In zilele de 3 si 4 octombrie 2013, Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau, in parteneriat cu Muzeul de Istorie Buzau si Centrul Cultural “George Apostu”, organizeaza Simpozionul National “Vasile Pârvan”, manifestare cultural-stiintifica, dedicata personalitatii marelui om de cultura, istoric de talie europeana, arheolog, epigrafist si eseist, membru al Academiei Române, nascut in satul Perchiu, comuna Huruiesti. Vasile Pârvan a studiat la Bucuresti (avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga si Dimitrie Onciul) si apoi în Germania, unde s-a specializat în istorie antica.

“La Simpozionul Natioanl “Vasile Pârvan” din acest an am invitat, pe lânga specialisti in istorie si arheologie din Bacau, si personalitati ale culturii si stiintei din toata tara, dar si din Chisinau. Lucrarile se vor desfasura pe durata a doua zile, in plen (conferinta stiintifica “Dimitrie Cantemir – principele carturar”) cât si pe cele patru sectiuni, Istorie, Etnografie, Arheologie si Personalitati si Muzeografie, sectiune care isi va desfasura lucrarile la Centrul de Cultura “George Apostu”Mariana Popa, manager al Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”

Ca o premiera, la Simpozion a fost lansat si numarul 42 al Revistei CARPICA, editie realizata de colective de specialisti de prestigiu, a caror comunicari, referate si studii cuprind o arie diversa de probleme, de la istorie, arheologie, la geanelogie si heraldica, etnografie si muzeologie. Tiparita in conditii grafice excelente la Editura Magic Print Onesti, revista se inscrie in seria de contributii stiintifice ale Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” la cunoastere, pastrare si valorificare a tezaurului nostru istoric si arheologic.

Tot cu aceasta ocazie, a avut loc si vernisarea unei inedite expozitii “Evolutia telefonului de-a lungul timpului”. “De obicei, la acest simpozion, organizam si o expozitie, de data aceasta, cu sprijinul Muzeului de Istorie din Buzau, oferim bacauanilor o retrospectiva a avolutiei telefonului de-a lungul timpului. Sunt expuse peste 40 de piese, incepând cu cel mai vechi telefon din tara si pâna astazi.

De ce am ales aceasta tema? Colectia muzeului din Buzau a circulat in mai multe orase din tara, unde a vut o mare priza la public. Expozitia este deschisa o luna si asteptam sa fie vazuta de elevi, de studenti, dar si de alte categorii de public”, a spus la vernisaj Lacarmioara Istina, sef sectie Arheologie-Istorie. La deschiderea simpozionului au participat Sorin Ailenei, consilier al Prefecturii Bacau si Ionel Floroiu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Bacau.

Complexul Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea” a organizat o expozitie de ciuperci proaspete la Vivariul de lânga Piata Centrala.

Vernisajul a avut loc joi, la ora 10. Expozitia, ajunsa la a VIII-a editie, cuprinde 85 de specii de ciuperci proaspete colectate din padurile judetului Bacau in perioada 30 septembrie – 2 octombrie de catre micologi. Speciile determinate de acestia sunt prezentate dupa criterii sistematice, ecologice si dupa importanta lor.

Bacauanii pot vedea, astfel, cum arata ciupercile comestibile, ciupercile toxice si cele medicinale. „Expozitia urmareste sa prezinte publicului riscurile la care se supun cei care colecteaza si consuma ciuperci pe care nu le cunosc”, arata muzeograful Otilia Pavel.

Biletul de intrare pentru adulti costa 4 lei, cel pentru elevi si studenti – 1 leu, iar biletul pentru pensionari – 2 lei.

Expozitia poate fi vizitata intre orele 9 si 17 pâna duminica, 6 octombrie, inclusiv.

Fiecare început de octombrie îmi aminteşte de vremurile studenţiei, când făceam drumul spre Bucureşti. Şi ţin minte ce frumoase erau acele zile, calde încă, aşa că mă plimbam agale prin oraş, prin centru, parcuri, pe străzile din Cotroceni şi din jurul Grozăveştiului, unde aveam căminul. Plecam într-un fel de recunoaştere, mă re-împrieteneam cu acele locuri, pe care şi acum le iubesc, fiindcă sunt legate de nişte ani frumoşi.

Am nostalgia lor, şi, din fericire, şi acum toamna mă cheamă mereu spre Bucureşti, la festivalurile de teatru unde sunt invitată. Aşa că am reconfortanta senzaţie că lucrurile nu s-au schimbat prea mult, că ele continuă într-o altă formă. Într-una plăcută, care-mi întreţine şi îmi conservă tinereţea de spirit, hrănită cu multe noutăţi şi cu o neobosită „culturozitate”.

E o expresie cuprinzătoare şi simpatică (de aceea am şi preluat-o) folosită de Bernard Pivot, care a combinat cuvintele cultură şi curiozitate. De fapt, în studenţie, de la cei mai buni profesori ai mei, sfatul acesta l-am reţinut, să nu încetez să-mi cultiv şi să-mi păstrez vie curiozitatea intelectuală. După învăţarea învăţării (care, sunt convinsă, că este un lucru foarte important), deprinsă în acei ani minunaţi pentru mine, imperativul curiozităţii epistemologice (aşa îi spun erudiţii) a rămas actual, în vigoare oricând şi oriunde.

Dincolo de admiteri la şcoli înalte, de calificative, de opţiuni mai mult sau mai puţin asistate, de goana după diplome şi dorinţa de succes în viaţă după terminarea studiilor, reuşita noastră ca adulţi cu discernământ stă şi în cuvântul acesta, „culturozitate”. Care ne împiedică să ajungem apatici, să ne lăsăm pradă deziluziei, blazării. Suntem vii cu adevărat, atâta timp cât ne interesează tot ce ţine de cultură (care se referă la toate domeniile de activitate) şi civilizaţie, adică de ceea ce este creat, adăugat de om naturii, opera gândirii sale. Şi cred că în privinţa aceasta, o şcoală adevărată este aceea care-i face pe elevi, pe studenţi să găsească în învăţare, în cunoaştere o sursă de bucurie.

De aceea, mi-au plăcut şi i-am admirat, dintotdeauna, pe acei dascăli de vocaţie, care ştiu să transforme actul pur didactic într-un fel de spectacol captivant pentru inteligenţă şi sensibilitate, un spectacol al seducţiei intelectuale.

La deschiderea anului universitar 2013-2014, am asistat la ceremonia decernării titlului de Doctor honoris causa al Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău profesorului univ. dr. ing. Hristo Ivanov Beloev, rectorul Universităţii „Angel Kanchev“ din Ruse, Bulgaria. Festivitatea din Aula „Vasile Alecsandri“ – sobră, cum se cade la un asemenea moment – a fost în bună parte bilingvă, ceea ce m-a făcut să-mi împrospătez cunoştinţele despre limba bulgară, mai precis despre influenţa acesteia asupra limbii române. Pe de altă parte, ascultând traducerile în/din bulgară, am putut constata pe viu particularităţile limbii din ţara vecină, la aproape toate nivelurile.
Primul reflex însă a fost dat de prenumele eroului zilei, care m-a dus cu gândul către un foarte cunoscut poet bulgar, Hristo Botev (1848-1876), erou naţional al poporului de la sud de Dunăre şi emigrant în România (în contextul evenimentelor antiotomane).

Translatoarea prezentă în aulă, bulgăroaică, ne-a demonstrat că stăpâneşte foarte bine limba română (dl Valentin Nedeff, rectorul universităţii-gazdă, înmânându-i un splendid buchet de flori, a apreciat „stilul exact“ al traducerii). Pendulând între un idiom şi altul, la distanţe mici în timp (enunţul se fragmenta după circa zece cuvinte), noi, ascultătorii, ne puteam da seama de echivalenţa unor termeni, fără să ştim paternitatea lor. Mi-am notat câţiva şi i-am verificat în lucrările de istoria limbii române. Aşa mi-am reamintit (în 1980, la Universitatea din Craiova, aveam un bun lectorat de limba bulgară) de bilingvismul slavo-român, prin care am împrumutat cuvinte din multe sfere semantice: societate (bejenie, grădinar, slugă, stăpân, voievod, zidar), familie (babă, ibovnic, maică, nene, nevastă, rudă), stări, însuşiri (lăcomie, pizmă, râvnă, veselie), timp (ceas, veac, vreme), scriere (buche, ceaslov, cerneală, a citi, letopiseţ, slovă) etc.

La rândul ei, bulgara a preluat din română mulţi termeni, inclusiv toponime, după secolul al XII-lea: sărbători (Kračun, Rusalja), viaţa pastorală (batut, pentru „lapte bătut“; čotura, din ciutură; fičor; furka de tors; gugla, din glugă; kačula, din căciulă; karuca, din căruţă; turma; turta; urda), cuvinte abstracte (bezna; dijma; gălčava; gluma; mut) etc.

Din discursurile spontane rostite de membrii delegaţiei bulgare mi-am notat şi alţi termeni, absenţi din lucrările lui Al. Rosetti ori I. Iordan, deveniţi elemente internaţionale prin generalizarea limbajelor de specialitate, inclusiv a celor din sfera politicului şi administraţiei: agrar, proiect, instituţie, procedură, metodic, maşini, conferinţă etc. Întâmplarea frumoasă de la 1 oct. a fost tălmăcită ca praznic, care în slavă înseamnă sărbătoare.

O particularitate fonetică izbitoare este trecerea oricărui a neaccentuat la ă/î (sunet intermediar: Doctor honoris scauză/cauzît, sBăcău/Bîcăut, sVăsile/Vîsilet (Alecsandri) etc. Un pericol evitat cu abilitate de vorbitorii autohtoni a fost cel dat de omofonie: spunând „prestigiul Universităţii Ruse“ (în loc de „din Ruse“), nu mai ştim dacă vorbim despre Bulgaria sau despre Rusia (majusculele nu se… aud).

Pe toată durata ceremoniei, pe ecranul din aulă erau afişate variantele aceleiaşi urări – Bine aţi venit!: Bienvenue!, Dobre doşli!, Bienvenida!, Benvenuti!, Welcome!, Willkomen! Dacă vom accepta alternativa Bun venit!, calchiind modelul bulgăresc, am scăpa de grija unui auxiliar morfologic (şi a cratimei, pusă de unii, la *a-ţi), dar am pierde ceva din căldura adresării.

Între minunile săvârşite de Domnul nostru Iisus Hristos spre a dovedi puterea Sa dumnezeiască, cele mai mari şi mai înfricoşătoare sunt de bună seamă, învierile din morţi.Revenirea la viaţă este tot ce poate uimi mai mult pe oameni.O astfel de minune ne este înfăţişată în Evanghelia de astăzi în Duminica înviereii fiului văduvei din Nain.

O văduvă îşi petrecea la groapă pe unicul său fiu, sfâşiată de durere şi însoţită de părerile de rău ale celor de faţă. La această înmormântare însă cel mai dureros era faptul ca mama mortului,care era şi văduvă,ducea la groapă pe singurul ei copil,singura ei nădejde,singurul ei ajutor pentru bătraneţe. Deodată în faţă, pe acelaşi drum, se arată un alt cortegiu tot aşa de numeros însă cu totul deosebit.

Bucuria strălucea pe toate feţele, iar toate privirile erau aţintite asupra unui om care mergea înconjurat de ucenicii Săi. Era Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în al doilea an al propovăduirii Sale, în vremea Cincizecimii. Iisus venea din Capernaum unde vindecase pe fiul sutaşului şi se întorcea în Ierusalim pentru sărbătoare. Mântuitorului i s-a făcut milă de îndurerata mamă. A oprit convoiul funerar şi i-a spus vaduvei îndurate :”Nu mai plânge!”. S-a făcut linişte şi o aşteptare solemnă. Apoi îndată, ne spune Sf. Evanghelie, Domnul a poruncit: “Tinere, ţie îţi zic: scoală-te!”. Tânărul s-a ridicat, şi revenindu-şi în fire, “a început a grăi, şi l-a dat pe el maicii sale”(Luca 7,12-13).

Cuvintele sunt sărace pentru a înfăţişa bucuria mamei ce şi-a văzut fiul înviat.

Cei de faţă înţeleg că Iisus Hristos este Stăpânul vieţii şi Învingătorul morţii. Învierea tânărului din Nain nu este decât o biruinţă parţială şi pentru o anumită perioadă asupra morţii, fiindcă tânărul acesta va cunoaşte din nou moartea la vremea rânduită,ca fiecare pământean. Învierea tânărului din Nain este o înaltă pildă de bunătate, o dovadă de profundă înţelegere pe care o arată Mântuitorul în faţa durerii omeneşti. El nu l-a înviat pe tânăr pentru a-l reda deşertăciunilor vieţii, ci pentru a-l reda mamei, spre a-i fi sprijin şi mângâiere.
Prin învierea fiului văduvei din Nain, Iisus a sfintit valoarea legăturilor de familie și de rudenie. Dar a învățat-o pe văduvă și despre Învierea ce de Apoi.

Tot cortegiul funerar a rămas împietrit în faţa acestei minuni şi exclamatia lor a fost unanimă şi fără echivoc:- “Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său”(Luca7,16).

Adeseori şi noi cei de azi suntem puşi în situaţii dificil de traversat in viaţa noastră;azi Domnul Iisus “din milă”a dăruit bucuria în casa văduvei din Nain.

Prin rugăciune către Mântuitorul putem primi şi noi aceeaşi bucurie în casele noastre in fiecare zi.

Cortegiul văduvei este întâmpinat de cel al Domnului; pe noi Mântuitorul ne întâmpină în fiecare zi cu toata suita Sa de îngeri de fiecare dată când trecem pe lângă o Sfântă Biserica! Rămane ca noi să alergam catre Dânsul şi Să-L rugăm zicându-I : “Doamne Multmilostive revarsă mila Ta asupra noastră şi ne dăruieşte şi nouă bucuriile văduvei care şi-a văzut fiul înviat,înmulţind în casele noastre dragostea,rodul grâului ,al vinului şi al untdelemnului, puterea de a Te lăuda şi a cinsti Sfânt Numele Tău,amin”.

Pr. Liviu Burlacu
Fundația ”Episcop Melchisedec”-Bacău

Într-o zi, apostolii s-au prezentat la Isus cu această frumoasă rugăminte: „Dă-ne mai multă credinţă”, sau „Măreşte-ne credinţa!” La prima vedere, rugămintea apostolilor pare de neînţeles pentru noi. De ce sau cum de se roagă pentru mai multă credinţă tocmai ei, apostolii, de vreme ce îl au în mijlocul lor pe însuşi Fiul lui Dumnezeu? Cu toate că erau fascinaţi de învăţăturile şi minunile sale, au simţit nevoia de a-i cere mai multă credinţă, deoarece Isus a ales să fie prezent în mijlocul lor în umilinţă, fără a-şi manifesta de la început, în mod deplin şi limpede, dumnezeirea sa.

În anul 1812, când împăratul Napoleon a ajuns în Rusia, unii locuitori din Moscova s-au rugat astfel: „Doamne al oştirilor cereşti, tu care ai înecat pe faraon în mare şi l-ai umilit pe mândrul Nabucodonosor, priveşte spre semeţul Napoleon, apucă-l cu braţul tău puternic, care ţine cerul şi pământul, şi zdrobeşte-l cum zdrobeşte olarul vasul de lut!”

Napoleon, auzind aceste rugăciuni, a spus: „Cu rugăciuni vor ei să mă bată? Între împăratul Rusiei şi între mine hotărăsc nu rugăciunile, ci baionetele; voi pătrunde până la Moscova cu cele 500.000 de baionete ale mele şi voi face de râs rugăciunile îndreptate împotriva mea”. Napoleon a ajuns, într-adevăr, până la Moscova, dar aceasta a fost spre înfrângerea lui şi spre distrugerea armatelor sale.

„Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta”(Lc 17,5-6). Prin acest răspuns, Isus a voit să sublinieze importanţa credinţei, dar în acelaşi timp şi raritatea acesteia. „Credinţă cât un grăunte de muştar”, adică oricât de puţină credinţă, dar credinţă adevărată să fie, şi atunci Domnul poate înfăptui şi astăzi minuni în viaţa noastră şi prin viaţa noastră, la fel ca şi în cazul ucenicilor care au devenit capabili să-l mărturisească pe Învăţătorul lor cu preţul vieţii, la fel ca în cazul locuitorilor din Moscova care au ieşit biruitori împotriva celor 500.000 de baionete ale lui Napoleon.

La 18 august 2013, papa Francisc, înainte de recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului”, le spunea celor adunaţi în Piaţa „Sfântul Petru”: „Credinţa nu este un element decorativ, ornamental; a trăi credinţa nu înseamnă a decora viaţa cu un pic de religie, ca şi cum ar fi un tort şi este decorat cu frişcă. Nu, nu aceasta este credinţa. Credinţa înseamnă a-l alege pe Dumnezeu drept criteriu-bază al vieţii”.

A avea credinţă nu înseamnă să-ţi aduci aminte de Dumnezeu doar în momentele grele şi a-l considera ca pe un automat de distribuit ajutoare ori sacramente, aşa cum sunt aparatele de băuturi răcoritoare, pe care le găsim prin parcări sau prin oraş, unde este suficient să introduci câteva monede, să apeşi pe un buton ca să obţii în mod automat o cafea cu sau fără zahăr, cu sau fără lapte! A avea credinţă înseamnă a te încredinţa cu totul în mâinile lui Dumnezeu, la fel ca un copil în braţele tatălui său, înseamnă a-l lăsa pe Dumnezeu la cârma vieţii tale.

Când ne-am rugat ultima oară asemenea apostolilor? Nu cumva, prin cererile pe care i le adresăm lui Dumnezeu, uneori dăm impresia că am avea doar stomac şi portofele?

Doamne, dă-ne harul ca, aşa nevrednici cum suntem, să nu uităm că tu ne-ai pregătit un loc la masa împărăţiei tale. Amin.

Pr. Ştefan Bortă, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Cruce” Bacău