marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4861

„Toamna Bacoviana – 130 de ani”

Consiliul Judetean (CJ) Bacau a facut public programul concursului de poezie si eseuri "Toamna Bacoviana – 130 de ani". Manifestarea este organizata in parteneriat cu Filiala Bacau a Uniunii Scriitorilor din Romania si se va desfasura in perioada 15-17 septembrie 2011. "Concursul isi propune sa descopere, sa sprijine si sa promoveze noi si autentice talente in randul tinerilor din Romania si diaspora, sub tutela unuia dintre cei mai originali poeti romani de dupa Eminescu", arata organizatorii. Tot pe site-ul CJ Bacau, cei interesati vor gasi regulamentele concursului la cele trei sectiuni: eseuri, poezie si arta plastica. In perioada 9-15 septembrie, incepand cu ora 18, vor avea loc activitati cultural-artistice (recital de poezie, interpretari muzicale) la statuia poetului George Bacovia din centrul orasului, sustinute de elevii liceelor si scolilor din Bacau. Pe 15 septembrie, vor sosi invitatii, iar seara, de la ora 20, e programat primul eveniment: un moment poetic cu G. Bacovia, realizat de actorii Teatrului Municipal Bacovia. Joi dimineata, va avea loc o intalnire la Biblioteca Judeteana, iar de la ora 11, scriitorii vor merge in colegiile bacauane pentru a discuta despre opera poetului, dar si despre problemele legate de literatura contemporana. Programul mai cuprinde o masa rotunda, in casa memoriala, sustinerea scenetei “Momente din viata lui Bacovia” de catre elevii Colegiului Pedagogic “Stefan cel Mare”, recitaluri, un colocviu la Universitatea “G. Bacovia”, expozitii, conferinte, lansari de carte si, fireste, festivitatea de decernare a premiilor concursului literar, care va avea loc la Centrul International de Cultura "G. Apostu". (S. Patrascanu)

Ajutoare sociale de peste 130 milioane de lei

    In primele opt luni ale acestui an, in judetul Bacau au fost acordate ajutoare sociale in valoare totala de 130.804.139 lei. Lunar, in medie, 7.301 familii au beneficiat de acest tip de prestatie sociala. Surprinzator, ponderea o reprezinta persoanele singure, si nu familiile care au multi copii. Astfel, 3.138 de persoane singure primesc ajutor social. Alte 1.328 familii care au in componenta doi membri au dreptul la acesta. Mai sunt 971 cu 3 persoane, 886, cu patru, si alte 978 cu cinci sau mai multi membri, care iau ajutor. Fata de anul trecut, numarul familiilor beneficiare a scazut cu peste 3.000, ca urmare a faptului ca s-au introdus noi criterii de acordare a ajutorului social. (E. Tintaru)

    Sute de doze de vaccin anti-HPV la DSP

      Directia de Sanatate Publica are in depozit sute de doze de vaccin impotriva Human Papilloma Virus (HPV), considerat vinovat pentru aparitia cancerului de col uterin. „Avem in stoc Cervarix si Silgard, ne-a declarat dr. Cecilia Lucaci, coordonator programe de sanatate judetene la DSP Bacau. Din primul tip de vaccin detinem 723 de doze, care expira in 2013. Orice femeie il poate solicita, pe baza unei recomandari de la medicul specialist ginecolog.” Vaccinarea se realizeaza in cabinetele de planning familial si in spitale. Imunizarea impotriva HPV este considerata fie o metoda eficienta de prevenire a cancerului de col uterin, fie o procedura riscanta. Atitudinea diferita a lumii medicale in aceasta chestiune a dus, de altfel, la esecul campaniei de imunizare din ultimii ani. Aceasta a urmarit imunizarea fetitelor de clasa a IV-a. Dupa ce parintii au refuzat in masa vaccinarea copiilor, limita de varsta a fost ridicata la 24 de ani. Cererea de vaccin a ramas redusa, mii de doze iesind din termenul de valabilitate in depozitele directiilor de sanatate publica din tara. Mai nou, Ministerul Sanatatii a dispus imunizarea gratuita a tuturor femeilor active sexual (deci cu risc de a contracta HPV), indiferent de varsta. (D. Mincu)

      Bani de parcari in an preelectoral

        Primaria Bacau anunta ca in curand in mai multe zone din oras vor aparea 22 de parcari ecologice. In total, ar urma sa apara 500 de noi locuri de parcare pe strazile Republicii, blocurile 21-23, Petru Rares, blocul 5, Neagoe Voda, blocurile 1, 3, 5, 7, 11, 31, Decebal, nr. 21, Victor Babes, zona case, Narciselor, blocurile 2, 7, 9, 11, Bucegi, intersectie Narciselor, Neptun, blocul 2, Marasesti, intersectie Aleea Eternitatii, blocul 159, Strada Toamnei, Banc Post, strapungere 9 Mai, Strada Tazlaului, Stefan cel Mare, nr 44 si 46 si zona Diana Forest, Lalelelor, Asociatia de Proprietari Carpati, PT 11, Pictor Andreescu, in spatele dispensarului, Valea Alba, blocul 7, Trecatoarea 9 Mai, Prieteniei 22, Metalurgiei, blocul 10. Nici cu aceste noi locuri nu se rezolva problema parcarilor in Bacau, 60.000 de autoturisme inmatriculate "batandu-se" pe aproape 14.000 de locuri. (A. Gavrila)

        „Pe uscat” din cauza datoriilor

          Trei asociatii de proprietari vor avea robinetele uscate incepand din 7 septembrie pentru ca nu si-au achitat la timp datoriile catre Compania Regionala de Apa Bacau. Astfel, de miercuri, Asociatia de proprietari 35 (str. Marasesti, nr. 116), Asociatia de proprietari "Lalelelor 26" (str. Lalelelor, 6/C) si Asociatia de proprietari "Milcov 8" (str. Milcov, 8/40) vor ramane fara apa potabila. (A. Gavrila)

          BUHUSI: Leacuri pentru suferintele infrastructurii

            Circulau prin targul Buhusi tot felul de glume pe seama gropilor din asfaltul strazii cartierului Orbic-Buhusi, aflat la granita cu judetul Neamt. Se zicea ca nu mai e nevoie de panoul care indica unde incepe judetul Neamt, pentru ca acolo isi dadeau duhul gropile din asfalt si era clara demarcatia dintre judetele Bacau si Neamt. Iata ca, investindu-se o importanta suma, gropile din asfalt au disparut si pe teritoriul bacauan. Pe o lungime de aproximativ cinci kilometri, soseaua a fost reabilitata. Inclusiv podetele si santurile au cunoscut reabilitari consistente. Finantarea a fost asigurata de Consiliul Judetean. si pentru ca nota noastra sa nu aiba aerul vechi al „stirilor din tarile socialiste”, precizam ca locuitorii cartierului Orbic asteapta ca pe aceste meleaguri, care s-au bucurat si de prezenta legendara a lui Stefan cel Mare, sa fie implementate retelele de apa potabila si canalizare. Exista un program european in acest sens; si sperante ale edililor. Se asteapta finantarea. Si strada 1 Mai, unde constructorul a „tras de timp”, se pregateste de receptia lucrarilor de reabilitare. O alta strada, Mihai Eminescu, va fi, si ea, reabilitata in curand. invatand din experienta reabilitarii strazii 1 Mai, unde constructorul a putut fi admirat la lucru timp de noua luni, conform contractului, „am perfectat pentru strada Mihai Eminescu un contract care prevede ca lucrarile trebuie finalizate in 14 zile. Daca nu se incadreaza in termen, urmeaza penalitati”, ne-a spus primarul Ionel Turcea. Se lucreaza si pe o alta strada, din buricul targului, Ion Borcea care, in secolul al XXI-lea, nu avea retea de canalizare. intr-un timp scurt, anomalia va fi de domeniul trecutului trist. in bloc-starturi sta, printre altele, si proiectul ambitios pentru reabilitarea unei strazi pe care tipa mari suferinte: Tudor Vladimirescu. (I. Fercu)

            Loviti si bagati in spital

              Doi bacauani au ajuns in stare grava la Spitalul Judetean de Urgenta, iar sansele lor de supravietuire si recuperare sunt sub semnul intrebarii. Unul dintre ei, de 44 de ani, a fost adus cu ambulanta duminica seara si diagnosticat cu coma de gradul II. „Are un traumatism cranian, a fost internat la Neurochirurgie, iar medicii sunt rezervati in privinta evolutiei sale, ne-a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvant al SJU. A fost, probabil, victima unei agresiuni.” De altfel, si in privinta celuilalt pacient medicii au acelasi pronostic rezervat, deoarece a ajuns la spital la 12 ore dupa ce a fost lovit de cal. Barbatul de 76 de ani, din Filipesti, are trei coaste rupte. Faptul ca nu a primit imediat ingrijiri medicale i-a agravat starea. In weekend-ul trecut, la Unitatea de Primire Urgente a SJU s-au inregistrat 453 de pacienti. Personalul medical a observat in ultima vreme o crestere a numarului de pacienti aflati in stare de ebrietate. (D. Mincu)

              Circulatie data peste cap in municipiul Bacau

                Desi initial s-a anuntat ca lucrarile de modernizare a strazii Vasile Alecsandri vor necesita inchiderea arterei in zilele de 2 si 3 septembrie, abia luni dupa-amiaza s-a reusit asfaltarea strazii. Fara o notificare prealabila si invocand faptul ca locuitorii din zona nu si-au mutat masinile astfel incat accesul utilajelor sa fie mai facil, constructorul a solicitat interzicerea accesului masinilor pe strada si luni. "Eu nu inteleg de ce nu pot respecta termenele pe care si le asuma? Pana la urma este vorba de o strada. In plus, era normal sa ne anunte si pe noi soferii de schimbarea aceasta. Acum trebuie sa facem cale intoarsa", ne-a spus suparat Ion Dobrovat, sofer. In lipsa unui anunt public, numerosi soferi au incercat sa intre pe strada Vasile Alecsandri inca de la orele diminetii. Aceasta a ramas inchisa pe tot parcusului zilei de ieri, aglomerandu-se in schimb arterele de drum adiacente: strazile Razboieni, Aleea Parcului si Ionita Sandu Strudza. (A. Gavrila)

                Vitezomani „arsi” de Politie

                  Politistii de la Serviciului Rutier si Biroului Rutier Bacau au desfasurat week-endul trecut o serie de actiuni care au vizat, in principal, verificarea respectarii de catre conducatorii de autovehicule a timpilor de conducere si odihna prevazuti de lege, verificarea starii tehnice a autovehiculelor, prevenirea implicarii conducatorilor de mopede in evenimente rutiere si respectarea limitelor legale de viteza. in cadrul misiunilor lucratorii de politie au constatat 523 de abateri si au aplicat tot atatea sanctiuni contravenetionale. Majoritatea lor (329) au fost pentru depasirea limitei legale de viteza. In plus, au fost retinute 25 de permise de conducere si 14 certificate de inmatriculare, si s-au constatat 6 infractiuni. Tot in acest interval politistii au mai participat la cercetarea locului producerii a 6 evenimente rutiere, din care trei grave, in urma carora o persoana a decedat iar alte doua au fost ranite grav. (R. Neagu)

                  Distractie si adrenalina cu „Masina de presa”

                    In perioada 2-4 septembrie, in parcarea Arena Mall din Bacau, a avut loc a doua editie a Festivalului „Masina de Presa”, eveniment organizat de Adeco Group. In cele trei zile de festival automobilistic, reprezentantii media din Bacau, dar si publicul doritor sa efectueze un test-drive au putut urca la volanul oricaruia dintre cele 33 de modele participante apartinand unor marci auto prezente pe piata bacauana: Dacia, Renault, Nissan, Suzuki, Peugeot, Mitsubishi, Toyota, Mercedes, Ford, Hyundai, Lexus, Volkswagen, Audi. La finalul celei de a doua editii a “Masinii de presa”, clasamentul la cele cinci categorii de concurs si la jurnalistii participanti a fost urmatorul:
                    Clasa Mica:
                    – locul I – Nissan Juke 4 x 2
                    – locul II – Suzuki Swift
                    – locul III – Peugeot RCZ
                    Clasa Medie:
                    – locul I – Ford Focus
                    – locul II – Hyundai Elantra
                    – locul III – Renault Megane 3
                    Clasa Mare:
                    – locul I – Renault Latitude
                    – locul II – Mercedes C Klasse
                    – locul III – Audi A7
                    Clasa Crossover:
                    – locul I – Mitsubishi ASX
                    – locul II – Volkswagen Tiguan
                    – locul III – Peugeot 3008
                    Clasa SUV:
                    – locul I – Mitsubishi Pajero
                    – locul II – Audi Q5
                    – locul III – Mitsubishi L200
                    Jurnalisti:
                    – locul I – George Sacaleanu – Inima Bacaului
                    – locul II – Cristina Cotescu – Impartial de Bacau
                    – locul III – Marius Zaharia – Realitatea TV
                    La final, toata lumea a fost multumita, in special castigatorii si organizatorul evenimentului, care se pregateste deja pentru urmatoarea editie a Festivalului „Masina de Presa”. “A fost o editie diferita fata de cea de anul trecut, in conditiile in care, anul acesta jurnalistii au avut de trecut si o proba de indemanare. Au fost disponibile 33 de modele de masini pentru testat. Anul acesta batalia s-a dat pe cinci categorii de concurs (mica, medie, mare, SUV, crossover), fata de patru, cate au fost anul trecut. Suntem multumiti pentru ca s-au incheiat cu bine cele trei zile de distractie si adrenalina pentru jurnalisti si publicul larg. Asteptam cu nerabdare editia a III-a a «Masinii de Presa»”, a declarat Ovidiu Drug, organizatorul evenimentului.
                    Dorin Vasiluta

                    Bacalaureatul de toamna – un nou esec


                      S-a tras linie si peste a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an. Iar rezultatele sunt dezastruoase. Desi avem o medie de promovabilitate peste cea nationala, situatia nu este deloc imbucuratoare. Din cei peste 2.600 de elevi inscrisi la Bacalaureatul de toamna, doar 434 au reusit sa ia examenul. Mai mult, pe Bacau, niciun candidat nu a avut media generala de admitere 10 si nici 9.

                      S-au afisat rezultatele si la sesiunea a doua a examenului de bacalaureat. In dupa-amiaza zilei de 4 septembrie, cei 2.641 de candidati care s-au prezentat la examen au putut afla ce note au obtinut. Concluzia este insa una singura: dezastru. Promovabilitatea, inainte de contestatii a fost de doar 16.43 la suta. Desi depasim la acest capitol media pe tara, situatia nu este una imbucuratoare. “Din pacate si in aceasta sesiune am avut 10 eliminari din sala de examen, atat la probele de competente cat si la cele scrise. Toti candidatii trebuie sa inteleaga ca acest examen este unul serios, iar daca risca sa-l fraudeze nu mai au posibilitatea sa sustina bacalaureatul decat dupa doua sesiuni”, a precizat prof. Cristian Cuciac, presedintele comisiei judetene de bacalaureat.

                      Nicio medie de 10 sau de 9

                      Din cei 3.179 de elevi inscrisi in aceasta sesiune de bacalaureat, numai 83 la suta s-au prezentat la examen. Au participat elevi din promotia 2011, dar si din promotiile anterioare, cei mai multi dintre ei absolventi ai sistemului de invatamant de zi. Niciun candidat nu a obtinut media generala de 10 si nici de 9. Doar 6 au o medie peste 8 si 55, intre 7 si 7.99. Alti 373 de elevi (majoritatea), declarati reusiti, au medii intre 6 si 6.99. Aproape 2.000 de participanti au fost declarati respinsi cu medii sub nota 5, iar 272 au media generala intre 5 si 5.99.

                      635 de contestatii

                      In speranta ca mai pot salva ceva, 635 de candidati au depus contestatii, mai ales la Matematica si Limba romana, materiile care au dat cel mai mult de furca elevilor. Rezultatele finale vor fi cunoscute pe 8 septembrie, dupa rezolvarea contestatiilor. In vara, promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a fost de 46,9 la suta.

                      Prezent in Bacau, la o intalnire organizata de Casa Corpului Didactic la Inspectoratul Scolar Judetean, consilierul ministrului Educatiei, Romeo Mosoiu, a precizat ca rezultatele arata insa adevarata valoare a sistemului actual de invatamant si a nivelului de pregatire al elevilor. “A fost o sesiune serioasa, la fel ca cea din vara, cu monitorizare video si supraveghere «la sange». Sunt rezultatele reale ale nivelului de pregatire al candidatilor. Au fost destui de multi elevi care nu au inteles semnalul nostru, dat inca din vara, care nu au aprofundat materia si care nu au invatat. Perioada in care era sufiecient doar sa te prezinti la acest examen si il luai a trecut. Daca ne dorim un invatamant de calitate, este nevoie ca si acest examen sa fie unul serios”, a spus consilierul Mosoiu, care a tinut sa mai adauge ca in continuare Bacalaureatul va fi organizat in conditii stricte, ca toleranta va fi zero si in anii urmatori fata de cei care vor incerca sa fraudeze examenul si ca reforma in Educatie va merge pe acelasi trend.
                      Roxana Neagu

                      Constructiile, in cadere libera in 2010


                      Domeniul constructiilor si-a continuat panta descendenta si in 2010. Cel putin asta indica datele cuprinse in ultima analiza a Camerei de Comert si Industrie Bacau cu privire la starea economiei in 2010. Anul trecut, judetul nostru a pierdut 175 de firme de constructii.

                      Romania a avut in 2010 cea mai mare scadere a volumului de lucrari de constructii din Uniunea Europeana. Situatia s-a reflectat si la nivelul judetului Bacau, unde sectorul constructii a ajuns sa insemne doar 13 la suta din numarul total de societati comerciale. Cifra de afaceri a societatilor din acest domeniu a fost anul trecut de 584 de milioane de euro, cu aproximativ 200 de milioane de euro mai putin decat anul precedent, iar pierderile s-au ridicat la 22 de milioane de euro, cu 10 milioane de euro mai mult decat in 2009. Numarul salariatilor din constructii a fost de 10.697, cu mai bine de 1000 de persoane mai putin decat in 2009. potrivit cifrelor, umarul salariatilor din constructii a fost in 2010 cel mai mic din ultimii 9 ani.

                      Mai putine locuinte terminate

                      Potrivit datelor Directiei Judetene de Statistica Bacau, in 2010, numarul locuintelor terminate a fost mai mic decat in 2009, scazand de la 339 la 287, in mediul urban. In mediul rural, scaderea nu a fost atat de evidenta, de la 925 la 914. Si numarul autorizatiilor de construire eliberate anul trecut a fost de doar 1.630, comparativ cu 1.662 in 2009.

                      Productia de materiale de constructie, cea mai afectata

                      Dintre agentii economici care activeaza in domeniu, cei mai afectati au fost, in 2010, cei din sfera productiei de materiale pentru constructii. Numarul societatilor comerciale cu acest obiect de activitate a scazut cu 22 la suta. Urmeaza, in topul afacerilor inchise, societatile comerciale cu profilul amenajari interioare, cu o scadere de 17 la suta, constructii civile si industriale (- 13 la suta), instalatii de incalzire (-10 la suta) si abia apoi constructorii de drumuri, care s-au imputinat cu 9 la suta. Chiar daca in domeniul constructiei de drumuri au avut activitate in 2009, doar 39 de societati, cifra lor de afaceri a fost cea mai mare din domeniu, de 317 milioane de euro.

                      Ce este de facut?

                      Potrivit aceluiasi document de sinteza, pentru ca sectorul constructii sa isi revina, este necesara finalizarea platilor restante de catre stat pentru lucrarile executate si facturate in 2008, 2009 si 2010. totodata, este necesara asigurarea finantarii lucrarilor de constructii incepute si scaderea TVA pentru locuintele noi. Constructoii cer si transparenta totala din partea autoritatilor statului in vederea alocarii lucrarilor de constuctii si depolitizarea licitatiilor pentru lucrarile executate din fonduri publice.
                      Andreea Gavrila

                      Primaria Bacau sfideaza „Avocatul Poporului”


                        Un bilant cu gust amar

                        Institutia destinata medierii conflictelor dintre cetateni si autoritatile publice, "Avocatul Poporului" – Biroul Teritorial Bacau (BTB) a implinit opt ani, prilej cu care si-a facut analiza activitatii. Biroul deserveste doua judete, Bacau si Neamt, acordand audiente si solutionand petitiile persoanelor care se considera lezate in drepturile si libertatile lor. In opt ani au fost sustinute peste 7.000 de audiente si au fost inregistrate 1.200 de petitii. Analiza statistica arata ca majoritatea sesizarilor au facut referire la nerespectarea dreptului de proprietate. Pe locul II se afla dreptul la petitionare, incalcat in special de primarii. "Autoritatile publice fie refuza sa inregistreze petitiile, fie nu formuleaza un raspuns, iar in cele mai intalnite cazuri raspunsurile sunt incomplete", arata Doina Sirghie, coordonatorul Biroului Teritorial Bacau. Pe locul III, in topul frecventei, se afla sesizarile care vizeaza dreptul la protectie al persoanelor cu handicap.

                        Dupa 8 ani, sunt aceleasi probleme!

                        La audiente au fost prezenti si foarte multi pensionari nemultumiti de modul in care au fost calculate pensiile sau care au reclamat imposibilitatea de a obtine adeverinte cu salariile realizate, refuzul Casei Judetene de Pensii de a da curs solicitarilor in termenul legal, nerecunoasterea stagiului de cotizare in vederea obtinerii pensiei in alt stat al UE, comportamentul abuziv al unor angajati sau suspendarea nelegala a platii. Anul acesta, nu prea au mai fost sesizari privind CJP, arata Doina Sirghie. In rest, mare lucru nu s-a schimbat in opt ani: "Sunt aceleasi probleme in privinta retrocedarilor. Autoritatile nu raspund la petitii, tegiverseaza, nu solutioneaza plangerile." Cele mai mari batai de cap le da Primaria Bacau: "Nu a solutionat niciunul dintre dosarele depuse pe legile proprietatii, arata sefa Biroului Teritorial. Am avut cinci in 2010, tot cinci avem si anul acesta, la Comisia locala de fond funciar Bacau. Nici macar nu voia sa raspunda. Am fost nevoiti sa facem cate 3 – 4 reveniri ca sa obtinem o informatie si cand, in sfarsit, a raspuns, formularea a fost foarte vaga: «Se va analiza», «Se va rezolva». Un dosar de prin 2002 le-a fost returnat de ANRP in 2011 din cauza ca nu era complet."

                        SPAS cheltuie bani si timp pe notificari

                        Faptul ca Primara Bacau nu acorda atentie Biroului "Avocatul Poporului", care este o institutie europeana, "tine de democratie si de gradul de civilizatie", sustine Doina Sirghie. Spre deosebire de primaria municipiului resedinta de judet, administratiile din mediul rural raspund solicitarilor in maximum 30 de zile, asa cum prevede legea. Sunt si exceptii, ca CL Letea Veche si CL Sarata, care reactioneaza mai greu. "Noi nu mergem pe ideea ca neaparat oamenii au dreptate, declara coordonatorul BTB. Dar daca primariile nu ne raspund noua, va dati seama cum ii trateaza pe cetateni! In 2010, am avut foarte multe cazuri in care oamenii reclamau ca Primaria Bacau le-a cerut chirie pentru aleile de acces dintre case. Se aduna bani la buget pe orice cale pentru a fi cheltuiti pe concerte si festivaluri." In august 2011, Birou Teritorial Bacau a avut o avalansa de petitii privind neplata indemnizatiilor persoanelor cu handicap. "SPAS Bacau a dat dovada de un mare cinism trimitandu-le notificari, explica expertul. Ma intreb cati bani au fost cheltuiti pe timbre. Sunt mii de dosare, iar o recomandata costa 2,4 lei. Cred ca achitau cel putin o indemnizatie cu banii consumati pe corespondenta. In plus, SPAS i-a dezinformat pe cetateni. Plata drepturilor persoanelor cu handicap nu e doar in sarcina Guvernului, ci si a Consiliului Local." SPAS are destui angajati ca sa se ocupe de notificari, dar nu si pentru a raspunde petitiilor. Primaria Bacau le-a dat cele mai mari batai de cap expertilor Biroului Teritorial. In viitor, daca vor mai aparea cazuri de tegiversare a dosarelor de retrocedare, "vom cere sprijinul Institutiei Prefectului, care poate sanctiona pecuniar comisiile locale, arata Doina Sarghie. Noi nu avem mijloace coercitive."
                        Silvia Patrascanu

                        80 de milioane de euro blocate in licitatii dubioase

                          Masinatiuni cu banii europenilor

                          Aproape toate licitatiile derulate cu fonduri europene de institutiile din administratia publica locala – Primaria Bacau, respectiv Consiliul Judetean – sunt blocate, suspendate sau in curs de deblocare, ca urmare a unor contestatii formulate de diversi agenti economici. Acestia se plang ca autoritatile contractante favorizeaza pe fata anumiti ofertanti, in dauna altora, ca insereaza – in mod abuziv – criterii discriminatorii in caietele de sarcini aferente achizitiilor publice si ca aceasta politica de "dirijare" a contractelor publice contravine normativelor europene in vigoare. In acest moment, in joc sunt puse aproximativ 300 de milioane lei (peste 80 de milioane de euro), bani defalcati pe mai multe licitatii vizand extinderea infrastructurii de apa uzata a judetului, construirea celulei 2 a depozitului de deseuri, concesionarea serviciului de administrare a gropii de gunoi existente, respectiv construirea grupului 2 cogenerare de la CET Bacau.

                          Peste 300 de milioane lei fonduri publice, in cea mai mare parte a lor de provenienta UE, sunt in "aer" in urma contestarii mai multor licitatii, organizate de Primarie si CJ, de catre diversi ofertanti. Procedurile de achizitii publice contestate de acestia vizeaza incredintarea unor contracte extrem de banoase pentru achizitia grupului 2 cogenerare, construirea celulei 2 a depozitului ecologic, extinderea infrastructurii de apa uzata, concesionarea serviciului de administrare a gropii de gunoi existente etc. Societatile nemultumite invoca lipsa de transparenta a procedurilor de achizitii, respectiv discriminarea instituita de autoritatile contractante – Primarie, respectiv CJ – prin documentatiile aferente respectivelor achizitii.

                          Celula 2, la mana lui Alpine Bau

                          La sfarsitul lunii iulie, CJ Bacau lansa un anunt privind scoaterea la licitatie a lucrarilor de proiectare si executie a celulei nr. 2 a depozitului ecologic Bacau. Conform anuntului nr. 127004 din 28 iulie 2011, contractul a fost estimat de autoritate la valoarea de peste 54,3 milioane lei. Acelasi anunt preciza ca lucrarile scoase la licitatie vizeaza construirea celulei 2, in dimensiune de 7,72 hectare, dar si inchiderea depozitelor neconforme de deseuri de la Onesti, Tg. Ocna, Darmanesti, Comanesti, Moinesti si Buhusi. Potrivit siturilor de achizitii publice, licitatia figureaza drept suspendata din data de 19 august 2011, ca urmare a unei contestatii formulate de unul dintre ofertanti, societatea austriaca Alpine Bau cu sediul in Salzburg.
                          Potrivit contestatiei formulata de Alpine si remisa Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), autoritatea contractanta – CJ Bacau – ar fi inserat in documentatiile aferente licitatiei mai multe cerinte si criterii neconforme cu legislatia ce guverneaza achizitiile publice. "Astfel pentru pozitia de manager de proiect se solicita ca expertul propus sa detina «minim 10 ani de experienta in executia unor lucrari de complexitate similara, minim 7 ani de experienta in contracte de natura similara». Este de remarcat ca, pe langa faptul ca aceste cerinte sunt abuzive, acestea sunt totodata si redundante (…) Este evident la speta ca cerintele in cauza reprezinta o incalcare grava a legislatiei in achizitiile publice", precizeaza contestatia formulata de compania austriaca. Mai mult, Alpine Bau a considerat ca cerintele referitoare la contractul scos la mezat de CJ Bacau ar fi de natura a restrictiona participarea agentilor economici la procedura de atribuire.

                          "Ar putea fi anulata licitatia"

                          Reprezentantii CJ Bacau sustin ca au decis suspendarea procedurii de achizitii publice pana la solutionarea de catre CNSC a contestatiei depuse de Alpine Bau. Daniela Costras, consilier superior in cadrul institutiei, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca in functie de raspunsul CNSC licitatia ar putea fi inclusiv anulata. "Licitatia este suspendata. Am suspendat-o noi si acum asteptam decizia CNSC. Vom proceda in functie de ce scrie in decizia CNSC. Daca vor cere remedierea documentatiei, vom face remediere. Licitatia poate fi si anulata de CNSC, depinde ce va hotari consiliul. Exista si aceasta varianta. Noi vom publica pe SEAP ce va decide CNSC", a afirmat Costras. Potrivit functionarei, CNSC va lua o decizie privind contestatia Alpine Bau in cel mult doua saptamani.

                          Doua consortii se bat pentru statiile de sortare si transfer

                          In urma cu aproximativ o luna, o alta licitatie derulata de CJ Bacau a facut obiectul unei contestatii formulata, la acea data, de un SRL din Bucuresti, Incopro Design. Contractul pus in joc de CJ viza construirea statiei de sortare a deseurilor Onesti, respectiv a statiilor de transfer Onesti, Beresti-Tazlau si Gaiceana. Valoarea estimata a achizitiei se cifra la 41,5 milioane lei fara TVA, aproximativ 10 milioane de euro. Nemultumirile Incopro s-au referit la modul in care se calcula punctajul pentru desemnarea castigatorului licitatiei, precum si la o serie de cerinte considerate discriminatorii de societate. CNSC a dat, in cele din urma, castig de cauza CJ Bacau, iar licitatia a fost repusa in calendar. In acest moment, CJ delibereaza intre doua consortii de firme care si-au depus candidatura pentru realizarea statiilor de sortare si transfer mentionate. Pana la finele anului, sustin reprezentantii institutiei, ar putea fi semnat contractul cu castigatorul licitatiei.

                          CRAB a dat piept cu Hill/Safege

                          Nici Compania Regionala de Apa Bacau (CRAB) nu e scutita de probleme in licitatiile pe care le organizeaza. La inceputul acestui an, societatea a demarat procedurile de achizitie pentru incredintarea unui contract generos (peste 37 de milioane de lei). Acesta vizeaza cumpararea de asistenta tehnica in vederea extinderii si reabilitarii infrastructurii de apa/apa-uzata din judet. Licitatia a fost contestata de un puternic consortiu de firme din Luxemburg si Franta: Hill International, in asociere cu Safege SA. Safege este o firma componenta a conglomeratului SUEZ Environment, gigantul francez din domeniul consultantei in inginerie de mediu. Potrivit contestatiei amintite, consortiul a solicitat suspendarea procedurii de atribuire pe motiv ca anumite criterii din documentatia de atribuire instituiau discriminari intre ofertanti. Mai mult, preciza contestatia Hill/Safege, mai multe cerinte venite din partea autoritatii contractante (n.r. – CRAB) au fost socotite drept abuzive.
                          CNSC a suspendat licitatia timp de o luna, dupa care a stabilit un nou calendar privitor la achizitia publica. Reprezentantii CRAB au refuzat sa ofere informatii cu privire la mersul licitatiei. Petrus Radulescu, directorul tehnic al companiei, a declarat ca stie de licitatie insa nu s-a ocupat personal de achizitia publica. “Nu sunt la curent cu problema asta. Stiu de licitatie, dar nu m-am ocupat eu personal de ea. Va trebui sa-l contactati pe directorul general, pe domnul Gaina”, a declarat Radulescu. Am incercat sa luam legatura in repetate randuri cu Razvan Gaina, managerul CRAB, insa acesta nu a putut fi contactat. “Este intr-o sedinta. Imediat ce iese va va contacta el”, a promis secretara sefului CRAB. Acesta nu a mai dat, insa, niciun semn.

                          Concesionare in aer

                          Un alt contract public derulat cu fonduri europene asupra caruia planeaza suspiciuni este concesionarea depozitului de gunoi de la iesirea inspre comuna Nicolae Balcescu. Licitatia organizata de Primaria Bacau pe parcursul mai multor luni a fost contestata exact cu o zi inainte de deschiderea ofertelor. Contestatarul, societatea Eco Sud din Bucuresti, s-a aratat nemultumit de continutul documentatiei de atribuire, precum si de lipsa de transparenta in derularea achizitiei publice. “Motivele pentru care am criticat documentatia de atribuire au vizat, in principal, necesitatea respectarii principiului transparentei si al proportionalitatii”, a declarat pentru cotidianul Desteptarea Irina Ciuturescu, specialist in relatii publice la Eco Sud. In replica, reprezentantii Primariei Bacau s-au aratat nemultumiti de imposibilitatea de a continua procedura de achizitie, una care lasa depozitul de gunoi intr-un vid juridic. “Aceste societati, acesti contestatari de profesie sunt cancerul sistemului”, a declarat viceprimarul Dragos Luchian. Contractul privind desemnarea unui operator al gropii de gunoi se ridica la peste 68 de milioane de lei fara TVA si este unul dintre cele mai banoase contracte pe care municipalitatea urmeaza sa le incredinteze.

                          Groapa “ilegala”

                          Fara un administrator specializat, depozitul de gunoi functioneaza fara un suport legal adecvat. Potrivit legislatiei, groapa de gunoi trebuie administrata de un operator licentiat in acest sens. Dupa mai multe luni de intarziere, darea in functiune a gropii s-a facut fara desemnarea – in prealabil – a unui astfel de operator. In acest moment, municipalitatea este nevoita sa inchirieze utilaje, de la diverse firme, pentru preluarea gunoiului adus in noua groapa din aproape toate localitatile din judet.

                          Grupul 2 cogenerare, cireasa de pe tort

                          Licitatia privind construirea grupului 2 de cogenerare de la CET Bacau, organizata de Primaria Bacau, reprezinta un exemplu in materie de netransparenta si discriminare. Desfasurata in ultimele luni, procedura de achizitie a fost contestata de toti participantii. Acestia au evidentiat faptul ca licitatia a fost, de fapt, o incredintare directa unui consortiu de firme cu “trecere” in fata edililor Bacaului. La licitatie au prezentat oferte 4 consortii de firme, 3 dintre acestea depunand contestatii impotriva modului in care s-a derulat procedura de achizitie publica. Consortiile participante au fost: Romib SA – Romterm – Termodav – Ginicon SRL; Romelectro – Loial Impex – ISPE; TSK Electronica – Conextrust – Amicii; respectiv Elsaco Electronic – Branpis – Kawasaki Gas Turbine. Ultima asocierea de firme a fost declarata castigatoare de o comisie condusa de Leonard Padureanu, administratorul public al municipiului Bacau. La mijlocul lunii august, Padureanu declara ca in maxim 2 saptamani CNSC se va pronunta pe marginea contestatiilor depuse de Romib, Romelectro si TSK Electronica.
                          „Aceasta licitatie de fapt nu s-a tinut. Din cei 4 concurenti, 3 au fost descalificati la faza de selectie, ca sa zic asa, de eligibilitate, iar pentru faza tehnica a fost calificat un singur ofertant. Deci, practic, licitatia s-a facut prin atribuire directa, ca sa spunem un termen consacrat. Nu a contat oferta tehnica sau cea comerciala (…) Nu este o problema cu cine a venit Elsaco, problema este ca Elsaco a intrat singur in teren, a centrat, a dat si cu capul si in poarta nu era nimeni”, a declarat Dan Georgescu, vicepresedintele Romelectro, una din societatile care a contestat licitatia organizata de Primaria Bacau.
                          Lucian Bogdanel

                          „Inginerii financiare” marca Romeo Stavarache

                            Primarul Bacaului a incasat dividende mai mari decat profitul firmei "Prod Cresus", la care detine 55% din actiuni

                            Romeo Stavarache a incasat dividende de 44.550 lei, in conditiile in care „Prod Cresus” a raportat pentru 2010 un profit net de 23.707 lei. „Din acelasi profit” a fost recompensata si Ana-Maria Stavarache cu dividende de 34.020 lei. Luna trecuta, actionarii societatii au aprobat achizitionarea unui apartament cu destinatie locuinta de serviciu, in valoare de 150.000 euro.

                            Primarul municipiului Bacau, Romeo Stavarache (nascut la data de 22.07.1962, in Focsani), detine 55% din actiunile „Prod Cresus” (J4/633/1994; CUI 5580219), societate care are ca obiect principal de activitate fabricarea altor articole de imbracaminte (exclusiv lenjeria de corp).
                            Sotia primarului, Ana Maria Stavarache (fosta Stanila, nascuta la 10.08.1969 in Suceava), detine 42% din capitalul social al firmei, precum si functia de administrator. Ceilalti actionari sunt Elena Chirila (23.03.1974, Focsani) – 2% si Florin Goga (07.04.1961, Bacau) – 1%, acestia avand si calitate de cenzori.
                            in anul 2008, cu 100 de angajati (numar mediu), „Prod Cresus” a inregistrat un profit net de 7.112 lei, la o cifra de afaceri de 2.967.571 lei. in 2009, numarul angajatilor a scazut la 57, iar profitul net a urcat la 16.688 lei, cifra de afaceri coborand la valoarea de 2.338.669 lei. Anul trecut, cifra de afaceri a marcat o noua scadere (1.892.406 lei), numarul de angajati a fost de 50, iar profitul net a crescut la 23.706 lei.
                            Cum dividendele reprezinta parte din profitul unei societati care revine fiecarui actionar in raport cu actiunile pe care le poseda, rezulta ca un actionar care detine 55% din capitalul social ar fi putut sa incaseze de la „Prod Cresus” urmatoarele sume maxime: pe 2009 – 9.178 lei si pe 2010 – 13.038 lei.
                            Conform ultimei declaratii de avere (din 1 iunie 2011), Romeo Stavarache sustine ca a incasat dividende in valoare de 44.550 lei, suma care depaseste profitul din ultimii doi ani, nu numai sumele care i s-ar fi cuvenit ca dividende. Mai mult, acelasi document precizeaza ca si sotia (care detine 42% din capitalul social) a incasat dividende de 34.020 lei. tinand cont de aceasta neconcordanta, inseamna ca ori sumele inscrie in declaratia de avere sunt eronate/false, ori familia Stavarache a gasit o „inginerie financiara” care ii permite sa beneficieze de dividende mult mai mari decat profitul firmei.
                            si ca o „curiozitate financiara”, mentionam faptul ca Ana Maria Stavarache a primit – ca administrator la „Prod Cresus” – suma de 13.922 lei. Pe tot anul 2010! Adica 1.160 lei/luna.
                            in ceea ce il priveste pe Romeo Stavarache, acesta a fost remunerat cu suma de 41.982 lei in calitate de primar al Bacaului, si a mai primit o indemnizatie de 7.740 euro de la Consiliul Uniunii Europene – Comitetul Regiunilor, organizatie la care figureaza ca „membru”.

                            „Prod Cresus” cumpara un apartament de 150.000 euro

                            Firma controlata de familia Stavarache s-a decis sa sprijine relansarea sectorului imobiliar. Nu prin construirea unui obiectiv industrial, ci prin achizitionarea unui apartament. Mai exact, Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor „Prod Cresus” SA (din 8 august 2011) a aprobat „achizitionarea unui apartament cu destinatia locuinta de serviciu, a carui valoare sa nu depaseasca 150.000 euro sau echivalentul in lei la cursul BNR din data autentificarii actului de proprietate”.
                            Se pare ca acest apartament nu va fi in Bacau, ci in Capitala, deoarece pentru perfectarea contractului de vanzare-cumparare a imobilului a fost imputernicita o societate civila de avocatura din Bucuresti – VOICU & FILIPESCU SCA.
                            Pentru a putea achizitiona aceasta locuinta de serviciu de (maxim) 150.000 euro, firma va apela la un „credit de investitii la CEC Bank Bacau in valoare de maximum 85% din valoarea de tranzactionare a imobilului”. Credit care se adauga la o linie de credit de 250.000 lei, tot de la CEC BANK Bacau, a carei prelungire a fost aprobata de actionari in luna mai 2011.
                            Sursa: antitepari.ro

                            Liber la pompat mai multi bani spre CET

                              Bugetul local preia toata povara subventiilor

                              CET Bacau are de primit milioane de lei de la bugetul de stat. Sumele reprezinta subventia la gigacalorie, care se acorda producatorilor de energie termica in sistem centralizat. De luna viitoare, sprijinul va fi retras. Diferenta dintre pretul gigacaloriei stabilit pentru populatie si cel real, de productie, va putea fi acoperita de la bugetul local.

                              Pana in aceasta luna, o parte din costurile cu productia gigacaloriei in sistem centralizat erau acoperite de subventii de la bugetul de stat. Banii veneau cu mare intarziere, ceea ce crea societatilor de termoficare greutati financiare. CET Bacau nu facea exceptie. Societatea bacauana de termoficare mai are inca de primit cateva milioane de lei din subventiile restante. „Este vorba despre 8,9 milioane lei, reprezentand subventii din anii 2010 si 2011, ne-a declarat Sorin Adrian Capat, director general al CET Bacau. Am incasat doar 2,77 milioane lei, echivalentul subventiilor pe doua luni. De la bugetul de stat am mai primit 2,45 milioane lei, fonduri pentru investitii prin Programul «Termoficare 2006-2015 – Caldura si confort». Acesti bani ii vom utiliza pentru racordarea la CET a unor noi consumatori.”

                              130 de lei de la buget pentru fiecare gigacalorie

                              Acestea sunt ultimele subventii pe care CET Bacau le va mai primi de la bugetul de stat. In aceeasi situatie se afla toti producatorii de energie termica in sistem centralizat, deoarece guvernul a aprobat printr-o recenta ordonanta de urgenta eliminarea subventiilor de la bugetul de stat. OUG 69/2011 pentru modificarea OG 36/2006 privind instituirea pretului local de referinta pentru energia termica furnizata populatiei a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei din 2 septembrie si va intra in vigoare la 1 octombrie. Actul normativ prevede ca autoritatile locale pot stabili un pret de referinta al gigacaloriei pentru consumatorii casnici. Diferenta dintre acesta si pretul real de productie va fi suportata de la bugetul local. In Bacau, pretul de referinta (cel platit de consumatori) este de 154 de lei pentru fiecare gigacalorie produsa de CET. Diferenta de aproximativ 130 de lei, pana la pretul real al unei gigacalorii, ar trebui acoperita integral de la bugetul orasului.

                              Subventie in avans pentru combustibil

                              Autoritatilor locale li se permite sa acorde in avans aceste sume, „in vederea finantarii constituirii de catre producator a stocurilor de carbune, pacura si combustibil lichid usor pentru sezonul rece, inclusiv pentru cheltuielile de transport aferente constituirii acestor stocuri”, potrivit OUG69/2011. La acest moment, CET Bacau ar trebui sa mai achizitioneze in jur de 70.000 de tone de carbune pentru ca stocul sa fie suficient la iarna. „Suntem in grafic, a declarat directorul general al societatii. Sunt premise ca pana la sfarsitul lui octombrie sa ajungem la intreaga cantitate necesara, care este de 250.000 de tone.”
                              Doina Mincu

                              Caz nemaiintalnit: Un copil de numai 4 ani a intrat in coma alcoolica

                                Un copil de numai patru ani a fost internat in spital, in coma, dupa ce a baut vin. Parintii au fost plecati cu vitele la camp, iar baietelul a fost lasat in grija fratelui mai mare, de 10 ani. Copiii au "degustat" dintr-o sticla cu vin pe care au gasit-o prin casa.

                                Duminica seara medicii de garda din Spitalul de Pediatrie s-au confruntat cu un caz mai putin obisnuit. Un copil de numai patru ani, din satul Brad, comuna Negri, a fost transportat de urgenta la spital cu ambulanta in jurul orei 22.00, pentru ca se afla in coma alcoolica. "Noi am primit un apel de la serviciul de urgenta 112, prin care eram anuntati despre un copil aflat in coma ca urmare a ingestiei voluntare de alcool, ne-a spus dr. George Camber, medic specialist, Serviciul Judetean de Ambulanta. Ajunsi la fata locului, i-am acordat primul ajutor si apoi l-am transportat la spital pentru supraveghere si tratament." Pe timpul zilei, baietelul a fost lasat in grija fratelui mai mare, in varsta de 10 ani, si a altuia mai mic decat acesta. Parintii au plecat cu vitele la pascut si copiii au profitat de lipsa lor. Au gasit prin casa o sticla cu vin si au baut din ea.

                                La prima incercare

                                Seara, cand s-au intors acasa, parintii l-au gasit inconstient pe cel mic si au chemat imediat ambulanta. "Din spusele mamei copilul a baut doar un pahar, dar pentru ca este destul de mic, se afla in coma de gradul unu, a spus, duminica seara, dr. Aurelia Taga, managerul Spitalului de Pediatrie. De la cei de pe ambulanta am inteles ca, pe drum, a vomat, asa ca nu mai este nevoie de spalaturi gastrice. Ca urmare, va fi pus la perfuzie si monitorizat." Mama baietelului l-a insotit la spital si a ramas aici pana a doua zi. Ea sustine ca este prima data cand copiii ei consuma bauturi alcoolice. Cazul a intrat si in atentia Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Dar copilul nu va fi luat din mijlocul familiei.

                                "A fost un accident!"

                                "Noi nu am preluat copilul si nici nu il vom prelua, arata Alina Iftode, purtator de cuvant al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. Nu e cazul. Copilul a baut doua guri de vin si, fiind de varsta foarte mica, i s-a facut rau. Acum se afla in camera de joaca a spitalului." Alina Iftode arata ca mama baietelului a dormit pe bancile din fata Spilatului de Pediatrie, deoarece nu a avut bani sa plece la Negri si sa se intoarca sa-l ia. "Mai are acasa doi copii mai mari si nu au existat probleme pana acum, arata purtatorul de cuvant al DGASPC Bacau. A fost un accident. In mod cert, autoritatile locale vor monitoriza cazul pentru ca situatia sa nu se repete." Din fericire, in urma tratamentului intensiv la care a fost supus in spital, copilul si-a revenit. El a si fost externat.
                                Elena Tintaru
                                Silvia Patrascanu

                                Realitatea TV intra in faliment

                                  Omul de afaceri Elan Schwartzenberg va cere insolven?a postului de ?tiri Realitatea TV, potrivit unor surse din pia??. În luna aprilie, Schwartzenberg a cump?rat 92% din ac?iunile de la Realitatea Media de la controversatul Sorin Ovidiu Vîntu. Contractul de management semnat de Vîntu cu Sebastian Ghi?? a r?mas valabil în urma vânz?rii. Cererea de intrare în insolven?? a fost depus? la Tribunal pe 2 septembrie ?i va fi judecat? pe 7 septembrie. De obicei, companiile î?i cer propria insolven?? pentru a se proteja de presiunea datoriilor.
                                  Sursa: evz.ro

                                  Twitter, mai rapid decat cutremurul – VIDEO

                                    Twitter a lansat de curând un filmule? care sus?ine c? re?eaua de micro-blogging este mai rapid? decât cutremurele, scrie marketingportal.ro. La începutul videoclipului, privitorii sunt informa?i c? unda seismic? a cutremurului care a lovit SUA pe 23 august a ajuns în 30 de secunde din Washington DC în New York. Apoi, apare un b?rbat care cite?te lini?tit o carte, având pe mas? o can? de cafea. Când prime?te un mesaj pe telefonul mobil, b?rbatul ia cana ?i a?teapt? lini?tit s? înceap? cutremurul.
                                    La câteva ore dup? cutremur, Twitter a anun?at c?, în 60 de secunde de la izbucnirea acestuia, au fost trimise peste 40.000 de mesaje. Ulterior, s-au înregistrat chiar ?i 5.500 de tweet-uri pe secund?, mai mult decât atunci când s-a anun?at moartea lui bin Laden sau când s-a produs seismul din Japonia.
                                    Sursa: Gandul.info

                                    Municipalitatea promite peste 500 de locuri de parcare

                                      Peste 500 de noi locuri de parcare vor fi amenajate, în aceast? toamn?, de c?tre Prim?ria Municipiului Bac?u. Acestea vor fi dispuse în circa 22 de parc?ri ecologice, construite în mai multe zone din ora?. Primele parc?ri ecologice au fost deja construite pe strada Petru Rare?, la blocurile 10 ?i 12, capacitatea fiec?reia fiind de aproximativ 25 de locuri. Noile parc?ri ecologice vor fi amenajate în toate cartierele ora?ului, în zonele blocurilor de locuin?e, acolo unde exist? terenuri libere. Parc?rile ecologice reprezint? o noutate pentru municipiul Bac?u, principala lor calitate fiind aceea c? se permite regenerarea, în permanen??, a stratului verde, cu consecin?e benefice asupra mediului.
                                      Zonele în care vor fi construite aceste parc?ri sunt urm?toarele:
                                      Republicii, blocurile 21-23
                                      Petru Rare?, blocul 5
                                      Neagoe Vod?, blocurile 1, 3, 5, 7, 11, 31
                                      Decebal, nr. 21
                                      Victor Babe?, zona case
                                      Narciselor, blocurile 2, 7, 9, 11
                                      Bucegi, intersec?ie Narciselor
                                      Neptun, blocul 2
                                      M?r??e?ti, intersec?ie Aleea Eternit??ii, blocul 159
                                      Strada Toamnei
                                      Banc Post, str?pungere 9 Mai
                                      Strada Tazl?ului
                                      ?tefan cel Mare, nr 44 ?i 46 ?i zona Diana Forest
                                      Lalelelor, Asocia?ia de Proprietari
                                      Carpa?i, PT 11
                                      Pictor Andreescu, în spatele dispensarului
                                      Valea Alb?, blocul 7
                                      Trec?toarea 9 Mai
                                      Prieteniei 22
                                      Metalurgiei, blocul 10