duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 489

Amenzi de peste 6000 de lei la braconajul piscicol, aplicate de jandarmii băcăuani

    22 de sancțiuni pentru pescuit fără permis și în perioadă de prohibiție au fost aplicate ieri de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, în urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol.

    Sancțiunile au fost aplicate în urma unor controale care au fost organizate de jandarmii băcăuani cu sprijinul Centrului Regional de Ecologie Bacău, care au acționat pe linia prevenirii braconajului în habitatele piscicole naturale ale județului, respectiv pe râul Siret în dreptul localitățiilor Sascut, Galbeni și Răcăciuni.

    Acțiunile de acest gen vor continua în această minivacanță, atenția jandarmilor fiind îndreptată asupra modului de respectare a normelor în vigoare pentru conservarea și protecția faunei piscicole.

    Reamintim tuturor că prohibiția pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial pe apele interioare este activă pentru perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, iar pentru apele de frontieră, unde perioada este de 45 de zile, în intervalul 24 aprilie – 7 iunie inclusiv, cu unele excepții, potrivit Ordinului nr. 561/2023/11/2024.

    Intervenție pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă din comuna Asău

    În cursul serii trecute, 03 mai a.c,, pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Asău, sat Apa Asău, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit.

    Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de muncă operativă.

    La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, la nivelul unei case de locuit, a unui adăpost de animale și la nivelul anexelor a doi proprietari, toate din lemn, pe o suprafață de aproximativ 400 mp.

    Incendiul a fost lichidat în limitele găsite în cooperare cu SVSU Asău. Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a acestuia este scurtcircuitul electric.

    Încălțăminte caldă pentru picioare reci, dăruită în Joia Mare la Onești și Târgu Ocna

    Cu ajutorul unor donatori cu suflet mare care au ascultat și în acest an un apel al Protoieriei Onești și al Asociației Patmos de pe lângă aceasta, pe 2 aprilie, în Joia Mare a anului 2024, zeci de copii orfani și alți asistați din centrele specializate din Onești și din Târgu Ocna au primit încălțăminte, tricouri, cozonaci, pâine și dulciuri în pachete cu hrană și daruri tradiționale de Paște.

     

    „Am făcut astfel de daruri – spune părintele Ioan Bârgăoanu, care sprijină ca în fiecare an acțiunile Asociației Patmos -, încălțăminte, pâine, cozonaci, îmbrăcăminte, dar și câte o gogoașă caldă și cuvinte bune copiilor orfani sau tineri de diferite vârste din centrele speciale pentru ocrotirea lor. Și în mod special doresc să mulțumesc doamnei Mihaela Neghină, care, personal, a donat zeci de perechi orfanilor… Un copil cu papucii noi este un zâmbet sincer și o îmbrățișare care ne emoționează până la lacrimi! Respect tuturor celor care purtați ștergarul jertfei și smereniei, căci prin voi și prin Domnul nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Maicii Domnului toate se înfăptuiesc. Mulțumim din suflet celor care sunteți în inimile tuturor sărmanilor din zonă, prin milă și bucurie!”

    Părintele Bârgăoanu mai spune că ideea unei astfel de acțiuni a venit după ce, odată, a văzut un copil cu papucii „șifonați de timp”. Iar părintele nu poate uita nici că asemenea donații au venit chiar atunci când facturile la gaz și energie electrică au dat mare bătaie de cap în derularea proiectului „Masa Bucuriei” aplicat tot de câțiva ani la Protoieria Onești, prin care peste 200 de oameni nevoiași se pot bucura zilnic de o masă caldă.

    „Lunile acestea – a mai precizat părintele -, știind totuși că prioritatea noastră este să îi hrănim pe cei mulți și flămânzi, aproape renunțaserăm la încetățenitul obicei creștin al «spălării picioarelor» și la încălțatul copilașilor din centrele rezidențiale în Sfânta Zi de Joi Mari!

    Dar, sunt oameni cu suflete vii printre noi, care ne-au adus aminte de papucei, de încălțăminte și de pâine, de cozonaci și de îmbrăcăminte și au avut cuvinte bune fără să strigăm după ei. Să le fie sufletul cald și plin de bucuria Sărbătorilor Luminate care ne apropie suflet lângă suflet, inimă lângă inimă! Iar în suflete fie să pășească, vie, Bucuria Învierii!”

    Elevii de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” aduc emoție și solemnitate în seara de Înviere

    În seara de Înviere, elevii talentați de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” din Bacău au invitat comunitatea locală la un eveniment deosebit: un concert vocal-simfonic al celebrului Requiem, compus de Wolfgang Amadeus Mozart.

    Concertul, programat să înceapă la 22:30 în zona Hotelului Moldova, promite să ofere o experiență profundă și emoționantă în spiritul sărbătorii pascale.

    Acest moment artistic de înaltă ținută va fi precedat de un alt concert, ce va avea loc, în această seară, la ora 19 în Biserica Catolică „Sfinții Petru și Paul”, oferind astfel oportunitatea pentru mai mulți oameni să se bucure de măiestria interpretativă a tinerilor artiști.

    După concertul de la Hotelul Moldova, cei prezenți sunt invitați să participe la Slujba Învierii de la Catedrala „Înălțarea Domnului”, creând astfel o seară de sărbătoare și spiritualitate în comunitatea locală.

    Evenimentul reprezintă o ocazie specială de a aduce împreună arta și tradiția într-un mod care să îmbogățească experiența pascală a tuturor celor prezenți.

    Un grup de turști, din care făcea parte și un străin, a cerut sprijinul jandarmilor după ce s-a întâlnit pe traseu cu patru urși

      Apelul la 112 a fost primit în această amiază, în jurul orei 15:50, de la o persoana din grupul de turiști, care se afla pe traseul 300 de scări din stațiunea Slănic Moldova, când i-au văzut în zonă pe cei patru urși. Cei patru turişti, printre care si o persoană de cetățenie britanică, s-au speriat şi au sunat la 112, fiindu-le teamă să îşi continue drumul.

      Pentru îndepărtarea celor patru urși, un echipaj de jandarmi montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova a fost direcţionat în zona respectivă. Jandarmii i-au însoțit pe turiști de-a lungul traseului și i-au ajutat să coboare în siguranţă.

      Jandarmii montani vă transmit următoarele recomandări:
      -în cazul în care întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni;
      -să vă echipați corespunzător zonei montane;
      -să folosiți doar traseele marcate şi să urmăriți marcajele de pe traseu;
      -Nu hrăniți urșii și nu vă apropiați de aceștia pentru că pot fi periculoși!
      -Respectați panourile de informare și avertizare!
      -Dacă observați prezenţa unui urs la mare depărtare, e bine să faceți zgomot pentru a-l îndepărta!

      Jandarmii le recomandă cetăţenilor să apeleze numărul unic de urgenţă 112 când văd animale sălbatice în zona aşezărilor umane, deoarece acestea pot reprezenta un real pericol atât pentru oameni, cât și pentru animale.

      Tânăr depistat de jandarmii băcăuani în timp ce fuma substanțe interzise pe malul unui lac

      În această dimineață, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, aflat într-o misiune de ordine publică în municipiul Bacău, a observat pe malul Lacului de Acumulare un tânăr care manifesta un comportament ezitant la vederea forțelor de ordine și care a aruncat ceva în apă.Având în vedere atitudinea acestuia, jandarmii băcăuani au procedat la interceptarea și stabilirea identității acestuia.

      Ca urmare a verificărilor efectuate la faţa locului, jandarmii au constatat că asupra băcăuanului de 21 de ani a fost găsită o țigaretă confecționată artizanal ce conținea materie vegetală de culoare verzuie cu miros înţepător.

      Bărbatul a recunoscut că țigareta depistată asupra sa îi aparţine și contine substanţe interzise, fiind folosită pentru consumul propriu.

      Jandarmii au ridicat în vederea confiscării țigaretă confecționată artizanal ce conținea substanțe interzise, pe care au înaintat-o pentru continuarea cercetărilor către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu actele de constatare întocmite.

      Pe timpul executării misiunilor de ordine și siguranță publică, efectivele operative ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău acționează zilnic în vederea prevenirii și combaterii consumului de droguri în spațiul public, având în vedere pericolul reprezentat de folosirea substanțelor cu efect psihoactiv asupra sănătății consumatorilor.

      De la începutul acestui an, jandarmii băcăuani au depistat cinci persoane, care dețineau droguri de risc pentru consum propriu.

      Un preot român ales capelan al papei

        Sfântul Părinte Papa Francisc l-a ales în rândul capelanilor Sanctităţii Sale, începând cu 27 martie 2024, pe pr. Laurenţiu Dăncuţă (preot al Diecezei de Iaşi, în serviciul Sfântului Scaun).

        Capelan al Sanctităţii Sale (în latină „Capellanus Sanctitatis Suae”) este un titlu onorific, care poate fi acordat unui preot catolic de către Sfântul Părinte Papa. Titlul de „capelan al Sanctităţii Sale” este atribuit pentru preoţii care au merite deosebite în viaţa Bisericii locale şi a Bisericii Universale. Lor li se adresează cu formula de Monsenior şi au anumite privilegii şi veşminte ecleziastice distincte de ale celorlalţi preoţi. Din Dieceza de Iaşi mai deţin acest titlu din partea Sfântului Scaun Mons. Anton Lucaci (în anul 1999), Mons. Petru Mareş (în anul 2002; a trecut la Domnul în 2009) şi Mons. Benone Farcaş (în anul 2003, în prezent paroh al Parohiei „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi).

        În serviciul Sfântului Scaun mai activează din Dieceza de Iaşi: Mons. Claudiu Carteş, Mons. Mihăiţă Blaj şi Mons. Paul Butnaru, care slujesc în Secretariatul de Stat al Vaticanului. Un alt preot originar din Dieceza de Iaşi care slujeşte în Serviciul Sfântului Scaun, dar încardinat în Arhidieceza de Bucureşti, este Mons. Ionuţ-Paul Strejac, aflat din anul 2021 în misiunea de însărcinat cu afaceri ad interim al Nunţiaturii Apostolice din Sudanul de Sud.

        Pr. Laurenţiu Dăncuţă s-a născut la 16 mai 1982 la Bacău. A absolvit Şcoala Generală nr. 178 la Bucureşti în anul 1996, Liceul Seminarial din Bacău în anul 2001 şi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 2008. A fost sfinţit preot la 24 iunie 2008 la Iaşi de către ep. Petru Gherghel. A activat ca vicar la Gherăeşti (1 august 2008 – 31 iulie 2009), vicar la Iaşi „Adormirea Maicii Domnului” (1 august 2009 – 30 septembrie 2011), capelan pentru spitalele din Iaşi (1 septembrie 2009 – 30 septembrie 2011), formator la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” Iaşi (1 octombrie 2011 – 1 august 2013). A studiat la Universitatea Pontificală Lateran (2013-2016), obţinând licenţa în drept canonic în anul 2016. A fost capelan pentru românii catolici din zona Ostia Lido, lângă Roma (2017-2020). A absolvit Academia Ecleziastică Pontificală (2018-2020). A obţinut doctoratul în drept canonic la Universitatea Pontificală din Lateran la 19 iunie 2020.

        După terminarea studiilor la Roma, de la 1 iulie 2020, Mons. Laurenţiu activează ca secretar la Nunţiatura Apostolică din Costa Rica.

        Grupul Agricola din Bacău își consolidează poziția prin investiții majore în modernizare și expansiune

        Grupul Agricola, unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul agricol, și-a anunțat planurile ambițioase de investiții pentru anul în curs, cu scopul declarat de a îmbunătăți și extinde infrastructura sa existentă. Suma totală alocată acestor proiecte de dezvoltare se ridică la câteva milioane de euro, subliniind dedicarea fermă a companiei față de inovație și sustenabilitate în agricultură.

        Principalele inițiative de investiții planificate includ modernizarea fermelor și îmbunătățirea performanțelor tehnice, o nouă stație de epurare în conformitate cu normele de mediu, precum și implementarea unei stații de incinerare a deșeurilor speciale. De asemenea, se va investi în achiziționarea de noi mijloace de transport pentru optimizarea serviciilor logistice, precum și în construirea unui parc fotovoltaic pentru generarea de energie verde.

        Potrivit declarațiilor oficiale, se estimează că suma inițială alocată pentru modernizarea fermelor și îmbunătățirea performanțelor tehnice va fi de aproximativ 1 milion de euro, iar pentru construirea noii stații de epurare se va aloca o sumă de 0,6 milioane euro. Stația de incinerare a deșeurilor speciale va beneficia de o investiție de 1 milion de euro, în timp ce achiziția de mijloace de transport și construirea parcului fotovoltaic va implica, fiecare, o sumă de 1 milion de euro.

        Pe lângă aceste investiții majore, Grupul Agricola a alocat fonduri semnificative și pentru alte entități din cadrul grupului. Astfel, la fabrica de mezeluri crud-uscate Salbac Bacău se va investi 3,5 milioane euro într-o centrală termică nouă, o centrală fotovoltaică și modernizarea depozitului de maturare. La Europrod Bacău, suma alocată pentru infrastructura de fabricație este de 2,85 milioane euro, în timp ce la Avicola Lumina din Constanța se va cheltui 2 milioane euro pentru modernizarea a trei hale de creștere păsări și construirea unei noi ferme pentru tineret păsări.

        Aceste investiții ample confirmă angajamentul Grupului Agricola față de inovație și dezvoltare durabilă în sectorul agricol, contribuind astfel la consolidarea poziției sale de lider pe piață și la îmbunătățirea calității produselor și serviciilor oferite.

        Ediție aniversară a Festivalului de blues de la Dărmănești!

        În decorul sublim de la poalele munților ,,Nemira”, din orașul Dărmănești, va avea loc, între 23 – 25 august, cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional ,,Open Air Blues in the Garden Festival”, eveniment organizat de Asociația ,,Sunetul Munților”, în parteneriat cu Primăria Dărmănești.

        Va fi o ediție aniversară, care se dorește una de excepție, prin experiența muzicală de neuitat oferită iubitorilor de blues de pretutindeni.

        Cu un program bogat și divers, care prezintă artiști români și invitați din Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia și bineînțeles, România, festivalul promite să aducă o varietate de stiluri și interpretări, de la blues-ul clasic la rock blues-ul modern, dar și câteva secvențe de funk sau soul, care vă vor duce într-o călătorie muzicală de neuitat (vezi afișul atașat).

        Fiecare zi a festivalului se va desfășura pe stadionul ,,Uzul” din localitate și va începe la ora 19:00. Programul va include patru concerte extraordinare, oferind publicului o experiență muzicală captivantă, pe durata întregii seri, alături de activitățile extra muzicale pe care organizatorii se pregătesc să le ofere pe toată durata evenimentului.

        Printre momentele inedite al festivalului se va număra și lansarea volumului ,,Povestea unui festival”, semnat de profesorul și scriitorul Marius Manta, de la Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău. ,,Nu vreau să lungesc nici prefața, nici amintirile mele. Numai câteva cuvinte despre dialogurile realizate de Marius Manta. Dincolo de ușurința cu care se mișcă în universul acesta minunat al blues-ului, are talentul și ușurința de a răscoli în sufletele invitaților și a scoate destăinuiri de excepție. Și încă ceva pentru cititori! Această carte se va putea răsfoi chiar și în nopțile de povești de după spectacolele din august 2024. Și poate să schimbăm impresii despre ceea ce am citit. Să știți că între `Keep blues alive` și `Facem frumos la Dărmănești` (două devize ale organizatorilor), totul este posibil! Chiar și visul sub clar de lună!”, a scris în prefața cărții, Alexandru Rusu.

        ,,Anul acesta, `Open Air Blues in the Garden Festival` împlinește 5 ani. Pentru noi va fi o bornă importantă, care ne va arăta unde suntem după cinci ani și care va fi drumul de urmat în continuare. Încercăm să pregătim o ediție pe măsură, cu nume și lucruri interesante, care să bucure sufletul Familiei `Blues in the Garden Festival`. Așadar, trei zile și trei nopți magice, cu alte nume noi, care vin pentru prima dată în România, în Dărmănești, Bacău! Vă așteptăm!”, a spus Marius Diaconescu, inițiatorul și sufletul acestui grandios eveniment.

        Presa și media sunt invitate să participe și să acopere acest eveniment, oferind o expunere valoroasă pentru artiștii prezenți și pentru atmosfera vibrantă a festivalului. Acreditările de presă se obțin pe pagina web a festivalului.

        Pentru informații suplimentare și procurarea de bilete/abonamente, puteți accesa site-ul https://blues-in-the-garden-festival.ro/, pagina de Facebook a evenimentului, https://www.facebook.com/BluesInTheGarden/, https://iabilet.ro/, bit.ly/44G5UKT,

        telefon: +40 723 573 419.

        Romulus-Dan BUSNEA

         

        Ziua Internațională a Libertății Presei, aniversare sau comemorare?

        Jurnalistul Cornel Cepariu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști, filiala Bacău a acceptat invitația la un dialog pe tema libertății presei în actualul context economic și politic international. Gazda sa este redactorul-șef al ziarului Deșteptarea, Răzvan Bibire.

        Amenzi de 70.000 de lei, date de polițiștii rutieri

          Polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei de ordine publică au desfășurat o acțiune în județ, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și a depășirilor neregulamentare.

                        Polițiștii au aplicat 142 de sancțiuni contravenționale pentru abateri de la regimul circulației rutiere, în valoare totală de 70.000 de lei, 63 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

                        De asemenea, au fost reținute 22 de permise de conducere, din care 13 pentru depășirea limitelor legale de viteză.

                        Totodată, polițiștii au retras 8 certificate de înmatriculare, au efectuat 80 de testări cu aparatele din dotare și au constatat 7 infracțiuni flagrante la regimul circulației rutiere.

          Atenție la motocicliști!

            În fiecare an, o dată cu încălzirea vremii, creşte şi numărul motocicletelor sau bicicletelor aflate în trafic, prin urmare este necesară şi o perioadă de „acomodare” cu noii participanţi la trafic. Unii conducători auto nu sunt obişnuiţi încă să vadă în trafic motocicletele, nu apreciază corect distanţa la care se află acestea sau viteza lor de deplasare, ori, în cele mai nefericite cazuri, nu le observă. 

            Atenţie şoferi! 

            Pentru evitarea evenimentelor rutiere nedorite, polițiștii vă recomandă:

             

            Înainte de a deschide portierele, asiguraţi-vă că din spate nu trece o motocicletă, acest lucru fiind valabil şi pentru pasagerii din vehiculul condus de dumneavoastră!

            Atenţie sporită la schimbarea direcţiei de mers. Oricând din spate sau din faţă poate apărea un motociclist!

            La plecarea de pe loc, asiguraţi-vă că nu puneţi în pericol siguranţa deplasării unui motociclist!

            Atunci când sunteţi depăşit, nu măriţi viteza de deplasare şi circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta drumului.

             

             

            Atenţie motociclişti!

             

            Pentru evitarea evenimentelor rutiere nedorite, Poliţia recomandă motocicliştilor:

             

            Evitaţi accelerările excesive şi nu depăşiţi limitele legale de viteză!

            Evitaţi deplasarea între benzile de circulaţie!

            Purtaţi atât dumneavoastră cât şi pasagerul care vă însoţeşte căşti de protecţie omologate!

            Nu conduceţi în timp ce va aflaţi sub influenta băuturilor alcoolice!

            Nu faceţi „slalom” printre autovehiculele aflate în mişcare!

            Asiguraţi-vă că dispuneţi de spaţiu de frânare suficient!

            Păstraţi permanent contactul ambelor roţi cu suprafaţa carosabilului!

             

            Doi ani de închisoare pentru că a condus beat și nu a vrut să fie testat

              La data de 30 aprilie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Onești, în urma activităților investigativ-operative desfășurate au depistat în municipiu, un bărbat de 44 de ani, urmărit la nivel național.

              Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Onești, fiind condamnat la 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

              Cel în cauză a fost condus de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Bacău.

              Ziua Internațională a Libertății Presei: O rememorare esențială a rolului vital al jurnalismului

                Pe 3 mai, în fiecare an, lumea sărbătorește Ziua Internațională a Libertății Presei, un moment de prima importanță pentru a reflecta asupra importanței presei libere în societatea noastră. Această zi reprezintă nu doar o celebrare a valorilor fundamentale ale libertății de exprimare și a libertății presei, ci și o oportunitate de a evidenția amenințările și presiunile cu care se confruntă jurnaliștii în întreaga lume.

                Libertatea presei este un pilon al democrației și unul dintre cei mai puternici gardieni ai drepturilor omului. Ea își are rădăcinile în iluminism și în credința că o societate informată este esențială pentru progres și pentru protejarea drepturilor individuale. Jurnaliștii joacă un rol crucial în această ecuație, acționând ca purtători de cuvânt pentru public și ca gardieni ai transparenței și responsabilității guvernelor și instituțiilor puterii.

                Cu toate acestea, în ciuda importanței lor vitale, jurnaliștii se confruntă cu numeroase amenințări în exercitarea profesiei lor. Atacuri fizice, intimidare, detenții ilegale și chiar uciderea sunt doar câteva dintre riscurile pe care mulți jurnaliști le iau în fiecare zi pentru a-și face munca. În plus, presiunile economice și politice pot submina independența și obiectivitatea presei, punând în pericol calitatea și credibilitatea informațiilor furnizate publicului.

                În acest context, Ziua Internațională a Libertății Presei devine un moment crucial pentru a sublinia necesitatea protejării jurnaliștilor și a libertății presei în întreaga lume. Este un moment pentru a reaminti guvernelor și instituțiilor puterii responsabilitatea lor de a respecta libertatea de exprimare și de a asigura un mediu sigur și favorabil pentru jurnalism independent.

                De asemenea, este important să recunoaștem contribuția jurnaliștilor și a organizațiilor media care lucrează în condiții dificile pentru a furniza informații de încredere și pentru a aduce în atenție problemele și abuzurile.

                Ziua Internațională a Libertății Presei ne reamintește că libertatea presei nu trebuie să fie considerată drept un dat, ci ca pe o valoare fragilă care trebuie protejată și cultivată în fiecare zi. Este un moment pentru a ne reafirma angajamentul față de principiile libertății de exprimare și pentru a ne uni în susținerea jurnaliștilor și a valorilor fundamentale ale democrației și drepturilor omului.

                Derby-ul Bacăului în Liga 3: FC Bacău vs. CSM Bacău în play-off-ul Seriei 1

                Emoțiile cresc în Bacău în anticiparea derby-ului de fotbal din Liga 3 dintre FC Bacău și CSM Bacău, programat pentru vineri, 3 mai, la ora 17:00, pe Stadionul FC Bacău din Ruși-Ciutea.

                Istoria recentă a confruntărilor directe dintre cele două echipe băcăuane a fost marcată de victorii în deplasare, cu CSM Bacău reușind să se impună cu 3-0 la Ruși-Ciutea, iar FC Bacău obținând două victorii consecutive cu scorul de 2-0 pe teren propriu, pe stadionul „Letea”. Aceste rezultate îi conferă avantajul moral echipei lui Costel Enache, antrenorul FC Bacău, care este considerată favorită la victorie. Cu toate acestea, CSM Bacău se bucură de un atac puternic și de un antrenor experimentat, Cristi Popovici, ceea ce îi conferă capacitatea de a produce surprize.

                În contextul luptei strânse pentru pozițiile din clasament și pentru locurile de baraj, acest meci, împreună cu celălalt al etapei dintre Bucovina Rădăuți și Știința Miroslava, ar putea avea un impact semnificativ asupra evoluției echipei în clasament. Până în prezent, play-off-ul Seriei 1 a fost marcat de un număr mare de egaluri, opt din zece meciuri disputate, ceea ce indică o echilibrare a forțelor în competiție.

                Cu toate că o remiză este posibilă în derby-ul băcăuan, la Rădăuți situația se anunță mai tensionată, mai ales că echipa Miroslava se prezintă fără antrenorul Tibor Selymes, destituit după rezultatul fără goluri din săptămâna trecută cu FC Bacău. Cu toate acestea, în fotbal, surprizele sunt mereu posibile, iar șocul pozitiv pentru ieșeni nu poate fi exclus.

                Fanii pasionați de fotbal din Bacău sunt așteptați să susțină echipa lor preferată într-un meci ce promite să ofere o atmosferă incendiară și momente de mare spectacol pe teren.

                Infracțiuni rutiere constatate de polițiști în trafic

                La data de 01 mai a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au depistat în flagrant delict, un tânăr de 15 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                              Din cercetări a reieșit că, autoturismul i-ar fi fost încredințat acestuia de către tatăl său.

                          Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

                *

                La aceeași dată, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au depistat în flagrant delict, un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Cleja fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                              Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

                *

                La data de 02 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești au depistat un tânăr de 25 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății din municipiu.

                              Din verificările efectuate în baza de date a reieșit că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                          Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

                 

                Fascinația Keno: o privire asupra variantelor internaționale

                 

                Keno este un joc de noroc popular în întreaga lume, cu o istorie care se întinde pe mii de ani. Jocul este simplu, dar captivant, și este cunoscut pentru posibilitățile sale vaste de câștig. În acest articol, vom explora variantele Keno din șase țări diferite: Cehia, Polonia, Franța, Slovacia, Grecia și Finlanda.

                Keno Ceh

                Keno este un joc extrem de popular în Cehia, unde este cunoscut sub numele de „Sazka Keno”. În acest joc, jucătorii aleg între 1 și 10 numere dintr-un set de 80. Apoi, 20 de numere sunt extrase la întâmplare, iar jucătorii câștigă în funcție de câte numere au nimerit corect. Premiile pot varia de la câteva coroane cehice până la milioane, în funcție de câte numere au fost alese și câte dintre ele au fost ghicite corect. Dă clic aici și află mai multe despre Keno Ceh.

                Keno Polonez

                În Polonia, Keno este operat de operatorul de loterie național, Totalizator Sportowy. Jocul funcționează în mod similar cu versiunea cehă, cu jucătorii care aleg până la 10 numere dintr-un set de 80. Extragerile au loc de două ori pe zi, iar premiile pot ajunge până la 1 milion de zloți.

                Keno Francez

                Franța este țara în care Keno a fost introdus pentru prima dată în Europa, așa că nu este surprinzător faptul că jocul este în continuare extrem de popular aici. În Franța, Keno este operat de Franțaise des Jeux și are două extrageri zilnice. Jucătorii pot alege între 2 și 10 numere dintr-un set de 70.

                Keno Slovac

                În Slovacia, Keno (https://lottopark.com/ro/joaca/slovak-keno/) este cunoscut sub numele de „Tipos Keno”. Acest joc oferă jucătorilor oportunitatea de a alege între 1 și 10 numere dintr-un set de 80. Extragerile au loc de patru ori pe zi, ceea ce oferă jucătorilor multe șanse de a câștiga.

                Keno Grec

                În Grecia, Keno este operat de OPAP și este cunoscut local sub numele de „Proto”. Extragerile au loc la fiecare cinci minute, ceea ce face ca jocul să fie extrem de dinamic. Jucătorii pot alege între 1 și 12 numere dintr-un set de 80.

                Keno Finlandez

                În Finlanda, Keno este unul dintre cele mai populare jocuri de noroc, operat de Veikkaus, operatorul de loterie național. Jocul finlandez Keno are o particularitate unica: jucătorii pot alege între 2 și 10 numere dintr-un set de 70, dar pot și selecta nivelul de risc al jocului lor, ceea ce influențează atât probabilitatea de câștig, cât și valoarea premiului.

                Concluzie

                Keno este un joc cu o istorie lungă și o prezență globală. Fiecare țară are propria sa variantă a jocului, cu reguli și caracteristici unice. Cu toate acestea, în ciuda varietăților, esența jocului rămâne aceeași: un joc simplu, dar captivant, care oferă șanse de câștig și aduce emoție în viața jucătorilor.

                Persoană dispărută găsită de salvamontiști cu câinele

                  O echipă formată dintr-o unitate canină de căutare în avalanșă și mediu natural și nouă salvatori montani din cadrul SPJPTCA Salvamont Bacău au participat la o operațiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Pralea, Căiuți.

                  Bărbatul, cu probleme medicale cunoscute, a plecat cu un ATV și nu se mai știa nimic de el. Operațiunea de căutare s-a încheiat cu succes, după ce persoana dispărută a fost găsită în stare de hipotermie, cu traumatisme minore și escoriații.

                  Salvatorii montani au acordat primul ajutor și l-au predat echipajului de pe ambulanță pentru îngrijiri suplimentare. Este un alt exemplu al eficacității intervenției prompte a echipei Salvamont Bacău în situații de urgență în mediul natural.

                  Caterina-Alexia Cioineag, de la CN Ferdinand I, va participa la Olimpiada Internațională de Limba Germană Modernă

                  Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău anunță că eleva Caterina-Alexia Cioineag, din clasa a XI-a E, a fost selectată pentru a reprezenta instituția la Olimpiada Internațională de Limba Germană Modernă, care va avea loc la Gottingen în perioada 15-22 iulie 2024. Caterina-Alexia a fost aleasă în urma selecției finale din cadrul lotului lărgit.

                  În urma desfășurării etapei naționale a Olimpiadei de Limba Germană Modernă, eleva Caterina Alexia Cioineag, din clasa a XI-a E de la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, a obținut Premiul II la proba de creație și Premiul III la proba de proiect.

                  Colegiul și-a exprimat bucuria și mândria pentru acest rezultat de excepție, felicitând-o pe elevă și pe familia sa pentru sprijinul acordat. De asemenea, au transmis mulțumiri tuturor celor implicați în formarea și pregătirea Caterinei.

                  În urma acestui anunț, eleva Caterina-Alexia este urmărită cu interes și încurajată să reprezinte instituția și țara la nivel internațional. Colegiul îi urează mult succes și inspirație la etapa internațională.

                  Noapte albă din dragoste de tango, la Bacău

                    La o lună de la prima întâlnire din acest an a iubitorilor de tango, la Bacău, a avut loc, vineri, 26 aprilie, ,,Milonga Florilor”, mult așteptata petrecere în care se dansează tango argentinian.

                    Aflat la cea de-a cincea ediție, evenimentul a fost organizat de ,,Tango Bacău” și ,,Tango Social Club Bacău”, gazda fiind același ,,Dom Bistro & Lounge”, locație deja consacrată pentru milongile lunare din Bacău, ca și pentru alte petreceri cu genuri muzicale diverse.

                    Noutatea acestei noi petreceri dansante a fost Claudiu Grosaru, dansator, instructor de tango și Tango DJ din Brașov, care a adus comunității de tango argentinian din Bacău, un important aport de informații ca instructor invitat, cu o vastă experiență în domeniu, prin sesiunile de cursuri pe care le organizează în diferite localități din țară.

                    Și vineri seara, Claudiu Grosaru  a făcut dovada priceperii sale ca DJ de tango, pe toată durata milongii, ronda (ringul de dans) fiind plină de perechile de dansatori. Împreună cu membri ai comunității de tango din Bacău, dansatori de tango argentinian din Piatra-Neamț și Suceava s-au bucurat până dimineață de tande (înșiruiri de patru sau trei melodii, pe care dansează o pereche).

                    Printre cei implicați în acest eveniment cu totul special, care a devenit deja unul de tradiție în Bacău, s-au mai numărat Petre Dămoc, cel care a  reinițiat activitatea comunității prin organizarea unor practici de tango sub directa sa îndrumare; instructorul de dans, Cătălin-Mihail Chelaru, cu ale sale frumoase povești despre tango și implicarea lui continuă în a pune Bacăul pe harta tangoului; Lucia Pădurariu, ale cărei creații florale dau o frumusețe aparte spațiilor amenajate cu ocazia diverselor evenimente, unele organizate chiar de către aceasta; Ramona Luiza, gazdă și organizatoare a evenimentelor ,,Latino & More for Bacău” și ,,Milonga & Latino Party”; dansatorii de tango din cele două cluburi băcăuane, care prin participarea lor la cursuri și la astfel de evenimente fac posibilă existența tangolui și în Bacău; alte persoane dragi de la ,,Tango Conect” din Piatra-Neamț, ,,Tango Expression Dance Club” și ,,Tango Bucovina” din Suceava, susținători constanți ai milongilor organizate la Bacău.

                     

                    Vineri, 31 mai, comunitatea de tango din Bacău vă așteaptă la următoarea Milonga!

                    Romulus-Dan BUSNEA