Acasă Blog Pagina 4679

Expozitia „Absolvent 2012”

    Colegiul National de Arta "G.Apostu" a organizat expozitia "Absolvent 2012", care reuneste lucrarile de atestat ale Sectiei arte plastice cu specialitatile grafica si sculptura. Devenita deja o traditie, manifestarea demonstreaza nivelul inalt al cunostintelor si abilitatilor in fiecare din cele doua domenii de specialitate al elevilor participanti.
    Expozitia de grafica acopera un arial vast al artei grafice: afis publicitar, ilustratii de carte si grafica de sevalet. Tehnicile abordate demonstreaza la rândul lor buna pregatire prin diversitatea lor: desen, tehnica mixta, gravura. De cealalta parte, expozitia de sculptura si-a propus ca tema interpretarea corpului uman in compozitii rondbos. Tehnica abordata a fost aceea a cioplirii in lemn. Calitatea artistica deosebita a lucrarilor ii indreptateste pe cei mai multi dintre absolventi sa urmeze cu succes studiile universitatilor de arta din tara sau din strainatate pentru a-si desavârsi formarea artistica.
    Abolventii de la sectia arte plastice promotia 2012 sunt:
    Specialitatea grafica: Ciobanu Codrin, Ciobu Teodora, Peste Larisa, Grecu Alexandra, Iacob Matei, Iacob Alexandra, Grigoras Theodor, Matei Raluca, Ciuperca Diana, Popa Marius, Cristea Bogban, Hriscu Ramona, Psait Anda, Bobeica Ovidiu, Nistor Simona (coordonati de prof. Radu Luminita).
    Specialitatea sculptura: Adam Iulian, Arcip Stefania, Boaca Adrian, Budau Bianca, Chiriac Stefania, Cobuz Madalin, Cobuz Adelina, Dochitoiu Madalina, Fii Corina, Florica Delia, Grosu Mario, Grosu Iosif, Istudor Cosmin, Patrascanu Alina, Pitica Mihaela, Stirbu Sergiu, Ungureanu Alin (coordonati de prof. Lazureanu Ionela).
    R. Neagu

    Pregatire pentru profesorii inscrisi la gradul didactic II

      Cadrelor didactice inscrise la gradul didactic II – sesiunea 2012 care au optat pentru centrul de perfectionare din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti se pot prezenta in perioada 25 iunie – 7 iulie la cursurile de pregatire. "Este vorba despre acei profesori care predau specializarea Economie. Cei interesati trebuie sa se inscrie pâna pe 10 iunie, cu plata unei taxe de participare de 200 de lei", a explicat prof. Maria Dobroi, inspector scolar pentru dezvoltarea resursei umane, de la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. Proba scrisa la disciplina de specialitate si didactica este programata pentru 27 iulie, ora 9.00, proba orala pentru data de 28 iulie, aceeasi ora, iar proba orala la Pedagogie si elemente de Psihologie a Educatiei, pentru 29 iulie. (R.N.)

      Stefan Cazimir vine la „Conferintele Apostu”

      La Centrul de Cultura "George Apostu" din Bacau va fi prezent, in calitate de invitat de onoare, criticul si istoricul literar Stefan Cazimir. Prezenta sa este determinata de "Conferintele Apostu", care debuteaza mâine, la ora 17, dar si de faptul ca ne aflam in Anul Caragiale. Proiectul "Conferintele Apostu" este programat a se dezvolta in cadrul programului sinergetic "Cultura – educatie, educatie – cultura", alaturi de "Colocviile Apostu", proiect initiat in 2011. Stefan Cazimir va sustine conferinta "Ion Luca Caragiale, pedagog si geometru", cu hotarârea de a ne demonstra, din nou, ca "niciodata nu vom izbuti sa-l epuizam pe Caragiale. El este acela care intotdeauna ne va epuiza pe noi", se arata in comunicatul centrului de cultura, fiind citata o apreciere mai veche a criticului Stefan Cazimir, care pleaca de la constatarea ca in genere despre clasici se vorbeste la ocazii festive. "In restul timpului, Caragiale este acela care vorbeste despre noi. Si se pare ca o face mult mai bine. Ceea ce spunem noi despre Caragiale este supus revizuirii neincetate. Ceea ce a spus Caragiale despre noi ramâne turnat in bronzul eternitatii", afirma umoristul.
      Silvia P.

      Concedieri la „Posta”, in cateva zile

      Cine va pleca din Oficiul Judetean de Posta Bacau dupa noul val de concedieri, care vizeaza disponibilizarea a peste 1.000 de salariati din intreaga companie nationala, se va vedea chiar in aceasta saptamâna. In mod cert se va renunta la actuala conducere si la o parte din personalul tehnico-administrativ. Cel putin asa sustine conducerea sindicatului din cadrul oficiului judetean. "Asteptam ca in doua sau trei zile sa ne soseasca noua organigrama a oficiilor judetene, ne-a spus ieri, 22 mai, Olguta Cocrea, liderul Sindicatului Judetean "Posta Româna" Bacau. Este cert ca vor pleca 100 de directori. Printre ei se vor afla si cei de la cele 41 de oficii judetene. Pe lista mai sunt cei sase directori ai oficiilor zonale si alti 32 de la directiile regionale. Acestea sunt in numar de opt si au câte patru directori! Diferenta pâna la 100 sunt la nivelul companiei." Dar si cel putin 900 de alti salariati din cadrul Companiei Nationale "Posta Româna" vor ramâne fara serviciu. De aceasta trebuie sa se teama ultimii veniti in companie si care nu sunt pregatiti in domeniu. "Vor fi evaluati toti cei care au fost angajati din 2009 incoace, mai declara liderul de sindicat Olguta Cocrea. Au fost angajate din afara foarte multe persoane care nu au avut nicio tangenta cu activitatea noastra specifica. Au venit de pe strada si nu sunt nici macar profesioniste. Ele au fost aduse de vechea Putere pentru a-i face campanie electorala in timpul serviciului. Când a venit PDL-ul la putere, compania avea 33.000 de salariati. In timpul guvernarii lui s-a ajuns la 37.000. Sa plece toti cei care nu au avut si nu au ce cauta in aceasta companie! Dupa ce se va face curatenie de agentii electorali, cu siguranta compania isi va reveni si nu va mai fi nevoie de o alta restructurare, pentru ca vor ramâne persoanele care produc, sunt eficiente." Dupa directori, urmatorii vizati de concediere sunt cei care lucreaza in compartimentele tehnico-administrative. Oficiul Judetean de Posta Bacau are, in prezent, 850 de salariati, dintre care doar 1,5 la suta il reprezinta personalul TESA. Restul personalului este format din salariati implicati direct in procesul de productie (factori postali, in primul rând), care sunt in numarul cel mai mare, si angajati in celelalte compartimente. Contractul colectiv de munca prevede ca, in cazul restructurarilor, cei concediati au dreptul la 3 pâna la 30 de salarii compensatorii, in functie de vechimea in unitate. Dar conducerea sindicatului nu este de acord cu aceasta pentru cei care au fost angajati din afara companiei, fara a fi lucrat vreodata in cadrul ei ori sa fie specializati in domeniu, si pentru cei care se dovedeste ca au prejudiciat-o. In ultimii trei ani "Posta Româna" a inregistrat pierderi de aproximativ 100 milioane de euro. In plus, ea are de platit amenzi si datorii de 200 milioane lei la Consiliul Concurentei, respectiv, Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
      E. Tintaru

      Descinderi la comerciantii de etnobotanice: Trei persoane au fost retinute

        Flagrant dupa flagrant in municipiul Bacau. Politistii de la Combaterea Crimei Organizate au impânzit astazi orasul. Au facut aproape 20 de descinderi in cautarea celor care comercializeaza produse etnobotanice. Cea mai spectaculoasa actiune a fost la un restaurant de pe strada Milcov unde i-au luat pe suspecti de la masa, iar in busculada creata unul dintre barbati a cazut la pamânt. Ofiterii au ajuns in cele din urma si la magazinul de lânga Ateneu, principala sursa de droguri usoare pentru adolescenti. In total, aproape 30 de persoane s-au aflat pe lista oamenilor legii.

        Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Bacau impreuna cu ofiterii de la Brigada de Combatere a Crimei Organziate au efectuat prima mare actiune pentru destructurarea retelelor care alimentau piata drogurilor usoare din Bacau. Marti, au facut 17 perchezitii la magazinele unor societati comerciale care-si au sediul central in Bucuresti, Bacau, Piatra Neamt, Roman si Onesti si care erau specializate în comercializarea substantelor si produselor cu efecte psihoactive, precum si la locuintele administratorilor. Pe un individ care se deplasa cu motocicleta pe strada Mioritei, politistii l-au tras pe dreapta si l-au perchezitionat, insa cea mai spectaculoasa a fost descinderea de pe strada Milcov. Insotiti de mascati au intrat intr-un restaurant unde suspectii stateau la masa, i-au pus la pamânt, insa in strada, in zarva creata, unuia dintre barbati i s-a facut rau si a cazut pe marginea drumului. Si-a revenit insa rapid, a fost incatusat si bagat in duba. „Actiunea vizeaza destructurarea a doua grupuri infractionale organizate, constituite din 28 de persoane, specializate în comercializarea prin intermediul societtailor comerciale de profil, de produse din categoria substantelor denumite generic etnobotanice”, se arata intr-un comunicat remis de DIICOT. In total, aproape 30 de persoane s-au aflat in vizorul politistilor si procurorilor, fiind acuzati de constituirea unui grup infractional organizat si efectuarea de operatiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive. Pâna la sfârsitul zilei, trei persoane au fost retinute. In aceasta actiune, anchetatorii din Bacau au fost sprijiniti de colegi din Iasi, Suceava, Bucuresti, Galati, Craiova, Piatra Neamt si mascati de la Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau, IPJ Bacau si IPJ Neamt. (Geta P.)

        S-au saturat de noroaie si balti: Strada Ulmilor, pasata viitorului primar!

          Bacauanii de pe str. Ulmilor s-au saturat sa fie inundati. Iritarea lor e cu atât mai apriga cu cât strazile invecinate sunt asfaltate si au canalizare. Ei sustin ca degeaba au bai moderne. Nu le pot folosi din cauza ca fosele se umplu cu apa si se tem sa nu fie inundati cu fecale.

          Locuitorii de pe strada Ulmilor fac sesizari din doua in doua saptamâni. Sau, ca sa fim mai exacti, de câte ori ploua. Nemultumirea lor majora e provocata de lipsa canalizarii. Noroiul, umezeala, gropile le fac viata amara. Sperante ca situatia se va rezolva nu prea au. Actuala administratie a transferat problema in sarcina viitorului primar: "E apa pâna sus, gropi, vai de capul nostru, se plânge Aglaia Pascu. Spune, domnul primar, ca se va face dar nu stie când. A zis ca dupa ce iese alt primar, acesta nu mai poate sa faca, de acum inainte!" Nu are baie, dar isi va face daca va avea canalizare. Deocamdata, s-a saturat de "baltariile astea". Celelalte strazi sunt racordate la retea, asadar, in zona exista conducte. Oamenii spun ca str. Ulmilor a fost ocolita si nu inteleg care e motivatia. "Suntem patru familii afectate, arata Angela Scutaru. Daca ploua tare, ne intra apa in curte. Avem inundatii, aici!" Oamenii sunt suparati si din cauza ca ne-au chemat luni dimineata, iar noi am ajuns marti. Nervozitatea lor e de inteles. In ultima vreme ploua des si nu apuca sa se usuce curtea ca iar sunt cu apa la usa. Au sesizat periodic Primaria Bacau. In plus, "care si cum venea aici, era informat. Tot le-am spus care e problema". Raspunsul? "Ca nu sunt fonduri si ca situatia e in curs de analiza". De fapt, ce era de analizat in acest caz? Când ploua, oamenii inoata in noroi si scot apa din curte cu caldarile. Când nu ploua, ii ineaca praful. Nu e nevoie de niciun studiu ca sa le intelegi necazul.

          In vizita, cu papucii in sacosa!

          Maria Dascalu a avut musafiri in weekend. Dupa ploaie, strada era acoperita cu apa, asa incât, la plecare, oaspetii au fost nevoiti sa-si ia pantofii in sacosa. In ultimii ani, dupa inlocuirea retelei de apa, situatia s-a inrautatit: "Au rascolit strada, acum vreo trei ani, când au pus conducta de apa, si mai rau au facut. Avem noroi, avem mizerie!" Si nici nu au beneficiat de respectiva lucrare: "Nu ne-au racordat la reteaua noua de apa, suntem pe cea veche. Nu eram acasa si ne-au lasat asa", explica Maria Dascalu. Când ploua, "este un noroi de mergem cu papucii in pungi, iar când nu ploua e un praf de trebuie sa stam cu usile inchise". Unii si-au facut podete de lemn, altii, alei din scânduri. Din cauza ca nu exista canalizare, fosele septice si WC-urile se umplu cu apa. Si caminele de apometre sunt inundate. Oamenii sustin ca degeaba si-au construit bai si le-au dotat cu instalatii sanitare moderne. "Le-am facut baie copiilor mei, dar nu o pot folosi", arata Ion Deju, adaugând: "Daca acum e apa pe strada, inchipuiti-va cum era când ploua! Am caminul asa de adânc si s-a umplut cu apa." Dupa ploaia de sâmbata, oamenii s-au apucat de spalat gardurile. "Nu poti sa stai asa, e rusinos. Daca ploua, e noroi, iar daca se usuca, nu poti sa scoti un copil afara, nu poti sa pui o rufa la uscat, din cauza prafului. Trec masini, puternic, pe Ulmilor si e dezastru!"
          Silvia Patrascanu

          Blestemul conductelor ciuruite: Dusuri reci in Cartierul Nord

            Avariile se tin lant pe sistemul de termoficare. In ciuda sumelor astronomice pe care CET Bacau le cheltuieste in fiecare an pentru a inlocui si repara conducte, bacauanii ramân frecvent fara apa calda. De câteva saptamâni, cel mai vitregit este Cartierul Nord. Mai multe avarii de pe magistrala care deserveste aceasta zona i-au obligat pe locatarii de aici sa se spele la lighean.

            Locatarii din Cartierul Nord sunt nevoiti sa renunte la dusuri si sa-si incalzeasca apa pe aragaz pentru a se spala. Nu este saptamâna in care CET sa nu anunte ca sisteaza furnizarea apei calde catre consumatorii sai din cauza unor avarii. Cei care au reusit sa-si doteze apartamentele cu centrala termica se felicita pentru decizie. In schimb, vecinii lor ramasi bransati la CET sunt nevoiti sa se spele la lighean. „Mereu sunt avarii in ultimul timp, ne-a declarat Maria Butucaru, locuitoare a cartierului. Cred ca se lucreaza prin zona. Eu nu am centrala, fiindca nu mi-am permis sa pun, fiind singura si cu o pensie mica, asa ca am ramas la CET. Când ramân fara apa calda fac ce face toata lumea: incalzesc.” Sunt si locatari care nu-si permit acest „lux”. „Eu nu incalzesc apa la aragaz, ne-a marturisit Maria Lacatusu. Astept sa se repare tevile si sa vina apa calda.”

            Pomeni in loc de proiecte serioase

            Bacauanii afectati de proasta calitate a serviciilor prestate de CET cred ca schimbarea conductelor ar trebui sa fie o prioritate pentru administratia locala. „Pâna la beneficiar, transportul trebuie sa fie de buna calitate, crede Nicu Aparaschivei. Adica nu trebuie sa existe conducte uzate, fisurate. Eu m-am debransat pentru a-mi asigura necesarul de caldura si apa calda, dar si pentru a-mi asigura un pret mai bun si a consuma dupa posibilitati.” Reteaua de termoficare, proprietate a Consiliului Local Bacau, este doar utilizata de CET. Societatea cheltuieste in fiecare an sume uriase pentru a remedia avariile care apar in toate punctele orasului. „Conductele au o vechime de aproximativ 40 de ani, a declarat Elena Cirnu, purtator de cuvânt al CET. De aceea apar avarii. Acum sunt probleme la conductele din zona strazii Oituz. Pentru a le remedia, trebuie sa golim toata ramura care alimenteaza Cartierul Nord. De aceea recurgem la sistarea furnizarii.” Lucrarile de remediere sunt doar niste cârpeli de conducte. In loc sa investeasca in proiecte de amploare, care ar reduce pierderile din sistem, administratia locala a preferat sa imparta pomeni electorale, platind intretinerea unora dintre consumatorii CET-ului.
            Doina Mincu

            Potrivit datelor raportate de CET Bacau la Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice, in anul 2011 societatea a cheltuite pe reparatii planificate 2,8 milioane de lei din cele 6,5 milioane lei pe care si le-a propus. In acest an, si-a propus suma de 4,6 milioane lei, iar la sfârsitul lui martie cheltuise 316.000 lei.

            Bacauanii isi cumpara in continuare masini

            In acest an tara noastra a avut cea mai abrupta crestere a inmatricularilor de masini din Europa. In Bacau, numarul inmatricularilor este constant din luna ianuarie incoace, dar specialistii pun acest salt pe seama faptului ca in tara noastra nivelul de motorizare este inca destul de slab, comparativ cu al altor europeni.

            In luna ianuarie a acestui an numarul de inmatriculari a fost de 1.385 de autoturisme. A crescut in februarie la 1.523, fiind urmat de o usoara scadere la 1.471 in martie si 1.399 in aprilie. In total, in aceste luni au fost luate in evidenta si introduse in traficul bacauan 5.778 de autoturisme. Datele arata ca au fost inmatriculate mai multe masini second-hand decât noi. In acelasi timp, au fost radiate 3.635 de autoturisme, cele mai multe luna trecuta – 1.156.
            Pe lânga autoturismele pentru care s-au eliberat certificate de inmatriculare, Serviciul Permise de Conduce si Inmatriculare Vehicule a eliberat si circa 4000 de autorizatii provizorii, fie pentru bisnitarii care aduc masini second-hand, fie pentru producatorii de automobile care au fost prinsi in programul Rabla din acest an.
            Andreea Gavrila


            Potrivit Directiei Regim Permise de Conducere si Imatriculare a Vehiculelor, cea mai populara marca in martie a fost Dacia, cu 1.159 de autoturisme inregistrate, in urcare cu 31,7% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut. Compania româneasca este urmata in top de Ford (729 unitati), Volkswagen (598), Skoda (419) si Renault (248).

            Strada care nu este trecuta in Omagiul lui Stavarache

              Locatarii blocului 33 (scarile A si B), de pe str. Mioritei, isi fac curaj in fiecare zi pentru a iesi din apartamente. Intentiile lor, ale copiilor care merg la scoala se opresc in imensa balta, in noroiul format din cauza circulatiei masinilor. Respectiva strada, care nu are mai multe de 50-60 m si face jonctiunea cu Apusului, nu este asfaltata, fiind sparta din metru in metru. “Când ma duc in centru si vad cum este acolo imi vine sa-mi iau lumea in cap si sa ma tot duc din oras. Cum este posibil sa tratezi oamenii diferentiat, unul cu pavaj si flori, iar altul cu noroiul pâna la genunchi?, ne spune infuriata Elena Damaschin. Toti suntem egali, toti platim la fel impozitele, cu ce am gresit in fata actualului primar de nu se uita la noi de atâtia ani?” Un alt cetatean, care a refuzat sa-si dea numele, ne spunea ca au scris la primarie, au cerut asfaltare si amenajarea locului de parcare. Niciun raspuns, iar ei continua sa se deplaseze prin baltoace si noroi. In fiecare zi. Am cautat, impreuna cu cei pe care i-am intâlnit in zona, un afis electoral al edilului bacauan, insa n-am avut noroc. Nu a indraznit sa le zâmbeasca provocator de pe bannere, acestea au fost montate doar in locurile verzi si frumos ornamentate cu palmieri si panselute. Aproape in aceeasi situatie este si toata strada Apusului, ascunsa si ea de privirele celor din Primarie. De la geamul unui apartament, un locatar ne flutura albumul lui Stavarache: “I-as da foc, dar nu ma indur de hârtie. Cum se poate minti in halul asta?” Oameni cu frica lui Dumnezeu, inzestrati cu memorie, la care fac apel ori de câte ori merg la vot. (G.B.)

              Doua facturi la gaz in iunie

                E.On Gaz Distributie anunta ca va derula in perioada 26-31 mai o campanie de actualizare a indexului contoarelor de gaz la toti clientii din aria de activitate a companiei. “Pentru ca procesul de citire a indexului contoarelor, implicit cel de facturare, sa se desfasoare fara disfunctionalitati, clientii care au amplasate contoarele in interiorul proprietatii sunt rugati sa permita accesul angajatilor E.On”, a explicat Corneliu Zait, purtator de cuvânt al companiei.
                Campania se va desfasura cu personalul propriu iar toate facturile din luna iunie vor contine o componenta de regularizare a consumului de gaze naturale. Clientii care trebuiau sa primeasca in iunie facturi de estimare se vor trezi si cu o factura de regularizare, rezultata in urma verificarii indexului de la finele lunii mai. “Facturile din luna iunie vor fi insotite de o scrisoare explicativa privind fiecare element component al facturii”, mai spune Zait. (A. Gavrila)

                „Maglavais” electoral: Stavarache a bagat 5 milioane de lei in buzunarele drumarilor din Vrancea

                  Municipalitatea bacauana pregateste o ampla actiune de asfaltare electorala. Mai multe artere din Bacau vor fi „imbracate” cu covoare asfaltice subtiri. De lucrari se va ocupa Roman Impex Prest, firma patronata de afaceristul Victor Roman, consilier judetean PSD in Consiliul Judetean (CJ) Vrancea. Firma acestuia s-a ales cu un contract de 4,8 milioane lei (peste 1 milion de euro) din partea Primariei Bacau. Roman Impex Prest a fost si singura societate care a depus oferta in cadrul procedurii de achizitie publica organizata de municipalitate. In ultimii 8 ani, administratia Stavarache a risipit zeci de milioane de lei in diferite lucrari vizând asa-zisa asfaltare a strazilor din municipiul Bacau.

                  Roman Impex Prest, firma unui cunoscut politician din Vrancea – Victor Roman – s-a ales cu un contract gras din partea municipalitatii bacauane. In suma de peste 4,8 milioane lei, acesta vizeaza imbracarea cu covoare asfaltice subtiri a mai multor strazi din municipiul Bacau. Contractul a fost atribuit in data de 15 mai 2012, la 4 zile de la inceperea campaniei electorale pentru alegerile locale. Deloc intâmplator, firma pesedistului vrâncean a fost singura societate care a depus oferta in cadrul procedurii organizate de edilii Bacaului care evaluasera, in prima faza, contractul la 5 milioane lei.

                  Victor Roman ne-a umplut de „asfalt”

                  Firma pesedistului Roman a devenit o prezenta obisnuita in cadrul licitatiilor organizate de Primaria Bacau. In fiecare din ultimii 3 ani, Roman Impex Prest SRL s-a ocupat de turnarea de covoare asfaltice pe strazile Bacaului.
                  Firma cu patron vrâncean s-a ales cu aproximativ 2 milioane de euro de la Primaria Bacau numai din lucrari de turnare a covoarelor asfaltice subtiri.
                  In 2009, SRL-ul amintit a obtinut un contract generos, de 2,31 milioane lei, ce avea drept scop repararea unor strazi, trotuare si parcari cu mixturi asfaltice. In 2011, Roman Impex a obtinut alte doua contracte de asfaltari de la Primaria Bacau. Primul, in suma de 297.000 lei; al doilea in valoare de peste 1,2 milioane lei. Acesta din urma viza obisnuitele "lucrari de imbracare" a strazilor din municipiul Bacau. Societatea nu s-a ocupat doar de asfaltari. Roman Impex a furnizat iarna trecuta, se pare doar pe hârtie, sare in valoare de peste 300.000 lei si a obtinut diferite contracte vizând construirea de strazi in municipiul Bacau (strazile G. Enescu, Veronica Micle, Vasile Pârvan).

                  Contracte si la judet

                  Social-democratul Victor Roman este o veche cunostinta si pentru Consiliul Judetean (CJ) Bacau. Prin intermediul Serviciului Public Judetean de Drumuri, aflat in subordinea CJ, Roman Impex Prest a obtinut mai multe contracte având drept obiectiv modernizarea unor tronsoane de drumuri judetene. In 2009, firma a obtinut un contract masiv din partea diriguitorilor judetului. Cifrat la peste 9 milioane de lei, contractul viza reabilitarea DJ 119F Caiuti-Pralea. In 2010, Roman Impex Prest s-a ales cu alte doua contracte vizând modernizarea aceluiasi drum judetean 119F. Valoarea celor doua contracte s-a ridicat la peste 730.000 lei.
                  Lucian Bogdanel

                  CUTUMA ELECTORALA
                  Asfaltarile de unica folosinta ne-au costat o avere

                  In ultimul mandat de primar Romeo Stavarache a dirijat sume enorme catre lucrari de asa-zisa reabilitare a infrastructurii rutiere. Potrivit unei analize publicate in urma cu un an de cotidianul Desteptarea (n.r. – vezi articol: "Asfaltarile de unica folosinta ne-au costat peste 250 de miliarde"), administratia Stavarache a risipit peste 6 milioane de euro cu finantarea lucrarilor de turnare a covoarelor asfaltice subtiri. Peste 20 de contracte incheiate in ultimii ani de Primaria Bacau au vizat lucrari de intretinere a drumurilor prin turnarea de covoare asfaltice. Intr-un singur an, intervalul 2009 – 2010, municipalitatea a reusit performanta de a cheltui aproximativ 13 milioane de lei pentru aplicarea de covoare asfaltice.
                  Printre beneficiarii contractelor s-au numarat firmele Bitunova SRL, Pa&Co – detinuta de omul de afaceri Costel Casuneanu, dar si Roman Impex Prest. In ciuda permanentelor lucrari de reabilitare a strazilor, in fiecare an Primaria Bacau este data in judecata, in zeci de dosare, de societatile de asigurare din municipiu. Acestea formuleaza actiuni in instanta pentru recuperarea banilor cu care au fost despagubiti soferii ce si-au rupt masinile in strazile "reabilitate", pe bani grei, de administratia Stavarache.

                  „FOCSANI. ACASA”
                  Un primar cu inima la Vrancea

                  Relatia primarului Stavarache cu judetul vecin este de notorietate in mediul administrativ bacauan. Aflat in vizita in Focsani, cu prilejul unei intâlniri politice, Stavarache a fost surprins de camerele de luat vederi declarându-si dragostea fata de capitala judetului Vrancea. Edilul a afirmat ca inima sa este la Vrancea si ca orasul Focsani este locul in care si-a facut studiile si si-a trait o buna parte din viata.
                  Simpatia primarului fata de judetul vecin a fost sesizata inclusiv de reprezentantii Biroului Electoral de Circumscriptie (BEC) Bacau. Acestia au inregistrat candidatura lui Romeo Stavarache la functia de primar, retinând ca edilul s-a nascut in municipiul Bacau, judetul Vrancea (!!!).

                  „Am pus problemele judetului Vrancea
                  inaintea celor personale sau de partid”

                  Patronul Roman Impex Prest SRL este consilier judetean PSD din 2008. In calitate de ales in cadrul CJ Vrancea, Victor Roman a realizat, in urma cu un an, raportul de activitate. Pesedistul a recunoscut ca a pus deasupra tuturor intereselor, interesul judetului Vrancea. “Consider ca am fost un factor util si dinamic in interpretarea si rezolvarea problemelor de interes judetean, problemele judetului fiind puse inaintea celor personale sau de partid”, a aratat Roman.
                  Conform declaratiei de avere, social-democratul detine aproximativ 25 de hectare de pamânt in diferite locatii in judetul Vrancea, din care 11,38 hectare in extravilanul Adjudului. La capitolul active financiare, Roman detine un depozit de 100.000 euro la BCR, fiind asociat in trei firme cu sediul social in municipiul Bacau (Roman Impex Prest, Eco Rino, Sanins). Declaratia de interese consemneaza ca Roman are calitatea de vicepresedinte al organizatiei judetene PSD Vrancea.

                  O alta promisiune nerespectata. A cata?

                    Anul 2012 era anuntat ca termen limita pentru finalizarea unui proiect important in Bacau: reabilitarea Pasarelei Margineni si, in continuarea sa, refacerea strazilor Mioritei, Vadu Bistritei, I.L. Caragiale, Milcov si a Pasarelei Letea. Aceasta a fost una din multele promisiuni ale actualului primar pe care nu a respectat-o. Mai mult, de la campania din 2008, pe acest traseu nu s-au mai facut investitii, astfel ca strazile s-au degradat treptat, spre disperarea soferilor si nu numai.

                    Podul de la Margineni, strazile Mioritei, Vadu Bistritei, I.L. Caragiale si Milcov trebuiau sa fie, daca este sa ne luam dupa promisiunile actualului primar, cai de rulare moderne pentru soferii bacauani. Termenul de finalizare a reabilitarii acestor obiective a fost fixat de edilul sef pentru anul 2012, cu suma de 22,4 milioane de euro.
                    "Vom reabilita Podul de la Margineni si il vom largi la patru benzi plus doua trotuare, parcarile de pe Mioritei, spatiile verzi si trotuarele, intra in reabilitare si Vadu Bistritei, reparam toata strada Milcov. Vedem daca o scoatem si facem una noua sau turnam asfalt si o reabilitam. Reparam si Pasarela de la Narcisa si vom face un trotuar pentru pietoni. In doi ani, doi ani jumate, pâna in 2012 terminam acest proiect", spunea Romeo Stavarache in 2009, la câteva luni dupa ce a primit votul oamenilor pentru un nou mandat.

                    „Cine investeste in orasul asta?”

                    Lesne de inteles, nici in acest moment nu s-au facut investitii pe acest tronson care a devenit din ce in ce mai circulat. In plus, contractele de finantare care au fost semnate in urma cu nicio luna de zile sunt doar pentru modernizarea Caii Moinesti, a Pasarelei Margineni si reabilitarea Pasarelei Letea, in timp ce modernizarea strazilor care leaga cele doua poduri ramâne in asteptare. Oamenii si-au pierdut insa rabdarea, asteptând ca edilul sa se tina de promisiuni. "Cine investeste? Cine investeste in orasul asta?", se intreaba retoric Gica Rosu care locuieste pe strada Milcov. "Promit, dar nu fac nimic. Domnul Stavarache a promis multe si acum iar promite. Nu s-a facut absolut nimic aici. E stricata de tot, numai gauri", mai spune barbatul. "De 8 ani s-a invatat, si-a umplut sacii si e de ajuns. Facem o schimbare ca sa fie mai bine", spune si Dan Balan, facând referire la primar.

                    Un chin pentru soferi

                    Cel mai dificil este pentru soferii care tranziteaza zilnic strada Milcov si pentru care fiecare drum pe acolo este o cheltuiala importanta in buget. "Este dezastruoasa de la Autogara pâna la Podul de la Narcisa. Denivelari, gropi. Nu s-a facut nimic. Chiar daca a promis nu vad nici o schimbare. S-a turnat o data, dar atât", este de parere Nicu Andries, sofer.
                    In total ar trebui reabilitati 6 kilometri de strazi, la care s-ar adauga si alte lucrari tehnico-edilitare, menite sa faca traficul mai usor. Când se vor face insa aceste investitii atât de necesare in special pentru soferi, ramâne de vazut.
                    Andreea Gavrila

                    Primele lucrari adiacente pasajului subteran

                      Semn ca Pasajul Rutier Oituz – Stefan Guse a fost pregatit in graba sa fie inaugurat in toiul campaniei electorale, ieri numerosi muncitori lucrau pe strada Stefan Guse. Din pacate, ceva tipic pentru tara noastra, muncitorii spargeau pentru a ridica la nivel gurile de canal. Altii, in schimb, lucrau pe marginea drumului pentru a strange gunoiul lasat in urma in graba inaugurarii. Lucrarile de ridicare a canalelor la nivel sunt executate de aceeasi firma prietena a municipalitatii, Dasricom Podu Turcului, care lucreaza acum la finalizarea centrului. Tot ieri, s-a incheiat o alta portiune de asfaltat pe strada Constantei, motiv pentru care o buna bucata de timp accesul in zona a fost interzis. Totul, pentru campania electorala!
                      A. Gavrila

                      O alta fata a Marii Negre

                        Agentia de turism InterTour organizeaza in perioada 23-27 mai un info trip litoral 2012 pentru agentiile colaboratoare. Pentru agentiile din Moldova imbarcarea se face in Bacau, in parcarea Hotelului Moldova. Deplasarea spre litoral se va face cu autocarul. Sunt programate zilnic vizite ale hotelurilor din toate statiunile, de la Costinesti, la Neptun, Olimp, Eforie Nord, la Mamaia. (A.G.)

                        Are nevoie de ajutor

                          O femeie de 43 de ani lupta de mai bine de un an cu o boala care ameninta sa o rapuna. Gabriela Ciuche a fost diagnosticata cu tumora lob drept hepatic si hepatomegalie, dar boala care i-a distrus viata este infectia cu tenia. Parazitul pe care il are in corp nu permite interventia chirurgicala pentru extirparea tumorei. Medicii de la Bucuresti i-au spus sa scape mai intâi de parazit. Poate parea o problema banala, dar din cauza ei a fost plimbata din spital in spital si nu i se poate asigura tratamentul. „Nu se gasesc medicamente in România, ne-a spus Gabriela, iar mai multi medici si farmacisti pe care i-am contactat i-au confirmat spusele. Am ajuns sa nu mai pot merge decât in cârje din cauza parazitului. Acum mi-a promis cineva ca imi aduce medicamentele din strainatate, dar imi trebuie cel putin 250 de euro. Apoi, tratamentul se face numai in spital, sub supraveghere medicala.” Pacienta mai are nevoie de ajutor pentru a ajunge la un spital din Ardeal si pentru cheltuielile de pe perioada spitalizarii. Singura ei ruda, mama de 78 de ani, bolnava de cancer, nu poate suporta acest efort financiar. Cine doreste sa o ajute, o poate contacta pe Gabriela Ciuche la numarul de telefon 0753380551. (D.M.)

                          Avalansa de pacienti la UPU

                            Intr-o singura zi, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean s-au prezentat peste 200 de persoane. Unii au avut nevoie de ajutorul medicilor dupa ce au fost muscati de caini, iar altii dupa ce au fost muscati de capuse. O femeie de 50 de ani a ajuns si ea cu degetul aproape zdrobit dupa ce si l-a prins in calculator. A fost diagnosticata cu o plaga taiata si internata in Sectia de Chirurgie. (G.P.)

                            Inca un candidat din Dofteana a fost batut

                              De aceasta data a fost vorba despre unul din candidatii la functia de primar al comunei Dofteana. Omul a sesizat politia ca a fost lovit cu palma peste fata de catre un tânar de 28 de ani, din localitate. Cei doi s-au luat la cearta, fiind in tabere politice diferite. Politistii au inregistrat plângere si „la finalizarea cercetarilor, dosarul va fi înaintat cu propuneri corespunzatoare Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti”, a spus insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al IPJ Bacau. Tot un dosar penal s-a intocmit si la Secuieni, acolo unde reprezentantii unui partid au sesizat ca unul dintre candidatii inscrisi in cursa pentru edil si altii pentru consilier local au impartit oamenilor alcool, dulciuri si bani. Si in acest caz, ofiterii fac cercetari. „Amintim ca potrivit Legii 67/2004, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum si în scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze o anumita lista de candidati ori un anumit candidat pentru functia de primar, consilier sau de presedinte al Consiliului Judetean, precum si primirea acestora de catre alegatori constituie infractiuni si se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”, mai spune Butnaru.

                              Sase masini implicate intr-un accident

                                Un sofer din Bacau a reusit sa trimita in service nu una, nici doua ci sase masini. Barbatul de 52 de ani, in timp ce se deplasa pe strada Bucegi, a intrat intr-o depasire neinspirata si a izbit un autoturism oprit si pe care l-a proiectat in altul. La rândul sau, soferul imprudent a ajuns pe contrasens unde a lovit o alta masina, proiectata la rândul sau intr-un gard si in doua autoturisme parcate lânga acesta. Din tot acest carambol, unul dintre soferi a fost ranit usor si a ajuns la spital. Cel vinovat pentru accident este acum cercetat penal pentru vatamare corporala din culpa.

                                Traficant de copii, bagat la inchisoare

                                  Politistii de la Investigatii Criminale au prins si retinut un barbat de 41 de ani, din municipiul Onesti, care poseda un mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea de 10 ani pentru trafic de minori. Barbatul a fost dus in Penitenciarul Bacau. (G.P.)

                                  Fotbal, Liga a II-a: Trag cu Sageata in tinta numita Dunarea

                                  "Galben-albastrii" spera intr-o evolutie buna la Navodari pentru a avea un public cât mai numeros la ultimul meci de acasa al sezonului

                                  Cu ochii pe adversari

                                  Dupa doua zile libere, favorizate de nedisputarea jocului cu Victoria Branesti, care s-a retras din campionat, FCM Bacau a inceput saptamâna in forta. Ieri, "galben-albastrii" au bifat doua antrenamente, in vederea partidei de sâmbata, din deplasare, contra Sagetii Navodari. In week-end-ul trecut, antrenorul Bacaului, Cristi Popovici, s-a deplasat la Iasi pentru a urmari la lucru pe Sageata. "In ciuda infrângerii cu 2-0, formatia din Navodari ramâne una redutabila. Are jucatori experimentati, unii dintre ei cu state vechi de servicii in prima liga. Chiar daca nu a marcat, atacul Sagetii e unul demn de tot respectul; Zaharia a jucat cu Steaua in cupele europene, in timp ce Chitu a fost, ani la rând, golgeterul eselonului secund. Sunt convins insa ca putem face un meci bun la Navodari", sunt concluziile lui Popovici.

                                  Au luat galben intentionat

                                  Echipa finantata de Dumitru Sechelariu pregateste in cele mai mici amanunte ultimele doua partide ale sezonului, cu Sageata Navodari, in deplasare si cu Dunarea Galati, acasa. Cea mai buna dovada a oferit-o partida cu FC Botosani, de miercurea trecuta. La Botosani, Dobos, Marius Croitoru, Taban, Ursu si Mihalachioaie au luat, in mod intentionat, câte un cartonas galben. Motivul? Cei cinci se aflau la limita suspendarii, iar un "galben" primit la Navodari ar fi dus automat la suspendarea lor in jocul urmator, cu Dunarea. Incasând respectivele avertismente la Botosani, Dobos, Croitoru, Taban, Ursu si Mihalachioaie au stat in partida cu Victoria Branesti, care oricum era câstigata la masa verde, si vor avea drept de joc sâmbata, la Navodari.

                                  Surprize pentru fani

                                  "Galben-albastrii" pregatesc partida cu Sageata având ca tinta si ultimul meci de acasa, cu Dunarea Galati. "Ne dorim ca la ultima partida de pe teren propriu a sezonului sa strângem un public cât mai numeros. Credem ca o evolutie buna si un rezultat pe masura la Navodari vor fi un argument suplimentar in acest sens", a declarat capitanul echipei fanion a Bacaului, Marius Croitoru. "Având in vedere seria rezultatelor bune din ultima perioada, suntem increzatori in prezenta unui numar cât mai mare de spectatori la meciul de pe 2 iunie, cu Dunarea. Fiind ultimul joc de acasa, pregatim si unele surprize pentru fanii nostri", a afirmat presedintele FCM Bacau, Daniel Scânteie.
                                  Dan Sion

                                  ULTIMELE ȘTIRI