Acasă Blog Pagina 4710

Instantele sunt deschise si luni

    Magistratii nu se vor bucura de o minivacanta de 1 Mai. Ei nu au fost prinsi in grila de bugetari care primesc liber pe 30 aprilie, printr-o hotarâre de Guvern data la inceputul acestei saptamâni. „Noi venim la serviciu pentru ca sunt procese pe rol si nu putem lipsi. Procesele au fost stabilite cu multa vreme in urma si prin urmare trebuie sa fim prezenti. Oamenii sunt citati si dosarele se vor judeca”, a spus judecatorul Maria Oborocianu, purtatorul de cuvânt al Tribunalului Bacau. Acestia vor primi insa liber de 1 Mai. Daca instantele vor avea usile deschise luni, la celelalte institutii nu va fi prezent decât paznicul, iar in cazul unitatilor medicale de urgenta programul va fi unul de duminica. (G.P.)

    Un minor a talharit doua femei

      Tânarul actiona in centrul orasului. Acolo i-a smuls geanta unei batrâne de 83 de ani, in care avea suma de 53 de lei, iar alteia i-a furat poseta cu telefonul mobil si suma de 40 de lei. Oamenii legii au reusit sa-i probeze ambele infractiuni si a fost retinut pentru 24 de ore pentru infractiunea de tâlharie. El va fi prezentat si procurorului cu propunere de arestare preventiva. (G.P.)

      Batran mort in fantana

        Pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau au fost solicitati, miercuri dimineata, sa intervina in satul Radeana, din comuna Stefan cel Mare, pentru a scoate din fântâna un batrân de 72 de ani. Cu ajutorul corditelor, militarii au reusit sa aduca la suprafata, din pacate fara viata, trupul barbatului. Politistii din localitate au deschis o ancheta pentru a stabili imprejurarile in care a ajuns acesta in putul adânc de 27 de metri. (G.P.)

        Si-a injunghiat tatal in piept

          O tânara, din satul Tisa Silvestri, comuna Odobesti, a ajuns sa fie cercetata penal de politisti dupa ce si-a injunghiat tatal cu un cutit. Intre cei doi s-a iscat un scandal, iar Ana R. (33 de ani) le-a spus agentilor sositi la fata locului ca barbatul ar fi lovit-o primul cu o furca. In acel moment a pus mâna pe un cutit si i l-a infipt tatalui in piept. Omul a fost transportat la spitalul din Bacau unde a ramas internat in Sectia de Chirurgie. Politistii fac cercetari si asteapta ca medicii legisti sa stabileasca de câte zile de ingrijire are nevoie victima pentru a putea face incadrarea juridica a faptei. (G.P.)

          Prins la furat de gazolina

            Politistii din Glavanesti, in timp ce patrulau prin comuna, au observat un barbat care incerca sa fuga când a vazut ca au aparut in zona. Avea asupra sa doua bidoane pline cu gazolina si degeaba a incercat sa fuga ca agentii l-au ajuns din urma. In zona s-au mai gasit alte patru bidoane pline cu produs petrolier sustras de la o sonda. Gelu Z. este acum cercetat penal pentru furt. (G.P.)

            Tone de furaje s-au facut scrum

              Doua depozite de furaje s-au facut scrum in comuna Plopana. Primul incendiu, iscat la gospodaria unei femei de 72 de ani, din satul Straminoasa, a mistuit 2,5 tone de plante furajere. Pompierii bacauani au intervenit acolo si au stabilit ca cel mai probabil totul a pornit de la utilizarea focului deschis in spatii deschise. Si in noaptea de marti spre miercuri, in satul Budesti, un alt incendiu a izbucnit la locuinta unui batrân de 78 de ani si a facut scrum un depozit de patru tone de fân. Se pare ca aici o femeie a pus intentionat focul. (G.P.)

              Autocar implicat intr-un accident

                Evenimentul rutier a avut loc pe Calea Republicii, din Bacau. Ionel M. (34 de ani), conducea un autocar pe ruta Botosani-Bucuresti, iar la intersectia cu strada Nicolae Draghici a intrat in colizune cu o caruta care se deplasa pe european si nu a acordat prioritate de trecere auvehiculului. In urma impactului, carutasul, un batrân de 83 de ani, a ajuns la spital cu fractura la umar. Politistii au intocmit un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa si fac cercetari pentru a stabili imprejurarile exacte in care s-a produs accidentul. (G.P.)

                FCM Bacau joaca miercuri cu CF Braila in etapa intermediara

                Bacauanii incearca miercuri sa repete evolutia buna din meciul disputat weekend-ul trecut la Iasi si spera sa-si adjudece toate cele 3 puncte puse in joc. "Galben-albastrii" se prezinta la jocul cu CF Braila, din etapa intermediara, care se disputa de la ora 17 pe stadionul Municipal, cu trupa incompleta.

                Volei feminin / Divizia A1: Tomis, din nou campioana

                Pentru al doilea an la rând, Tomis Constanta a cucerit titlul national la volei feminin. La fel ca in sezonul trecut, Tomis a transat in favoarea sa finala cu Stiinta Bacau. Invinse in ambele meciuri disputate saptamâna trecuta, pe teren propriu, bacauancele aveau nevoie de o victorie marti seara, la Constanta, in cel de-al treilea meci al finalei, pentru a ramne in cursa pentru titlu. Fara Sobo (stopata de prebleme medicale) si cu un moral la cote minime, studentele au pierdut insa si jocul de marti cu 3-0 (15, 23, 19), cedând la general cu acelasi scor. Stiinta ramâne cu regretul unei prestatii modeste in ultimul act al Diviziei A1 si cu speranta ca se va revansa in Cupa României, al carei turneu final se va desfasura saptamâna viitoare. (D. Sion)

                Fotbal, Liga a II-a: Vor sa-si ia revansa

                FCM Bacau – CF Braila (miercuri, ora 17.00, stadion "Municipal")

                Pentru moral

                Sâmbata, la Iasi, au jucat bine, dar au pierdut. Acum, contra Brailei, galben-albastrii" vor sa repete evolutia, nu insa si rezultatul. "Pentru noi, important este sa continuam lucrurile bune aratate in meciul cu CSMS Iasi. Totodata, tinând cont ca jucam pe teren propriu, ne dorim ca evolutia sa-si gaseasca un corespondent si in rezultat. O victorie in acest meci ar avea un impact favorabil asupra moralului jucatorilor, dar si al nostru, al antrenorilor", a declarat tehnicianul FCM Bacau, Cristi Popovici, aflat la re-debutul sau pe "Municipal", dupa o pauza de trei ani si jumatate.

                Doua absente

                Bacauanii se prezinta la jocul cu CF Braila, din intermediara, cu trupa incompleta. Popovici nu va putea conta pe Madalin Luncanu si Marius Dobos, ambii aflati in stare de suspendare. Primul are cumul de cartonase, in timp ce Dobos a fost suspendat pentru trei etape dupa "rosul" primit la finalul partidei de acum doua runde, cu Callatis. Vestea buna este ca reintra Lozneanu, care va completa astfel o linie defensiva dfin care mai fac parte Mihalachioaie, Ursu si Eudean, ultimul titularizat ca fundas stânga, in locul lui Luncanu.

                Fara ratari

                Contra Brailei, cuvântul de ordine al bacauanilor va fi, fireste, atacul. "Imi doresc sa avem acelasi tonus ofensiv ca in meciul cu CSMS Iasi, dar sa nu ne mai jucam cu ocaziile. In Copou am ratat cu seninatate, lucru care, pe final, ne-a costat scump. Le-am cerut jucatorilor mai multa concentrare in fata portii adverse", a explicat Popovici, care mizeaza pe travaliul lui Marius Croitoru, rapiditatea de executie a lui Hurdubei si, in special, pe dorinta de revansa a lui Curiliuc, autorul unor ratari cât roata carului la ultimele doua jocuri, cu Callatis si CSMS Iasi.

                Eliminare gratuita

                Apropo de revansa: FCM Bacau are de razbunat astazi si infrângerea din tur, de la Braila. Una nemeritata, venita in prelungiri, atunci când Palimaru a inscris cu capul unicul gol al meciului, in urma unui corner. Succesul brailenilor a fost facilitat insa si decizia controversata a "centralului" Zoltan Erdei de a-l elimina in min. 56 pe "paznicul" lui Palimaru, Lozneanu, pentru doua cartonase galbene. "Am fost eliminat gratuit. La acea faza n-a fost nici macar fault, darmite fault de galben", a explicat dupa joc stoperul bacauan.

                Alta fata

                Spre deosebire de partida directa din tur, care a gasit-o in postura de combatanta pentru evitarea retrogradarii, acum, Braila se prezinta ca una din candidatele la promovare. Aflata la cinci puncte distanta de locul secund, trupa lui Ion Viorel a regasit gustul victoriei sâmbata trecuta, când a surclasat Dunarea Galati cu 4-1. "Din punctul meu de vedere, Braila este revelatia campionatului, o echipa alcatuita din jucatori experimentati precum Palimaru sau fostii bacuani Boboc si Câmpeanu. Nu ne asteapta un meci facil, dar sper sa ne impunem", a concluzionat antrenorul Bacaului, Cristi Popovici.

                Dan Sion

                Programul etapei a XXIII-a
                Toate meciurile se desfasoara miercuri, 25 aprilie. Etapa incepe la ora 15.00 cu disputa FC Botosani – Gloria Buzau (Dolce Sport 2), pentru ca de la ora 17.00 sa fie programate intâlnirile Dunarea Galati – Farul Constanta, Sageata Navodari – Dinamo II Bucuresti, CS Otopeni – Callatis Mangalia, Viitorul Constanta – CSMS Iasi (Digi Sport 1), FCM Bacau – CF Braila (Dolce Sport 2). Partidele Victoria Branesti – Delta Tulcea si Astra II – FC Snagov nu se disputa. (D.P.)

                Handbal feminin / Liga Nationala: A fi sau a nu fi

                CSM Bacau – SCM Craiova (miercuri, ora 17.00, Sala Sporturilor)

                Codasele clasamentului isi disputa, fata in fata, una dintre ultimele sanse de mentinere in lupta pentru evitarea retrogradarii. Aflate pe locurile 13 si 14, cu trimitere directa spre divizia secunda, CSM Bacau si SCM Craiova joaca o carte de totul sau nimic in batalia supravietuirii. In tur, oltencele s-au impus cu 24-21 si au obtinut prima lor victorie din acest campionat. SCM-ul nu a cunoscut insa pâna acum gustul succesului in deplasare, iar handbalistele bacauane nu-si mai pot permite sa dea "cadouri" pe teren propriu daca vor sa salveze sezonul pe ultima suta de metri.
                Celelalte meciuri din "intermediara" de astazi: Corona Brasov – HC Zalau (14.30, Digi Sport 2), HCM Roman – CSM Ploiesti, Otelul Galati – "U" Neptun Constanta (17.00), "U" Cluj – HCM Baia Mare, Oltchim Râmnicu Vâlcea – Cetate Deva (18.00), CSM Bucuresti – HC Dunarea Braila (18.30).
                Dana Popa

                Clasament
                1. Oltchim 21 20 0 1 728-514 40
                2. "U" Cluj 22 16 2 4 648-593 34
                3. HC Zalau 22 13 4 5 566-485 30
                4. Dunarea Braila 21 14 2 5 599-553 30
                5. HC Otelul 22 12 1 9 591-547 25
                6. Corona Brasov (*) 22 11 0 11 560-549 21
                7. CSM Bucuresti 22 9 1 12 608-646 19
                8. HCM Baia Mare 21 9 1 11 522-586 19
                9. CSM Ploiesti 22 8 2 12 587-607 18
                10. HCM Roman 22 8 2 12 530-576 18
                11. "U" Neptun 20 6 2 12 506-565 14
                12. Cetate Deva 21 5 2 14 490-563 12
                13. CSM Bacau 22 5 1 16 539-619 11
                14. SCM Craiova 22 5 0 17 521-592 10
                (*) echipa penalizata cu 1 pct. (nerespectare cerinte vârsta)

                Karate: Confirmare internationala

                In sala in care, la inceputul lui martie, au contabilizat sapte medalii nationale, karateka de la CS "Dan Botezatu" s-au afirmat si pe plan international. La Chiajna s-au desfasurat in weekend doua competitii, Campionatul European SKDUN si Cupa Europei pentru Cohai, unde sportivii pregatiti de Ionut Caseru au urcat pe podium de cinci ori. Cel mai bun rezultat a fost obtinut de Andreea Margas, care a devenit campioana continentala la kumite, junioare (-57 kg), si a luat bronzul cu echipa de kumite junioare open. Ana Tâmpu a realizat o "dubla" de argint, la kumite individual tineret si kumite echipe juniori mixt (open), iar Ionut Caseru s-a situat pe treapta a doua a podiumului la kumite individual seniori (-65 kg). "Patru finale si o semifinala de campionat european arata inca o data, daca mai era nevoie, valoarea unui club mic, dar cu sportivi mari,", a subliniat antrenorul Ionut Caseru, care le-a multumit sponsorilor traditionali Dan Lupu (Vicmod), Cristi Chiscop (General Infocad) si Lucian Ursu (Santerm Consult). La competitiile internationale de la Chiajna s-au aliniat la start aproximativ 700 de sportivi. (D.P.)

                Lupte greco-romane: Doua titluri

                Turneul final al Campionatului National Individual Scolar pentru cadeti, desfasurat la Tulcea, a adaugat patru medalii in palmaresul CSS Bacau. Sportivii pregatiti de Ion Butucaru si Daniel Harasemiuc au contabilizat doua titluri, un argint si un bronz, in conditiile in care numai doua cluburi din tara se pot lauda cu performanta de a fi obtinut o "dubla" de aur la aceasta competitie. Pe cea mai inalta treapta a podiumului au urcat Irinel Botez (46 kg) si Ionut Cioplea (85 kg), argintul a fost revendicat de Marian Paduraru (50 kg), iar Nicu Ojog (42 kg) s-a pozitionat pe locul al III-lea. (D.P.)

                Judo / Memorialul „Gal Joszef”: Echipa de bronz

                Delegatia de la Palatul Copiilor Bacau a ocupat locul al III-lea la cea de-a VII-a editie a turneului interjudetean de la Miercurea Ciuc, organizat pentru categoriile U13 si U15 (mascuin) si dotat cu cupa Memorialul "Gal Joszef". La competitie au participat 12 echipe din judetele Bacau (Palatul Copiilor, CSM Onesti, AS Infratirea Ghimes), Iasi (CSS Unirea), Brasov (CSS Dinamo, CSS Fagaras – 2 cluburi), Mures (CS Voiniceni), Hunedoara (CSS-Cetate), Arges (CSS Câmpulung Muscel) si Harghita (CSS Miercurea Ciuc, SC M. Ciuc), iar judoka coordonati de prof. Aurel Chelariu au prins podiumul dupa urmatoarele rezultate individuale:
                – locul I: Antonio Herciu (30 kg), Ionut Puscasu (42 kg), Alexandru Burca (46 kg);
                – locul al II-lea: Stefan Cremene (30 kg), Cosmin Tamba (42 kg);
                – locul al III-lea: Ianis Pravat (27 kg), Dragos Prosie (38 kg), Mario Ionita (46 kg), Rares Prosie (55 kg).
                "Felicit toti sportivii pentru ca in timpul vacantei de Paste au participat permanent la programul de pregatire", a subliniat prof. Aurel Chelariu. (Dana P.)

                Fotbal / Liga a IV-a: Etapa oaspetilor

                Trei remize si sase victorii ale oaspetilor in runda desfasurata la sfârsitul saptamânii trecute.
                Rezultatele etapei a XXIII-a: AS Filipesti – CSM Moinesti 1-5, Athletic Comanesti – Consart Biruinta Bacau 1-2, Forestierul Agas – Vointa Gârleni 0-6, Aerostar II – Uzu Darmanesti 0-1, CS Caiuti – Vointa Oituz 0-0, Flamura Rosie Sascut – CS Dofteana 2-2, Siretul Bacau – Sport Club II Bacau 1-2, AS Negri – Sportul Racaciuni 0-2, AS Târgu Ocna – AS Nicolae Balcescu 1-1.
                Etapa urmatoare (28 aprilie): Uzu Darmanesti – Flamura Rosie Sascut, CS Dofteana – CS Caiuti, Vointa Oituz – Siretul Bacau, Forestierul Agas – Athletic Comanesti, Consart Biruinta Bacau – AS Filipesti, CSM Moinesti – Aerostar II Bacau, Sportul Racaciuni – AS Târgu Ocna, Sport Club II Bacau – AS Negri, Vointa Gârleni – AS Nicolae Balcescu. (D.P.)

                Handbal feminin / Junioare IV: La turneul semifinal

                Pentru al doilea an consecutiv, junioarele IV de la CSS Bacau s-au calificat la faza semifinala a campionatului national. Handbalistele pregatite de Costel Oprea au depasit etapa regionala de la Roman cu doua victorii si doua infrângeri, ocupând locul al IV-lea din opt cluburi participante. Lotul care a obtinut biletele pentru semifinale este alcatuit din Bianca Patriche, Veronica Kouta, Iulia Burca, Andreea Creanga, Andreea Lungu, Ioana Tarniceanu, Ana Bâlis, Madalina Aholtoae, Denisa Andries, Diana Pascu, Marcela Tulceanu, Crina Chitigoi, Diana Prentu, Ioana Ghinea si Ilinca Oprea. Turneul semifinal rezervat jucatoarelor nascute in anii 1999-2000 este programat la Constanta, in perioada 11-13 mai. (D.P.)

                Judo / Cupa Mikomi: De opt ori pe podium

                La a doua participare in cadrul concursului international de la Bucuresti, echipa SCM Bacau / CS Bronx a cucerit opt medalii. Mezina lotului, Madalina Ardeleanu, a câstigat toate meciurile la categoria 32 kf (U11), iar la grupa 29 kg s-a clasat pe locul al III-lea. La U13, Loredana Pantâru a obtinut doua medalii de argint, la 29 si 32 kg, aceleasi rezultate fiind inregistrate si de catre Daniela Marin (U15) la 32 si 36 kg. Melania Calfa a luptat la 29 kg si a terminat pe 3, iar Marius Savin (U23) a punctat la 81 kg (tot locul 3). "Ne concentram in continuare pe campionatele nationale, unde speram sa ne imbogatim palmaresul", a precizat antrenorul Daniel Zodian, care a anuntat ca judoka bacauani vor merge la un nou turneu international in iulie, in Austria. (D.P.)

                Badminton / CN U17: Suprematie bacauana

                La doua saptamâni dupa argintul cucerit la U19, badmintonistii bacauani au confirmat asteptarile la grupa specifica de vârsta (U17). In conditiile in care aproape tot lotul national de juniori II puncteaza pentru CSS Bacau, sportivii pregatiti de Bogdan Milon s-au impus detasat la campionatul national U17, adjudecându-si titlul pe echipe dupa 4-1 in finala cu CSS Timisoara. In drumul spre aur, bacauanii au mai trecut de Siderurgistul Galati (3-2), CSS nr. 6 Bucuresti (4-1) si Politehnica Iasi (5-0). Suprematia a fost evidenta si la Cupa României, desfasurata in paralel la Galati, unde delegatia CSS-ului a avut reprezentare in toate cele cinci meciuri pentru aur, a disputat patru finale in "familie" si a ocupat integral podiumul in probele de simplu. Totalul: cinci locuri I, patru locuri II si patru locuri III.
                – simplu feminin: 1. Adelina Marin (CSS), 2. Catalina Simionescu (CSS), 3. Miruna Nitu (CSS);
                – simplu masculin: 1. David Nitu (CSS), 2. Radu Rusu (CSS), 3. Matei Droanca (CSS);
                – dublu feminin: 1. Adelina Marin Miruna / Nitu (CSS Bacau), 2. Soraia Askari / Catalina Simionescu (Valahia / CSS Bacau);
                – dublu masculin: 1. Collins Filimon / Cosmin Panfil (CSS 6 Bucuresti / CSS Bacau), 2. David Nitu / Radu Rusu (CSS Bacau);
                – dublu mixt: 1. Matei Droanca / Adelina Marin (CSS Bacau), 3. D. Nitu / M. Nitu (CSS Bacau), 3. C. Panfil / C. Simionescu (CSS Bacau). (D.P.)

                Lectii despre performanta in afaceri

                Oamenii de afaceri din Bacau si din judetele limitrofe sunt invitati joi, 26 aprilie, la evenimentul „Realitatea in afaceri – drumul catre performanta”, care va avea loc la Centrul de Afaceri din Bacau, incepând cu ora 9:30. Managerii vor afla de la experti financiar-bancari care sunt cele mai eficiente solutii de finantare a afacerilor si de accesare a fondurilor europene si vor primi sfaturi de la traineri si consultanti de prestigiu pentru a-si dezvolta abilitatile manageriale si pentru a-si creste vânzarile in companie. Participarea firmelor este gratuita. (D.V.)

                Modificari la modele si continuturi ale unor formulare fiscale

                Agentia Nationala de Administrare Fiscala a elaborat un proiect de act normativ pentru aprobarea unor noi modele si continuturi ale unor formulare prevazute in Codul fiscal. Astfel, venitul net din activitatile agricole se va stabili pe baza de norme de venit, in cazul in care contribuabilii nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real. "In vederea stabilirii normelor de venit, persoanele fizice declara in formularul 221 «Declaratie privind veniturile din activitati agricole impuse pe norme de venit», o serie de informatii privind activitatea desfasurata, referitoare la natura activitatii, suprafata cultivata, incadrarea localitatii in zone de fertilitate etc. Având in vedere propunerile transmise de Directia Legislatie Impozite Directe si de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, fundamentate pe baza situatiilor prezentate de Directiile pentru Agricultura Judetene, din care rezulta faptul ca, veniturile realizate din activitatea de cultivare si valorificare a florilor, legumelor si zarzavaturilor sunt influentate de tehnologia de cultura, s-a impus detalierea activitatilor respective in functie de acest criteriu", a explicat Adrian Anghel, purtator de cuvânt al Directiei Generale a Finantelor Publice Bacau. Prin prezentul proiect de ordin se propune ca, in continutul formularului 221activitatile privind cultivarea si valorificarea florilor, legumelor si zarzavaturilor sa se detalieze in functie de urmatoarele tehnologii de cultura: sere, solarii si sistem irigat.
                Roxana Neagu

                ULTIMELE ȘTIRI