Acasă Blog Pagina 4227

Poveste de dragoste la Romanian Top Hits

    In timpul celei de-a doua seri de la “Romanian Top Hits 2013”, prezentatorul de pe covorul rosu din acest an, Mc Nino, a primit un biletel de la un roman venit din Italia si care l-a rugat sa transmita un mesaj.

    Pe bucatica mototolita de hârtie scria ” De la Fabio : am venit din Italia doar pentru a-mi cere iertare! Te iubesc Daniela”.

    Prezentatorul a postat mesajul a doua zi pe un site de socializare cerându-si scuze ca a uitat sa-l citeasca pe scena.

    Daniela, speram ca acest mesaj va ajunge la tine.

    Madalina Gheta

    Galerie foto: Se asfalteaza centrul Bacaului

      Primaria Bacau a demarat lucrari de asfaltare in centrul municipiului, mai exact pe bd. Nicolae Balcescu si pe Calea Marasesti.

      Lucrari de reabilitare si modernizare s-au mai efectuat, in vara aceasta, la podul peste Trebes, pasarelele Letea si Margineni, pe strazile Stefan cel Mare, Mioritei, Calea Moinesti, Milcov si I. L. Caragiale.

      Acestea din urma fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbana in baza caruia Primaria Bacau a obtinut o finantare nerambursabila de aproximativ 25 de milioane de euro.

      Preţurile apartamentelor din Bacău au scăzut

      Pe parcursul primei jumătăţi a anului 2013, preţul apartamentelor din Bacău a scăzut cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, terenurile şi-au continuat scăderea, iar chiriile la spaţiile de birouri s-au menţinut la acelaşi nivel ca cel din 2012. Aşa arată piaţa imobiliară în primul semestru al lui 2013.

      Preţul de vânzare al apartamentelor vechi din Bacău s-a situat în primul semestru al anului 2013 la o medie de circa 660 de euro pe metrul pătrat, cu 3,4% în scădere faţă de anul anterior şi cu aproximativ 40% faţă de perioada de început a crizei – relevă datele companiei de consultanţă şi evaluare DARIAN.

      Pentru al şaselea an consecutiv, compania Darian DRS SA, cel mai important jucător independent de pe piața de evaluări din România, prima companie din tara acreditata RICS la nivel corporativ, lanseaza studiul „Analiza pietei imobiliare” alaturi de “Indicele Imobiliar Darian”. Studiul cuprinde cele mai mari 27 de oraşe din Romania, analizând evoluţia pieţei pe fiecare sector al pietei imobiliare, fiind singura analiza exhaustiva de acest fel la nivel national, care ia in considerare prețurile de tranzacționare.

      În zona ultracentrală, apartamentele vechi cu două camere, de exemplu, s-au vândut cu preţuri cuprinse între 27.500 şi 44.500 de euro, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zone mai slab cotate, cum ar fi Mărăşeşti-Piaţa Sud, preţurile au fost cuprinse între 19.500 şi 34.500 de euro.

      Comparativ, la nivel naţional, în semestrul 1 din 2013, preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor vechi, a fost de aproximativ 689 euro/mp, în scădere cu aproximativ 2,1% mai mici comparativ aceeași perioadă din 2012. Cele mai scumpe apartamente rămân în continuare în Bucureşti, unde preţul mediu în primul semestru din 2013 a fost de 959 euro/mp.

      “Preţurile la nivel național au scăzut spectaculos de la mijlocul anului 2008 până azi. Pentru apartamentele vechi s-a înregistrat o scădere de aproximativ 40%, iar cele noi s-au ieftinit cu 35%. Prin programul “Prima Casă” cele mai multe proprietăţi achiziţionate au fost apartamentele de 2 camere. Într-un interval de aproximativ 5 ani, acest tip de apartament, eligibil şi căutat pentru achiziţia prin Prima Casă, a cunoscut o scădere de aproximativ 32-33%. Scăderea încă mai persistă, dar tendinţa de scădere nu este la fel de accentuată, aceasta fiind în corelaţie şi decalată în timp faţă de semnalele ce vin din economie. Poziţionarea, calitatea şi adaptarea la cerinţele diferitelor segmente de clientelă şi nu în ultimul rând preţul sunt ceea ce oferă azi dezvoltatorii, dar în proiecte de mici dimensiuni, având în vederea absorbţia scăzută a pieţei”, a declarat Adrian Crivii, preşedintele companiei de evaluare DARIAN.

      Preţurile terenurilor din Bacău au scăzut, în medie, cu circa 9% în prima jumătate a anului 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, şi cu 71% dacă ne raportăm la anul 2008, perioada de început a creizei.

      Raportul privind analiza pieţei imobiliare realizat de biroul DARIAN din Bacău relevă faptul că preţurile de închiriere ale spaţiilor de birouri rămân neschimbate faţă de anul 2012. Chiria medie pentru spaţiile de birouri de clasa A (în clădiri nou construite, cu finisaje moderne) s-a situat intervalul 7 – 10 euro pe metrul pătrat pe lună.

      ”Cererea se manifestă şi pe acest segment, însă vânzătorii nu sunt dispuşi să negocieze, proprietarii de spaţii preferând momentan să le închirieze. Este de aşteptat să asistăm la o stagnare a preţurilor (chiar şi la o scădere în anumite zone), la o scădere a gradelor de ocupare şi a numărului de tranzacţii pe piaţă. Această tendinţă poate fi influenţată de alte proiecte care au fost anunţate pe acest segment, respectiv intrarea pe piaţa din Bacău a doi retaileri mari ce vor construi centre comerciale de tip mall”, spune Alexandru Mazilu, expert evaluator DARIAN.

      86 de preavize pentru angajatii de la Finante

      La Finantele Bacau au ajuns preavizele de concediere, in vederea desfiintarii posturilor si ocuparii prin concurs a celor noi, urmare a reorganizarii ANAF – Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

      „S-au dat aceste preavize marti dimineata pentru 86 de angajati. In rest nu stim mai nimic, decât ca la nivel national, peste 500 de oameni nu se vor mai regasi in noile functii”, a declarat Iulian Cerbu, liderul de sindicat al finantistilor bacauani.

      Schimbari si in structura

      Urmare a acestei reorganizari si Directia Generala a Finantelor Publice Bacau a disparut, iar in locul ei a fost infiintata Administratia judeteana a finantelor publice Bacau, care va functiona in cadrul Directiei generale regionale a finantelor publice Iasi.

      Si administratiile finantelor publice municipale si orasenesti au fost desfiintate, in locul lor fiind infiintate, in subordinea Administratiei judetene a finantelor publice Bacau, Servicii fiscale municipale si orasenesti, care vor fi conduse de catre un sef serviciu. „Structurile vizate de preavize sunt pe resurse umane, salarizare, audit, solutionare contestatii, trezorerie, contabilitatea creantelor bugetare, evitarea dublei impuneri si administrativ.

      Pâna pe 12 august, ANAF va pune la dispozitie lista functiilor vacante corespunzatoare si existente la nivelul institutiei. Astfel persoanele care au primit preaviz pot opta pentru numirea in una din aceste functii publice vacante, in termen de maximum 5 zile lucratoare de la publicarea lor. Daca pe un post vacant vor opta 2 sau mai multe persoane, acestea vor fi testate”, a mai spus liderul de sindicat Iulian Cerbu.

      Persoanele disponibilizate (care nu se vor mai regasi pe noile posturi sau care nu vor lua examenul) nu vor primi salarii compensatorii.

      Jumatate de miliard pentru dispeceratul SMURD

        Pentru amenajarea dispeceratului Integrat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) si al Serviciului de Ambulanta Judetean (SAJ) vor fi necesari 93.000 de lei. Din aceasta suma vor fi acoperite cheltuielile pe care le necesita amenajarea cazarmei, dotarea centrului cu mobilier si aparatura, montarea instalatiei electrice si asigurarea circuitului de date. CJ Bacau va contribui cu 50.000 de lei (500 milioane lei vechi).

        Banii vor fi utilizati cu prioritate pentru lucrarile la instalatia electrica si circuitul de date. Contributia ISU Bacau va fi de 5.000 de lei. Realizarea dispeceratului pentru interventii de tip SMURD face parte dintr-un proiect mult mai amplu, realizat de CJ Bacau in parteneriat cu alte cinci consilii judetene din Moldova, care s-au asociat si au format ADI Euronest pentru a atrage fonduri europene. Proiectul are o valoare totala de 32,5 milioane de lei si are drept scop imbunatatirea infrastructurii serviciilor pentru siguranta publica si asistenta medicala in situatii de urgenta.

        Prima cerere de finantare a adus judetului Bacau autospeciale de descarcerare si asistenta medicala, autospeciale cu apa si spuma si de cercetare in valoare de 1,79 milioane de euro. Al doilea proiect a vizat achizitionarea a opt masini in valoare de 1,7 milioane de euro: 3 autospeciale de descarcerare, 4 ambulante de prim ajutor si una de reanimare.

        Prin a treia cerere de finantare, judetul Bacau obtine o autospeciala de salvare de la inaltime in valoare de 591.250 euro si Centrul de comanda SMURD, situat lânga ISU, din care face parte si dispeceratul integrat.

        Central Plazza si-a schimbat proprietarul

        Centrul comercial Central Plazza din Bacau a fost vândut prin licitatie publica de lichidatorul societatii Cip Savin, firma aflata in faliment.

        Terenurile si constructiile au fost evaluate la suma de 27,1 milioane de lei fara TVA iar transferul de proprietate s-a facut saptamâna trecuta.

        Central Plazza a fost inaugurat in 2009, pe strada Cornisa Bistritei. Proprietarul, societatea Cip Savin SRL din Câmpulung Moldovenesc, a investit opt milioane de euro, insa, din 2010 firma a inceput sa aiba probleme financiare din cauza crizei economice.

        Numele noului proprietar nu a fost inca facut public.

        FOTO: inimabacaului.ro

        Germania angajeaza personal in domeniul hotelier

        Ofertele de munca in strainatate afisate pe site-ul www.eures.anofm.ro de la jumatatea lunii iunie si pâna pe 5 august sunt destul de atractive si diverse.

        Aproape 200 de locuri de munca sunt disponibile in câteva state europene si cele mai multe dintre ele sunt in sfera serviciilor. Aproape 150 sunt in Germania, in domeniul hotelier, si cei care le vor ocupa vor fi platiti foarte bine. Mai multe hoteluri din Germania cauta spre angajare, pe timp de 6 luni, 40 bucatari care vor fi remunerati cu 1.720-2.100 sau 1.500-2.000 euro brut/ luna, 30 ospatari (1.730-1.820 E, plus 12,5 la suta cota de venituri), 30 barmani (1.850-1.950 E) si 30 personal de serviciu (ospatar/barman, 1.500-2.000 E).

        La rândul lui, renumitul hotel Marriott din Frankfurt are 10 posturi de manager restaurant a la carte si de personal serviciu banchet, precum si 5 posturi de bucatar. Toate aceste oferte in domeniul hotelier sunt valabile pâna in data de 20 august 2013. Tot in Germania sunt libere (pâna in 31 decembrie 2013) 4 locuri de operator masini mase plastice (extrudare, turnare, injectie). In tara vecina României, Ungaria, sunt 75 posturi de sofer de camion international, pentru care se cere minimum un an de experienta profesionala in Uniunea Europeana iar cei care cunosc o limba straina vor avea un avantaj la selectia pentru angajare.

        Cei alesi de catre angajator vor primi un salariu net de 350.000-395.000 forinti/luna. Oferta este valabila pâna in 1.12.2013.

        Post de inginer: minimum 64.000 euro/an in Norvegia

        Intr-un alt stat comunitar, Belgia, cu nu mai putin de 45.000-60.000 euro brut/an vor fi remunerati cei selectati pentru a lucra ca expert senior sofer inteligent si sisteme de trafic (1 post), expert curatare si eficienta energetica a vehiculelor (1), analist programator sau manager de proiect (1 post, cu experienta in IT-6 ani, studii universitare, 12 ani, liceu), candidatii având posibilitatea de a intra in competitie pâna in 30.09.2013.

        Dar si o firma din Polonia are nevoie de 4 analisti AR (departamentul de angajamente) pentru care ofera un salariu brut de 3.500-4.800 zloti/luna. Oferta este valabila, la fel, pâna in 30 septembrie 2013. Totusi, cel mai tentant salariu asigura o firma din Norvegia care doreste sa angajeze un inginer structural (inscrierile, pâna in 15 august 2013), post ce va fi platit cu 64.000-84.000 euro/an, si un senior inginer electronic (15 august 2013), ce va fi remunerat cu 41.000-82.000 euro/an, in functie de experienta profesionala.

        Cei interesati de aceste oferte, pot obtine mai multe detalii de la consilierul Eures al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, str.Ionita Sandu Sturdza, nr.63, telefon 0234541676, sau de pe site-ul amintit mai sus.

        Sistem interoperabil la nivel european / Apostile vizualizate online

          Proiectul aflat in stadiul de implementare va reduce considerabil timpul de la solicitare pâna la eliberare si vizualizare. Peste 70 de pesoane vor fi pregatite pentru a pune in aplicare datele principale ale proiectului. La solicitarea cetatenilor europeni de reducere a birocratiei, Comisia Europeana a propus reducerea numarului de acte pentru care este necesara apostilarea/legalizarea.

          Ministerul Afacerilor Interne va dezvolta un serviciu administrativ informatic pentru cetateni si mediul de afaceri necesar vizualizarii online a datelor referitoare la apostilele eliberate de institutiile prefectului din România, printr-un proiect cu finantare europeana, denumit „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenta apostilei eliberate de catre institutiile prefectului pentru actele oficiale administrative” cod SMIS 31493.

          Proiectul are o valoare totala de 2.039.818,61 lei, din care asistenta financiara nerambursabila este de 1.645.015,01 lei si se implementeaza în municipiul Bucuresti si în toate municipiile resedinta de judet, la sediul M.A.I. si la sediile institutiilor prefectului, pe o durata de 16 luni.

          Proiectul se va realiza prin asigurarea interoperabilitatii sistemelor informatice folosite de catre institutiile prefectului pentru eliberarea apostilei, prin crearea unei baze de date centralizate a M.A.I., actualizata în timp real de catre institutiile prefectului, care sa furnizeze online informatii privind actele oficiale administrative pentru care s-a eliberat apostila.

          De rezultatele proiectului vor beneficia, în primul rând, persoanele interesate sa verifice autenticitatea unei apostile emise de statul român (angajatori, mediu de afaceri, autoritati si institutii publice, institutii de învatamânt etc. din statele semnatare ale Conventiei de la Haga), în contextul globalizarii pietei fortei de munca si a liberei circulatii a persoanelor si serviciilor. Totodata, beneficiari ai implementarii proiectului vor fi si cele 42 de institutii ale prefectului care vor efectua înregistrarile în baza de date centralizata sau care vor dori sa obtina informatii despre alte apostile eliberate în România.

          In urma sondajelor Eurobarometru ale Comisiei Europene în rândul cetatenilor Uniunii Europene, a rezultat interesul acestora fata de reducerea birocratiei. Drept urmare, Comisia Europeana a formulat o propunere privind reducerea numarului de acte supuse apostilarii/legalizarii (printre care enumeram si certificatele de stare civila si cazierele judiciare). Aceasta initiativa a Comisiei este, însa, necesar a fi aprobata de Parlamentul European si Consiliul de Ministri prin procedura legislativa ordinara.

          Activitatea desfasurata de Compartimentul apostilare se întemeiaza pe prevederile Ordonantei nr. 66/1999 pentru aderarea României la Conventia cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, cu modificarile si completarile ulterioare. Conventia se aplica actelor oficiale care au fost întocmite pe teritoriul României si care urmeaza sa fie folosite pe teritoriul statelor membre ale Conventiei de la Haga sau care se considera legate de conventie.

          caseta

          In vederea eliberarii apostilei, solicitantul are obligatia de a prezenta actul de identitate si de a depune la sediul institutiei prefectului o cerere, actul pentru care se solicita eliberarea apostilei, in original, dovada achitarii taxelor pentru prestarea serviciului de eliberare a apostilei. In cazul in care se solicita eliberarea apostilei pentru acte apartinând mai multor titulari sau pentru acte ce urmeaza a fi folosite in mai multe state, solicitantul trebuie sa completeze câte o cerere pentru fiecare titular de act sau pentru fiecare stat in care urmeaza a fi folosit acel act.

          Gheorghe Baltatescu

          Pomeni cu nemiluita de la Guvern / Ajutor si pentru incalzirea cu energie electrica

            Familiile cu venituri modeste care isi asigura incalzirea locuintei de la reteaua electrica, exclusiv, vor primi ajutor din iarna. Sprijinul financiar pentru cei care se incalzesc cu gaze naturale va creste. Ajutorul pentru lemne va fi dat la inceputul iernii si va putea fi acordat si in natura.

            Din iarna 2013-2014 in rândul celor care vor avea dreptul la ajutor de incalzire vor fi incluse si familiile cu venituri mici care isi asigura confortul termic in locuinta exclusiv pe baza energiei electrice. Pentru ca o familie ori o persoana singura, care utilizeaza curentul electric ca sa-si incalzeasca locuinta, sa primeasca acest tip de ajutor, ea trebuie sa aiba un venit mediu maxim de 615 lei pe fiecare membru component.

            In acest caz, ajutorul va varia intre 48 si 240 lei, in functie de venitul mediu net pe fiecare membru de familie. Astfel, cei care au pâna in 155 lei venit vor primi un ajutor la energia electrica de 240 lei. Pentru venituri cuprinse intre 155,1 si 210 lei, sprijinul financiar va fi de 216 lei. Apoi va scadea din ce in ce mai mult, respectiv la 192 lei (210,1-260 lei venit), 168 lei (260,1-310 lei), 144 lei (310,1-355 lei), 120 lei (355,1-425 lei), 96 lei (425,1-480 lei), 72 lei (480,1-540 lei) si 48 lei (540,1-615 lei).

            Aceasta suma acopera intre 20 si 100 la suta dintr-un consum maxim de aproximativ 16 kwh/zi. Având in vedere ca la consumurile casnice pretul mediu la energia electrica este de circa 0,5 lei/kwh, rezulta un ajutor maxim de 8 lei pe zi. Aceasta masura este prevazuta intr-un proiect de act normativ prin care Guvernul României preconizeaza modificarea OUG 70/2011 privind masurile de protectie in perioada sezonului rece.

            Guvernul o justifica prin aceea ca pretul la energie electrica va fi majorat cu 10 la suta in iarna 2013-2014 si ca in urma recensamântului din 2011 s-a constatat ca 135.000 de locuinte din tara utilizeaza ca sursa de incalzire exclusiv energia electrica, neavând alta varianta. Din cele 135.000 familii (gospodarii), 24.000 sunt cu dificultati financiare si, ca atare, indreptatite la ajutor de incalzire.

            Câtiva lei in plus la gaze

            Dar, deoarece si pretul la gaze a crescut si va mai creste, vor primi un ajutor mai mare si majoritatea familiilor care folosesc aceasta sursa de incalzire. Pentru familiile care au un venit net de pâna in 155 lei/persoana, ajutorul la gaze ramâne la 262 lei.

            In schimb, pentru restul, in functie de aceleasi transe de venituri (incepând de la 155,1 lei in sus), sprijinul financiar va fi de 190 lei fata de 162 lei, iarna trecuta, 150 lei (137 lei), 120 lei (112 lei), 90 lei (87 lei), 70 lei (62 lei), 45 lei (44 lei), 35 lei (31 lei) si 20 lei (19 lei).

            Modificari vor fi operate si asupra prevederilor ordonantei, referitoare la ajutorul de incalzire pentru familiile si persoanele singure ale caror locuinte sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. In iarna 2013-2014 atât familiile cât si persoanele singure cu locuinta bransata la sistemul de termoficare, cu un venit de pâna in 786 lei, vor beneficia de compensarea intre 5 si 90 la suta a facturii de incalzire, de la bugetul de stat.

            Din aceeasi sursa, persoanele singure care au un venit de 786,1 lei-1.082 lei vor avea dreptul la compensarea facturii in proportie de 10 la suta. Iarna trecuta, numai pentru familii, cu un venit pe fiecare membru component de pâna in 786 lei, compensarea facturii a fost de 5-90 la suta de la bugetul de stat. In schimb, toate persoanele singure, cu un venit de maximum 1.082 lei, au beneficiat din aceeasi sursa de finantare de o compensare de 10-100 la suta din factura.

            In plus, si in iarna 2012-2013 consiliile locale vor avea dreptul sa deconteze pâna la 7, 14, 20, 27, 33, 40, 46, 53, 59 sau 61 la suta din factura, in functie de treptele de venit care nu trebuie sa depaseasca 786 lei. Persoanele singure cu venituri intre 786,1 lei si 1.082 lei vor primi de la bugetul local tot o compensare de 63 la suta.

            Lemne in loc de bani

            Familiile si persoanele singure care isi incalzesc locuinta cu lemne, carbune sau combustibil petrolier vor primi un ajutor lunar, la fel ca iarna trecuta, adica in cuantum de 54 lei, 48 lei, 44 lei, 39 lei, 34 lei, 30 lei, 26 lei, 20 lei ori 16 lei, in functie de treapta de venit in care se incadreaza.

            Cele beneficiare de ajutor social, prevazut de Legea 416/2001, vor avea dreptul tot la 58 lei/luna. Pentru sprijinirea celor care se incalzesc cu lemne, carbune ori combustibil petrolier, guvernul propune ca plata sa se faca la inceputul sezonului rece, asa cum s-a procedat in cazul celor care beneficiaza de ajutor social.

            Totodata, preconizeaza ca acest tip de ajutor de incalzire sa poata fi dat si in natura (lemne, carbuni sau combustibil petrolier), in cantitatea cel putin echivalenta cu aceea care ar fi fost achizitionata cu suma de bani cuvenita beneficiarului.

            Caravana filmelor TIFF 2013 in Bacau

            In perioada 9 -11 august, in Parcul Cancicov din Bacau, va avea loc cea de a XII-a editie a caravanei “Transilvania International Film Festival”. Evenimentul consta in prezentarea unora dintre cele mai bune filme ale momentului in vederea promovarii artei cinematografice.

            Ca urmare a unui parteneriat cu “Fundatia Cartea Calatoare”, trei din filmele care vor fi proiectate au fost adaptate special pentru persoanele cu deficiente de vedere.

            In Bacau si in alte trei orase, proiectiile filmelor “Pozitia Copilului” (r. Calin Peter Netzer), ”Despre Oameni si Melci” (r. Tudor Giurgiu), ”Si caii sunt verzi pe pereti” (r. Dan Chisu), vor putea fi urmarite si de nevazatori, care vor putea asculta în casti explicatii suplimentare importante pentru întelegerea celor trei filme.

            Pe lânga acestea, vor mai fi difuzate si alte productii precum ”Lore” (r. Cate Shortland), “Funeralii fericite” ( Horatiu Malaiele), “Alba ca Zapada/ Blancanieves” (r. Pablo Berger) si ”Hasta la Vista” (r. Geoffrey Enthoven). Intrarea la proiectiile de filme este libera.

            Madalina Gheta

            Primari si terapeuti bacauani in Elvetia

              In luna august, opt specialisti in recuperare si asistenta sociala din cadrul Centrului „Daniel” al ASCHN si al seviciilor FSC vor efectua o vizita in Elvetia in cadrul unui schimb de experienta privind dezvoltarea unor servicii specializate pentru copiii cu dizabilitati din mediul rural.

              La acest training au fost invitati si doi primari – Gelu Ciorava din Podu Turcului si Corneliu Ghelase din Motoseni – deoarece deplasarea este parte a unui proiect derulat de FSC, ASCHN – Centrul „Daniel si Espoirroumanie in estul judetului, cu sprijinul autoritatilor locale.

              Delegatia bacauana va vizita mai multe centre si proiecte de profil din Elvetia si va participa la câteva sesiuni de informare pentru a acumula cât mai multe informatii si experiente necesare dezvoltarii unor activitati similare in România.

              „Este stiut faptul ca persoanele cu dizabilitati din mediul rural reprezinta una dintre cele mai marginalizate categorii sociale din România, având la dispozitie extrem de putine facilitati si servicii pentru integrarea sociala si pentru a beneficia de conditii normale de viata”, arata Gabriela Achihai, presedintele FSC.

              Proiectul „Model de parteneriat si servicii mobile pentru comunitatile rurale sarace”, derulat de cele trei organizatii, este finantat prin programul de Cooperare Elvetiano-Român.

              Avem si noi taximetristi pirati la Aeroportul Bacau

                Nu doar in Capitala sunt taximetristri ilegali care racoleaza clienti sositi pe aeroporturi.

                Si in Bacau, politistii de la Sectia 1 au depistat un individ, in vârsta de 25 de ani, din localitate, care facea ilegal transport de persoane, in regim de taxi, pe ruta Bacau – Comanesti.

                Clientii ii racola chiar din parcarea Aeroportului International Bacau.

                In urma verificarii, oamenii legii au constatat ca acesta nu avea licenta si nici atestat profesional si i-au intocmit dosar penal pentru exercitarea fara drept a unei profesii.

                Oferta bogata la agentiile de turism/ Bacauanii merg in concedii in tara si peste hotare

                  Agentiile de turism au fost foarte cautate in aceasta perioada. Ofertele au fost pe alese iar tarifele la fel. In functie de buget, fiecare a decis unde isi va petrece vacanta de vara.

                  „Anul acesta am vândut in mod egal pachete pentru litoralul românesc, Bulgaria si Grecia si au fost in scadere cele pentru Turcia. Avem solicitari si pentru circuite in afara tarii”, ne-a declarat Liliana Manole, administratorul agentiei de turism Top Travel Bacau. Preturile pornesc de la câteva sute de lei si ajung la câteva sute de euro pentru un sejur.

                  „Vindem doar pachete pentru locatii verificate de noi in prealabil. Nu promovam neaparat pachete ieftine pentru ca important este sa avem clienti multumiti”, a mai spus Liliana Manole. Cei care au ales sa se bronzeze pe litoralul bulgaresc au platit pachete all-inclusive, atractive pentru turisti.

                  Atractiv a ramas si litoralul românesc

                  Cererile difera de la o agentie la alta. „Cele mai multe solicitari au fost pentru România, pe litoral. Sunt si multe oferte, cu zile gratuite sau plateste unul si stau doi. Pretul difera in functie de statiune, daca are sau nu masa inclusa si de numarul de stele al hotelului. Ceea ce trebuie sa stie oamenii este faptul ca biletele prin agentii sunt mai ieftine decât daca s-ar duce sa se cazeze direct”, a explicat Dumitru Nanescu, directorul agentii de turism Inter Tour si vicepresedinte ANAT.

                  Dintre statiuni, cea mai cautata a fost Mamaia, urmata de Eforie Nord, Jupiter, Saturn si Neptun. Eforie Sud a fost mai putin solicitata. Pentru extern s-au vândut bilete pentru Bulgaria, Grecia, Turcia, Croatia si Spania.

                  Oferte la Marea Neagra

                  Pentru un pachet de 5 nopti intr-un resort cu toate facilitatile din Mamaia, cu demipensiune, turistul trebuie sa scoata din buzunar in jur de 550 de euro. In Costinesti poti sta 5 nopti intr-un hotel de 3 stele cu doar 422 de lei/persoana, la care se adauga cheltuielile cu masa. La Eforie Nord, tot intr-o locatie de 3 stele, pentru 5 nopti, in plin sezon, trebuie sa platesti intre 600 si 793 de lei /persoana.

                  Proiecte noi in atentia Consiliului Local Comanesti

                    Consilierii locali ai orasului Comanesti au avut in ultimul timp pe agenda de lucru numeroase proiecte de hotarâre si doresc ca acestea sa prinda cât mai curând contur. Astfel, prin accesarea Programului Operational Regional 2007 – 2013 (Axa prioritara 5 – Dezvoltarea durabila si promovarea turismului), se doreste realizarea la Comanesti a unui centru de agrement.

                    Valoarea totala pentru realizarea acestui centru este de 20.411.564 lei din care contributia proprie a Consiliului Local Comanesti este de 10.968.612 lei. Pentru viitorul centru de agrement consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate si indicatorii tehnico – economici ai investitiei.
                    „Acest centru de agrement va fi amenajat lânga stadion.

                    Centrul va cuprinde o sala pentru desfasurarea mai multor activitati, un strand pentru adulti si un strand pentru copii precum si o baza de agrement. De asemenea, in zona Podei – Galion dorim ca sa cream un alt loc de agrement. Aici va fi un parc si se va amenaja corespunzator zona pentru organizarea si desfasurarea activitatilor cultural – sportive, a festivalurilor artistice si a altor manifestari similare” – a declarat primarul orasului Comanesti, Viorel Miron.

                    O noua piata

                    La Consiliul Local Comanesti a fost actualizat si completat si Studiul de fezabilitate pentru investitia Constructie Hala Piata Centrala Comanesti. „Dorim ca la Comanesti sa avem o piata la un standard deosebit, in care sa oferim servicii moderne de comert, atât pentru producatorii individuali cât si pentru societati comerciale.

                    De asemenea, dorim si ca sa atragem un numar cât mai mare de producatori agricoli si vom oferi acestora toate conditiile de cazare, boxe in subteran pentru depozitarea marfii aduse la vânzare. Odata cu constructia halei se va amenaja in aceeasi zona si o parcare subterana”, a spus edilul orasului, Viorel Miron.

                    Un alt proiect de hotarâre aprobat de Consiliul Local Comanesti este cel privind accesarea prin Programul Operational Sectorial, Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritara 2 (Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii). Prin acest program ce vizeaza tranzitia elevilor de la scoala la viata activa, Primaria orasului Comanesti intentioneaza sa incheie parteneriate de colaborare cu firme din zona astfel ca elevii sa fie initiati in ceea ce priveste conditiile de pe piata muncii.

                    „De ce nu ne dau lumina?” / Revoltati pe E.ON

                      Locatarii blocului nr. 138, str. Bucegi, municipiul Bacau, imobil care se afla in proprietatea primariei, reclama ca societatea E.ON a intrerupt furnizarea energiei electrice, le-a ridicat contorul, dupa care le-a cerut sa plateasca noul contor si taxa de rebransare. Mai mult, ii obliga sa achite si o garantie care reprezinta valoarea consumului mediu pe doua luni.

                      Oamenii sustin ca nu e corect ca banii lor sa stea in contul E.ON fara dobânda si au cerut sa li se comunice temeiul legal: „Am luat contractul de inchiriere si m-am dus la E.ON, dar acolo mi-au cerut un vraf de copii si mi-au spus ca trebuie sa constitui un fond de garantie. De ce? Care e baza legala? Si de ce nu mi-au trimis o instiintare?”

                      Chiriasii sustin ca „nu exista niciun act normativ care sa prevada obligatia de a plati o garantie, ci doar un regulament intern.” E.ON ii contrazice: acest regulament este aprobat prin HG 1007/2004, deci are valoare de act normativ. In plus, banii vor sta in contul consumatorului, nu al E.ON.

                      Le-a expirat contractul de inchiriere

                      Imobilul cu nr. 138 de pe str. Bucegi este un „bloc social”, iar locatarii au o situatie materiala modesta. Cu toate acestea, sunt la zi cu plata facturilor: „Eu nu am niciun leu datorie la curent”, afirma Maria Vântu, adaugând ca, in acest moment, suma ceruta de E.ON este uriasa pentru ea. Unii dintre chiriasi au si alte probleme: le-a expirat contractul incheiat cu Primaria Bacau si nu a fost innoit tocmai din cauza ca aveau datorii.

                      „Aveam o restanta de 70 de lei la intretinere, recunoaste Maria Vântu. Dupa ce am achitat-o, am depus dosarul si astept noul contract. Pentru E.ON, primaria mi-a eliberat o adeverinta.” E.ON arata ca Maria Vântu a fost notificata la finalul lunii iunie ca-i expira contractul de furnizare si ca trebuie sa prezinte un act care sa ateste dreptul de folosinta a locuintei.

                      „Deoarece consumatorul nu a prezentat documentele actualizate, compania noastra a fost nevoita sa sisteze furnizarea energiei electrice”, arata Sorin Munteanu, E.ON România. Li s-a spus ca rebransarea ii va costa circa 700 de lei, apoi au aflat ca trebuie sa astepte 31 de zile, ceea ce i-a infuriat si mai tare: „Eu stiu ca nu am restanta decât la salubritate, in rest, zero lei, afirma Romeo Dumitru. Dar nu inteleg ce legatura au datoriile mele catre Primarie cu E.ON-ul?”

                      Reprezentantii E.ON arata ca locatarii fara contract de inchiriere „nu-si justifica prezenta in spatiul locativ respectiv”, deci nu pot incheia contract cu furnizorul de energie electrica.

                      Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004, stabileste ca furnizarea energiei in cazul consumatorilor care au contract de inchiriere sau a celor carora le-a fost sistata furnizarea pentru neplata „se face si in conditiile constituirii unei garantii”.

                      Garantia este depusa intr-un depozit pe numele clientului, nefiind purtatoare de dobânzi. „Garantia de furnizare a energiei electrice nu are legatura cu taxele de deconectare/ reconectare, acestea reprezentând contravaloarea prestatiilor”, arata E.ON.

                      O realitate tot mai greu de suportat

                      Ieri dimineata, când ma indreptam spre redactie, ma interpeleaza un domn in vârsta, si ma ia la rost, spunându-mi: pai, nu se poate asa, sa umbli cu palarie de cowboy! Da’, ce, suntem americani? si, uite la fata aia din fata, e cu fundul gol aproape, si la tânarul ala, cu sapca tot americana. Nu stiu unde-o sa ajungem, continua, scandalizat, domnul cu pricina. Ma iertati, ca va spun astea, asa, pe sleau, dar noi nu am stat niciodata cu mâna intinsa la altii.

                      Dar acum asa suntem si se duce de râpa totul! Trebuie sa precizez ca domnul era imbracat cu un costum elegant de vara, bej deschis, avea cravata, stil, tinuta, ma rog, ceva de genul old fashion. Si ca eu am o palarie de pai, mai curând borsalina decât tip cowboy, ca fata avea niste banali pantaloni scurti, in fine, si ca am incercat sa-i mai domolesc indignarea interlocutorului meu ad-hoc, zicând ca asa-i acum, de când cu satul global, cu mondializarea, moda e cam aceeasi peste tot.

                      Lasati, doamna, chestia asta cu mondializarea e veche de doua sute de ani, ricana domnul! si schimbul spontan de replici s-a oprit aici, revoltatul personaj intrând in curtea unei case vechi si frumoase. Lumea s-a schimbat mult, asta e firesc, chiar daca vechea generatie nu accepta usor acest mers al lucrurilor, vrând sa opreasca timpul in loc.

                      Sa ramâna totul asa cum a fost ea obisnuita. Schimbarea e fireasca, dupa cum am spus, numai ca ne-am schimbat mai mult in rau, si lumea parca s-a salbaticit. Nu moda e importanta, si faptul ca preluam rapid, sincron ce se poarta prin alte parti. Mai grav e ca pierdem lucruri esentiale, identitatea, respectul valorilor, echilibrul, discernamântul, masura, si, in ultima instanta, omenia. Parca nicicând ca in vara asta n-am auzit de atâtea nenorociri, accidente teribile, atrocitati monstruoase, vezi cazul cu individul care si-a incendiat sotia si cel al copilului omorât in bataie de concubinul mamei.

                      Bestialitate, abrutizare, salbaticire. Degradarea umanului a ajuns la limite terifiante. E timpul vacantelor, dar nu mai e deloc simplu sa-ti gasesti linistea estivala (sa te relaxezi, sa te distrezi, sa te bucuri de tihna) intr-o realitate tot mai greu de suportat.

                      Vom avea alegeri degeaba

                      La o prima vedere, pare ca sute de alesi local sunt corupti, ca au facut afaceri cu mafia, ca au incalcat legea si ca, da, raspunsul este ca trebuie facute alegeri locale pentru a fi desemnati alti conducatori ai comunitatilor. pentru ca, nu-i asa?, legea e clara: primarii si consilierii locale nu pot face parte din adunarile generale ale actionarilor.

                      Cu alte cuvinte, nu pot face parte din conducerea firmelor (AGA fiind organul suprem de conducere a unei societati comerciale) pentru a nu exista pericolul ca deciziile alesilor sa fie influentate de interesele comerciale ale companiilor.

                      Intentia legiuitorului este salutara si corecta. Nu poti sa fii si primar si, in acelasi timp, sa conduci o firma, mai ales daca are relatii comerciale cu primaria. Pentru ca, logic, vei avantaja firma respectiva. Sau vei fi acuzat ca o faci.

                      Problema vine, insa, de la o extindere a acestei interdictii catre firmele care apartin chiar primariei sau altor organisme publice. Pentru ca marea majoritate a alesilor declarati incompatibili de Agentia Nationala pentru Integritate cu asta au pacatuit: au fost intr-o AGA la o firma a primariei sau consiliului judetean. Problema este ca, daca stam si judecam logic, nu ar exista nici un conflict de interese in aceasta privinta.

                      Ambele institutii, primaria si compania care-i apartine, au interese comune, exista relatii clare de subordonare si, prin urmare, trebuie sa existe si o relatie clara in care sa se poata exercita un control eficient din partea proprietarului. Or, acest lucru se face prin intermediul AGA si al reprezentantilor proprietarului in acest organism. Pe cine sa puna, asadar primaria in AGA?

                      In mod logic, ar trebui ca membrii Adunarii Generale a Actionarilor sa fie alesi locali. Pentru ca ei reprezinta cetateanul care este, in ultima instanta, proprietarul companiei. Or, daca un primar sau consilier local nu poate fi numit in AGA la o companie a primariei, daca functionarii publici nu au voie sa fie desemnati ca membri in acest organism, cine poate fi desemnat sa controleze ce se intâmpla in compania respectiva?

                      Iata o intrebare la care nu raspunde nimeni. Pentru ca toata lumea se concentreaza pe o batalie politica a carei miza este, ca de obicei, falsa.

                      Editia inaugurala a „Speed Park Moto Challenge” a repus Bacaul pe harta motociclismului românesc

                      Bacaul a revenit pe harta competitionala a motociclismului românesc. Si a facut-o cu o competitie care a cules aprecieri unanime din partea concurentilor, indiferent ca a fost vorba de campioni de anvergura europeana sau de amatori aflati la debut.

                      Organizata la sfârsitul saptamânii trecute de gazdele de la Speed Park in colaborare cu CS Moldova Motors Sport Bacau si Arici Moto Arad, „Speed Park Moto Challenge” a demonstrat ca viitorul este de partea sa.

                      „Intr-adevar, ne dorim ca acest concurs sa devina, sub egida Federatiei, unul de traditie in motociclismul românesc.

                      Ne bucuram ca toti competitorii au laudat conditiile organizatorice si calitatea circuitului nostru. Asta ne face sa incercam o ridicare de stacheta in 2014, atât in ceea ce priveste valoarea premiilor, cât si a concurentilor”, a declarat managerul „Speed Park” Bacau, Eduard Nunu.

                      Rezultatele inregistrate la prima editie a „Speed Park Moto Challenge Bacau”:

                      Clasa Super Moto: 1) Sorin TRaistaru, 2) Vlad Neaga, 3) Attila Gergely.
                      Clasa Scooter: 1) Laurentiu Ciurescu, 2) Valentin Cristea, 3) Cristian Sandulescu.
                      Clasa Viteza Open: 1) Sorin Alin Ursu, 2) Alin Pintilie, 3) Catalin Burlacu.
                      Clasa Viteza Amatori: 1) Eduard Mihalcu, 2) Bogdan Buleandra, 3) Alin Ciubotaru.
                      D.S.

                      Handbal masculin/ Stiinta MD va avea parte de adversari modesti la Cupa Municipiului Bacau

                      Nici HCM Constanta, nici CS Odorhei si nici Steaua Bucuresti. Vice-campioana României, Stiinta MD Bacau va avea parte de adversari mai degraba modesti la primul turneu de pregatire al verii, programat vineri, sâmbata si duminica, in Sala Sporturilor, sub titulatura „Cupa Municipiului Bacau”.

                      Ajunsa la cea de-a opta editie, competitia din acest an va aduce in fata publicului bacauan, pe lânga gazdele de la Stiinta MD, doua echipe de liga secunda, CSM Calarasi si „satelitul” Stiinta MD ll si o grupare care a terminat prima deasupra liniei retrogradarii, Dinamo Bucuresti.

                      Buni pentru inceput

                      „Este un turneu destul de echilibrat, toate cele patru participante aflându-se la startul pregatirilor. Dinamo vine cu 13 jucatori noi, Calarasiul s-a intarit pentru Liga Nationala, iar Stiinta ll va fi un amalgam intre fosta CSM 2010 si rezervele primei echipe”, a punctat managerul Stiintei, Puiu Ciobanu.

                      „Sunt adversare bune pentru etapa in care ne aflam. Ne dorim ca acest turneu sa fie un inceput in consolidarea echipei”, a declarat si antrenorul vice-campioanei, Eliodor Voica referitor la Cupa Municipiului Bacau.

                      Alta filozofie

                      „Colin” Voica a precizat ca, personal, nu ar fi refuzat o invitatie la un turneu care ar fi reunit la start adversarele Stiintei in primele etape de campionat. „Discutând la modul ipotetic, daca HCM Constanta ar fi organizat un astfel de turneu si ne-ar fi invitat si pe noi, am fi participat fara niciun fel de probleme. N-ar fi avut nicio relevanta faptul ca, luna viitoare, vom juca alte doua meciuri oficiale contra celor de la Constanta”, a spus tehnicianul Stiintei.

                      Nu joaca numele
                      Voica a vorbit si despre probabila retragere a Sucevei din campionat („o mare pierdere, insa sportul depinde foarte mult de latura politica actuala, ceea ce face sa asistam, din ce in ce mai des, la colapsuri de acest gen”), dar si despre noile achizitii ale Stiintei: „As spune ca ele se prezinta bine, dar experienta ma face sa fiu rezervat in declaratii pompoase.

                      Nu intotdeauna joaca numele”. Coordonatorul bacauanilor, Ionut Rotaru a concluzionat: „Nu stiu daca lotul de anul acesta e cel mai bun de la revenirea Stiintei in prima liga, dar cu siguranta la noi este cea mai buna atmosfera”.

                      Fotbal/ Divizionara B Sport Club va intâlni miercuri, de la ora 17.30, concitadina Aerostar

                      La patru zile dupa primul meci de verificare al verii, nou promovata in Liga a ll-a, Sport Club Bacau revine pe teren pentru un alt amical pe „Municipal”. Si tot contra unei divizionare C. Invingatoare la limita, cu 2-1 in fata Cetatii Târgu-Neamt, echipa antrenata de Viorel Tanase va intâlni, azi, de la ora 17.30, pe concitadina Aerostar.

                      „Astept de la echipa mea un plus de prospetime si de consistenta in joc fata de amicalul cu Cetatea”, a punctat antrenorul Sport Clubului, Viorel Tanase, care nu-i va putea utiliza pe Burca si Traore, ambii accidentati.

                      Si-au adus portar

                      Sport Club se va prezenta la partida de astazi cu un nou portar. Unul cu experienta. Gruparea bacauana s-a inteles ieri cu Florin Olteanu, care va semna un contract pe doua sezoane cu SC-ul.

                      Jucatorul este liber de contract dupa ce echipa sa, CS Otopeni si-a anuntat retragerea din campionatul Ligii a ll-a din motive de ordin financiar. In vârsta de 32 de ani, Olteanu a evoluat in trecut, printre altele, la Jiul, Petrolul Ploiesti si Sageata Navodari. El va fi titular la Sport Club, principala sa rezerva urmând sa fie Razvan Petrariu.

                      Chitic, in pericol

                      Sosirea lui Olteanu intre buturile Sport Clubului ar face cu ochiul si Aerostarului, care ar urma sa obtina, sub forma de imprumut, unul din portarii de rezerva ai divizionarei B, Stirbu sau Savu. Ramânând in ograda „aviatorilor”, sa notam ca postul lui Ghita Chitic ca antrenor al Aerostarului nu este nici pe departe batut in cuie.

                      Mai ales dupa infrângerea la scor de tenis (0-6), suferita in urma cu o saptamâna, in Cupa României, in fata Moinestiului. Astfel, viitorul lui Chitic depinde in mare masura de evolutia echipei din amicalul de azi.

                      Cu Dunarea, tot dupa-amiaza

                      Sport Club va continua seria de jocuri-test in localitate cu amicalul de sâmbata, contra colegei de serie, Dunarea Galati. Programat initial dimineata, la ora 11.00, meciul impotriva galtenilor se va desfasura in cursul dupa-amiezii, de la ora 17.00, pe „Municipal”. De luni, gruparea lui Viorel Tanase isi va stabili cartierul general la Baile Felix, pentru un turneu de patru jocuri, dintre care unul in Ungaria, la Debrecen.

                      Tot saptamâna viitoare, bacauanii isi vor afla si adversarii din campionat, tintarul si componenta ligii secunde fiind amânate pentru miercuri, 14 august.

                      ULTIMELE ȘTIRI