CJ Bacau isi mai face o asociatie
Consiliul Judetean se va asocia cu trei ONG-uri si trei firme pentru a gestiona fondul piscicol. Este a treia asociatie, dupa ADIB si ADIS infiintata de Dragos Benea. Scopul acesteia va fi accesarea unor sume nerambursabile din Fondul European pentru Pescuit. Banii urmeaza sa ajunga in zona Colonesti – Motoseni – Rachitoasa.
Alesii judetului au aprobat la sfarsitul saptamanii trecute un proiect privind fondarea Asociatiei de Dezvoltare a Zonelor Piscicole. Alaturi de CJ Bacau, din asociatie vor mai face parte trei societati comerciale si trei organizatii neguvernamentale. Scopul infiintarii acesteia este, in principal, accesarea sumelor puse la dispozitie de UE printr-un fond destinat dezvoltarii pescuitului. A fost nevoie de o sedinta extraordinara, pentru ca, pana pe 30 septembrie, trebuie depusa toata documentatia care insoteste cererea de finantare. "Cred ca zona pe care v-o propunem e in regula din toate punctele de vedere, a declarat Dragos Benea, presedintele CJ. Colonesti – Rachitoasa – Motoseni este o zona extrem de saraca a judetului si orice proiect european este binevenit acolo, cu atat mai mult unul in valoare de 6 milioane de euro. Aceasta directie de dezvoltare a sectorului piscicol pe acea zona poate fi una interesanta pentru viitor." Consilierii judeteni au mai avut la mapa statutul si actul constitutiv. Banii obtinuti din FEP vor fi folositi pentru sustinerea dezvoltarii zonei piscicole a judetului, organizarea de conferinte, seminarii, cursuri si activitati de promovare a comunelor respective, organizarea de competitii sportive, protejarea mediului, stimularea turismului si ecoturismului prin valorificarea traditiilor locale, sprijinirea micilor pescarii din Colonesti, Rachitoasa si Motoseni. Chiar daca fondarea asociatiei nu era inca aprobata, pentru a fi siguri ca prind finantare, reprezentantii CJ au elaborat deja proiectul "Grup local pentru gestionarea durabila a fondului piscicol in judetul Bacau" si l-au depus la Compartimentul regional Iasi, in cadrul Programului Operational pentru Pescuit al Romaniei. In faza de evaluare tehnico-economica, proiectul depus de CJ Bacau & asociatii a obtinut 85 de puncte, motiv pentru care a fost semnat si contractul de finantare nerambursabila in valoare de 155.847 lei. Asociatia de Dezvoltare a Zonelor Piscicole va contribui cu 27.753 lei.
Silvia Patrascanu
Bani din peste pentru comunele sarace
Voluntarii Centrului Antidrog, pe primul loc
O echipa de voluntari de la Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau a obtinut locul I la un concurs national de proiecte intitulat "Impreuna 2011". Echipa bacauana a fost formata din patru eleve si un cadru didactic de la Colegiul National "Gh. Vranceanu". Competitia s-a desfasurat, la inceputul acestei luni (intre 5 si 10 septembrie), in statiunea Eforie Sud.
Voluntarii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) Bacau au reusit performanta de a castiga un concurs national de proiecte intr-o competitie acerba la care au participat echipe din intreaga tara. Tema principala a proiectului bacauan au fost etnobotanicele, prezentate de echipa bacauana intr-o activitate, tip emisiune, institulata "Altfel … dar la fel ca tine!". Bacaul a fost reprezentat in competitie de voluntari ai Centrului Antidrog, elevi de la Colegiul National "Gh.Vranceanu", coordonati de un cadru didactic din aceeasi unitate de invatamant (Anca Boghian, Madalina Ichim, Laura Proca si Alexandra Radu – eleve, si prof.Cristina Chilianu). “Este un loc binemeritat, spun eu, pentru ca cele patru fete, impreuna cu profesorul coordonator, au reusit sa impresioneze juriul prin prezentarea inedita pe care au facut-o proiectului. Au participat si la toate atelierele organizate in competitie, au iesit pe primul loc si la proba de traseu, o competitie sportiva. Practic au iesit pe loc frutas la toate cele trei activitati ale proiectului”, a explicat inspector Marta Butnaru, specialist Educatie Invatamant CPECA Bacau. Proiectul "Altfel, dar la fel ca tine" a fost derulat deja si in scolile din Bacau si are ca scop implicarea unui numar cat mai mare de tineri, reprezentanti ai autoritatilor locale si ai organizatiilor non-guvernamentale in lupta impotriva consumului de produse noi cu proprietati psihoactive, denumite generic etnobotanice. Beneficiarii directi ai proiectului sunt peste 1.600 de elevi, pe langa profesori, parinti si comunitate. “Acest proiect va continua si in acest an scolar in liceele si scolile generale din municipiul Bacau. Voluntarii nostri sunt stimulati de premiul obtinut si doresc sa participe in continuare in astfel de competitii si vor face ca acest proiect sa fie si mai atractiv si mai eficient, speram, prin mesajele transmise”, a mai adaugat inspector Marta Butnaru. Anul trecut, cu acest proiect, echipa bacauana, formata atunci din elevi de la Colegiul Economic "Ion Ghica", a obtinut locul II. In prezent, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau are un total de 25 de voluntari activi.
Roxana Neagu
“A fost inedit, neasteptat de frumos, un concurs complex. Am facut ceva diferit, cu prezentarea proiectului sub forma unei emisiuni in direct si cred ca asta a impresionat cel mai mult.”
Laura Proca, voluntar, clasa a XI-a
“Locul I pe tara demonstreaza ca suntem cea mai buna echipa. Ne-am dorit sa castigam acest premiu.”
Anca Boghian, voluntar, clasa a XI-a
“Ne asteptam la acest premiu pentru ca am muncit foarte mult pentru acest concurs. Ne-am intalnit aproape toata vara, am facut repetitii, pentru ca totul sa fie bine. Nu ne vom opri aici. Vom continua proiectul pentru ca mai avem multe de spus si de aratat.”
Madalina Ichim, voluntar, clasa a XI-a
Caravana ONG-urilor a poposit in Bacau
Caravana ONG-urilor a poposit si in Bacau, municipiu care a devenit o scena deschisa pentru toate asociatiile participante la Festivalul ONGFest – Targul Economiei Sociale. Weekend-ul trecut, Parcul Catedralei a devenit kilometrul zero pentru intreaga societate civila bacauana.
Timp de doua zile, sambata si duminica, in Parcul Catedralei, 26 de organizatii non-guvernamentale, de la Fundatia de Sprijin Comunitar, Asociatia Caritas, Habitat for Humanity, pana la Centru de zi "Danut", Asociatia Sindrom Down sau Asociatia “Oblio si Prietenii”, au expus standuri proprii prin care si-au prezentat activitatea, dar au organizat si diferite actiuni cum ar fi demonstratii de karate, parada modei cu haine confectionate din hartie, dansuri traditionale si concerte de muzica moderna. “Este un targ organizat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, o organizatie neguvernamentala, independenta, infiintata in anul 1994, la initiativa Comisiei Europene, care are ca scop dezvoltarea capacitatii organizatiilor societatii civile de a actiona eficient in interesul comunitatilor. ONGfest este cel mai mare eveniment de acest fel, un promotor al comportamentului filantropic si voluntar, al participarii publice, dar si o oportunitate de a aduce ONG-urile in atentia cetatenilor si a publicului larg”, a explicat Ionut Chirita, coordonator PR al Fundatiei de Sprijin Comunitar Bacau, coorganizator al acestui eveniment.
Semninarii si seara de film
In cele doua zile de festival, bacauanii au putut afla informatii interesante despre programele si proiectele organizatiilor nonguvernamentale care activeaza in Bacau, prin activitatile desfasurate de acestea, in Parcul Catedralei, in fiecare zi de sambata si duminica, intre orele 10.00 si 20.00. “Avem prezente aici si din Vrancea, deci putem spune ca acest festival organizat aici in Bacau este si regional. Sunt organizatii din toate domeniile de activitate, de la social, educational, pana la cluburi pentru copii si asociatii cu profil religios”, a mai adaugat Ionut Chirita. In paralel s-au desfasurat si diferite seminarii de profil in care s-a vorbit despre implicarea activa in comunitate ale ONG-urilor locale, parteneriatele in domeniul, comunicarea publica si relatia cu mass-media. Tot in cadrul acestei manifestari ample, pe 17 septembrie, de la ora 19.30, la Cinema Central Bacau, a fost seara de film, in care a fost prezentata pelicula "Buna, ce faci?", in regia lui Alexandru Maftei. Sarbatoarea ONGFest s-a terminat duminica dupa amiaza, cu momente inedite pregatite de clowni si dansuri moderne, ale voluntarilor de la Fundatia “Sf. Ioan Bosco” Bacau.
Roxana Neagu
VOX POPULI: Cu ce activitati participati la acest festival al ONG-urilor?Tania Diaconu, voluntar Asociatia “Sindrom Down”: “Am venit cu drag aici. Sunt clown si confectionez baloane pentru copii. Avem si face-painting. Ne bucuram cu totii de acest minunat festival”.
Lucian Pal, voluntar Asociatia “Caritas”: “Avem trei momente speciale, un concert de chitara si doua concerte de muzica moderna realizate de copiii pregatiti de Marinela Potarniche, avem si un stand de prezentare. In momentul de fata suntem deja 50 de voluntari in aceasta asociatie.”
Cristina Paraschiv, Asociatia “Rom pentru Rom” Panciu: “Suntem invitati aici de FSC Bacau. Am venit cu mostre fotografice, dar si cu diferite obiecte confectionate de copiii, scoase la vanzare. Organizam si o tombola pentru cei care fac donatii catre asociatia noastra, care in schimb primesc cadouri.”
„Popoarele fara poezie sunt condamnate frigului”
La Sala Ateneu, sambata, 17 septembrie, de la ora 18.00, a avut loc festivitatea de decernare a premiilor Festivalului “Toamna bacoviana – 130”. Juriul, format din scriitori, critici, poeti, al carui presedinte a fost Gabriel Chifu, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, a stabilit unde merg premiile si banii. Premiul de Excelenta, acordat de Revista Ateneu, a fost atribuit poetului Sergiu Adam, cel care a lucrat la revista bacauana de cultura peste 42 de ani. Un alt bacauan, cel mai cunoscut exeget al operei bacoviene, care a scris primul articol despre Bacovia in anul 1964, Constantin Calin, a fost onorat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Poetului Nicolae Prelipceanu i-a fost acordat Premiul National “George Bacovia”, pentru opera si contributia constanta la aducerea mereu in memoria contemporanilor a creatiei bacoviene. Premiul “Opera Omnia” l-a primit poetul bacauan Ovidiu Genaru. A fost o sarbatoare a poeziei, a creatiei literare, a recunoasterii valorii si contributiei scriitorimii romane la pastrarea mereu vie a operei si vietii poetului George Bacovia. Valoarea premiilor, sustinuta financiar de Consiliul Judetean si Primaria Bacau, a avut formula 4-3-2-1. Mii lei. Cu o zi inainte, la Centrul Cultural “George Apostu” s-au decernat si Premiile pe 2010 ale Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor. Laureatii au fost Dinu Racheru, poet din Basarabia, Gheorghe Dragan, Constantin Severin, Victor Munteanu (pentru volumul Ranile vederii), Constantin Blanaru, Paul Blaj si Cornel Paiu. Cu aceeasi ocazie au fost stabiliti si premiati participantii la concursurile de poezie si eseuri ”Tinere Condeie”. Surprinzator sau nu, la fiecare categorie s-au inscris cate 50 de participanti din tara si strainatate, tineri pana la varsta de 35 de ani, fiind declarati castigatori Elena Parlog, la eseu, si Adrian G. Matus, la poezie. Au fost acordate si alte premii – il mentionam si pe cel acordat artistului plastic Marius Craita Mandra pentru reprezentarea operei bacoviene in creatia plastica. Am retinut, ca un corolar al intregii manifestari, finalul discursului poetului Ovidiu Genaru, un citat din creatia unui poet francez: “Popoarele fara poezie sunt condamnate frigului”. Organizatorii, Consiliul Judetean si Primaria Bacau, reprezentati la Sala Ateneu, la inchiderea oficiala a manifestarilor, de presedintele Dragos Benea, vicepresedintele Dumitru Braneanu – managerul proiectului -, de viceprimarii Roxana Mironescu si Dragos Luchian, au acordat diplome si plachete tuturor celor care au contribuit la desfasurarea activitatilor, persoane fizice, institutii, sponsori. In ansamblu, prestigiosii invitati la Festival, din tara, din Chisinau sau Cernauti, au apreciat la superlativ sarbatoarea dedicata lui Bacovia, o parte dintre ei fiind prezenti in Bacau si la manifestarile din 1971, atunci cand, a spus poetul Nicolae Prelipceanu, Bacaul a fost inundat de Bacovia, de poezia lui, o mare de oameni fiind participanti directi la sarbatoarea Poetului si Poeziei lui, o aluzie la faptul ca, in saptamana 12-17 septembrie 2011, bacauanii nu prea au avut timp de poezie si de Bacovia. Gabriel Chifu, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, a declarat ca “este foarte important ca la 130 de ani de la nasterea lui Bacovia, orasul care se legitimeaza in timp si se duce in perenitate cu el sa-l sarbatoreasca printr-o manifestare de anvergura nationala. Au fost niste zile dense, din punct de vedere cultural, intalniri ale scriitorilor prezenti din toata tara cu publicul, un colocviu in care am remarcat interventii interesante – as remarca pe cele ale lui Dan Cristea, Teodor Codreanu, Vasile Spiridon, Mihai Nicolae si altii. Desigur, au fost lansari de carte, vernisaje, intalniri cu elevii din licee si scoli, care s-au subsumat intr-un omagiu absolut adus acestei figuri emblematice pentru cultura bacauana si, evident, pentru patrimoniul national de valori.”
Gheorghe Baltatescu
Doar ulitele bagate-n seama prin PNDI: PDL a uitat de drumurile judetene din Bacau
Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) bate pasul pe loc in judetul Bacau. In februarie, parlamentarii PDL anuntau ca la sfarsitul verii vor fi finalizate licitatiile, iar in septembrie vor incepe lucrarile de modernizare a 400 de kilometri de drumuri comunale si judetene. In realitate, nici nu s-au semnat contractele cu societatea care se va ocupa de refacerea drumurilor. Liderii PDL Bacau spun ca in maxim 2-3 saptamani lucrarile ar putea incepe, in timp ce conducerea Consiliului Judetean (CJ) Bacau afirma ca drumurile judetene predate de institutie Ministerului Dezvoltarii au ajuns ale nimanui.
In februarie 2011, parlamentarii PDL Mihai Banu si Adrian Popescu dezvaluiau in cadrul unei conferinte de presa ca in judetul Bacau vor fi modernizati 400 de kilometri de drumuri comunale si judetene. Pedelistii apreciau, la data respectiva, ca suma totala ce ar fi revenit judetului Bacau prin proiectul de modernizare a infrastructurii derulat de Ministerul Dezvoltarii se ridica la aproximativ 71 de milioane de euro. Conform calculelor facute de democrat-liberali, in Bacau ar fi urmat sa se reabiliteze 128 de kilometri de drumuri judetene, respectiv 298 de kilometri de drumuri comunale. „Daca PDL e la guvernare si presedintele CJ este din PSD, inseamna ca nu mai modernizam drumurile judetului? S-a discutat si cu presedintele CJ si s-a stabilit o lista”, dadea asigurari, in cadrul aceleiasi conferinte de presa, Adrian Iordache, pe atunci prim-vicepresedinte al PDL Bacau.
Ce s-a intamplat intre timp?
Dupa jumatate de an, promisiunile pedelistilor sunt departe de materializare. Mai mult, cele 10 tronsoane de drumuri judetene predate de CJ Bacau catre Ministerul Dezvoltarii par sa fi ramas pe dinafara PNDI. Licitatia organizata de minister in luna mai vizeaza modernizarea drumurilor comunale si judetene din Bacau si Vaslui, suma totala afectata acestui proiect depasind 530 de milioane de lei (fara TVA). In realitate, drumurile judetene transmise Ministerului Dezvoltarii in mai – iunie mai au de asteptat, pedelistii concentrandu-se exclusiv pe modernizarea drumurilor comunale. „Noi n-am uitat de aceste drumuri, dar se pare ca altii au uitat. Din ce informatii avem, s-au scos la licitatie doar drumurile comunale, nu si cele judetene pe care le-am transmis la minister. Chiar vorbeam cu niste prieteni despre drumurile astea si ce se va intampla cu ele. N-am mai primit niciun semnal de la minister dupa ce le-am predat”, a declarat Valentin Palea, seful Serviciului Public Judetean de Drumuri. Palea a adaugat ca licitatia nu a fost inca incredintata si ca ea a cuprins exclusiv drumurile comunale, nu si tronsoanele de drumuri judetene.
„Presedintele CJ e de la PSD”
Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca spera, in continuare, ca drumurile judetene sa fie luate in calcul de guvernanti. El a mai spus ca principalul motiv pentru care acestea au fost trecute pe linie moarta il reprezinta faptul ca CJ Bacau este condus de un pesedist. „Ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat. Eu am predat aceste obiective asa cum au solicitat cei de la PDL. Dansii au invocat ca nu vrem sa le predam amplasamentele. Iata ca le-am predat si drumurile judetene nu sunt prinse in PNDI. Drumurile judetene apartin de CJ, iar CJ e condus de un pesedist. De asta nu s-au prins aceste drumuri in nicio licitatie. Speranta moare ultima, dar n-am mai primit nicio informare de la minister, nicio hartie cu privire la aceste drumuri”, a afirmat Benea.
„Voi fi necrutator”
Democrat-liberalii sustin, de cealalta parte, ca lucrarile de modernizare a drumurilor vor incepe in maxim 2-3 saptamani. Potrivit senatorului Gabriel Berca, presedintele PDL Bacau, in cadrul PNDI urmeaza sa fie semnat contractul de executie cu castigatorul licitatiei. „Suntem in etapa de semnare a contractelor cu constructorii care au castigat licitatia. Sper ca in maxim doua saptamani sa se semneze si sa putem da drumul la lucrari. Am avut o discutie cu premierul Emil Boc si am cerut ca respectivii constructori sa se incadreze in termnele stabilite de Guvern. Daca nu, voi fi necrutator”, a amenintat Berca.
Primarii liberali au intaietate
Potrivit siturilor de achizitii publice, comunele conduse de primari PNL care au pactizat – intre timp – cu PDL au avut intaietate la stabilirea coordonatelor proiectului. Astfel, cele mai multe solicitari de clarificari si informatii au venit din partea primariilor foste PNL, actualmente PDL. Au beneficiat de „asistenta speciala” primarii precum Hemeius, Vultureni, Izvorul Berheciului si altele, majoritatea conduse de fosti membri ai PNL Bacau, dar si primarii PDL, precum Tg. Ocna sau Ardeoani.
Schimburi de replici „penale”
Modernizarea drumurilor din Bacau prin PNDI nu a fost ocolita de scandaluri politice. Pe parcursul unei jumatati de an, sefii CJ si conducerea PDL Bacau au schimbat mai multe replici, unele dintre ele presarate cu acuze penale. La mijlocul lunii mai, Dragos Benea declara intr-o conferinta de presa ca judetul Bacau miza financiara a modernizarii drumurilor, peste 70 de milioane de euro, va rezolva problema finantarii campaniei electorale a PDL din 2012. „In acest program, primarul semneaza iar presedintele PDL incaseaza”, afirma Benea. Replica democrat-liberalilor nu s-a lasat asteptata. Gabriel Berca a raspuns acuzelor lansate de pesedisti amintind ca „Benea tot incaseaza de 7 ani de zile” si ca seful CJ s-ar afla in politica „doar pentru a face avere”.
Drumuri predate inca din mai
In sedinta CJ din 30 mai 2011, alesii au predat catre Ministerul Dezvoltarii 10 drumuri judetene (7 solicitate initial de minister, la care s-au adaugat alte 3 propuse de CJ). Printre acestea se numara DJ 117 (Moinesti – Zemes – Bolatau), unul dintre cele mai proaste drumuri din judetul Bacau, respectiv DJ 207 D (Damienesti – Magla – Prajesti – Traian). Potrivit conducerii CJ Bacau, in judet ar exista 1000 de kilometri de drumuri comunale si alti 1000 de kilometri de drumuri judetene.
Lucian Bogdanel
Premiile Festivalului „Toamna bacoviana – 130”
A fost ultima zi si ultima manifestare din seria de actiuni dedicate poetului George Bacovia. La Sala ATENEU, sambata, 17 septembrie, de la ora 18.00, a avut loc festivitatea de decenare a premiilor Festivalului “Toamna bacoviana – 130”. Juriul, format din scriitori, critici, poeti, al carui presedinte a fost Gabriel Chifu, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, a stabilit unde merg premiile si banii. Premiul de Excelenta, acordat de Revista Ateneu, la care a lucrat aproape 42 de ani, a fost atribuit poetului Sergiu Adam. Un alt bacauan, cel mai cunoscut exeget al operei bacoviene, omul care a scris primul articol despre Bacovia in anul 1964, Constantin Calin, a fost onorat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Poetului Nicolae Prelipceanu i-a fost acordat Premiul National “George Bacovia”, pentru opera si contributia constanta la aducerea mereu in memoria contemporanilor a creatiei bacoviene. Premiul “Opera Omnia” l-a primit poetul bacauan Ovidiu Genaru. A fost o sarbatoare a poeziei, a creatiei literare, a recunoasterii valorii si contributiei scriitorime romane la pastrarea mereu vie a operei si vietii poetului George Bacovia. Valoarea premiilor, sustinuta financiar de Consiliul Judetean si Primaria Bacau a avut formula 4-3-2-1. Mii lei. Cu o zi inainte, la Centrul Cultural “George Apostu” s-au decernat si Premiile pe 2010 ale Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor. Laureatii au fost Dinu Racheru, poet din Basarabia, Gheorghe Dragan, Constantin Severin, Victor Munteanu (pentru volumul Ranile vederii), Constantin Blanaru, Paul Blaj si Cornel Paiu. A fost ziua premiilor, si am remarcat si preocuaprea pentru promovarea “Tinerelor Condeie”. Premiile ‘Bacoviana-130” pentru poezie, eseuri si arta plastica au avut ca nominalizati si castigatori pe Elena Parlog, la eseu, si Adrian G. Matus, la poezie. Au fost acordate si alte premii, il mentionam si pe cel acordat artistului plastic Marius Craita Mandra pentru reprezentarea operei bacoviene in creatia plastica. Am retinut pentru aceasta seara, din discursul lui Ovidiu Genaru, urmatoarea remarca, fiind un citat din creatia unui poet francez: “Popoarele fara poezie sunt condamnate frigului”. (G. Baltatescu)
In sfarsit, victorie pentru „galben-albastri”
FCM Bacau – FC Snagov 1-0 (0-0)
Dupa o asteptare de cinci etape, FCM Bacau rasufla usurata: a obtinut prima victorie din actuala editie de campionat si a parasit ultimul loc al clasamentului Seriei I din liga secunda. "Galben-albastrii" au castigat cu 1-0 "derby-ul suferintei" disputat sambata, pe teren propriu, contra lui FC Snagov, gratie golului marcat in minutul 74 de "arma secreta" Catalin Curiliuc. Intrat in minutul 55 in locul lui Fane Apostol, Curiliuc s-a remarcat mai intai printr-o ratare imensa la o pasa pe culoar trimisa de Marius Dobos. Faza ce a dus la golul victoriei a plecat din piciorul aceluiasi Dobos, care a centrat perfect de pe partea dreapta, iar Curiliuc a reluat imparabil, cu capul, la vinclu, de la aproximativ 9 metri. "O victorie muncita, dar perfect meritata", a sintetizat antrenorul Gheorghe Poenaru, care a utilizat urmatorul "unsprezece": Stamatin – Mihalachioaie (min. 67 Lipovanu), Lozneanu, Ursu, Luncanu – Apostol (min. 55 Curiliuc), Baciu (min. 55 Apostu), Intuneric, Dobos – Vraciu, Boghian. Bacauanii se pregatesc acum pentru meciul de marti, din deplasare, cu FC Brasov, din "saisprezecimile" Cupei Romaniei, pentru ca sambata viitoare sa intalneasca, la Mangalia, noua "lanterna rosie", Callatis.
Dan Sion
Scaderi drastice: Fermierii renunta la animale
Potrivit datelor provizorii ale Recensamantului General Agricol, la nivelul judetului Bacau efectivul de animale a scazut simtitor de la ultima recenzare. Astfel, s-a constatat ca in 2010 numarul de efective de bovine a scazut cu 35,7 la suta, in timp ce la nivel national scaderea a fost de 30 la suta. Si efectivele de ovine s-au subtiat, dar doar cu 0,2 la suta fata de datele din 2002. Pe acelasi trend s-au incadrat si crescatorii de porcine (cu 50 la suta mai putine animale), cei de pasari (cu 22,8 la suta mai putine animale) si cabaline (cu 21,3 la suta mai putine animale). Au facut exceptie de la regula crescatorii de caprine care si-au dublat efectivul de animale si cei care au familii de albine. Numarul familiilor de albine de la nivelul judetului Bacau a crescut cu 54 la suta. (A. Gavrila)
Medicina fara frontiere: Spitalul Moinesti, in sprijinul unui spital din Ucraina
Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti va veni in sprijinul unui spital din Raionul Noua Sulita, din Ucraina, unde traieste o comunitate de romani. Bazele acestei prietenii s-au pus cu ocazia Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, cand au sosit in vizita directorul unitatii sanitare din Ucraina, Ludmila Gligor, si doi medici chirurgi. „La randul nostru, am vizitat acest spital de curand, la invitatia colegilor de acolo si a consulului Ucrainei la Suceava, ne-a declarat dr. Adrian Cotarlet. Nu am uitat cum am pornit noi la drum pentru modernizarea spitalului din Moinesti. Cu ocazia vizitei, mi-am amintit acele vremuri si cred ca este timpul sa ajutam la randul nostru. Si noi am primit sprijin. Este o vorba: dar din dar…” Dr. Cotarlet si cei doi chirurgi moinesteni care l-au insotit s-au gandit la un proiect de introducere a chirurgiei laparoscopice in spitalul din Noua Sulita. Au prezentat ideea si colegilor ramasi acasa, iar acestia au fost de acord sa sprijine proiectul. Aceasta presupune, evident, gasirea unor surse de finantare. „Ne-am gandit la doua cai: sa gasim o linie de finantare eligibila pe proiecte transfrontaliere sau sa apelam la sponsori. Sigur vom pune in practica proiectul, fiindca exista mult entuziam la colegii de acolo, iar in Regiunea Cernauti chirurgia laparoscopica se practica sporadic.” Chirurgii ucraineni care vor dori sa se specializeze in acest domeniu vor fi primiti cu bratele deschise la spitalul din Moinesti. (D. Mincu)
Vecinii invidiosi te pot lasa fara ajutor de incalzire
Ajutorul de incalzire va putea fi retras mult mai usor, incepand din acest an. Normele de aplicare a Ordonantei 70/2011 care reglementeaza acest tip de ajutor, afisate, in proiect, pe site-ul Ministerului Muncii, prevad ca plata va fi incetata, daca doua persoane declara despre o familie beneficiara ca detine anumite bunuri sau are venituri care nu se mai incadreaza in criteriile de acordare. Mai exact, la definitivarea anchetei sociale efectuate de catre un reprezentant al primariei la domiciliul celui care a cerut ajutorul, se pot utiliza declaratiile de la cel putin doua persoane care cunosc situatia sociala si civila a solicitantului. Declaratia va fi semnata de cel care o da si de catre reprezentantul primariei. Totodata, normele stabilesc si bunurile mobile si imobile care conduc la excluderea de la plata ajutorului de incalzire. Cei care detin mai mult de o locuinta, o motocicleta, motoreta, scuter sau autoturism nu vor primi ajutor. Nici cei care au un tractor, combina de recoltat, presa de ulei ori moara nu vor avea acest drept. Chiar si o drujba reprezinta un motiv de excludere de la plata ajutorului. Familiile cu o bucata de teren mai mare, nu vor fi luate in calcul la stabilirea lui. Sunt excluse cele care au un teren construibil de 1.000 mp, in urban, sau 2.000 mp, in rural, ori daca au o suprafata arabila de 2 ha. Familiile cu peste 3 vaci, 5 porci, 20 de oi sau 15 stupi de albine nu vor avea nici ele dreptul la ajutor. Doar unul din toate aceste bunuri poate conduce la suspendarea ajutorului. (E. Tintaru)
Bustul lui Bacovia la Universitatea „George Bacovia”
Intr-o atmosfera destul de tensionata – motivele le vom prezenta intr-o alta editie -, sambata dimineata s-a desfasurat ceremonia de dezvelire a bustului poetului George Bacovia din fata Universitatii care-i poarta numele din Bacau. Dupa exact noua minute dupa ora zece (“programul a fost comunicat din timp invitatilor, ora zece era cea anuntata”, a precizat rectorul Dumitru Bontas) doi studenti au procedat la ridicarea esarfei de pe bust. Printr-o hotarare a Consiliului Local din luna aprilie 2011, a fost acceptata cererea Universitatii “George Bacovia”, dupa numeroase discutii si tergiversari, ca bustul lui Bacovia din curtea Colegiului “Ferdinand” (nu-si mai gasea justificarea, din moment ce Liceul “Bacovia” a capatat o alta denumire), opera a sculptoritei Maria Grigorescu Vasilovici, sa faca parte din patrimoniul universitatii, fiind asezat, dupa un proiect al arhitectului Constantin Amaiei (proiectantul intregului ansamblu ce inseamna noul edificiu al celei mai tinere institutii de invatamant superior din Bacau), chiar in fata intrarii principale in universitate. “Spre bucuria unora, spre tristeta si oful altora, iata ca, de ziua lui Bacovia, suntem impreuna, pentru a consemna ca in acest loc il putem vedea ca opera de arta pe patronul spiritual al universitatii noastre. Au fost mai multe variante de asezare a bustului, insa pentru stiinta tuturor terenul din fata Universitatii este revendicat, astfel ca am fost nevoiti sa-l amplasam chiar la intrare. A fost si varianta de a pune acest bust in interior, insa era mare pacat sa nu fie vizibil pentru toti cei care trec prin fata institutiei noastre”, a spus la deschiderea festivitatilor Dumitru Bontas, rectorul Universitatii. Au fost prezente oficialitati locale (nu am remarcat niciun reprezentant al Primariei Bacau), sefi ai unor institutii de cultura, scriitori, poeti, critici de arta, membri ai Uniunii Scriitorilor din Romania, sositi in Bacau cu ocazia manifestarilor dedicate poetului George Bacovia. Vom reveni cu amununte in editia de luni, 19 septembrie, a cotidianului Desteptarea. (G. Baltatescu)
FCM Bacau – FC Snagov se vede la TVR 3
Partida dintre FCM Bacau si FC Snagov, contand pentru etapa a V-a a ligii secunde de fotbal, se disputa pe Stadionul Municipal, sâmbata, de la ora 11.00. O veste buna pentru cei mai comozi, care nu se vor deplasa la stadion, cu toate ca intrarea este libera: meciul, un adevarat "derby al suferintei", este transmis in direct pe TVR 3.
Sanitas nu vede cu ochi buni trecerea Casei de Sanatate la Minister
Trecerea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) in subordinea Ministerului Sanatatii (MS) nu este vazuta cu ochi buni de sindicatul angajatilor din sistemul sanitar. „Banii asiguratilor vor fi controlati de minister si vor fi folositi in alta parte, nu in Sanatate, crede Aurel Cretu, liderul bacauan al Sanitas. Vor ajunge in bugetul consolidat al statului. In loc sa contribuie si statul la Sanatate, cum ar trebui, se va folosi de acesti bani. Nu este corect. Sper sa nu am dreptate. As fi incantat sa gresesc. Cea mai buna solutie ar fi fost sa fie subordonata CNAS parlamentului.” Nici dr. Catalin Andriescu, presedintele Asociatiei medicilor de familie Bacau, nu agreeaza noul sistem. „CNAS nici macar nu ar trebui condusa de un om (presedintele CNAS, n.r.), ci de un consortiu in care sa fie foarte bine reprezentanti pacientii, cei care contribuie la fondul de asigurari de sanatate. Ar fi trebuit sa se instituie un control asupra CNAS din partea parlamentului si a asiguratilor.” Recent, prin ordonanta de urgenta a fost modificata Legea 95/2006, in sensul ca MS va coordona CNAS pentru eficientizarea sistemului de asigurari de sanatate. Tot MS, ca autoritate nationala in domeniul sanatatii, va exercita controlul asupra sistemului de asigurari sociale de sanatate, din punct de vedere al aplicarii politicilor în domeniul sanitar aprobate de Guvernul Romaniei. CNAS va functiona in continuare pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de administratie, dar cu avizul conform al MS si aprobat prin hotarare de guvern. Tot MS va aviza bugetul de venituri si cheltuieli, precum si propunerile de rectificare bugetara inainte de depunerea lor la Ministerul Finantelor. CNAS va da noului sau coordonator rapotul trimestrial si anual cu privire la serviciile medicale, medicamentele si dispozitivele medicale furnizate asiguratilor. (D. Mincu)
Bacaul se confrunta cu o criza de sange din grupele rare
Desi numarul donatorilor a crescut, Centrul Judetean de Transfuzie Sanguina are permanent nevoie de sange. "Cererea este mare si niciodata nu putem spune ca avem suficient, ne-a spus Silvia Ciurea, directorul centrului. Avem bolnavi internati si prin spitalele din tara si trebuie sa trimitem si pentru ei sange. Mai ales pentru cei care au fost supusi unei interventii cardiovasculare, celor operati de neoplasm sau cu transplant de organe. Acestia necesita mult sange." Din grupele sanguine frecvent intalnite, centrul de transfuzie are cantitati mai mari de sange, dar la cele rare asigura necesarul cu mare dificultate. In prezent, de exemplu, are nevoie urgent de sange din grupa B negativ. Un numar mic de persoane are aceasta grupa sanguina, iar donatori sunt si mai putini. In schimb, trebuie remarcat faptul ca la grupele obisnuite, numarul donatorilor a crescut. Acum se inregistreaza o medie de 30-40 pe zi fata de perioada anilor 2.000-2.005, cand abia ajungeau la 25. Remarcabil este si faptul ca acum, din ce in ce mai multe persoane care doneaza sange nu o fac pentru a primi o recompensa. Multe au refuzat sa ia tichetele de masa si abonamentul compensat 50 la suta pe mijloacele de transport in comun. (E. Tintaru)
Modele de teste pentru evaluarea initiala a elevilor
Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) a publicat pe internet modele de teste pentru evaluarea initiala a elevilor in anul scolar 2011-2012, conform ultimelor modificari aparute in programa scolara prin asa numita "foaie de parcurs". Prin acest proiect, incepand din acest an, aceasta "foaie de parcurs" isi propune sa asigure, incepand cu anul scolar 2011-2012, un instrument de diagnoza pentru orientarea actiunilor ulterioare ale cadrului didactic prin adecvarea la nevoile reale ale beneficiarului direct al sistemului educational – elevul. In acest scop, in unitatile din invatamantul preuniversitar se administreaza teste de evaluare initiala. In acest sens, Centrul National de Evaluare si Examinare a elaborat modele de teste pentru evaluarea initiala, insotite de baremele de evaluare si de notare, precum si de precizari referitoare la specificul testelor. Cadrele didactice elaboreaza si valideaza, la nivelul colectivului de catedra/comisie metodica, teste de evaluare initiala avand ca reper modelele postate. Pentru disciplinele/ modulele de pregatire profesionala la care exista continuitate in planul-cadru, evaluarea initiala se desfasoara la inceputul semestrului intai, fiind precedata de doua saptamani de recapitulare. In cazul celorlalte discipline, care se afla in primul an de studiu pentru elevi, evaluarea initiala se poate desfasura imediat dupa lectiile introductive. In acest caz, testul initial va evalua preponderent aptitudini, dar va cuprinde si itemi prin care se evalueaza competente formate anterior, dar care vor sprijini realizarea obiectivelor/ competentelor prevazute in programa. Rezultatele obtinute in urma evaluarii nu se trec in catalog, se comunica elevilor si parintilor/reprezentantului legal si nu se fac publice. Prin evaluarea initiala la clasele a II-a pana la a XII-a sau a XIII-a se stabileste un punct de referinta in vederea compararii cu rezultatele evaluarii nationale la clasa a VIII-a si a examenului de bacalaureat din anul 2012, precum si cu rezultatele evaluarilor sumative viitoare de la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a, prevazute in Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011. (R. Neagu)
Fotbal / Liga a III-a: Etapa neagra
Echipele bacauane din Seria I a Ligii a III-a au pierdut in etapa a V-a, desfasurata vineri dupa-amiaza.
Sport Club Bacau a suferit a doua infrangere consecutiva, elevii lui Cristi Popovici fiind invinsi in deplasare la CSM Ramnicu Sarat cu 1-0 (Lungoci ’80). Pe teren propriu, Aerostar a cedat cu 2-0 (Ghiviziu ’10 – pen., V. St?nescu ’76) in fata liderului Rapid Suceava. Formatia suceveana a acumulat 13 puncte si s-a distantat la conducerea Seriei, celelalte locuri pe podium fiind ocupate de CSM Ramnicu Sarat si Ceahlaul II Piatra Neamt (cu cate 10 puncte). Sport Club Bacau imparte locurile 4-5 cu Petrotub Roman (9 puncte), in timp ce Aerostar a coborat pe 13 (cu 4 puncte). (D.P.)
Incep amenajarile in zona noului Mall
Strazile Alexandru cel Bun si Mircea Eliade vor trece in perioada urmatoare printr-o serie de cosmetizari. Astfel, investitorul care va ridica in apropiere de Insula de Agrement un nou mall, cel de-al patrulea din Bacau, va executa si lucrari de acces la parcarea subterana si la zona de aprovizionare. In plus, pe strada Mircea Eliade se va introduce o a treia banda de acces rapid la parcare. Pentru a face aceste lucrari, consilierii locali au aprobat in sedinta extraordinara acordarea dreptului de folosinta asupra celor 2.069 metri patrati necesari investitiei. "Se va face un sens giratoriu si vrem sa amenajam intersectia. Din discutiile cu investitorul, modernizarea se va face pe cheltuiala sa", a declarat edilul Bacaului, Romeo Stavarache. Pe strada Alexandru cel Bun va aparea, conform proiectului, si o statie de autobuz. Dupa finalizarea lucrarilor, societatea va dona investitia municipiului prin act autentic. In sedinta din 28 februarie, tot consilierii locali au aprobat planul urbanistic zonal necesar pentru demararea investitiei care presupune constructia imobilului pe cinci nivele. (A. Gavrila)
Amendat pentru un transport de cherestea pentru care nu avea documente legale
Un barbat de 37 de ani a fost sanctionat contraventional de catre politisti, cu o amend? in valoare de 500 de lei, dupa ce acestia l-au depistat in timp ce transporta cu o autoutilitara cantitatea de 2,5 mc cherestea rasinoase pentru care nu poseda documente de provenienta si transport. Cele 200 de bucati de cherestea, in lungime de 4 m fiecare, au fost ridicate in vederea confiscarii. (R. Neagu)
Casa de vacanta sparta de doi pustani
O casa de vacanta situata in comuna Girleni a fost sparta de hoti, iar politistii au stabilit ca faptuitorii sunt doi pusti de 13 si 14 ani, care au actionat impreuna cu un tanar de 19 ani. “Politistii au fost sesizati de un barbat de 50 de ani din Bacau despre faptul ca persoane necunoscute i-au sustras bunuri dintr-o casa de vacanta, situatea in comuna Gîrleni. S-a stabilit ca intre 11 si 13 septembrie persoane necunoscute au patruns prin efractie în interiorul locuintei si au sustras mai multe bunuri în valoare totala de 1.000 de lei”, a explicat insp. Narcisa Butnaru, ofiter de politie. În urma investigatiilor efectuate, a fost identificat Florin D., de 19 ani, precum si doi minori de 13 si 14 ani, care au recunoscut ca au patruns prin efractie în locuinta de vacanta de ude au luat o chitara si bauturi alcoolice. Prejudiciul a fost recuperat integral. Cei trei s-au ales cu dosar penal pentru de furt calificat. (R. Neagu)
S-a deschis Targul ONG-urilor
Caravana ONGFest a ajuns, vineri, in Bacau. Timp de trei zile, organizatiile neguvernamentale au sansa sa se prezinte si sa desfasoare actiuni menite sa atraga atentia bacauanilor si sa-i convinga sa se implice in viata comunitatii. Organizatorul targului este Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC), care are drept partener local Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC). Spre deosebire de editia trecuta, cand targul s-a desfasurat in Bucuresti, anul acesta ONGFest a fost transormat in caravana, pentru a implica cat mai multe organizatii. Saptamana aceasta, sunt programate actiuni in Bacau si Iasi. "Promovam proiectele ONG si incurajam oamenii sa se implice in proiectele lor prin voluntariat, donatii, economie sociala, prin directionarea a 2 la suta din impozit. Mesajul nostru este «Afla! Implica-te! Impartaseste!» Afla despre proiectele organizatiilor neguvernamentale, implica-te in ele si spune mai departe prietenilor, familiei, celor pe care ii cunosti", a declarat Vera Ularu, manager de proiect la FDSC. Gabriela Achihai, presedinte al FSC, a subliniat ca "organizatiile neguvernamentale au multe de spus, au multe de facut si au dobandit multa expertiza in domeniul in care activeaza. De altfel, ONG-urile reprezinta al treilea mare sector al societatii, alaturi de institutiile publice si de mediul de afaceri." Sunt implicate, in acest proiect, 400 de fundatii si asociatii. In Bacau, s-au inscris la ONGFest 25 de organizatii din diverse domenii: sport, muzica, dans, educatie, servicii sociale. Partea de spectacol se va desfasura, sambata, in Parcul Catedralei, de la ora 10. Asociatia "Oblio si prietenii" va sustine o demonstratie de karate, "Rom pentru Rom", o parada a modei cu haine din hartie, Asociatia "Sindrom Down", arte martiale, copiii FSC vor prezenta piese muzicale din folclorul international, "Caritas" va veni cu dansuri romanesti, iar Fundatia "Sf. Ioan Bosco", cu dansuri moderne si un spectacol pregatit de clowni. Seara, iubitorii de film vor avea intrare libera la "Buna, ce faci?", un film realizat de Alexandru Matei. In paralel cu activitatile artistice si sportive, ONGFest cuprinde si numeroase dezbateri. Vineri dimineata s-a discutat despre colaborarea fundatiilor cu institutiile publice, sambata vor fi abordate teme privind implicarea companiilor private in finantarea proiectelor sociale si relatia cu mass-media, iar duminica se va vorbi despre economia sociala, legislatie si politicile de ocupare destinate grupurilor defavorizate. Festivalul national al ONG-urilor este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial destinat Dezvoltarii Resurselor Umane "Investeste in oameni".
Silvia Patrascanu







