Acasă Blog Pagina 4029

Mobilizare cu lopeti

    Joi dimineata, in jurul orei 9.00, ziceai ca in Bacau s-a dat startul unei competitii de genul „Cine curata zapada mai repede din fata magazinului”.

    In zona Orizont sau in Centru, de o parte si de alta a soselei, erau oameni cu lopeti in maini, care curatau pietonalul din fata societatilor comerciale. Oamenii spun ca au profitat de faptul ca a stat ninsoarea si viscolul, iar curatarea trotuarului din fata magazinelor tine de atributiile lor.

    „Am iesit la lopata. A fost un exercitiu bun, de civilizatie. Cum vrei sa-ti intre clientul in magazin, daca nu poate deschide usa din cauza zapezii asternute peste noapte?! In plus, suntem pasibili de amenda daca nu curatam zapada din dreptul nostru”, spune Vlad Burlacu.

    In fata unui magazin cu haine second-hand, doua femei tocmai se schimbau la lopata. „Nu e treaba de femei, dar trebuie sa ne aliniem celorlalti. Mi-a placut sa vad ca lucrurile intra in normal, pentru ca nu este comod pentru nimeni sa inoate prin zapada.

    Prin unele zone au mai intrat utilajele de mici dimensiuni, dar trebuie sa contribuim si noi la starea de normalitate pe care ne-o dorim cu totii”, declara Dorica Dumbrava. Faptul ca trotuarele erau curatate nu a trecut neobservat in randul pietonilor.

    Fara apa calda, din cauza pierderilor

      O avarie aparuta in reteaua de termoficare deservita de punctul termic (PT) 9, i-a lasat fara apa calda pe locatarii blocurilor nr. 6 si 7 de pe strada Castanilor, din municipiul Bacau.

      De doua zile, angajatii CET Bacau incearca sa localizeze cu exactitate avaria si au sapat prin sondaj, in apropierea punctului termic.

      Joi, o echipa de interventie s-a deplasat din nou la fata locului si a spart asfaltul pentru a ajunge la conducta fisurata. Interventia figureaza in evidentele dispeceratului CET Bacau si se pare ca ii afecteaza pe locatarii arondati la asociatiile de proprietari nr. 24, 35 si 92.

      „Este vorba despre o pierdere inregistrata in retea si se lucreaza la remedierea problemei.

      Intreruperea de pe strada Castanilor s-a facut la cererea presedintelui de asociatie, pentru ca la blocul nr. 7, scara G, este o teava sparta si se inregistreaza pierderi. Se verifica situatia in teren si se incearca remedierea avariei”, spune dispecerul CET-ului.

      Avarii in sistemul centralizat de termoficare au mai fost semnalate pe strada Viorelelor 1 A – 3 A (PT 11), strada Costache Negri 3-6 (CT 2 Miorita), strada Banca Nationala – Sala de gimnastica (PT 44) si Liceul „Vasile Alecsandri” (CT Grup Scolar).

      Orele neefectuate in scoli se vor recupera

        Ministerul Educatiei a atentionat conducerile din toate scolile sa ia masuri pentru recuperarea orelor neefectuate zilele trecute din cauza suspendarii cursurilor, urmare a conditiilor meteo nefavorabile.

        Aceste recuperari se vor realiza pâna la sfârsitul anului scolar, astfel incât sa fie asigurata parcurgerea integrala a programelor.

        Recuperarea cursurilor se va face dupa un program special, avizat de consiliul profesioral si avizat de consiliul de administratie al fiecarei unitati de invatamânt.

        Totodata, in cazurile speciale in care nu s-a putut asigura incheierea situatiei scolare a elevilor pe semestrul I, aceasta se poate face in prima saptamâna de dupa vacanta intersemestriala, din semestrul II.

        Toate deciziile vor fi transmise Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. In ceea ce priveste plata salariilor profesorilor pentru luna ianuarie, aceasta se va efectua integral.

        Vine vacanta in scoli

          Dupa o saptamâna in care ba s-a invatat, ba nu, din cauza vremii, de azi, vineri, toti elevii intra in vacanta intersemestriala (1 – 9 februarie), dupa incheierea cursurilor semestrului I.

          In semestrul al II-lea cursurile incep pe 10 februarie si se termina pe 11 aprilie 2014. Vacanta de primavara este in perioada 12 aprilie – 20 aprilie, pentru ca apoi elevii sa revina in banci pâna pe 20 iunie 2014, când se incheie anul scolar 2013-2014.

          Vacanta de vara debuteaza pe 21 iunie 2014 si se va incheia pe 14 septembrie 2014. Prin exceptie, pentru clasele terminale din invatamântul gimnazial si liceal, cursurile anului scolar in curs se incheie pe 13 iunie 2014 (clasele a VIII-a), respectiv 30 mai 2014 (clasele a XII-a), pentru sustinerea examenelor nationale.

          Saptamâna 7 – 11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este dedicata activitatilor extracurriculare si extrascolare, in cadrul programului ”Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”, având un orar specific.

          31 01

            p1

            FOTO: Scoala de la Bratila a ars azi-noapte

              Scoala din localitatea Bratila, din comuna bacauana Helegiu, a luat foc miercuri seara. Incendiul s-a extins rapid la intreg acoperisul de circa 600 mp, care s-a prabusit.

              Pompierii au intervenit cu dificultate din cauza ca nu au avut de unde sa alimenteze cu apa. Masinile trebuiau sa parcurga 10 km pana la Onesti si inapoi.

              Patru autospeciale ale ISU Bacau au fost la fata locului incercand sa stinga incendiul.

              Scoala a fost renovata in 2008. Inca nu se stie cauza incendiului.

              PS Ioachim Bacauanul: „Crestinismul abia incepe”

              Intâlnire emotionanta, de mare incarcatura spirituala, la Universitatea „George Bacovia”, miercuri seara, unde Preasfintia Sa Ioachim Bacauanul a lansat trei volume de marca: „La déification de l’homme d’aprés la pensée du pére Dumitru Staniloae”(Indumnezeirea omului in gândirea parintelui Dumitru Staniloae) – teza sa de doctorat sustinuta in limba franceza in 1994, la Institutul „Saint Sèrge” Paris sunt indrumarea profesorilor Boris Bobrinskoy si Olivier Clement, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie”- o lucrare ce reaminteste de faptul ca Sf.Cuvioasa Parascheva este cinstita si iubita in Eparhia Romanului si Bacaului de peste sase secole, si „Crestinismul abia începe” – o culegere de eseuri, de reflectii si proprie meditare asupra problemelor contemporane.

              Semnate sub numele de Episcop Ioachim Giosanu – numele sau de familie pe care l-a purtat pâna a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, cele trei lucrari au fost prezentate de pr. Ciprian Burca, de la Biserica „Buna Vestire” Bacau, prof. Marius Manta, critic literar revista „Ateneu”, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, pr. dr. Nicolae Hurjui de la Catedrala „Înaltarea Domnului” si prof. univ. dr. Ioan Danila de la Universitatea „Vasile Alecsandri”.

              Au fost prezenti reprezentanti ai autoritatilor locale, centrale si judetene, membrii ai Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, directorii institutiilor de cultura din Bacau si Iasi, profesori de religie, preoti, credinciosi, iubitori de carte religioasa, poeti si filosofi, care s-au reunit cu totii in „Aula Moldova” a universitatii gazda, transformata intr-un adevarat spatiu consacrat culturii. A sustiunut un scurt concert la intreaga manifestare si Corala „Episcop Melchisedec” a preotilor din Protopopiatul Bacau, alaturi de preot Iulian Musat si arhidiacon Ciprian Ignat.

              „Este un eveniment organizat de noi, cei de la Centrul Eparhial de la Roman, respectiv Arhiepiscopia noastra, care are mai multe colaborari culturale, atât cu Universitatea «George Bacovia», acum gazda noastra, cât si cu Universitatea de «Vasile Alecsandri». Ne bucuram ca suntem aici pentru lansarea unor carti ale smereniei mele, care sper sa placa bacauanilor si celor care le vor citi. Sa le fie spre ajutor si de folos sufletesc.”
              PS Ioachim Bacauanul

              „Participam la un eveniment deosebit care pune in valoare componenta carturareasca, dimensiunea culturala a Preasfintitului Ioachim Bacauanul, prea putin cunoscuta pâna acum. Faptul ca a publicat acum aceste carti este un lucru bun pentru intreaga comunitate. Eu zic ca este doar un inceput, ca vor fi si alte carti, deja anuntate, pe care speram sa aiba puterea si sanatatea sa le aduca catre noi, pentru ca avem nevoie de ele, de astfel de lucrari, noi, cei din Arhiepiscopia Romanului si Bacaului, dar si cei din intreaga teologie si cultura româneasca.”
              pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Ahiepiscopiei Iasilor

              „Intâlnirea aceasta are o importanta deosebita atât pentru episcopul nostru, Presfintitul Ioachim Bacauanul, cât si pentru intreaga eparhie, deoarece vorbim de un eveniment cultural de mare incarcatura culturala pentru orasul nostru. Suntem aici toti cei care i-am inteles intelepciunea si viziunea, cât si cei care, poate din curiozitate, vor sa-l cunoasca mai indeaproape in tripla sa impostaza de teolog, catehet si de hagiograf. Suntem aici, intr-un coltisor de taina, unde ne vindcam cu totii de aceasta bucurie a cuvântului.”
              pr. Ciprian Burca, de la Biserica „Buna Vestire” Bacau

              Episcopul Ioachim Bacauanul s-a nascut la 29 martie 1954, in comuna Stanita (judetul Neamt), fiind al treilea copil al sotilor Neculai si Anica Giosanu, din cei opt (patru baieti si patru fete). A intrat ca frate la Manastirea Sihastria in 1970 si, tot atunci, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Manastirea Neamt pe care l-a absolvit in 1975.

              Intre 1976 – 1980 urmeaza cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa Bucuresti, pentru ca in 1980 sa primeasca numele de Ioachim, fiind primit in monahism, la Manastirea Bistrita, ca primul calugar hirotesit pe seama acelei manastiri dupa 40 de ani. In martie 1981 este hirotonit ierodiacon, iar in 1985 este transferat la Centrul Eparhial Iasi unde a fost pe rând prim-arhidiacon al catedralei mitropolitane, secretar al Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist, econom mitropolitan. In decembrie 1990 este hirotonit ieromonarh de catre IPS Daniel la Manastirea Varatec.

              Intre anii 1991 – 1992 a urmat cursurile de limba franceza la Sorbona, iar in 1994 isi da teza de doctorat la Paris. In 1998 a fost ales de Sf.Sinod al BOR, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, cu titulatura de „Bacauanul”, iar pe 1 mai 2000 a fost hirotonit in treapta de Arhiereu. Pe 13 septembrie 2009 este ridicat la rangul de Episcop vicar, odata cu ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie, cu titulatura de Arhiepiscopia Romanului si Bacaului. Din anul 2000 este membru al Comisiei teologice, liturgice si didactice a Sfântului Sinod.

              Cu programul Work and Travel a ajuns tocmai in America. „American Dream”

                Mergeam in drum spre casa si, din intâmplare, ma intâlnesc cu o veche prietena. Aceasta, curioasa de felul ei, incepe cu miile de intrebari:

                – Buna, Raluca, ce bine imi pare sa te vad, am vazut pe facebook-ul tau poze din America, cum ai facut sa ajungi tocmai acolo?

                – Am plecat cu un program pentru studenti.

                – Serios? Pai inseamna ca pot merge si eu anul acesta, dar ce a trebuit sa faci ca sa mergi?

                – Trebuie sa fii student la o facultate la zi, sa nu ai mai mult de doua restante si, bineinteles, sa dispui de o suma de bani, pentru a putea ajunge acolo, o suma pe care ti-o recuperezi muncind in America.

                – Super! Dar cum ti-ai gasit locul de munca?

                – Prin programul cu care am mers. Ei mi-au dat o baza de date cu locuri de munca, iar eu mi-am ales de acolo si am aplicat la serviciile care mi-au placut. Angajatorul, la rândul sau, selecteaza câtiva studenti si ii intervieveaza, urmând ca sa decida pe cine angajeaza.

                – Si in caz ca nu te alege nici un angajator?

                – Din cele trei locuri de munca la care ai aplicat trebuie sa te aleaga cineva. Oricum, dupa ce te respinge vreun angajator, poti aplica la alt loc de munca si in caz ca chiar nu te alege nimeni, mai exista Târgul de joburi, care este ultima varianta si unde este aproape imposibil sa nu te aleaga cineva.

                – Si tu cum ai gasit jobul acesta. Cum a fost interviul?

                – Am gasit locul de munca in baza de date. Am avut un mare noroc sa am parte de un angajator extraordinar. La interviu am râs, am glumit, m-a intrebat despre mine si despre facultatea mea, apoi m-a intrebat de ce am aplicat la jobul respectiv si de ce cred ca as fi buna pentru el. La sfârsit mi-a dat informatii despre locul de munca si mi-a spus sa astept raspunsul final, dupa ce termina de intervievat si ceilalti studenti.

                – Si te-a acceptat?

                – Da!

                – Si cum ai ajuns acolo?

                – Dupa un zbor lung de 11 ore, când sa ajung in sfârsit in America, in statia de autobuz sa ma ia un fior. Eram in sfârsit in America, dar eram singura, pe tarâm necunoscut, nu stiam unde exact merg si cum va fi acolo. Pâna la intâlnirea cu angajatorul am avut mari emotii, dar apoi m-am simtit in siguranta!

                – Ce fain trebuie sa fi fost! Dar spune-mi tu ca ce ai lucrat acolo si cum te-ai descurcat, dar mai ales cu colegii cum te-ai inteles?

                – Eu am lucrat ca si camerista. Eu ma gândeam: „aaaa, e usor sa fac fata”, dar sincera sa fiu, nu a fost usor deloc si acum apreciez mult persoanele, care saracele practica acest serviciu de ani buni sau poate de o viata intreaga! Dar, daca ar fi sa dau timpul inapoi, as alege aceeasi slujba pentru ca vara aceasta mi-am facut niste prieteni grozavi cu care inca tin legatura si o sa tin toata viata. Am fost ca o mare si frumoasa familie, bineinteles ca au fost si momente mai rele, când nu ne intelegeam si ne certam, dar acestea ne-au ajutat sa ne creem o relatie mai buna!

                – Si aveai zi libera?

                – Desigur, iar daca se intâmpla ca ziua mea libera sa cada in aceeasi zi cu a unuia dintre sefi, acestia ne duceau in oraselele apropiate, ca sa le vizitam sau sa facem cumparaturi, ba chiar ne-au organizat câteva iesiri cu totii, in zilele in care nu prea erau clienti in hotel si ne puteau scurta programul!

                – Oooo si asta inseamna ca ti-ai cumparat o multime de lucruri pe acolo!

                – Cam da si stii care e diferenta? Acolo toate sunt ieftine si de calitate si eu, cât timp am stat acolo, mi-am dat seama ca in America ceea ce visezi noaptea, poti merge in magazine sa iti cumperi ziua!

                – Ce fain, bun acum munca, munca, dar totusi e America, trebuie sa fi vizitat ceva pe acolo, nu?

                – Pai nu de asta se cheama programul Work and Travel? Am vizitat Portland si Boston, impreuna cu colegii si sefii mei, in Boston fiind si petrecerea noastra de ramas bun! Dupa ce s-a incheiat contractul de munca, am plecat in New York, unde m-am intâlnit cu prietenul meu si am stat o saptamâna la niste amici, care locuiesc acolo si care câstigasera la Loteria Vizelor, norocosii!

                – Si ti-a placut?

                – Putin spus mi-a placut! Pozele ca pozele, dar sa fii acolo si sa vezi, intrece orice limita. Sa vezi tot New York-ul din Empire State Building, sa vezi tot Manhattan-ul si Central Park, locurile care le vedeam in filme si in care nu credeam ca am sa ajung vreodata. A fost grozav, s-a meritat toata munca si efortul sa ajung acolo ba chiar s-a meritat asa de mult incât, când am ajuns acasa plângeam ca voiam inapoi si nerabdatoare mi-am depus dosarul la Loteria Vizelor, poate am si eu noroc….

                – E grozav, ceea ce imi spui, dar sincer acum nu si-a fost frica, ca putea sa ti se intâmple ceva?

                – Nu nu mi-a fost, nu aveam de ce! Asigurare medicala aveam si, inainte de plecare am completat un fel de chestionar, unde aveam toate informatille necesare despre regulile si restrictille de acolo si despre felul cum trebuie sa reactionez si ce trebuia sa fac in toate situatiile grele: apoi, sponsorul din America tot timpul se ocupa de studenti, ne trimitea lunar chestionare, sa vada daca totul era in regula, daca eram multumiti cu jobul, cu cazarea, daca angajatorii ne dadeau zi libera, daca se purtau ok cu noi, daca am vizitat ceva si tot felul de intrebari de genul acesta.

                – Grozav, inseamna ca ai avut o vara de neuitat!

                – Da, o vara care nici in vise nu putea fi mai frumoasa…

                Raluca Chiparatu, Specializarea Informatica, Facultatea de Stiinte,
                Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau

                Bacauanii stau prost la productivitate

                Bacaul este codas intr-un top al celor mai harnice judete, dupa produsul intern brut pe cap de locuitor inregistrat de la inceputul crizei si pâna in prezent. Conform unei analize pe baza mai multor indicatori economici, Bacaul este pe locul 36 dintre cele 42 de judete din clasament.

                Clasificarea ii prezinta pe cei care au produs cel mai mult in aceasta perioada, cine sunt cei mai productivi, cei mai eficienti români. Dintre cele 42 de judete (41 A Bucuresti), 39 au depasit nivelul anului 2008 la valoarea produsului intern brut pe cap de locuitor.

                Cu alte cuvinte, in 39 de judete, PIB-ul pe cap locuitor va ajunge in 2013 peste valoarea din 2008, ceea ce ar fi un semn pozitiv privind depasirea crizei.

                Bacaul inregistreaza, asadar, o crestere destul de mica, de la 14.692 milioane lei in 2013, la 15.434 milioane lei in 2014, cifre estimate de Comisia Nationala de Prognoza.

                In acelasi timp, judetul Iasi va cumula un produs intern brut in crestere de la 19.954 milioane lei in 2013, la 21.000 milioane lei in 2014, conform aceleiasi estimari.

                Patru milioane de lei pentru crescatorii de oi

                In premiera pentru Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), ajutoarele destinate crescatorilor de ovine si caprine sunt platite in luna ianuarie.

                La nivel national, suma totala alocata in cadrul PNDC (Plati Nationale Directe Complementare) beneficiarilor primei pe cap de animal este de 344,45 de milioane de lei: 304, 37 milioane de lei au ajuns la 43.338 de crescatorii de oi, iar 40,08 milioane de lei, la 15.339 crescatorii de capre.

                In judetul Bacau, au fost depuse 1.552 de cereri eligibile, 848 pentru ovine si 704 pentru caprine pentru un efectiv de 166.270 de animale. Suma care se aloca este 38,2 lei/cap de animal. In total, crescatorii de oi din judet au primit 4,53 de milioane de lei, iar cei de capre, 1,67 milioane de lei.

                „Este pentru prima data când, in luna ianuarie, s-au platit beneficiarilor primei pe cap de animal sumele cuvenite având la dispozitie prin bugetul aprobat suma integrala.”
                Gabriela Mazilu, director APIA Bacau

                Zeci de primarii intârzie plata ajutoarelor de incalzire

                  Dupa mai bine de o luna de asteptari, in sfârsit, peste 8.200 de familii indreptatite sa primeasca ajutorul de incalzire pe baza de lemne, carbune sau combustibil lichid vor lua banii cuveniti pe noiembrie.

                  Ele ar fi trebuit sa beneficieze de ajutor inca din decembrie, dar primariile de domiciliu, 26 la numar, au intârziat depunerea documentatiei necesare la Agentia Judeteana de Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) Bacau.

                  Pentru ca plata sa se faca la zi, situatia cu beneficiarii pe luna noiembrie ar fi trebuit prezentata pâna in 5 decembrie 2013. Dar doar 67 de primarii din cele 93 s-au conformat. Astfel, inainte de Craciun, numai doua treimi (16.124) din numarul total al familiilor indreptatite au beneficiat de ajutor de incalzire cu lemne, pe noiembrie. AJPIS Bacau a platit atunci 3.375.285 lei. Dar si in ianuarie cu putin peste jumatate dintre beneficiari vor vedea banii pe luna decembrie.

                  Pâna in 9 ianuarie, termenul limita, au depus documentele la AJPIS Bacau si au solicitat finantarea pentru decembrie numai 49 primarii.

                  „Prin urmare, noi vom face viramente in aceasta luna pentru cele 8.200 de familii, care au de luat banii pe noiembrie, si pentru familiile din cele 49 localitati, pe decembrie. Banii vor intra in contul primariilor pâna pe 30 sau 31 ianuarie. Astfel, primariile respective vor putea achita ajutoarele in cursul saptamânii viitoare.”
                  Gheorghe Apostu, consilier superior la AJPIS Bacau

                  Familiile din celelalte 44 de localitati vor lua ajutorul aferent lunii decembrie abia la inceputul lui martie.

                  Trafic feroviar si aerian in dificultate, in Bacau

                    În urma noilor avertizari meteo de ninsoare si viscol, emise de Administratia Nationala de Meteorologie, angajatii companiilor feroviare vor comunica permanent modificarile care intervin în graficul trenurilor si vor interveni cu utilaje pentru deszapezire, astfel încât circulatia trenurilor sa se desfasoare în conditii de siguranta pe toate rutele de cale ferata.

                    Sunt pregatite locomotive Diesel de rezerva în toate zonele afectate, precum si plugurile de zapada. De asemenea, se va asigura alimentarea cu energie electrica a garniturilor aflate în stationare, pentru a fi mentinuta caldura în trenuri.

                    Deoarece exista posibilitatea aparitiei de noi modificari/perturbari în programul de circulatie al trenurilor, pasagerii trebuie sa se intereseze, înainte de calatorie, despre conditiile meteo si sa apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informatii actualizate despre mersul trenului cu care intentioneaza sa calatoreasca.

                    In judetul Bacau, conform situatiei transmise de Ministerul Transporturilor ieri, la ora 15, era oprita circulatia garniturilor 1753 Bucuresti Nord – Suceava, 1754 Suceava – Bucuresti Nord, 5301 Marasesti-Comanesti, 5302 Comanesti-Marasesti, 5312 Onesti-Marasesti, 5326 Comanesti – Onesti, 1856 Suceava Nord-Marasesti, 1857 Marasesti-Suceava.

                    Traficul aerian este operational pe Aeroportul din Bacau, dar in conditii dificile, din cauza “zapezii grauntoase, a aerului cetos si a temperaturii scazute”, dupa cum precizeaza o informare a Ministerului Transporturilor.

                    Peste 400 de bacauani, internati din cauza virozelor

                      Directia de Sanatate Publica Bacau continua sa monitorizeze cazurile de imbolnaviri cauzate de vremea nefavorabila.

                      Astfel, in ultima saptamâna, la medicii de familie, dar si in spitale, s-au prezentat 1.877 de persoane cu infectii acute ale cailor respiratorii superioare, dintre care circa 200 au fost internate.

                      Majoritatea bolnavilor au vârste de pâna la 14 ani. Alti 556 de pacienti au fost diagnosticati cu pneumonie si bronho-pneumonie, aproape jumatate din ei având nevoie de spitalizare pentru a putea depasi acest episod de boala.

                      In continuare, medicii recomanda sa se respecte cu strictete regulile de igiena elementare si sa se adopte o alimentatie bogata in vitamine. De asemenea, trebuie sa se adapteze tinuta la conditiile meteo, in cazul in care sunteti nevoiti sa iesiti din casa.

                      Bolnavi captivi in spital

                        Pentru ca judetul Bacau se afla din nou sub cod galben de viscol si ninsoare, s-a luat decizia ca persoanele care urmeaza procedura de dializa sa fie retinute in spitale, pentru a nu ajunge in situatia de a ramâne blocate in localitatile de domiciliu.

                        „Sunt in jur de 15 persoane care au fost internate in Sectiile de Dermatologie, ORL si Oftalmologie. Vor ramâne aici pâna va trece vremea rea”, a declarat asis. Geanina Pricopi, director de ingrijiri la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau.

                        Maternitatea este plina

                        Directia de Sanatate Publica Bacau le-a recomandat tuturor medicilor de familie, care au in evidente gravide aflate in ultimul trimestru de sarcina sau cu risc obstetrical crescut, sa le trimita la Maternitate. Si multi dintre ei s-au conformat, astfel ca, ieri, Maternitatea Bacau era plina.

                        „Am umplut sectia de gravide. Au venit din toate partile judetului si facem in continuare apel la medicii de familie care stiu ca au in supraveghere sarcini cu probleme sa le trimita la noi. Nu vrem sa avem cazuri de genul celui de la Buzau. Chiar am transformat un sector de ambulatoriu in spatiu de cazare si locuri mai sunt. Ce am avut si noi in evidente aici am rezolvat”
                        dr. Vladimir Corneliac, medic primar sef al Sectiei Obstetrica Ginecologie I.

                        Cazuri au venit si din comuna Stanisesti. Medicul de familie Catalin Andriescu s-a conformat recomandarilor primite de la DSP. „Am primit si noi instiintarea respectiva prin fax. Am avut cazuri si cred ca toti medicii au. Aceste masuri sunt bune. Eu am avut un caz in urma cu câtiva ani. Am stat pâna dimineata cu gravida ca era Salvarea era inzapezita. Nu te joci cu asa ceva. Mai bine sa fie la spital”, a declarat dr. Andriescu.

                        Joi ii sarbatorim pe Sfintii Vasile, Grigore si Ioan

                        In fiecare an, pe data de 30 ianuarie, sunt praznuiti Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur. Putini stiu, insa, ca sarbatoarea celor trei ierarhi semnifica unitatea crestinilor.

                        De altfel, luna ianuarie este numita si luna “Parintilor”, tocmai fiindca sunt praznuiti marii Parinti ai Bisericii care, prin lupta lor necontenita împotriva ratacirii si a pacatului si prin sfânta lor vietuire, ne-au lasat scrieri întelepte devenite stâlp al credintei crestine în toate colturile lumii.

                        Este vorba despre Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Antonie cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Marcu al Efesului – Evghenicul, Sf. Grigorie de Nazianz – Teologul, Sf. Efrem Sirul si Sf. Ioan Gură de Aur.

                        Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotarârea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamânt teologic ortodox din intreaga lume.

                        Permanenta la Crucea Rosie

                          Crucea Rosie Româna, filiala Bacau, a instituit incepând de miercuri dimineata, de la ora 08.00, permanenta la sediul institutiei, din str. Oituz, nr. 61.

                          Astfel, pe lânga desfasurarea activitatilor curente, Serviciul de Ambulanta al Crucii Rosii Bacau este in stare de alerta, pâna la ridicarea codului galben instituit pentru judetul Bacau.

                          Echipe mixte, formate din angajati si voluntari, vor fi prezente 24 de ore din 24 la sediu si vor fi pe receptie pentru a asigura rezolvarea situatiilor de urgenta si de transportul pacientilor in conditii de siguranta, in limita competentelor si resurselor de care dispun.

                          Salvat de formularul 112

                            Un tânar din Bacau, care a stat in coma timp de o luna la Spitalul de Neurochirurgie Iasi, a fost transferat pentru tratament si recuperare la o clinica din Hamburg, prin formularul 112.

                            Victima unui accident rutier, in urma caruia a suferit mai multe traumatisme, Ioan C., de 28 de ani, a plecat pentru recuperare in Germania, la cererea familiei, care a facut toate demersurile necesare pentru a obtine finantarea. Familia a obtinut aprobarea pentru tratament la o Clinica din Hamburg prin formularul E112 eliberat de Casa Judeteana de Asigurarii de Sanatate Bacau.

                            Apartinatorii au incercat transferul in Germania cu avionul SMURD, insa, in cele din urma, un avion al clinicii din Hamburg a venit la Iasi pentru a prelua cazul, iar costurile au fost suportate tot de familie.

                            CJAS Bacau a aprobat in ultimul an 12 formulare E 112, iar decontarea s-a facut deja pentru patru dintre ele (3 in Germania si unul in Italia), in valoare totala de 11.122,75 lei.

                            Asistentii medicali titrati vor fi incadrati conform pregatirii

                              Pentru asistentii medicali care au studii superioare de specialitate anul 2014 a debutat cu o veste foarte buna. Ei vor fi incadrati in functii corespunzatoare studiilor superioare absolvite, cu mentinerea gradului de principal si a gradatiei avute la data promovarii.

                              „Pe lânga recunoasterea studiilor, evident ca vor câstiga si la salariu, ne-a spus Minodora Chicea, presedintele Filialei Bacau a Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din România (OAMGMAMR).

                              Plata li se va face corespunzator asistentului cu studii superioare si, in plus, vor fi incadrati direct cu gradul principal, nu de debutant.”

                              Decizia de incadrare in functii corespunzatoare studiilor superioare dobândite vine in urma demersurilor insistente ale conducerii OAMGMAMR.

                              Aceasta a reusit sa determine modificarea in sensul amintit a art.196, al.1, din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
                              [HIDEPOST]
                              De noile reglementari vor beneficia atât asistentii medicali din specialitati clinice (generalisti, obstetrica-ginecologie, pediatrie si de ocrotire) cât si cei cu profil paraclinic, de farmacie, medicina dentara si fizioterapie, care au terminat o forma de invatamânt superior specific.

                              In judetul Bacau, deocamdata, sunt 35 de asistenti medicali cu studii superioare de specialitate. Dar lor li se vor adauga multi altii care urmeaza, in prezent, cursurile invatamântului superior de profil.
                              [/HIDEPOST]

                              PP-DD a ramas fara parlamentari

                                Marcel Bujor, senator din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), a decis sa treaca de partea Puterii. Nu direct in PSD, asa cum au facut colegii sai Miron Smarandache si Ioan Melinte, ci via UNPR. Asta, poate, si pentru ca declara presei, in 2013, ca nu se va alatura social-democratilor. Bujor isi va anunta oficial optiunea si motivele joi, 30 ianuarie, intr-o conferinta de presa organizata la sediul UNPR Onesti.

                                La intâlnirea cu ziaristii va fi prezent si Laurentiu Neghina, primarul municipiului Onesti, care este si presedintele filialei. In octombrie, când era numit presedinte al judetenei PP-DD, Marcel Bujor critica traseismul si afirma ca desi a primit „n” propuneri nu va pleca din partid.

                                “Daca as fi plecat, cum as fi putut sa mai ies in fata alegatorilor si sa-i privesc in ochi?” Intrebarea aceasta ne-o punem si noi, acum. Senatorul anunta atunci ca va reorganiza filialele, va face o evaluare si va construi noul BPJ, impreuna cu care va elabora un program pentru viitorii trei ani.

                                “Când corabia se scufunda, iar noi nu ascundem faptul ca exista acest pericol, e bine sa ne unim fortele”, declara Marcel Bujor, in octombrie. Iata ca, dupa trei luni, senatorul a parasit corabia, chiar daca se afla la conducere.

                                Revolta mea

                                Am fost educat sa fiu echilibrat, in toate. Sa nu fac abuzuri, sa nu exagerez in nicio situatie, sa pastrez minima decenta in orice. La fel am procedat si eu la rându-mi, când a trebuit sa imi formez, sa-mi pregatesc propriul copil pentru viata.

                                Admit, abia acum, intr-un târziu, ca nu a fost intocmai OK sa-i imprim caracterului copilei mele aceasta linie, acceptata de o parte dintre oameni si dorita, mai ales, de Dumnezeu, singurul de care imi pasa. Asta nu pentru ca alegerea mea a fost strâmba, ci mai curând pentru ca viata iti dovedeste altceva.

                                Stiu, nu tot ce cred eu ca e bine va fi obligatoriu insusit de restul. Adica, lumea nu va fi niciodata cum sunt eu. Intelege asta toata lumea, cred. Nu-mi ramâne decât sa ma revolt intr-o maniera nedureroasa pentru nimeni, scriind câteva rânduri. Asadar, ma deranjeaza nu atât indolenta celor care au obligatia de a ne face viata, in general, mai buna, ci mai curând rezultatul acestei inactiuni impardonabile. Pentru ca realmente ma doare când vad cum oamenii – batrâni si tineri, deopotriva, mor de frig in case, in anul de gratie 2014.

                                Ca, la aparitia unei urgente, nu mai pot iesi si nici nu pot fi scosi din curtile inzapezite, caci nici strazile nu sunt altfel, ci la fel de pline de troiene. Ca nu au de niciunele prin camara pentru a trece in siguranta iarna.

                                Ca vin in sprijinul lor doar copii de vârsta majoratului care, in alte conditii, ar fi trebuit sa-si vada de frumusetea irepetabila a acestor ani, ai tineretii. Si nu e Craciunul sau Ajunul Anului Nou, nici sarbatoarea Pastelui, când altfel ii vedem pe mai toti oficialii si neoficialii care au nevoie de imagine inghesuindu-se pe la usile saracacioase ale celor in nevoi.

                                Ei, acesti copii, din punctul meu de vedere, de exceptie, o fac in tot restul anului, dar mai cu seama in momentele critice, când este reala nevoie de un sprijin din partea cuiva. Si fara a pretinde ceva la schimb. Ei nu au nevoie de imagine, stiu cum arata in ochii comunitatii, stiu ca rezultatul gestului lor e doar unul, pe placul oricui cu inima nestricata de putregaiul zilelor noastre. Ar fi vrut, cred, doar ca iarna sa fie iarna. Cu zapada, dar si cu drumuri curatate, linistiti ca toti oamenii sunt satui, feriti de gerul iernii in camere incalzite, multumiti de viata pe care o duc.

                                ULTIMELE ȘTIRI