Titlul ultimului volum semnat de Grigore Codrescu, “Imposibila revansa”- povestire memorialistica (Editura Corgal Press, 2013), m-a trimis, la început, catre “Suntem chit. Trei sute de retete ale razbunarii” (Editura Humanitas), cartea americancei Claire Gillman, cea care parca scrie folosind reteta prescrisa de Robert Kennedy, fost Procuror General al SUA: “Nu te enerva. Razbuna-te!”. Revansa, ca actiune prin care cineva razbuna un rau pricinuit sau rasplateste un bine, poate fi, urmând sugestia lui Claire Gillman, un sir de marunte explozii neuronale sau o… delicatesa servita la rece.
Pentru Grigore Codrescu, revansa are mai mult chipul unei delicatese servita la rece, dar cu umor, cu o ironie elevata. Pentru demersul codrescian, “ironia este grauntele de sare datorita caruia mâncarea capata gust” (Thomas Mann) sau “un excitant pretios: mai curând decât o învinuire, ne sileste sa ne facem examenul de constiinta” (Georges Duhamel). “«Imposibila revansa», zice autorul, este o confesiune sincera, pe alocuri prea sincera (…) Singurele fictiuni sunt replicile personajelor, asezate în spiritual adevarului”. Citându-l pe Noica, G.C. vrea sa stea de vorba cu departele lui în timp, caci este ravasit de o „amara culpa” nascuta din neputinta de a face mai mult pentru salvarea celor care au cazut victime ale istoriei.
Desi se bizuieste „pe valoarea curativa a scrisului”, aproape paradoxal, este framântat însa de „ideea revansei imposibile (…) pentru ca – vorba unui gânditor contemporan – Abel supravietuieste, în timp ce Cain este mereu activ. Cum s-a vazut si în naprasnicile lovituri privite de familia mea în ultimii saizeci de ani”.
Cu un mesaj etic emotionant, cartea este dedicata victimelor de la Poarta Alba-Canalul Mortii – coperta reproduce „Cronos devorându-si copiii” (Goya) – speranta care o strabate mereu fiind aceea ca „memoria ramâne ca justitie”. Asadar, revansa autorului este (contrazicând titlul cartii?), totusi, posibila; cel putin prin persistenta memoriei care judeca mereu… Lui George Codrescu, nostalgia, ca o credincioasa umbra, îi calca mereu pe urme, invitându-l sa se confeseze, dar fara a uita sa picure umor si detasare olimpiana în destainuiri.
Titlurile unor capitole stau marturie în acest sens: „Preambul paradisiac” (nimic altceva decât copilaria codresciana…), „Catând în lume” (scoala, bunicii, razboiul, balul, hora…), „Miracolul gimnaziului si tristetea plecarii”, „Fiu de chiabur la colectivizare”, „Studentul bursier ajunge comunist”… Ce este „Imposibila revansa”? O saga de familie?
Este, mai ales, saga unei epoci pe care G.C. a strabatut-o prin cenusa fierbinte a unui infern în care doar caldura mamei, lectia de demnitate a tatalui, norocul sotiei/familiei, valoarea scolilor/profesorilor si complicitatea fericita a destinului l-au ajutat sa marsaluiasca mereu cu aerul acela al argonautului care reuseste sa treaca printre Scylla si Carybda, împrietenit nu doar cu norocul. O saga doldora de infern, de istorie, de suflet ravasit, de suflet lecuit, de Speranta…
