duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4952

Pregatiri pentru canicula

    Autoritatile au pregatit 21 de puncte de prim ajutor in judet

    In judetul Bacau vor functiona 21 de puncte de prim ajutor pentru perioadele de canicula din intervalul iunie – august. Cele mai multe se afla in municipiile Bacau si Onesti (6, respectiv 5). De asemenea, in conformitate cu OUG nr. 99 din 29 iunie 2000, angajatorii vor fi obligati sa asigure angajatilor, in perioadele de canicula, 2-4 litri de apa minerala de persoana, pe schimb.

    Conducerea Prefecturii a prezentat ieri in cadrul unei conferinte de presa masurile ce urmeaza a fi luate de autoritati in perioada iunie – august pentru evitarea problemelor cauzate de temperaturile caniculare. Astfel, potrivit unei centralizari intocmite de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau, in tot judetul vor functiona 21 de puncte de prim ajutor. Cele mai multe vor fi amenajate in municipiul Bacau, 6, respectiv in municipiul Onesti, 5. De asemenea, puncte de prim ajutor vor mai functiona in municipiul Moinesti, in Comanesti, Tg. Ocna si Buhusi.
    In municipiul Bacau vor fi amenajate puncte de prim ajutor la sediul Serviciului Public pentru Asistenta Sociala, strada Stefan cel Mare nr. 17 A, la Biserica Ortodoxa "Sf. Neculai", Cinematograful Central, la sediul Casei de Asigurari de Sanatate, la Biserica Ortodoxa "Sf. Dumitru", respectiv la Serviciul Public de Evidenta a Persoanelor din strada Henri Coanda nr. 2. Punctele de prim ajutor vor dispune de rezerve de apa minerala, precum si de truse de acordare de ingrijiri pentru "victimele" caldurii insuportabile.

    Angajatii, obligati sa asigure apa minerala

    Prefectul Constantin Scripat a prezentat si masurile pe care angajatorii sunt obligati sa le ia in scopul protejarii angajatilor de efectul caniculei. Astfel, in conformitate cu prevederile OUG nr. 99 din iunie 2000, angajatorii sunt obligati sa asigure 2-4 litri de apa minerala de persoana pe schimb, precum si dusuri pentru angajatii care lucreaza expusi la soare. Potrivit OUG citate, angajatorii care nu pot asigura conditiile amintite, pot recurge la reducerea duratei de lucru, esalonarea pe doua zile a perioadei de lucru, pana la ora 11.00 si dupa ora 17.00 sau chiar intreruperea colectiva a lucrului.
    Lucian Bogdanel

    „Punctele au caracter provizoriu, in functie de perioada de canicula anuntata. Daca temperaturile vor fi ridicate pentru o perioada mai lunga vor fi si medici in aceste puncte de prim ajutor. Am cautat cladiri mai racoroase, cum sunt bisericile sau cinematograful. Punctele vor avea apa minerala si vor fi deservite de asistenti medicali.”
    Constantin Scripat, prefect

    Fotbal / Finala Cupei Romaniei, faza judeteana: Sub semnul tineretii

    CSM Moinesti – AS Nicolae Balcescu (sâmbata, ora 11.00, stadion "Lucretiu Avram")

    Interes mare

    La un an distanta, finala Cupei României, faza judeteana isi schimba domiciliul. Renunta la "Municipal" in favoarea unui stadion mai mic, apropiat de nivelul finalistelor de sâmbata: "Lucretiu Avram". Interesul pentru acest ultim act al competitiei este insa cât se poate de mare. Mai ales ca aduce fata in fata doua echipe destul de apropiate valoric: CSM Moinesti si AS Nicolae Balcescu.

    Dueluri strânse

    Vecine in clasamentul Ligii a lV-a "Umbro", incheiat in urma cu o saptamâna, CSM Moinesti (locul 4) si AS Nicolae Balcescu (locul 5) au oferit dueluri strânse in campionat. Astfel, moinestenii s-au impus cu 1-0 la Nicolae Balcescu, dar au fost nevoiti sa accepte remiza (scor 1-1) in jocul de pe propriul teren. Un alt numitor comun il reprezinta media de vârsta scazuta prezentata de cele doua finaliste.

    Trofin, atacant

    Media de vârsta a moinestenilor e "stricata" de cei 35 de ani ai antrenorului-jucator Sorin Trofin. Dupa ce a jucat doua semifinale de Cupa cu FCM Bacau, Trofin spera acum sa câstige faza judeteana a competitiei. "Pentru o echipa ca Moinestiul, ar fi un trofeu important. La fel ca si pentru mine in calitate de antrenor", a declarat Trofin, care face cuplu in atac cu golgeterul Darie (25 de goluri in retur), doar pentru a ceda locul de la mijlocul terenului unui junior promitator de 17 ani precum Stefan Irimia.

    Fara Bracau

    AS Nicolae Balcescu are, la rândul sau, pusti talentati. Din pacate, unul dintre acestia, Bracau, va vedea finala de pe tusa, fiind eliminat in semifinala câstigata marti, cu 3-1 contra lui AS Nicolae Balcescu. "E pacat ca nu vom putea conta pe Bracau, insa, chiar si asa, speram sa facem un meci cât mai bun", a opinat antrenorul lui AS Nicolae Balcescu, Doru Botez.

    Festivitate de premiere

    Cu ocazia finalei dintre CSM Moinesti si AS Nicolae Balcescu, Asociatia Judeteana de Fotbal va premia formatiile de juniori care au câstigat campionatul in editia 2010-2011. Totodata, va fi organizata si o festivitate de premiere in care sponsorul Ligii a lV-a va recompensa cele mai bune formatii ale sezonului recent incheiat. "E o festivitate inedita, care, in mod cert, va face placere si spectatorilor prezenti la finala", a declarat presedintele AJF Bacau, Cristi Sava.

    Dan Sion

    Volei, Divizia A1: Alta echipa retrasa?

    Confruntata cu mari probleme financiare, Pro Volei Botosani se afla in pragul desfiintarii

    Incertitudini

    Cu toate ca startul campionatului Diviziei A1 la volei feminin va incepe de-abia la finalul lunii octombrie, Federatia a stabilit deja programul sezonului regulat. Calendarul competitional ar putea suporta insa unele modificari. Nu in ceea ce priveste datele, ci echipele. Desi s-a inscris in campionat, Pro Volei Botosani (ocupanta unui merituos loc 6 in editia trecuta a Diviziei A1) s-ar putea retrage pâna start.

    Anunt

    Formatia botosaneana acuza mari probleme financiare, presedintele de onoare al clubului, Catalin Buhaianu anuntând in urma cu o saptamâna chiar desfiintarea ei! "Mai avem in lot doar doua jucatoare", a declarat Buhaianu pentru sport365. "Mie nu-mi ramâne decât amintirea ca am putut face o echipa de Divizia A si ca am luat contact cu lumea buna a voleiului românesc".

    Remember

    Pro Volei Botosani spera, totusi, sa sensibilizeze factorii locali si sa gaseasca resursele financiare necesare pentru participarea in campionat. Daca nu va reusi, echipa botosaneana va spune insa "pas" inainte de inceperea sezonului, astfel incât locul sau sa fie luat de o alta echipa. Anul trecut, Penicilina Iasi s-a retras dupa startul Diviziei A1, situatie in care competitia a continuat cu doar 11 formatii.

    Adversara

    "Nu cunosc exact care e situatia Botosaniului, dar mi-as dori sa-si rezolve problemele si sa continue. Nu vreau sa mai asistam la alte retrageri", a declarat antrenorul Stiintei Bacau, Florin Grapa, facând referire la desfiintarea Metalului Galati si la abandonul Penicilinei Iasi, ambele petrecute anul trecut. Stiinta Bacau ar urma sa intâlneasca in "sferturile" Cupei României pe invingatoarea dintre Pro Volei Botosani si CSM U Craiova.
    Dan Sion

    Atentie, CADE tencuiala!: Bloc-PERICOL public

      Pietonii care trec prin zona blocului 12 de pe Bulevardul Nicolae Balcescu risca sa fie raniti de bucatile de tencuiala care se desprind de pe fatada imobilului. Asociatia de proprietari a pus afise de atentionare si incearca sa obtina sprijin pentru curatarea peretilor. Proprietarii apartamentelor sunt obligati prin lege sa intretina cladirea, insa nu pot suporta costurile.

      Fatada blocului cu numarul 12 de pe bulevardul Nicolae Balcescu poarta urmele trecerii timpului. Primele care au cedat au fost ornamentele de la balcoane. In fiecare zi, bucati de tencuiala ajung pe trotuarele din jurul imobilului care se intinde pana pe strada Mihai Viteazu. Blocul, in forma de “U”, are o curte interioara in care exista acelasi pericol inainte ca tencuiala deteriorata sa fie indepartata, dupa mai multe demersuri ale asociatiei de proprietari. Acum, reprezentantii locatarilor din acest bloc au incercat acelasi lucru, insa lucrurile sunt mai complicate. “Am luat legatura cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, ne-a declarat Gabriela Oprisan, administratorul Asociatiei de proprietari 93 Central. Avem promisiuni ca ni se va pune la dispozitie o masina cu scara pentru a desprinde bucatile de tencuiala. Numai ca, la parterul blocului sunt sediile unor agenti economici. Exista un mic acoperis deasupra acestor spatii, care ar putea fi distrus de bucatile cazute de pe bloc. In al doilea rand, chiar daca ni s-a promis de la Politie ca va fi restrictionat traficul in zona, pot trece pietoni si este riscant. Am avea nevoie de o structura de protectie, un tunel pentru trecatori.” Lucrarea de reabilitarea a imobilului este o obligatie legala a proprietarilor de apartamente si de spatii comerciale. Administratorul asociatiei de proprietari spune insa ca doar in jur de 10% dintre locatari si-ar permite sa cotizeze pentru efectuarea lucrarilor. “Suntem constienti ca exista riscul ranirii trecatorilor. Tocmai de aceea am pus afise prin care ii atentionam ca poate cadea tencuiala. Din acelasi motiv cerem si ajutorul autoritatilor.” Viceprimarul municipiului Bacau, Dragos Luchian, ne-a declarat ca nu este permisa interventia, cu fonduri publice, in proprietatea privata. “Locatarii ar trebui sa contracteze lucrarea cu o firma specializata care asigura si protectia trecatorilor si a spatiilor de la parter. Primaria nu poate interveni in acest caz, deoarece nu avem niciun serviciu care sa se ocupe de asa ceva si nici dotare. Totusi, voi trece pe acolo si voi lua legatura cu asociatia de proprietari. Poate gasim impreuna o solutie.” Acesta nu este singurul bloc-pericol public. Anul trecut, pompierii au indepartat tencuiala de pe doua imobile de pe strada Razboieni.

      In urma cu cateva saptamani a fost aprobat proiectul de ordonanta de urgenta care vizeaza cresterea "calitatii arhitectural-ambientale a cladirilor". Justificarea autoritatilor pentru elaborarea acestui act normativ a fost aceea de a se da posibilitatea autoritatilor locale de a reabilita fatadele din fonduri publice locale, pe care sa le recupereze ulterior de la proprietari. La randul lor, proprietarilor li se da posibilitatea de a accesa credite asemanatoare celor pentru reabilitarea termica, garantate de stat si cu termen de 5 ani pentru rambursare. Actul normativ prevede si amenzi intre 2.000 si 10.000 de lei pentru nerespectarea de catre proprietari a obligatiei de refacere a fatadelor.
      Doina Mincu

      Fotbal: N-au avut rivali

      Aerostar a câstigat campionatul juniorilor A1 cu 19 victorii si doar un egal

      Viitor frumos

      In returul editiei de campionat 2010-2011, Aerostar a trait periculos, salvându-se de la retrogradarea in liga a patra pe ultima suta de metri. Cu toate acestea, divizionara C bacauana are viitorul asigurat. O demonstreaza si succesul echipei de juniori A1, care a câstigat detasat campionatul judetean si se pregateste acum de "barajul" pentru faza zonala.

      Bilant naucitor

      Juniorii A1 antrenati de Valentin Cioanca au incheiat competitia judeteana cu un bilant naucitor: din 20 de jocuri au câstigat 19, cadrul fiind completat cu o remiza pe terenul Darmanestiului. Linia de clasament cuprinde si un golaveraj de toata isprava. Astfel, "aviatorii" cei mici au inscris nu mai putin de 79 de goluri (o medie de aproape patru goluri pe meci), primind doar doua!

      Plus de experienta

      "Sincer, ne asteptam la un asemenea parcurs, doarece beneficiem de un fond de jucatori foarte buni. Chiar daca vorbim de o echipa de juniori, unul dintre atuurile noastre a fost experienta; astfel, o buna parte din ei au evoluat si in liga a patra si chiar au debutat in C", a explicat antrenorul Vali Cioanca.

      Pe multiple fronturi

      Printre cei care au activat cu succes pe mai multe fronturi in acest sezon a fost si Ramon Gheorghe. Mijlocasul bacauan a câstigat campionatul juniorilor A1, a luat bronzul national cu reprezentativa under 16 a Bacaului si, dupa evolutiile foarte bune la Aerostar 2, a debutat si la prima echipa a clubului, in liga a treia. "A fost un efort mare, dar, având in vedere rezultatele obtinute, a meritat", a spus Ramon Gheorghe.

      Ploaie de goluri

      Principalul realizator al Aerostarului la juniori A1 a fost Alex Popa, cu 16 reusite, urmat de Paval (15 goluri marcate) si Berbece (11). La doar 16 ani, Popa nu s-a multumit doar cu golurile de la juniori, trecându-si numele si pe lista marcatorilor ligii a treia: "Sper sa o tin tot asa. Urmeaza faza zonala a campionatului de juniori A1 unde ne dorim sa facem o figura frumoasa".

      Febra "barajului"

      Pâna luni, echipa de juniori A1 a Aerostarului isi va afla adversara de la "barajul" pentru faza zonala. Câstigatoarea va fi decisa dupa un dublu duel, tur-retur, care va avea loc pe 16 si 19 iunie. Vali Cioanca a intrat deja in febra pregatirilor pentru "baraj": "Ne confruntam cu unele probleme de efectiv, dar, chiar si asa, n-avem voie sa ratam prezenta la «zona»". Cu atât mai mult cu cât turneul s-ar putea desfasura chiar in Bacau.

      Dan Sion

      Handbal / Juniori IV: Turneu final

      12 echipe participa la turneul final al campionatului national pentru juniori IV, competitie organizata in acest week-end la Baia Mare. Bacaul face parte din grupa B, in timp ce in cealalta serie evolueaza LPS Vaslui, LPS Buzau, HC Bucuresti, Progresul Bailesti, Minaur Baia Mare si LPS Târgu Jiu.

      Start dificil

      Echipa pregatita de Eusebiu Tancau a plecat joi la drum, iar vineri va intra in focuri dis-de-dimineata. Prima zi este si cea mai aglomerata, CSS-ul urmând sa dispute trei meciuri. Bacauanii vor inaugura competitia cu CSS Reghin (ora 8.00), dupa care vor intâlni CSS Constelatia Giurgiu (15.00) si Steaua Bucuresti (18.30).

      De clasament

      Sâmbata, handbalistii CSS-ului au in program doua jocuri, cu Unirea Sânnicolau Mare (11.00) si "U" Transilvania Cluj (19.00), la inchiderea reuniunii. Dupa acest ultim meci se va trage linie si se va alcatui grila partidelor de clasament, care vor avea loc duminica in Sala Polivalenta "Lascar Pana" din Baia Mare. (Dana P.)

      Tenis: Marin, la primul punct ATP

      Nr. 1 in tara la grupa 18 ani si cel mai bine clasat român in ierarhia mondiala a juniorilor (locul 53 ITF), Teodor Marin a reusit sa acumuleze primul sau punct ATP. Tenismenul de la SCM Bacau a primit wild-card la Romania F3 Futures, turneu international aflat in desfasurare la Craiova, unde s-a impus in primul tur cu 7-5, 6-3 in fata chilianului Mauricio Alvarez Guzman (locul 1791 ATP). Prin calificarea in runda secunda, Marin a primit un punct ATP, astfel incât de saptamâna viitoare va figura in clasamentul international al seniorilor. In aceasta ierarhie, SCM-ul il mai are pe Dragos Ignat, campionul en-titre al categoriei U18 contabilizând doua puncte ATP (valabile pâna pe 13 iunie) la Trofeul Municipiului Bacau de anul trecut.
      La nivel de juniori, Teodor Marin urmeaza sa participe la Wimbledon (25 iunie – 3 iulie), turneu de Mare Slem urmat, cel mai probabil, de prezenta in lotul României la Campionatele Europene U18 individuale (18-24 iulie) si pe echipe (27 iulie – 3 august). (D.P.)

      Fotbal / Juniori C: FCM Onesti, invinsa de LPS Vaslui

      Turneul zonal (juniori C) al campionatului national de fotbal, care se desfasoara in aceste zile la Onesti, a intra in faza clarificarilor. In etapa a II-a, ASC Odorheiu Secuiesc a invins cu 4-3 (dupa ce a condus cu 4-1) pe CSS Sfântu Gheorghe, echipa care a avut un reviriment in finalul partidei. Reuniunea de miercuri s-a incheiat cu jocul LPS Vaslui – FCM Onesti 2-0, gazdele primind golurile pe greseli ale fundasilor si portarului Sitaru. LPS Vaslui a jucat tot meciul pe cartea atacului, in timp ce multe din actiunile de atac ale onestenilor s-au oprit dupa mijlocul terenului. Prin aceasta infrângere fotbalistii onesteni nu mai pot spera la calificarea in faza urmatoare a campionatului national. Ultimele meciuri ale turneului zonal (juniori C) de la Onesti se disputa vineri, 10 iunie: ASC Odorheiul Secuiesc – LPS Vaslui si FCM Onesti – CSS Sfântu Gheorghe. (Ion Moraru)

      Handbal masculin: Ghita, debut fara gol

      Cristian Ghita si-a facut debutul in reprezentativa de seniori cu ocazia meciului România – Croatia 25-30 (14-14), disputat miercuri seara la Drobeta Turnu Severin, in preliminariile Euro 2012. Handbalistul de 20 de ani, care a fost al doilea marcator al Stiintei MD in sezonul 2010-2011, a intrat in joc in prima repriza, dar nu a reusit sa inscrie. Interul dreapta bacauan va mai evolua sub "tricolorul" echipe mari duminica, in deplasare in Spania, in ultimul meci din campania de calificare la Euro. România nu are nicio sansa de a merge la turneu final, elevii lui Vasile Stânga neavând niciun punct dupa cinci jocuri disputate. (D.P.)

      OLANDA lasa Romania in afara spatiului SCHENGEN pana in 2012

        Guvernul olandez se va pronun?a în 2012 în leg?tur? cu cererile României ?i Bulgariei de integrare în spa?iul Schengen, dup? o perioad? de prob?, a anun?at, azi, ministrul olandez al imigra?iei, Gerd Leers. "Este înc? prea devreme s? lu?m o decizie ?i avem nevoie de mai mult timp pentru a fi în m?sur? s? o facem", a spus oficialul olandez citat de "Le Figaro". El a insistat asupra faptului c? Olanda cere noilor state membre s? aib? un control eficient la frontiere, iar reformele judiciare din România ?i Bulgaria s? fie "reale ?i ireversibile".
        Sursa: evz.ro

        ANM: Atentionare COD GALBEN de ploi si vijelii in estul tarii

          Administratia Nationala de Meteorologie a emis, joi, o atentionare medeo cod galben de ploi, vijelii si grindina, pentru intervalul 9 iunie, ora 12.00 – 11 iunie, ora 6.00, care vizeaza jumatatea de est a tarii. In intervalul mentionat, in Maramures, Transilvania, Moldova, Dobrogea si cea mai mare parte a Munteniei vor fi averse cu caracter torential, descarcari electrice, intensificari ale vantului cu aspect de vijelie si se vor semnala caderi de grindina. Cantitatile de apa vor depasi local 30 l/mp si izolat 60-70 l/mp.
          Sursa: HotNews.ro

          Apetitul sexual nu scade odata cu varsta

          Varsta nu influenteaza apetitul sexual al barbatilor. Barbatii trecuti de prima tinerete care si-au pierdut dorinta sexuala nu stau bine cu sanatatea, cred cercetatorii australieni. Studiile anterioare au aratat ca odata cu inaintarea in varsta scade nivelul testosteronului, fara de care nu exista dorinta sexuala. Testosteronul scade doar daca exista probleme de sanatate, spun, mai nou, cercetatorii de la Universitatea din Sydney. Din cei peste 300 de barbati trecuti de 40 de ani care au fost testati, doar cei care sufereau de obezitate, diabet sau boli cardiovasculare nu aveau chef de sex.
          Sursa: evz.ro

          MEDICII de familie RENUNTA la PROTEST si semneaza noile contracte cu CNAS

            Medicii de familie au decis s? semneze noile contracte cu Casa Na?ional? de Asigur?ri de S?n?tate, potrivit pre?edintelui Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mih?il?, citat? de Mediafax. Cadrele medicale vor depune actele pentru contractare.
            Sursa: Adevarul.ro

            Preturi mai mici pe seama „psihozei E.coli”

            Isteria creata de neidentificarea sursei de contaminare cu bacteria E.coli a afectat si vanzarile de legume in Bacau, dar nu intr-atat incat sa fie raportate pierderi masive in randul producatorilor agricoli bacauani. "Avem in judet producatori de castraveti in solarii, dar nu au contracte semnificative ci desfac pe piata libera", a explicat Ioan Chiriac, directorul Directiei pentru Agricultura Bacau, care sustine ca vanzarile "au scazut pe fondul acestei psihoze. Nu exista un pericol real pentru consumatori". De la 3-4 lei pe kilogram cat erau in urma cu cateva saptamani, castravetii au ajuns sa coste in pietele bacauane intre 1 si 1,5 lei, rosiile au coborat la 3-4 lei, salata verde – 1 leu, ceapa verde – 1 leu legatura, la fel si ridichile, in timp ce varza costa pana la 1,5 lei la kilogram. Nici testele efectuate de catre inspectorii sanitar-veterinari nu au indicat contaminari. "S-au facut mai multe controale la sectorul legume, dar si investigatii. Nu am avut rezultate care sa indice contaminarea cu E.coli pana in acest moment", a declarat dr. Gheorghita Vlad, purtator de cuvant al Directiei Sanitar-Veterinare Bacau. Pentru a evita imbolnavirea suntem sfatuiti sa respectam regulile de igiena alimentara si personala. Este obligatorie spalarea sub jet de apa a legumelor si fructelor si depozitarea carnii proaspete separat de alte alimente. (A. Gavrila)

            Copil lovit de cal, in stare grava

              Doi copii din mediul rural au fost transportati de urgenta la Spitalul de Pediatrie in noaptea de marti spre miercuri dupa ce au fost victimele unor accidente mai putin obisnuite. Ambii au fost internati in sectia de Chirurgie si Ortopedie Pediatrica. Primul a ajuns la spital un baiat in varsta de 8 ani, din Racaciuni, care a fost lovit marti seara de un cal. Animalul i-a provocat leziuni interne extrem de grave. "Are ruptura de rinichi si trauma hepatica, ne-a spus dr. Aurelia Taga, managerul spitalului. A venit cu hematurie (sange in urina – n.n.) masiva. A necesitat transfuzie de sange si perfuzie pentru reechilibrarea hidroelectrolitica. A trebuit sa chemam de acasa transfuzistul, care face de garda la domiciliu. Acum, starea pacientului este stabila." Copilul a fost supus unor investigatii foarte amanuntite. In functie de rezultatul acestora, medicii chirurgi vor decide daca se impune interventie chirurgicala ori tratament medicamentos, de conservare. Dintr-o alta localitate rurala marti seara a fost adusa cu ambulanta la Spitalul de Pediatrie o fetita de doi ani, care a fost victima unui accident casnic. Fetita a fost arsa cu cafeaua pe care mama ei tocmai o luase de pe foc. Medicii au diagnosticat-o cu arsuri de gradul II pe fata si torace. Din fericire, nu sunt pe suprafata mare iar la varsta pe care o are fetita, ranile se vor vindeca si nu vor lasa urme. (E. Tintaru)

              S-a urcat pe stalp si a murit electrocutat

                Un barbat in varsta de 50 de ani din comuna Racaciuni a avut o parte de un sfarsit cumplit. Ieri, in jurul orei 11.30, el s-a urcat pe un stalp de electricitate pentru a ajunge la un post de transformare aerian. Aici a facut niste manevre, scopul acestora nefiind inca stabilit. Barbatul a fost electrocutat si a decedat pe loc. A murit pentru ca nu purta echipament de protectie. La fata locului s-au deplasat reprezentanti ai Politiei, ai Inspectoratului Teritorial de Munca si ai Parchetului. In urma primelor cercetari inspectorul de munca nu a reusit sa stabileasca daca victima era angajata sau nu la vreo firma. Cert este ca in urma ei au ramas doi copii orfani. (E. Tintaru)

                Fermierii bacauani cauta finantari europene

                In perioada 1-31 mai, la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP) Bacau, a primit cereri in cadrul a doua sesiuni de finantare, respectiv pe Masura 125 – Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii, care are ca obiectiv adaptarea infrastructurii agricole la noile structuri de proprietate si Masura 312 – Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi care isi propune incurajarea activitatilor non-agricole, in scopul cresterii numarului de locuri de munca si a veniturilor aditionale. Pentru ambele masuri de ajutor, intreprinzatorii bacauani au depus mai multe cereri ca in sesiunile precedente. "In ceea ce priveste Masura 125, au fost depuse 21 de proiecte. 20 sunt beneficiari publici, in timp ce unul este privat. Pe Masura 312, au fost depuse 53 de proiecte, destul de multe comparativ cu alte sesiuni si pe activitati diverse de la ateliere auto, cabinete umane, stomatologice sau veterinare, servicii si chiar pompe funebre", a declarat Codrina Pascaru, director adjunct OJPDRP Bacau.
                Cu banii obtinuti pe Masura 125, fermierii pot investi in modernizarea sau retehnologizarea infrastructurii de irigatii, constructia sau modernizarea drumurilor de exploatare agricola si drumurilor forestiere. In schimb, microintreprinderile pot utiliza banii de pe Masura 312 pentru modernizarea sau extinderea cladirilor in scop productiv, dotarea cu echipamente sau utilaje, achizitionarea de licente. Pe Masura 125, in ultimii trei ani au fost depuse in judetul Bacau 28 de proiecte cu o valoare publica care depaseste 34 de milioane de euro. Deocamdata, nici un proiect nu a fost finantat, desi 21 sunt considerate eligibile, arata un raport recent al OJPDRP Bacau. (A. Gavrila)

                Program de formare pentru profesori

                  Astazi, 9 iunie, incepand cu ora 14.30, la Centrul “American Corner Bacau” din cadrul Casei Corpului Didactic “Gr. Tabacaru” se va desfasura programul de formare continua intitulat “Explorarea dreptului umanitar”. Vor participa 30 de profesori de stiinte socio-umane si de istorie din judet, care vor fi formati de prof. Anca Dabija, de la Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacau, sub coordonarea inspectorului scolar de specialitate, prof. Magdalena Mardare si a directorului CCD Bacau, prof. Gabriel Stan. “Este un program educational initiat de Comitetul International al Crucii Rosii, care îsi propune sa familiarizeze tinerii cu notiunile de baza ale dreptului international umanitar si cu problematica umanitara la nivel international, atat pe timp de pace, cat si pe timp de conflict armat”, a explicat prof. Stan. Scopul proiectului este acela de a dezvolta capacitatea tinerilor de a întelege principiile si valorile dreptului international umanitar, odata cu diseminarea acestora în scoli, în randul elevilor cu varste între 13 si 18 ani. Profesorii participanti la seminarul de formare organizat de CCD Bacau vor fi obligati sa aplice elemente ale acestui proiect în scolile de unde provin. (R. Neagu)

                  Evenimente culturale la Onesti si Tg. Ocna

                  Joi, 9 iunie, de la ora 17, in spatiul multifunctional al Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti” va avea loc vernisajul expozitiei de pictura “Ferestre”, realizata cu lucrari ale cunoscutului artist plastic bacauan, profesorul Aurel Stanciu. Aceasta expozitie va fi prezentata de prof.dr. Teodor Valeriu Hasegan, critic in istoria artelor. Vineri, 10 iunie, la ora 10, la Penitenciarul Spital Targu Ocna va fi lansata cartea “File de cronica – Din istoria localitatii Targu Ocna”. Acest volum este scris de venerabilul profesor targ-ocnean Stefan Pelin, care a format multe generatii de elevi “sadind” in sufletul acestora pasiunea pentru istorie. La lansarea acestui volum si-au anuntat participarea oficialitati ale orasului Targu Ocna, cadre ale Penitenciarului Spital si colaboratori externi ai acestei institutii. (I. Moraru)

                  Jandarmi la Bac

                    De la inceperea examenului de Bacalaureat, 20 de jandarmi din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobila „Alexandru cel Bun” Bacau sunt angrenati în executarea unor misiuni de asigurare a ordinii si linistii publice în zona unitatilor de învatamant preuniversitar (centre de examen constituite pe timpul desfasurarii examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2011). „Conform graficului de desfasurare a activitatilor, Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau asigura, cu efectivele din subordine, asigura masurile specifice la 3 centre de examen din municipiul Bacau, respectiv Colegiul Tehnic «Dumitru Mangeron» Bacau, Colegiul «Henri Coanda» Bacau, Grupul Scolar de Ecologie si Protectia Mediului «Grigore Antipa» Bacau. De asemenea, efectivele Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau vor asigura protectia transportului lucrarilor scrise ale elevilor de la centrele de examen la centrul zonal de evaluare”, a precizat mr. Marius Taranu, ofiter GMJ Bacau. În contextul asigurarii masurilor de ordine si siguranta publica în sistem integrat (politie si jandarmerie), pe timpul desfasurarii examenului de bacalaureat, în cele 8 judete aflate în zona de responsabilitate a unitatii bacauane, Gruparea de Jandarmi Mobila asigura sprijinul si interventia la solicitarea inspectoratelor judetene pentru efectivele aflate în dispozitivele de ordine publica. Actiunile vizeaza desfasurarea examenului în conditii depline de securitate, ordine si liniste publica si îndepartarea factorilor perturbatori sau a persoanelor care comit fapte antisociale în zona unitatilor scolare. Misiunea jandarmilor se va finaliza pe 1 iulie, cand este ultima proba la Bacalaureat. (R. Neagu)