Acasă Blog Pagina 4726

Panica in oras din cauza mirosului de gaz

    „Suntem disperati. Miroase puternic a gaz si nu stim cui sa cerem ajutorul”. Asa au sunat peste 100 de apeluri numai la pompieri. Erau bacauanii care au intrat in panica când au sesizat mirosul de gaz in imobile, pe casa scarii sau in afara acestora. Strada Cuza Voda a fost inchisa circulatiei, iar pietonii intorsi din drum, dupa ce la punctul de distributie de la Tribunal parca se sparsese o conducta.

    Agitatie mare in oras, dar si in dispeceratele care preiau apelurile disperate ale bacauanilor. Numai la pompieri au sunat peste 100 de persoane care au sesizat faptul ca in apartamente, la colturile de bloc sau pe casa scarii se simte un miros puternic de gaz si se tem pentru viata lor. Strada Cuza Voda a fost inschisa circulatiei, iar pietonii indrumati sa ocoleasca cladirea Tribunalului dupa ce reprezentantii institutiei au remarcat ca nu se pot apropia la doi metri de punctul de distributie, amplasat la coltul institutiei. „Nu aveti voie sa intrati cu masina pe aceasta strada. Se pare ca sunt scapari de gaze si este pericol de explozie. Parcati undeva si mergeti pe jos daca aveti treaba in zona”, le spunea un agent de politie celor care intentionau sa intre pe Cuza Voda. Disperare a fost si in cartierul Cornisa. Locatarii imobilului numarul 2 au sunat fara succes de mai multe ori la firma de distributie a gazului metan, iar in final, pentru ca nu stiau la cine sa apeleze, au cerut ajutor de la 112. „Am simtit miros de gaze si am sunat la E.On in nestire. Nu stiu, probabil au fost prea multe sesizari, ca nu m-a preluat absolut nimeni. Fortata in imprejurari am sunat la 112. cei de acolo mi-au spus ca mai sunt cazuri de genul asta in Bacau, astazi (n.r – ieri), miroase peste tot si ca mi-au preluat sesizarea. Am deschis geamurile si am aerisit. Eu stau si la etajul 9 si m-am speriat ca poate se acumuleaza tot la etajele superioare si sarim in aer, fara ca cineva sa ne bage in seama”, ne-a spus Mirela Mirea.

    Telefoanele pompierilor s-au inrosit

    Oficialii de la Pompierii au confirmat ca telefoanele le-au sunat continuu. „Au fost peste 100 de apeluri care sesizau miros de gaz, intr-un intervat de câteva zeci de minute. Initial ne-am deplasat la fata locului, dar pentru ca sunau asa de multi oameni am luat legatura cu societatea respectiva. De acolo ni s-a spus ca nu este niciun pericol, ca s-a schimbat odorizantul si de aceea miroase asa puternic, dar ca in câteva ore va disparea”, a spus mr. George Enache, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau. Oamenii spun ca nu au putut sta linistiti, mai ales ca in Bacau un bloc de patru etaje a sarit in aer din cauza unei acumulari de gaze.

    Sesizari si la dispeceratul E.ON

    Foarte multe telefoane s-au primit si la dispeceratul companiei E.ON. Reprezentantii acesteia au explicat motivul.
    „Compania nationala de transport a gazelor naturale Transgaz a suplimentat cantitatea de etilmercaptan din gazele naturale. Marea majoritate a sesizarilor primite vizeaza instalatiile de utilizare a gazelor naturale din interiorul imobilelor, de care raspund proprietarii apartamentelor. In urma sesizarilor înregistrate, specialistii E.ON Gaz Distributie au verificat sistemul de distributie a gazelor naturale si au luat toate masurile necesare pentru functionarea acestuia în conditii de siguranta”, arata Corneliu Zait, purtatorul de cuvânt al companiei E.ON.
    Geta Panaite
    Andreea Gavrila

    Fotbal, Liga a II-a: Iute ca gandul

    La Snagov, atacantul FCM Bacau, Catalin Curiliuc, a marcat cel mai rapid gol al campionatului

    Altfel decât in tur

    A fost omul meciului si in tur. Atunci, a decis confruntarea de pe "Municipal", cu FC Snagov, printr-o lovitura de cap, in minutul 74, la doar 18 minute de la introducerea sa pe teren. De data aceasta, i-a luat mai putin. Muuult mai putin. Zece secunde; atât! Lansat in adâncime la prima faza a partidei de la Snagov, atacantul Bacaului, Catalin Curiliuc a marcat, dupa o cursa in mare viteza, cel mai rapid gol al intregului campionat. Un gol care a netezit drumul "galben-albastrilor" catre prima victorie externa a returului.

    Faza de exceptie

    Duminica, la Snagov, Curiliuc nu s-a multumit insa doar cu inscrierea unui gol super-ultra-extra-rapid. In minutul 55, la scorul de 2-1, vârful de lance al echipei pregatite de Gheorghe Poenaru a contribuit din plin si la reusita de 3-1, care a pus, practic, cele trei puncte in seiful bacauan. Servit ca la carte de bunul sau prieten Hurdubei, Curiliuc a sprintat pe banda stânga, depasindu-si in viteza adversarul direct si a centrat precis lui Boghian, care a deviat decisiv pentru reluarea din apropiere a lui Dobos.

    Si-a facut datoria

    Si pentru ca totul sa fie perfect, Catalin Curiliuc si-a trecut in cont o "dubla", ca urmare a unei alte faze ce a evidentiat din plin calitatile sale de baza: viteza de deplasare si cea de executie. In min. 67, fotbalistul de 22 de ani al Bacaului a lasat din nou in urma defensiva adversa, fructificând printr-un sut plasat un balon pasat cu maiestrie de "capitanul" Boghian. Sase minute mai târziu, la 4-1, Curiliuc lasa locul in teren lui Vladut Pavel; "maurul" isi facuse pe deplin datoria.

    "Speedy Gonzales"

    Devenit principalul realizator al FCM Bacau in acest sezon, cu cinci reusite, "Speedy Gonzales" Curiliuc nu vrea sa se opreasca aici. "Curiliuc reprezinta un real pericol pentru orice aparare adversa, cu precadere atunci când isi pune in valoare viteza", a punctat antrenorul Poenaru, care este convins ca elevul sau va face si alte "victime" pâna la finalul campionatului. Vineri, va fi rândul Callatisului sa tremure in fata raidurilor ofensive ale lui Curiliuc, iar responsabilii cu tabela de marcaj sunt deja pe faza: 1, 2…
    Dan Sion

    Gala STAR: Jurnal de spectator (2)

    Am promis ca voi scrie ceva despre recitalurile extraordinare prezentate de la inceputul galei, si chiar asta voi face in rândurile ce urmeaza. In primul rând voi spune ca e cât se poate de buna ideea invitarii la manifestare a premiatilor editiilor anterioare. Astfel, am revazut-o anul acesta, cu placere, pe Mihaela Teleoaca (Teatrul de Comedie, Bucuresti), o actrita foarte inzestrata pentru comedie, cu o gama larga si diversa de mijloace de expresie proprii genului. Ea s-a oprit la o monodrama cu tenta politista, "Mostenitoarea", scrisa de Lucia Verona, regia spectacolului apartinând lui Dan Tudor. Si de asta data, Mihaela Teleoaca si-a demonstrat talentul de excelenta comediana, interpretând un personaj sulfuros, o actrita pripasita prin Franta, ce nu se da in laturi de la nimic pentru un trai mai bun, nici de la crima, insusindu-si identitatea surorii ei, pe care a suprimat-o cu sânge rece. Dar soarta ii va juca o festa urâta periculoasei parvenite, in legatura cu o mostenire de familie, textul lasându-ne sa intelegem ca femeia va actiona in continuare pentru a pune mâna pe bani, proiectând un alt asasinat. Experimentata actrita si-a compus personajul cu maiestrie, a gradat expresiv trecerile de la o stare la alta, valorificind inteligent suspansul textului.
    O alta minunata actrita prezenta in gala cu un recital extraordinar este Anca Sigartau, care ne-a fermecat anul trecut cu un one woman show de exceptie. El se intitula "Vreau sa fiu actrita", si era un spectacol total, in care interpreta facea risipa de darurile sale, cânta, dansa, improviza cu multa imaginatie si haz. Si am regretat absenta acestora vazând-o acum intr-un rol destul de modest in "Puslamaua de la etajul 13" de Mircea M. Ionescu (productie a Teatrului "Tudor Vianu", Giurgiu, in regia aceluiasi Dan Tudor). Textul are meritele lui, este scris cu mestesug, are sensibilitate si un mesaj foarte actual, vorbind despre curajul de a fi un om intreg, autentic, o fiinta care nu renunta la visuri, la idealuri intr-o lume tot mai pragmatica, mai terna, mai cinica, si mai urâtita. Iar Anca Sigartau este credibila, atasanta, transmite emotie, dar ea poate mult mai mult, iar acestui spectacol onest, desigur, parca-i lipseste ceva. Sa-i zicem un mic strop de stralucire?
    Sâmbata si duminica seara a fost programat acelasi recital extraordinar, "La colonna infinita", productie a Companiei Telluris din Italia, protagonist, Tazio Torrini. Nu e un spectacol lesne de inteles, dimpotriva, e unul mai dificil, presupunând un anume nivel de cultura al receptorului. Textul lui Mircea Eliade, "Coloana nesfârsita", este un eseu dramatic dens, profund, despre filosofia creatiei, conditia creatorului, legatura dintre sacru si profan, aspiratia spre absolut, avându-l ca figura centrala pe Constantin Brâncusi. In afara de coloana infinita, o forma care ar trebui sa cuprinda toate formele, in scena, pe parcursul spectacolului, sunt figurate si alte celebre opere ale marelui sculptor, Tazio Torrini recreându-le cu ajutorul trupului sau si al unor pânze. Recunosti astfel "Oul", Domnisoara Pogany", "Cocosul", in fine, daca le-ai vazut vreodata, daca le stii. Regizoarea Letteria Giuffr? Pagano a avut la dispozitie o intreaga echipa de colaboratori pentru decor, muzica, lumini, proiectii video, toate facute cu profesionalism, dar greul reprezentatiei l-a dus Tazio Torrini, care s-a transpus in mai multe personaje si s-a metamorfozat in fel si chip, cu o remarcabila plasticitate, incercând sa exprime cautarile, chinul, zbaterea permanenta a artistului, incertitudinile, interogatiile acestuia, elanul spre desavârsire, aspiratia spre absolut.
    Revin la sectiunea competitiva a galei, pentru a nota câteva impresii despre actorii care au evoluat duminica dupa-amiaza. Si incep cu o insatisfactie, cea provocata de recitalul lui Stelian Rosian (Teatrul Municipal „Ariel”, Râmnicu-Vâlcea) cu „Iona” de Marin Sorescu. O monodrama existentialista, metafizica, de mare fior dramatic, un text exceptional, facut celebru, de-a lungul timpului, si de multe interpretari actoricesti valoroase. De data aceasta nu am vazut insa decât un actor prins in plasa unei regii neinspirate, greoaie (si scenografia era la fel, supraincarcata si banala), confuze, datorata Doinei Miglecz. Nu am inteles mai nimic, carevasazica, iar efortul interpretului se consuma in gol. Dar, una rece, alta calda. La recitalul care a urmat, „Da-damult… Mai da-damult” dupa I.L. Caragiale, o productie independenta, regizoarea Maria Rotar a stiut sa elimine orice element in plus, mizând doar pe talentul nastrusnic al lui Alexandru Bogdan (nascut in Târgu-Ocna, absolvent al Universitatii Hyperion, Bucuresti). Simpatic la culme, inventiv, extrem de mobil, cu o mimica expresiva, cu o admirabila plasticitate corporala, acesta a schimbat accentele textului, s-a jucat cu toate sensurile lui, scotând efecte de un haz enorm, spre deliciul spectatorilor. Deocamdata nu e rau, dimpotriva, dar genul in care el se misca atât de usor, in largul sau, e pândit si de excese si de facilitati din zona divertismentului televizionist (unde actorul presteaza in „Mondenii”, de la Prima TV). Ramâne de vazut daca va avea puterea, in viitor, de a nu pica prea mult in asemenea marunte ispite, care pot strica un talent real.
    Un recital de buna calitate, sobru, concentrat, de o puternica tensiune interioara a sustinut Junko Hori (foto, Tokio, Japonia). In „Asa-chan”, dupa Mariko Yamamoto, ea ne spune o cutremuratoare poveste despre moartea unei fiinte dragi in urma catastrofei nucleare de la Hirosima. Actrita interpreteaza cu o tehnica precisa, cu economie de mijloace, dar cu mare atentie la nuante, mai multe personaje supravietuitoare ale teribilei tragedii, transmitând sentimentul de durere coplesitoare in fata absurdului mortii. Mai ales când aceasta rapeste atât de crud o fiinta tânara, o fata, cum era Asa-chan, vesela, plina de viata.
    Mai sunt doua zile de gala, jurnalul meu continua.
    Carmen Mihalache

    Volei feminin / Cupa Romaniei: Studentele, in semifinale

    Stiinta Bacau – CSM Sibiu 3-0 (25-7, 25-16, 25-12)

    Un plus de seriozitate

    Fara emotii si, evident, fara surprize. Stiinta Bacau s-a impus, ieri, conform asteptarilor, cu scorul de 3-0 in confruntarea de pe teren propriu cu CSM Sibiu, timbrând astfel calificarea in semifinalele Cupei României. "Nu aveam niciun motiv sa ne temem de acest meci. Este bine ca am câstigat, dar daca vrem sa ne impunem in finala campionatului, cu Tomis, va trebui sa jucam mult mai serios decât am facut-o azi", a sintetizat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, la finalul intâlnirii de ieri.

    Diferenta clara

    Partida dintre Stiinta si CSM Sibiu a fost ca intre o echipa ce se pregateste de finala campionatului si una care tocmai a evitat retrogradarea, in play-out. In formula de baza pe aproape toata durata meciului (au intrat doar Truta si Breban), bacauancele si-au adjudecat primul set la o diferenta de 18 puncte, pentru ca in partialul secund sa ridice usor piciorul de pe ambreiaj. Suficient pentru ca sibiencele sa "strânga" pâna la 10-8 si, ulterior, 16-13, inainte ca Stiinta sa forteze din nou pentru un 25-16 final mult mai aproape de adevar.

    Doua calificate

    In setul al treilea, studentele nu au mai facut concesii echipei pregatite de Branko Gajic, impunându-se cu 25-12 si, implicit,
    3-0. Alaturi de Stiinta, in semifinale a acces si Dinamo Bucuresti, cadrul echipelor calificate urmând a fi completat cu câstigatoarele partidelor Tomis- Penicilina si Unic- Medicina.
    Stiinta: Polischiuk, Sobo, Elisei, Herlea, Lupu, Hosu (Truta, Breban), Manu (libero).
    CSM Sibiu: Kapelovies, Calota, Trojancevic, Titonea, A. Dancu, Moga (Popovici), L. Dancu (libero).

    Dan Sion

    Ceausescu, omul-orchestra
    Ora de incepere a jocului (11.00) si nivelul modest al adversarei au facut ca sfertul de finala de ieri sa nu strânga mai mult de 30 de persoane in Sala Sporturilor. La capitolul "absente" a figurat si galeria Stiintei, care a fost insa suplinita de celebrul Ceausescu, aflat pe post de om-orchestra. Fanul nr. 1 al Stiintei a venit la meci cu o toba si cu o goarna, facând galerie de unul singur pe tot parcursul intâlnirii. (D.S.)

    Hosu, accidentata la genunchi
    Singura nota negativa a "sfertului" dintre Stiinta si CSM Sibiu a fost accidentarea bacauancei Crina Hosu. "Am simtit cum imi fuge genunchiul. Sper sa nu fie nimic grav, astfel incât sa joc contra Tomisului", a declarat "universalul" Stiintei, care a fost nevoita sa paraseasca terenul in setul doi al meciului de ieri, la scorul de 11-5 pentru Stiinta. "Sa vedem care va fi rezultatul analizelor medicale", a spus tehnicianul gazdelor, Florin Grapa. (D.S.)

    Oaspetele, cu doua rezerve
    "Trebuie sa recunoastem ca am intâlnit o echipa intrata deja in vacanta", a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, referitor la adversara echipei sale din "sferturile" Cupei. De notat si faptul ca CSM Sibiu s-a prezentat la jocul de ieri, de la Bacau, cu doar doua jucatoare de rezerva: Popovici si Pasca. (D.S.)

    CNSC a dat peste cap planurile mafiei din termoficare: Cea mai banoasa licitatie din istoria municipiului Bacau, anulata de autoritati

      Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a dispus anularea procedurii de achizitie publica vizând atribuirea contractului de reabilitare a retelelor termice secundare din municipiul Bacau. Potrivit CNSC, documentatia de atribuire, dar si caietul de sarcini elaborat de municipalitatea bacauana contin deficiente majore care nu pot fi corectate in timp util. La finalul lui februarie, Primaria Bacau a publicat anuntul privind declansarea procedurii de scoatere la licitatie. Contractul a fost evaluat de edilii Bacaului la peste 112 milioane lei (fara TVA).

      La sfârsitul lunii martie, CNSC a decis anularea licitatiei privitoare la modernizarea retelelor termice secundare din municipiul Bacau. Aceasta fusese demarata pe 22 februarie, odata cu publicarea de catre Primaria Bacau a unui anunt de participare pe siturile de achizitii publice. In intervalul 5-6 martie, mai multe societati au depus contestatii la CNSC, semnalând grave abateri de la legislatia ce guverneaza achizitiile publice. Nu mai putin de 4 firme au contestat atât documentatia de atribuire, cât mai ales caietul de sarcini aferent licitatiei (n.r. – vezi articol: "Val de contestatii la cea mai mare licitatie publica organizata in Bacau"). Reprezentantii CNSC au admis in tot contestatiile formulate de TMUCB SA si Expert Achizitii Publice SRL, respectiv in parte contestatiile depuse de Aquaterm Botosani si Isoplus România SRL. Potrivit unei Decizii a CNSC din 29 martie 2012, procedura de achizitie publica a fost anulata "pentru imposibilitatea de a dispune masuri de remediere" a acesteia. Anomaliile evidentiate de CNSC nu puteau fi corectate in timp util.

      Caiet de sarcini cu dedicatie

      Motivarea deciziei de anulare emisa de CNSC numara 28 de pagini. Juristii Consiliului au retinut ca prin criteriile promovate in documentatia de atribuire, respectiv prin cerintele tehnice impuse in caietul de sarcini, Primaria Bacau a incercat sa limiteze participarea la licitatie. "Scopul noii legislatii in materie este de a asigura accesul cât mai multor operatori economici la procedurile de atribuire, de promovare a concurentei intre acestia si de garantare a tratamentului egal si nediscriminatoriu (…) Prin urmare, desi este lasata la discretia autoritatii contractante instituirea unor cerinte de calificare, regula o constituie accesul nerestrictionat al operatorilor economici la procedura si la câstigarea contractului, deci absenta prevederii unor cerinte", se arata in decizia CNSC.
      Reprezentantii Consiliului au aratat, de asemenea, ca intre criteriile tehnice impuse prin caietul de sarcini si alegerea factorului de evaluare a ofertelor (n.r.- coeficientul de transfer termic) exista neconcordante. "Se retine ca alegerea factorului de evaluare in cauza nu a fost corelata cu specificatiile tehnice ale caietului de sarcini in referire la produsul pentru care s-a prevazut acest factor (conductele preizolate), prin impunerea materialului de izolatie si a unor specificatii tehnice precise ale acestuia", precizeaza decizia citata.

      „Achizitoarea a nesocotit normele legale invocate si a restrictionat participarea mai multor operatori economici interesati la procedura de atribuire, prin cerinta privind experienta similara.”
      Decizie CNSC

      Procedura se va relua in doua saptamâni

      Oficialii municipalitatii au declarat ca procedura de achizitie publica ar putea fi reluata in aproximativ doua saptamâni. Comisia de licitatie este condusa de viceprimarii Bacaului si de administratorul public Leonard Padureanu. Potrivit viceprimarului Luchian Dragos, fondurile europene destinate finantarii proiectului de reabilitare a retelelor termice trebuie cheltuiti pâna la 31 decembrie 2013, cu posibilitatea de prelungire a perioadei cu inca un an. "Cred ca trebuie sa ne axam pe calitate si mai putin pe preturi. Vom corecta documentatia in functie de observatiile CNSC si in cel mai scurt timp posibil vom da drumul din nou la procedura. Cred ca procedura se va relua in doua saptamâni", a afirmat Luchian.

      Modernizarea sistemului de termoficare bate pasul pe loc

      Retehnologizarea sistemului de termoficare implica mai multe contracte publice pe care municipalitatea bacauana le va scoate la licitatie. Doua dintre acestea au fost deja adjudecate (construirea grupului 2 cogenerare, respectiv modernizarea CAF 1 Letea). Contractul privind reabilitarea retelelor termice, dar si cel privind inchiderea depozitului de zgura si ecologizarea acestuia urmeaza sa fie scoase la licitatie.
      In 2009, Primaria Bacau a atribuit mai multe contracte vizând modernizarea unor puncte termice si a retelelor aferente. Cele mai multe contracte au fost adjudecate de asocierea de firme Branpis – Segama – Multiservice. Firmele sunt patronate de clientela politica a administratiei Stavarache.
      Lucian Bogdanel

      Inot: Aur si record national

      Norbert Trandafir (CSM Bacau) si-a indeplinit baremul de participare la Campionatele Europene

      Ultima reuniune din cadrul "nationalelor" de la Pitesti a fixat o noua borna de performanta in natatia româneasca. Duminica seara, Norbert Trandafir (CSM Bacau) a corectat cu 14 sutimi recordul intern in proba de 50 m liber. Sportivul pregatit de Ovidiu Galeru a cucerit titlul cu un timp de 22,31 secunde, imbunatatind astfel vechiul record (22,45 sec.) pe care tot el l-a stabilit in 2008.

      Cu ochii spre Londra

      Medalia de aur la Campionatul National pentru seniori echivaleaza totodata cu indeplinirea baremului de intrare la "europene". Prin evolutia de la Pitesti, Norbert Trandafir a coborât cu doua sutimi sub limita impusa pentru prezenta la competitia continentala in proba de 50 m liber. Campionatele Europene se vor desfasura la Debrecen, in a doua jumatate a lunii mai, si reprezinta un concurs de calificare la Olimpiada de la Londra (baremul A fiind de 22.11 sec.).

      Cinci medalii

      Titlul de la 50 m liber a inchis cercul unui campionat national in care Norbert Trandafir a contabilizat alte patru medalii. Inaintea probei in care a stabilit un nou record al României, inotatorul pregatit de Ovidiu Galeru a mai cucerit aurul la 100 m liber, 200 m liber si 50 m fluture. In plus, reprezentantul CSM Bacau si-a trecut in palmares un argint la 100 m fluture.
      Dana Popa

      Badminton: Echipa de argint

      Podium pentru sportivii bacauani la Campionatul National pe Echipe U19, desfasurat la Timisoara si adjudecat de gazde. Delegatia de la CSS Bacau, coordonata de Bogdan Milon, si-a indeplinit obiectivul, cucerind medalia de argint cu un lot alcatuit in cea mai mare parte din badmintonisti mai mici de vârsta fata de categoria de concurs. Catalin Ionascu si Florin Tudor au fost juniorii mari din lot, ceilalti componenti ai echipei bacauane urmând sa atace titlul national la grupa U17, peste doua saptamâni.
      In paralel cu "nationalele" pe echipe, la Timisoara a avut loc si Cupa României U19, unde sportivii de la CSS Bacau au contabilizat o medalie de aur, doua de argint si cinci de bronz:
      – locul I: Adelina Marin (simplu feminin);
      – locul al II-lea: Adelina Marin / Miruna Nitu (dublu fete), Ionascu C. / Marin A. (dublu mixt);
      – locul al III-lea: Catalin Ionascu, Florin Tudor (simplu masculin), Tudor F. / Nitu D. (dublu baieti), Simionescu Catalina. / Askari S. (dublu fete), Tudor F. / Nitu M. (dublu mixt). (D.P.)

      Arte martiale / Cupa Tiger: Pe un nou drum

      Clubul Kanku Dai cucereste teritoriul stilului de arte martiale "Godai Ryu", inregistrând rezultate pe masura asteptarilor la editia inaugurala a Cupei Tiger. In competitia desfasurata la Bistrita, 12 sportivi bacauani au urcat pe podium atât in concursul individual, cât si pe echipe. "Andrei Olariu si Matei Popa sunt singurii copii din tara care executa cele cinci kata-uri impuse de Federatia W.G.R.K. Suntem mândri de ei si speram ca anul acesta sa avem si primii campioni pe stilul Godai Ryu", a precizat coordonatorul clubului, Octavian Adam.
      Rezultate:
      – Denisa Adam: doua medalii de aur (kata si kumite);
      – Georgiana Lais: bronz (kata) si argint (kumite);
      – Anaice Donici: argint (kumite);
      – Alexandru Nedelcu: argint (kumite);
      – Rares Costache: aur (kata) si argint (kumite);
      – Vlad Cheorescu: argint (kata) si argint (kumite);
      – Alexandru Jugaru: bronz (kumite);
      – Matei Popa: aur (kata);
      – Andrei Olariu: aur (kata) si bronz (kumite);
      – Vasilica Condrea: bronz (kata) si bronz (kumite);
      – Stefan Gabriel Tudor: bronz (kumite);
      – Vlad Popa: aur (kata).
      – echipa 10-11 ani (categoria avansati): aur la kata (Matei Popa, Andrei Olariu, Vasilica Condrea);
      – echipa 10-11 ani (categoria incepatori): argint la kata (Alexandru Jugaru, Rares Costache, Vlad Cheorescu).
      Alaturi de rezultate, clubul bacauan se poate lauda ca unul dintre reprezentantii Kanku Dai, Vlad Popa, "a fost singurul sportiv acceptat de organizatori si de reprezentantul Godai Ryu in România, Teo Radut, sa poarte chimonoul personalizat cu sigla viitoarei federatii de stil", a subliniat Octavian Adam. In plus, Denisa Adam a atins cifra rotunda de 140 de medalii cucerite in cariera. La Cupa Tiger au mai participat cluburi din Arad, Bistrita, Resita, Oradea si Baia Mare. (D.P.)

      Fotbal / Liga a IV-a: Peste cota 100

      Primele trei clasate si-au câstigat meciurile din etapa a XXI-a, liderul depasind cota 100 in ceea ce priveste golurile marcate. Rezultatele etapei a XXI-a: Forestierul Agas – CSM Moinesti 0-3, AS Negri – AS Târgu Ocna 1-0, Consart Biruinta Bacau – Vointa Gârleni 0-0, Athletic Comanesti – Uzu Darmanesti 1-2, Aerostar II – Vointa Oituz 5-2, AS Filipesti – CS Dofteana 5-1, Flamura Rosie Sascut – Sport Club II Bacau 1-3, CS Caiuti – Sportul Racaciuni 4-0, Siretul Bacau – AS Nicolae Balcescu 1-4.
      Etapa urmatoare (14 aprilie): Vointa Oituz – Flamura Rosie Sascut, Sport Club II Bacau – CS Caiuti, Sportul Racaciuni – Siretul Bacau, Consart Biruinta Bacau – Forestierul Agas, CSM Moinesti – Athletic Comanesti, Uzu Darmanesti – AS Filipesti, CS Dofteana – Aerostar II Bacau, Vointa Gârleni – AS Târgu Ocna, AS Nicolae Balcescu – AS Negri. (D.P.)

      Dumitru Sechelariu: „Nu am nicio legatura cu schimbul dintre Letea si Consiliul Local Bacau”

        Fostul primar al Bacaului a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca nu a avut nicio legatura cu schimbul de bunuri imobile efectuat, in iunie 2003, intre CL Bacau si compania cu capital de stat Letea SA. Sechelariu a aratat ca proiectul privind schimbul a fost initiat de mai multi consilieri si aprobat, cu larga majoritate, in plenul CL. Omul de afaceri a afirmat ca dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bacau, vizând schimbul amintit, este fabricat de la un capat la celalalt.

        Dumitru Sechelariu a precizat ca schimbul de bunuri imobile a fost realizat in iunie 2003, pe vremea când fabrica Letea apartinea inca statului. Omul de afaceri a aratat ca actele privind privatizarea fabricii au fost semnate abia in septembrie 2003, astfel incât schimbul dintre Letea si CL Bacau s-a derulat intre doua entitati ale statului (fabrica de hârtie si forul deliberativ local). Fostul primar a declarat ca nu a avut niciun amestec in schimbul de bunuri, proiectul fiind promovat de mai multi consilieri locali, unii dintre ei aflati si astazi in functie.
        "Sunt convins ca nu exista nicio problema in acest schimb. Ca principiu si eu as fi procedat la fel ca domnul viceprimar Dragos Benea, presedintele de sedinta de atunci, si consilierii locali care au aprobat schimbul. Durerea mea cea mare este ca eu nu am nicio legatura cu acest schimb. Nu inteleg unde se doreste sa se ajunga cu aceasta expertiza care s-a facut in dosar. Expresia acelui schimb este ca astazi baza sportiva Letea este o baza pe care Primaria Bacau a modernizat-o si pe care joaca o echipa de Divizia C. Sa nu uitam ca Strandul Letea a ramas singurul strand public din municipiul Bacau. Nu am avut legatura cu acest schimb, dar ca primar l-am agreat. Municipiul Bacau a câstigat o baza sportiva in plus", a spus Sechelariu.

        "Letea a dat mai mult decât a primit"

        Potrivit HCL nr. 209 din 30 iunie 2003, CL Bacau primea din partea fabricii Letea aproximativ 6 hectare de teren plus cladirile din componenta bazei sportive Letea, Strandul Letea si terenul de fotbal al bazei. La schimb, fabrica de hârtie a primit din partea CL Bacau 3,2 hectare de teren situate in municipiul Bacau. Juristul Dumitru Popa, secretarul municipiului la acea data, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca municipiul Bacau a primit mai mult decât a dat catre Letea. Popa a aratat ca proiectul de hotarâre promovat in CL Bacau a fost realizat in conformitate cu prevederile legale. "Totul a fost legal si, la acel moment, s-a incheiat si un raport de expertiza. Ce a dat Letea la Primarie, si valoric si ca suprafata, a fost mai mult decât a primit. Schimbul a fost si verificat de catre DNA si nu s-au constatat probleme", a aratat Popa.
        In 2008, pâna si procurorii DNA si-au dat seama ca schimbul de bunuri imobile dintre Letea si CL Bacau a fost legal. Printr-o rezolutie semnata de procurorul Petru Narita, institutia dispunea scoaterea de sub urmarirea penala a fostului primar, Dumitru Sechelariu, dar si a altor functionari din Primaria Bacau (Dorinel Ifrim, Loghin Achilov, Laurian Lucas, Dumitru Popa), pe motiv ca faptele invocate de procurori nu existau. Asta dupa ce, in prealabil, Curtea de Conturi nu evidentiase nicio paguba in dauna municipalitatii Bacau in urma celor doua mandate de primar ale lui Sechelariu.

        Ce spun consilierii din 2003: "Schimbul s-a facut intre stat si stat"

        Jurnalistii Desteptarii au luat legatura si cu doi dintre consilierii locali care, in 2003, au promovat proiectul privind schimbul dintre Letea si CL Bacau. George Bogatu, consilier local din partea PSD, a declarat ca schimbul s-a realizat cu o societate a statului. "Când am initiat noi schimbul, Letea SA era societate de stat si la acel moment legea iti permitea sa faci asemenea schimburi. Societatea nu se privatizase", a declarat Bogatu. El a precizat ca investitiile facute de administratia Stavarache in baza sportiva Letea sunt firesti, pentru ca baza apartine municipalitatii. "S-a investit pentru ca era singura baza care mai ramasese in Bacau. Nu putea fi lasata in paragina", a spus consilierul PSD. Vasile Dragusanu, la acea data consilier independent, a declarat ca schimbul a fost determinat de ideea de a construi un mall in centrul Bacaului.
        "S-a votat cu unanimitate, din câte stiu a fost o singura abtinere. Era doar o propunere si am considerat noi in CL ca era o propunere care face bine Bacaului. Consider ca, la momentul respectiv, schimbul a fost just. Faptul ca s-a investit in baza Letea demonstreaza ca schimbul a fost in regula si util", a afirmat Dragusanu. Schimbul a fost aprobat si de Ilie Birzu, ales local din partea PSD la acel moment. Birzu a ramas, in continuare, consilier local, facând in 2008 trecerea la PNL.

        Linsaj mediatic in 2004: Schimbul Letea – CL Bacau, subiect de campanie electorala

        Pe parcursul lui 2004, presa locala partizana si-a facut un obicei din a infiera schimbul de bunuri derulat intre Letea si CL Bacau. Fostul primar al Bacaului a fost acuzat ca si-ar fi insusit, in mod ilegal, terenuri aflate in proprietatea municipiului. Vârf de lance al campaniei de defaimare a lui Sechelariu a fost cotidianul “Monitorul de Bacau”, publicatie disparuta de mai multi ani din peisajul media local. Investigatiile DNA s-au bazat, in exclusivitate, pe articole de presa. Fost viceprimar la data efectuarii schimbului, Dragos Benea (PSD) – in prezent presedinte al Consiliului Judetean Bacau – a afirmat ca nu doreste sa faca declaratii pe marginea acestui subiect din motive… electorale. “Eu zic ca nici eu, nici primarul de atunci nu am initiat acel proiect. Chiar nu imi mai aduc aminte cine l-a initiat. Va propun sa ma intrebati peste trei luni despre acest subiect, ca sa nu fie interpretate declaratiile mele in campania electorala. Va rog sa ma intrebati peste exact doua luni despre acest schimb”, a spus Benea. Colegul din USL al lui Benea, Romeo Stavarache – primarul Bacaului – a pus in circulatie, in ultima saptamâna, zeci de mii de scrisori in care foloseste in scop electoral schimbul derulat intre Letea si CL Bacau. “Spuneam in 2004 ca doresc sa traiesc intr-un oras (…) in care relatiile mafiote, regasite in schimburile de terenuri (…) sa inceteze (…) Le este teama ca vor pierde ce si-au insusit abuziv din domeniul public”, sta scris in epistola electorala semnata de primarul Stavarache.
        In 2007, acelasi Stavarache afirma intr-un comunicat de presa ca dupa “3 ani de procese” baza sportiva Letea a revenit in proprietatea Primariei Bacau. In realitate, aceasta se afla in proprietatea municipalitatii inca din 2003.
        Lucian Bogdanel

        Volei feminin / Cupa Romaniei: Stiinta, in semifinale

        Echipa de volei feminin Stiinta Bacau s-a calificat in semifinalele Cupei României. Luni, in "sferturile" competitiei, studentele s-au impus cu 3-0 (7, 16, 12) pe teren propriu in fata lui CSM Sibiu, confruntarea având caracter eliminatoriu. Alaturi de Stiinta, in semifinale a acces si Dinamo Bucuresti, cadrul urmând sa fie completat cu invingatoarea dintre Tomis si Penicilina si câstigatoarea dintre Medicina Tg. Mures si Unic. (D. Sion)

        O sansa catre un viitor curat

          Pe 23 aprilie are loc Seminarul de constientizare a publicului larg “Initiativa Verde – o sansa catre un viitor curat”. Acesta are loc in cadrul proiectului “Sincron”, derulat de Agentia de Protectie a Mediului Bacau. „Scopul seminarului consta in participarea activa a societatii civile la demersul de sustinere, conservare si monitorizare a siturilor, precum si la cresterea gradului de constientizare la nivelul populatiei. Informarea comunitatii este un instrument de comunicare de maxima importanta in cadrul strategiei de constientizare a proiectului”, a explicat cons. Maria Ionos, purtator de cuvânt al Agentiei de Mediu Bacau. La eveniment vor participa experti români din domeniul protectiei ariilor naturale protejate care vor putea astfel aduce argumentatia si motivatia necesara in rândul societatii civile pentru a genera actiuni ferme si eficiente.
          Andreea Gavrila

          Alternativa la „Polivalenta” Primariei

            “Verzii” au prins aripi

            La conferinta de presa organizata saptamâna trecuta, Mircea Sandulescu, presedintele verzilor bacauani, a propus bacauanilor un proiect, un candidat si a prezentat situatia actuala a PV in judet. El afirma ca verzii au infiintat 46 de filiale locale, in conditiile in care organizatia judeteana are nici patru luni de existenta. “Avem noi organizatii la Onesti, Moinesti, Comanesti, Darmanesti si Tg. Ocna, iar pentru celelalte organizatii suntem in discutii, a declarat liderul PV. Noi ne dorim sa facem un altfel de politica si vrem sa colaboram cu oameni care ne impartasesc ideile si viziunea. Din acest motiv, il sustinem pe Gheorghe Vicol, candidat independent la primaria Onesti. Partidul Verde a luat aceasta decizie in cadrul organizatiei judetene, deoarece impartasim o viziune comuna despre cum ar trebui sa se comporte reprezentantii administratiilor locale. Stim despre Gheorghe Vicol ca este un om integru, asupra caruia nu sunt suspiciuni de coruptie, care nu a ocupat pâna in prezent nicio functie politica si nu a facut parte din nici un partid.” Verzii sustin ca experienta lui Vicol in managementul privat “il recomanda ca bun administrator si bun gospodar”. Partidul Verde se va prezenta in alegerile de la Onesti cu liste complete pentru CL si CJ, in tandem cu Gheorghe Vicol, la primarie. La Conferinta, verzii au prezentat un nou proiect, care consta in construirea a 15 baze sportive multifunctionale in municipiul Bacau. “Consideram aceasta viziune drept o alternativa la proiectul administratiei publice locale de a construi o sala polivalenta, care va costa peste 25 de milioane de euro, a declarat Mircea Sandulescu. Suma este colosala, mai ales ca, din ceea ce stim la ora actuala, cheltuiala va fi suportata integral din bugetul Primariei Bacau, fara alte cofinantari. Ma refer, aici, în special la fondurile europene sau bani de la guvern. Având în vedere impasul economic prin care trecem, atât national cât si global, consideram ca nu se justifica sa cheltuim astfel de sume. În acest sens, va prezentam alternativa propusa de noi.”
            Silvia Patrascanu

            Preasfintitul Ioachim Bacauanul a slujit in „Parohia Floriilor”

              Crestinii ortodocsi din toata lumea au sarbatorit, pe 8 aprilie, Intrarea Domnului nostru Isus Hristos in Ierusalim, numita si sarbatoarea Floriilor. Credinciosii au mers la bisericile la care sunt arondati sau la Catedrala "Inaltarea Domnului", iar cei care au postit au primit binecuvâtarea preotilor si s-au intors de la slujba cu crengute sfintite, pe care le-au asezat deasupra usii. La Biserica "Intrarea Domnului in Ierusalim", din curtea Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta (IJSU) Bacau, care are hramul de Florii, sfânta liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Episcop Ioachim Bacauanul, impreuna cu preotul paroh Mihai Beicu, pr. IOnut Epure si pr. Vasile Ichim. Cu o ora inainte de inceperea ceremonialului, in curtea IJSU se adunasera deja peste 300 de credinciosi din Parohia Floriilor, dar si din alte zone ale orasului. La eveniment au fost prezenti generalul de brigada Mihai Simionescu, primarul municipiului Bacau, parlamentari si directori de institutii publice. Slujba a fost oficiata afara, pe o scena impodobita cu flori si crengi de brad. La sosirea Preasfintitului Episcop Ioachim Bacauanul, credinciosii s-au asezat pe doua rânduri si i-au asteptat binecuvântarea. Preasfintitul a fost intâmpinat cu pâine si sare de preotii Parohiei Floriilor, de gen. Mihai Simionescu si de ceilalti oficiali, apoi a trecut printre enoriasi, care i-au oferit buchete de flori. Clopotele au rasunat, iar credinciosii au cântat "Osana celui dintru Inaltime" si "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi." "Sa incepem sfânta liturghie aducând slava lui Dumnezeu ca ne-am intâlnit azi, aici, in acest popas duhovnicesc", a spus Preasfintitul Ioachim Bacauanul. Chiar daca un sfert de ora mai târziu cerul s-a intunecat si a inceput sa ploua, cei mai multi dintre ortodocsi au ramas in curtea bisericii pâna la sfârsitul slujbei. La amiaza, s-au intors acasa mai senini si mai intariti pentru ultima saptamâna din postul mare.
              Silvia Patrascanu

              Cadouri din suflet

                Zeci de elevi de la structura Scolii Octavian Voicu din cartierul Izvoare au primit un cadou dulce in prag de sarbatori pascale. Pachetelele au venit din partea elevilor de la Scoala ”Spiru Haret” care au facut astfel si un schimb de experienta util.

                Acum, când ne pregatim de sarbatorile pascale nu trebuie sa uitam de semenii nostri. Asta si-au spus elevii de la Scoala „Spiru Haret” care au pregatit pentru colegii lor de la Scoala cu clasele I-IV Octavian Voicu din cartierul Izvoare un pachetel dulce pe care l-au oferit chiar ei. „Ne face mare bucurie sa revinam in aceasta scoala, alaturi de care avem o colaborare mai veche. Elevii nostri vin cu drag la astfel de activitati de voluntariat care ii pun alaturi pe elevii din medii sociale si educationale diferite. Trebuie sa ii invatam sa fie mai buni, generosi cu cei de aproape, sa invete sa daruiasca si de accea am intitulat aceasta actiune <Orice dar te face mai bun>”, a explicat prof. Pompilia Postelnicu, de la Scoala „Spriu Haret”. La organizarea activitatii a contribuit si prof. Liliana Puiu, de la aceeasi unitate.
                Elevii, majoritatea provenind din comunitatea roma, care locuieste in zona, s-au bucurat enorm la vederea dulciurilor. „Nici nu se putea o incheiere mai fericita a „Saptamânii altfel” decât primind vizita prietenilor nostri de la Scoala 18. Multumim din suflet parintilor! Schimburile interculturale sunt dovada vie ca nu conteaza din ce etnie provii, cine esti, conteaza sa fii om”, a spus si directorul Scolii „Octavian Voicu”, prof.Adriana Vrabie.
                Vizita elevilor nu s-a rezumat doar la oferirea de cadouri. Grupuri din ambele scoli au pregatit câte un moment artistic pentru care au primit numeroase aplauze.
                Actiunea s-a inscris in calendarului proiectului „Sarbatori crestine” derulat de cele doua institutii de invatamânt.
                Andreea Gavrila

                „Cainele Meu – Prietenul meu”, o actiune inedita a elevilor de la Scoala „Alecu Russo”

                  Elevii Scolii cu Clasele I–VIII "Alecu Russo" din municipiul Bacau au vizitat, in cadrul zilelor dedicate programului "Scoala atfel", adapostul de animale al fundatiei "Ia-ti acasa un prieten". "La aceasta actiune au participat 15 elevi din clasele V-VIII, care au donat hrana pentru animale, cumparata din donatiile facute de fiecare elev al scolii, si au alinat prin dragostea lor durerea câinilor abandonati", a explicat prof. Andrei Enache. Mariana Slic, presedintele fundatiei a precizat ca "scopul acestei asociatii consta in realizarea de programe fezabile pentru protejarea câinilor aflati in dificultate si sensibilizarea societatii civile, prin promovarea bunatatii si a respectului fata de viata sub toate formele ei, prin prevenirea si combaterea cruzimii, indiferentei si abandonului." (R.N.)

                  Activitati cu specific de Paste la Scoala „Al.I. Cuza”

                    In cadrul programului "Scoala altfel", la Scoala "Al.I.Cuza" Bacau o activitate care s-a bucurat de un deosebit succes a fost "Târgul de produse ale elevilor", iar fondurile realizate din aceasta actiune au fost folosite pentru amenajarea spatiului de recreere pentru elevi, din curtea scolii. O alta manifestare deosebita a fost Proiectul National "Traditii pascale germane", aflat deja la a opta editie. A fost si concursul "Bucuria reinvierii", cu lucrari plastice, in colaborare cu Fundatia Leonhardt – Forumul German, reprezentat de Cristina Baragas. S-au implicat in organizare profesorii Rotaru Elena, Altiparmac Anca, Hagima Maria, Lotcu Daniela, Sin Maria. In paralel, in amfiteatrul "Radu Beligan" – spectacol in limba germana sustinut de elevii Scolii "Spiru Haret" Bacau, coordonati de prof. Ioana Breahn?. Printr-un alt proiect "Culoare, sunet si lumina" s-a derulat si activitatea "Invierea Domnului – iconografie pe sticla", coordonata de prof. Stanciu Cornelia, alaturi de cadrele didactice Hurjui Paunita, Istrate Iulia, Coteanu Eugenia de la Scoala "Al.I.Cuza" si Lica Mioara de la Scoala "Nicolae Iorga" Bacau. Invitati de onoare au fost prof. univ. Cmeciu Doina, de la Universitatea "Vasile Alecsandri" Bacau, dar si prof. univ. Holly Mckenzie Beene, din SUA. Activitatea s-a desfasurat in cadrul unui program Fulbright Visiting Scholar. (R.N.)

                    Reforma asistentei sociale, in atentia Bancii Mondiale

                      Sute de milioane de euro pentru modernizarea sistemului

                      Ministerul Muncii a iesit la raport in fata Bancii Mondiale. I-a prezentat acesteia stadiul reformei in sistemul de asistenta sociala. In judetul Bacau efectele reformei se vad mai ales prin faptul ca de la 350.000, in anul 2010, prestatiile sociale s-au redus la 296.000. Banca Mondiala va aloca nu mai putin de 500 milioane de euro pentru realizarea unui sistem unitar, integral si functional de servicii sociale.

                      La invitatia Bancii Mondiale (BM), o delegatie a Ministerului Muncii, condusa de ministrul Claudia Boghicevici, a participat la sfârsitul lunii martie, timp de cinci zile, la o dezbatere pe tema "Reforma sistemului de asistenta sociala din România". Evenimentul s-a desfasurat la Washington, la sediul institutiei financiare internationale, si se inscrie in cadrul unui proiect de modernizare a asistentei sociale din România, coordonat de Ministerul Muncii si finantat de BM. Pentru implementarea acestui proiect, in mai 2011 Consiliul de Directori ai Bancii Mondiale a aprobat nu mai putin de 500 milioane de euro, suma care va fi alocata in transe. Obiectivul acestei finantari din partea BM este realizarea unui sistem unitar, integral si functional de servicii sociale in România, pentru combaterea marginalizarii sau a excluziunii sociale a persoanelor, familiilor, grupurilor ori comunitatilor. Proiectul se concretizeaza in programele Guvernului care au ca scop sprijinirea familiilor cu venituri mici si a grupurilor de populatie vulnerabile, precum persoanele cu dizabilitati, parintii singuri, romii etc., care vor beneficia de o pondere mai mare de ajutoare sociale.

                      Raportare detaliata

                      Specialistii Ministerului Muncii au prezentat in fata conducerii Bancii Mondiale si a expertilor ei stadiul aplicarii reformei sistemului asistentei sociale la noi in tara. Au aratat efectele schimbarilor in acest domeniu pe care le-au exemplificat prin asigurarea unei mai bune echitati, reducerea costurilor financiare si a risipei banilor publici, simplificarea mecanismelor si a procedurilor, caile de optimizare a sistemului informatic si prin reducerea nivelului de frauda si a erorilor din acesta. Aceste efecte se vad la nivel national dar si teritorial. Au fost introduse criterii mult mai restrictive pentru acordarea ajutorului social si a alocatiei de sustinere iar formularele pentru obtinerea acestora au fost modificate, pentru a exclude cât mai mult frauda. Apoi doua alocatii, complementara si cea monoparentala, au fost inlocuite de una singura iar pentru aceasta au fost stabilite noi criterii. S-a instituit, de asemenea, masura ca debitorii la taxele si impozitele locale sa nu mai beneficieze de ajutor social, alocatie de sustinere sau indemnizatie de crestere a copilului pâna ce nu isi achita datoriile. Si acestea sunt doar câteva din schimbarile in domeniul asistentei sociale.

                      Numarul prestatiilor sociale a scazut considerabil

                      Toate masurile adoptate si puse in practica pâna acum, precum si controalele mult mai dese si mai exigente asupra modului in care se acorda prestatiile sociale au dus si la nivelul judetului Bacau la scaderea considerabila a numarului beneficiarilor acestora si, evident, la economii substantiale la buget. In 2011 au fost acordate lunar, in medie, 295.784 prestatii sociale, care au insemnat pe intregul an 258.264.063 lei. Anul trecut, in medie, s-au achitat lunar peste 16.000 alocatii de sustinere, suma totala platita ajungând la 11.731.691 lei. Tot in 2011 s-au platit lunar peste 7.000 de ajutoare sociale, care au insumat 13.330.938 lei, iar de indemnizatie de crestere a copilului au beneficiat 5.070 parinti. Ei au primit, in total, aproape 50 milioane lei, pe tot anul. Si, totusi, in 2011 numarul prestatiilor sociale a scazut fata de anul anterior. In 2010, lunar s-au achitat, in medie, peste 350.000 de alocatii si alte tipuri de prestatii sociale. In fiecare luna s-au platit peste 11.500 ajutoare sociale si aproape 32.500 alocatii complementare si monoparentale, care in 2011 au fost inlocuite de cele de sustinere a familiei.
                      Elena Tintaru

                      Workshop si lansare de proiect la Gradinita 24 Bacau

                        Asociatia "Albinuta vesela", in parteneriat cu Gradinita cu program prelungit 24 Bacau, a organizat in cadrul manifestarilor prilejuite de saptamâna "Scoala altfel", dar si cu prilejul anivesarii a trei ani de la infiintarea sa, workshop-ul "Voluntariat si educatie”. "Totodata a avut loc si activitatea de lansare a proiectului «Povestea traditiilor» care are drept scop dezvoltarea potentialului uman al prescolarilor, ca viitori cetateni, de a-i sensibiliza pe cei de o vârsta cu ei, pe parintii lor, cu privire la problema identitatii nationale, a cunoasterii si promovarii valorilor traditionale românesti. Proiectul se va desfasura in perioada 6 aprilie -30 noiembrie 2012. Grupul tinta sunt 230 de prescolari de la Gradinita 24, parintii acestora, locuitori ai municipiului Bacau care sunt beneficiarii Centrului de Zi «Speranta» al FSC, dar si «Centrului Daniel»", a explicat presedinte prof. Cucu Maria Gârea. In ceea ce priveste workshop-ul, acesta a oferit prilejul unor dezbateri intre parteneri, impartasirea unor experiente in activitatile de voluntariat, "o adevarata provocare pentru a valorifica practicile de succes cu privire la rolul activitatilor educative, de voluntariat, cele mai actuale demersuri care vizeaza educatia formalasi nonformala. Intreaga si bogata activitate a asociatiei partenere a fost prezentata intr-un colaj de fotografii si filme, prin care s-a descoperit o povestea de viata de o reala implicare, de efort constant, o poveste despre o munca sustinuta ce a surprins si emotionat intreaga asistenta", a declarat si directorul Gradinitei nr.24, prof. Maria Zatu.
                        Roxana Neagu

                        Continua pregatirea personalului Camerelor de comert

                        Angajatii camerelor din Bacau, Timis, Brasov, Prahova, Satu-Mare si Vâlcea au participat la o noua etapa de pregatire in cadrul proiectului “Schema inovativa de adaptabilitate specifica sistemului cameral românesc”, finantat din fonduri europene. Ultimele cursuri au avut loc la Vâlcea. Este vorba de “Managementul si organizarea muncii” si schimbul de experienta si bune practici. “Activitatile care s-au organizat in plen si pe ateliere au avut un pronuntat caracter interactiv si au permis participantilor sa prezinte exemple de bune practici din sistemul cameral si sa puna bazele unor actiuni comune viitoare intre camerele participante”, a explicat Mihai Tulbure, directorul Camerei de Comert Bacau. In cadrul sesiunii de pregatire au avut loc si vizite la centrele de afaceri din Vâlcea care au permis participantilor cunoasterea modului de relationare cu firmele. Toate propunerile cuprinse in formularele de bune practici, actiuni comune si chestionare de evaluare vor face obiectul unor demersuri intreprinse de sistemul cameral pe viitor, pentru imbunatatirea activitatii lor. Urmatoarea intâlnire din proiect are loc la Brasov, unde vor discutate teme precum “serviciile de intocmire si management de proiect pentru terti” sau “formarea profesionala a personalului prin activitatea de tutoriat”.
                        Andreea Gavrila

                        ULTIMELE ȘTIRI