Sebastian Erimicioiu (SCM Bacau) 4-6, 6-1, 7-6 (4), Dragos Ignat (SCM Bacau) – Iustin Baciu (T Star) 6-4, 6-1.
                Senioare, in sah: Raluca Mâta (SCM Bacau) – Ioana Dumitrasc (SCM Bacau) 6-0, 6-0, Raluca Mâta – Bianca Iorga (SCM Bacau) 6-1, 6-1, Georgiana Patrasc (SCM Bacau) – Ioana Dumitrasc 6-1, 6-2, Georgiana Patrasc – Bianca Iorga 6-0, 6-2.
                Dan Sion

                Box / Campionatul National de Seniori: Ziua premierelor

                Minus 1

                Gala de ieri a Nationalelor de box pentru seniori ce se desfasoara in Sala Sporturilor din Bacau a fost rezervata premierelor. Am vazut primul prosop aruncat in ring, cel dintâi KO, prima neprezentare si, din pacate, si cel dintâi pugilist bacauan invins: super-greul Adrian Marc. La o zi dupa ce l-a demolat pe Ilinescu, Marc a fost facut knock-out in repriza l de ploiesteanul Nicolae Madalin.

                Tare si precis

                Bacauanii au si luat, dar, mai ales, au dat. Tare si precis. Cu exceptia lui Adrian Marc, ceilalti patru pugilisti ai gazdelor prezenti in gala de ieri au invins fara probleme. Trei dintre ei inainte de limita. Primul care si-a terminat adversarul rapid a fost Alin Leucean (52 kg), care l-a facut KO printr-un un-doi devastator in repriza a doua pe sibianul Horatiu Craciun.

                2 x abandon

                La 91 de kilograme, Costica Bejenaru l-a constrâns pe Bogdan Bota sa abandoneze in runda a treia, in timp ce la super-grea, Mihai Nistor a câstigat si el prin abandon, dar in repriza intâi, contra lui Lucian Atanasoae. Cea mai dificila misiune a avut-o Alexandru Cuciureanu, care s-a impus mai greu decât ne-am fi asteptat in fata lui Alexandru Daraban la 60 kg.

                E asteptat Bute

                Cea mai spectaculoasa partida a fost cea intre Tiberiu Porcoi si Andrei Sixai la 81 g. Câstigator a fost Sixai, care si-a facut adversarul KO in runda a doua, insa schimburile de lovituri au facut toti banii. "De-acum vom vedea meciuri din ce in ce mai frumoase", a declarat antrenorul bacauan Relu Auras, care da drept sigura prezenta lui Lucian Bute la finalele de vineri: "Am vorbit cu Rudel Obreja si m-a asigurat ca Bute vine negresit".
                Dan Sion

                „Protectia Copilului” se descentralizeaza!

                  Autoritatile rurale devin responsabile

                  DGASPC Bacau a finalizat un proiect in valoare de 12 miliarde de lei vechi, sustinut din fonduri europene. Conform bilantului prezentat la conferinta de inchidere, câstigul cel mai important pentru judetul Bacau este acreditarea a 11 servicii sociale din mediul rural.

                  Proiectul "Autoritati responsabile, comunitati implicate" derulat de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau s-a derulat timp de un an si a fost sustinut din fondurile structurale dedicate imbunatatirii serviciilor publice. Dupa DGASPC Constanta, este a doua directie din tara care a obtinut finantare. Conferinta de inchidere a avut loc la Universitatea "G. Bacovia" si s-a bucurat de participarea reprezentantilor CJ Bacau, ai consiliilor locale si ai unor ONG-uri. Reprezentatii DGASPC au prezentat, in fata invitatilor, obiectivele proiectului, dar si rezultatele obtinute in cele 12 luni de implementare. "Costurile acestui proiect s-au ridicat la 12 miliarde de lei vechi, 98 la suta din suma fiind acoperita din Fondul Social European prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative si 2 la suta, din bugetul CJ", arata Sorin Brasoveanu, director general al DGASPC. Proiectul "Autoritati responsabile! Comunitati implicate" a vizat, in primul rând, imbunatatirea eficientei serviciilor sociale. Pentru asta e nevoie de o buna colaborare intre directie si autoritatile locale, de oameni bine pregatiti si de compartimente bine organizate. "Chiar daca legea prevedea obligativitatea acreditarii serviciilor sociale, pâna anul trecut aveam doar 16 unitati administrativ-teritoariale din cele 93, câte sunt in judet, care aveau asa ceva. Gratie eforturilor acestei echipe mixte, acum, la final de proiect, sunt inca 11", declara Sorin Brasoveanu.

                  Trebuie sa atraga fonduri!

                  Comunele care au "Serviciu Public de Asistenta Sociala" acreditat de Ministerul Muncii sunt Filipesti, Balcani, Beresti Tazlau, Bogdanesti, Casin, Gaiceana, Orbeni, Valea Seaca, Rachitoasa, Racova si Zemes. Dar nu e suficient sa infiintezi servicii sociale, "e la fel de important sa le asiguri sustenabilitatea, afirma Andreia Cernat, manager de proiect. Ele trebuie sa existe, sa atraga fonduri, sa se dezvolte, sa creeze noi servicii, poate de «primiri urgente» sau alte tipuri de servicii necesare comunitatilor rurale". In acest scop, angajatii a 30 de primarii au invatat sa scrie proiecte si sa acceseze programe europene. "E primul pas spre descentralizarea reala a sistemului de asistenta sociala si protectia copilului", sustine managerul de proiect, adaugând ca sistemul era descentralizat pâna acum doar pe hârtie. "Cazurile trebuie rezolvate acolo, la nivel local", afirma Andreia Cernat. De obicei, referentul din comuna descopera ca are un caz doar atunci când un minor a fost deja abandonat sau abuzat. Atunci pune mâna pe telefon si anunta DGASPC: "Veniti si luati copilul!" Despre prevenire, despre faptul ca ar fi trebuit sa stie ca tatal e agresiv si mama fuge de acasa, nu a auzit. Echipa DGASPC Bacau si managerul de proiect spera ca, in cele 11 comune, lucrurile se vor schimba radical.
                  Silvia Patrascanu

                  Mii de locuitori vor beneficia de SPAS

                  Beneficiarii directi ai proiectul sunt asistentii sociali din cele 30 de primarii si 25 de specialisti din cadrul directiei, nivelul 1 si 2 de management, care au absolvit cursurile. Beneficiari indirecti sunt aproximativ 2500 de actori locali si membri ai comunitatii: medici de familie, profesori, invatatori, preoti, oameni de afaceri, reprezentanti ai unor ONG-uri. Pe termen lung, vor avea de câstigat toti locuitorii comunelor care au, de astazi, "Serviciu Public de Asistenta Sociala" (SPAS) acreditat si cu angajati bine pregatiti.

                  Se cauta recenzori

                    Organizarea Recensamântului populatiei si al locuintelor, programat sa se desfasoare la sfârsitul lunii octombrie, a intrat in linie dreapta. Cel putin calendaristic, daca nu din punct de vedere al organizarii, mai sunt doar doua luni si jumatate pâna când oficialii trebuie sa puna la punct toate detaliile.

                    "Inca nu am primit sectorizarea si cred ca este destul de târziu mai ales ca va trebui sa verificam si noi datele pentru a nu exista scapari mari", a declarat Eugenia Harja, directorul Directiei Judetene de Statistica (DJS) Bacau. Hartile sunt extrem de importante, in conditiile in care inca exista strazi care se suprapun, casele nu sunt numerotate corespunzator sau mai multe case sunt consemnate in acte la aceeasi adresa. Fata de perioada stabilita initial, 22-31 octombrie, recensamântul a fost prelungit, urmând sa inceapa pe 20 octombrie si sa se incheie tot pe 31 octombrie. Modificarea vine dupa organizarea recensamântului de proba de la inceputul lunii mai, când s-a constatat ca reticenta oamenilor, un chestionar prea stufos si numarul mare de persoane plecate din tara sunt factori care au dus la mari intârzieri. Intre timp, pâna la primirea hartilor digitale, in august incepe recrutarea recenzorilor care vor bate din usa in usa pentru a va cere informatii personale.

                    Ce conditii trebuie indeplinite?

                    Profilul recenzorului, asa cum cere Institutul National de Statistica este: sa aiba cel putin 18 ani, studii medii, cetatenie româna, sa cunoasca limba româna, sa prezinte cazier judiciar, sa aiba disponibilitate la efort, sa aiba un scris citet, sa aiba capacitatea de a face calcule simple si corecte, sa fie disponibil pe toata perioada derularii recensamântului (intre orele 8-20, zilele de sâmbata si duminica), sa aiba un telefon mobil pentru o comunicare mai buna cu coordonatorii. Cei care indeplinesc aceste conditii trebuie sa faca un drum la primariile din localitate unde sa lase documentele necesare. Candidatii nu vor semna contractele pâna când nu vor parcurge sesiunile de instruire si vor trece testul de cunostinte. "Din experienta ultimului recensamânt, cel din 2002, se inscriu in general tineri dar si pensionari. Foarte multi insa nu au trecut testul si ne-am trezit chiar inainte de debutul recensamântului ca nu avem suficienti recenzori. Am apelat apoi la studenti pentru a rezolva situatia. Oricum, suntem obligati sa avem o rezerva de 10 la suta recenzori", a mai spus directorul DJS Bacau, care apreciaza ca pentru judetul Bacau ar fi nevoie de aproximativ 3.500 de astfel de persoane. Fiecare zi de lucru va fi remunerata cu suma de 50 de lei. Selectia si instruirea solicitantilor va avea loc in perioada 1 august – 3 octombrie. In medie, completarea unui chestionar dureaza 40 de minute, iar recenzorul va trebui sa acopere zilnic 100 de locuinte, cel putin la nivelul oraselor. In ceea ce priveste mediul rural, media de recenzie ar putea fi mai mica.
                    Andreea Gavrila

                    Fondurile pentru dentisti nu ajung nici pe o …masea

                      Casa de Asigurari deconteaza servicii la tarife din 2002

                      Numarul stomatologilor care intra in relatie contractuala cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau scade de la an la an. Motivul il reprezinta subfinantarea acestui sector al asistentei medicale. Bugetul pe care il primeste de la Casa un medic dentist nu ajunge nici macar pentru a asigura tratamentele de urgenta pentru asigurati.

                      Colegiul Medicilor Dentisti atrage atentia ca tot mai putini membri ai sai accepta sa acorde servicii in sistemul asigurarilor sociale de sanatate. In judetul Bacau, in 2009 erau 143 de cabinete stomatologice in relatie contractuala cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS), dar in 2011 cifra a scazut la 134. Reprezentantii dentistilor au câteva explicatii pentru aceasta situatie: CJAS deconteaza serviciile din cabinetele dentare la tarife care nu au mai crescut din 2002; plafonul lunar stabilit pentru fiecare cabinet dentar nu permite nici pe departe acoperirea nevoilor asiguratilor; tarifele si plafonul sunt concepute de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Ministerul Sanatatii, iar Colegiul Dentistilor nu are rol de negociator, ci doar de consultant; pachetul de servicii medicale dentare stabilit prin Contractul-cadru de acordare a asistentei medicale in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si normele sale de aplicare este redus si nu urmareste calitatea actului medical. Colegiul mai arata ca sistemul asigurarilor sociale este bazat pe principiile solidaritatii si subsidiaritatii, iar acestea nu pot fi aplicate in stomatologie, unde sunt mai multi bolnavi (beneficiari ai serviciilor medicale), decât sanatosi (sustinatori ai sistemului).

                      Sume infime pentru cabinete

                      Cele 134 de cabinete medicale dentare care au incheiat anul acesta contract cu CJAS Bacau au bugetul intre 4.669 lei si 13.250 de lei pe an. Doar doua exceptii au alocati peste 20.000 de lei pe an. Cei mai multi dentisti primesc de la CJAS intre 400 si 1200 de lei pe luna. Cu acesti bani nu se pot oferi prea multe asiguratilor. Acesta este unul dintre motivele pentru care unii stomatologi nu au batut niciodata palma cu CJAS, iar altii renunta la colaborare. „Nu sunt in contract cu CJAS si nu am fost niciodata, ne-a declarat dr. Paul Frangopol. Am vazut de ce s-au lovit colegii mei de-a lungul vremii: cuantumul nemultumitor al bugetului, hârtogaraie, conditionari si controale peste controale. Cu 300 sau 400 de lei pe luna nu poti face ceva mai important pacientilor.” Printre dentistii care ramân an de an fideli CJAS sunt cei din mediul rural, unde banii primiti prin asigurari ajuta cabinetele sa supravietuiasca, si cei care au inchiriat cabinete in fosta Policlinica Veche. Spatiile apartin tocmai CJAS, iar dentistii chiriasi nu prea au loc de intors, in ciuda faptului ca banii de la asigurari ajung abia… pe o masea.
                      Doina Mincu

                      Constructorul si locuitorii strazii Toporasi acuza Primaria de neseriozitate

                        Lucrari in doru’ lelii pe strazile Bacaului

                        Disperata dupa capital electoral, administratia locala a transformat Bacaul intr-un imens santier. Totul ar fi bine si frumos, daca s-ar mai si lucra. Asa cum ne-au obisnuit in ultimii ani, firmele preferate de Primarie si abonate la proiectele cu bani publici se misca in ritmul lor. Un ritm de tipul vremea trece, noi ne facem ca muncim pentru ca banii oricum vin. Totul in timp ce bacauanii s-au saturat de disconfort, de praf si mizerie, dar mai ales de vesnicele promisiuni neonorate. O astfel de situatie este si pe strada Toporasi, din cartierul Izvoare, unde o lucrare inceputa inca din luna mai abia daca se misca. Iar locuitorii din zona sunt foarte nemultumiti.

                        Strada Toporasi din cartierul Izvoare este un imens santier. Un santier murdar, plin de gropi, o perioada abandonat. Sunt lucrari care au inceput de aproape trei luni (din luna mai 2011, n.r.), dar care nici nu dau semne ca s-ar si finaliza, in conditiile in care termenul de executie este de cinci luni. Locuitorii din zona sunt nemultumiti ca trebuie sa stea mereu in praf, in mizerie, ca au ramas izolati de lume, ca nimeni nu se mai intereseaza de soarta lor. “Se lucreaza incet. Au plecat de aici vreo doua saptamâni, au abandonat totul. E greu mai ales cu noroiul când ploua. Se lucreaza foarte greu, na, asta e”, ne-a declarat din mijlocul drumului, târâind dupa el un carut, Gheorghe Mocoi, care locuieste la casa nr. 25. “Lucrarile au inceput bine. S-au facut sapaturi, canalizarea, s-a tras apa. Numai ca apoi au abandonat santierul. Au lasat groapa aia imensa la intrarea pe strada, de abia treci cu piciorul. Ne tinem de garduri, mai ales acum ca a mai si plouat. Vineri au venit aici cei de la Consiliul Local. Acum am vazut ca au adus din nou utilaje, dar nicio miscare. I-au luat undeva pe muncitori, i-au dus pe cine stie unde, iar pe noi ne-au lasat de izbeliste, desi platim aceleasi taxe la primarie. Suntem izolati de lume, doar se vede”, ne-a spus indignata si Maria Olaru.

                        Capcane la tot pasul

                        Si chiar se vede. De cum intri pe Toporasi. Chiar de la intrarea pe strada o groapa cascata in drum face impracticabila zona. Oamenii nu mai au unde sa-si lase masinile, se agata de garduri pentru a ajunge la casele lor, isi cara copiii in spate când vor sa iasa “la sosea”. Din doi in doi metri, pe tronsonul de lucru s-au sapat guri de canal, adânci de 2 metri, care nu s-au mai astupat, putând fi oricând adevarate capcane pentru copii, batrâni sau cei neatenti. Tot localnicii spun ca se lucreaza anapoda, ca de doua-trei ori s-au spart tevile in timpul lucrarilor, ca mai ales atunci când ploua sunt obligati sa inoate in mocirla. “Nu sunt specialisti, nu se pricep la ceea ce fac. Eu trebuie sa o iau cu masina pe la canalul de fuga sa intru cu ea in curte. E jale, nu mai putem”, a strigat un alt locuitor de pe strada Toporasi. “Ne-au lasat de izbeliste. Baietii mei au masina noua si o rup pe aici. Nici nu stim cui sa ne plângem. E greu de mers. Mama când vrea sa mearga la biserica, intra prin curtea unei vecine, trece pe sub gardul din gradina si apoi iese in soseaua principala, pe Infratirii. Când ploua ne luam cizmele de cauciuc si le mai dam jos din picioare la capatul strazii. Asa, ca in orasul european. Ce sa mai facem?", ni s-a plâns si Antoaneta Benchea Joca. “Toti suntem revoltati si nemultumiti. Macar de-ar astupa gaura aia de la intrare. De doua luni ne chinuim asa. Nu se mai face nimic”, a adaugat si Maria Unguru.

                        A incercat sa dreaga busuiocul

                        La inceputul lucrarilor in zona exista si un panou pe care erau trecute numele investitorului (Primaria Bacau), cel al executantului, valoarea lucrarii, sursa de finantare (buget local/ buget de stat) si perioada de derulare a proiectului (in dreptul careia nu era trecuta nicio data!). Insa acum acesta a disparut. Si pentru ca s-a auzit ca o echipa de la Trustul Media “Desteptarea” este in zona, imediat au aparut si niste muncitori, care s-au apucat de sapat un sant, acelasi de zile bune, dar in ritm de melc si dând cu lopata asa, in doru’lelii. Alaturi de ei era chiar administratorul firmei executante (SC Dasricom SRL Podu Turcului), care a incercat sa dreaga busuiocul atunci când a fost intrebat despre intârzierea lucrarii. “Aici a fost nevoie de facut o traversare. Nu s-a putut face. De ce? Tehnic, nu s-a putut face. Mai mult nu pot sa va spun. Iar panoul l-au furat tiganii. Noi nu ascundem nimic. Proiectul trebuie finalizat peste patru luni de acum incolo. Adica prin octombrie. Iar pâna atunci vom fi gata de 10 ori”, s-a laudat Dan Spulber, administratorul, vizibil iritat de prezenta noastra in zona. Tot Spulber a mai explicat ca proiectul initial pe care s-a facut licitatia nu mai corespunde cu situatia de pe teren, ca intre timp s-au mai construit case in zona care au modificat configuratia strazii, ca a fost greu sa aduca utilajele necesare si chiar ca a trebuit sa schimbe cota de adâncime atunci când au inceput lucrarile. “Si primaria (Primaria Muncipiului Bacau, n.r.) e neserioasa. Asa cum e toata clasa politica. Acum nu lucram ca e pauza de masa, clar?”, a scapat “porumbelul” Eugen Hurdubei, seful de santier. Oamenii din zona spun, mai soptit e drept de frica sa nu fie auziti, ca intre reprezentantii Primariei Bacau si cei ai firmei executante au aparut "de mai demult" animozitati si ca “mereu au fost discutii, in plina strada, de le auzeam si noi. Sunt nemultumiri si intre ei, dar la mijloc suntem noi”.

                        “Doi cu sapa, trei cu mapa”

                        De altfel, problemele de pe aceasta strada nu sunt de ieri de azi. Pe principiul "Doi cu sapa, trei cu mapa", lucrarile de modernizare anuntate de Primarie, inca din luna mai, s-au desfasurat anevoios. Echipa “Desteptarea” a fost in zona chiar in primele zile de la inceperea lucrarilor, pe 10 mai, unde a vazut doar un utilaj si doi-trei oameni, care se chinuiau cu sapa sa faca loc viitoarei canalizari, asta când nu-si dirijau colegul care manevra utilajul."Deocamdata este doar inceputul. Personalul se va mari pe parcurs ce avansam. Primul pas este canalizarea. Termenul de finalizare si predare a lucrarii este de cinci luni", ne asigura atunci acelasi sef de santier, Eugen Hurdubei. Cinci luni, din care au trecut deja aproape trei, dar pe care seful cel mare, Spulber, le-a transformat peste noapte in alte patru luni “de acum incolo”!

                        Lucrari impotmolite

                        Iar lucrarile s-au impotmolit din nou, dupa câteva zile. Adica pe 19 mai. Motivul? In timp ce se escava pamântul, pentru realizarea unei interventii la reteaua de gaz, conducta principala a fost sparta. “Nu am stiut de ea. Aceasta conducta e pusa rau. Pe schita nici nu exista. Dupa plansa trebuia sa fie in alt loc. Daca stiam, va dati seama, ca nu mai escavam aici. In plus, vad ca teava nici nu are folie de avertizare, asa cum e normal. Am mers dupa plansele de la firma de proiectare. Vom remedia situatia si vom continua apoi sapaturile”, ne declara in acea zi ing.Valentin Mocanu, reprezentantul firmei de constructii. Imediat au ajuns atunci la fata locului lucratorii de la firma de gaz, dar si pompierii care trebuiau sa asigure zona in caz de producere a vreunei explozii. Au fost solicitati politistii si jandarmii, conform procedurii, dar nu a fost nevoie de interventia lor. Traficul pe acest tronson de drum, in special pe strada perpendiculara cu Toporasi, a fost dat peste cap pâna s-a remediat situatia.

                        “Daca nici in 2012, atunci când?”

                        Bacauanii din zona insa s-au saturat de disconfort, de praf si mizerie, dar mai ales de vesnicele promisiuni neonorate. Spera ca macar in 2012, an electoral, sa scape de santierul din fata caselor lor. “Daca nici atunci, … când?”, au spus-o tot ei, zâmbind amar.

                        Promisiune electorala

                        De altfel, Primaria Bacau a anuntat abia la inceputul lunii mai 2011 inceperea lucrarilor de pe strada Toporasi, desi reabilitarea ei a fost o promisiune din campania electorala precedenta. Dintr-un buget de 644.964 de lei, aici ar trebui sa fie inlocuita a reteaua de apa, sa fie introdusa canalizare, iar in final sa se efectueze si lucrari de infrastructura. Termenul de finalizare a proiectului, stabilit prin contract, este de 5 luni de la data inceperii lucrarilor, adica din 9 mai. Tot cu tam-tam a fost anuntat, la o luna de la deschiderea santierului, ca "lucrarile de canalizare pe strada Toporasi, pe o lungime de circa 850 de metri, au fost finalizate inainte de termenul prevazut in contractul de executie", cum se arata intr-un comunicat de presa datat 6 iunie. Tot la acea data a inceput executarea racordurilor la reteaua de canalizare si lucrarile de inlocuire a conductei de alimentare cu apa.

                        "Informatiile sunt false. Nu s-a sistat nicio lucrare. Nu cautam niciun alt constructor, iar lucrarile chiar sunt in avans fata de calendar." purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau, Ionut Tomescu

                        “Avem copii mici, oameni in vârsta. Doamne fereste sa avem nevoie de o Salvare, de Pompieri. De o luna nimeni nu a mai venit pe aici. E foarte greu.”
                        Ana Maria Benchea Joca, locuitor pe strada Toporasi

                        "Pâna in 2009, stiu eu, undeva, la mijlocul anului, e gata si strada Toporasi", sustinea candidatul la functia de primar, Romeo Stavarache, in cadrul unei emisiuni televizate in 2008. In 2009, la fel ca si in 2010 si 2011, strada Toporasi a fost lasata tot fara investitia care parea floare la ureche pentru administratia locala.

                        Intr-un Raport de control al Camerei de Conturi – SC Dasricom SRL – s-a ocupat de bransarea la reteaua de apa potabila a comunei Podu Turcului, a unor consumatori individuali. Valoarea contractului a fost de 553.364 RON, iar in decembrie 2009 primaria a decontat firmei Dasricom suma de 233.390 RON. Verificarile efectuate de inspectorii Camerei de Conturi au evidentiat ca proiectul initial prevedea realizarea a 380 bransamente, din care Dasricom a efectuat 323. Dintre acestea, doar 283 au fost insotite de procese verbale de confirmare din partea beneficiarilor. Firma apartine afaceristului Dan Spulber, un apropiat al cercurilor PNL. In timpul guvernarii Tariceanu, Dasricom a renovat cea mai mare parte a scolilor de pe Valea Zeletinului. Firma a cunoscut o ascensiune fulminanta si se va ocupa, intre altele, de pavoazarea centrului municipiului Bacau, contra unei sume peste 2 milioane RON.
                        Roxana Neagu
                        Andreea Gavrila

                        Cercetati pentru braconaj

                          Trei barbati din Moinesti sunt acum cercetati pentru braconaj la vânatoare, dar si pentru uz de arma letala fara drept. Ei au fost prinsi de agentii Politiei Municipiului Moinesti care au oprit pentru control un autoturism in trafic, condus de Costel M. La verificarea autovehiculului au fost identificati Alexandru C., de 52 de ani, din comuna Pîrjol si Vasilica M., de 33 de ani, din Comanesti, iar in interior au fost gasite doua arme de vânatoare. La un control mai amanuntit s-au mai gasit si 8,4 kg carne proaspata caprior, pe care cei doi l-au împuscat in comuna Pîrjol. Cele trei persoane au fost conduse la sediul Poli?iei Municipiului Moinesti. Armele si carnea au fost ridicate în vederea continuarii cercetarilor. (R.N.)

                          78 de morti, in urma unui accident aviatic in Maroc

                            78 de persoane au murit, marti, dupa ce un avion militar s-a prabusit în sudul Marocului, au anuntat autoritatile locale. De asemenea, 3 persoane au fost transportate la spital in stare grava.
                            Aparatul, de tip Hercules C-130, s-a prabusit într-o zona muntoasa din apropiere de Guelmim, în sudul tarii. "Este vorba despre un avion militar folosit pentru transportul trupelor, dar si pentru membrii familiilor militarilor. Este foarte utilizat în zona Saharei", au declarat surse din Ministerul de Interne marocan. "Accidentul a fost provocat de ceata si de conditiile meteo nefavorabile. Dar, pentru moment, nu avem suficiente detalii", au adaugat sursele citate. (Mediafax)

                            ONESTI: Dezbatere publica pentru „calitatea aerului”

                              Primaria Onesti va gazdui luni, 1 august, o dezbatere publica privind "Programul de gestionare a calitatii aerului pentru pulberi PM 10 in municipiu", care apartine Agentiei Regionale de Protectia Mediului (ARPM) Bacau. Actiunea va incepe la ora 10. La discutii sunt invitati toti cetatenii care sunt interesati de calitatea mediului si de diminuarea gradului de poluare. "Am initiat acest program deoarece câtiva ani la rând masuratorile efectuate de Statia 3 de fond industrial, situata in Onesti, au evidentiat valori apropiate de cele maxim acceptate de Consiliul Europei", arata consilierul Maria Ionos, purtator de cuvânt al ARPM Bacau. Valorile limita si perioada de mediere pentru poluantul "pulberi in suspensie" (PM10) sunt prevazute in "Normativului privind stabilirea valorilor limita, a valorilor de prag si a criteriilor si metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de azot si oxizilor de azot, pulberilor in suspensie (PM 10 ?i PM 2,5), plumbului, benzenului, monoxidului de carbon si ozonului in aerul inconjurator", aprobat prin ordin de ministru. Indicatorul PM 10 inregistrat de Statia 3 de monitorizare a calitatii aerului, situata in Onesti, a avut valoarea 25 in 2008, 30 in 2009, 29 in 2010, apropiindu-se de 35, maximum admis in UE. Scopul dezbaterii este sa stopeze cresterea concentratiei de pulberi din aer sau sa o diminueze. Programul ARPM Bacau prezinta cauzele poluarii, firmele si factorii responsabili (activitati economice, cum ar fi transportul rutier, umiditatea, viteza vântului, presiunea etc.), masurile orientative si parametrii de atins. La dezbaterea publica vor participa reprezentanti ai Primariei Onesti, Garzii de Mediu, Politiei, DSP, ai organizatiilor ecologiste si, bineinteles, specialistii ARPM Bacau.
                              Silvia Patrascanu

                              Batalie pe cursurile cu finantare europeana

                                In aceasta perioada, Sanitas, sindicatul angajatilor din sistemul sanitar, face inscrieri pentru un curs de management si legislatie specifica acestui domeniu de activitate. Cheltuielile sunt acoperite din fonduri europene, ceea ce explica adresabilitatea foarte crescuta a salariatilor din spitalele publice fata de acest proiect. “Sunt 18 serii care vor fi programate in decurs de 3 ani si aproape ca s-au terminat locurile, ne-a declarat Aurel Cretu, liderul bacauan al Sanitas. Cursul se adreseaza personalului de conducere din spitalele publice din toata Moldova. Cele mai multe solicitari le avem, asa cum era de asteptat, din judetul Bacau, pentru colegii nostri din alte zone naveta fiind mai dificila.” Cursul va demara in octombrie si se va derula la sfârsit de saptamâna, astfel incât activitatea spitalelor sa nu fie perturbata de lipsa unora dintre angajati. Lansat la mijlocul lunii iunie, proiectul are drept scop adaptarea mai usoara a personalului medico-sanitar la procesul de descentralizare si reorganizare din Sanatate. Cursantii vor afla din experienta altor tari europene despre avantajele si dezavantajele descentralizarii sistemului sanitar. Proiectul european se va incheia cu o campanie de informare si promovare cu tema “Organizarea flexibila a muncii in contextul descentralizarii serviciilor”. Va fi, de asemenea, elaborat un ghid de bune practici, in 2000 de exemplare, cu tema “Flexicuritatea intr-un sistem sanitar descentralizat”. La sfârsitul proiectului, o parte dintre cursanti vor participa la un schimb de experienta in Italia, tara partenera in proiect. Peste 1100 de manageri, medici sefi de sectie, asistenti sefi, directori de resurse umane si directori de ingrijiri din intreaga tara vor lua parte la acest proiect european, a carui prima etapa, pentru zona Nord-Est, este gazduita de Bacau.
                                Doina Mincu

                                Inspectie scolara privind autorizatiile sanitare

                                  In aceasta perioada toti inspectorii teritoriali de la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau efectueaza o inspectie tematica in intreg judetul pentru verificarea stadiului depunerii documentatiei privind obtinerea autorizatiei sanitare. “In paralel se va urmari si care este graficul lucrarilor de igienizare in scoli, cu termen de realizare si finalizare 1 septembrie. Daca directorii de institutii scolare nu se supun acestor obligatii vor avea de dat explicatii pe 31 august, când vom evalua activitatea lor anuala si se vor da calificative”, a amenintat prof. Florin Lazar, inspector scolar general ISJ Bacau. Anul scolar trecut, 15 la suta din unitatile de invatamânt au functionat fara autorizatie sanitara. (R.N.)

                                  ULTIMELE ȘTIRI