sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4901

Se cauta recenzori

    Organizarea Recensamântului populatiei si al locuintelor, programat sa se desfasoare la sfârsitul lunii octombrie, a intrat in linie dreapta. Cel putin calendaristic, daca nu din punct de vedere al organizarii, mai sunt doar doua luni si jumatate pâna când oficialii trebuie sa puna la punct toate detaliile.

    "Inca nu am primit sectorizarea si cred ca este destul de târziu mai ales ca va trebui sa verificam si noi datele pentru a nu exista scapari mari", a declarat Eugenia Harja, directorul Directiei Judetene de Statistica (DJS) Bacau. Hartile sunt extrem de importante, in conditiile in care inca exista strazi care se suprapun, casele nu sunt numerotate corespunzator sau mai multe case sunt consemnate in acte la aceeasi adresa. Fata de perioada stabilita initial, 22-31 octombrie, recensamântul a fost prelungit, urmând sa inceapa pe 20 octombrie si sa se incheie tot pe 31 octombrie. Modificarea vine dupa organizarea recensamântului de proba de la inceputul lunii mai, când s-a constatat ca reticenta oamenilor, un chestionar prea stufos si numarul mare de persoane plecate din tara sunt factori care au dus la mari intârzieri. Intre timp, pâna la primirea hartilor digitale, in august incepe recrutarea recenzorilor care vor bate din usa in usa pentru a va cere informatii personale.

    Ce conditii trebuie indeplinite?

    Profilul recenzorului, asa cum cere Institutul National de Statistica este: sa aiba cel putin 18 ani, studii medii, cetatenie româna, sa cunoasca limba româna, sa prezinte cazier judiciar, sa aiba disponibilitate la efort, sa aiba un scris citet, sa aiba capacitatea de a face calcule simple si corecte, sa fie disponibil pe toata perioada derularii recensamântului (intre orele 8-20, zilele de sâmbata si duminica), sa aiba un telefon mobil pentru o comunicare mai buna cu coordonatorii. Cei care indeplinesc aceste conditii trebuie sa faca un drum la primariile din localitate unde sa lase documentele necesare. Candidatii nu vor semna contractele pâna când nu vor parcurge sesiunile de instruire si vor trece testul de cunostinte. "Din experienta ultimului recensamânt, cel din 2002, se inscriu in general tineri dar si pensionari. Foarte multi insa nu au trecut testul si ne-am trezit chiar inainte de debutul recensamântului ca nu avem suficienti recenzori. Am apelat apoi la studenti pentru a rezolva situatia. Oricum, suntem obligati sa avem o rezerva de 10 la suta recenzori", a mai spus directorul DJS Bacau, care apreciaza ca pentru judetul Bacau ar fi nevoie de aproximativ 3.500 de astfel de persoane. Fiecare zi de lucru va fi remunerata cu suma de 50 de lei. Selectia si instruirea solicitantilor va avea loc in perioada 1 august – 3 octombrie. In medie, completarea unui chestionar dureaza 40 de minute, iar recenzorul va trebui sa acopere zilnic 100 de locuinte, cel putin la nivelul oraselor. In ceea ce priveste mediul rural, media de recenzie ar putea fi mai mica.
    Andreea Gavrila

    Fondurile pentru dentisti nu ajung nici pe o …masea

      Casa de Asigurari deconteaza servicii la tarife din 2002

      Numarul stomatologilor care intra in relatie contractuala cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau scade de la an la an. Motivul il reprezinta subfinantarea acestui sector al asistentei medicale. Bugetul pe care il primeste de la Casa un medic dentist nu ajunge nici macar pentru a asigura tratamentele de urgenta pentru asigurati.

      Colegiul Medicilor Dentisti atrage atentia ca tot mai putini membri ai sai accepta sa acorde servicii in sistemul asigurarilor sociale de sanatate. In judetul Bacau, in 2009 erau 143 de cabinete stomatologice in relatie contractuala cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS), dar in 2011 cifra a scazut la 134. Reprezentantii dentistilor au câteva explicatii pentru aceasta situatie: CJAS deconteaza serviciile din cabinetele dentare la tarife care nu au mai crescut din 2002; plafonul lunar stabilit pentru fiecare cabinet dentar nu permite nici pe departe acoperirea nevoilor asiguratilor; tarifele si plafonul sunt concepute de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Ministerul Sanatatii, iar Colegiul Dentistilor nu are rol de negociator, ci doar de consultant; pachetul de servicii medicale dentare stabilit prin Contractul-cadru de acordare a asistentei medicale in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si normele sale de aplicare este redus si nu urmareste calitatea actului medical. Colegiul mai arata ca sistemul asigurarilor sociale este bazat pe principiile solidaritatii si subsidiaritatii, iar acestea nu pot fi aplicate in stomatologie, unde sunt mai multi bolnavi (beneficiari ai serviciilor medicale), decât sanatosi (sustinatori ai sistemului).

      Sume infime pentru cabinete

      Cele 134 de cabinete medicale dentare care au incheiat anul acesta contract cu CJAS Bacau au bugetul intre 4.669 lei si 13.250 de lei pe an. Doar doua exceptii au alocati peste 20.000 de lei pe an. Cei mai multi dentisti primesc de la CJAS intre 400 si 1200 de lei pe luna. Cu acesti bani nu se pot oferi prea multe asiguratilor. Acesta este unul dintre motivele pentru care unii stomatologi nu au batut niciodata palma cu CJAS, iar altii renunta la colaborare. „Nu sunt in contract cu CJAS si nu am fost niciodata, ne-a declarat dr. Paul Frangopol. Am vazut de ce s-au lovit colegii mei de-a lungul vremii: cuantumul nemultumitor al bugetului, hârtogaraie, conditionari si controale peste controale. Cu 300 sau 400 de lei pe luna nu poti face ceva mai important pacientilor.” Printre dentistii care ramân an de an fideli CJAS sunt cei din mediul rural, unde banii primiti prin asigurari ajuta cabinetele sa supravietuiasca, si cei care au inchiriat cabinete in fosta Policlinica Veche. Spatiile apartin tocmai CJAS, iar dentistii chiriasi nu prea au loc de intors, in ciuda faptului ca banii de la asigurari ajung abia… pe o masea.
      Doina Mincu

      Constructorul si locuitorii strazii Toporasi acuza Primaria de neseriozitate

        Lucrari in doru’ lelii pe strazile Bacaului

        Disperata dupa capital electoral, administratia locala a transformat Bacaul intr-un imens santier. Totul ar fi bine si frumos, daca s-ar mai si lucra. Asa cum ne-au obisnuit in ultimii ani, firmele preferate de Primarie si abonate la proiectele cu bani publici se misca in ritmul lor. Un ritm de tipul vremea trece, noi ne facem ca muncim pentru ca banii oricum vin. Totul in timp ce bacauanii s-au saturat de disconfort, de praf si mizerie, dar mai ales de vesnicele promisiuni neonorate. O astfel de situatie este si pe strada Toporasi, din cartierul Izvoare, unde o lucrare inceputa inca din luna mai abia daca se misca. Iar locuitorii din zona sunt foarte nemultumiti.

        Strada Toporasi din cartierul Izvoare este un imens santier. Un santier murdar, plin de gropi, o perioada abandonat. Sunt lucrari care au inceput de aproape trei luni (din luna mai 2011, n.r.), dar care nici nu dau semne ca s-ar si finaliza, in conditiile in care termenul de executie este de cinci luni. Locuitorii din zona sunt nemultumiti ca trebuie sa stea mereu in praf, in mizerie, ca au ramas izolati de lume, ca nimeni nu se mai intereseaza de soarta lor. “Se lucreaza incet. Au plecat de aici vreo doua saptamâni, au abandonat totul. E greu mai ales cu noroiul când ploua. Se lucreaza foarte greu, na, asta e”, ne-a declarat din mijlocul drumului, târâind dupa el un carut, Gheorghe Mocoi, care locuieste la casa nr. 25. “Lucrarile au inceput bine. S-au facut sapaturi, canalizarea, s-a tras apa. Numai ca apoi au abandonat santierul. Au lasat groapa aia imensa la intrarea pe strada, de abia treci cu piciorul. Ne tinem de garduri, mai ales acum ca a mai si plouat. Vineri au venit aici cei de la Consiliul Local. Acum am vazut ca au adus din nou utilaje, dar nicio miscare. I-au luat undeva pe muncitori, i-au dus pe cine stie unde, iar pe noi ne-au lasat de izbeliste, desi platim aceleasi taxe la primarie. Suntem izolati de lume, doar se vede”, ne-a spus indignata si Maria Olaru.

        Capcane la tot pasul

        Si chiar se vede. De cum intri pe Toporasi. Chiar de la intrarea pe strada o groapa cascata in drum face impracticabila zona. Oamenii nu mai au unde sa-si lase masinile, se agata de garduri pentru a ajunge la casele lor, isi cara copiii in spate când vor sa iasa “la sosea”. Din doi in doi metri, pe tronsonul de lucru s-au sapat guri de canal, adânci de 2 metri, care nu s-au mai astupat, putând fi oricând adevarate capcane pentru copii, batrâni sau cei neatenti. Tot localnicii spun ca se lucreaza anapoda, ca de doua-trei ori s-au spart tevile in timpul lucrarilor, ca mai ales atunci când ploua sunt obligati sa inoate in mocirla. “Nu sunt specialisti, nu se pricep la ceea ce fac. Eu trebuie sa o iau cu masina pe la canalul de fuga sa intru cu ea in curte. E jale, nu mai putem”, a strigat un alt locuitor de pe strada Toporasi. “Ne-au lasat de izbeliste. Baietii mei au masina noua si o rup pe aici. Nici nu stim cui sa ne plângem. E greu de mers. Mama când vrea sa mearga la biserica, intra prin curtea unei vecine, trece pe sub gardul din gradina si apoi iese in soseaua principala, pe Infratirii. Când ploua ne luam cizmele de cauciuc si le mai dam jos din picioare la capatul strazii. Asa, ca in orasul european. Ce sa mai facem?", ni s-a plâns si Antoaneta Benchea Joca. “Toti suntem revoltati si nemultumiti. Macar de-ar astupa gaura aia de la intrare. De doua luni ne chinuim asa. Nu se mai face nimic”, a adaugat si Maria Unguru.

        A incercat sa dreaga busuiocul

        La inceputul lucrarilor in zona exista si un panou pe care erau trecute numele investitorului (Primaria Bacau), cel al executantului, valoarea lucrarii, sursa de finantare (buget local/ buget de stat) si perioada de derulare a proiectului (in dreptul careia nu era trecuta nicio data!). Insa acum acesta a disparut. Si pentru ca s-a auzit ca o echipa de la Trustul Media “Desteptarea” este in zona, imediat au aparut si niste muncitori, care s-au apucat de sapat un sant, acelasi de zile bune, dar in ritm de melc si dând cu lopata asa, in doru’lelii. Alaturi de ei era chiar administratorul firmei executante (SC Dasricom SRL Podu Turcului), care a incercat sa dreaga busuiocul atunci când a fost intrebat despre intârzierea lucrarii. “Aici a fost nevoie de facut o traversare. Nu s-a putut face. De ce? Tehnic, nu s-a putut face. Mai mult nu pot sa va spun. Iar panoul l-au furat tiganii. Noi nu ascundem nimic. Proiectul trebuie finalizat peste patru luni de acum incolo. Adica prin octombrie. Iar pâna atunci vom fi gata de 10 ori”, s-a laudat Dan Spulber, administratorul, vizibil iritat de prezenta noastra in zona. Tot Spulber a mai explicat ca proiectul initial pe care s-a facut licitatia nu mai corespunde cu situatia de pe teren, ca intre timp s-au mai construit case in zona care au modificat configuratia strazii, ca a fost greu sa aduca utilajele necesare si chiar ca a trebuit sa schimbe cota de adâncime atunci când au inceput lucrarile. “Si primaria (Primaria Muncipiului Bacau, n.r.) e neserioasa. Asa cum e toata clasa politica. Acum nu lucram ca e pauza de masa, clar?”, a scapat “porumbelul” Eugen Hurdubei, seful de santier. Oamenii din zona spun, mai soptit e drept de frica sa nu fie auziti, ca intre reprezentantii Primariei Bacau si cei ai firmei executante au aparut "de mai demult" animozitati si ca “mereu au fost discutii, in plina strada, de le auzeam si noi. Sunt nemultumiri si intre ei, dar la mijloc suntem noi”.

        “Doi cu sapa, trei cu mapa”

        De altfel, problemele de pe aceasta strada nu sunt de ieri de azi. Pe principiul "Doi cu sapa, trei cu mapa", lucrarile de modernizare anuntate de Primarie, inca din luna mai, s-au desfasurat anevoios. Echipa “Desteptarea” a fost in zona chiar in primele zile de la inceperea lucrarilor, pe 10 mai, unde a vazut doar un utilaj si doi-trei oameni, care se chinuiau cu sapa sa faca loc viitoarei canalizari, asta când nu-si dirijau colegul care manevra utilajul."Deocamdata este doar inceputul. Personalul se va mari pe parcurs ce avansam. Primul pas este canalizarea. Termenul de finalizare si predare a lucrarii este de cinci luni", ne asigura atunci acelasi sef de santier, Eugen Hurdubei. Cinci luni, din care au trecut deja aproape trei, dar pe care seful cel mare, Spulber, le-a transformat peste noapte in alte patru luni “de acum incolo”!

        Lucrari impotmolite

        Iar lucrarile s-au impotmolit din nou, dupa câteva zile. Adica pe 19 mai. Motivul? In timp ce se escava pamântul, pentru realizarea unei interventii la reteaua de gaz, conducta principala a fost sparta. “Nu am stiut de ea. Aceasta conducta e pusa rau. Pe schita nici nu exista. Dupa plansa trebuia sa fie in alt loc. Daca stiam, va dati seama, ca nu mai escavam aici. In plus, vad ca teava nici nu are folie de avertizare, asa cum e normal. Am mers dupa plansele de la firma de proiectare. Vom remedia situatia si vom continua apoi sapaturile”, ne declara in acea zi ing.Valentin Mocanu, reprezentantul firmei de constructii. Imediat au ajuns atunci la fata locului lucratorii de la firma de gaz, dar si pompierii care trebuiau sa asigure zona in caz de producere a vreunei explozii. Au fost solicitati politistii si jandarmii, conform procedurii, dar nu a fost nevoie de interventia lor. Traficul pe acest tronson de drum, in special pe strada perpendiculara cu Toporasi, a fost dat peste cap pâna s-a remediat situatia.

        “Daca nici in 2012, atunci când?”

        Bacauanii din zona insa s-au saturat de disconfort, de praf si mizerie, dar mai ales de vesnicele promisiuni neonorate. Spera ca macar in 2012, an electoral, sa scape de santierul din fata caselor lor. “Daca nici atunci, … când?”, au spus-o tot ei, zâmbind amar.

        Promisiune electorala

        De altfel, Primaria Bacau a anuntat abia la inceputul lunii mai 2011 inceperea lucrarilor de pe strada Toporasi, desi reabilitarea ei a fost o promisiune din campania electorala precedenta. Dintr-un buget de 644.964 de lei, aici ar trebui sa fie inlocuita a reteaua de apa, sa fie introdusa canalizare, iar in final sa se efectueze si lucrari de infrastructura. Termenul de finalizare a proiectului, stabilit prin contract, este de 5 luni de la data inceperii lucrarilor, adica din 9 mai. Tot cu tam-tam a fost anuntat, la o luna de la deschiderea santierului, ca "lucrarile de canalizare pe strada Toporasi, pe o lungime de circa 850 de metri, au fost finalizate inainte de termenul prevazut in contractul de executie", cum se arata intr-un comunicat de presa datat 6 iunie. Tot la acea data a inceput executarea racordurilor la reteaua de canalizare si lucrarile de inlocuire a conductei de alimentare cu apa.

        "Informatiile sunt false. Nu s-a sistat nicio lucrare. Nu cautam niciun alt constructor, iar lucrarile chiar sunt in avans fata de calendar." purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau, Ionut Tomescu

        “Avem copii mici, oameni in vârsta. Doamne fereste sa avem nevoie de o Salvare, de Pompieri. De o luna nimeni nu a mai venit pe aici. E foarte greu.”
        Ana Maria Benchea Joca, locuitor pe strada Toporasi

        "Pâna in 2009, stiu eu, undeva, la mijlocul anului, e gata si strada Toporasi", sustinea candidatul la functia de primar, Romeo Stavarache, in cadrul unei emisiuni televizate in 2008. In 2009, la fel ca si in 2010 si 2011, strada Toporasi a fost lasata tot fara investitia care parea floare la ureche pentru administratia locala.

        Intr-un Raport de control al Camerei de Conturi – SC Dasricom SRL – s-a ocupat de bransarea la reteaua de apa potabila a comunei Podu Turcului, a unor consumatori individuali. Valoarea contractului a fost de 553.364 RON, iar in decembrie 2009 primaria a decontat firmei Dasricom suma de 233.390 RON. Verificarile efectuate de inspectorii Camerei de Conturi au evidentiat ca proiectul initial prevedea realizarea a 380 bransamente, din care Dasricom a efectuat 323. Dintre acestea, doar 283 au fost insotite de procese verbale de confirmare din partea beneficiarilor. Firma apartine afaceristului Dan Spulber, un apropiat al cercurilor PNL. In timpul guvernarii Tariceanu, Dasricom a renovat cea mai mare parte a scolilor de pe Valea Zeletinului. Firma a cunoscut o ascensiune fulminanta si se va ocupa, intre altele, de pavoazarea centrului municipiului Bacau, contra unei sume peste 2 milioane RON.
        Roxana Neagu
        Andreea Gavrila

        Cercetati pentru braconaj

          Trei barbati din Moinesti sunt acum cercetati pentru braconaj la vânatoare, dar si pentru uz de arma letala fara drept. Ei au fost prinsi de agentii Politiei Municipiului Moinesti care au oprit pentru control un autoturism in trafic, condus de Costel M. La verificarea autovehiculului au fost identificati Alexandru C., de 52 de ani, din comuna Pîrjol si Vasilica M., de 33 de ani, din Comanesti, iar in interior au fost gasite doua arme de vânatoare. La un control mai amanuntit s-au mai gasit si 8,4 kg carne proaspata caprior, pe care cei doi l-au împuscat in comuna Pîrjol. Cele trei persoane au fost conduse la sediul Poli?iei Municipiului Moinesti. Armele si carnea au fost ridicate în vederea continuarii cercetarilor. (R.N.)

          78 de morti, in urma unui accident aviatic in Maroc

            78 de persoane au murit, marti, dupa ce un avion militar s-a prabusit în sudul Marocului, au anuntat autoritatile locale. De asemenea, 3 persoane au fost transportate la spital in stare grava.
            Aparatul, de tip Hercules C-130, s-a prabusit într-o zona muntoasa din apropiere de Guelmim, în sudul tarii. "Este vorba despre un avion militar folosit pentru transportul trupelor, dar si pentru membrii familiilor militarilor. Este foarte utilizat în zona Saharei", au declarat surse din Ministerul de Interne marocan. "Accidentul a fost provocat de ceata si de conditiile meteo nefavorabile. Dar, pentru moment, nu avem suficiente detalii", au adaugat sursele citate. (Mediafax)

            ONESTI: Dezbatere publica pentru „calitatea aerului”

              Primaria Onesti va gazdui luni, 1 august, o dezbatere publica privind "Programul de gestionare a calitatii aerului pentru pulberi PM 10 in municipiu", care apartine Agentiei Regionale de Protectia Mediului (ARPM) Bacau. Actiunea va incepe la ora 10. La discutii sunt invitati toti cetatenii care sunt interesati de calitatea mediului si de diminuarea gradului de poluare. "Am initiat acest program deoarece câtiva ani la rând masuratorile efectuate de Statia 3 de fond industrial, situata in Onesti, au evidentiat valori apropiate de cele maxim acceptate de Consiliul Europei", arata consilierul Maria Ionos, purtator de cuvânt al ARPM Bacau. Valorile limita si perioada de mediere pentru poluantul "pulberi in suspensie" (PM10) sunt prevazute in "Normativului privind stabilirea valorilor limita, a valorilor de prag si a criteriilor si metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de azot si oxizilor de azot, pulberilor in suspensie (PM 10 ?i PM 2,5), plumbului, benzenului, monoxidului de carbon si ozonului in aerul inconjurator", aprobat prin ordin de ministru. Indicatorul PM 10 inregistrat de Statia 3 de monitorizare a calitatii aerului, situata in Onesti, a avut valoarea 25 in 2008, 30 in 2009, 29 in 2010, apropiindu-se de 35, maximum admis in UE. Scopul dezbaterii este sa stopeze cresterea concentratiei de pulberi din aer sau sa o diminueze. Programul ARPM Bacau prezinta cauzele poluarii, firmele si factorii responsabili (activitati economice, cum ar fi transportul rutier, umiditatea, viteza vântului, presiunea etc.), masurile orientative si parametrii de atins. La dezbaterea publica vor participa reprezentanti ai Primariei Onesti, Garzii de Mediu, Politiei, DSP, ai organizatiilor ecologiste si, bineinteles, specialistii ARPM Bacau.
              Silvia Patrascanu

              Batalie pe cursurile cu finantare europeana

                In aceasta perioada, Sanitas, sindicatul angajatilor din sistemul sanitar, face inscrieri pentru un curs de management si legislatie specifica acestui domeniu de activitate. Cheltuielile sunt acoperite din fonduri europene, ceea ce explica adresabilitatea foarte crescuta a salariatilor din spitalele publice fata de acest proiect. “Sunt 18 serii care vor fi programate in decurs de 3 ani si aproape ca s-au terminat locurile, ne-a declarat Aurel Cretu, liderul bacauan al Sanitas. Cursul se adreseaza personalului de conducere din spitalele publice din toata Moldova. Cele mai multe solicitari le avem, asa cum era de asteptat, din judetul Bacau, pentru colegii nostri din alte zone naveta fiind mai dificila.” Cursul va demara in octombrie si se va derula la sfârsit de saptamâna, astfel incât activitatea spitalelor sa nu fie perturbata de lipsa unora dintre angajati. Lansat la mijlocul lunii iunie, proiectul are drept scop adaptarea mai usoara a personalului medico-sanitar la procesul de descentralizare si reorganizare din Sanatate. Cursantii vor afla din experienta altor tari europene despre avantajele si dezavantajele descentralizarii sistemului sanitar. Proiectul european se va incheia cu o campanie de informare si promovare cu tema “Organizarea flexibila a muncii in contextul descentralizarii serviciilor”. Va fi, de asemenea, elaborat un ghid de bune practici, in 2000 de exemplare, cu tema “Flexicuritatea intr-un sistem sanitar descentralizat”. La sfârsitul proiectului, o parte dintre cursanti vor participa la un schimb de experienta in Italia, tara partenera in proiect. Peste 1100 de manageri, medici sefi de sectie, asistenti sefi, directori de resurse umane si directori de ingrijiri din intreaga tara vor lua parte la acest proiect european, a carui prima etapa, pentru zona Nord-Est, este gazduita de Bacau.
                Doina Mincu

                Inspectie scolara privind autorizatiile sanitare

                  In aceasta perioada toti inspectorii teritoriali de la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau efectueaza o inspectie tematica in intreg judetul pentru verificarea stadiului depunerii documentatiei privind obtinerea autorizatiei sanitare. “In paralel se va urmari si care este graficul lucrarilor de igienizare in scoli, cu termen de realizare si finalizare 1 septembrie. Daca directorii de institutii scolare nu se supun acestor obligatii vor avea de dat explicatii pe 31 august, când vom evalua activitatea lor anuala si se vor da calificative”, a amenintat prof. Florin Lazar, inspector scolar general ISJ Bacau. Anul scolar trecut, 15 la suta din unitatile de invatamânt au functionat fara autorizatie sanitara. (R.N.)

                  Medicii, platiti pentru zilele de protest

                    Medicii de familie din judetul Bacau primesc bani pentru serviciile acordate asiguratilor in primele zece zile din luna iunie, perioada in care a avut loc un protest in cabinetele de medicina privata din toata tara. “Sunt colegi care au efectuat servicii si le sunt decontate de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, a declarat dr. Catalin Andriescu, presedintele Asociatiei medicilor de familie Bacau. Toata lumea a fost la serviciu in acele zile. Am facut si vaccinari atunci, fiindca era campanie.” Casele judetene de asigurari de sanatate au actionat dupa bunul lor plac in aceasta problema, iar nemultumirile medicilor de familie au ajuns la urechile ministrului Sanatatii. Acesta a cerut Casei Nationale de Asigurari de Sanatate sa aplice uniform si coerent contractele cu furnizorii serviciilor de medicina primara. Daca medicii vor fi platiti pentru serviciile efectuate, pacientii nu primesc niciun fel de compensatie pentru greutatile pe care le-au intâmpinat in perioada in care medicii lor de familie au suspendat relatia cu CJAS. Acestia nu au beneficiat in acele zile de retete compensate, trimiteri si nici certificate de concediu medical.
                    Doina Mincu

                    Americanii finanteaza lupta impotriva coruptiei

                      „Tineri in lupta impotriva coruptiei” este conceput ca un proiect multiregional, initiat de Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau, la care vor participa elevi si profesori din cele opt Centre Regionale de Resurse pentru Educatia Civica, care functioneaza în cadrul Asociatiei de Educatie Civica din România. Proiectul consta în organizarea la Bacau, în luna septembrie 2011, a unei tabere pentru tineri, care se integreaza în domeniul educatiei civice nonformale. „Aceasta este finantata, printr-un grant adjudecat de Casa Corpului Didactic «Grigore Tabacaru» Bacau, de Departamentul de Stat al SUA, prin Ambasada SUA la Bucuresti. Temele propuse pentru workshopuri, cu participarea unor traineri – experti, specialisti din cadrul unor institutii publice, sau private, reprezentanti ai societatii civile si cadre didactice din diferite licee din tara, vor asigura întelegerea gravitatii si dimensiunilor fenomenului coruptiei în tara si în lume, precum si a necesitatii de a se implica activ în lupta împotriva acesteia”, a explicat prof. Gabriel Stan, director CCD Bacau. Proiectul asigura formarea si dezvoltarea profesionala a participantilor, care vor deveni promotorii luptei împotriva coruptiei în rândul colegilor, parintilor si comunitatilor locale din care provin. Participantii vor fi încurajati sa conceapa proiecte si planuri de actiune, prin care sa determine schimbarea mentalitatii cetatenilor, privind „normalitatea” coruptiei în România, sa reduca starea de resemnare, pasivitate si fatalism care întretine acest fenomen si sa produca comportamente civice de participare activa a tinerilor în monitorizarea, demascarea si sanctionarea cazurilor de coruptie în societate. In plus, proiectele elevilor participanti vor servi ca modele de actiune ce vor putea fi popularizate si multiplicate în alte scoli din tara, prin realizarea unui ghid de bune practici, care va fi tiparit ulterior.
                      Roxana Neagu

                      ONCESTI: Se inaugureaza Sala de festivitati „Maria Ploae”

                        Sâmbata, 30 iulie, locuitorii comunei Oncesti o vor avea ca oaspete pe actrita Maria Ploae, care este nascuta in satul Dealu Perjului. "La ora 11,30, inauguram sala de festivitati din Tarnita, care va purta numele Mariei Ploae, arata primarul Gheorghe Baban. Cu ocazia asta, ii vom acorda titlul de cetatean de onoare al comunei." Este asteptat si celebrul seismolog Gh. Marmureanu, care este nascut in Gorghesti. Sala de festivitati are circa 150 mp si a fost amenajata intr-o cladire de caramida construita in 1984 ca sa serveasca drept gradinita cu program prelungit pentru copiii celor care munceau in CAP. Pâna la urma, acolo au functionat o scoala si o gradinita obisnuita. CL Oncesti a preluat cladirea de la ISJ Bacau in urma cu trei ani si a modernizat-o, salvând-o de la degradare. Toata investitia a costat 100.000 de lei si a fost finantata din bugetul local.
                        Silvia Patrascanu

                        O noua amanare in clasificarea Spitalului din Comanesti

                          Ministerul Sanatatii a gasit inca un motiv pentru a amâna acordarea gradului de clasificare pentru Spitalul Orasenesc “Ioan Lascar” Comanesti. Dupa ce a cerut o verificare la fata locului a personalului existent si a primit confirmarea din partea Directiei de Sanatate Publica, ministerul a solicitat la inceputul acestei saptamâni conducerii spitalului sa se angajeze in scris ca pâna la 30 decembrie va organiza concursuri pentru ocuparea definitiva a posturilor pe care lucreaza acum cadre medico-sanitare detasate de la alte spitale. Acesti angajati sunt, de fapt, fosti salariati ai spitalului din Comanesti, redistribuiti la alte unitati sanitare dupa ce, la 1 aprilie, spitalul a fost lasat de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate fara buget, astfel incât sa se forteze transformarea sa in azil de batrâni, in conformitate cu decizia MS. Angajatii s-au intors la Spitalul Comanesti, cu detasare de 6 luni. In cazul in care se decid sa ramâna aici, ei vor fi nevoiti sa participe la concurs pentru posturile pe care le ocupa acum. In lipsa incadrarii in grad de competenta, spitalul nu poate incheia un nou contract cu CJAS si nu are bani pentru plata angajatilor. Consiliul Local Comanesti a alocat spitalului in aceasta luna 400.000 lei, dar acesti bani nu pot fi utilizati pentru acoperirea salariilor. (D.M.)

                          Batalie pe cursurile cu finanare europeana

                            In aceasta perioada, Sanitas, sindicatul angajatilor din sistemul sanitar, face inscrieri pentru un curs de management si legislatie specifica acestui domeniu de activitate. Cheltuielile sunt acoperite din fonduri europene, ceea ce explica adresabilitatea foarte crescuta a salariatilor din spitalele publice fata de acest proiect. “Sunt 18 serii care vor fi programate in decurs de 3 ani si aproape ca s-au terminat locurile, ne-a declarat Aurel Cretu, liderul bacauan al Sanitas. Cursul se adreseaza personalului de conducere din spitalele publice din toata Moldova. Cele mai multe solicitari le avem, asa cum era de asteptat, din judetul Bacau, pentru colegii nostri din alte zone naveta fiind mai dificila.” Cursul va demara in octombrie si se va derula la sfârsit de saptamâna, astfel incât activitatea spitalelor sa nu fie perturbata de lipsa unora dintre angajati. Lansat la mijlocul lunii iunie, proiectul are drept scop adaptarea mai usoara a personalului medico-sanitar la procesul de descentralizare si reorganizare din Sanatate. Cursantii vor afla din experienta altor tari europene despre avantajele si dezavantajele descentralizarii sistemului sanitar. Proiectul european se va incheia cu o campanie de informare si promovare cu tema “Organizarea flexibila a muncii in contextul descentralizarii serviciilor”. Va fi, de asemenea, elaborat un ghid de bune practici, in 2000 de exemplare, cu tema “Flexicuritatea intr-un sistem sanitar descentralizat”. La sfârsitul proiectului, o parte dintre cursanti vor participa la un schimb de experienta in Italia, tara partenera in proiect. Peste 1100 de manageri, medici sefi de sectie, asistenti sefi, directori de resurse umane si directori de ingrijiri din intreaga tara vor lua parte la acest proiect european, a carui prima etapa, pentru zona Nord-Est, este gazduita de Bacau.
                            Doina Mincu

                            Hipism: Etapa de Grand Prix

                              De miercuri si pâna duminica, baza hipica de la Hemeiusi gazduieste una dintre cele mai importante competitii nationale de profil. Organizatorii vor decerna trei cupe, insa concursurile vor fi comasate intr-unul singur. Principalul punct de atractie il constituie etapa de Grand Prix, celelalte doua trofee puse in joc de organizatori fiind Cupa Decebal si Cupa României pe criterii de vârsta. "Toate numele grele ale calariei din România vor fi prezente in concurs, mai ales ca este vorba si de cea de-a treia etapa din totalul de patru plus finala care le numara Grand Prix-ul României. E o competitie foarte importanta, iar cine o câstiga va beneficia si de sprijinul Federatiei in ceea ce priveste participarea pe plan international", a declarat presedintele CS Decebal, Cezar Ivanof, care a precizat ca intrarea spectatorilor va fi libera. "Vor fi probe interesante, si la cronomentru, si la precizie, care vor reuni toate categoriile de participanti, de la copii si amatori pâna la seniorii cu mare experienta. Suntem convinsi ca va fi un spectacol adevarat", a asigurat antrenorul CS Decebal, Tudor Vasile. Organizatorii au anuntat un fond de premiere superior celorlalte competitii de gen: 50.000 lei. (D.S.)

                              Windows XP nu mai prezinta siguranta

                                Utilizatorii XP se expun si nivelul atacurilor creste zilnic. Au loc furturi de date, se sparg conturi de card, se fura informatii, a declarat pentru money.ro Tudor Galos, Windows Business Group Lead la Microsoft România. „De la lansarea Windows 7 am vândut peste 670.000 de licente în România – preinstalate, licentiere în volum sau pachete – toate licente noi, nu upgrade-uri”, a spus Tudor Galos.
                                Potrivit oficialului Microsoft, Windows 7 are în acest moment o cota de piata de 33% pe piata din România. Celelalte sisteme de operare ale Microsoft cu cote importante sunt Windows XP si Windows Vista. Întrebat care va fi argumentul prin care Microsoft îl va convinge pe utiliizator sa treaca la noul sistem de operare, Windows 8, despre care s-a spus ca va fi lansat la sfârsitul acestui an, Tudor Galos a spus ca solutia este Windows 7. „Ceea ce dorim sa transmitem este ca utilizatorul nu trebuie sa astepte Windows 8. Trebuie sa treaca pe Windows 7, în primul rând pentru securitate”.
                                Reprezentantul Microsoft a reamintit faptul ca Windows XP nu mai beneficiaza de suport tehnic din partea companiei. „Utilizatorii XP se expun si nivelul atacurilor creste zilnic. Au loc furturi de date, se sparg conturi de card, se fura informatii”.
                                „Eforturile noastre de marketing sunt concentrate pe Windows 7”, spune Tudor Galos. El a afirmat ca adoptarea Windows 7 aduce o scadere a costurilor de pâna la 100 de dolari.

                                Si totusi, cu ce va veni nou Windows 8?

                                „Windows 8 va fi complet reproiectat de la cip pâna la interfata”, spune Tudor Galos. Oficialul a vorbit despre interfata de tip tile, care a fost implementata si la sistemul de operare pentru telefoane mobile. „Este un model folosit si la telefoanele mobile. Sunt aplicatii care preiau informatii si le afiseaza pe ecran în timp real”, spune Tudor Galos.
                                Windows 8 se va baza foarte mult pe aplicatii HTML 5, un standard care este în lucru si pe care IE 9 îl suporta. HTML 5, spune Tudor Galos, înseamna ca pot fi create experiente web complexe, bogate grafic, cu un efort mic.
                                Prin Windows 8 site-urile vor putea fi transformate în aplicatii, care nu vor mai fi executate local si care vor prelua multe date de pe web.
                                O alta noutate a Windows 8 va fi faptul ca cerintele hardware necesare instalarii acestui sistem vor scadea. „Cerintele vor fi mai mici decât la Windows 7, iar sistemul va functiona inclusiv pe procesoare ARM, care sunt folosite în prezent de tablete si smartphone-uri”, spune Tudor Galos. (money.ro)

                                731 de infractiuni economico-financiare in sase luni

                                  Numai de la inceputul acestui an, politistii bacauani au constatat 731 de infractiuni de natura economico-financiara si au cercetat in aceasta cauza 555 de persoane. “Activitatile s-au desfasurat in cadrul organizational stabilit de catre Grupul de lucru operational pentru combaterea evaziunii fiscale, in 40 de misiuni, impreuna cu lucratorii de la Garda Financiara, Directia Judeteana de Accize si Operatiuni Vamale, Inspectoratul Teritorial de Munca si alte institutii de control”, a explicat comisar sef Vasile Oprisan, comandatul Inspectoratulului de Politie Judetean Bacau. S-au solutionat astfel 43 de dosare penale complexe, s-au aplicat 277 de contraventii si s-au confiscat bunuri in valoare de 423.196 lei. Cele mai mari infractiuni au fost pe evaziune fiscala (464), dar si pe Legea CEC-ului (130), jocuri de noroc (11) sau procedura de insolventa (21). Si faptele sesizate privind infractionalitatea economico-financiara au cunoscut o crestere considerabila de 1.549, fata de 1.409 câte au fost in aceeasi perioada a anului trecut. (R. Neagu)

                                  Fotbal / Tot la matineu

                                  Program intens

                                  FCM Bacau a intrat in a doua saptamâna a stagiului de pregatire centralizata. "Galben-albastrii" au un program intens, din care nu lipsesc insa meciurile de verificare. Mâine, echipa bacauana va reveni pe terenul de joc pentru un test cu Dunarea Galati. Programata initial de la ora 18.00, confruntarea de pe "Municipal" se va juca pâna la urma dimineata, de la ora 11.00.

                                  Oboseala inerenta

                                  "Chiar daca se va face simtita si o anumita stare de oboseala, inerenta, de altfel, acestei perioade, eu sper ca jucatorii mei sa confirme lucrurile bune aratate pâna acum", a declarat antrenorul Bacaului, Gheorghe Poenaru referitor la jocul de miercuri contra Dunarii Galati, in care intentioneaza sa ruleze intreg lotul avut la dispozitie.

                                  Vineri, cu Callatis

                                  "Galben-albastrii" vor iesi din cantonament vineri, atunci când au programata o noua partida de pregatire impotriva unei alte colegii de serie: nou promovata Callatis Mangalia. Dupa jocul cu echipa de pe Litoral, jucatorii FCM Bacau vor beneficia de doua zile libere. Urmatorul joc-test e programat pe 6 august, in deplasare, la Galati: revansa cu Dunarea.
                                  Dan Sion

                                  Box / Campionatul National de Seniori: Start in forta pentru bacauani

                                  Confirmare

                                  Bacaul este noua capitala a boxului românesc. Timp de cinci zile, cei mai buni pugilisti ai tarii isi incruciseaza manusile in Sala Sporturilor cu ocazia Campionatului National rezervat seniorilor. "Vrem sa confirmam faptul ca suntem o forta in acest sport, atât la organizare, cât si la rezultate", a declarat antrenorul bacauan Relu Auras la finalul primei zile de concurs.

                                  Favorit

                                  Nationalele au debutat ieri, cu preliminariile de la sase categorii: 49 kg, 64 kg, 69 kg, 81 kg, 91 kg si + 91kg. "Balul" a fost deschis de confruntarea de la 49 kg, dintre Csaba Kovacs si Sandu Cupsa, câstigata la puncte de primul pugilist. A intrat apoi in ring unul din favoritii categoriei, constanteanul Enver Amis, care s-a impus la capatul unei dispute antrenante cu Adrian Coc arbitrata de Gheorghe Simion.

                                  Urale

                                  Putin dupa ora 18.00, crainicul Ionel Stoica a anuntat, spre entuziasmul celor aproximativ 100 de spectatori: "In coltul albastru, Stefan Coslarov, din Bacau!". Campion en titre la tineret si proaspat câstigator al Cupei României la seniori la 49 kg, Coslarov a confirmat asteptarile. L-a invins la puncte pe Silviu Costea (Metrorex) dupa un meci in care loviturile la figura trimise de bacauan au fost salutate cu urale.

                                  Abandon

                                  Stefan Coslarov nu a fost singurul pugilist al gazdelor care a inceput Nationalele in forta. La 69 kg, Orlando Ghervase s-a calificat, la rândul sau, in faza urmatoare, dupa o victorie la puncte in fata Valerica Pascu (Nicolina Iasi). In fine, la +91 de kilograme, Adrian Marc si-a aratat si el muschii, constrângându-l pe vâlceanul Cosmin Ilinescu sa abandoneze.

                                  Program

                                  Azi va fi zi plina pentru bacauani. Incepând cu ora 17.00, in ring vor intra, pe rând: Alin Leucean, care il va infrunta la 52 de kg pe sibianul Horatiu Craciun, Alexandru Cuciureanu, care il va avea ca adversar pe Alex Bogdan (Câmpulung) la 60 kg si Alexandru Cristofor, care va lupta la 81 kg cu resiteanul Calin Rusalin. Pe final, va fi rândul "greilor" sa arate ce pot. La 91 kg, Costica Bejenaru va boxa cu baimareanul Bogdan Bota, in timp ce la +91, Marc se va confrunta cu ploiesteanul Madalin Nicolae, iar medaliatul cu bronz de la Europene, Mihai Nistor il va avea ca dversar pe Lucian Atanasoaie (Falticeni)
                                  Dan Sion

                                  Tenis/ Trofeul Elisa: In grafic

                                  Dupa intreruperea de duminica dupa-amiaza, cauzata de ploaia torentiala, editia a doua a Trofeului Elisa a reintrat in normal. Ieri a fost zi plina, organizatorii decizând sa programeze o serie de partide si in nocturna. "Suntem in grafic. Marti vom avea primele finale, iar miercuri putem declara turneul incheiat", a estimat antrenorul SCM Bacau, Mihai Ciuntea..
                                  Rezultatele inregistrate ieri de bacauani
                                  10 ani fete, semifinale: Iuliana Maria Mitrofan (CSS Tg. Neamt) – Daria Dragan (CSM Onesti) 6-0, 6-0.
                                  10 ani baieti, "sferturi": Bogdan Manole (SCM Bacau) – Daniel David (Condor P. Neamt) 6-2, 6-1, Vlad Marinescu (Giglio Iasi) – Stefan Scurtu (CSM Onesti) 4-6, 6-2, 6-4, Razvan Olaru (SCM Bacau) – Stefan Dediu (CFR Iasi) 6-4, 7-6 (4).
                                  12 ani fete, semifinale: Laura Crivei (SCM Bacau) – Ilinca Foia (Performer Iasi) 6-4, 6-1.
                                  12 ani baieti, "sferturi": Cristian Enache (Tema Sport Onesti) – Horatiu Popica (TC Vaslui) 6-4, 6-3, Vasilica Stativa (TC Vaslui) – Rares Serban (SCM Bacau) 6-4, 6-1.
                                  14 ani baieti, "sferturi": Alexandru Manole (SCM Bacau) – Andrei Caia (CSS Tg. Neamt) 6-1, 6-0, Cezar Georgescu (TCB) – Sabin Saveluc (SCM Bacau) 6-0, 6-2, Eduard Adam (CSM Onesti) – Eduard Vlasceanu (Fibec Câmpina) 6-0, 6-0.
                                  16 ani baieti, turul I :Razvan Balanescu (CSS Bacau) – Alin Ungureanu (SCM Bacau) 6-0, 6-0, Alin Balanescu (CSS Bacau) – Mihnea Ciocanas (SCM Bacau) 3-6, 6-1, 6-3. "Sferturi" : Tudor Burghelea (SCM Bacau) – Razvan Balanescu (CSS Bacau) 6-2, 6-3, Tudor Diaconu (SCM Bacau) – Laurentiu Lungu (Select Suceava) 6-2, 6-2, Alin Balanescu (CSS Bacau) – Alexandru Iancu (SCM Bacau) 6-2, 6-2, Stefan Dumitrascu (Bârlad) – Razvan Vamanu (SCM Bacau) 3-6, 6-3, 6-2.
                                  Seniori, turul l: Iustin Baciu (T. Star) – Serban Rotariu (SCM Bacau) 6-4, 6-4, Claudiu Mircea (TC Vaslui) – Mihai Ciocan (SCM Bacau) 6-2, 6-3, Vlad Murad (SCM Bacau) – Adrian Isache (CSS Tg. Neamt) 6-2, 3-0 (retragere), Tudorel Sandu (Condor) – Stefan Vasilache (SCM Bacau) 6-2, 6-0, Marian Mocanu (SCM Bacau) – George Prisacariu (Giglio) 6-4, 6-0.
                                  Dan Sion

                                  Sarbatoare de suflet la biserica Spitalului din Moinesti

                                    Biserica „Sfântul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon”, construita in curtea Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, gazduieste in aceste zile cele patru racle cu Sfintele Moaste ale martirilor de la Niculitel. Primirea moastelor a avut loc duminica, iar luni s-au oficiat Sfânta Liturghie si Sfântul Maslu. Marti, de la ora 9.30, credinciosii sunt asteptati din nou la Liturghie, iar dupa-amiaza, de la ora 18.00, la Vecernie. Miercuri, de hramul bisericii, la ora 8.00 va incepe Sfânta Liturghie Arhiereasca, oficiata de PS Ioachim, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, impreuna cu PS Visarion, Episcopul Tulcii. In 2008, primul hram al bisericii din incinta spitalului moinestean a fost sarbatorit prin aducerea Sfintelor Moaste ale Sf. Pantelimon de la Durau. In 2009 s-au adus Moastele Sf. Gheorghe din Protopopiatul Hârlau, iar in 2010, Moastele primilor sfinti cunoscuti de pe teritoriul tarii noastre Epictet si Astion. (D.M.)