Se numeste „Bacaul literar“ (Iasi, Ed. „Universitas XXI“, 2004) si aduna truda de aproape doua decenii a unuia dintre cei mai destoinici filologi pe care i-a avut urbea lui Alecsandri si Bacovia. Cine doreste sa masoare potentialul de creatie al acestei parti de tara are la îndemana o lucrare monumentala (820 de pagini, format academic), din care reiese limpede ca „fenomenul cultural-literar bacauan, prin valorile sale, se integreaza fenomenului national“ („Argument“) cu maxim folos. (Eugen Budau ar merita, pentru aceasta, titlul de „Cetatean de onoare post-mortem al judetului Bacau“.)
Aceasta „carte a cartilor“ (C. Dram) împlineste un deziderat mai vechi al cercetatorilor pe ogorul culturii, combinand fericit cronologia cu evaluarea critica. Pare incomod sa apelezi la sumar pentru a ajunge la numele unui scriitor (cartea începe cu Marco Bandini, primul scriitor-cronicar bacauan, din secolul al XVI-lea, si se încheie cu Bianca-Maria Marin, nascuta în 1993, la Onesti), dar cititorul accepta supliciul din obligatia consultarii mai degraba a unei istorii literare decat a unui dictionar. Din structura cartii, din calitatea discursului critic, dar mai ales din volumul de munca impresionant înmagazinat între copertele ei, se vede limpede ca a fost un exercitiu de vointa încheiat stralucit. Nu întamplator, la putina vreme de la aparitia monumentalei lucrari, a tiparit un compendiu confesiv-informativ, „Cartea care m-a tinut în viata“. Pentru cei ce stiu ca Eugen Budau (30 aug. 1951, Bacau – 16 mart. 2006, Cluj-Napoca) s-a luptat cu boala cu o demnitate exemplara, titlul post-textului tiparit de Editura SAM apare cat se poate de explicit. Si-a dorit sa închege o istorie literara bacauana si a reusit.
Nu este singura carte; altele, în colaborare cu Ioan Vicoleanu („Analize literare“, „Ghid de literatura universala“) sau cu Viorel Savin („Scriitori bacauani“, I-II), merg catre utilitarismul didactic ori, ca preambul al „Bacaului literar“, catre informatia culturala locala.
A doua dimensiune a personalitatii lui este cea de publicist. A întemeiat reviste sau rubrici în publicatii de cultura sau în cotidiene, a colaborat la presa pedagogica si cea culturala si a dirijat, împreuna cu mari profesori de romana ai Bacaului (Ioan Lazar, Sergiu Serban, Mihai Semenov, Rodica Miron s.a.), fenomenul literar-didactic local. A încurajat tinerele talente cum putini au facut-o si a coordonat, ca inspector scolar, cu rara competenta corpul profesoral din judet.
Si dupa marea trecere, Eugen Budau a slujit cauza localismului creator. Prin bunavointa sotiei, Eugenia, si a fiicei, Ozana, o buna parte din biblioteca sa se afla la temelia Societatii Cultural-Stiintifice „Vasile Alecsandri“ Bacau, alaturi de un foarte important fond de carte si publicatii, al lui Octavian Voicu.
Pe 30 august ar fi împlinit 60 de ani. Doamne, cate ar mai fi putut sa scrie, cate destine literare ar mai fi croit, cate ar fi întemeiat! Atat cat a fost, cu voia Celui-de-Sus, se va împlini precum „povestea de dragoste“ pentru o lucrare de minte si inima care „va fi cercetata/ în secolul viitor“ (Eugen Budau, Relicva, în „Jurnalul literar“, 1993).
Ioan Danila
Cartea vietii lui Eugen Budau
Vacanta cu pret redus
Incepe luna chilipirurilor
Inceputul lunii septembrie inseamna si preturi reduse la vacante, pentru bacauanii care nu au avut resursele financiare necesare pentru un sejur in plin sezon. Este perioada in care se deruleaza programele speciale “Hai la Bai!”, “Litoralul pentru toti” sau “O saptamana la mare”.
6 zile de cazare cu pensiune completa, 2 proceduri pe zi, 5 zile de tratament costa, in programul “Hai la bai!”, 575 de lei de persoana in hotel de 2 stele si 690 de lei de persoana in hotel de 3 stele. Iar ofertele sunt variate, in statiunile Buzias, Eforie Sud, Saturn, Amara, Baile Olanesti, Baile Tusnad, Baile Heculane, Calimanesti-Caciulata, Turda, Lacul Sarat Braila, Moneasa, Sinaia, Sangeorz Bai, Slanic Moldova, Slanic Prahova si Vatra Dornei. Daca acest program se incheie la mijlocul lunii septembrie, programele pentru litoral sunt valabile pana pe 15 octombrie. Ofertele includ sase nopti de cazare, cu sau fara mic-dejun. “In cadrul programului “Litoralul pentru toti”, preturile praornesc de la 279 de lei de persoana cu mic dejun inclus, la un hotel de 2 stele si ajung la 549 de lei de persoana cu mic dejun inclus la un hotel de 5 stele. Ofertele sunt disponibile in statiunile Eforie Nord, Jupiter si Mamaia”, a explicat Dumitru Nanescu, vicepresedinte ANAT.
In cadrul aceluiasi program, turistii care achizitioneaza un pachet din program primesc si vouchere care le faciliteaza accesul gratuit la un obiectiv turistic.
Oferte pentru familii
In programul “O saptamana la mare”, preturile pornesc de la 249 de lei de persoana in hotel de 2 stele cu mic dejun inclus si pot ajunge la 399 de lei de persoana, la un hotel de 4 stele. “Cum litoralul romanesc este destinat familiilor cu copii am reusit sa negociem cu operatorii de turism si am obtinut reduceri sau gratuitati la cazare pentru copii sub varsta de 12 si chiar 14 ani. Sezonul este inca deschis, ofertele sunt multe, asadar sa aveti bagajele pregatite”, a mai spus Dumitru Nanescu. In cadrul acestui program, se gasesc locuri in Mamaia, Eforie Nord si Neptun.
Incepand din acest an, programele sociale au fost reunite sub o singura denumire: “Mini-preturi de vacanta – Litoralul pentru toti”.
Andreea Gavrila
Ajutoare de incalzire cu dedicatie
Start la pomana de iarna
Familiile care primesc cadura de la CET vor beneficia de un ajutor de incalzire mai mare. La acest drept vor avea acces si familii cu venituri mult mai mari. Pentru familiile si persoanele singure care isi asigura incalzirea locuintei pe baza de gaze naturale sau lemne plafonul de venit in functie de care se da ajutorul nu a crescut. A ramas neschimbat si cuantumul ajutorului.
Contrar asteptarilor cel putin pentru o parte din populatie ajutorul de incalzire va fi chiar mai avantajos decat a fost in anii anteriori. Potrivit unui proiect de ordonanta, afisat pe site-ul Ministerului Muncii, pentru cei care sunt racordati la sistemul centralizat de termoficare, plafonul de venit pe fiecare membru de familie, in functie de care se acorda aceasta prestatie sociala, a fost majorat de la 615 lei la 786 lei pentru familii si de la 615 lei la 1.082 lei, pentru persoana singura. O alta modificare preconizata la legislatia actuala se refera la faptul ca pentru familiile ori persoanele singure vulnerabile in functie de nivelul veniturilor lor factura de energie termica furnizata de centralele termo-electrice va fi compensata de la bugetul de stat, dar si de la cel local. Compensarea va fi aplicata la un consum mediu lunar, stabilit intr-o anexa la ordonanta.
Avantaje in plus pentru cei legati de CET
Pentru familiile care au un venit net pe fiecare membru component de pana in 786 lei, compensarea facturii (la nivelul consumului mediu lunar) va fi in proportie de 5-90 la suta de la bugetul de stat. Persoanele singure cu un venit de maximum 1.082 lei, pot primi din aceeasi sursa de finantare o compensare de 10-100 la suta din factura. La randul lor, in completare, consiliile locale pot veni si ele cu o compensare a facturii la energia termica. Ele au dreptul sa deconteze pana la 7, 14, 20, 27, 33, 40, 46, 53, 59 sau 61 la suta din factura, in functie de transele de venit, care nu depasesc 786 lei. Persoanele singure cu venituri intre 786,1 lei si 1.082 lei au sansa de a beneficia de o compensare de la bugetul local de pana la 63 la suta. Asadar, o parte dintre cei care sunt legati de sistemul centralizat de termoficare nu vor plati niciun leu din factura de incalzire. In plus, vor avea acces la ajutor mult mai multe familii din aceasta categorie.
Altii, discriminati
In schimb, este evident ca familiile si persoanele singure care isi asigura incalzirea locuintei pe baza de gaze naturale (au centrale termice de apartament) sau combustibili solizi (lemne, carbune) ori petrolieri vor fi discriminate. Pentru ele plafonul de venit pe fiecare membru de familie si cuantumul ajutorului nu au crescut deloc. Prin urmare, numai cele care au pana in 615 lei venit pe fiecare persoana componenta vor avea acces la sprijin financiar pentru incalzirea locuintei. Cei care au centrala termica pe gaze vor primi, in raport de transa de venit in care se incadreaza si care sunt cele de pana in 615 lei, vor primi un ajutor lunar de 262 lei, 162 lei, 137 lei, 112 lei, 87 lei, 62 lei, 44 lei, 31 lei sau 19 lei. Familiile si persoanele singure care isi incalzesc locuinta cu lemne, carbune sau combustibil petrolier si au, de asemenea, pana in 615 lei pe fiecare membru component vor beneficia, ca si in anii trecuti, de un ajutor lunar in cuantum de 54 lei, 48 lei, 44 lei, 39 lei, 34 lei, 30 lei, 26 lei, 20 lei ori 16 lei, in functie transa de venit in care se incadreaza. Cele beneficiare de ajutor social, prevazut de Legea 416/2001, a venitului minim garantat, au dreptul la 58 lei.
Aceleasi documente de completat
Pentru a obtine ajutor de incalzire, solicitantul trebuie sa completeze o cerere si o declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei, veniturile acestora si bunurile mobile si imobile pe care le detine. Pentru energia termica si gazele naturale, formularele de cerere si declaratie sunt transmise de catre primarii furnizorilor pana in data de 15 septembrie. Furnizorii le vor trimite titularilor de contract (consumatori sau asociatii de proprietari) pana in 25 septembrie. Titularul de drept le va depune la primarie pana in 15 octombrie. La randul lor, primarii vor emite dispozitia de acordare a ajutorului pentru tot sezonul rece (1 noiembrie-31 martie) pana la 15 noiembrie. Pentru iarna 2011-2012, insa, toate aceste termene vor fi decalate cu maximum 10 zile.
Sanctiuni dure
Familiile care vor incerca sa pacaleasca statul ori primaria risca sanctiuni extrem de severe. Declararea unor venituri mai mici sau a unui numar mai mare de membri de familie poate fi considerata infractiune de fals, uz de fals sau inselaciune, fapt care se pedepseste, potrivit Codului Penal. Dar proiectul de ordonanta, pentru aceeasi fapta, prevede amenda de 200-1.000 lei. Pentru nerespectarea unor prevederi din ordonanta, primariile, serviciile publice de asistenta sociala, asistentii sociali, asociatiile de proprietari si furnizorii risca si ei sanctionarea cu amenda. Primariile pot fi amendate cu 1.000-5.000 lei, iar ceilalti, cu 500-2.000 lei.
In cazul familiilor care sunt racordate la sistemul centralizat de incalzire si care au un venit net de pana in 155 lei/ pe fiecare membru component, 90 la suta din factura (consumul mediu lunar) se acopera de la bugetul de stat. Din aceeasi sursa de finantare, cei care au un venit de 155,1-210 lei vor beneficia de o compensare de 80 la suta, la 210,1-260 lei, de 70 la suta, la 260,1-310 lei, de 60 la suta, la 310,1-355 lei, de 50 la suta, la 355,1-425 lei, de 40 la suta, la 425,1-480 lei, de 30 la suta, la 480,1-540 lei, de 20 la suta, la 540,1-615 lei, de 10 la suta iar familiile cu un venit de 615,1-786 lei, vor primi o compensare de 5 la suta. Persoanele singure, in functie de transa de venit in care se incadreaza, dar nu mai mare de 786 lei, vor beneficia de o majorare cu 10 la suta a compensarii. Asadar, pentru ele compensarea va fi de 15-100 la suta. Cat despre persoanele singure cu un venit cuprins intre 786,1 lei si 1.082 lei, in cazul lor compensarea va fi de 10 la suta.
La stabilirea venitului mediu net pe fiecare membru de familie se iau in considerare toate veniturile realizate, inclusiv cele obtinute din drepturi de asigurari sociale de stat si de somaj, obligatii legale de intretinere, indemnizatii si ajutoare cu caracter permanent. Nu se iau in calcul ajutorul social, bursele de studiu si cele sociale, precum si sprijinul financiar acordat elevilor in cadrul Programului national de protectie sociala "Bani de liceu". Dar se va tine cont si de bunurile mobile si imobile pe care le detine cel care solicita ajutor. Proiectul de ordonanta contine si doua anexe, una dintre ele referindu-se la bunurile de stricta necesitate care sunt acceptate la acordarea ajutorului. Orice bun care depaseste lista din anexa atrage dupa sine excluderea de la plata ajutorului de incalzire.
Pomana pentru 3000 de familii
Locatarii blocurilor sunt impartiti de autoritati in doua categorii. Unii sunt preferati si ajutati (de autoritatile centrale si locale ), iar ceilalti sunt obligati sa plateasca pana si ceea ce nu consuma. In timp ce proprietarii apartamentelor dotate cu centrala termica primesc de la bugetul de stat un ajutor de caldura limitat, iar de la bugetul local nici macar un leut, cei care au ramas fideli sistemului centralizat de incalzire sunt subventionati generos. Anul trecut, de exemplu, Primaria Bacau le-a promis bacauanilor ca le va acorda sprijin pentru a suporta mai usor facturile de iarna. S-a dovedit, in cele din urma, ca pentru primarie bacauani inseamna cam 3000 de familii. Prima conditie pentru a fi sprijinit de autoritatea locala era sa fii consumator al CET. A doua, sa te legi pe viata de furnizorul de agent termic printr-o conventie. Asa se explica de ce, in ciuda plafonului de venit mai mult decat generos (1318 de lei/luna/membru de familie), doar pentru 3.000 de apartamente din cele aproape 20.000 bransate la CET s-a acordat ajutorul de la bugetul local. Cei mai multi consumatori au refuzat pomana de teama ca nu li se va mai permite debransarea de la sistemul centralizat. „Din asociatia noastra, 40 de proprietari au incheiat anul trecut conventie cu CET-ul pentru ajutorul de caldura, a declarat Aurel Acatincai, presedintele Asociatiei 75. Unii au refuzat gandindu-se ca, oricum, dupa alegeri nu se va mai acorda. Probabil ca li se vor mai plati facturile iarna asta si gata.”
O parte din factura, in spinarea celor cu centrala proprie
Proprietarii apartamentelor bransate la CET au fost (si raman, se pare) rasfatati cu ajutoare. Daca in iarna 2009-2010 acestia plateau sute de lei pe luna pentru incalzirea unui apartament, in sezonul rece urmator facturile s-au diminuat considerabil. Explicatia este simpla: un ordin al Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Serviciilor Comunitare (ANRSC) a impus proprietarilor de centrale individuale de apartamente sa contribuie la plata facturilor de la CET. Acestora li s-au repartizat diferite sume reprezentand costul agentului termic din instalatiile si spatiile comune ale blocurilor. Dupa cum sesizau administratorii mai multor asociatii de proprietari, cei debransati erau obligati sa cotizeze la sistemul centralizat cu 20-30 de lei/luna, iar cei din apartamentele bransate la CET aveau o factura de 70-100 de lei. Mai mult, aceasta era aproape integral platita de la bugetul local la care contribuisera si vecinii lor „nesubventionati”. Situatia a starnit nemultumire in asociatiile de proprietari. „A fost foarte nedrept, a spus presedintele Asociatiei 75. Au ajuns cei cu centrale sa cheltuiasca mai mult la caldura decat vecinii din sistem centralizat. Sunt considerati instariti, dar unii au facut rate pentru centrala, s-au indatorat ca sa aiba servicii mai bune decat de la CET si costuri mai mici.”
„Modul acesta de acordare a ajutorului de caldura,a subventiilor, urmareste incurajarea locatarilor sa treaca inapoi la CET. Pe de o parte sunt ajutati cei din sistemul centralizat, pe de alta parte, celor cu centrala termica li se umfla facturile la gaze si platesc CET-ului caldura care circula pe tevi si prin subsoluri.”Aurel Acatincai, presedinte Asociatia de proprietari 75
Ajutorul de caldura acordat de Primaria Bacau in iarna 2010-2011:
noiembrie 2010 – 209.633 lei pentru 2599 consumatori
decembrie 2010 – 465.572 lei pentru 2925 consumatori
ianuarie 2011 – 521.015 lei pentru 3203 consumatori
februarie 2011 – 479.336 lei pentru 3215 consumatori
martie 2011 – 454.150 lei pentru 3073 consumatori
Subventionarea caldurii furnizate de CET are drept scop tinerea in viata a acestei societati. Recent, conducerea CET a anuntat ca debransarile din aceasta vara au fost mai reduse decat in anii trecuti. Societatea bacauana de termoficare isi propune ca in perioada urmatoare sa castige clienti. „Avem in vedere 39 de noi consumatori, a declarat directorul Sorin Adrian Capat. Avem o cerere din partea Aerostar. Poate vom reusi racordarea chiar in acest sezon. Ar fi un consumator echivalent a 8000 de apartamente.”
Elena Tintaru
Doina Mincu
Sectiile de politie s-au reorganizat
Vesti proaste pentru hoti si talhari
La sfarsitul saptamanii trecute, Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica (ATOP) i-a convocat pe primarii comunelor din jurul Bacaului la o intalnire cu politistii pe tema reorganizarii sectiilor. La discutiile dintre politisti si edili, au mai fost prezenti Luminita Cosa, vicepresedinte al Consiliului Judetean (CJ), si Vasile Oprisan, comandantul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ), care sunt membri ai ATOP Bacau. "Ca urmare a reorganizarii Sectiilor 1 si 8 de Politie, am avut o intalnire cu primarii comunelor limitrofe, care sunt arondate acestor sectii, astfel incat sa putem pune la punct organizarea in fiecare localitate a noilor activitati ale Ministerului Administratiei si Internelor", arata Eugen Ochenatu, presedinte ATOP Bacau. Sectia 1 de Politie va avea sediul la etajul II al Inspectoratului de Politie al Municipiului Bacau si va avea arondate opt comune: Sarata, Luizi Calugara, Magura, Margineni, Nicolae Balcescu, Saucesti, Letea Veche si Hemeius. Pana la organizarea concursului, interimar in functia de sef de sectie a fost numit comisarul Adrian Tuluc. Sectia 8 de Politie va avea sediul in Buhoci si va asigura respectarea legii in comunele Buhoci, Tamasi, Gioseni, Parincea si Ungureni, sub coordonarea comisarului Gheorghe Pojoreanu, de asemenea interimar in aceasta functie.
ATOP promite actiuni in forta
La intalnirea organizata de ATOP s-a mai discutat despre infiintarea politiei locale de catre primarii si despre organizarea unor actiuni de patrulare si verificare. "Am discutat despre posibilitatea ca in fiecare dintre cele 14 comune sa fie infiintata politia locala, arata Eugen Ochenatu. Deocamdata, numai in cinci localitati a fost organizat acest serviciu." Problema e ca unele primarii nu-si permit sa angajeze oameni si sa sustina financiar aceasta activitate, iar legea nu-i poate obliga. Cat priveste reorganizarea sectiilor de politie din subordinea MAI, Eugen Ochenatu arata ca "in fiecare comuna va ramane un om". Noua structura este mult mai flexibila deoarece, daca e nevoie, "poate fi organizata, azi, o actiune intr-o zona cu potential infractional la care sa participe 20 de politisti", iar maine, aceeasi 20 pot sa efectueze un raid in alta localitate, pe o alta tematica. Pana acum, fiecare lucra numai pentru comuna lui: politistii care raspundeau de o zona agitata nu faceau fata prea numeroaselor solicitari, in timp ce altii, care aveau noroc de o comuna linistita, se plictiseau in birou. In plus, vor putea fi realizate misiuni de verificare sau de patrulare in comun cu echipajele de jandarmi. "Una e sa intervii cu doi oameni, altceva e sa te duci cu 40", arata Eugen Ochenatu.
Silvia Patrascanu
Primul examen scris
Peste 1.300 de elevi bacauani au intrat de luni in seria examenelor scrise ale bacalaureatului de toamna. Daca saptamana trecuta, o parte din ei au sustinut probele orale de evaluare a competentelor, ieri au intrat in salile de clasa pentru proba scrisa la limba si literatura romana.
“La aceasta proba s-au inscris 1.586 de candidati, dar s-au prezentat 1.337, inregistrandu-se 249 de absenti. S-au inregistrat si patru eliminari: in Bacau la CT «Anghel Saligny», Colegiul Economic « Ion Ghica », in Onesti la Colegiul « Dimitrie Cantemir » si in Comanesti la CT “Dimitrie Ghika”. Acestia aveau asupra lor fituici, telefoane mobile cu casti si chiar aparatura audio supersofisticata”, a declarat prof. Cristian Cuciac, presedintele Comisiei Judetene de Bacalaureat. In prima parte a subiectului, elevii au avut intrebari de sintaxa si morfologie dintr-un fragment din opera "Adela" a lui Garabet Ibraileanu. La subiectul al doilea s-a cerut redactarea unui text de tip argumentativ de 15-30 de randuri despre prietenie, pornind de la ideile sugerate de afirmatia lui Nichita Stanescu "Prietenia nu este un dor, ci o prezenta". In fine, la subiectul al treilea, elevii au avut de redactat un eseu de 2-3 pagini in care sa prezinte modul in care se reflecta o tema intr-o nuvela studiata. Tezele candidatilor vor fi corectate la aceasta sesiune de cadre didactice din judet. Bacalaureatul continua cu alte doua probe, programate miercuri, 31 august si vineri, 2 septembrie. Si la aceste probe, supraveghetorii dar si camerele video vor sta cu ochii pe candidati. “Conditiile de supraveghere sunt chiar mai dure decat la prima sesiune, in sensul ca exista camere de supraveghere in toate salile de clasa. Candidatii eliminati in aceasta sesiune vor mai putea intra in bacalaureat abia in prima sesiune din 2013”, a mai precizat presedintele Comisiei Judetene de Bacalaureat. Candidatii eliminati pentru tentativa de frauda sau chiar frauda vor mai putea intra in examenul de bacalaureat abia in 2013, in prima sesiune.
O linie telefonica pentru frauda
Tot pentru a evita orice tentative de frauda sau pentru a le semnala, Ministerul Educatiei a înfiintat o linie telefonica gratuita pentru ca elevii, parintii sau profesorii sa poata sesiza evantualele nereguli din timpul examenului de Bacalaureat. Linia de telefon 0800.801.100 este disponibila zilnic, pe toat? durata desfasurarii examenului, între orele 9.00 si 19.00. Primele rezultate la probele scrise se vor afisa pe 4 septembrie, cand se vor putea depune si contestatiile.
Andreea Gavrila
Trupa „Prospero” isi continua drumul spre performanta
Trupa de teatru PROSPERO de la Palatul Copiilor Bacau, coordonata de regizorul Gheorghe Balint, a fost selectionata sa participe la Festivalul national de teatru “ArtThalia”, editia I – Drobeta Turnu Severin (6-10 septembrie) si la Festivalul national “3FEST” 2011, editia a V-a – Pitesti (19-23 septembrie). Festivalul national 3FEST 2011 are urmatoarele sectiuni: teatru, film, foto si muzica si se adreseaza tinerilor cu varsta cuprinsa intre 13-25 de ani (elevi si studenti). In cadrul festivalului “ArtThalia” se vor organiza workshop-uri pe diverse teme si ateliere de improvizatie si miscare scenica. Presedintele juriului este prof.univ.dr. Honoris Causa al UNATC Sanda Manu, reputatul regizor si director al Festivalului William Shakespeare, Emil Boroghina si alte personalitati ale lumii teatrale din Romania. “Trupa PROSPERO isi continua drumul spre performanta (si) cu aceste doua festivaluri, la care vom participa cu spectacolele «Te iubesc, tata…» de Mihaela Iancu – one woman show Alexandra Spataru si «Sandwich cu pui» de Matei Visniec (Radu Stoica & Alexandra Spataru). Speram ca vom gasi ajutor financiar pentru a ne putea plati transportul. Dupa inceperea anului scolar vom organiza concurs / auditie pentru a primi noi membri in trupa PROSPERO (clasele IX-XII) si pentru PROSPERO junior (clasele V-VIII). Vom incepe repetitiile la noi spectacole: «Micul Print» de Antoine de Saint Exupery, «Angajare de clovn» de Matei Visniec, «Scaunele» de Eugene Ionesco, «Orasul mincinosilor» si «You Tube» (spectacole de animatie). Performantele trupei Prospero ne fac sa speram ca vom gasi intelegere si sprijin la Primaria Bacau si directiunea Teatrului Bacovia pentru a putea juca in sala studio a teatrului. In felul acesta bacauanii vor avea ocazia sa se bucure de talentul si munca actorilor-elevi”, a declarat Gheorghe Balint. (Dorin V.)
Dansatorul Gigi Becali a facut senzatie la nunta finului Cristi Borcea
Mare petrece mare, la Ambasad’Or, cu ocazia c?s?toriei dintre Cristi Borcea ?i Alina Vidican. 400 de oameni au participat la eveniment ?i peste 200 de bodyguarzi au asigurat lini?tea, iar Borcea a avut grij? ca toat? lumea s? fie tratat? rege?te ?i s? se simt? bine.
Na?ul fericitului cuplu, Gigi Becali, nu a avut nevoie de un imbold special pentru a se distra ?i a face spectacol. Astfel, el a p??it pe ringul de dans al?turi de mireas?, unde ?i-a ar?tat cele mai bune mi?c?ri ale sale. Nunta?ii au f?cut cerc în jurul acestora ?i s-au amuzat urm?rindu-l dezl?n?uit pe patronul Stelei. Din p?cate, pentru scurt timp, Gigi a pus-o pe Alina într-un con de umbr? – ea dansa lini?tit?, mai mult se balansa pe acordurile piesei, în timp ce Becali era pe val.
Prima simulare realista a formarii galaxiei noastre, realizata de astrofizicieni
Timp de aproape dou? decenii s-au chinuit astrofizicienii s? produc? un model capabil s? simuleze geneza unei galaxii în spiral?, a?a cum este ?i Calea Lactee, iar în cele din urm? au reu?it. Mai jos pute?i urm?ri prima simulare a form?rii unei galaxii în spiral?, filmule?ul reprezentând produsul final al unei colabor?ri interna?ionale dintre astrofizicieni, astronomi ?i câteva calculatoare extrem de performante.
Simularea folosit? pentru a reda geneza galaxiei cuprinde 790 miliarde de mase solare ?i peste 18 milioane de particule. La mai pu?in de un milion de ani dup? Big Bang, au luat na?tere primele galaxii, ce con?ineau nori de hidrogen, stele ?i materie întunecat?. Gravita?ia a fost cea care a unit aceste galaxii micu?e, ce s-au dezvoltat pe parcursul a 13 miliarde de ani, pân? în ziua de azi. Ultima fuziune major? a galaxiilor avut loc în urm? cu 10 miliarde de ani. Atunci a început ?i formarea discului galaxiei în spiral?.
Sursa: Adevarul.ro
BAC 2011: 164 de candidati au fost dati afara din examen pentru frauda
In cadrul examenului scris de Limba si literatura romana din Bacalaureatul 2011, sesiunea august-septembrie, au fost dati afara din salile de examinare 164 de absolventi, la nivel national, pentru frauda sau tentativa de frauda, au declarat surse din cadrul Ministerului Educatiei. Amintim ca in sesiunea iunie-iulie 2011 a Bacalaureatului, la proba scrisa de limba si literatura romana au fost dati afara din examen 233 de candidati, la nivel national, pentru tentativa de copiere sau pentru ca au intrat cu telefoane mobile in sala de examinare.
Sursa: HotNews.ro
Navalnica Irene a facut pagube de 12.000.000.000 USD
Aproximativ 20 de persoane ?i-au pierdut via?a ?i milioane de oameni au r?mas f?r? curent. O central? nuclear? a fost avariat?. Dup? ce au golit magazinele pentru a-?i face provizii, locuitorii din New York s-au baricadat în cas? sau au plecat din ora?. Meteorologii estimaser? c? uraganul Irene va lovi New York cu ploi ?i vânturi puternice de peste 130 de kilometri/h, dup? ce a f?cut ravagii în Caraibe, unde cinci persoane au murit, ?i în Virginia ?i Carolina de Nord, unde 10 persoane ?i-au pierdut via?a. Intensitatea uraganului nu a fost îns? atât de mare, viteza vântului fiind între 65 ?i 100 de kilometri/h.
Sursa: Adevarul.ro
Lady Gaga si Katy Perry, marile castigatoare la MTV Awards 2011
Lady Gaga a câ?tigat dou? premii ?i Katy Perry trei, printre care pe cel pentru cel mai bun clip video al anului, în cadrul ceremoniei MTV Awards. Privirile au fost atrase, îns?, de Beyonce (foto), care nu ?i-a ascuns deloc sarcina. Ceremonia de acordare a premiilor MTV s-a desf??urat ieri, la Los Angeles, relateaz? Reuters. În fiecare an, MTV Awards se remarc? ?i prin gesturi extravagante: anul trecut, cel mai discutat moment a fost apari?ia cânt?re?ei Lady Gaga în rochia din carne, iar, cu doi ani înainte, "accidentele" din discursurile lui Kanye West ?i ale lui Taylor Swift.
Nimeni îns? nu ?tia de sarcina cânt?re?ei Beyonce – bineîn?eles, cu excep?ia so?ului ei, Jay-Z. Dup? ce a pozat pe covorul ro?u, punându-?i mâna pe abdomen într-n gest protector, ea a cântat "Love On Top". În sal?, Jay-Z a fost felicitat de Kanye West. Lady Gaga a deschis ceremonia de acordare a premiilor MTV cu piesa "You and I", îmbr?cat? în b?rbat, ca alter ego-ul s?u masculin, Joe Calderone. Anul acesta a primit premiul pentru cel mai bun clip video al unei cânt?re?e ?i pe cel pentru cel mai bun mesaj video în "Born This Way". "M? simt onorat? s? fiu aici. Nu conteaz? ce e?ti – gay, bisexual, lesbian?, transexual – a?a te-ai n?scut!", a spus cânt?rea?a premiat?.
Sursa: evz.ro
STUDIU: Romanii sunt printre cei mai nefericiti locuitori ai planetei
Românii sunt printre cei mai neferici?i locuitori ai planetei. Potrivit unui studiu realizat de The Gallup, doar 16% dintre români se declar? ferici?i. Concet??enii no?tri sunt mai pu?in ferici?i decât locuitorii din Filipine sau Djibouti. Cei mai mul?umi?i de via?a lor sunt, potrivit studiului The Gallup, locuitorii din Danemarca, Suedia ?i Canada. 70% dintre ei se declar? ferici?i. În România, doar 16% dintre cei intervieva?i au putut spune acela?i lucru. În cazul românilor, cauza nefericirii este simpl? – lipsa banilor. Mai mult, din rezultatele studiului se observa si in ce companie "selecta" ne situam: Vietnam – 16%, România – 16%, Uzbekistan – 14%, Libia – 14%, Somalia – 13%, Irak – 13%, Bangladesh – 13%.
Sursa: Realitatea.net
Fotbal / Liga a II-a: Prima infrangere
Dinamo II – FCM Bacau 2-0 (1-0)
Au marcat: Albert (’45), D. Stanca (’70)
Dinamo II: Naumovski – D. Stanca, Nitu, Crisan, Burnea (Pahomi 86) – Scarlatescu, Albert, Bucsa, Mihaescu (Al. Vasile ’53) – Gaman, Buca (Bitez ’90). Antrenor: Flavius Stoican
FCM Bacau: Stamatin – Mihalachioaie, Lozneanu, Ursu, Luncanu – Lipovanu (Curiliuc ’57), Intuneric, Taban (Apostol ’57), Dobos – Vraciu, Boghian (Huiban ’70). Antrenor: Gheorghe Poenaru
Arbitru: Teodor Craciunescu (Râmnicu Vâlcea). Asistenti: Daniel Demetrescu (Vâlcea) si Ionut Babadac (Teleorman).
Prima deplasare, primul insucces stagional. In ultimul week-end de vara, pe terenul noului lider din Seria I, FCM Bacau a facut cunostinta cu gustul infrângerii. Un gust cu atât mai amar cu cât "galben-albastrii" au jucat in repetate ocazii intr-un scenariu cu alt deznodamânt. Replica de "happy-end" le-a revenit insa gazdelor care si-au luat zborul la conducerea grupei, Dinamo II devenind singura echipa cu maximum de puncte din prima serie a esalonului secund.
Sanse ratate
In deschiderea meciului de la Bucuresti, prim-planul le-a apartinut elevilor lui Gheorghe Poenaru. Vraciu l-a pus la incercare pe goal-keeper-ul Naumovski cu un sut din marginea careului (’17), pentru ca sapte minute mai târziu atacantul FCM-ului sa inventeze un lob peste portarul dinamovist, salvat insa de faptul ca mingea cazuta in fata portii goale a sarit peste transversala. Balonul a ocolit de putin tinta si la "capul" lui Boghian (’33), in timp ce Intuneric a fost blocat in careu dupa o lovitura libera executata de Mihalachioaie (’29), iar Naumovski a deturnat greu sutul-centrare trimis de la distanta de Dobos (’38).
Goluri
Când toata lumea astepta pauza, ocaziile s-au razbunat si Dinamo II a deschis scorul. Era minutul 44 si Albert a reluat cu capul in plasa dupa un corner de pe dreapta batut de Scarlatescu. La revenirea de la cabine, "galben-albastrii" si-au continuat drumul in cautarea golului. Lansat de Boghian, Curiliuc a ratat insa finalizarea (’59) si tot el a trimis in bratele portarului dupa o faza fixa (’69) la care FCM-ul a atacat cu toate liniile. De aici a inceput sfârsitul, pentru ca Naumovski a declansat imediat un contraatac purtat de Scarlatescu si Gaman si concretizat de Stanca pentru 2-0.
Locuri
Bacauanilor li s-a refuzat si golul de onoare, dinamovistii scapând cu fata curata dupa ce mingea trimisa din corner de Dobos (’73) a circulat ca la biliard in careul gazdelor. In replica, Stamatin a scos de lânga bara reluarea lui Paun (’84) care ar fi putut ridica tabela la scor de neprezentare. Cu maximum de puncte dupa doua etape, Dinamo a urcat astfel in fotoliul liderului, in timp ce FCM Bacau amâna sa guste din victorie in liga secunda, revenind acasa cu mâna goala din prima deplasare a campionatului.
Un an de invincibilitate
Infrângerea suferita pe terenul lui Dinamo II este primul rezultat negativ pe care FCM Bacau il inregistreaza dupa un an impecabil in meciurile oficiale. Ultimul esec al "galben-albastrilor" a fost consemnat pe 7 septembrie 2010, in faza a V-a a Cupei României: 2-3 cu divizionara secunda Petrolul Ploiesti. La acel moment, FCM Bacau juca in Liga a III-a, de unde a promovat la pas, fiind singura echipa din primele trei divizii ale fotbalului românesc neinvinsa in campionatul 2010-2011. (D.P.)
Lipsa de experienta
"Unii cu jocul, altii cu rezultatul". Asa a sintetizat antrenorul Gheorghe Poenaru desfasurarea meciului cu Dinamo II. "Am facut o prima repriza buna din toate punctele de vedere. Ne-am dus la Bucuresti sa câstigam, nu sa ne aparam si am reusit sa le taiem elanul gazdelor. Din pacate, nu am marcat din situatii clare, iar asta ne-a costat scump. Contrar cursului jocului am primit gol inainte de pauza, la o faza simpla la care nu am fost suficient de atenti", a detaliat tehnicianul "galben-albastrilor", care considera ca "daca am fi marcat in prima repriza, alta era situatia. In partea a doua a meciului am avut iarasi un inceput bun, am ratat doua ocazii, insa am luat gol pe contraatac, iar la 2-0 echipa a cazut psihic. S-a vazut ca n-avem maturitate, n-avem experienta si poate, mai mult ca niciodata, in acest meci nu am avut nici sansa". (D.P.)
Meci teribil cu Delta Tulcea
FCM Bacau a terminat meciul cu Dinamo II in inferioritate numerica. Accidentat pe finalul intâlnirii (min. 88), Ionut Mihalachioaie a avut nevoie de ingrijiri medicale in ambulanta prezenta la stadion. Fundasul dreapta al FCM-ului s-a lovit in saritura intr-un duel cu Alexandru Vasile si a fost transportat cu targa in masina Salvarii. Din fericire, jucatorul bacauan si-a revenit si a facut deplasarea spre casa alaturi de colegii sai. "Speram sa nu apara alte probleme medicale. Campionatul abia a inceput si avem de dus o lupta lunga si grea. Ne asteapta un meci teribil acasa. Pâna acum am jucat bine, dar am uitat de rezultat, lucru pe care trebuie sa-l schimbam si sa incepem sa acumulam puncte", a subliniat antrenorul Gheorghe Poenaru. In etapa a III-a, pe 3 septembrie, FCM Bacau va juca pe teren propriu cu Delta Tulcea. (D.P.)
Dinamo II, la conducere
Rezultatele etapei a II-a: Farul Constanta – Viitorul Constanta 0-0, Victoria Branesti – FC Botosani 3-0, Sageata Navodari – Astra 2 Giurgiu 2-2, Dunarea Galati – CS Otopeni 2-1, Dinamo II – FCM Bacau 2-0, Delta Tulcea – CSMS Iasi 1-2, Gloria Buzau – Callatis Mangalia 3-2, CF Braila – FC Snagov 4-0.
Etapa urmatoare (3 septembrie): Victoria Branesti – CF Braila, FC Botosani – Sageata Navodari, Astra II – Dunarea Galati, CS Otopeni – Farul Constanta, Viitorul Constanta – Dinamo II, FCM Bacau – Delta Tulcea, CSMS Iasi – Gloria Buzau, Callatis Mangalia – FC Snagov. (D.P.)
Clasament
1. Dinamo II 2 2 0 0 5-1 6 (+3)
2. Viitorul Constanta 2 1 1 0 4-1 4 (+1)
3. Astra II Giurgiu 2 1 1 0 4-2 4 (+1)
4. CF Braila 2 1 0 1 4-1 3 (0)
5. Victoria Branesti 2 1 0 1 3-2 3 (0)
6. Delta Tulcea 2 1 0 1 3-3 3 (0)
7-8. CSMS Iasi 2 1 0 1 3-4 3 (0)
Gloria Buzau 2 1 0 1 3-4 3 (0)
9. Dunarea Galati 2 1 0 1 3-5 3 (0)
10. FC Snagov 2 1 0 1 2-4 3 (0)
11. FC Botosani 2 1 0 1 1-3 3 (0)
12. Sageata Navodari 2 0 2 0 3-3 2 (-1)
13. Farul Constanta 2 0 2 0 1-1 2 (-1)
14. CS Otopeni 2 0 1 1 2-3 1 (-2)
15. FCM Bacau 2 0 1 1 1-3 1 (-2)
16. Callatis Mangalia 2 0 0 2 3-5 0 (-3)
Handbal masculin: Linie ascendenta
"Studentii" au câstigat Cupa Odorheiului, ultimul turneu amical al verii
3, 2, 1… pregatiti de start! In sesiunea verificarilor din intersezon, "studentii" au urmat o linie ascendenta. De la locul 3 ocupat la Cupa Municipiului Bacau, Stiinta a urcat pe 2 la Memorialul "Zoran Kurtes" de la Constanta, pentru ca la ultimul turneu estival sa-si adjudece Cupa Odorheiului. Un trofeu amical obtinut cu punctaj maxim si cu doua revanse fata de medaliatele cu argint si bronz ale campionatului precedent.
Parcurs
In prima zi a "patrulaterului" de la Odorhei, echipa pregatita de Eliodor Voica si Sandu Iacob a debutat cu o victorie in fata celor de la CSU Suceava: 40-36 (19-16). Din lotul adversarilor face parte de-acum inainte si ex-bacauanul George Cadar, plecat la Suceava in conditiile in care la Stiinta nu a fost folosit aproape deloc in pregatiri. Dupa-amiaza, "studentii" au trecut la pas de nou-promovata Potaissa Turda: 32-19 (15-8). Iar in finala de sâmbata, Stiinta Municipal Dedeman a surclasat vicecampioana HC Odorhei: 36-27 (15-11).
Premii
Alaturi de Cupa Odorheiului, "studentii" au revendicat si doua premii individuale. Ionut Rotaru a fost desemnat cel mai tehnic jucator, iar Shota Tevzadze – cel mai bun portar. Ambii handbalisti ai Stiintei au câte primit in aceasta vara câte doua astfel de distinctii, in timp ce echipa a avansat amical de pe 3 pe 2 si de pe 2 pe 1, când au mai ramas doua saptamâni pâna la startul Ligii Nationale 2011-2012.
Dana Popa
Regal de gimnastica la Onesti
In organizarea Federatiei Române de Gimnastica, a Primariei si a Clubului Sportiv Municipal din localitate, la Onesti au debutat vineri intrecerile Campionatului National al echipelor reprezentative de cluburi, Open Sperante si Campionatul National Individual al Maestrilor. In primul concurs, cel feminin (sperante), invingatoare a fost Maria Rauta (CSS Focsani), pe locul 2 s-a clasat Bianca Ciobanu (Petrolul Ploiesti) iar pe locul 3 – Andreea Puiu, de la CSM Onesti. In clasamentul final al senioarelor, pe primul loc s-a clasat (pentru a treia oara consecutiv) Ana Porgras (Farul Constanta), urmata pe podium de Amalia Racea si Raluca Haidu (ambele, Cetate Deva).
Bacaul, pe podium
In concursul feminin pe echipe – Maestre, cea mai buna echipa si câstigatoare a locului 1 a fost CNS Cetate Deva (care a reinnoit performanta anului trecut, in componenta Amalia Racea, Raluca Haidu, Diana Trenca si Maria Balea). Evolutia buna a gimnastelor Catalina Ponor, Diana Bulimar si Paula Tudorache, de la Dinamo Bucuresti, a facut ca aceasta echipa sa se claseze pe locul 2. Pe locul 3 a terminat echipa Asociatiei Judetene de Gimnastica Bacau, ce a avut in componenta pe gimnastele Silvia Zarzu, Andreea Puiu, Stefana Coman si Diana Teodoru.
La aniversare
Tot vineri s-a desfasurat si concursul masculin pe echipe ce a fost câstigat de CSM Bistrita. Pe locul 2 s-a clasat Dinamo Bucuresti, iar pe locul 3 CSS-CSM Resita. Flavius Koczi (Dinamo) a cucerit titlul la individual compus, bucuria sa fiind si mai mare cu cât aceasta performanta a obtinut-o chiar in ziua in care a implinit 24 de ani. Pe locul 2 la individual compus s-a clasat Marius Berbecar, iar pe locul 3, Cristian Bâtaga (ambii, de la CSM Bistrita). Iata si alte rezultate inregistrate in finalele pe aparate la Maestri: la sol, pe primul loc s-a clasat Marian Dragulescu (Steaua Bucuresti), urmat pe locul 2 de Adrian Bucur (Dinamo Bucuresti) si Vlad Cotuna (CSM Lugoj), cu acelasi punctaj; la inele pe podium au urcat Cristian Bâtaga (CSM Bistrita), pe locul 2 – Adrian Bucur iar pe locul 3, Vlad Cotuna. La feminin, la sarituri Catalina Ponor (Dinamo Bucuresti) a cucerit primul loc, Raluca Haidu (locul 2) si Amelia Racea (locul 3) – ambele de la Cetate Deva iar la paralele locul 1 a revenit Amaliei Racea, locul 2 gimnastei Raluca Haidu si locul 3, Dianei Trenca, toate fiind legitimate la clubul devean. In intrecerea de la finala pe aparate a sperantelor evidentiem clasarea pe primul loc a onestencei Andreea Puiu, la sarituri, ea fiind urmata de Andreea Munteanu (Cetate Deva) si Bianca Ciobanu (Petrolul Ploiesti). La aceeasi proba Silvia Zarzu (CSM Onesti) s-a clasat pe locul V. La paralele, invingatoare a fost ploiesteanca Bianca Ciobanu, pe locul 2 – Maria Rauta (CSS G Focsani) iar pe locul 3, Miriam Aribasoiu (Cetate Deva).
Prezente notabile
In cadrul concursului feminin pe echipe – Maestre (la care a participat si antrenorul lotului national, Octavian Belu), au evoluat componentele lotului national de gimnastica al Marii Britanii, iar la concursul masculin pe echipe au participat si cei mai buni gimnasti din Puerto Rico. Prezent in municipiul de pe Trotus cu prilejul acestui mare eveniment din lumea gimnasticii românesti, cunoscutul comentator sportiv Doru Dinu Glavan a declarat: "Aceasta prima mare competitie de gimnastica de la Onesti, gazduita de Sala Polivalenta «Nadia Comaneci», atrage cu siguranta si alte asemenea intreceri, ceea ce va insemna o stimulare si o provocare pentru intreaga miscare sportiva nu numai din Onesti, dar si pentru intreg judetul Bacau". Competitiile s-au bucurat de prezenta a numerosi spectatori onesteni, care au incurajat cu caldura pe parcursul evolutiei lor pe toti sportivii care au concurat.
Ion Moraru
Box: Bronz european
Alexandru Cuciureanu a urcat pe podium la campionatele continentale pentru tineret
Lovitura de maestru! Calificat in sferturi dupa ce l-a invins cu 21-6 pe belgianul Francesco Patera, Alexandru Cuciureanu a reusit sa faca pasul in careul de asi la nivel continental printr-o victorie categorica (26-12) obtinuta in fata georgianului Iraki Melikishvili. Elevul lui Relu Auras si-a asigurat astfel medalia de bronz la "europenele" pentru tineret de la Dublin.
Parcurs
In semifinalele categoriei 60 kg, pugilistul bacauan a incrucisat manusile cu lituanianul Edgaras Skurdelis, in compania caruia a pierdut la diferenta minima: 10-11. Cuciureanu a urcat astfel pe ultima treapta a podiumului din Irlanda, unde a avut totodata cel mai bun parcurs din delegatia de sapte sportivi ai României, coordonata de antrenorul Relu Auras. Ceilalti doi bacauani din lotul olimpic de tineret, Stefan Caslarov (49 kg) si Mirel Jitaru (91 kg), s-au oprit in sferturile de finala.
Continuitate
Podiumul realizat la Dublin de Alexandru Cuciureanu este al doilea rezultat international major obtinut de scoala bacauana de box in acest an, dupa ce Mihai Nistor a reusit sa cucereasca bronzul (+91 kg) la “europenele” pentru seniori desfasurate in Turcia la sfârsitul lui iunie. In septembrie, Nistor va ataca "mondialele", criteriu de selectie pentru Jocurile Olimpice de la Londra (2012).
Dana Popa
Tenis / Clasamente FRT: Doua ierarhii
Cu exceptia seniorilor, toate clasamentele nationale au fost aduse la zi si afisate de Federatia Româna de Tenis. La sfârsit de august, tenismenii de la cluburile bacauane ocupa urmatoarele locuri:
– 10 ani feminin: 79 (87). Daria Dragan (CSM Onesti), 88 (88). Catinca Mahu (CSM Onesti), 116 (112). Andreea Botez (CSM Onesti);
– 10 ani masculin: 25 (24). Bogdan Manole (SCM Bacau), 32 (32). Stefan Scurtu (CSM Onesti), 48 (45). Razvan Olaru (SCM), 65 (65). Gabriel Ungureanu (SCM), 85 (81). Serghei Prisacari (Tema Onesti), 108 (104). Andrei Braescu (SCM), 119 (118). Catalin Nita (SCM), 124 (124). Patriciu Balint (SCM), 132 (131). Dan Marinescu (SCM), 164 (160). Alexandru Tofan (SCM), 175 (170). Stefan Magirescu (TC Bistrita);
– 12 ani feminin: 52 (52). Teodora Munteanu (SCM Bacau), 61 (61). Mara Sechelariu (SCM), 112 (110). Sanda Cotorobai (Tema Onesti), 128 (125). Laura Crivei (SCM);
– 12 ani masculin: 24 (23). Stefan Casuneanu (CSM Onesti), 29 (30). Petru Berdila (SCM Bacau), 37 (37). Stefan Costea (SCM), 73 (69). Andrei Serbanescu (SCM), 113 (111). Alexandru Luchian (SCM), 125 (118). Cristian Enache (Tema Onesti), 129 (127). Rares Serban (SCM), 138 (137). Vladislav Melnic (Tema Onesti), 173 (170). Alexandru Sumanaru (CSS Bacau), 181 (184). Eduard Ilie (SCM), 182 (185). Calin David (CSS), 201 (195). Paul Bran (TC Comanesti), 206 (200). Codrut Condrat (TC Comanesti), 219 (214). Robert Berdila (TC Bistrita), 236 (232). Stefan Magirescu (TC Bistrita), 250 (249). Andrei Teodorescu (Tema Onesti), 255 (254). Andrei Tintaru (Tema Onesti), 282 (278). George Nechitoaia (CSS);
– 14 ani feminin: 38 (37). Ana Maria Grigore (CSS Bacau), 60 (60). Ioana Porcos (SCM Bacau), 70 (69). Andreea Ciceu (SCM), 77 (76). Malina Coman (CSS), 124 (116). Mariana Galben (Tema Onesti), 137 (134). Karina Constantin (CSS Bacau), 142 (139). Ioana Andrei (SCM);
– 14 ani masculin: 7 (7). Eduard Adam (CSM Onesti), 12 (11). Alexandru Manole (SCM), 21 (20). Tudor Diaconu (SCM), 29 (29). Sabin Saveluc (SCM), 40 (38). Madalin Stanciu (CSM Onesti), 48 (47). Matei Avram (SCM), 69 (65). Stefan Costea (SCM), 70 (66). Alin Balanescu (CSS), 79 (76). Vlad Draghici (SCM), 93 (91). Razvan Balanescu (CSS), 107 (99). Stefan Casuneanu (CSM Onesti), 135 (135). Petru Berdila (SCM), 144 (136). Radu Melinte (CSM Onesti), 152. Roberto Sorodoc (TC Onesti), 153 (169). Andrei Serbanescu (SCM), 185 (180). Mihai Mihnea (Tema Onesti), 193 (187). Radu Mistreanu (Tema Onesti).
– 16 ani feminin: 27 (26). Ioana Dumitrasc (SCM Bacau), 29 (11). Andreea Gradinaru (CSM Onesti), 32 (20). Bianca Iorga (SCM), 50 (40). Teodora Rotaru (CSM Onesti), 51 (44). Alina Munteanu (SCM), 81 (68). Ioana Sascau (CSM Onesti), 86. Ana Maria Grigore (CSS), 106 (86). Bristena Stefanescu (SCM), 121 (120). Ilinca Bercaru (CSM Onesti), 125. Malina Coman (CSS);
– 16 ani masculin: 44 (49). Tudor Burghelea (SCM Bacau), 65 (76). Matei Avram (SCM), 66 (146). Eduard Adam (CSM Onesti), 94 (110). Tudor Diaconu (SCM), 117 (101). Alexandru Iancu (SCM), 127 (168). Sabin Saveluc (SCM), 134 (114). Razvan Vamanu (SCM), 135 (141). Razvan Balanescu (CSS Bacau), 137 (128). Alexandru Manole (SCM), 139 (149). Alin Balanescu (CSS);
– 18 ani feminin: 10 (11). Andreea Gradinaru (CSM Onesti), 14 (23). Ilinca Bercaru (CSM Onesti), 18 (14). Georgiana Patrasc (SCM Bacau), 33 (30). Andreea Badileanu (CSM Onesti), 37 (42). Raluca Mâta (SCM), 47 (28). Maria Panaite (CSM Onesti), 77 (76). Ioana Dumitrasc (SCM), 79 (79). Alina Munteanu (SCM), 86 (87). Ioana Sascau (CSM Onesti), 90 (87). Raluca Pavel (SCM);
– 18 ani masculin: 1 (2). Stefan Vinti (Dafora Medias – SCM Bacau), 2 (1). Teodor Marin (SCM Bacau), 11 (10). Sebastian Erimicioiu (SCM), 28 (28). Dragos Ignat (SCM), 38 (17). Serban Rotariu (SCM), 50 (49). Cosmin Bârdan (SCM), 51 (63). Tudor Burghelea (SCM), 55 (50). Vlad Murad (SCM), 95 (88). Madalin Dumbrava (SCM), 100 (93). Stefan Vasilache (SCM).
Clasamente Race
Federatia a anuntat si primele ierarhii "Race", alcatuite numai pe baza rezultatelor inregistrate in turneele internationale, campionatele nationale, concursurile din Circuitul National FRT (categoria A) si campionatele europene individuale. Aceste clasamente, calculate de la 1 ianuarie, vor reprezenta criteriul de participare la turneele Masters de la sfârsitul anului la categoriile 12, 14, 16, 18 ani si seniori.
– 12 ani feminin: 69. Teodora Munteanu (SCM Bacau);
– 12 ani masculin: 27. Stefan Casuneanu (CSM Onesti), 28. Petru Berdila (SCM Bacau), 55. Stefan Costea (SCM), 86. Andrei Serbanescu (SCM), 102. Rares Serban (SCM), 110. Eduard Ilie (SCM), 112. Calin David (CSS);
– 14 ani feminin: 67. Ana Maria Grigore (CSS), 71. Andreea Ciceu (SCM), 74. Malina Coman (CSS), 82. Ioana Porcos (SCM);
– 14 ani masculin: 5. Alexandru Manole (SCM), 10. Eduard Adam (CSM Onesti), 20. Tudor Diaconu (SCM), 38. Sabin Saveluc (SCM), 44. Roberto Sorodoc (SCM), 51. Vlad Draghici (SCM), 67. Alin Balanescu (CSS), 71. Matei Avram (SCM), 74. Stefan Casuneanu (CSM Onesti), 75. Stefan Costea (SCM), 86. Madalin Stanciu (CSM Onesti);
– 16 ani feminin: 13. Andreea Gradinaru (CSM Onesti), 23. Bianca Iorga (SCM), 25. Ioana Dumitrasc (SCM), 53. Alina Munteanu (SCM), 57. Teodora Rotaru (CSM Onesti), 74. Ana Maria Grigore (CSS), 82. Ilinca Bercaru (CSM Onesti);
– 16 ani masculin: 41. Tudor Burghelea (SCM);
– 18 ani feminin: 5. Andreea Gradinaru (CSM Onesti), 7. Georgiana Patrasc (SCM), 11. Ilinca Bercaru (CSM Onesti), 30. Andreea Badileanu (CSM Onesti), 32. Maria Panaite (CSM Onesti), 36. Raluca Mâta (SCM), 37. Raluca Pavel (SCM);
– 18 ani masculin: 5. Teodor Marin (SCM), 8. Sebastian Erimicioiu (SCM), 10. Stefan Vinti (Dafora Medias / SCM), 14. Dragos Ignat (SCM), 32. Serban Rotariu (SCM). (D.P.)
Minifotbal / Memorialul „Teofil Bora”: Cupa ramane in Bacau
Campioana judeteana Grafit Soccer Invest a mai cucerit un trofeu. In finala celei de-a doua editii a Memorialului "Teofil Bora", echipa bacauana s-a impus cu un categoric 5-1 in fata reprezentantei Romanului, Oz Er Golden, golurile victoriei fiind semnate de Ghius, Foanca, Maghinici, Jimbu si Toma. Sorin Ghius a fost desemnat si jucatorul meciului. Pe locul al III-lea s-a situat FC Spartanii (Bacau), iar pe patru a terminat Fenix Play Piatra Neamt. Organizatorii au acordat si premii individuale pentru evolutia de pe tot parcursul competitiei: cel mai bun portar (Petru Dornescu, Oz Er Golden), cel mai bun jucator (Sergiu Matei, Grafit Soccer Invest), cel mai bun antrenor (Ozkan Aksoy, Oz Er Golden Roman). "Editia din acest an a fost un real succes, la care au contribuit decisiv si echipele invitate din Piatra Neamt si Roman, carora le multumesc pentru efortul depus", a subliniat Gheorghe Burleanu, managerul campionatului de minifotbal din Bacau anuntând si ca inscrierile pentru cea de-a sasea editie a competitiei locale se mai pot face pâna la sfârsitul acestei luni. (D.P.)
FORMULA 1: Victorie pentru Sebastian Vettel in Belgia
Campionul mondial Sebastian Vettel a castigat Marele Premiu al Belgiei, urmat de coechipierul sau de la Red Bull, Mark Webber. Jenson Button a completat podiumul, iar Fernando Alonso s-a clasat pe 4. Michael Schumacher a ocupat locul 5 (dupa ce plecase de pe ultima pozitie a grilei), in cursa care a marcat implinirea 20 de ani de la debutul sau in Formula 1.
Clasament GP Belgia:
1. Sebastian Vettel (Red Bull) 1h 26 min 44 sec 89 miimi
2. Mark Webber (Red Bull) la 3.741 sec
3. Jenson Button (McLaren) la 9.669 sec
4. Fernando Alonso (Ferrari) la 13.022 sec
5. Michael Schumacher (Mercedes) la 47.464 sec
6. Nico Rosberg (Mercedes) la 48.674 sec
7. Adrian Sutil (Force India) la 59.713 sec
8. Felipe Massa (Ferrari) la 1min 6.076 sec.
Sursa: HotNews.ro
BUHUSI: „Daca este criza, trebuie sa avem grija doar de cimitir?”
Administratia buhuseana nu rupe sirul traditiei organizarii Zilelor orasului, desi Criza isi face inca de cap. Eventualilor critici, primarul Ionel Turcea le spune: „Unii comenteaza mereu. ii doare cand se face si cand nu se face ceva. Poate mai mult ii doare atunci cand se face… Au insa dreptul la vorba, la vorbe… Noi incercam sa suportam criza cu decenta. Cei care sunt in criza de cand s-au nascut nu se pot accepta nici pe ei. Asa sunt ei zamisliti: sa carteasca. Noi, desi este criza, facem si drumuri, avem grija de spital, avem grija de scoli si de multe altele… Ce sa facem? Daca este criza, trebuie sa avem grija doar de cimitir?”
Alesii obstii au hotarat ca manifestarea amintita sa fie organizata in zilele de 10 si 11 septembrie. in acest an, ea nu se va suprapune cu traditionalul balci anual, organizat de Ziua Crucii, pe 14 septembrie. Motivul e simplu: „Pe 12 septembrie debuteaza cursurile anului scolar si nu dorim sa bulversam aceasta importanta activitate”, mai zice primarul. Manifestarea va fi gazduita de centrul orasului, ca si in ultimii ani. in prima zi, sambata, spectacolul in aer liber va fi sustinut mai ales de CONECT-R si Daniela Gyorfi. Nu va lipsi muzica populara. in cea de a doua zi, vedetele vor fi cei de la COMPACT, NICO, dar si Taraful lautarilor din Teleorman. in ambele zile, prezentarea evenimentului va fi asigurata de Alexandru Arsinel. Pentru ca targul Buhusi nu duce lipsa de talente artistice, este de asteptat ca si unele dintre acestea sa participe la realizarea spectacolului. Este insa de asteptat ca veselia buhuseana sa fie continuata, pentru ca balciul anual amintit a starnit deja interesul unor firme care vor instala si in acest an, in zona centrala a targului, tot felul de scrancioburi si tarabe cu specific de balci. (Ion Fercu)






