marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4864

Razie a vamesilor bacauani in complexul comercial din Piata Buhusi

Inspectorii vamali din cadrul DJAOV Bacau au organizat o actiune de control in doua locatii din orasul Buhusi, respectiv in Complexul Comercial din piata centrala si la o societate situata in strada Mihai Viteazul. Descinderile s-au desfasurat in colaborare cu Inspectortatul Judetean de Politie Bacau Serviciul Investigarea Fraudelor, Garda Financiara Bacau si Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau. Actiunea a avut ca obiectiv principal, verificarea respectarii legislatiei in domeniul dreptului de proprietate intelectuala pentru diferite produse si bunuri a caror marca este protejata prin depunerea Cererii de Interventie pentru Protectia Marcii la Autoritatea Nationala a Vamilor. Totodata s-a verificat si modul de respectare a legislatiei vamale si fiscale in domeniu.
Societatile comerciale care au fost controlate se afla de mult in atentia autoritatii vamale, activitatea lor fiind monitorizata anterior. In Complexul Comercial, din cele 7 societati care desfasoara activitati de comert in aceasta locatie, 4 au fost identificate ca avand la vanzare, produse susceptibile a fi contrafacute, pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienta a marfii care sa dovedeasca originea. La finalizarea controlului la cele 5 societati comerciale unde s-au descoperit nereguli au fost aplicate amenzi contraventionale in cuantum de 40.000lei, s-a intocmit un dosar penal la o societate la care a fost gasita o cantitate mare de marfa fara documente de provenienta.
Autoritatea vamala a retinut in vederea confiscarii bunuri in valoare totala de peste 26.000 lei, cum ar fi: pantofi sport, costume de treining, bluze si tricouri, genti de diferite marci.
Toate aceste produse vor fi suspuse expertizarii de catre titularul de marca si in functie de raspunsul primit se va proceda la distrugere (daca se constata ca sunt contrafacute) sau vor fi comercializate prin magazinele specializate A.N.A.F., in conformitate cu procedurile legale in vigoare.

Festivalul National de Folclor si Traditii Populare „ZESTREA”

Asociatia Culturala “Ca la noi” Bacau, Primaria si Consiliul Local organizeaza, sambata, 3 septembrie, editia a II-a a Festivalului National de Folclor si Traditii Populare “ZESTREA”. Manifestarile vor debuta la ora 15,30 cu Parada portului popular, care va avea loc in centrul municipiului Bacau, cu participarea ansamblurilor si solistilor invitati la Festival. De la ora 16,30, in sala mare a Casei de Cultura vor evolua ansamblurile folclorice “Ceata Fagarasului”, “Giocelul” din Giroc-Timis, “Balada Bucovinei” din Suceava, “Margineanca” – Botosani, “Privighetoarea Zeletinului” – Podu Turcului, “Siminocul” din Sanduleni, “Tarancuta” – Agas, “Ciobanasul” – Bacau, “Liliacul” din Hemeius, “Saratelul” – Sarata, “Ca la noi” – Bacau, cat si Grupul vocal “Haiducii” din Chisinau. Pe scena vor evolua si solisti consacrati ai folclorului romanesc: Mariana Lungu, Anton Achitei, Oltita Todirca, Nicu Chirita, Mihaela Iordache, Vasilica Tataru Nastase, Maria Tataru, Augustina Dogot din Chisinau, Catalin Calbeaza din Fagaras, Maria Enache, Andreea Chisalita – Suceava, Silvia Bordeianu, Otilia Rotaru, Paula Florescu, Teodora Irva, Lucia Ichim, Andrei Ifrim din Bacau. Prezentatorul Festivalului – Florin Filoreanu. Invitat de onoare, Ansamblul “Syllogos Rahis Pierias Ta Patria” din Grecia. De la ora 20,30, are loc inchiderea celei de-a II-a editii a Festivalului “ZESTREA” si premierea. (G. Baltatescu)

Pompierii bacauani au pierdut „la mustata” locul I

    GALERIE FOTO

    Pompierii bacauani au urcat pe podium insa doar pe locul al II-lea la etapa finala a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situatii de Urgenta. Acestia au pierdut la mustata locul I, luat de colegii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Barbu Stirbei” al judetului Calarasi, clasandu-se in urma lor la doar 28 de sutimi distanta. Podiumul a fost completat de ISU Suceava. Timp de trei zile, pompierii si-au masurat fortele pentru a castiga Cupa “Capitan Pavel Zaganescu”. Echipa bacauana a gazduit competitia pentru ca anul trecut a adus trofeul acasa pentru prima data in istoria concursului.
    Mai multe detalii despre eveniment, in editia de luni a cotidianului Desteptarea. (A. Gavrila)

    S-a incheiat si BAC-ul de toamna

      Absolventii de liceu inscrisi la examenul maturitatii pot rasufla usurati. Vineri s-au incheiat examenele scrise din cadrul sesiunii august-septembrie a bacalaureatului. Ultimii elevi au sustinut proba la alegere a profilului si specializarii. Potrivit datelor raportate de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, din cei 1.747 de candidati inscrisi, s-au prezentat 1.348, diferenta de 399 alegand sa absenteze. Ca si la precedentele examene, si vineri s-au inregistrat 2 eliminari, de la Colegiile “Dumitru Mangeron” si “Henri Coanda”, Bacau pentru ca elevii aveau asupra lor copiute. Rezultatele se vor afisa duminica, 4 septembrie. (A. Gavrila)

      „Masina de presa” a poposit in acest weekend in Bacau

        Festivalul "Masina de Presa", care se desfasoara in perioada 3-5 septembrie, a inceput oficial. Bacauanii pot admira in aceste zile adevarate bijuterii pe patru roti. La eveniment sunt prezenti 16 dealeri auto pentru a-si prezenta ultimele modele de autoturisme. Invitati sa conduca modelele inscrise in festival sunt reprezentantii media din Bacau si nu numai. Masinile stau si la dispozitia publicului doritor de a face test-drive, in fiecare zi de festival. Distractia va continua si in urmatoarele doua zile, cand jurnalistii vor avea de trecut si prin alte probe. Vineri, la ora 11, s-a deschis oficial festivalul, pentru amiaza fiind programat un test drive public si o demonstratie de pictura masini. Sambata, 3 septembrie, incepand cu ora 10.30, se deschide expozitia, pe parcursul zilei fiind programati jurnalistii si publicul la test drive. Ultima zi a festivalului are stabilita pentru ora 14.00 proba de indemanare pentru jurnalisti iar la ora 19.30 decernarea premiilor Festivalului “Masina de Presa”. (Nicoleta M.)

        Karting: Campionatul national se incheie in Bacau

        Editia 2011 a campionatului national de karting se va incheia in Bacau. Circuitul Selena Motor Sport va gazdui sambata si duminica etapa finala a competitiei. Programata initial la Targu Secuiesc, runda a sasea a trebuit sa-si schimbe locatia pe ultima suta de metri din cauza faptului ca pista din Targu Secuiesc se afla in plin proces de modernizare. Etapa care va pune punct sezonului intern va reuni la start toate clasele de concurs, pilotii fiind interesati de un punctaj cat mai bun atat pentru clasamentele de etapa, cat mai ales pentru ierarhia generala. In acest an, circuitul bacauan Selena Motor Sport a gazduit alte doua etape de campionat national, care s-au dovedit foarte reusite atat in plan organizatoric, cat si in ceea ce priveste spiritul de concurs. (Dan S.)

        Educatie cu „cantec”: Continua scandalul la Gradinita nr. 33

          Scandalul de la Gradinita nr. 33 din Bacau, care s-a derulat in lunile februarie-martie ale acestui an, este pe cale sa revina. Acum, cand au mai ramas doar cateva zile pana la inceperea anului scolar, mai multi parinti sunt revoltati deoarece odraslele lor ar urma sa fie educate de Firuta Pantiru (foto), pe numele careia au existat doua dosare penale in care era acuzata ca ar fi lovit copiii. Cativa dintre parintii ai caror copii au fost in grupa educatoarei Firuta Pantiru in anul scolar 2010/2011 precizeaza ca aceasta le-ar fi agresat, fizic si verbal, micutii in repetate randuri. Drept urmare au facut plangere la politie, insa educatoarea Firuta Pantiru a iesit basma curata, fiind gasita nevinovata de oamenii legii.
          Dat fiind faptul ca a obtinut NUP (neinceperea urmaririi penale), Inspectoratul Scolar Judetean nu a avut incotro si a repus-o in drepturi, repartizand-o la grupa de copii pe care a avut-o anul scolar trecut. Insa, in urma nemultumirilor parintilor, actuala conducere a Gradinitei nr. 33 promite ca Firuta Pantiru va fi repartizata la alta grupa de copii. Mai mult, in perioada urmatoare, educatoarele de la gradinita vor fi evaluate psihologic.
          Amintim ca in urma scandalului de la inceputul anului, Tincuta Maftei, care la acea vreme era directorul Gradinitei nr. 33, a fost demisa, iar educatoarea Firuta Pantiru, suspendata din activitate. Decizia a fost luata de Consiliul de Administratie al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, dupa o indelungata ancheta efectuata la aceasta unitate de invatamant prescolar. (R.G.)

          Fotbal, Liga a II-a: Spargeti gheata!

          FCM Bacau – Delta Tulcea (sâmbata, ora 11.00, stadion "Municipal", intrarea libera)

          Argumente

          Ce urmeaza dupa un egal si o infrângere? Obligatoriu, o victorie. FCM Bacau spera ca primul succes in campionat sa vina chiar la finalul acestei saptamâni, cu ocazia partidei de pe teren propriu contra Deltei Tulcea. "E un joc dificil, asa cum sunt toate din campionat, impotriva unei echipe cu pretentii justificate. Cred insa ca avem argumente pentru a ne impune", a anuntat antrenorul "galben-albastrilor", Gheorghe Poenaru.

          Moral

          Tehnicianul bacauan a marturisit ca in aceasta saptamâna, antrenamentele tehnico-tactice s-au imbinat cu discutiile menite sa ridice moralul trupei: "Jucatorii au fost demoralizati dupa rezultatele din primele doua etape, mai ales ca multi dintre ei s-au aflat la debutul in liga secunda. Sunt convins ca un rezultat bun cu Delta Tulcea va schimba total datele problemei".

          Noroc

          Chiar daca FCM Bacau va avea in fata sâmbata un adversar experimentat, cotat cu prima sansa la promovare si care se prezinta pe Municipal" cu dorinta de a razbuna esecul intern suferit in fata Iasiului, Poenaru stie ce-i trebuie echipei sale pentru a lua cele trei puncte. "Avem nevoie in special de noroc si de luciditate, lucruri care ne-au lipsit in partidele cu Farul si Dinamo II", a spus tehnicianul bacauan.

          Modificari

          Fata de formula de start utilizata in precedentele doua runde, Poenaru a anuntat unele modificari. "Vor fi probabil doua schimbari, menite sa impulsioneze jocul nostru", a precizat tehnicianul care se vede nevoit sa renunte in continuare la Codreanu, accidentat. Partida dintre FCM Bacau si Delta Tulcea va fi condusa de o brigada alcatuita din Daniel Deca (Braila), ajutat la cele doua linii de Iulian Catalin Brânza (Botosani) si Ciprian Iovu (ambii din Botosani).

          Dan Sion

          Toate meciurile din etapa a III-a a ligii secunde se disputa sâmbata, 3 septembrie, cu incepere de la ora 11.00. Program: Victoria Branesti – CF Braila, FC Botosani – Sageata Navodari, Astra II Giurgiu – Dunarea Galati, CS Otopeni – Farul Constanta, Viitorul Constanta – Dinamo II Bucuresti, FCM Bacau – Delta Tulcea, CSMS Iasi – Gloria Buzau, Callatis Mangalia – FC Snagov. (D.P.)

          Clasament
          1. Dinamo II 2 2 0 0 5-1 6 (+3)
          2. Viitorul Constanta 2 1 1 0 4-1 4 (+1)
          3. Astra II Giurgiu 2 1 1 0 4-2 4 (+1)
          4. CF Braila 2 1 0 1 4-1 3 (0)
          5. Victoria Branesti 2 1 0 1 3-2 3 (0)
          6. Delta Tulcea 2 1 0 1 3-3 3 (0)
          7-8. CSMS Iasi 2 1 0 1 3-4 3 (0)
          Gloria Buzau 2 1 0 1 3-4 3 (0)
          9. Dunarea Galati 2 1 0 1 3-5 3 (0)
          10. FC Snagov 2 1 0 1 2-4 3 (0)
          11. FC Botosani 2 1 0 1 1-3 3 (0)
          12. Sageata Navodari 2 0 2 0 3-3 2 (-1)
          13. Farul Constanta 2 0 2 0 1-1 2 (-1)
          14. CS Otopeni 2 0 1 1 2-3 1 (-2)
          15. FCM Bacau 2 0 1 1 1-3 1 (-2)
          16. Callatis Mangalia 2 0 0 2 3-5 0 (-3)

          Dans sportiv / Cupa Fiesta si CN Formatii: Spectacol in doua competitii

          Show "2 in 1" la Sala Sporturilor. Sâmbata si duminica, aproximativ 1.000 de sportivi din toata tara vor evolua pe ringul de dans in cadrul a doua concursuri de gala organizate de clubul Fiesta. Punctul de atractie competitional constituie o premiera pentru Bacau, si anume Campionatul National de Formatii. "Este pentru prima data când in Bacau va putea fi urmarit un astfel de concurs. Va fi mult mai spectaculos fata de perechile singure deoarece presupune sincronizarea in ring a 16 dansatori. Am tinut sa organizam o asemenea competitie pentru a darui publicului bacauan ceva deosebit. Speram intr-o prezenta numeroasa in tribunele Salii Sporturilor, unde intrarea va fi libera", a declarat Liliana Samoila. Intrecerile vor incepe sâmbata la 9.00, pentru ca de la 12.30 sa aiba loc editia a V-a a Cupei Fiesta la formatii. Spre seara, evenimentele iau amploare. Deschiderea oficiala se va face la ora 17.30, iar de la 18.00 se va desfasura prima parte a Campionatului National de Formatii (Standard). La 19.00, clubul Fiesta pune in scena un spectacol demonstrativ, iar de la ora 20.00 se va derula a doua parte din CN Formatii (categoria Latino). Duminica, de la 9.00 si pâna seara târziu, sunt programate concursurile clasice care vor angrena in pasi de dans aproximativ 300 de perechi. (Dana P.)

          Handbal feminin / Liga Nationala: La start

          Cetate Deva – CSM Bacau (sâmbata, ora 19.00)

          A venit vremea debutului. Nou-infiintata, CSM Bacau pleaca vineri spre Deva pentru primul meci oficial din istoria clubului. "Mergem sa luptam pâna in ultima secunda", a fost mesajul transmis de antrenoarea Gabriela Manea. Joi, in deschiderea campionatului, HC Roman – Oltchim Râmnicu Vâlcea 27-28 (15-14). Celelalte meciuri se vor disputa sâmbata: Dunarea Braila – SCM Craiova, HCM Baia Mare – HC Zalau, CSM Ploiesti – Corona Brasov, Univ. Neptun Constanta – CSM Bucuresti, Otelul Galati – "U" Cluj. (D.P.)

          Fotbal, Liga a III-a: Contra nou-promovatelor

          – Sport Club – FCM Dorohoi (vineri, ora 17.00, stadion "Aerostar"). La o saptamâna dupa ce s-a impus in-extremis pe terenul Pascaniului, Sport Club primeste vizita Dorohoiului. Calculul hârtiei face cu ochiul gazdelor, insa antrenorul Cristi Popovici si-a avertizat elevii ca vor avea de tras pentru a obtine cele trei puncte. Desi reprezinta un nume nou in peisajul Seriei l, FCM Dorohoi conteaza pe jucatori cu experienta precum Halip sau Porfireanu, dar si pe prime ce depasesc media Ligii a III-a: 300 lei de punct câstigat. "Nu vom avea un meci usor. Dorohoiul e o echipa care vrea sa aiba greutate in campionat, dovada si investitiile pe care le-a facut", a declarat antrenorul Sport Clubului, Cristi Popovici, care se confrunta si cu serioase probleme de lot. Pentru Matei turul de campionat e ca si incheiat dupa accidentarea din jocul de Cupa, cu CSMS Iasi, in timp ce Spiridon si Pintea vor sta pe tusa si in aceasta runda. Arbitri: Mihai Adrian Hârlab (Brasov) – Daniel Ionut Stefanescu si Petronela Anitoaiei (ambii din Iasi).

          – ABC Stoicescu – Aerostar (vineri, ora 17.00, stadion "Cornel Negoescu", Buzau). Dupa ce a spart gheata runda trecuta, obtinând prima victorie a sezonului contra Politehnicii Galati, Aerostar tinteste un nou obiectiv: trecerea pe plus in clasamentul "adevarului". "Am si uitat cum este sa ai plus la «adevar». Poate ne reamintim acum", a declarat antrenorul Valentin Cioanca, inaintea jocului cu ABC Stoicescu, echipa care isi disputa partidele de acasa pe un teren sintetic. "Aviatorii" spera sa surmonteze si handicapul suprafetei de joc si sa obtina cel putin o remiza la Buzau, mai ales ca, exceptându-l pe Toader, conteaza pe lotul complet. A doua zi dupa meciul cu ABC Stoicescu, doi dintre jucatorii Aerostarului, Burca si Gucianu se vor alatura lotului national Under 18 pentru o "dubla" de verificare cu Israelul. Arbitri: David Cristian Petrisor -Nicolae Mataoanu si Adriana Marinescu (toti din Bucuresti). (D.S.)

          Toate meciurile din etapa a III-a se disputa vineri, 2 septembrie, de la ora 17.00. Programul jocurilor este urmatorul: CSM Focsani – Rapid Suceava, ABC Stoicescu – Aerostar, Cetatea Tg Neamt – Ceahlaul II Piatra Neamt, CS Panciu – Petrotub Roman, Sporting Suceava – Otelul II Galati, CSM Râmnicu Sarat – CSM Pascani, Sport Club Bacau – FCM Dorohoi; Politehnica Galati sta. (D.P.)

          Clasament
          1. Sport Club 2 2 0 0 6-1 6 (+3)
          2-3. Rapid Suceava 2 2 0 0 4-0 6 (+3)
          Ceahlaul II 2 2 0 0 4-0 6 (+3)
          4. CSM Focsani 2 1 1 0 4-3 4 (+1)
          5. CSM Rm Sarat 2 1 1 0 1-0 4 (+1)
          6-7. Cetatea Tg Neamt 1 1 0 0 2-1 3 (0)
          FCM Dorohoi 2 1 0 1 2-1 3 (0)
          8. Aerostar 2 1 0 1 3-3 3 (0)
          9. Petrotub 2 0 2 0 2-2 2 (-1)
          10. Sporting Suceava 2 0 1 1 2-5 1 (-2)
          11. ABC Stoicescu 2 0 1 1 1-4 1 (-2)
          12. CS Panciu 1 0 0 1 0-1 0 (0)
          13. Poli Galati 2 0 0 2 3-5 0 (-3)
          14. CSM Pascani 2 0 0 2 1-4 0 (-3)
          15. Otelul II 2 0 0 2 0-5 0 (-3)

          Handbal masculin: Goluri multe

          GALERIE FOTO

          Scor de proportii in amicalul dintre Stiinta Municipal Dedeman si divizionara secunda CSM Bacau, dupa un joc care a fost la discretia elevilor lui Eliodor Voica: 56-36 (26-15). "Studentii" au inceput cu 6-0 si 9-1 (’10), s-au repliat la 10-8 (’14) si si-au adjudecat confortabil prima repriza. Dupa pauza, cele doua formatii au mers brat la brat pâna la 34-23, când Stiinta a bifat opt goluri consecutive pentru a incheia conturile definitiv.
          Stiinta: Tamas, Tevzadze, Laufceac – G. Bujor (6), Dospinescu (6), Rotaru (5), Bondar (5), Ghita (5), Gurkovskiy (5), Iancu (5), Paunica (4), Manea (4), M. Bujor (3), Ramba (3), Grigoras (2), Iacob (1), Kurylenko (1), Voica (1), Tarâta, Sandu.
          CSM Bacau: Grigoras, Erhan, Sanin, Garasciuc – Bulov (12), Macovchin (7), Carali (5), Rata (5), Vartic (4), Zacaciurin (1), Beleaev (1), Sipulin (1), Moisa, Micu, Ursu, Folescu, Lita. (D.P.)

          Fotbal: Un nou termen in cazul Baciu

          Ieri, Comisiile FRF au avut pe rol judecarea litigiului dintre Steaua si FCM Bacau referitor la Eugen Baciu. Conform clauzelor contractuale, Steaua ar trebui sa achite FCM-ului suma de 800.000 euro. Verdictul a fost amânat pentru saptamâna viitoare, atunci când a fost programat un nou termen de judecata. "La dosar au aparut trei noi acte, toate depuse de Steaua. Este vorba despre o propunere a Stelei de prelungire a contractului lui Baciu Eugen, jucatorul refuzând oferta din motive de ordin financiar. Un alt act se refera la o notificare prin care Steaua ne instiinta in 2010 ca intentioneaza sa ni-l cedeze pe Baciu cu titlu gratuit, la dosar aparând si raspunsul nostru prin care declinam aceasta propunere. In baza acestor noi acte, am solicitat Comisiei stabilirea unui nou termen, care va avea loc, cel mai probabil, la mijlocul saptamânii viitoare", a declarat presedintele FCM Bacau, Daniel Scânteie. (D.S.)

          Volei masculin: Lot completat

          Stiinta Bacau a inceput toamna in formula completa. Reunita la mijlocul lui august, echipa pregatita de Cornel Paduraru i-a inregimentat pe Andrei Ursache (libero, 19 ani, CSS Piatra Neamt), Daniel Stângu (centru, 23 ani, CSU Galati) si Cosmin Ilie (secund, 19 ani, Videoclip Ploiesti). Fata de formatia din sezonul precedent au plecat George Dragan (intors acasa, la Oradea) si Ionut Blaga (retras din activitate). Totodata, Eusebiu Turcanu va indeplini in continuare numai rolul de antrenor secund. Astfel, lotul "studentilor" cuprinde 12 voleibalisti. Divizia secunda va incepe pe 1 octombrie, când Stiinta va juca in deplasare la CSS 3 Steaua Bucuresti. (D.P.)

          Noi sefii scoase la bataie in Spitalul Judetean de Urgenta

            Noi posturi de sefi de sectie sunt scoase la concurs in Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Astazi este ultima zi in care candidatii isi mai pot depune dosarul. Pana acum, sefia a trei sectii nu a prezentat niciun interes pentru medicii specialisti: Anestezie/ Terapie Intensiva, Chirurgie generala si Neonatologie. Pentru conducerea altor sectii, candidatii inscrisi nu aveau, pana ieri, rivali: Reumatologie – dr. Dana Coneac; Diabet – dr. Noemi Pletea; Oftalmologie – dr. Dana Caltaru; Dermatologie – dr. Georgeta Dabija; Obstetrica-Ginecologie I – dr. Vladimir Corneleac; Obstetrica-Ginecologie II – dr. Doina Sargu; Hemodializa – dr. Corina Rosu; Unitatea de Primire Urgente – dr. Elena Bilbor; Laborator – dr. Lidia Comanescu. Sunt trei structuri din cadrul SJU la care va fi competitie pentru functia de conducere: Centrul de Sanatate Mintala – dr. Camelia Hriban si dr. Mihail Dabija; Balneofizioterapie – dr. Eugenia Stresina si dr. Mihaela Sirbu; Chirurgie Plastica – dr. Manuela Florea si dr. Iulian Ghimis. Unii candidati detin deja sefia sectiei, altii au fost inlocuiti din diferite motive si doresc sa revina in functie. Este si cazul dr. Iulian Ghimis, care conducea la inceputul acestui an compartimentul de chirurgie plastica si caruia i-a fost retrasa delegatia in urma unor anchete interne. Una dintre acestea a vizat cazul unei paciente care a ajuns la Chirurgie Plastica in noaptea de 8 spre 9 ianuarie, dupa ce a fost incendiata de iubit. Personalul medical nu a anuntat Politia. Mai mult, incendiatorului i s-a permis sa ramana alaturi de victima in spital. Conducerea spitalului a considerat ca a fost incalcat regulamentul de ordine interioara si i-a ridicat medicului delegatia. Cazul a fost preluat de Parchet. Numele dr. Ghimis a fost implicat la foarte scurt timp intr-o alta ancheta cu privire la moartea unei femei de 31 de ani, internata initial in Spitalul Judetean de Urgenta cu arsuri de gradul II. Pacienta a fost victima unei explozii de butelie. Ulterior, pacienta a fost transferata la un spital din Bucuresti, unde a decedat. Concubinul tinerei a depus plangere, reclamand ca pacientei nu i s-au acordat ingrijiri. Si Ministerul Sanatatii a inceput o ancheta, suspicionand ca transferul a fost decis prea tarziu. In acest caz a fost intocmit dosar penal. „Din punct de vedere al documentelor cerute pentru concurs, dosarul este complet, ne-a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvant al SJU Bacau. Va fi verificat si de o comisie, pentru a se vedea daca este corect si corespunde prevederilor legale.” O conditie pentru participarea la concurs este ca medicul sa nu fi primit sanctiune disciplinara. Ridicarea delegatiei nu este considerata sanctiune, iar la Colegiul Medicilor „ancheta este inca in derulare”, dupa cum ne-a declarat dr. Elena Stinga, presedinte. (D. Mincu)

            Sute de catedre au ramas fara dascali

              Cu doar 10 zile inainte de inceputul oficial al noului an scolar, circa 250 de catedre sau fragmente de catedre sunt inca neocupate la nivelul intregului judet. Cele mai mari probleme sunt, la fel ca in fiecare an, in comunele din estul judetului (Rachitoasa, Stanisesti, Motoseni, Glavanesti, Podul Turcului), unde profesorii refuza sa bata un drum de 70 sau chiar 100 de kilometri zilnic pentru a preda. "Sunt trasee nenavetabile. Pana la Stanisesti, de exemplu, sunt 70 de kilometri. Chiar daca sunt cateva ore de predare, nu ai cui sa le dai", a explicat Sorin Bostan, inspector scolar de managementul resurselor umane din cadrul ISJ Bacau. Dupa 1 septembrie, orele ramase libere se atribuie direct de catre directorii unitatilor de invatamant. "Problema este ca dupa 1 septembrie, aceste ore se atribuie doar celor care au luat la examenul de titularizare sau suplinire din 2011 note peste 5, ori nu sunt prea multi candidati", a mai spus Bostan. La nivelul judetului, procentul de posturi neocupate este de 2,5 la suta, dar se spera ca acestea sa fie ocupate prin plata cu ora, in situatia in care cadrele didactice din unitatile de invatamant vor accepta sa mai ia ore peste programul lor. "Anul acesta am avut situatii in care cererea pentru anumite obiecte sa fie mai mare decat oferta. A fost cazul biologiei, unde au fost doar 20 de catedre si 70 de cereri", a mai spus inspectorul scolar responsabil de miscarea personalului didactic. Acesta a fost si ultimul an in care Ministerul Educatiei a organizat concursuri nationale de titularizare sau suplinire. Incepand cu noul an scolar si cu noua Lege a Educatiei Nationale, de ocuparea posturilor din invatamant se vor ocupa de acum direct unitatile de invatamant. Profesorii din sistem care au intrat pe baza unui examen raman titulari ai sistemului de invatamant, in timp ce profesorii care vor fi angajati direct de scoli vor fi titulari ai unitatii. (A. Gavrila)

              20 la suta din scoli nu au inca autorizatie sanitara

                O buna parte din unitatile de invatamant din judet nu au inca autorizatie sanitara de functionare, desi mai sunt putine zile pana cand elevii vor reveni in banci. "Directorii a circa 20 la suta din scoli nu au solicitat inca autorizatia sanitara. Metodologia de lucru s-a simplificat, asadar mai au timp sa se conformeze", a explicat dr. Marin Bustuc, director adjunct al Directiei de Sanatate Publica Bacau. Astfel, solictantii autorizatiei trebuie sa dea doar o declaratie pe propria raspundere care sa ateste faptul ca unitatea se incadreaza in normele sanitare. Autorizatia se poate elibera si cu un program de conformare valabil pana la 1 an. Potrivit unui raport inaintat de Inspectoratul Scolar Prefecturii, majoritatea scolilor au nevoie de reparatii curente (varuit, vopsit, reparatii minore) care sunt finantate in principal de primarii, in timp ce in unele unitati de invatamant s-au facut sau se deruleaza investitii de mai mare amploare, cum sunt constructii de sali noi de clasa, amenajarea de grupuri sanitare, schimbarea acoperisurilor, constructii de magazii, inlocuirea geamurilor, montarea unei centrale termice. Pentru acestea din urma, banii provin fie de la bugetul de stat, bugetul local sau judetean, fie din sponsorizari sau donatii. Anul trecut, la inceputul anului scolar, 15 la suta din scoli nu aveau autorizatie sanitara care sa le permita functionarea in conditii de siguranta. (A. Gavrila)

                Anul acesta, „Ghiozdanul scolarului” va fi putin gri

                  "Ghiozdanul scolarului", program derulat de Consiliul Judetean (CJ) Bacau pentru copiii din mediul rural, va costa, anul acesta, 3.850.000 lei. Distribuirea rechizitelor si a ghiozdanelor va incepe pe 12 septembrie. "Incepand cu prima saptamana de scoala, un numar de aproximativ 50.000 de prescolari si scolari din clasele I-VIII, inscrisi in unitatile de invatamant din mediul rural, vor primi cate un pachet care va cuprinde un ghiozdan si rechizite scolare", arata Catalin Dociu, administrator public al CJ Bacau. Cei de la gradinita vor primi acuarele, un borcanel, o ascutitoare si o radiera, creioane colorate, un caiet de desen, plastilina, o carte de colorat, hartie creponata, lipici, foarfeca. Scolarii din clasele I-IV vor primi in plus caiete de matematica si dictando, penar, rigla, pix si etichete. Elevii din ciclul II vor avea in ghiozdan, pe langa caiete, acuarele si radiera, un creion mecanic 0,5 mm, mine, un stilou si o trusa de geometrie, hartie milimetrica si un marker. Ghiozdanele care vor fi distribuite in aceasta toamna au culorile stemei judetului, gri cu rosu, si sunt inscriptionate cu deviza "Inveti pentru tine". "Este un program educational care trebuie sa-i ambitioneze pe elevi si sa-i ajute sa mearga la scoala", afirma Catalin Dociu. Bineinteles, pe ghiozdane scrie si ca acest program este finantat de CJ Bacau. Mai mult, saptamana viitoare, "vor fi lipite afise pentru ca parintii sa afle ca si anul acesta vom distribui ghiozdane. Pe afis va fi imaginea ghiozdanului si rechizitele pe care le va contine", explica managerul public. Asadar, CJ a renuntat, anul acesta, la ideea de a trimite scrisorele parintilor. (Silvia P.)

                  Peste 700 de chiulangii au fost depistati de politisti

                    In anul scolar 2010-2011, politistii au depistat 763 de elevi care in loc sa fie la scoala erau de fapt prin baruri sau restaurante. In total, in anul scolar precedent, oamenii legii au facut verificari la 674 de unitati economic din vecinatatea scolilor, au organizat 157 de actiuni pentru prevenirea si combaterea absenteismului scolar si 461 de actiuni pentru combaterea delincventei juvenile. Activitatile lor au fost urmate de 139 de sanctiuni contraventionale. Si in noul an scolar, institutiile de control vor organiza, in baza unui plan, activitati cu caracter preventiv. (A. Gavrila)

                    S-a incheiat licitatia pentru „Lapte si Corn”

                    Consiliul Judetean (CJ) Bacau stie care ii vor fi partenerii in derularea programului national "Lapte si Corn" in anul scolar 2011 – 2012. Licitatia electronica a fost finalizata, iar castigatorii urmeaza sa incheie contractele. Pentru distribuirea produselor lactate au fost licitate sapte trasee sau loturi, cum le numeste CJ. Albalact SA va merge pe trei trasee, Dorna SA, pe un singur traseu, iar o asociatie formata din doua firme – Sole Mizo Romania si Agropan Star SRL din Sfantu Gheorghe – pe celelalte trasee. Produsele de panificatie vor fi furnizate de Pambac SA, care are un lot, asociatia Fregata Impex si Acvila Prod Com, care au castigat tot un lot, Panificatie Grup SRL, cu un lot, si de asociatia de firme Euronic SRL + Dunicec SRL, care a obtinut patru trasee. CJ Bacau a instiintat firmele castigatoare sa se prezinte pentru semnarea documentelor pe 7 septembrie. "Valoarea programului derulat in judetul Bacau va fi de 5.311.845 lei, fara TVA, la lactate si de 3.148.777 lei, la produsele de panificatie, arata Catalin Dociu, administrator public al CJ Bacau. Incepand cu prima zi de scoala, 75.824 copii vor beneficia de acest program." (Silvia P.)